2.Aplicabilitatea procedurii privind cererile de valoare redusă

Instanţa de apel apreciază că niciunul din argumentele reţinute în considerentele sentinţei atacate (invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, asertarea unor împrejurări precum lipsa facturilor fiscale aferente serviciilor efectuate) nu prezintă abilitatea şi forţa  de a demonstra inaplicabilitatea procedurii privind cererile cu valoare redusă.

Clarificarea împrejurărilor şi soluţionarea excepţiei invocate constituie operaţiuni a căror elucidare este facilitată de dispoziţiile art. 1030 alin.9 Cod procedură civilă, ce autorizează  inclusiv încuviinţarea  altor probe decât înscrisurile.

Instanţa de fond a reţinut că procedura cererii de valoare redusă îşi găseşte aplicabilitatea doar în ipoteza în care câtimea pretenţiilor nu depăşeşte 10.000 lei.

Se impune sublinierea conform căreia, debitul principal al acţiunii deduse judecăţii nu depăşeşte pragul valoric de 4.053,04 lei (a fortiori de 10.000 lei). Este  real că în obiectul cererii se integrează şi solicitarea privind acordarea dobânzii, însă această împrejurare nu poate conduce la inaplicabilitatea procedurii privind cererile cu valoare redusă, în condiţiile în care prevederile art. 1026 Cod procedură civilă, dispun cu claritate, în sensul că, în calculul valorii cererii nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii. În ambianţa acestor dispoziţii, devine evident că, în controlul de admisibilitate a procedurii, relevanţă revine întinderii determinate a debitului principal.

Mai mult, în ipoteza în care instanţa ar fi apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1026 Cod procedură civilă, s-ar fi impus a se da eficienţă prevederilor art. 1027 alin. 3 Cod procedură civilă (ce impun obligaţia de informare a reclamantului în privinţa acestei împrejurări iar în eventualitatea în care acesta nu îşi retrage cererea, cauza urmând a se soluţiona în baza dreptului comun) şi nicidecum a respinge cererea fără a intra în cercetarea fondului”.

Prin Sentinţa Civilă nr. 8506 din 26.11.2015, Judecătoria Baia Mare a respins cererea de valoare redusă , formulată de reclamanta  SC C SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M SRL.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor legale respectiv art. 1026 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii nu depăşeşte 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Reclamantul avea posibilitatea de a alege procedura specială reglementată de art. 1026 şi următorul Cod procedură civilă sau procedura de drept comun.

Instanţa de judecată apreciază că prezenta cerere nu se poate soluţiona în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, fiind necesar probaţiune pe drept comun având în vedere că s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a motivat că reclamanta nu şi-a probat cererea prin indicarea facturilor pentru pretenţiile solicitate, nu au fost emise facturi aferente serviciilor pe care susţine că le-a efectuat.

Împotriva sentinţei a declarat apel apelanta SC C SRL solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 480, alin (3), CPC, anularea Sentinţei civile nr. 3947 pronunţată in şedinţa camerei de consiliu din data de 24.05.2016, de către Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 10216/182/2016 şi, pe cale de consecinţă trimiterea cauza instanţei fondului pentru judecarea fondului sub toate aspectele;

S-a cerut a se  dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului apel;

Reţinând următoarele aspecte de drept:

Prin acţiunea introductivă apelanta a investit instanţa fondului cu soluţionarea cererii cu valoare redusă, promovată în temeiul dispoziţiilor art. 1.026 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin acţiunea introductivă s-a solicitat instanţei fondului să oblige intimata - pârâtă, la plata sumei de 4.053,04 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza Contractului de Consultanţă nr. 51, încheiat la data de 20.09.2012, pe perioada septembrie-decembrie 2012. In acest sens, s-au emis factura nr. 24/03.01.2013, în valoare de 2.256,80 lei, aferentă lunilor septembrie-octombrie, suma de 1.796,24 lei aferentă lunii noiembrie si a primelor 20 de zile din luna decembrie, nefiind facturate, deşi obligaţiile contractuale ale apelantului au fost îndeplinite. Este de menţionat faptul că la data de 20.12.2012, contractul de consultanţă a încetat prin acordul pârtilor, fapt stipulat prin actul adiţional încheiat de părţi.

Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, intimatul a invocat pe cale de excepţie prescripţia dreptului material al creanţei, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nefondată.

Instanţa fondului, prin sentinţa atacată a respins acţiunea introductivă reţinând doua aspecte. Primul se referă la cuantumul creanţei, arătându-se faptul ca valoarea cererii depăşeşte suma de 10.000 lei, excedând valorii prevăzute de dispoziţiile art. 1026, Cod procedură civilă. Al doilea aspect reţinut de către instanţă se referă la faptul că prezenta cerere nu poate fi judecată în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 1026 si urm., Cod procedură civilă, deoarece prin întâmpinare s-a invocat excepţia prescripţiei, ca apelanta-reclamant nu şi-a probat cererea şi că nu au fost emise facturi fiscale de către aceasta, fapt ce presupune o probaţiune de drept comun.

Faţa de aceste aspecte se impun următoarele critici ce determina nelegalitatea sentinţei atacate:

1. în ceea ce priveşte valoarea solicitată prin acţiunea introductivă acesta este indicată în mod clar si neechivoc, ca fiind de 4.053,04 lei. La această sumă s-a solicitat de către apelantă ca instanţa sa dispună obligarea intimatei-pârât la plata penalităţilor contractuale, care la data promovării acţiunii introductive erau în cuantum de 6.399,73 Iei.

Conform dispoziţiilor art. 1026, alin. (1), Cod procedură civilă, „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată si alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei."

Având în vedere textul de lege menţionat, sentinţa atacată apare ca fiind nelegală sub acest aspect.

2. Referitor la aprecierea instanţei de judecată conform căreia prezenta cerere nu poate fi judecată în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 1026 şi urm.. Cod procedură civilă, se invocă dispoziţiile art. 102, alin. (3) Cod procedură civilă, care prevede faptul că „atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prezentului titlu, instanţa de judecată îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, acesta va fi judecată potrivit dreptului comun”.

Din economia textului de lege învederat mai sus, rezultă în mod evident faptul ca pentru motivele expuse de către instanţă nu se poate respinge acţiunea introductivă. Punerea în discuţie a unor eventuale motive ce ar face imposibilă judecarea acţiunii in procedura specială este obligatorie conform textului de lege, iar neretragerea acţiunii într-o atare situaţie nu determină respingerea acţiunii, ci determina o eventuală judecată potrivit dreptului comun.

In concluzie, şi sub acest aspect sentinţa atacata este nelegală.

3. Un al treilea aspect se referă la probaţiunea ce poate fi administrată in procedura specială a cererilor cu valoare redusă. Există o singura limitare a probaţiunii în această procedură respectiv cea dispusă de art. 1030, alin.(9) Cod procedură civilă, care prevede faptul că „instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale”.

În prezenta speţă singurele probe solicitate de către ambele părţi au fost cele cu înscrisurile depuse la dosar, nesolicitându-se niciun fel de altă probaţiune.

Prin urmare şi sub acest aspect sentinţa atacată apare ca fiind nelegală, neexistând un temei pentru soluţia pronunţată.

Faţă de cele învederate mai sus s-a solicitat admiterea prezentului apel, cu consecinţa anulării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei instanţei fondului în vederea cercetării fondului sub toate aspectele.

Intimata SC M SRL nu a formulat în scris poziţia sa procesuală, nefiind depusă la dosarul cauzei întâmpinare, dar prin reprezentantul său prezent la dezbateri a solicitat a se admite apelul promovat.

Analizând apelul declarat prin raportare la considerentele de fapt şi de drept invocate şi probele administrate, Tribunalul reţine următoarele aspecte:

Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Baia Mare la data de  24 mai  2016, în dosar nr. 10216/182/2015, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C SRL în contradictoriu cu pârâta SC M SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Soluţia s-a fundamentat pe  aprecierea conform căreia, cauza dedusă judecăţii excedează sferei de aplicare a prevederilor art. 1026 Cod procedură civilă, în condiţiile în care s-au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi împrejurarea inexistenţei unor facturi fiscale aferente serviciilor pretins prestate de către reclamantă.

Instanţa de apel apreciază că niciunul din argumentele reţinute în considerentele sentinţei atacate (invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, asertarea unor împrejurări precum lipsa facturilor fiscale aferente serviciilor efectuate) nu prezintă abilitatea şi forţa  de a demonstra inaplicabilitatea procedurii privind cererile cu valoare redusă.

Clarificarea împrejurărilor şi soluţionarea excepţiei invocate constituie operaţiuni a căror elucidare este facilitată de dispoziţiile art. 1030 alin.9 Cod procedură civilă, ce autorizează  inclusiv încuviinţarea  altor probe decât înscrisurile.

Instanţa de fond a reţinut că procedura cererii de valoare redusă îşi găseşte aplicabilitatea doar în ipoteza în care câtimea pretenţiilor nu depăşeşte 10.000 lei.

Se impune sublinierea conform căreia, debitul principal al acţiunii deduse judecăţii nu depăşeşte pragul valoric de 4.053,04 lei (a fortiori de 10.000 lei). Este  real că în obiectul cererii se integrează şi solicitarea privind acordarea dobânzii, însă această împrejurare nu poate conduce la inaplicabilitatea procedurii privind cererile cu valoare redusă, în condiţiile în care prevederile art. 1026 Cod procedură civilă, dispun cu claritate, în sensul că, în calculul valorii cererii nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii. În ambianţa acestor dispoziţii, devine evident că, în controlul de admisibilitate a procedurii, relevanţă revine întinderii determinate a debitului principal.

Mai mult, în ipoteza în care instanţa ar fi apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1026 Cod procedură civilă, s-ar fi impus a se da eficienţă prevederilor art. 1027 alin. 3 Cod procedură civilă (ce impun obligaţia de informare a reclamantului în privinţa acestei împrejurări iar în eventualitatea în care acesta nu îşi retrage cererea, cauza urmând a se soluţiona în baza dreptului comun) şi nicidecum a respinge cererea fără a intra în cercetarea fondului.

Întrucât prima instanţă a soluţionat procesul, fără a intra în judecata fondului, iar părţile au solicitat în mod expres rejudecarea cauzei, devin active prevederile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă.

Consonant acestor dispoziţii, instanţa de apel va anula sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa va încuviinţa probele pe care le apreciază utile, şi concludente, ţinând cont de exigenţele art. 1030 alin. 9 Cod procedură civilă, în scopul verificării alegaţiilor părţilor, temeiniciei excepţiei invocate şi soluţionării cauzei.

În lumina acestor consideraţii, instanţa va admite apelul, va anula sentinţa civilă atacată şi va dispune rejudecarea cauzei aceleiaşi instanţe, conform dispozitivului.

Domenii speta

Spete similare