Nulitatea unor acte intocmite in faza de urmarire penala cu incalcarea dispozitiilor legala .

. Prin încheierea din 31.08.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Baia Mare s-au admis în parte cererile formulate de inculpatul MT.

 S-a constatat nulitatea ordonanţei din 31.12.2014 a Poliţiei oraşului Ulmeni – Compartimentul rutier dată în dosarul nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare prin care s-a dispus efectuarea unei cercetări la faţa locului faptei, respectiv în Ulmeni, DJ 108A în faţa imobilului cu nr. 118, judeţul Maramureş.

S-a constatat nulitatea, în condiţiile art. 282 alin.1 Cod procedură penală, a procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi a planşei cu fotografii judiciare aferente, efectuate cu încălcarea legii în acelaşi dosar de urmărire penală.

S-au respins celelalte cereri formulate de inculpat, prin apărător, respectiv de inculpat în nume propriu.

Prin încheierea penală nr. 2712 pronunţată la data de 28.09.2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Baia Mare a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind pe inculpatul MT trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 alin.2 şi alin.3 Cod penal, rap.la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MT pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 alin.2 şi alin.3 Cod penal, rap.la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal.

Cu excluderea probelor lovite de nulitate relativă conform încheierii penale din 31.08.2017 pronunţată în prezentul dosar.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Baia Mare  a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului MT pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 alin.2 şi alin.3 Cod penal, rap.la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul în noaptea de 31.12.2014, în jurul orelor 23:15 aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice inculpatul MT ar fi condus pe DJ 108A în localitatea Ulmeni autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare xxxxx circulând pe contrasens şi depăşind marcajul longitudinal continuu dintre sensurile de circulaţie, ir prin aceasta ar fi provocat producerea unei coliziuni între autoturismul pe care îl conducea şi bicicleta pe care circula persoana vătămată GCD în urma accidentului rutier fiindu-i cauzate persoanei vătămate leziuni corporale vindecabile în 120-130 de zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmării penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa cu fotografii judiciare aferentă; declaraţiile persoanei vătămate GCD; certificatul medico-legal şi raportul de expertiză medico-legală; adresa de constituire de parte civilă a Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare; declaraţiile martorilor OAF, AAG, PSF, înscrisuri privind alcoolemia; declaraţiile inculpatului MT.

Prin încheierea penală din 31.08.2017 a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat nulitatea, Ordonanţei din data de 31.12.2014 a Poliţiei Oraşului Ulmeni - Compartimentul Rutier, dată în dosarul nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, prin care s-a dispus efectuarea unei cercetări la faţa locului faptei, respectiv în Ulmeni, DJ 108A, în faţa imobilului cu nr. 118, judeţul Maramureş (fila 29 din dosarul de urmărire penală).

 De asemenea, s-a constatat nulitatea, în condiţiile art. 282, alin. 1 Cod procedură penală, a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii în dos. nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, şi anume, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi a planşei cu fotografii judiciare aferente (filele 11-25 din dosarul de urmărire penală).

Încheierea a fost comunicată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, care, prin adresa din data de 8 septembrie 2017, a comunicat faptul că se menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului MT, în dosarul 42/P/2015.

Examinând rechizitoriul cu nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind pe inculpatul MT, în condiţiile art. 346, alin. 4 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că excluderea actelor menţionate anterior nu atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la persoana inculpaţilor, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346, alin. 4 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, fiind respectate dispoziţiile art. 328 Cod procedură penală, a administrării probelor, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală.

 Totodată, s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul MT, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 şi 3  Cod penal, raportat la art. 194, alin. 1, lit. b Cod penal.

Împotriva încheierii penale nr. 771 din 20.09.2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1994/307/2017/a1, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a formulat contestaţie solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii penale nr. 2712/28.09.2017 şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se constate legalitatea administrării tuturor probelor şi a efectuării tuturor actelor de urmărire penală din dosarul nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind pe inculpatul MT trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 alin.2 şi 3 Cod penal rap.la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal.

In motivarea contestaţiei s-a arătat că în motivarea încheierii din 31.08.2017 judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în principiu, că în prima fază a procesului penal probele se administrează odată cu începerea urmăririi penale in rem, singura excepţie fiind prev.de art. 111 alin.9 Cod procedură penală care prevede că audierea persoanei vătămate poate fi realizată de îndată ce organul de urmărire penală este sesizat, chiar dacă nu a fost începută urmărirea penală.

Cercetarea la faţa locului este procedeul probatoriu ce constă în cercetarea locului unde se bănuieşte că s-a săvârşit infracţiunea, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului, precum şi ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane şi poate fi realizată numai după începerea urmăririi enale.

In cauză, s-a reţinut că prin ordonanţa din 01.01.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196 alin.2,3 Cod penal şi conducere sub influenţa alcoolului prev.de art. 336 alin.1 Cod penal. In procesul-verbal de cercetare la faţa locului se menţionează că acest procedeu probatoriu a fost efectuat în noaptea de 31.12.2014/01.01.2015 între orele 23:50-01:15 (f.11-13 dos.u.p.) anterior începerii urmăririi penale, împrejurare ce atrage nulitatea acestui mijloc de probă efectuat în afara fazei de urmărire penală, sancţiune aplicată şi în privinţa planşei cu fotografii judiciare aferente şi a schiţei locului accidentului. De asemenea, ordonanţa Poliţiei Ulmeni prin care s-a dispus efectuarea cercetării la faţa locului a fost emisă tot în data de 21.12.2014.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea, în baza art. 282 alin.1 Cod procedură penală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, a planşei cu fotografii judiciare şi a ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea cercetării la faţa locului şi în baza art. 102 alin.3 Cod procedură penală, le-a exclus.

S-a apreciat că această hotărâre este nelegală sub aspectul soluţionării cererilor şi excepţiilor formulate de apărătorul ales al inculpatului MT în sensul constatării nulităţii procesului verbal de cercetare la faţa locului şi a planşei cu fotografii judiciare aferente întocmite de organele de cercetare penală în noaptea de 31.12.2014/01.01.2015 şi excluderii acestora de la soluţionarea cauzei.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală în noaptea de 31.122014/01.01.2015 (f.11-25 dosar u.p.) la ora 23:50 organele de poliţie din cadrul Poliţiei Ulmeni au fost sesizate cu privire la faptul că pe str. Petre Dulfu din localitatea Ulmeni s-a produs un accident de circulaţie. In momentul respectiv organele de poliţie se aflau în imposibilitatea obiectivă de a întocmi ordonanţa de începere a urmăririi penale întrucât nu cunoşteau încadrarea juridică a faptei pentru care se vor efectua cercetări în cauză sau dacă a fost comisă vreo infracţiune. Poliţiştii nu aveau cunoştinţă câte persoane au fost rănite, dacă vreunul dintre cei doi conducători auto se află sau nu sub influenţa alcoolului, dacă cei doi deţin permis de conducere, dacă la data respectivă aveau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dacă vor accepta sau nu prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, etc.

Este notoriu faptul că în cazul producerii accidentelor de trafic rutier autorităţile sunt anunţate prin serviciul de urgenţă 112 de diverse persoane aflate la faţa locului, care relatează locul unde a avut loc un accident cu avarii sau cu victime şi alte minime detalii necesare pentru a se determina dacă este nevoie de intervenţia ambulanţei, echipelor de descarcerare sau a pompierilor, persoanele respective neavând posibilitatea, competenţa şi pregătirea necesară pentru a permite poliţistului rutier pe a cărui rază de competenţă teritorială s-a produs accidentul şi care este obligat să se deplaseze la faţa locului, să facă încadrări juridice.

In situaţia săvârşirii unor infracţiuni în contextul producerii unui accident de trafic rutier, infracţiunile respective sunt flagrante în sensul art. 293 alin.1 Cod procedură penală, potrivit căruia este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.

După deplasarea la faţa locului a organelor de poliţie, în vederea clarificării situaţiei de fapt, a stabilirii modului de producere a accidentului, a stabilirii cel puţin în principiu a persoanei care a încălcat reguli de circulaţie se impune ca poliţiştii rutieri să efectueze constatarea infracţiunilor, în acest act menţionându-se totodată dacă conducătorii auto implicaţi în accident sunt posesori de permis de conducere, dacă se află sub influenţa alcoolului, dacă sunt de acord cu testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de mostre biologice, dacă la faţa locului sunt persoane rănite şi care este starea acestora, etc.

La momentul efectuării procesului  verbal care a fost înlăturat de la soluţionarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară, organele de poliţie erau obligate potrivit art. 298 alin.1 Cod procedură penală să constate săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art. 196alin.2,3 Cod penal, chiar în lipsa plângerii prealabile a vreunei persoane, urmând ca, în baza art. 298 alin.2 Cod procedură penală, organul de urmărire penală să cheme persoana vătămată şi să o întrebe dacă formulează plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi, doar în caz afirmativ, să înceapă urmărirea penală. In cazul în care persoana vătămată nu ar fi formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, organele de cercetare penală ar fi fost obligate să formuleze propunere de clasare a cauzei.

Potrivit celor menţionate în procesul-verbal intitulat „de cercetare la faţa locului” activităţile respective s-au desfăşurat între orele 23:50-01:15. Este evident că întocmirea procesului-verbal în forma tehnoredactată s-a efectuat ulterior, după deplasarea poliţiştilor la sediul Poliţiei Ulmeni, aceştia nedispunând de mijloacele tehnice necesare pentru a întocmi la faţa locului în formă scrisă, tehnoredactată procesul-verbal.

Aşadar, procesul-verbal încheiat la data de 31.12.2014, aflat la filele 11-25 din dosarul de urmărire penală este un act de constatare a infracţiunii flagrante, în sensul art. 298 alin.1 Cod procedură penală, şi totodată, un act de sesizare a organelor de urmărire penală, care are un conţinut complex, cuprinzând şi constatările personale, făcute prin propriile simţuri de către organele de cercetare penală la faţa locului (măsurători, determinarea poziţiei autoturismelor implicate în accident, starea persoanelor găsite la faţa locului).

Pentru considerentele expuse s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat în mod greşit nulitatea acestui înscris împreună cu anexele acestuia şi l-a exclus de la soluţionarea cauzei, ignorând natura sa juridică. Actul în discuţie reprezintă un act de constatare a infracţiunii flagrante (care are şi valoarea unui act de sesizare a organelor de urmărire penală) şi nu un mijloc de probă.

Împotriva aceloraşi încheieri au formulat contestaţii, inculpatul MT, şi persoana vătămată GCD, prin apărătorii aleşi.

Inculpatul MT a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierilor penale contestate cu consecinţa admiterii excepţiilor invocate, atât cu privire la legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, cât şi cele privind neregularitatea actului de sesizare.

In motivarea contestaţiei s-a arătat că, în concret, ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem a fost întocmită ulterior datei de 01.01.2015, fapt ce reiese cu prisosinţă din conţinutul acestui act, unde la rubrica aferentă numărului de dosar unic de parchet apare menţionat nr. 42/P/2015, număr ce a fost atribuit abia la data de 07.01.2015. Judecătorul de cameră preliminară în mod nefondat a reţinut că, deşi acel act poartă menţiunea nr. dosar 42/P/2015, admite că această menţiune ar fi fost făcută ulterior concluzionând că „după atribuirea numărului unic de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia mare, menţiunea s-a făcut şi pe ordonanţa de la fila 9 din dosarul de urmărire penală”. O atare concluzie este lipsită de fundament legal şi este contrară principiului legalităţii în condiţiile în care alterarea ulterioară a conţinutului unui act nu poate să fie în nici o împrejurare justificată, dimpotrivă, o atare acţiune de alterare lăsând loc de echivoc cu privire şi la celelalte menţiuni pe care actul le conţine. În condiţiile în care suntem în prezenţa indiscutabilă a unei alterări, premisă care conduce la o singură concluzie rezonabilă şi anume aceea că dacă este acceptată alterarea sub un anumit aspect, aceasta se poate regăsi şi cu privire la alte menţiuni din cuprinsul actului.

Pe de altă parte, criticile formulate sunt de esenţa principiului legalităţii şi formalismului ce trebuie să îmbrace orice act de procedură, în materie procedurală neputând fi acceptată ideea de modificare, completare ulterioară a unui act de procedură. Din această perspectivă, fiind evidentă şi chiar recunoscută alterarea ordonanţei de începere a urmăririi penale, s-a susţinut nelegalitatea acesteia cu consecinţa anulării actului precum şi a tuturor actelor de urmărire penală subsecvente, ce nu pot subzista în lipsa unei urmăriri penale începute în depline condiţii de legalitate. S-a apreciat că soluţia care se impune este aceea de anulare a ordonanţei de începere a urmăririi penale şi subsecvent în condiţiile art. 282 Cod procedură penală, anularea tuturor actelor de urmărire penală întocmite în cauză, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet.

In ceea ce priveşte soluţia judecătorului de cameră preliminară cu privire la nulitatea ordonanţei din 31.12.2014 orele 23:50 prin care s-a dispus efectuarea unei cercetări la faţa locului, precum şi a procesului-verbal/planşe fotografice întocmite în urma activităţii de cercetare la faţa locului s-a considerat că în mod legal a fost dispusă o atare soluţie. In mod corect şi judicios judecătorul de cameră preliminară a reţinut că probele nu pot fi administrate decât în cadrul unui proces penal care se declanşează în condiţii procedurale doar odată cu începerea urmăririi penale in rem. In condiţiile în care cercetarea la faţa locului a fost efectuată în data de 31.12.2014, în mod corect prima instanţă a reţinut nulitatea mijlocului de probă obţinut în cauză, sancţiune aplicată din aceeaşi raţiune şi în ceea ce priveşte planşele foto judiciare, precum şi schiţa întocmită cu aceeaşi ocazie. Argumentul potrivit căruia nu am fi în prezenţa unei nulităţi întrucât procedeul probatoriu al cercetării la faţa locului s-ar fi finalizat la data de 01.01.2015 orele 01:15 nu poate fi primit din cel puţin două considerente: este de observat că ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea cercetării la faţa locului este întocmită la data de 31.12.2014, înainte de începerea urmăririi penale, fapt ce nesocoteşte prev.art. 306 alin.3,4 Cod procedură penală şi care contravine principiului legalităţii; o atare nulitate afectează legalitatea actelor subsecvente întocmit în baza ordonanţei de administrare a probelor; în altă ordine de idei, nelegalitatea probelor administrate înainte de începerea urmăririi penale nu poate fi acoperită pe argumentul că activitatea de cercetare ar fi fost finalizată la orele 01:15 după pretinsa începere a urmăririi penale. Condiţia existenţei unei urmăriri penale începute nu poate să fie complinită ulterior şi nici în timpul efectuării actului de urmărire penală.

Persoana vătămată GCD a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea în parte a încheierii camerei de consiliu din 31.08.2017 şi să se constate legalitatea administrării probelor, inclusiv a procesului verbal din data de 31.12.2014, a planşei foto şi a schiţei accidentului, înscrisuri înlăturate din materialul probator de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Baia Mare.

Prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată din  31.10.2017 s-a arătat că, problema care se ridică în prezenta cauză este legată de posibilitatea sau nu, a agentului de poliţie care se deplasează la locul unui accident de circulaţie de a efectua unele activităţi, privind conservarea locului faptei şi ridicarea şi/sau conservarea mijloacelor de probă, chiar dacă nu există ordonanţa de începere a urmăririi penale în cauză, iar aceste acte să poată fi ulterior sta la baza unui dosar penal.

S-a apreciat că în raport de disp.art. 61 Cod procedură penală, agentul de poliţie care s-a deplasat la locul accidentului a luat măsurile legale pentru ca mijloacele materiale de probă să nu dispară, să nu fie mutate, alterate, a efectuat măsurători, l-a testat cu aparatul etilotest pe inculpat, efectuând toate aceste activităţi pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de lege pentru a se dispune începerea urmăririi penale in rem. Toate aceste activităţi au fost transpuse într-un proces-verbal de cercetare la faţa locului datat 31.12.2014. S-a apreciat că acest proces-verbal este un proces-verbal de sesizare şi a fost impropriu denumit proces-verbal de cercetare la faţa locului. Este greu de crezut că, legiuitorul cu ocazia adoptării dispoziţiilor art. 305 Cod procedură penală a apreciat că organele de poliţie, în situaţia în care sunt sesizate despre posibilitatea comiterii unei infracţiuni trebuie să se deplaseze mai întâi la sediul instituţiei din care fac parte şi fără a lua contact direct cu realitatea din teren, să dispună prin ordonanţă începerea urmăririi penale in rem, mai apoi să adopte o ordonanţă privind efectuarea unei cercetări la faţa locului şi abia pe urmă să se deplaseze în teren. Organele de poliţie, fără un contact direct cu realitatea evenimentelor pe care le constată prin propriile simţuri, în urma căruia să poată verifica amploarea evenimentelor şi evident a consecinţelor ce decurg din acestea, nu pot decide dacă se impune începerea urmăririi penale in rem sau nu. Abia în urma acestor constatări organul de poliţie poate determina conduita sa viitoare cu privire la documentele pe care le va întocmi. S-a considerat că în cazul unor accidente de circulaţie, în care timpul dintre producerea accidentului şi prezenţa organelor de poliţie la faţa locului este esenţial pentru conservarea şi fixarea mijloacelor de probă rezultate în urma accidentului, pentru a putea  stabili cu acurateţe modul de producere şi răspunderea pentru producerea accidentului.

Cu privire la contestaţia formulată de inculpatul MT s-a solicitat respingerea ei ca nefondată, reţinând că, în cauză, nu poate fi vorba despre o alterare a conţinutului ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem deoarece trebuie făcută o distincţie între data adoptării actului de dispoziţie de către organul de urmărire penală şi data înregistrării acestui act în registrele administrative ale parchetului. Chestiunea legală de data acordării numărului unic de dosar este o chestiune administrativă ce ţine de circuitul documentelor de la organul de poliţie la unitatea de parchet competentă să cerceteze infracţiunea cu privire la care organul de cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale.

Analizând încheierile contestate prin prisma motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş a reţinut următoarele:

Potrivit art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În raport de cadrul legal instituit de dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară efectuează o analiză strict din perspectiva legalităţii efectuării urmăririi penale, a administrării probelor şi a legalităţii actului de sesizare a instanţei, nerealizând şi o verificare a temeiniciei aspectelor menţionate anterior.

Judecătorul de cameră preliminară mai reţine că, potrivit art. 282 Cod procedură penală, încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului doar atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului şi care trebuie dovedită, vătămarea drepturilor procesuale nefiind prezumată de lege. Aşadar, nulitatea relativă este condiţionată de dovedirea unei vătămări procesuale, care, în plus, să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

Potrivit dispoziţiilor art. 305 alin.1 Cod procedură penală „Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin.1, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă”.

In art. 306 Cod procedură penală, legiuitorul reglementează obligaţiile organelor de urmărire penală stabilind în alin.1,2 şi 3 următoarele:

„(1)3) Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligaţia ca, după sesizare, să caute şi să strângă datele  ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acestora, să strângă şi să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 şi 101.

(2) Organele de cercetare penală au obligaţia de a efectua actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă privesc o cauză pentru care nu au competenţa de a efectua urmărirea penală.

(3) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului”.

Aşadar, sunt prevăzute situaţiile de excepţie în categoria cărora este inclusă cercetarea la faţa locului, activitate ce prezintă o serie de trăsături caracteristice care o diferenţiază de celelalte activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală. Aceasta este o activitate iniţială, în sensul că precede în timp toate celelalte activităţi de cercetare penală, ori de câte ori natura faptei săvârşite impune efectuări de constată cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, a descoperirii şi fixării urmelor acesteia, a stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. De asemeni, este o activitate cu caracter imediat, urgenţa efectuării cercetării fiind impusă de faptul că orice întârziere duce la modificarea ambianţei locului faptei, la pierderea sau distrugerea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. Cercetarea la faţa locului este şi o activitate obligatorie deoarece perceperea nemijlocită a situaţiei locului faptei nu poate fi înlocuită prin nici o altă activitate.

Aşa fiind, se constată că această activitate se circumscrie celor reglementate în dispoziţiile art. 306 alin.2 Cod procedură penală.

Din interpretarea dispoziţiilor legale cuprinse în art. 306 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură penală se deduc două etape în realizarea obiectului urmăririi penale, cele care instituie anumite obligaţii în sarcina organelor de urmărire penală după sesizare şi cea care se raportează la momentul începerii urmăririi penale.

Este adevărat însă că procesul-verbal de cercetare la faţa locului îşi găseşte reglementarea în art. 195 Cod procedură penală, articol cuprins în titlul IV al Codului de procedură penală (partea generală) şi organele de cercetare penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe după începerea urmăririi penale, dar este tot o obligaţie în sarcina celor sesizaţi cu privire la săvârşirea unei infracţiuni să efectueze acte de urmărire penală ce nu suferă amânare. Este mai mult decât evidentă această obligaţie şi din perspectiva instituirii în sarcina organelor de urmărire penală a acestei îndatoriri, inclusiv în cauze în care urmărirea penală nu intră în aria lor de competenţă.

In virtutea acestor considerente s-a apreciat că soluţia admiterii excepţiei privind nelegala întocmire a procesului-verbal de cercetare la faţa locului înainte de începerea urmăririi penale, este una incorectă.

In ceea ce priveşte numărul lucrării, se poate observa cu uşurinţă că aceasta a fost înregistrată iniţial, la poliţie şi, ulterior, la parchet, fiecare dintre cele două instituţii atribuind câte un număr, potrivit propriilor reguli de înregistrare şi evidenţiere a sesizărilor. Aşadar, acest aspect nu comportă alte discuţii.

Pentru toate aceste considerente contestaţiile formulate de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi de către persoana vătămată GCD  au fost admise în sensul desfiinţării în parte a ambelor încheieri penale, a respingerii cererilor şi a excepţiilor formulate de inculpatul MT, a constatării legalităţii sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 42/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi a dispunerii începerii judecăţii în dosarul nr. 6260/182/2017 al Judecătoriei Baia Mare.

S-a respins contestaţia formulată de inculpatul MT împotriva celor două încheieri menţionate mai sus.

Domenii speta

Spete similare