1.Încălcarea principiului legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiei

Tribunalul, în acord cu susţinerile apelantului, reţine faptul că în speţă s-au încălcat dispoziţiile exprese prevăzute de art. 14 din HCL nr. 12/2001 în raport de care  constatarea, dar şi sancţionarea contravenţiei reţinute trebuia a fi făcută de o echipă mixtă formată din: persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu din cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş; Agenţii de Poliţie (ordine publică, proximitate, rutieră); Agenţii Poliţiei Locale, iar nu doar de un singur agent constatator care face parte din cadrul Poliţiei Locale, astfel cum s-a întâmplat în speţă.

Având în vedere principiul legalității stabilirii și sancționării contravenției, instanta  constata  că în conformitate cu art.15 alin.1 din OG nr.2/2001 numai persoanele anume prevăzute de actul normativ care stabilește și sancționează contravenția poate avea calitatea de agent constatator. Or, în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, competența pentru constatarea și sancționarea contravențională aparține unei echipe mixte formate din persoanele arătate expres  în actul normativ respectiv.

Faţă de cele reţinute şi faţă de această  nelegalitate a procesului verbal de contravenţie Tribunalul apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de apel ce vizează temeinicia şi legalitatea procesului verbal de contravenţie

Prin sentinţa civilă nr. 4069/26.05.2016 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petentul L N, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Baia Mare - Direcţia Poliţia Locală, şi în consecinţă a fost modificat procesul verbal de contravenţie nr. 63 din data de 10.07.2015 în sensul că s-a redus sancţiunea amenzii de la suma de 1500 lei la 1000 lei.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a  contravenţiei nr. 63 încheiat la data de 10 iulie 2015 petentul a fost sancţionat cu amenda contravenţională în cuantum de 1.500 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011(f. 28).S-a reţinut că, la data de 10.07.2015, petentul a dus la păşunat o turmă de oi (proprietar în parte), pe o zonă verde situată pe raza Municipiului Baia Mare (Bd. Independenţei - Zona Metro). Foto anexat.

Potrivit art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011, „pe raza Municipiului Baia Mare este interzis păşunatul animalelor pe spaţii verzi, locuri de agrement şi malurile râurilor”, iar conform art. 12 alin. 6 din acelaşi act normativ „nerespectarea prevederilor prevăzute la art. 6 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1000 la 2500 lei.

Examinând din oficiu legalitatea întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres şi limitativ de către art. 17 din O.G. nr. 2/2001, judecătoria a reţinut că nu este incidentă niciuna dintre acestea. Procesul-verbal atacat conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Raportat la motivele de nulitate relativă invocate de către petent, instanţa a reţinut ca acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la lipsa semnăturii unui martor asistent, instanţa reţine că potrivit art. 19 alin. 1 OG nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări care trebuie confirmate de cel puţin un martor. Cu toate acestea, alin. 3 prevede o excepţie, stipulând că procesul-verbal poate fi întocmit în lipsa contravenientului şi fără un martor asistent, revenindu-i agentului constatator obligaţia de a menţiona motivele ce au condus la întocmirea procesului-verbal în acest mod.

Din analiza procesul verbal atacat rezultă că acesta a fost încheiat în lipsa petentului la sediul Poliţie Locale şi, într-adevăr, nu se arată motivul pentru care nu a fost semnat de un martor asistent. Cu toate acestea, lipsa semnăturii martorului-asistent reprezintă o cauză de nulitate relativă, iar petentul nu a făcut proba vătămării ce i s-ar fi adus prin lipsa unui martor ce să ateste că, într-adevăr, procesul-verbal a fost întocmit în lipsa sa, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

Referitor la imposibilitatea formulării obiecţiunilor, instanţa a reţinut considerentele  Deciziei nr. XXII din 19 martie 2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că nerespectarea art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de contravenţie, însă, în cauza dedusă judecăţii, petentul nu a făcut dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului prin lipsa inserării eventualelor obiecţiuni.

De altfel, trebuie menţionat că din analiza art. 19 alin. 1 OG nr. 2/2001 se desprinde concluzia că procesul verbal poate fi întocmit şi în lipsă, agentul constatator făcând menţiune despre această împrejurare. În consecinţă, legea permite expres întocmirea procesului-verbal în lipsa contravenientului. În soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui text de lege, prin Decizia nr. 5/2002, Curtea Constituţională a arătat că textul prevede suficiente garanţii care sa împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului, precum şi că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, or constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie in acest cadru. Pentru a contrabalansa această restrângere a dreptului la apărare, contravenienţii pot ataca procesul-verbal în faţa instanţei în cadrul unei proceduri în care vor fi administrate probe privind temeinicia şi legalitatea acestuia.

Raportat la lipsa semnăturii contravenientului s-a reţinut că procesul verbal a fost încheiat în lipsa acestuia, astfel că nu putea fi semnat de contestator. În plus, petentul nu a dovedit nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

În ceea ce priveşte descrierea faptei prin raportare la locul comiterii acesteia, s-a apreciat că abaterea imputată petentului este descrisă în mod corespunzător de către agentul constatator, permiţând instanţei să stabilească dacă există o corespondenţă între starea faptică reţinută şi textul de lege indicat drept temei al sancţionării. Astfel, organul de control a indicat drept loc al săvârşirii abaterii Bd. Independenţei – zona Metro din Municipiul Baia Mare, iar dispoziţiile art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011 interzic păşunatul animalelor pe staţiile verzi situate pe raza municipiului Baia Mare, vizând, aşadar, orice spaţiu verde de pe raza Municipiului Baia Mare. Fapta este suficient descrisă prin raportare la locul comiterii acesteia, nefiind necesară o descriere mai precisă a locului faptei, eventual prin indicarea unui număr de imobil de pe Bd. Independenţei, păşunatul fiind interzis oriunde pe această stradă.

Mai mult, analizând art. 6 din HCL nr. 12/2011 se observă că aceste prevederi legale nu fac distincţie între păşunatul pe terenul aflat în proprietate privată sau proprietate publică a municipiului, astfel încât, contrar susţinerilor petentului, s-a apreciat că este lipsită de relevanţă indicarea în procesul verbal a destinaţiei terenului, respectiv dacă se află în proprietate publică ori privată.

Cu privire la critica potrivit căreia procesul verbal trebuia încheiat în echipe mixte, judecătoria a arătat  că, într-adevăr, potrivit art. 14 din HCL nr. 12/2011, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către echipe mixte formate din: a) persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş; b) agenţii de poliţie (ordine publică, proximitate, rutieră); c) agenţii poliţiei locale.

Din analiza actului sancţionator contestat rezultă că abatere a fost constată de agentul constatator M M, care are calitatea de poliţist local. Însă, chiar dacă fapta nu a fost constată în echipă mixtă, având în vedere că aceasta este constată de un agent indicat la art. 14 din HCL nr. 12/2011 (poliţist local), instanţa apreciază că petentului nu i s-a produs nicio vătămare prin lipsa constatării abaterii într-o echipă mixtă.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că motivele de nelegalitate invocate de către petent sunt neîntemeiate, astfel că procesul-verbal a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Reţinând  jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, cauza Anghel c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, decizia Haiducu şi alţii c. României ), judecătoria a arătat că petentului i s-a oferit ocazia, în prezenta cauză, de a propune şi de a administra orice mijloc de probă pentru a răsturna prezumţia relativă că cele constatate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor sunt conforme cu realitatea. Petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi martori, probe ce au fost încuviinţate şi administrate.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută în procesul verbal atacat.

Astfel, apărarea petentului potrivit căreia a păşunat pe terenul proprietate privată nu are relevanţă pentru reţinerea caracterului contravenţional al abaterii, în condiţiile în care art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011 interzice păşunatul animalelor pe spaţiile verzi aflate pe raza municipiului Baia Mare, fără a distinge dacă este vorba despre terenuri aflate în proprietate publică sau privată.

Mai mult, martorii V S G şi C G nu au fost de faţă la momentul săvârşirii faptei contravenţionale, arătând că petentul a păşunat pe o zonă aflată în proprietate privată, dar că acest aspect le-a fost relatat de către petent, astfel încât cele învederate de martori nu sunt de natura să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a actului sancţionator, ci constatările agentului de poliţie, astfel cum au fost consemnate în procesul-verbal, reprezintă un mijloc de probă suficient pentru a permite stabilirea stării de fapt.

Nu în ultimul rând, din analiza normei contravenţionale încălcate rezultă că pentru reţinerea caracterului contravenţional al abaterii nu are relevanţă dacă animalele se află sau nu în proprietate celui care este surprins că păşunează animalele pe spaţiile verzi de pe raza Municipiului Baia Mare.

Pentru aceste considerente, instanţa reţine că a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul, procesul verbal contestat fiind legal şi temeinic încheiat.

În consecinţă, având în vedere că agentul constatator a constatat săvârşirea contravenţiei cu propriile simţuri, iar petentul nu a făcut proba contrară celor reţinute de acesta, instanţa a apreciat că starea de fapt reţinută în actul de constatare corespunde celei reale, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii ce i-a fost aplicată petentului, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Potrivit art. 12 alin. 6 din HCL nr. 12/2011 fapta reţinută în sarcina petentului este sancţionată cu amenda contravenţională de la 1000 la 2500 lei.

În cauza dedusă judecăţii, agentul constatator nu a arătat în procesul verbal contestat cauzele care au condus la aplicarea unei sancţiuni mai mari decât minimul prevăzut de lege, nu a identificat anumite circumstanţe agravante care să fie avute în vedere la individualizarea sancţiunii.

Aşa fiind, instanţa a apreciat că sancţiunea amenzii orientată spre minimul special, respectiv 1000 de lei, este suficientă pentru a-l determina pe contestator să respecte în viitor obligaţiile ce îi revin în materia normelor pentru creşterea animalelor pe raza Municipiului Baia Mare, aceasta fiind de natură a satisface în mod corespunzător scopul preventiv şi punitiv ale unei sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, petentul nu a făcut dovada susţinerilor potrivit cărora obţine venituri modeste, doar din agricultură, iar sancţiunea aplicată i-ar pune în pericol existenţa familiei, astfel încât nu au fost dovedite elemente de natură a contura posibilitatea aplicării măsurii avertismentului.

În lumina acestor considerente, în temeiul art. 34 şi următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanţa a admis în parte plângerea formulată şi a modificat procesul verbal de contravenţie nr. 63 din data de 10.07.2015 în sensul că a redus sancţiunea amenzii de la 1500 lei la  1000 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelantul Lucaciu Nicolae, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi în principal anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr.63 din data de 10.07.2015; iar în subsidiar anularea în parte a procesului-verbal atacat, în sensul înlocuirii măsurii amenzii contravenţionale cu măsura avertismentului.

Se invocă lipsa calităţii de subiect activ al petentului - apelant.

Cu ocazia deplasării la faţa locului şi a constatării faptei contravenţionale, agentul constatator, în vederea probării temeiniciei sancţiunii aplicate, a realizat o fotografie cu locul săvârşirii faptei contravenţionale şi a turmei de ovine care păştea pe terenul respectiv. Cu toate că poliţistul local a avut posibilitatea tehnică de a constata şi eventuala prezenţă a contravenientului la locul săvârşirii faptei şi deci a stabilirii vinovăţiei acestuia, agentul constatator „omite" aceste fapt. Această "omisiune" se datorează faptului că petentul apelant nu se afla la locul săvârşirii faptei 'contravenţionale la momentul când s-a constatat săvârşirea faptei contravenţionale.

Învederează faptul că, aşa cum rezultă din adeverinţa emisă de Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. Szabo Andrei nr. 10 din 10.02.2016, rezultă fără nici un dubiu că petentul apelant nu deţine animale în proprietate (în gospodărie), fapt pentru care acesta nu poate fi acuzat că turma de oi din planşa foto i-ar aparţine. Mai mult decât atât, acesta nu a realizat nici paza materială a unor animale aflat în proprietatea altor persoane, fapt pentru care, nici din acest punct de vedere, nu putem vorbi de calitatea de subiect activ al faptei contravenţionale imputate.

Această stare de fapt rezultă inclusiv din depoziţia martorilor V S G şi C G, martori care au declarat că petentul apelant, nu numai că nu deţine ovine în proprietate, dar nici nu a avut vreodată calitatea de îngrijitor/cioban al acestora. Aspectele relatate de aceşti martori au rol hotărâtor în dovedirea nevinovăţiei petentului apelant în condiţiile în care aceştia reprezintă o parte din proprietarii turmei de ovine care păşunează în zona respectivă şi cunosc modul în care se organizează păşunatul.

Având în vedere cele mai sus menţionate consideră că petentul - apelant nu putea dobândi calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute în sarcina sa, actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei încălcând astfel principiul personalităţii răspunderii contravenţionale.

Răspunderea contravenţională nu se poate angaja decât în sarcina unei persoane care a săvârşit o faptă prevăzută de legea contravenţională. Cu toate că în materie contravenţională, nu este prevăzut expres un principiu al caracterului personal al răspunderii, precum în materie penală, totuşi acest principiu poate fi dedus atât din jurisprudenţa CEDO (contravenţiile aparţin sferei dreptului penal), cât şi din scopul aplicării unei sancţiuni contravenţionale. Atâta vreme cât sancţiunile contravenţionale au un rol punitiv şi preventiv şi în nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate şi raţiune impunerea unei sancţiuni petentului apelant, care nu este responsabil de comiterea faptei ilicite.

Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încalcă dispoziţiile art.15 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 14 din HCL nr. 12/2001 în raport de care procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei trebuia a fi încheiat de echipe mixte formate din: persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu din cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş; Agenţii de Poliţie (ordine publică, proximitate, rutieră); Agenţii Poliţiei Locale. După cum se poate observa acesta a fost întocmit de un agent constatator care face parte din cadrul Poliţiei Locale.

Dispoziţiile art. 14 din HCL nr. 12/2011 coroborat cu cele ale art. 15 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 17 din acelaşi act normativ, reglementează competenţa pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor unei echipe mixte, iar nerespectarea acestei competenţe este sancţionată cu nulitate absolută a procesului verbal de contravenţie.

Cu toate că a constatat că procesul verbal de contravenţie a fost întocmit cu încălcarea normelor de competenţă, instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că procesul verbal de constatare a contravenţiei este valabil încheiat deoarece ne aflăm în situaţia unei nulităţi relative şi că nu se impune anularea acestuia în lipsa vreunei vătămări.

Mai mult decât atât, în materie de competenţă a agentului constatator, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia agentul constatator, prin procesul verbal de contravenţie, aplică şi sancţiunea.

Astfel, această regulă devine incidentă în subsidiar, în condiţiile în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu prevede altfel deoarece, pot exista şi situaţii de excepţie în care competenţa este fie scindată între doi agenţi, în care unul constată fapta şi celălalt aplică sancţiunea, fie atribuită unei echipe mixte, în compunerea căreia intră agenţi din cadrul unor instituţii diferite care sunt coautori atât la constatarea faptei contravenţionale, cât şi la aplicarea sancţiunilor generate de încălcarea normelor.

Utilizând operaţiunea logico-raţională a interpretării în scopul aflării înţelesului exact al normei legale, se poate constata că intenţia emitentului actului normativ a fost să stabilească o comisie mixtă în vederea constatării şi sancţionării contravenţiilor de natura celei reţinute în procesul verbal de contravenţie atacat, iar din interpretarea gramaticală a textului normativ, care îşi propune să stabilească semnificaţia normei pornind de la sensul termenilor utilizaţi de emitent, învederează că s-a optat pentru utilizarea conjuncţiei „şi" nu „sau" în vederea stabilirii organului competent, motiv pentru care în prezenta speţă, în vederea constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale, era necesară o echipă mixtă.

Aşadar, în cazul de faţă, în ceea ce priveşte competenţa organelor de constatare, devin incidente prevederile imperative ale art. 14 din HCL nr. 12/2011, potrivit cărora "constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către echipe mixte formate din persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu din .cadrul Direcţiei Sanitar .'¬Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş, Agenţii de Poliţie (ordine publică, proximitate, rutieră) şi Agenţii Poliţiei Locale"

 De asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7) şi a art. 19 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la dreptul petentului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, la lipsa semnăturii contravenientului de pe procesul verbal de contravenţie, la lipsa confirmării a cel puţin unui martor a motivului lipsei semnăturii petentului de pe procesul verbal de contravenţie, precum şi cu privire la locul săvârşirii faptei.

Sub aspectul criticilor de nelegalitate referitoare la lipsa calităţii de subiect activ al faptei contravenţionale consideră că acestea trebuie analizate şi în raport de nerespectarea dispoziţiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la obligativitatea semnării procesului verbal de contravenţie pe fiecare pagină atât de agentul constatator cât şi de contravenient, iar în situaţia în care acesta nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiuni despre aceste Împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor.

Nu înţelege care a fost motivul ce a determinat agentul constatator să procedeze la încheierea procesului verbal de contravenţie la sediul poliţie locale, în condiţiile în care la momentul încheierii acestuia ca urmare a constatării faptei contravenţionale avea obligaţia, în vederea respectării drepturilor legitime ale contravenientului, să aducă la cunoştinţa acestuia dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, obiecţiuni ce urmau a fi consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului verbal de contravenţie. '

Singura explicaţie a întocmirii procesului verbal de contravenţie la sediul poliţiei locale este acea că la momentul deplasării în teren a agentului constatator, respectiv a constatării faptei contravenţionale, petentul nu se găsea la locul unde păşteau ovinele. îh susţinerea acestor afirmaţii face trimitere la rubricile "Contravenientul declară" şi "Alte menţiuni" din cuprinsul procesului verbal, la menţiunea din procesul verbal de contravenţie în care precizează că: Nu este de faţă" respectiv "Contravenientul a fost avertizat în prealabil".

Chiar şi în situaţia în care procesul verbal a fost încheiat la sediul poliţiei locale, agentul constatator avea obligaţia de a invita contravenientul în vederea formulării eventualelor obiecţiuni cu privire la starea de fapt reţinută în acesta precum şi de a asigura prezenţa unui martor-asistent care să întărească şi a da un grad de veridicitate celor reţinute de agentul constatator pentru a se preîntâmpina abuzurile sau arbitrari ul. Cu privire la aceste aspecte, instanţa de fond deşi reţine că nu s-a arătat motivul pentru care procesul verbal nu a fost semnat şi de către un martor-asistent, în mod greşit consideră că petentul nu a făcut dovada vătămării, cu toate că în cursul judecăţii în fond a cauzei am invocat lipsa calităţii de subiect activ al faptei contravenţionale dar şi a faptului că prin întocmirea procesului verbal în lipsa unui martor asistent petentul a fost pus în imposibilitate de a dovedi contrariul, fapt pentru care se impune anularea procesul verbal.

În ceea ce priveşte locul săvârşirii faptei contravenţionale, prin procesul verbal de contravenţie s-a reţinut că fapta contravenţională a fost săvârşită "pe raza mun. Baia Mare (Bd. Independenţei - zona Metro)". Având în vedere că terenurile ce împrejmuiesc supermarketul Metro se întind pe o suprafaţă vastă (câteva zeci de hectare), dar şi a faptului că limita teritorială dintre mun. Baia Mare şi comuna Săsar este situată în spatele magazinului Metro, fiind delimitată de linia de cale ferată (Anexa nr. 1), indicarea cu exactitate a locului săvârşirii faptei contravenţionale este extrem de importantă. Astfel, în situaţia în care păşunatul s-a realizat pe raza comunei Săsar şi nu pe cea a mun. Baia Mare, ne-am găsi în situaţia extrateritorialităţii HCL nr. 12/2011 dar şi a necompetenţei teritoriale a agenţii de poliţie locală care au constatat contravenţia. Mai mult decât atât, dispoziţiile art .. 3 alin. (1) din HCL nr. 12/2011, prevăd o situaţie de excepţie cu privire la interzicerea creşterii animalelor în intravilanul Municipiului Baia Mare, şi anume aceasta este permisă în cartierele Firiza, Blidari, Ferneziu şi Valea Borcutului, ori magazinul Metro este situat în cartierul Valea Borcutului, deci păşunatul în acea zonă nu este interzis, deci fapta nu este contravenţie.

Aşadar, precizarea lapidară din cuprinsul procesului verbal de contravenţie a locului săvârşirii faptei contravenţionale şi anume zona Metro, produce o vătămare sub aspectul imposibilităţii contravenientului de a dovedi contrariul celor reţinute de agentul constatator (că păşunatul nu s-a realizat în mun. Baia Mare sau că s-a realizat într-un cartier în care este permis acest lucru) şi echivalează chiar cu lipsa indicării acestuia, producându-se în acest fel o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenţie atacat.

Prin procesul verbal atacat s-a reţinut în sarcina petentului că ar fi păşunat o turmă de oi pe zona verde situată pe raza mun. Baia. Mare în zona magazinului Metro dar fără a se specifica destinaţia terenului pe care s-a săvârşit contravenţia, adică dacă acesta se află în  proprietate privată (a unei persoane private I a unităţii administrativ teritoriale) sau în proprietatea publică a municipiului. Din probele administrate în cauză (înscrisuri şi depoziţia martorilor) rezultă fără nici un dubiu că păşunatul oilor se realizează pe terenurile aflate în proprietatea privată atât a deţinătorilor de ovine cât şi a altor proprietari de la care s-a obţinut acordul prealabil în acest sens.

Având în vedere că norma de incriminare cuprinsă în dispoziţiile art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011 nu defineşte noţiunea de spaţii verzi, considerăm că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 24/2007 - privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, act normativ care la art. 3 şi art. 4 defineşte noţiunea de spaţii verzi. Din analiza textelor de lege indicate rezultă că acestea au în vedere spaţii verzi de natură publică aflate în proprietatea mun. Baia Mare şi nu terenuri de natura fânaţelor aparţinând proprietăţii private.

Prin considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond consideră că prevederile art. 6 din HCL nr. 12/2011 "nu fac distincţie între păşunatul pe teren aflat în proprietate privată sau publică a municipiului, astfel încât, contrar susţinerilor petentului, se apreciază că este lipsit de relevanţă indicarea în procesul verbal a destinaţiei terenului, respectiv dacă se află în proprietate publică sau privată" (fila 4 paragraful 2).

Pe lângă faptul că judecătorul fondului analizează acest motiv de netemeinicie în mod superficial (sau poate din acest motiv) acesta se află şi în eroare cu privire la criticile formulate. Astfel, prin motivele plângerii contravenţionale, a învederat faptul că păşunatul s~a realizat pe terenuri aflate în proprietatea privată a mai multor persoane fizice şi nu în proprietatea privată I publică a mun. Baia Mare astfel că, chiar şi în situaţia în care s-ar fi constatat că petentul ar fi păşunat ovine, simplul fapt că păşunatul s-a realizat pe teren de natură fâneaţă proprietatea privată a unor persoanelor fizice face ca sancţiunea aplicată să fie netemeinică, HCL nr. 12/2011 aplicându-se doar terenurilor cu destinaţie publică aflate în proprietatea mun. Baia Mare.

Faptul că prin HCL nr. 12/2011 se interzice păşunat pe terenurile aflate în proprietate publică sau privată dar cu destinaţie publică, aflate în intravilanul mun. Baia Mare, reiese şi din prevederile art. 7 alin (1) din acelaşi act normativ care prevăd că: "Art. 7 (1) Animalele găsite în locurile publice, a căror proprietari sunt identificaţi sau nu, vor fi ridicate şi predate către adăpostul organizat de autoritatea locală după încheierea unui proces-verbal de constatare, conform prevederilor Regulamentului privind activitatea de gestionare a animalelor abandonate pe domeniul public, precum şi a celor confiscate ".  În acelaşi sens, face trimitere şi la dispoziţiile Legii 215/2001 - Legea administraţiei publice locale care la art. 36 alin. (2) şi (5) stabilesc atribuţiile consiliilor locale în domeniul administrării domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului precum şi în domeniul gestionării serviciilor fumizate către cetăţeni după cum urmează:

Intimatul  Municipiul Baia Mare - Direcţia Politia Locală, prin întâmpinare, solicită respingerea apelului.

Arată că procesul verbal în mod legal întocmit după cum bine a apreciat şi instanţa de fond nu este nul deoarece nu există viciu de procedură în raport cu O.G 2/20011ar lipsa menţiunii referitoare la martori o susţine ca fiind netemeinică deoarece nulitatea absolută intervine doar în cazul în care petentulul i s-ar pricinui o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât doar prin anularea procesului verbal. Invocă prevederile  art. 19 alin. (1), (3) din O.G nr. 2/2001 Astfel, nici măcar nulitatea relativă nu poate fi invocată deoarece o consideră neîntemeiată datorită faptului că omisiunea agentului constatator cu privire la lipsa martorului, martor asistent, nu poate să justifice vreo vătămare suferită de către petent atâta timp cât acesta a recunoscut prin plângerea formulată că nu a fost de faţă la încheierea procesului verbal. Prin urmare agentul constatator a constatat fapta prin "propriile simţuri" iar descrierea faptei din procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost detaliată şi calificată corect conţinând indicarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea situaţiei pricinuite aşadar, sancţiunea aplicată de agentul constatator este în limitele prevăzute de actul normativ, proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Referitor la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, fiind încheiat de un agent al forţei publice, se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate şi legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, ca cele consemnate nu corespund realităţii în sensul ca, fie fapta nu exista, fie ea s-a desfăşurat altfel. Consideră că în prezenta cauză, prin documentele prezentate, această prezumţie nu a fost răsturnată de către patent.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 6 lit. a) din HCL nr. 12/2011, „pe raza Municipiului Baia Mare este interzis păşunatul animalelor pe spaţii verzi, locuri de agrement şi malurile râurilor”, iar conform art. 12 alin. 6 din acelaşi act normativ „nerespectarea prevederilor prevăzute la art. 6 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1000 la 2500 lei.

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a  contravenţiei nr. 63 încheiat la data de 10 iulie 2015 petentul a fost sancţionat cu amenda contravenţională în cuantum de 1.500 de lei pentru săvârşirea contravenţiei de mai sus, reţinându-se că, la data de 10.07.2015, petentul a dus la păşunat o turmă de oi (proprietar în parte), pe o zonă verde situată pe raza Municipiului Baia Mare (Bd. Independenţei - Zona Metro). Foto anexat.

Din fotografia anexată rezultă existenţa unor oi pe un anumit teren, fără a se identifica vreo persoană.

În speţă apelantul a arătat că nu se afla la locul săvârşirii faptei contravenţionale imputate la momentul când s-a constatat săvârşirea faptei contravenţionale, invocând în acest sens nerespectarea dispoziţiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la obligativitatea semnării procesului verbal de contravenţie pe fiecare pagină atât de agentul constatator, cât şi de contravenient, iar în situaţia în care acesta nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiuni despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor.

Intimata nu a prezentat vreo argumentare rezonabilă care să justifice motivul pentru care procesul-verbal de constatare şi sancţionare a  contravenţiei nu s-a întocmit cu ocazia constatării la faţa locului, în prezenţa petentului şi eventual a unor martori. Oricum în cuprinsul acestui act se menţionează că petentul nu este de faţă, însă nu s-au precizat motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în lipsa unui martor şi la sediul Poliţiei Locale, deşi se susţine că fapta ar fi fost constatată în flagrant pe Bd. Independenţei – zona Metro din Municipiul Baia Mare.

Astfel, se impune reamintirea jurisprudenţei CEDO (relevată în special în cauza Ioan Pop c. României, cauza Nicoleta Gheorghe c. României, cauza Haiducu şi alţii c. României, Anghel c. României), prin care domeniul contravenţional a fost asimilat „acuzaţiilor în materie penală”, în înţelesul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ceea ce imprimă doar o prezumţie relativă de legalitate şi temeinicie proceselor-verbale de contravenţie, sub aspectul stării de fapt constatată de agentul statului prin propriile simţuri. Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie care guvernează acuzaţiile în materie penală devine pe deplin incidentă în cauză, cu semnificaţia că nu i se poate impune contravenientului să producă dovada contrară stării de fapt reţinute, în măsura în care o astfel de probă ar fi imposibil de administrat.

Ori, prin modalitatea de întocmire a actului constatator,  respectiv prin faptul că agentul constatator  a încheiat actul ulterior constatării pretinsei contravenţii, nu la faţa locului, ci la sediul Poliţiei Locale, în lipsa petentului şi a vreunui martor, fără vreo argumentare rezonabilă, în condiţiile în care petentul neagă prezenţa sa la acel moment al constatării, negând comiterea faptei, cum locul faptei este descris în mod generic, evident că acestuia i s-a adus o vătămare. 

În speţă nu trebuie să se rupă justul echilibru care trebuie să existe între mijloacele de probă, motiv pentru care, instanţa de apel, cu luarea în calcul a gravităţii mizei şi respectarea drepturilor la apărare ale petentului în sensul în care rezidă acestea din jurisprudenţa C.E.D.O. (cauzele „Salabiaku contra Franţei” şi „Telfner contra Austriei”) dar şi a principiului „egalităţii armelor” care cere ca „fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă” (Curtea EDO, Dombo Beheer BV c. Olanda, hotărârea din 27 octombrie 1993, seria A nr. 274, p. 19; Comisia EDO, dec. din 16 iulie 1968, plângerea nr. 2804/66 Annuaire de la Convention, vol. XI, p. 381; Curtea EDO, Georgiadis c. Greciei, hotărâre din 29 mai 1997), în condiţiile în care adeverinţa emisă de Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. Szabo Andrei nr. 10 din 10.02.2016 atestă că petentul apelant nu deţine animale în proprietate (în gospodărie), iar în speţă nu s-a făcut dovada certă că animalele fotografiate se aflau în paza materială/juridică a petentului, concluzionează că intimatul nu a probat cu succes şi într-o măsură suficientă că menţiunile inserate în procesul verbal de contravenţie cu privire la faptă şi autorul acesteia corespund realităţii.

Pe de altă parte, Tribunalul, în acord cu susţinerile apelantului, reţine faptul că în speţă s-au încălcat dispoziţiile exprese prevăzute de art. 14 din HCL nr. 12/2001 în raport de care  constatarea, dar şi sancţionarea contravenţiei reţinute trebuia a fi făcută de o echipă mixtă formată din: persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu din cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş; Agenţii de Poliţie (ordine publică, proximitate, rutieră); Agenţii Poliţiei Locale, iar nu doar de un singur agent constatator care face parte din cadrul Poliţiei Locale, astfel cum s-a întâmplat în speţă.

Având în vedere principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării contravenţiei, instanta  constata  că în conformitate cu art.15 alin.1 din OG nr.2/2001 numai persoanele anume prevăzute de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia poate avea calitatea de agent constatator. Or, în cazul de faţă, aşa cum s-a arătat mai sus, competenţa pentru constatarea şi sancţionarea contravenţională aparţine unei echipe mixte formate din persoanele arătate expres  în actul normativ respectiv.

Faţă de cele reţinute şi faţă de această  nelegalitate a procesului verbal de contravenţie Tribunalul apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de apel ce vizează temeinicia şi legalitatea procesului verbal de contravenţie.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a se admite apelul declarat în cauză şi va fi schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că va fi admisă plângerea petentului cu consecinţa anulării procesului verbal de contravenţie.

Domenii speta

Spete similare