Pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:001.000031

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa  Nr. 31/2018

Şedinţa publică de la 14 Martie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ………..

Grefier …………….

Pe rol fiind  judecarea cererii de chemare în judecată formulată reclamantele X,Z, în contradictoriu cu pârâta …. SA, intervenientul VS, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat pentru pârâta ……..SA, lipsă fiind restul părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, s-a constata cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru pârâta ……….. SA a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în ce priveşte fondul cauzei a lăsat la aprecierea instanţei în stabilirea daunelor materiale şi morale.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2017 pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia a II-a Civilă, sub nr. ………, reclamantele X,Z,, au chemat în judecată pârâta ……….. S.A. cu sediul in ………., intervenientul forţat cf. art. 54 din legea 136/1995 a persoanei responsabile de producerea accidentului rutier, numitul VS, conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare GJ ………, domiciliat in……., solicitând obligarea pârâtei ……………. S.A. la plata cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamantelor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei si surorii acestora, numita Bran Lidia, după cum urmează:

1) 300.000 lei cu titlu de daune morale pentru MV, in calitate de mama a defunctei BL

2) 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru VC, in calitate de sora a defunctei BL

3) la plata de penalităţi de întârziere la cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităţilor sa se facă începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata pana la plata efectiva a despăgubirilor, cf. cu art. 36 si 37 din Ordinul CSA 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data producerii prejudiciului) dar si a art. 37 si 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule in vigoare la data avizării dosarului

4) cheltuieli de judecaţii

1. Cu privire la competenţă, apreciază că prezenta instanţa este competentă material în temeiul art.95 din NCPC şi teritorial in temeiul art. 115 din NCPC.

2. Cu privire la timbrajul afetent acestei cereri, în temeiul art. 29 al. 1 lit. i din OUG 80/2013, consideră că prezenta acţiune este scutita de plata taxei de timbru

Potrivit art. 29 alin.1 lit.i din OUG 80/2013, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile si cererile provenind din cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale si morale decurgând din acestea. Textul legal este formulat astfel într-o maniera generata, nefiind făcuta nici o distincţie in funcţie de soluţia pronunţata in cauza penala respectiva.

In acest sens, s-a pronunţat si ICCJ care prin Decizia civila 1342 din 2 aprilie 2014 pronunţată în recurs de Secţia II civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi  Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat ca sintagma "cauze penale” nu este limitată numai la ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea penala, şi aceasta, întrucât procesul penal (sau cauza penală) cunoaşte mai multe faze, respectiv: urmărirea penală (având ca etape procesuale cercetarea penală şi soluţionarea cauzei de către procuror), judecata, punerea în executare a hotărârilor penale. Toate aceste faze şi etape procesuale se circumscriu procesului (cauzei penale).

Astfel prin aceste decizii având ca obiect solicitarea de daune morale si materiale ca urmare a suferirii unui accident auto, ICCJ a stabilit ca acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite, este o acţiune ce decurge dintr-o cauză penală, operând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

C privire la termenul de prescripţie aplicabil, apreciază că acesta este cel prevăzut de art. 1394 din Noul Cod Civil, termenul de prescripţie extinctivă fiind cel de 5 ani.

Acest termen de prescripţie al dreptului de acţiune în repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba (întinderea acesteia), cat şi pe cel care răspunde de ea.

Art. 1394 noul Cod civil prevede Prorogarea termenului prescripţiei în toate cazurile în care despăgubirea deriva dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.

În cazul în care accidentul a avut ca urmare numai pagube materiale dreptul de despăgubire se stinge după un termen de 3 ani.

În cazul în care accidentul rutier a avut ca urmare şi vătămări corporale, indiferent de gravitatea acestora, dreptul de despăgubire se stinge tot după un termen de 3 ani.

În cazul in care accidentul rutier a fost produs de autor în stare de ebrietate, iar prin fapta respectivă s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe; pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, dreptul de despăgubire se stinge după un termen de 5 Ani.

In cazul uciderii din culpa (accident rutier soldat cu decesul victimei), termenul de prescripţie in interiorul căruia trebuie să se pretindă despăgubiri este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani şi 10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.

În speţă, termenul special de prescripţie de 5 ani de zile începe sa curgă din data de 14.05.2014, data la care s-a emis Sentinţa penala nr. 161/2014 in dosar nr. ……….. de Judecătoria Caransebeş prin care prin care s-a constatat vinovăţia şoferului in producerea accidentului auto si condamnarea acestuia pentru infracţiunea de ucidere din culpa prevăzută de art. 192 alin. 1 si 2 N.c.p.

Chiar si in situaţia in care s-ar considera ca termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii faptei în 20-08.2013, se solicită a se observa ca ne aflam înăuntrul termenului de 5 ani menţionat mai sus.

În fapt, in data de 20.08.2013 s-a produs accidentul auto in urma căruia a rezultat decesul numitei BL, care se deplasa in calitate de pasager in autoturismul cu număr de înmatriculare GJ …., condus de intervenientul forţat VS, care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un podeţ de beton situat în faţa unui imobil.

Moartea rudei reclamantelor le-a provocat acestora o puternica suferinţa si o tulburare majora in condiţiile in care intre reclamante si defuncta exista o relaţie strânsa si de puternica afecţiune.

Reclamanta, MV in acest accident si-a pierdut fiica, cu care avea o relaţie strânsa si de puternica afecţiune, cu care îşi împărţea si bucuriile si tristeţile, iar la momentul aflării vestii tragice, acesta a avut nevoie de ajutor si de sprijinul familiei pentru a-si reveni.

Imediat după ce a aflat ca fiica ei a decedat, reclamanta a avut nevoie de ajutorul familiei ai de calmante pentru a-si reveni din soc. In urma acestui accident mama si-a pierdut liniştea si alinarea, deoarece fiica ei era un sprijin important la bătrâneţe iar faptul de a-ti pierde si de a-ti înmormânta propria fiica este de neconceput.

Suferinţa resimţita a fost inimaginabilă, mama fiind pusa în cea mai rea situaţie, aceea de a vedea ca unul dintre copiii căruia i-a dat viaţă a predecedat si nu mai poate face nimic sa schimbe acest fapt.

In momentul de fata aceasta nu se poate împăca cu ideea ca fiica ei a decedat si ii va simţi lipsa toata viaţa. Totodată, in urma decesului, viaţa acesteia s-a scurtat si starea de sănătate s-a agravat, rămânând traumatizata psihic (depresiva, irascibila, anxiosă).

Tragicul accident in care a fost implicat fiica acesteia, i-a cauzat un soc emoţional puternic, cu sechele emoţionale ireversibile, pe care le resimte acut si in prezent. Nimic nu poate acoperi ori înlocui dragostea unui părinte pentru fiica sa, deoarece intre aceştia exista o legătură sufleteasca foarte puternică, astfel ca moartea fiicei, pe afecţiunea si sprijinul căreia se baza la nevoie, a marcat pentru totdeauna sănătatea fizica si psihica a pârtii.

De la data decesului, reclamanta a traversat o perioada foarte dificila, prejudiciul de ordin afectiv din aceasta perspectiva fiind incomensurabil si imposibil de relevat in cuvinte, deoarece suferinţa determinata de moartea propriului copil este cumplita.

Singurătatea este probabil una dintre cele mai grele încercări pe care trebuie să le suporte cei ce au pierdut în moarte pe cineva drag.

Reclamanta, VC, in acest accident si-a pierdut sora, cu care îşi împărtăşea toate momentele triste sau fericite, iar în momentul decesului aceasta s-a regăsit în situaţia de a pierde nu numai o sora ci şi o prietena, o persoană care întotdeauna era alături de aceasta şi pentru care şi ea li era alături în orice moment.

Acestea locuiau la mica distanta una de cealaltă si se vizitau foarte des. Totodată, se sprijineau în diverse probleme, se ajutau permanent şi îşi petreceau sărbătorile si zilele de naştere împreuna.

Reclamanta este marcata profund de pierderea suferită, a avut si are in continuare coşmaruri si se trezeşte noaptea înspăimântată, deoarece a rămas cu o trauma psihica si nu se poate împacă cu faptul ca sora ei a decedat.

De la data decesului, reclamanta a traversat o perioada foarte dificila, prejudiciul de ordin afectiv din aceasta perspectiva fiind incomensurabil şi imposibil de relevat in cuvinte, deoarece suferinţa determinata de moartea surorii este cumplita.

Înainte de accident erau o familie unita, vesela şi motivata sa facă tot ce le era in putinţa pentru ase ajuta reciproc si pentru a-si ajuta familia iar in urma pierderii surorii, acest lucru s-a schimbat.

Dispariţia fulgerătoare a defunctei din cadrul familiei şi legăturile de afecţiune dintre victimă şi membrii familiei, cele dintre fiica-mama si sora-sora, faptul că acea persoană nu va mai fi văzută niciodată de cei dragi, a avut ca si consecinţa o rupere a echilibrului familiei, in condiţiile in care moartea unei persoane care face parte din familie generează consecinţe negative, atât psihice, cat si emoţionale, a căror comensurare este practic imposibila.

In ceea ce priveşte vinovăţia autorului accidentului auto, la 14.05.2014 a fost pronunţata de către Judecătoria Caransebeş, Sentinţa Penala nr. 161/2014 in dosar nr. ………. prin care s-a constatat vinovăţia şoferului in producerea accidentului auto si condamnarea acestuia pentru infracţiunea ucidere din culpa prevăzută de art. 192 alin. 1 si 2 N.c.p,

In acest dosar reclamantele nu s-au constituit parti civile deoarece la acel moment au fost prea îndurerate de tragicul accident pentru a putea participa in dosar.

Pe cale de consecinţă, in condiţiile in care în persoana asiguratului pârâtei sunt întrunite clementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită de a provoca accidentul prin încălcarea regulilor de circulaţie, vinovăţia sub forma culpei, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, acesta din urmă constând leziunile cauzate prin accident, partite civile au dreptul de a sesiza instanţa cu o acţiune în recuperarea prejudiciului produs prin infracţiunea sau fapta ilicită.

De esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, acestea fiind condiţii în absenta cărora nu se poate stabili obligarea la reparare in sarcina persoanei responsabile. Vinovăţia definita ca fiind latura subiectiva a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabila făptuitorului, in vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei. Astfel, răspunderea civila delictuala aparţine numai făptuitorului căruia ii revine obligaţia de reparare a prejudiciului moral si material pentru fapta săvârşita, iar asigurătorul de răspundere civila preia in baza contractului de asigurare, obligaţia care in situaţia in care nu s-ar fi încheiat un asemenea contract ar fi cazul in sarcina făptuitorului.

Conform art. 2199 din Codul Civil „prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urină se obliga ca în cazul producerii riscului asigurat să plătească o indemnizaţie, după caz asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit,,. La art. 2208 se prevede că „în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţie de asigurare în condiţiile prevăzute în contract,, iar art. 7124 din Codul prevede că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiei ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

In temeiul art. 35 din Ordinul 14/2011 a CSA si art. 49 din L.136/1995 „asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule,, iar în art. 50, din acelaşi act normativ se arată că Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Nu in ultimul rând, potrivit Deciziei nr. 29/2009 a ICCJ- Secţiile Unite, care lămureşte Decizia 1/2005, instanţa suprema a statuat faptul ca:

„In materia asigurării de răspundere civila auto, răspunderea asigurătorului fata de persoana prejudiciata este o răspundere contractuala, asumata prin contractul de asigurare. Este deci o răspundere directă, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului. De aceea, prin acoperirea prejudiciului suferit de terţul victima a accidentului de circulaţie, asigurătorul nu face o plata pentru făptuitor si nici alaiuri de acesta, ci îşi îndeplineşte obligaţia proprie, asumata prin contractul de asigurare, el suportând in mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratului sau. "

In privinţa daunelor morale consideram ca este dincolo de orice îndoiala ca reclamantelor le-a fost creat un prejudiciu moral de gravitate ridicata, eonstand in suferinţa psihica generata de deces.

Toate aceste efecte suportate de reclamante trebuie compensate prin acordarea unor daune morale ce reprezintă pretium dolor is, impunându-se astfel repararea echitabila in acest mod a prejudiciului suferit.

Sumele solicitate reprezintă o palidă consolare pentru pierderea irecuperabilă suferită de parti, fiind supuse unor suferinţe psihice de excepţie traversând o perioadă deosebit de dificilii de la data decesului care a avut un caracter demolator pentru cursul normal şi firesc al vieţii.

Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct şi nemijlocit sentimentele de dragoste şi afecţiune, cum este şi cazul de faţă, în ceea ce priveşte suma solicitată de părţile civile cu titlu de daune morale, rugăm instanţa sä reţină că, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale.

Decesul, in condiţii tragice a unui accident rutier a dus la prejudicierea morala a mamei si a surorii, datorita legăturii strânse de familie. La stabilirea daunelor morale instanţa trebuie sa aibă in vedere ca sumele de bani ce se vor acorda pârtilor vor avea doar efecte compensatorii a traumelor suferite prin pierderea celui drag, fără a se tinde la o îmbogăţire fără just temei a victimelor daunelor. Nu se urmăreşte compensarea pierderii, absentei celui dispărut, întrucât viaţa fiicei si surorii nu poate fi evaluata in bani.

Suferinţele psihice resimţite de mama si sora victimei io circumstanţele date pentru pierderea tragica a vieţii defunctei reprezintă prejudiciul moral sever reprezentat de lipsirea acestuia pentru totdeauna, de afecţiune si de sprijin moral si material de care ar fi beneficiat fiecare dintre ei din partea celui drag.

Socul in urma uciderii fiicei si surorii, sentimentul de neputinţa încercat in urma decesului acesteia, golul moral si material lăsat de decesul celui cu care convieţuiau rezulta si in baza unor prezumţii simple. Acestea sunt trase mai întâi din împrejurările ca părţile convieţuiau efectiv cu victima. Acest criteriu are un caracter rezonabil, motiv pentru care, de altfel, este ales si in doctrina străina pentru a preveni caracterul excesiv al pretenţiilor la daune morale ( a se vedea Wilhelm Vorndran, Schmerzensgeld fur Hinterbliebene bei der Tötung naher Angehöriger: Ein DiskussionsvorscMag, in „Zeitschrift fur Reditspolitik", 21. Jalirg., H. 3 (August 1938), pp.293-295.

De asemenea, ele rezulta din dependenta victimei fata de sprijinul rudei lor. La acest criteriu se raportează, spre exemplu, Convenţia din 1983 a Consiliului Europei cu privire la compensarea victimelor infracţiunilor violente (a se vedea art. 2 alin, 1 lit. b din Convenţie), in fine, ele sunt trase si din natura relaţiilor sociale dintre părinte si copil, ori intre fraţi, exprimata de legiuitor iu texte relevante. Astfel, din art. 258 alin. 1 Cod Civil rezulta ca filiaţia si căsătoria sunt sursa si pilonii familiei (in acest sens, Emese Florian, Dreptul familiei in reglementarea NCC, Ediţia 4, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p.2).

Astfel, în privinţa întinderii prejudiciului moral, rugăm instanţa sa" aprecieze ca în raport cu împrejurările decesului, suma solicitata de reclamanţi reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.

Prejudiciul ce se cere a fi reparat nu este unul cu conţinut economic care să găsească un just şi moral echivalent în bani, viaţa pierdută a acesteia neputând fi răscumpărată cu sume de bani oricât de mari ar fi ele, astfel că repararea prejudiciului sufletesc nu constituie un prilej de îmbogăţire sau o ocazie de a obţine un profit pentru cei care )- au suferit şi nici o obligaţie excesiv de împovărătoare pentru cei care trebuie să plutească, chiar dacă în speţă obligaţia de reparare a prejudiciului revine unor persoane juridice solvabile - asigurătorii.

Cu privire la penalităţile solicitate:

In speţa, reclamantele au solicitat paratei, in data de 27.02.2017 prin intermediul mandatarului Centrul European de Despăgubiri, acoperirea prejudiciului moral suferit, însa nu au primit nicio oferta,

Art. 36 din Ordinul or. 14/2011 al CSA (ulterior art. 37 din norma 23/2014 a ASF) permite asigurătorului RCA sa desfăşoare instigării privind producerea accidentului si sa răspundă cererii pârtii solicitante, in termen de cel mult 3 luni de la data avizării, după care plata despăgubirii trebuie realizata in maximum 10 zile. Conform art. 37 din Ordin, pentru nerespectarea obligaţiilor se aplica o penalizare de 0,2%, calculata pentru fiecare zi de întârziere. Aceasta penalitate este datorata nu numai in cazul in care asigurătorul nu îşi îndeplinește obligaţiile in termenele prevăzute, el si daca le îndeplinește defectuos, inclusiv daca diminuează nejustificat despăgubirea.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 37 din Ordin, parata datorează penalităţi de întârziere pentru toata perioada cuprinsa intre data la care ar fi trebuit sa răspundă sa plătească si data achitării efective a despăgubirilor către partea vătămata.

În speţa reclamantele au solicitat pârâtei plata despăgubirilor în calitatea sa de asigurător RCA la data de 27,02.2017 anexând TOATE documentele necesare stabilirii prejudiciului, şl a persoanei responsabile, iar raportat la faptul că pârâta nu si-a îndeplinit obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36, 37 se solicită a se constata reaua credinţa a acesteia si sa dispuneţi obligarea la plata penalităţilor începând cu data introducerii prezentei acţiuni si pana la data plaţii efective a despăgubirilor. Potrivit dispoziţiilor 37 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, parata datorează penalităţi de întârziere pentru toata perioada cuprinsa intre data la care ar fi trebuit sa răspundă sa plătească si data achitării efective a despăgubirilor către părţi, motiv pentru care solicitam obligarea Ia plata penalităţilor Începând cu data introducerii prezentei acţiuni si pana la data plaţii efective a despăgubirilor.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulata cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 192 CPC, art. 49 din L. 136/1996, art. 1381-1395 Cod Civil, Legea nr. 136/1996 privind asigurările si reasigurările în România, Ordinul CSA 14/2011, Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

La data de 09.06.2017 s-a depus la dosar întâmpinare formulată de pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, solicitând, in principal, respingerea cererii de chemare in judecata ca prescrisa si netimbrata, iar in subsidiar, daca se va trece peste excepţiile invocate sa fie admisă in parte acţiunea pentru următoarele motive:

În motivare a arătat că, reclamantele susţin ca, pe data de 20.08.2013, asiguratul RCA al societarii pârâte, VS, a produs un accident rutier in timp ce conducea  autoturismul cu numărul de înmatriculare GJ-…, in urma căruia a survenit decesul numitei BL, fiica reclamantei MV si sora reclamantei VC.

Au invocat excepţia netimbrării acţiunii, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru scutirea de la plata taxei de timbru.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, "acţiunile si cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum si cererile adresate Ministerului Justiţiei si Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute iu prezenta ordonanţa de urgenţa".

Se învederează faptul ca, în prezenta cauza, nu sunt aplicabile prevederile art. 29, (alin. 1, lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, referitoare la scutire întrucât, pentru a 11 incidenţa ; dispoziţia legala menţionata, trebuie sa fie sau sa fi fost pendinte, o cauza penala, înţelegând prin aceasta situaţia in care a fost pusa in mişcare o acţiune penala având ca obiect tragerea la răspundere penala.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepţiei si anularea cererii ca netimbrată.

S-a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, având in vedere dispoziţiile art.14, alin. 2 C.p.p. st art. 19 C.p,p., conform cărora persoana vătămata se poate constitui parte civila în procesul penal sau poate formula o acţiune civila separata, iar judecata in fata instanţei civile se suspenda pana la soluţionarea definitiva a cauzei penale.

Interpretând aceste dispoziţii legale, rezulta ca dreptul reclamantelor de a solicita despăgubiri se naşte odată cu exercitarea acţiunii penale, când acţiunea civila poate fi alăturata acţiunii penale.

Întrucât reclamantele nu a făcut dovada faptului ca s-au constituit parţi civile consideră ca sunt aplicabile dispoziţiile art.2523 Cod Civil conform cărora "prescripţia începe să curgă de la dala când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

Cerinţele acestui articol sunt deplin satisfăcute, deoarece reclamantele au cunoscut atât paguba, cat si persoana care răspunde de ea, încă de la data producerii accidentului- 20.08.2013, data ce reprezintă, totodată, momentul când s-a născut dreptul la acţiune al acestora.

Aşadar, prescripţia a început sa curgă pe data de 20.08.2013 si s-a împlinit pe data de 20.08.2016, înainte de formularea cererii de chemare in judecata.

 Dreptul la acţiune nu poate fi exercitat oricând după pronunţarea unei soluţii de către procuror, întrucât ar însemna ca persoana vinovata de producerea pagubei sa stea sub semnul incertitudinii, in ceea ce priveşte debitul sau, o perioada mai lunga decât cea prevăzuta de art. 2517 Cod Civil, respectiv termenul general de prescripţie de 1 ani.

Or, prescripţia dreptului la acţiune se justifica prin intenţia legiuitorului de a asigura clarificarea rapida a raporturilor juridice dintre creditor si debitor, astfel încât debitorul, chiar vinovat de neexecutarea voluntara, sa nu fie ţinut timp îndelungat in această situaţie incerta. De asemenea, având in vedere ca sancţiunea este îndreptată împotriva creditorului nediligent, are si rolul de a-l stimula pe acesta sa-si realizeze  pretenţiile în timpul impus prin lege.

Pentru motivele arătate, se solicită admiterea excepţiei si respingerea acţiunii ca fiind prescrisa.

Pe fondul cauzei se învederează ca se solicita daune morale si penalităţi de  întârziere pentru prejudiciul suferit de reclamante in urma decesului fiicei, respectiv sorei  reclamantelor.

Astfel, se solicită a se avea în vedere ca asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe baza delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA, in conformitate cu termenii si condiţiile stabilite prin ordinul menţionat, termeni si condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.

Aşadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează in totalitate despăgubirea pe care persoana vinovata este obligata sa o plătească in conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, statuat de Codul Civil.

Referitor la daunele morale, precizează ca valoarea acestora se stabileşte in conformitate cu legislaţia si jurisprudența din România, potrivit art. 49, pct. 1, lii, f) din Ordinul CSA NR. 14/2011 aplicabil in cauza.

Astfel consideră ca daunele moarate solicitate în aceasta speţa depăşesc media jurisprudenței si nu țin seama de faptul ca stabilirea lor trebuie sa se faca în mod echitabil si proporţional cu urmările accidentului, având in vedere ca ele au rolul de a compensa pierderea produsa, fara sa poată constitui o sursa de îmbogăţire.

Cuantumul lor este dificil de stabilit, iar instanţei de judecata îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu, sa tina scama de efectul i compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa il aiba, iar nicidecum ca aceste sume sa ; se constituie in amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

In absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, in raport cu consecinţele suferite, trebuie sa aprecieze o anumita suma globală care sa compenseze prejudiciul suferit.

Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar si, de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea produsa, pentru a nu cădea, in caz contrar, sub .incidenţa îmbogăţirii fara justa cauza. Astfel, indemnizaţia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia in sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii,

Apreciază ca suma acordata nu poate depăşi graniţele unor daune morale rezonabile si funcţia pe care aceste daune morale o au - aceea de compensare pentru  reclamantul care a fost supus unor suferinţe psihice.

Faptul ca despăgubirile morale urmează sa fie preluate de asigurătorul RCA, in baza unui contract de asigurare, nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri. O astfel de abordare, fără justificare in prevederi legale, creează grave inechităţi si discrepante intre diversele categorii de persoane prejudiciate, deşi nu se poate considera ca suferinţa pricinuita este mai mica in cazul infracţiunilor (mai ales daca sunt săvârşite cu intenţie) pentru care nu exista un asigurător care sa preia plata despăgubirilor morale.

Iata de ce, la soluţionarea unor asemenea cereri de despăgubiri, trebuie sa se tina seama si de faptul ca fapta a fost săvârşita din culpa, iar nu cu intenţie.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de catre instanţa de judecate a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei in cauza, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele, măsura in care le-a fost afectata situaţia familiala, profesionala si sociala. Însa, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanţa de judecate trebuie sa aibă in vedere ia acordarea daunelor morale si unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-económico individuale, precum si la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional, etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor sa aibă o susţinere obiectiva care sa constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. In nici un caz, instanţa nu trebuie sa se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate,  validându-le necondiţionat.

Nivelul daunelor morale trebuie sa fie în limite rezonabile, in concordanta cu jurisprudența in materie,, cu venitul mediu pe cap de locuitor si cu nivelul general de dezvoltare economica a României.

Pentru o analiza rezonabila a daunelor morale, se solicită a se avea în vedere "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale", elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care constituie un studiu al practicii instanţelor judecătoreşti (2339 de decizii ale curţilor de apel din România).

Referitor la penalizările de întârziere solicitate in cuantum de 0,2% pe zi de  întârziere de la data introducerii cererii de chemare in judecata pana la data plaţii efective a despăgubirilor va învederam ca si aceasta pretenţie este neîntemeiata de vreme ce aceeaşi norma legala pe care se întemeiază si reclamantele si avem aici in vedere Ordinul n.14/2011 al CSA prevede la art.36 alin.5 următoarele: „ Despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, solicitat in scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească."

Deci daca nu este respectat acest termen de plata de 10 zile, de la primirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, asigurătorul poate fi obligat la plata de penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aşa cum prevede art. 37 din Ordinul CSA nr.l4/2011.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 C. pr. civ.. Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

În şedinţa publică din 25 octombrie 2017  a fost respinsă excepţia netimbrării cererii şi unită cu fondul excepţia prescriţiei dreptului material la acţiune, excepţii invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantele solicită despăgubiri sub forma daunelor morale, pentru pierderea fiicei, respectiv sorei, defuncta BL, într-un accident rutier care a fost supus cercetărilor penale, fiind pronunţată sentinţa penală nr.161 din 14 mai 2014 de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr……..

Prin această hotărâre judecătorească  a fost condamnat inculpatul VS pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a defunctei BL.

Se constată aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1394 noul Cod civil conform cărora , termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă, respectiv termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 154 Noul Cod penal.

Cât priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, intanţa apreciază că se aplică prevederile codul civil, respectiv la data când titularul dreptului la acţiune  a cunoscut sau, după împrejurări trebuia să cunoască naşterea lui.

În cauză, reclamantele au cunoscut faptul generator de despăgubiri civile, respectiv decesul fiicei/sorei în data producerii accidentului rutier soldat cu moartea defunctei BL, fapt pentru care termenul de prescripţie de 5 ani se calculează de la data accidentului, 20 august 2013, nefiind împlinit la data formulării prezentei acţiuni, 27 aprilie 2017.

Faţă de cele reţinute se va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pe fondul cauzei, tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului constată și reține următoarele:

În fapt, în data de 20.08.2013 a avut loc un accident rutier soldat cu decesul numitei BL, vinovat de producerea accidentului fiind intervenient forțat în cauză VS, conducător al autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare GJ-….., asigurat RCA la …………. SA, pârâtă în prezenta cauză.

Prin prezenta acţiune reclamantele MV şi VC solicită despăgubiri sub forma daunelor morale, pentru pierderea fiicei, respectiv sorei, defuncta BL, fiind îndreptăţile la formularea unei acţiuni civile, chiar dacă nu s-au constituit parte civilă în dosarul penal, având în vedere disp. art. 27 alin. (1) din Codul de procedură penală  care prevăd că dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Temeiul juridic al prezentei acţiuni îl constituie răspunderea civilă delictuală a intervenientului forţat vinovat de producerea accidentului, iar repararea prejudiciului moral suferit de reclamate prin pierderea fiicei/sorei care a decedat în urma accidentului rutier  se suportă de societatea de asigurare la care este asigurat RCA vinovatul de accident, în baza dispoziţiilor Legii nr.136/1995, respectiv art. 49 conform căruia asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, şi art.  50 conform căruia despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Din analiza dispoziţiilor art. 1349 alin. 1 Cod civil rezultă că, pentru existenţa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, trebuie să fie realizate mai multe elemente: existenţa unui prejudiciu, existenţa faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Prejudiciul, reprezintă consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană. Art. 1381 alin. 1 Cod civil stabileşte că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar alineatele următoare ale aceluiaşi articol stabilesc că dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Ca o condiţie de existentă a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prejudiciul trebuie să îndeplinească la rândul său mai multe cerinţe: să fie cert şi să nu fi fost reparat de cel care l-a cauzat ori de o altă persoană.

Prejudiciul creat reclamantelor este de natură morală, constând în suferința fizică şi psihică a reclamantelor, fiindu-le afectată starea de sănătate, rămânând traumatizata psihic, fapt ce rezultă din declaraţiile martorelor audiate în cauză, FV şi DM.

Cu  privire la  cuantificarea prejudiciului moral, legea civilă nu prevede criterii de determinare.

 În consecinţă , cuantumul daunelor morale se stabileşte  prin apreciere, urmare a aplicării  de către instanţa de judecată  a criteriilor subiective  referitoare la consecinţele negative  suferite de cel în cauza în plan psihic şi fizic, importanta valorilor lezate si măsura lezării lor,  măsura afectării.

Fapta ilicită generatoare de prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului accidentului auto au fost stabilite de instanţa penală prin sentinţa penală nr.161 din 14 mai 2014 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr………….., hotărârea definitivă a instanţei penale având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, conform art. 28 din Codul de procedură penală.

În cauză, din probatoriul administrat, rezultă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta intervenientului forțat, faptă descrisă mai sus, şi prejudiciul creat reclamantei.

Autoturismul implicat în accident, respectiv autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare GJ-………, condus de VS, vinovat de producerea  accidentului soldat cu moartea fiicei/sorei reclamantelor a fost  asigurat RCA la ………… SA.

 Potrivit art. 49 din legea 136 din 1995 asigurătorul RCA acorda despăgubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund fata de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule,......., in conformitate cu: a) legislaţia in vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut in legislaţia respectiva si cel prevăzut in contractul de asigurare; b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul. "

Art. 50 din aceeași lege prevede că despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare si cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri, iar potrivit art. 51  despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.

Față de cele reținute se va admite în parte cererea și se va dispune obligarea pârâtei la 150.000 lei daune morale către reclamanta MV şi la 100.000 lei daune morale către reclamanta VC.

Cererea privind acordarea penalităţilor de întârziere este neîntemeiată, întrucât din înscrisurile depuse la dosar nu reţine că s-a urmat procedura specială prevăzută de disp. art. 36 din Ordinul nr.14/2011.

Astfel,  era necesar a se  înştiinţa, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului, cu precizarea împrejurărilor, cu privire la acest eveniment şi să fie depuse înscrisurie doveditoare.

Din actele dosarului se reţine că reclamantele au înaintat societăţii de asigurare o notificare de plată, nefiind completată o cerere tip de despăgubiri, cu descrierea împrejurărilor de fapt generatoare ale prejudiciului, însoţită de înscrisuri doveditoare, nefiind urmată procedura specială anterior indicată.

Numai în cazul în care se deschidea, la cererea reclamantelor un dosar de daune, urma se analiza situaţiile prevăzute de art. 36 în care se puteau acorda penalităţi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată reclamantele MV, VC, în contradictoriu cu pârâta ……….. SA, intervenientul VS, domiciliat în ……., judeţul Gorj, având ca obiect pretenţii.

Obligă pârâta …………. SA la 150.000 lei daune morale către reclamanta MV şi la 100.000 lei daune morale către reclamanta VC.

Respinge cererea de penalităţi de întârziere.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la sediul tribunalului.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2018, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte

L.SGrefier

L.S

Domenii speta

Spete similare