Prescripţie

Sentinţa civilă pronunţată sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865 a devenit definitivă potrivit art.377 alin 1 pct.1 şi executorie potrivit art.376 alin 1 prima teză, la data pronunţării acesteia, fiind o sentinţă dată în primă instanţă fără drept de apel ce putea fi atacată doar cu recurs.

Cât priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită în baza art.405 alin 1 şi 2 Cod de procedură civilă de la 1865 termenul este de 3 ani şi curge de la data la care se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Momentul la care o hotărâre judecătorească devine executorie, deci poate fi pusă în executare, fără nici o îngrădire legală se suprapune peste momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a executării sentinţei, deoarece de la acel moment creditorul se poate considera a fi în pasivitate faţă de propriul drept.

Faptul că în prezenta cauză calea de atac a recursului s-a judecat în anul 2014, iar pornirea executării silite prin procedura urmată de executorul judecătoresc este supusă dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă potrivit art.24 din acesta deoarece cererea la executor s-a depus după intrarea în vigoare a acestei legi, nu va putea avea nici o înrâurire asupra caracterului executoriu al hotărârii ce constituie titlu executoriu, deoarece acest caracter se apreciază întotdeauna raportat la legea în vigoare la data pronunţării hotărârii şi nicidecum la o lege mult ulterioară inexistentă la data pronunţării acesteia.

Principiul previzibilităţii legii impune ca beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti să ştie clar la data pronunţării unei hotărâri dacă hotărârea respectivă are sau nu putere executoriu şi poate fi pusă imediat în executare, apreciere ce trebuie să aibă în vedere întotdeauna legea din acel moment, potrivit principiului tempus regit actum.

A condiţia caracterul executoriu al unei hotărâri şi implicit şi posibilitatea punerii în executare de o lege ulterioară ar reprezenta o retroactivitate a legii în noi, interzisă în mod expres în art.15 din Consituţia României.

Trebuie înţeles faptul că puterea executorie a unei hotărâri şi implicit şi data de la care curge termenul de prescripţie pentru punerea în executare, momente ce se suprapun, sunt strâns legate de hotărârea judecătorească şi regimul juridic al acesteia fiind elemente anterioare intrinseci şi condiţionale pentru declanşarea executării silite.

Astfel chiar dacă executarea silită a hotărârii va urma dispoziţiile noului Cod de procedură civilă în privinţa procedurilor efective de executare, reprezentând somaţie şi toate celelalte acte ale executorului, caracterul executoriu al hotărârii rămâne strâns legat de legea sub imperiul căruia s-a pronunţat şi nu se poate raporta decât la acea lege, respectiv la Codul de procedură civilă de la 1865.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept instanţa a reţinut că la data formulării cerere de declanşare a executării silite la executor, dreptul de a cere punerea în executare era deja prescris în condiţiile art. art.405 alin 1 şi 2 Cod de procedură civilă de la 1865, termenul de 3 ani ce a început să curgă la data pronunţării sentinţei civile executate fiind deja împlinit

Domenii speta

Spete similare