Trafic de influenţă

Prin încheierea penală nr. 175 din Camera de consiliu din 2 octombrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art.  345 alin. 1 Cod procedură penală respinge cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, formulate de inculpatul  A.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Dispune începerea judecăţii cauzei, având ca obiect acţiunea penală pusă în mişcare împotriva inculpatului A, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.  291 alin. 1 rap. la art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal; prevăzute de art. 304 alin. 1 Cod penal şi art. 304 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal , toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad emis în dosarul nr…./P/2016 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și 7 lit.c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art. 304 alin. 1 Cod penal; art. 304 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt şi în esenţă, că inculpatul, în calitate de agent șef adjunct de poliție în cadrul IPJ A - Serviciul rutier Drumuri Naționale și Europene proceda într-o maniera specifică, existând o practică a acestuia ca în momentul în care oprea în trafic anumiți conducători auto, să stabilească legături de prietenie cu aceștia, asigurându-le ulterior protecția, intervenind pe lângă diverşi colegi pentru ca aceștia să nu își îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu vis-a-vis de persoanele protejate, în schimbul unor foloase sau servicii pe care inculpatul le solicita sau primea, în funcţie de specificul muncii fiecăruia.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: denunț, proces-verbal de verificare, ordonanţă declinare competenţă PJ Arad, ordonanţe delegare, ordonanță de începere a urmăririi penale, referat încuviințare supraveghere tehnică/autorizații/încheiere, procese-verbale identificare, declaraţii martori, procese verbale de consemnare a înregistrărilor efectuate în cauză,  ordonanţă efectuare în continuare a urmăririi penale, proces-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect/inculpat, declaraţie suspect/inculpat, ordonanţă extindere urmărire penală, ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, fişă evidenţă, fişă cazier judiciar, împuternicire avocațială, cereri probaţiune/ordonanţă, înscrisuri.

S-a precizat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare. De asemenea, acesta a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior celui care a efectuat urmărirea penală.

Judecătorul de cameră preliminară constată că la data de 11 septembrie 2017, inculpatul A, prin avocat ales, a depus la dosar memoriu prin care a solicitat, nelegalitatea actului de sesizare a instanţei, precum şi nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

În motivare, s-au arătat următoarele:

Actul de sesizare a instanţei este emis cu nerespectarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 328 alin. 1 Cod procedură penală. text legal care reglementează conţinutul obligatoriu al rechizitoriului.

De asemenea, în acord cu prevederile art.286 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, soluţia de trimitere în judecată trebuia, în mod obligatoriu, motivată în fapt şi în drept, însă se susţine că procurorul de caz nu a procedat la o explicaţie clară a stării de fapt şi nu a descris activitatea infracţională imputată inculpatului şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Descrierea faptei presupus a fi săvârşită de către inculpat lipseşte din cuprinsul rechizitoriului, motiv pentru care instanţa investită cu soluţionarea dosarului se află în imposibilitatea de a identifica actele materiale, modalitatea de săvârşire a faptelor precum şi existenţa elementelor de tipicitate care intră în conţinutul juridic al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea mea în judecată.

Mai mult, organul de urmărire penală a încălcat dispoziţiile art.83 lit.a Cod procedură penală. referitor la drepturile inculpatului, respectiv dreptul de a fi informat cu privire la faptele pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acestora - drept recunoscut în scopul exercitării în mod efectiv a dreptului la apărare. Prin necunoaşterea exactă a stării de fapt (determinată de o descriere vagă a activităţii infracţionale imputate), dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat, aspect care generează deficienţe grave şi în actul subsecvent, cel de judecată. Totodată, în măsura în care s-ar aprecia că instanţa ar putea fi lămurită în cursul cercetării judecătoreşti în legătură cu toate aceste aspecte, s-ar încălca principiul competenţei funcţionale şi al separării funcţiilor judiciare, nefiind permis ca instanţa de judecată să se substituie organului de urmărire penală şi să-şi aroge atribuţiile acestuia. Se susţine că descrierea insuficientă a faptelor imputate inculpatului nu se limitează la infracţiunea de trafic de influenţă, aceleaşi nereguli putând fi constatate şi cu privire la celelalte infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. În acest sens, analizând conţinutul rechizitoriului, reiese imposibilitatea de stabilire a numărului efectiv de acte materiale ce ar intra în conţinutul

infracţiunii continuate prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6 şi art.7 lit.c  din Legea nr.78/2000.

Astfel, deşi în cuprinsul rechizitoriul se face referire la anumite date când inculpatul a sunat colegi de serviciu, însă în realitate, având în vedere elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă nu se indică, nu se poate deduce şi nu se poate stabili, în concret, în ce a constat fiecare act material, când a fost acesta săvârşit şi în ce modalitate.

În al doilea rând, aşa cum reiese din ansamblul probator administrat, prin încheierea nr. 39 pronunţată la data de 26 aprilie 2016 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad în dosarul nr…./108/2016, s-a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad in dosarul nr…./P/20I6 şi încuviinţarea supravegherii tehnice a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.04.2016, orele 12:00, până la data de 25.05.2016, orele 12:00, fiind emis Mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP. Solicitarea de prelungire a măsurii supravegherii tehnice nu ar putea fi făcută decât anterior expirării mandatului emis anterior de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Cu toate acestea, deşi mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP încetase la data de 25.05.2016 şi se impunea informarea inculpatului cu privire la măsura tehnică ce fusese dispusă în privinţa sa (sau amânarea efectuării informării până la o dată ulterioară), la data de 22.06.2016, în mod nelegal,  procurorul a întocmit un referat prin care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP, solicitare ce a fost admisă prin încheierea nr. 62/22.06.2016, dispunându-se supravegherea tehnică a inculpatului pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 şi până la data de 22.07.2016.

În aceste condiţii, se apreciază că toate probele administrate ulterior datei de 25.05.2016 şi anterior dobândirii de către inculpat a calităţii de suspect trebuie excluse din ansamblul probator administrat, ele fiind obţinute în mod inechitabil şi prin încălcarea legii (fiind nerespectate prevederile art.8 Cod procedură penală. prevederile art. 10 Cod procedură penală, prevederile art. 305 alin. 3 Cod procedură penală. prevederile art. 6 din Convenţia europeană).

În al treilea rând, se invocă încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil al inculpatului, având în vedere că prin Ordonanţa din data de 24 martie 2016 emisă în dosarul nr…./P/2016 procurorul a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal continuarea urmăririi penale faţă de inculpat fiind dispusă prin ordonanţa din 5.05.2017, după mai bine de un an de la începerea urmăririi penale.

Astfel, majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate înainte de a aducerea la cunoştinţa inculpatului a învinuirii, dreptul la apărare al acestuia fiind limitat, sens în care nu a avut posibilitatea să ia parte la audieri, să pună întrebări martorilor sau să solicite administrarea oricăror probe în apărare. Mai susţine că la data de 17 iulie 2017, inculpatul a formulat o cerere în probaţiune privind audierea unor martori şi efectuarea mai multor confruntări, cerere care a fost respinsă în mod abuziv şi nelegal de către procuror.

Pentru toate aceste aspecte, în temeiul art.344 şi urm. Cod procedură penală, se solicită remedierea neregularităţilor actului de sesizare în termenul stabilit de art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, precum şi excluderea tuturor probelor obţinute în mod nelegal în prezenta cauză.

Judecătorul de cameră preliminară procedând la examinarea contestaţiei cu privire la constatarea neregularităţii rechizitoriului, constată că, aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 342 Noul Cod procedură penală, obiectul procedurii în Camera Preliminară, îl constituie, printre altele, verificarea legalităţii sesizării instanţei. Articolul 346 alin.3 lit. a Noul Cod Procedură Penală stabileşte că, judecătorul de Cameră Preliminară, restituie cauza la parchet dacă, rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de lege, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Judecătorul de cameră preliminară constată că rechizitoriul cuprinde datele prevăzute de art. 328 Cod procedură penală referitoare la fapte, încadrarea juridică, la persoana inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare

Verificarea regularităţii sesizării instanţei are în vedere analizarea rechizitoriului din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, iar nu controlul tuturor actelor de urmărire penală. Prin urmare, cu ocazia verificării instanţei, judecătorul de Cameră Preliminară cenzurează regularitatea actului de sesizare, veghind ca acesta să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, alte aspecte ce ţin de fondul cauzei putând fi cenzurate pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Procedând la verificarea actului de sesizare al instanţei prin prisma dispoziţiilor legale susmenţionate, judecătorul de cameră preliminară constată că acesta cuprinde elemente de identificare a datei emiterii, denumirea organului emitent şi a persoanei semnatare, descrierea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale, fapte ce sunt dezvoltate în materialitatea lor. De asemenea, rechizitoriul menţionează încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi descrierea acestora, descrierea detaliată a mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzaţiile, datele privind persoana inculpaţilor, dispoziţia expresă de trimitere în judecată a acestuia aspecte ce ţin de cheltuielile judiciare.

Judecătorul apreciază, pe de o parte că descrierea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este suficient realizată, astfel încât judecătorul poate să-şi formeze o opinie privind faptele şi persoana trimisă în judecată, iar pe de altă parte, această descriere este conformă cu propria percepţie a procurorului. Chiar dacă judecătorul de cameră preliminară verifică, după trimiterea în judecată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta nu se substituie procurorului care este singurul în măsură să aprecieze în faza de urmărire penală, dacă fapta există, dacă sunt probe că a fost săvârşită de inculpat, modalitatea în care a fost săvârşită, dacă acesta răspunde penal, etc. În acest sens amintim şi dispoziţiile art. 3 Cod procedură  penală care reglementează în mod clar şi neechivoc funcţiile judiciare, statuând totodată că în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia funcţiei prevăzute la alin. 1 lit. c (cameră preliminară) care este compatibilă cu funcţia de judecată.

Aşadar, având în vedere limitele funcţiei judiciare a judecătorului de cameră preliminară, acesta nu poate aprecia în această fază procesuală că fapta nu există sau că nu a fost săvârşită de inculpat, or că nu este suficient descrisă sau probată; criticile formulate referitoare la starea de fapt pretins vagă, generală, şi nesusţinută de probe, pot fi invocate cu ocazia judecăţii, şi, eventual lipsa probelor ar putea conduce la o soluţie de achitare, pe motiv că fapta nu există, însă nicidecum nu poate fi obligat procurorul să descrie starea de fapt aşa cum , afirmativ şi subiectiv o percepe inculpatul sau pretins judecătorul în faza de urmărire penală, fără a proceda la judecarea cauzei.

În concluzie, apreciem că soluţia de trimitere în judecată a fost motivată în fapt şi în drept, cu respectarea cerinţelor art. 286 alin. 2 lit. d Cod procedură penală rap. la art. 371 Cod procedură penală.

Judecătorul reţine şi că rechizitoriul nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior celui care a efectuat urmărirea penală. În cauză nu se evidenţiază întocmirea vreunui act cu încălcarea dispoziţiilor care atrag nulitatea absolută sau relativă a acestora şi care să atragă incidenţa art.280 – 282 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte critica referitoare la prelungirea măsurii supravegherii tehnice dispuse prin încheierea penală nr. 62/22.06.2016 pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 şi până la data de 22.07.2016, deşi aceasta încetase la data de 25.05.2016,(mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP) judecătorul apreciază că nici o dispoziţie legală nu interzice acordarea prelungirii cu respectarea strictă a continuităţii neîntrerupte şi nici nu obligă organul judiciar la autorizarea prelungirii numai anterior expirării mandatului emis anterior, aşa cum eronat susţine inculpatul-contestator prin apărătorul său.

În plus, atât încheierea nr. 39 pronunţată la data de 26 aprilie 2016 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad în dosarul nr.2050/108/2016, prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr.239/P/20I6 şi încuviinţarea supravegherii tehnice a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.04.2016 până la data de 25.05.2016, cât şi încheierea penală  nr. 62/22.06.2016, prin care s-a dispus supravegherea tehnică a inculpatului pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 şi până la data de 22.07.2016, sunt definitive, se bucură de autoritate de lucru judecat iar acestea nu pot fi desfiinţate în procedura de cameră preliminară. A opina în sens contrar respectiv că aceste încheieri pot fi desfiinţate, ar echivala cu o reglementare a unei căi de atac de retractare, ceea ce legiuitorul  nu a prevăzut în cadrul procedurii de cameră preliminară.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, prin aceea că abia după 1 an de la începerea urmăririi penale „in rem” s-a dispus continuarea urmăririi penale, adică începerea urmăririi penale „in personam”, judecătorul, reţinând că prin Ordonanţa din data de 24.03. 2016 emisă în dosarul nr…/P/2016 procurorul a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi că dispoziţia privind continuarea urmăririi penale a fost emisă prin ordonanţa din 05.05.2017, apreciază că procurorul nu i-a încălcat inculpatului-contestator nici dreptul la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil, aşa cum eronat susţine acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 305 Cod procedură penală începerea urmăririi penale este împărţită în două etape. „1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

(2) Începerea urmăririi penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a) - c) şi g).

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.”

Aşadar, organele de urmărire penală, mai întâi dacă apreciază că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, adică „in rem”şi, numai în măsura în care din datele şi probele obţinute în urma acestei cercetări, anchete rezultă indicii rezonabile privitoare la săvârşirea faptei de către o anumită persoană (pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale) dispun începerea urmăririi penale „in personam” care  dobândeşte astfel calitatea de suspect.

Numai după dobândirea acestei calităţi de suspect, devin incidente dispoziţiile art. 307 Cod procedură penală privitoare la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, a faptei pentru care este suspectată, a încadrării juridice, a drepturilor procesuale prevăzute de art. 83 Cod procedură penală.

Prin urmare, critica referitoare la faptul că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate înainte de a aducerea la cunoştinţa suspectului, inculpatului a învinuirii, cu consecinţa pretins limitării dreptului său la apărare prin aceea că nu a avut posibilitatea să ia parte la audieri, să pună întrebări martorilor sau să solicite administrarea oricăror probe în apărare, nu poate fi primită de judecător în sensul dorit de inculpatul –contestator, acestuia nefiindu-i cauzată nici o  vătămare, în sensul dispoziţiilor art. 282 Cod procedură penală şi care să impună anularea actului procedural pretins întocmit cu nesocotirea  vreunei dispoziţii legale.

Potrivit art. 306 Cod procedură penală, organele de urmărire penală sunt datoare, după sesizarea privind săvârşirea unei fapte, să strângă date şi informaţii cu privire la existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, cu respectarea prevederilor art. 100, art. 101 Cod procedură penală.

În speţă, nu se indică în concret nici o dispoziţie legală pretins încălcată privitoare la administrarea probelor ci nemulţumirea inculpatului rezidă doar din faptul că strângerea probelor s-a realizat în etapa începerii urmăririi penale „in rem”; fapt care însă nu doar că nu evidenţiază vreo conduită nelegală, dar, mai mult, această conduită sau manieră de acţiune reprezintă o obligaţie a organelor de urmărire penală. Cu alte cuvinte, pentru a putea dispune începerea urmăririi penale „in personam”, organele de urmărire penală trebuie în mod obligatoriu să strângă în prealabil date şi informaţii cu privire la existenţa infracţiunii despre care au fost sesizaţi precum şi referitoare la identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, şi numai după aceea să dispună continuarea urmăririi penale faţă de o persoană, potrivit dispoziţiilor art. 306 Cod procedură penală.

Şi durata de timp respectiv 1 an parcursă de la începerea urmăririi penale in rem până la începerea urmăririi penale in personam, judecătorul o apreciază ca fiind rezonabilă pentru strângerea probelor, date fiind specificul, natura şi gravitatea faptelor de corupţie ce trebuia a fi cercetate, investigate; de remarcat este că la data de 05.07.2017 s-a procedat şi la extinderea urmăririi penale faţă de suspectul A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal; divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în formă continuată, prevăzută de art. 304 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal toate cu aplicarea art. 38 Cod penal .

Nici critica referitoare la faptul că cererea din data de 17 iulie 2017 a fost respinsă în mod abuziv şi nelegal de către procuror, nu poate fi primită de judecător, procurorul motivând dispoziţia emisă, de altfel nici nu corespunde adevărului că cererea a fost respinsă, acesta fiind admisă în parte.

De remarcat este şi că după aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect şi respectiv inculpat, contestatorul a fost informat cu privire la drepturile sale prevăzute de art. 83 Cod procedură penală, acesta manifestându-şi dreptul de a fi asistat de un apărător, de a da declaraţii, de a formula cereri în probaţiune, participând la efectuarea actelor procedurale respectiv cu ocazia audierii martorilor, desemnându-şi avocat aşa încât dispoziţiile legale prevăzute de art. 83, art. 8, art. 10 Cod procedură penală i-au fost respectate.

Verificarea legalităţii administrării probelor presupune verificarea condiţiilor impuse în Titlul IV din Partea Generală a Codului de procedură penală, intitulat „probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.

Or, se observă că urmărirea penală în cauză a fost efectuată cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale, fiind evident că probele administrate sunt legal obţinute.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală va respinge cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, formulate de inculpatul A.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală va constata legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Va dispune începerea judecăţii cauzei, având ca obiect acţiunea penală pusă în mişcare împotriva inculpatului A, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.  291 alin. 1 rap. la art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal; prevăzută de art. 304 alin. 1 Cod penal şi art. 304 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A şi Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 57/CO/CP din Camera de consiliu din 23 aprilie 2018 a judecătorului de cameră preliminară în temeiul art. 347 alin. (3) teza a II-a raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală restituie cauza ce face obiectului dosarul penal nr. …/P/2016 Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

În motivarea deciziei pronunţate, s-au reţinut următoarele:

Prin încheierea din data de 29.03.2018 (definitivă) judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, a admis contestaţia declarată de inculpatul A împotriva încheierii penale nr. 175/02.10.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală în dosarul nr. …/108/2017/a1.

A desfiinţat integral încheierea contestată, şi în rejudecare:

A admis în parte cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A.

A constatat neregularitatea rechizitoriului din 17.08.2017 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr. …/P/2016.

A exclus din materialul probator administrat în dosarul penal nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad toate mijloacele de probă obţinute începând cu data de 23.06.2016 în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP/26.04.2016 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală în dosarul nr. 2050/108/2016 (inclusiv procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate).

A dispus eliminarea din dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse.

În baza art. 345 alin. (3) Cod procedură penală a dispus comunicarea prezentei încheieri către procuror cu solicitarea de a preciza, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

A respins în rest cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A.

În motivarea acestei soluţii, s-au reţinut următoarele:

1). Excepţia vizând neregularitatea rechizitoriului, pe motiv că actul de sesizare nu cuprinde o explicaţie clară a stării de fapt şi nu descrie activitatea infracţională imputată inculpatului.

Potrivit art. 328 alin. (1) Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să cuprindă, printre altele, „datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 83 lit. a1) Cod procedură penală „inculpatul are dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia”.

Prin urmare, conţinutul actului de sesizare trebuie să fie suficient de precis atât în expunerea stării de fapt cât şi în prezentarea elementelor constitutive ale infracţiunii (sau infracţiunilor) pentru care se dispune trimiterea în judecată, astfel încât să poată fi stabilită cu uşurinţă (în concret) conduita infracţională imputată inculpatului.

Trimiterea în judecată s-a făcut pentru săvârşirea a patru infracţiuni: trafic de influenţă (art. 291 alin. (1) Cod penal), abuz în serviciu (297 alin. (1) Cod penal), divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304 alin. (1) Cod penal); divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (prevăzută de art. 304 alin. (2) Cod penal);

Textele de incriminare care descriu cele patru infracţiuni au următorul conţinut:

ART. 291

Traficul de influenţă

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

ART. 297

Abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

ART. 304

Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice

(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Din analiza conţinutului legal al celor 4 infracţiuni se observă deosebiri esenţiale în ce priveşte elementul material (conduita ilicită) specifică fiecărei infracţiuni; în plus, în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, elementul material este incriminat în trei, respectiv două variante alternative.

Totodată, se observă că din cele patru infracţiuni care fac obiectul trimiterii în judecată, pentru trei dintre acestea s-a menţionat în dispozitivul rechizitoriului că ar fi fost săvârşite în formă continuată, fiind indicate în încadrarea juridică prevederile art. 35 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 35 alin. (1) Cod penal (în forma modificată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017) „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”.

În speţă, rechizitoriul expune o stare de fapt complexă (cu masive reproduceri ale dialogurilor interceptate), redată în cuprinsul a peste 30 de pagini (f. 1 verso – f. 30 din actul de sesizare) şi sistematizată în 12 puncte,  fără însă să cuprindă o analiză a fiecărei infracţiuni în parte, menţionându-se doar la final (la rubrica „în drept”, f. 41 rechizitoriu) „Faptele inculpatului, aşa cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în formă continuată şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal”.

Această modalitate de a proceda nu respectă un standard minim de descriere a acuzaţiei, nefiind precizată conduita concretă imputată (cu referire la modalităţile de săvârşire a elementului material, la condiţiile de loc şi timp; cerinţe care trebuie îndeplinite în privinţa fiecărui act material în cazul infracţiunilor continuate); în plus, nu este precizat numărul actelor materiale ce compun infracţiunile comise în formă continuată.

Este de subliniat că simpla redare în rechizitoriu a unor discuţii telefonice interceptate sau trimiterea la declaraţiile unor martori nu echivalează cu formularea clară şi completă a unor acuzaţii în materie penală, ci trebuie să fie însoţită de o expunere detaliată a raportului dintre actele concrete săvârşite de inculpat şi modelul legal din textele de incriminare.

Respectarea acestei obligaţii devine cu atât mai importantă cu cât speţa este mai complexă – or, în cazul de faţă, deşi este vorba de un singur inculpat, împotriva acestuia s-au formulat patru capete principale de acuzare, din care trei, la rândul lor, sunt compuse din mai multe acte materiale (în esenţă, infracţiuni distincte, considerate de legiuitor ca unitate de infracţiune).

În concluzie, se impune refacerea rechizitoriului, respectiv întocmirea unui supliment la rechizitoriu care să detalieze acuzaţiile (precizarea numărului actelor materiale la infracţiunile continuate; descrierea detaliată a fiecărei infracţiuni şi a fiecărui act material – cu trimitere motivată la modalităţile normative ale elementului material şi analiza elementelor constitutive prin raportare la faptele concrete imputate inculpatului).

2). Cererea având ca obiect excluderea probelor obţinute începând cu data de 23.06.2016 în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP (inclusiv procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate).

La data de 26.04.2016 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP/26.04.2016 (f. 20 dup) cu valabilitate de la 26.04.2016 până la data de 25.05.2016, orele 1200.

Mandatul a expirat la data de 25.05.2016, fără ca până la această dată să fie solicitată prelungirea.

La data de 23.06.2016 procurorul a solicitat (f. 22 verso dup) prelungirea mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP/26.04.2016, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi (f. 25 dup) care a dispus prelungirea mandatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 până la data de 22.07.2016. Pe baza acestei dispoziţii de prelungire şi a mandatului nr. 22/UP/26.04.2016 au fost obţinute o serie de probe, utilizate apoi de parchet în susţinerea acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului.

Se pune în acest context problema dacă prelungirea era posibilă după ce mandatul de supraveghere tehnică emis iniţial expirase.

Din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 911 alin. (4) din vechiul Cod de procedură penală, care stipula expres că „autorizaţia (de interceptare) poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare….”, cu prevederile art. 144 alin. (1) din actualul Cod de procedură penală – care se referă explicit la prelungirea măsurii supravegherii (cuvânt care exprimă continuitatea în timp a măsurii dispuse iniţial), rezultă că răspunsul la această chestiune nu poate fi decât unul negativ; prin urmare, prelungirea trebuia dispusă înainte de expirarea termenului iniţial.

Procurorul avea la îndemână o cerere de obţinere a unui nou mandat de supraveghere tehnică şi nu de prelungire a celui vechi, însă nu a utilizat acest instrument procedural, iar consecinţa juridică a fost aceea că probele obţinute prin supraveghere tehnică începând cu data de 23.06.2016 nu au avut la bază un mandat de supraveghere tehnică (cel anterior fiind expirat încă din data de 25.05.2016).

Lipsa mandatului de supraveghere tehnică la momentul obţinerii probelor reprezintă un viciu major în procedura de administrare a probatoriului, acesta (mandatul) constituind (alături de încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra solicitării parchetului de emitere a mandatului) o garanţie esenţială a respectării legalităţii în activitatea de executare a unor procedee probatorii intruzive, care aduc atingere unor drepturi fundamentale ale individului.

Pentru a întări această concluzie (a viciului major generat de lipsa mandatului de supraveghere tehnică) se poate face o comparaţie cu situaţii similare în materia executării pedepsei închisorii sau a măsurii arestării preventive: în ambele ipoteze detenţia sau arestarea preventivă sunt ilegale în lipsa mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a mandatului de arestare preventivă, independent de împrejurarea că există o hotărâre de condamnare definitivă sau o dispoziţie de arestare executorie.

Prin urmare, chiar dacă s-ar susţine că încheierea pronunţată la data de 23.06.2016 ar avea aptitudinea legală de a valida probele obţinute începând cu acea dată (întrucât există o încuviinţare a judecătorului de aplicare a procedeelor probatorii pe încă 30 de zile), lipsa mandatului de supraveghere tehnică nu poate fi suplinită în nici un mod.

Drept consecinţă, singura soluţie care poate fi adoptată într-o atare ipoteză este cea prevăzută de art. 102 alin. (2) Cod procedură penală, respectiv excluderea probelor obţinute în mod nelegal.

Mai trebuie făcută observaţia că pe această cale judecătorul de cameră preliminară nu cenzurează pe fond încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi la data de 23.06.2016, întrucât cerinţele de fond pentru prelungire sunt cele prevăzute de art. 139 Cod procedură penală (astfel cum prevede explicit art. 144 alin. (1) Cod procedură penală) iar verificarea efectuată în paragrafele precedente nu a vizat condiţiile de la art. 139, ci doar cerinţe extrinseci (formale) ale procedurii de prelungire (în special ale obiectului sesizării parchetului).

3). Cererea de excludere a probelor (constând în declaraţii de martori) administrate după data de 25.05.2016 (momentul încetării efectelor mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP), pe motiv că pe baza informaţiilor obţinute prin supraveghere se conturase deja bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus urmărirea penală in rem, astfel încât procurorul avea obligaţia procedurală (prevăzută de art. 305 alin. (3) Cod procedură penală) de a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale („in personam”).

Această critică este relaţionată cu infracţiunea de trafic de influenţă pentru care s-a dispus la data de 24.03.2016 începerea urmăririi penale in rem (f. 13 verso dup).

Se observă că interceptările efectuate (redate în procese verbale) pe parcursul urmăririi penale in rem nu redau explicit (sau de fiecare dată) acte de natura celor specificate în textul de incriminare al infracţiunii de trafic de influenţă (pretindere, primire, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase).

Prin urmare era necesară coroborarea acestor mijloace de probă cu declaraţiile persoanelor presupus interesate de influenţa inculpatului, pentru ca organul de urmărire penală să atingă standardul de suspiciune (bănuială rezonabilă – întemeiată pe probe) prevăzut de art. 305 alin. (3) Cod procedură penală înainte de a decide desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

În concluzie, această critică nu poate fi primită.

4). Critica privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea de către procuror a unei cereri de probaţiune formulată la data de 17.07.2017.

La data menţionată inculpatul, prin avocatul ales, a depus la dosar o cerere de probaţiune (f. 217 – 218 dup), cerere care a fost soluţionată motivat de către procurorul de caz – o parte din solicitări au fost admise iar restul (audieri de martori şi confruntări) au fost respinse.

Potrivit art. 100 alin. (3) şi (4) Cod procedură penală:

„Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.

Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză;

b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

d) proba este imposibil de obţinut;

e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită;

f) administrarea probei este contrară legii”.

În cazul de faţă, din verificarea ordonanţei emisă de procuror în legătură cu cererea de probaţiune (f. 219 – 220 dup) rezultă că au fost respectate dispoziţiile legale menţionate anterior: respingerea cererilor de probaţiune s-a făcut punctual şi motivat.

Trebuie precizat că legea procesual penală nu obligă organele judiciare să admită fiecare cerere de probaţiune formulată de părţile din proces, ci au dreptul de a supune fiecare cerere unui filtru (unei cenzuri) – or, în cazul de faţă, acest filtru a respectat criteriile de evaluare a pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei, menţionate de art. 100 alin. (4) Cod procedură penală.

Drept consecinţă, nici această critică nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2) lit. a) Cod procedură penală va admite contestaţia declarată de inculpatul TC împotriva încheierii penale nr. 175/02.10.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală în dosarul nr. …/108/2017/a1.

Va desfiinţa integral încheierea contestată, şi în rejudecare:

Va admite în parte cererile şi excepţiile invocate de inculpatul TC.

Va constata neregularitatea rechizitoriului din 17.08.2017 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr. …/P/2016.

Va exclude din materialul probator administrat în dosarul penal nr. 239/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad toate mijloacele de probă obţinute începând cu data de 23.06.2016 în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP/26.04.2016 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, Secţia penală în dosarul nr. …/108/2016 (inclusiv procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate).

Va dispune eliminarea (îndepărtarea efectivă, fizică) din dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 pronunţată la data de 18.01.2018, publicată în M.Of. nr. 177/26.02.2018.

Încheierea motivată a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad la data de 18 04.2018 (f. 77), care la data de 20.04.2018 a trimis o adresă de răspuns (f. 74) în care se menţionează doar că se menţine dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriul emis la data de 17.08.2017 în dosarul penal nr. …/P/2016.

Potrivit art. 345 alin. (3) Cod procedură penală „În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Prin încheierea din data de 29.03.2018 judecătorul de cameră preliminară a constatat, printre altele, neregularitatea actului de sesizare – în sensul că acesta nu cuprinde o descriere clară a conduitei ilicite imputate inculpatului, solicitând parchetului să remedieze aceste neregularităţi în termenul maxim de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Parchetul a comunicat un răspuns în termenul legal, însă răspunsul se limitează doar la menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată, fără să fie remediate, în vreun fel, neregularităţile actului de sesizare – care, în mod vădit, nu permit stabilirea obiectului judecăţii.

În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală:

„Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii”.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 347 alin. (3) teza a II-a raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală va restitui cauza ce face obiectului dosarul penal nr. …/P/2016 Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Domenii speta

Spete similare