Suspendarea judecății cererii

Tribunalul reţine că potrivit art. 242 al. 1 Cod procedură civilă, când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

Pentru ca obligaţia procesuală neîndeplinită de reclamant să conducă la suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 al. 1 Cod procedură civilă trebuie să nu existe un alt mijloc de realizare a acesteia, iar omisiunea reclamantului să împiedice instanţa în continuarea sau finalizarea procesului

Pe de altă parte, dispoziţiile suspendării judecăţii sunt incidente numai dacă legea procedurală nu prescrie o sancţiune specială pentru neîndeplinirea unei anumite obligaţii procesuale.

În speţă, neîndeplinirea de către petent a obligaţiei de a preciza dacă înţelege să formuleze o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002 sau de a formula o asemenea plângere nu poate fi sancţionată cu suspendarea judecăţii, instanţa fiind în măsură să continue judecata cererii cu care a fost iniţial investită, căci potrivit art. 9 al. 2 din Codul procedură civilă obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Apoi, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, data comunicării către petent a Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002 era lipsită de relevanţă.

Pentru obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile şi apărările (sens în care instanţa de fond l-a însărcinat pe petentul recurent să depună extrase CF, schiţa terenului şi vecinii terenului, alte probe) legea prevede o altă sancţiune decât cea dispusă de prima instanţă, respectiv decăderea, astfel că suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 al. 1 Cod procedură civilă a fost greşit dispusă.

Constată că prin încheierea din data de 25.01.2017 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosa nr. 471/224/2016 s-a dispus suspendarea judecăţii acţiunii civile formulată de petent DR. K.S.J.G.,  prin mandatar  în contradictoriu cu  intimata Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săliştea de Sus şi  Primarul Comunei Săliştea de Sus, în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale Săliştea de Sus, în temeiul art.242 alin.1 NCPC, pentru neîndeplinirea obligaţiilor puse în sarcina reclamantului.

S-a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de  07.12.2016 s-au pus în sarcina petentului următoarele obligaţii:  de a face dovada comunicării Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002, de a depune extrase CF, schiţa terenului şi vecinii terenului, alte probe şi de a preciza dacă înţelege să formuleze o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002, iar petentul, deşi a beneficiat de un termen în acest scop, nu s-a conformat, desfăşurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina sa.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul solicitând constatarea netemeiniciei şi nelegalităţii măsurii suspendării judecăţii şi, urmare admiterii recursului, să se dispună continuarea judecăţii.

În motivarea recursului, petentul recurent a învederat că prin cererea formulată a investit prima instanţă cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săliştea de Sus şi a primarului la punerea sa în posesie şi eliberarea documentaţiei în vederea emiterii titlului de proprietate, cu aplicarea unei amenzi conform art. 906 Cod civil.

În cuprinsul plângerii a făcut referire la Hotărârea Comisiei Judeţene nr.400/2002 prin care i-a fost validată suprafaţa de 9,09 ha teren agricol situat în hotarul localităţii Săliştea de Sus, în locul denumit „Valea Colibilor” şi a indicat dispoziţiile art. 64 din Legea 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul aprobat prin H.G. 890/2005.

Recurentul a învederat că din considerentele încheierii de şedinţă din data de  07.12.2016 rezultă că instanţa de fond, făcând o apreciere greşită asupra obiectului plângerii pe care el a formulat-o şi pe care instanţa a recalificat-o ca fiind „plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002”, i-a stabilit în sarcină obligaţia de a face dovada datei comunicării Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002 pentru a verifica respectarea termenului de 30 de zile pentru formularea plângerii. Aceasta a fost obligaţia principală fixată în sarcina petentului, pentru că instanţa a pus în discuţie excepţia tardivităţii plângerii şi a dispus ca reprezentantul lui să formuleze cerere de repunere în termen.

Or, în opinia recurentului, instanţa de fond nu putea să-l oblige să formuleze o cerere de repunere în termen, deoarece obiectul acţiunii este obligaţia de a face, nu plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002. De asemenea, nu trebuia să facă dovada datei comunicării Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002, pentru că nu a atacat această hotărâre cu plângere la instanţă .

În concluzie, în opinia recurentului, obligaţiile impuse de instanţa de fond exced cadrului procesual şi obiectului cererii, iar neîndeplinirea lor nu poate duce la suspendarea judecaţii.

Examinând încheierea atacată prins prisma criticilor formulate de recurent, a actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut faptulcă prin cererea formulată  la data de 14.07.2016 petentul recurent K.S.J.G. a solicitat instanţei obligarea intimatei Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Săliştea de Sus să elibereze proces verbal de punere în posesie şi să efectueze demersurile necesare pentru eliberarea titlului de proprietate în favoarea sa.

În privinţa Primarului Comunei Săliştea de Sus, în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale  Săliştea de Sus, s-a solicitat obligarea, în temeiul art. 64 din Legea 1871991 şi a art. 905 Cod civil, la plata unei amenzi civile în cuantum maxim, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor Comisiei Locale  Săliştea de Sus.

În motivarea cererii s-a învederat că prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr.400/2002 i-a fost validată mamei petentului, cererea de retrocedare a unei suprafeţe de 9,09ha teren agricol asupra căreia încă nu au fost puşi în posesie.

În şedinţa publică din data de 07.12.2016, prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării cererii, potrivit art.53 alin.2 din Legea 18/1991, dovada comunicării plângerii, apreciind că este sesizată cu o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002.

În acest sens, a pus în sarcina petentului obligaţia de a face dovada comunicării acestei hotărâri şi  obligaţia să depună extrase CF, schiţa terenului şi vecinii terenului, alte probe, să precizeze dacă înţelege să formuleze o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002.

Faţă de excepţia tardivităţii formulării plângerii, reprezentantului petentului a învederat că a solicitat obligarea Comisiei locale la punerea în posesie a suprafeţei validate prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr.400/2002, însă a solicitat şi repunerea în termenul de formulare a plângerii împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002, sens în care solicită amânarea.

În baza art.27 din Legea 18/1991, prima instanţă s-a solicitat petentului să formuleze în scris cerere în acest sens, să indice limitele terenului, vecinii, să depună extras C.F. şi să  arate obiectul cererii, iar prin încheierea din data de 25.01.2017 a suspendat judecata în temeiul art.242 alin.1 NCPC, apreciind că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 242 al. 1 Cod procedură civilă, când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

Pentru ca obligaţia procesuală neîndeplinită de reclamant să conducă la suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 al. 1 Cod procedură civilă trebuie să nu existe un alt mijloc de realizare a acesteia, iar omisiunea reclamantului să împiedice instanţa în continuarea sau finalizarea procesului

Pe de altă parte, dispoziţiile suspendării judecăţii sunt incidente numai dacă legea procedurală nu prescrie o sancţiune specială pentru neîndeplinirea unei anumite obligaţii procesuale.

În speţă, neîndeplinirea de către petent a obligaţiei de a preciza dacă înţelege să formuleze o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002 sau de a formula o asemenea plângere nu poate fi sancţionată cu suspendarea judecăţii, instanţa fiind în măsură să continue judecata cererii cu care a fost iniţial investită, căci potrivit art. 9 al. 2 din Codul procedură civilă obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Apoi, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, data comunicării către petent a Hotărârii Comisiei Judeţene nr.400/2002 era lipsită de relevanţă.

Pentru obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile şi apărările (sens în care instanţa de fond l-a însărcinat pe petentul recurent să depună extrase CF, schiţa terenului şi vecinii terenului, alte probe) legea prevede o altă sancţiune decât cea dispusă de prima instanţă, respectiv decăderea, astfel că suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 al. 1 Cod procedură civilă a fost greşit dispusă.

Faţă de cele ce preced, reţinând că parte din obligaţiile stabilite în sarcina petentului recurent de către prima instanţă şi neîndeplinite nu împiedicau desfăşurarea normală a procesului, iar pentru parte din acestea legea prevede altă sancţiune

Domenii speta

Spete similare