Regulamentul (ce) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Motive de refuz al recunoașterii, conform art. 22

Obiectul cererii cu care a fost învestit Tribunalul Iași îl reprezintă recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor Hotărârii de divorţ - Sentinţa nr. XX9/11 din dosarul nr. YY8/11, pronunţată de o judecătorie de primă instanţă din Spania.

Curtea de apel notează că – față de obiectul acțiunii – prevederile care trebuiau observate de prima instanță sunt acelea ale Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Instanța de control judiciar reține că în capitolul III al Regulamentului este reglementată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru UE.

Astfel, în conformitate cu art. 21: „(1) Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. …

(3) Fără a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii”.

În articolele următoare, regulamentul stipulează motivele de refuz al recunoașterii, în termenii articolului 22 – pentru motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei – respectiv ai art. 23, în ceea ce privește motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești.

Potrivit articolului 22, o hotărâre judecătorească pronunțată în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei nu se recunoaște: „(a) în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta; (b) în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat și astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc; (c) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o acțiune între aceleași părți în statul membru în care se solicită aceasta sau (d) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț într-o cauză între aceleași părți, din moment ce această primă hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru în care se solicită aceasta”.

În același timp, potrivit articolului 23, o hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii părintești nu este recunoscută: „(a) în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se solicită recunoașterea, luând în considerare interesul superior al copilului; (b) în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se solicită aceasta; (c) în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat și astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc; (d) la solicitarea oricărei persoane care susține că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părintești, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată; (e) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești în statul membru în care se solicită recunoașterea; (f) în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materia răspunderii părintești într-un alt stat membru sau în statul terț în care copilul își are reședința obișnuită, din moment ce hotărârea ulterioară îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru solicitat sau (g) în cazul în care nu a fost respectată procedura prevăzută la articolul 56”.

În speța dedusă judecății, verificând conținutul Hotărârii de divorţ - Sentinţa nr. XX9/11 din dosarul nr. YY8/11, pronunţată de o judecătorie de primă instanţă din Spania – curtea constată că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz expres și limitativ înscrise în textele citate.

În ceea ce privește condiţiile formale pentru recunoaşterea efectelor pe teritoriul Statului Român, curtea constată că este greșită raportarea tribunalului la prevederile Convenţiei de la Haga privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, în condițiile în care prevederile aplicabile sunt acelea din Regulamentul 2201 din 2003.

Astfel, articolul 60 din Regulament – cu denumirea marginală „Raporturile cu anumite convenții multilaterale” – stabilește: „În relațiile dintre statele membre, prezentul regulament prevalează asupra următoarelor convenții în măsura în care acestea privesc materiile reglementate de prezentul regulament: (a) Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine și legea aplicabilă cu privire la protecția minorilor”.

Prin urmare, se cuvine a fi verificate dispozițiile relevante din Regulamentul 2201/2003.

Articolul 37 „Documente” prevede următoarele: „(1) Partea care solicită sau contestă recunoașterea unei hotărâri judecătorești ori solicită încuviințarea executării trebuie să prezinte: (a) o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale și (b) certificatul menționat la articolul 39.

(2) În afară de aceasta, în cazul în care este vorba despre o hotărâre în lipsă, partea care solicită recunoașterea sau încuviințarea executării trebuie să prezinte: (a) originalul sau o copie certificată pentru conformitate a documentului care stabilește că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat părții care nu s-a prezentat sau (b) orice document care arată că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc”.

În cazul lipsei unor documente, articolul 38 stabilește: „(1) În lipsa prezentării documentelor menționate la articolul 37 alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2), instanța judecătorească poate acorda un termen pentru prezentarea lor sau poate accepta documente echivalente sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, poate să renunțe la prezentarea lor.

(2) La solicitarea instanței judecătorești, se prezintă o traducere a documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest sens într-unul dintre statele membre.”

În ceea ce privește certificatul privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială și certificat privind hotărârile judecătorești în materia răspunderii părintești, articolul 39 din Regulament stipulează că instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine eliberează, la cererea oricărei părți interesate, un certificat utilizând formularul al cărui model este prezentat în anexa I (hotărâri judecătorești în materie matrimonială) sau în anexa II (hotărâri judecătorești în materia răspunderii părintești).

Curtea de apel reține că apelanta a prezentat certificatul prevăzut de articolul 39 enunțat și că sunt îndeplinite atât condițiile de fond, cât și acelea de formă pentru recunoașterea hotărârii instanței spaniole, potrivit Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.

Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 480 alineat (2) Cod procedură civilă, curtea admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă, hotărâre pe care o schimbă în tot, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă și recunoaşterii pe teritoriul României a efectelor hotărârii de divorţ - Sentinţa nr. XX9/11 din dosarul nr. YY8/11, pronunţată de o judecătorie de primă instanţă din Spania.

Instanța de apel obligă apelanta să îi plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, prin aplicarea art. 453 alineat (1) și 451 alineat (2) Cod procedură civilă, onorariul avocatului fiind redus de la 1.000 lei la 500 lei, suma de 1.000 lei apărând vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat (nu s-a formulat întâmpinare).

Domenii speta

Spete similare