Prin cererea înregistrată sub nr.X/104/2015* la data de 07.11.2017 reclamantul P L I în contradictoriu cu pârâtele DGRFP C- AJFP O şi AJFP B a formulat cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. X/20.08.2014 a RIF nr. X/20.08.2014 şi a Deciziei nr. X/20.10.2015 emise de pârâta DGRFP C, precum şi a Deciziei nr. X/16.01.2017 şi nr. X/21.04.2017 emise de AJFP O până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În motivare arată că, în fapt, prin Decizia de impunere nr. X din 20.08.2014, emisa in baza Raportului de inspecţie fiscala nr.X din 20.08.2014, de către Administraţia S a Finanţelor Publice, s-a stabilit în sarcina de plată a reclamantului, suma totală de 594.388 lei, din care suma de 269.308 lei reprezintă TVA si suma de 325.080 lei accesorii aferente TVA, respectiv majorări de întârziere aferente TVA-ului in suma de 284.684 lei si penalităţi de intarziere in suma de 40.396 lei.
Împotriva acestor acte de impunere fiscala reclamantul a formulat contestaţie administrativa, conform art.205 Cod.proc.fisc, (OG 92/2003), soluţionata prin Decizia nr. X din 20.10.2015, emisa de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C.
Cele trei acte administrativ fiscale, susenuntate, sunt deduse judecaţii pe calea acţiunii in anulare, reglementate de disp.art.218 alin.2 Cod.proc.fisc. (OG 92/2003), care face obiectul dosarului X/104/2015*, aflat pe rolul instanţei Tribunalului Olt - Secţia a II a civ.. cont. adm.fisc.
Ulterior investirii instanţei, prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emisa sub nr. X din 16.01.2017, organul fiscal al Administraţiei Judeteane a Finanţelor Publice O a stabilit în sarcina de plată a reclamantului si suma de 367.236 lei, reprezentând „dobânzi aferente taxei pe valoare adăugata".
Regimul de impunere a continuat sa fie agravat prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emisa sub nr. X din 21.04.2017, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, pentru suma de 4.806 lei, reprezentând noi accesorii aferente TVA.
Impotriva titlurilor de creanţa, reprezentate de deciziile de impunere fiscala pentru accesorii aferente TVA, reclamantul a formulat contestaţii administrative, conform disp.art.268-270 Cod proc.fisc.(Legea 207/2015), a căror soluţionare a fost suspendata pana la soluţionarea definitiva a dosarului X/104/2015*, prin Decizia nr.X/27.06.2017 si Decizia nr. X/20.07.2017, emise de către Direcţia Generala Regionale a Finanţelor Publice C.
La data de 02.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF S X, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 21.09.2017, ora 12, privind sechestrarea bunului imobil apartament nr.l, situat inB , nr.cadastral X/2;0;1, nr.Carte funciara X. ID-electronic X-C1-U3 si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat in 21.09.2017, ora 12, privind numirea administratorului sechestrului.
La data de 16.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF S X, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 09.10.2017, ora 13, privind sechestrarea bunului imobil apartament nr.l, situat in B, S X, nr.cadastral X/2;0;1, nr.Carte funciara X, ID-electronic X-C1-U3 si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat incheiat in 09.10.2017, ora 13, privind numirea administratorului sechestrului.
La data de 15.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF V, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 10.10.2017, ora 12, privind sechestrarea bunului imobil teren intravilan in suprafaţa de 2.208 mp. situat in Localitatea B G si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat incheiat la aceeaşi data, privind numirea administratorului sechestrului.
In prealabil, la data de 08.02.2013, a fost emis Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, sub nr.X/08.02.2013, de către Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului O, cu privire la 6(sase) imobile teren, situate in Comuna X, judeţul I, având o valoare totala de achiziţie, la nivelul anului 2008, de 405.025 Euro.
Data fiind imprejurarea ca s-a implinit scadenta sumelor inscrise in Decizia de impunere nr. X din 20.08.2014, dedusa judecaţii, acest sechestrul asigurător este, in prezent, sechestru executional, intrucat, conform disp.art.213 alin.3 Cod proc.fisc, masurile asigurătorii se transforma ope legis, in masuri de executare silita in cazul neplăţii la scadenta a sumelor inscrise in titlul de creanţa, fara a fi necesara indeplinirea vreunei formalităţi.
In concluzie, organele fiscale de executare silita au instituit masuri de sechestru asupra intregului patrimoniu al reclamantului, in prezent fiind iniţiate procedurile de vânzare silita a imobilelor indisponibilizate, in vederea stingerii creanţelor fiscale dispuse prin deciziile de impunere, a căror suspendare la executare este in discuţie.
Conform disp. art.14 din Legea 554/2004, „(1) în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
Conform disp. art.15 din Legea 554/2004, „Suspendarea executării actului administrativ-unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
In speţa sunt indeplinite cele patru condiţii, prevăzute de disp.art. 14-15 din Legea 554/2004. art.215 Cod proc fisc.(O.G.92/2003) si art.278 Cod proc fisc.(Legea 2017/2015), astfel:
II.l. Condiţii extrinseci, cu caracter procedural, vizând declanşarea acţiunii in anulare, respectiv a procedurii administrative prealabile si plata cauţiunii:
A.Reclamantul a inregistrat pe rolul instanţei de judecata acţiunea in anularea Deciziei de
impunere nr. X din 20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscala nr. X din 20.08.2014,emise de către Administraţia S a Finanţelor Publice si a Deciziei nr. X din 20.10.2014, emise de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, care face obiectul dosarului X/104/2015*.
Reclamantul a inregistrat anterior formulării prezentei cereri de suspendare, contestaţiile impotriva Deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emise sub nr. X din 16.01.2017 si respectiv X din 21.04.2017, de "catre organul fiscal al Administraţiei Judeteane a Finanţelor Publice O, a căror soluţionare a fost suspendata pana la soluţionarea definitiva a dosarului X/104/2015*, prin Deciziile nr.X/27.06.2017 si nr. X/20.07.2017, ale Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice C.
B.Reclamantul a consemnat la dispoziţia instanţei, cauţiune in cuantum total de 15.212,90 lei, calculata conform disp.art.278 alin.2 lit d din Legea 207/2015, sens in care anexează prezentei, in original, recipisa seria TA nr.X din 26.10.2017, eliberata de către CEC Bank Suc.A O B.
II.2. Condiţii de fond, reprezentate de „existenta unui caz bine justificat" si „necesitatea prevenirii unei pagube iminente":
A. Existenta unui „caz bine justificat":
Conform dsp.art.2 lit.t din Legea 554/2004, „cazuri bine justificate" reprezintă acele „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
După cum s-a indicat în jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia cont.adm.fisc. (Decizia nr. X din 26 ianuarie 2007), existenta unui „caz bine justificat", desi nu presupune o dovada de nelegalitate evidenta, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
In acest cadru procesual este posibila analizarea acelor circumstanţe care, privite in ansamblul lor, releva neregularitati majore, de ordin procedural sau substanţial, in adoptarea actului administrativ fiscal.
În cauză există un caz bine justificat, care prezintă argumente puternice de admitere a cererii de suspendare, intemeiate pe situaţia de fapt si pe neregularitati majore, de ordin substanţial, care au condus la adoptarea deciziilor de impunere, astfel:
A.l. O serioasa indoiala asupra prezumţiei de legalitate a Deciziei de impunere nr. X din 20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscala nr.X din 20.08.2014. emise de către Administraţia S a Finanţelor Publice si a Deciziei nr. X din 20.10.2015, emise de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, este generata de imprejurarea ca, organul fiscal nu a aplicat algoritmul de calcul al TVA decis de către CJUE, în cauzele conexate C-249/12 şi C-250/12 Tulică şi Plavosin si nici nu a motivat aceasta conduita a administraţiei, in condiţiile in care instanţa comunitara a dispus cu aproape un an de zile inaintea emiterii actelor fiscale, contestate.
Prin Hotărârea din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Justiţie Uniunii Europene în Cauzele conexate C-249/12 şi C-250/12 Tulică şi Plavosin s-a statuat în sensul că "Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 şi 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când preţul unui bun a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operaţiunea supusă taxei, preţul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitam de administraţia fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată." (in mod similar s-a dispus si in cauza soluţionata la CJUE, C- 317/1994 Elida Gibbs).
Faţă de cele stabilite prin interpretarea dată de CJUE, cata vreme nu au fost făcute menţiuni cu privire la TVA, în contractele cu referire la care a fost emisa decizia de impunere din 20.08.2014, iar reclamantul nu a recuperat TVA de la persoanele fizice cărora le-a vândut, preţul aferent fiecărei tranzacţii trebuie considerat ca incluzând TVA pentru ca principiul neutralităţii TVA să fie respectat.
Conform actelor de impunere, contestate, organul fiscal a calculat creanţa principala, reprezentata de taxa pe valoarea adăugată, in suma de 269.308 lei, prin adăugarea TVA la preţul tranzacţiilor analizate. In aceste condiţii, la nivelul aparentelor juridice rezulta ca actele administrativ-fiscale contestate au fost emise cu încălcarea normelor europene în ceea ce priveşte determinarea bazei de calcul a TVA.
Acest viciu afectează un element de baza al impunerii fiscale, de natura sa reclame suspendarea executării deciziei care il materializează, ca măsura de protecţie provizorie a drepturilor reclamantului, până la momentul la care instanţa va cenzura insasi legalitatea titlului fiscal.
Soluţia se impune, cu atât mai mult cu cât atribuţia de stabilire a obligaţiei fiscale este în competenţa exclusivă a organelor fiscale - art. 7 alin. (2), art. 23, art. 32, art. 41 Cod pr. fisc. -, decizia de impunere fiind singurul act prin care se determină sumele de bani datorate bugetului de stat de către contribuabil.
Tocmai în considerarea acestui aspect, CJUE a statuat că principiul cooperării loiale impune organului administrativ obligaţia de a revizui o decizie administrativă definitivă pentru a se lua în calcul interpretarea dispoziţiilor relevante pe care Curtea a făcut-o între timp
(hotărârea pronunţată în cauza Kuhne & Heitz NV).
Or, desi CJUE s-a pronunţat in cauzele conexate Tulică şi Plavosin, in data de 7 noiembrie 2013, organul fiscal a emis decizia de impunere a TVA in 20.08.2014, fara a oferi nicio explicaţie reclamantului, pentru neaplicarea algoritmului de calcul al TVA, decis de către instanţa comunitara, in privinţa contractelor de vânzare care nu conţin dispoziţii cu privire la determinarea taxei.
Aceasta este o împrejurare efectiva, conexa regimului legal, aplicabil actului atacat, de natura a genera o serioasa îndoiala cu privire la legalitatea impunerii fiscale, intrucat, la nivelul aparentelor juridice, baza impozabilă, reţinuta prin Decizia de impunere X/20.08.2014, a fost stabilita cu ignorarea hotărârii CJUE.
În sens similar s-a pronunţat Curtea de Apel Cluj, s.a III a cont adm fisc, prin Sentinţa civila nr.X/03.12.2015 si Curtea de Apel Cluj, s.a II a cont adm fisc, prin încheierea din 18 septembrie 2013, nepublicate.
A.2. Un alt argument care generează o serioasa indoiala cu privire la legalitatea actelor fiscale, contestate, este dat de imprejurarea ca, pentru a stabili calitatea de „persoana impozabila in scopuri de TVA incepand cu 01.02.2008", a reclamantului, organul fiscal a luând in considerare o cota de 50%, aplicata asupra sumelor incasate din tranzacţiile incheiate in perioada 17.07.2007-21.12.2007, fara a motiva, in baza unei dispoziţii legale, decizia de a lua insuma, in vederea impunerii sarcinii fiscale, in discuţie, si cota indiviza, a soţiei reclamantului.
Reclamantul a avut o cota de numai 25% din preţul incasat din tranzacţiile efectuate in perioada 17.07.2007-21.12.2007. Cotele soţilor sunt prezumate ope legis ca fiind egale, imprejurare in care, pentru tranzacţiile din perioada 17.07.2007-21.12.2007, reclamantul a incasat o suma totala de 79.796 lei, situandu-se sub plafonul de scutire de la plata TVA, prevăzut de art. 152 alin.l din Legea 571/2003.
In aceste condiţii, cel puţin la nivelul aparentei juridice, nici nu s-a născut obligaţia reclamantului de a se inregistra in scopuri de TVA la data de 01.02.2008.
Numai luând in calcul o cota nereala, de 50% din preţul tranzacţiilor (insumand cota soţiei reclamantului), organul fiscal a putut retine ca reclamantul ar fi realizat o cifra de afaceri de 159.592 lei, depăşind astfel plafonul de scutire de la plata TVA, de 119.000 lei.
Or, in cadrul contestaţiei administrative, reclamantul a solicitat explicaţii cu privire la modul de calcul si justificarea cotei de 50% din preţul tranzacţiilor, reţinute in sarcina sa, de către organul fiscal, având in vedere ca, indiferent de legătura familiala, contractanţii sunt subiecte de drept fiscal distincte, cărora legea fiscala le recunoaşte o răspundere juridica individuala.
Fiecare din soţi este o persoană impozabilă distinctă şi deci organul fiscal trebuie să stabilească obligaţiile fiscale pentru fiecare din soţi. (in acelaşi sens s-a pronunţat si Curtea de Apel Suceava, ca instanţa de recurs, prin decizia nr. X/2012).
Întrucât organul fiscal nu a motivat si, ulterior nu a analizat punctul de vedere al reclamantului, acesta fiind solicitat pur formal si apoi complet ignorat, inclusiv cu privire la argumentele legate de aplicarea greşita a cotei de participare la preţul incasat, condiţia cazului bine justificat este îndeplinita, (in acelaşi sens s-a pronunţat si Tribunalul Hunedoara, s a II a
cont adm fisc, Sentinţa civ X/CA din 24 iunie 2015).
In concluzie, lipsa totala a motivării deciziei administraţiei, de a calcula TVA, pe de o parte, prin adăugarea taxei la preţul tranzacţiilor, iar, pe de alta parte, prin insumarea cotele indivize ale soţilor cocontractanti, cu consecinţa stabilirii sarcinii fiscale pentru unul dintre aceştia, este o imprejurare de natura sa genereze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actelor administrativ-fiscale, in discuţie.
Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeana de Justiţie a reţinut ca motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie sa prezinte de o maniera clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită instanţelor sa efectueze revizuirea actului (în acest sens Hotărârea CJUE, Cauza C-367/1995).
O detaliere a motivelor este necesara şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţa, persoana implicată putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp permite exercitarea prin Constituţie a controlului jurisdicţional.
In aceste condiţii, la o analiza sumara, rezulta ca baza de impunere a TVA a fost determinata printr-o modalitate incerta, fara justificarea substanţiala, legala a raţionamentului juridic pentru care organul fiscal a aplicat acest mod de calcul, fapt care arunca o puternica indoiala asupra legalităţii deciziei de stabilire a creanţei fiscale principale si, pe cale de consecinţa, si asupra actelor de impunere a creanţelor fiscale accesorii.
A3. In analiza aparentei de nelegalitate a actelor contestate este de reţinut ca, pana la 01.01.2010, Codul fiscal nu a reglementat expres obligativitatea persoanelor fizice care instraineaza imobile din proprietatea personala, de a plaţi TVA aferent acestor operaţiuni.
Abia prin dispoziţiile art.127 ind.l din Codul fiscal in forma intrata in vigoare la 01.01.2010, s-a statuat expres asupra acestei obligaţii.
In 23.01.2008, prin adresa oficiala nr.635887, ANAF-Directia generala legislaţie si proceduri fiscale a comunicat Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România faptul ca „incepand cu data de 01.01.2008, persoanele fizice care acţionează de o maniera independenta, instraineaza construcţii noi, parti ale acestora sau terenuri construibile, in scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate ce depăşesc plafonul anual de 35.000 de euro(...) sunt obligate sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA la organul fiscal competent si sa achite taxa pe valoare adăugata pentru aceste instrainari".
Per a contrario, anterior datei de 23.01.2008, nu exista obligaţia persoanelor fizice de inregistare in scopuri de TVA.
In cursul anului 2010, Direcţia de legislaţie in domeniul TVA a emis doua adrese in atenţia Direcţiei Generale de Coordonare a Inspecţiei fiscale, prin care a arătat, int-o maniera incerta, modul de determinare a bazei impozabile pentru tranzacţii imobiliare derulate de persoane fizice.
Astfel, prin adresa nr.X/31.03.2010, s-a arătat ca baza de impozitare a TVA se determina, in cazul tranzacţiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, prin aplicarea procentului sultei mărite in situaţia in care beneficiarii sunt persoane fizice care, in acord cu vânzătorii convin sa achite preţul tranzacţiilor, iar acesta este final.
Prin adresa nr.X/03.05.2010, aceeaşi autoritate a invederat ca incepand cu data de 01.01.2010, persoanele fizice care au fost deja supuse controlului fiscal, pot emite facturi de corecţie in privinţa TVA către beneficiari.
O astfel de abordare demonstrează, fara echivoc, faptul ca dispoziţiile legale erau cel puţin susceptibile de doua interpretări, incalcand astfel principiul certitudinii impunerii, conform căruia, legiuitorului, atunci cand elaborează norma fiscala si autorităţii de resort, atunci cand o aplica pentru determinarea sarcinii fiscale, le revine sarcina sa nu ajungă la interpretări arbitrare si sa stabilească in mod precis termenele, modalitatea si sumele de plata pentru fiecare plătitor, pentru ca acesta sa poată urmări si intelege sarcina fiscala ce ii revine, precum si pentru a determina influenta deciziilor de dispoziţiei patrimoniala asupra obligaţiilor fiscale care îi revin.
Din faptul ca insasi autoritatea competenta a avut o viziune inconsecventa si incoerenta asupra acestor dispoziţii de ordin fiscal, rezulta, fara dubiu, aparenta de nelegalitate a deciziilor de impunere, contestate.
Aşadar, dispoziţiile fiscale in vigoare la data incheierii tranzacţiilor analizate, cel puţin tranzitoriu, nu permiteau persoanelor impozabile în discuţie să cunoască cu exactitate întinderea obligaţiilor lor în materie de TVA.
Or, in dreptul fiscal funcţionează principiul de interpretare in dubio contra fiscum. conform căruia prevederile legale incerte se interpretează in contra autorităţilor fiscale, contribuabilul având dreptul la respectarea principiului certitudinii impunerii, atat de către legiuitor, in etapa de reglementare, cat si de către organul fiscal in etapa de aplicare a legii.
De altfel, autoritatea fiscala a recunoscut public faptul ca, desi anterior anului 2008 nicio persoana fizica din România nu s-a inregistrat ca plătitor de TVA pentru tranzacţii imobiliare, nu au existat astfel de operaţiuni de verificare înainte de 2009.
Inspecţiile fiscale iniţiate de ANAF la persoanele fizice, incepand cu anul 2009, au fost rezultatul unei acţiuni concertate a autorităţii, dispusa la nivel central, in baza unei Note interne privind organizarea si desfăşurarea acţiunii de impunere a persoanelor fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare.
Or, in situaţia in care autorităţile stabilesc impozite si aplica sancţiuni in mod arbitrar, sub unicul pretext ca acesta ar fi ordinal la nivel naţional, in mod cert nu exista concordanta cu principiul certitudinii impunerii, care decurge din principiul legalităţii şi securităţii juridice. Aceste principii impun obligaţia autorităţilor publice de a se asigura că legislaţia este suficient de clară şi previzibilă pentru subiectele de drept cărora li se adresează.
Potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza Halifax, C 225/02, această cerinţă trebuie respectată cu şi mai mare stricteţe, în cazul regulilor susceptibile să atragă consecinţe financiare, astfel încât persoanele interesate să poată cunoaşte cu exactitate întinderea obligaţiilor ce li se impun (a se vedea în acest sens şi Hotărârea din 16 septembrie 2008, Isle of Wight Council şi alţii, C 288/07, Rep., p. I 7203, punctul 47, Hotărârea din 17 iulie 2008, ASM Brescia, C 347/06, Rep., p. I 5641, punctul 65 şi jurisprudenţa citată).
In materia suspendării deciziilor de impunere TVA la persoane fizice pentru tranzacţii imobiliare s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie si Justiţie, in dosarele X/2/2010 (Decizia X/27.09.2011) si X/57/2011. considerând ca este indeplinita condiţia cazului bine justificat prin raportare, in primul rand, la cadrul legal aplicabil cu privire la TVA, care incalca principiul certitudinii impunerii.
A4. In condiţiile in care baza impozabila a fost determinata de către ANAF prin adăugarea TVA la preţul tranzacţiilor si prin evaluarea atingerii pragului de TVA urmare a reţinerii unei cote de 50% din preţul tranzacţiilor, in loc de 25%, in sarcina reclamantului, penalităţile si majorările de intarziere s-au calculat si aplicat la o baza impozabila determinata eronat si mărita artificial, imprejurare care alterează, cel puţin la nivelul aprentei juridice, prezumţia de legalitate a deciziilor de impunere a creanţelor accesorii.
A5.Deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii au fost emise cu incalcarea, cel puţin in aparenta, a principiului proportionalitătii, consacrat de jurisprudenţa C.J.U.E, fiind impuse dobânzi, majorări de intarziere si penalităţi in suma totala de 701.982 lei, calculate pentru o creanţa principala de 269.308 lei, accesoriile fiind de 3 ori mai mari decât insusi debitul fiscal principal.
Aceasta neregularitate a actelor de impunere fiscala este cu atat mai evidenta cu cat accesoriile sunt calculate asupra unei creanţe fiscale, pretinse de către autorităţi ca rezultând dintr-o obligaţie neclar reglementata, care incalca principiul certitudinii impunerii, prevăzut de art.3 Cod proc fisc. (in acelaşi sens, ICCJ, s.cont adm fisc, Decizia X/27.09.2011, dosar X/2/2010).
La data de 09 iulie 2015, CJUE a pronunţat hotărârea în cauza C-183/14 Salomie şi Oltean, prin care a dezlegat s-a stabilit ca majorările aplicate în astfel de împrejurări trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
In definirea acestui principiu al proporţionalităţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat constant ( C-210/91, C-286/82 şi 26/83, C-68/88, C-203/80) că "măsurile administrative şi penalităţile nu trebuie să treacă dincolo de ce este strict necesar, în aşa fel încât procedurile de control să nu fie făcute astfel încât să îngrădească libertăţile pe care le cere Tratatul şi nu trebuie să fie însoţite de o penalitate disproporţionată cu gravitatea încălcării, în aşa fel încât să devină un obstacol în exercitarea acelei libertăţi. "
La emiterea actelor contestate, cel puţin la nivelul aparentelor de dept, paratele nu au luat in considerare acest principiu, care ţine de prezentarea unui criteriu (sau a unui set de criterii) în funcţie de care se face aprecierea culpei contribuabilului, în contextul şi în condiţiile în care insasi autoritatea fiscală a precizat că nu sunt supuse TVA tranzacţiile imobiliare, efectuate de persoanele fizice, precizare făcută public, în august 2006, prin declaraţiile şefului A.N.A.F. Ministrului Finanţelor, de la acea data.
Or, acest fapt notoriu, coroborat cu activitatea total transparentă a reclamantului - actele fiind încheiate la notar si comunicate organului fiscal - salvgardează buna credinţă a contribuabilului, imprejurare in care, orice obligaţie fiscală, suplimentară, stabilită ulterior, pe baza unei interpretări diferite a normelor legale, de către aceeaşi autoritate, în cuantum disproporţionat de mare faţă de pretinsa obligaţie de bază, constituie o povară excesivă, impusă in mod nerezonabil, imprevizibil si neproportional subiectului de drept fiscal, chiar si numai la o verificare sumara.
Pe de altă parte se reţine că, distinct de obligaţia de colectare a TVA-ului datorat pentru operaţiunile considerate a fi impozabile, în respectarea principiului proporţionalităţii, sancţiunile aplicate pentru neîndeplinirea obligaţiilor aparţinând persoanei fizice care ar fi trebuit să cunoască legea şi să acţioneze în scopul înregistrării sale ca persoană impozabilă pentru operaţiunile desfăşurate într-o perioadă de timp, în care a depăşit plafonul de scutire de TVA, ar fi putut fi calculate doar de la data la care organul fiscal şi-a reconsiderat practica proprie de impozitare a acestor operaţiuni.
Până la această dată, culpa proprie a autorităţii fiscale, constând în practica greşită de neimpunere a persoanelor fizice, respectiv crearea cu întârziere a cadrului legal secundar şi terţiar, prin care s-a organizat controlul şi impunerea persoanelor fizice, dar şi o detaliere, prin norme metodologice, a comportamentului cerut persoanelor fizice impozabile în materie de TVA (HG nr. 1620/2009, OPANAF nr. 1415/2009, OPANAF nr. 1786/2010), trebuie asumată de stat.
În acest context, încălcarea legislaţiei primare în materie de TVA, aplicabilă şi persoanei fizice, care a desfăşurat o activitate economică de exploatare a bunurilor imobiliare în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, din perspectiva producerii consecinţei plăţii cu întârziere a TVA către stat, apare, pentru perioada aplicării sancţiunii în cauză, ca o încălcare scuzabilă, care face să nu fie necesară sancţiunea impusă de organul fiscal.
În echitate, în sprijinul soluţiei de înlăturare a accesoriilor, vine şi argumentul asigurării unui just echilibru între sarcinile fiscale, datorate statului de persoana fizică impozabilă şi drepturile cuvenite acesteia în respectarea principiului neutralităţii fiscale.
In concluzie, toate aceste argumente juridice, aparent valabile, care permit instanţei „pipairea fondului", devoaleaza o precaritate a prezumţiei de legalitate a actelor de impunere fiscala, in discuţie, motiv pentru care este indeplinita condiţia cazului bine justificat, pentru suspendarea executării acestora, ca măsura de protecţie provizorie, pana la examinarea legalităţii lor, care urmează a fi realizata in cadrul acţiunilor in anulare.
B. Iminenta producerii unei pagube:
Conform disp.art.2 alin.l lit.ş din Legea 554/2004, paguba iminenta este definita drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
B.l. Asa cum a arătat in jurisprudenţa sa înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia cont.adm.fisc. (Decizia nr.X/2008), este indeplinita condiţia iminentei producerii unei pagube, in sensul art.2 alin.l lit.ş din Legea 554/2004, atunci cand prin executarea actului administrativ, posibilele consecinţe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniului reclamantului, ci si asupra terţilor.
In speţa, toate masurile de executare silita, iniţiate in baza deciziilor de impunere a căror suspendare este in discuţie, vizează un patrimoniu asupra căruia poarta, drepturi de proprietate indivize, rezultate din devălmăşie si, respectiv succesiune, imprejurare in care, in mod evident continuarea executării actelor administrativ fiscale, contestate, are aptitudinea de a genera un prejudiciu material, viitor, cert, insurmontabil, atat in patrimoniul reclamantului, cat si al terţilor coindivizari, fiind imposibila repunerea coproprietarilor in situaţia anterioara vânzărilor silite, in cazul anularii actelor de impunere fiscala, in procedura intoarcerii executării silite.
Astfel, atat asupra terenului intravilan, situat in B G, Str., punctul, cat si asupra terenurilor situate in Comuna X, judeţul I, sechestrate de către organul fiscal, in baza actelor administrativ-fiscale, in discuţie, poarta dreptul de proprietate devalmas al fostei soţii a reclamantului, dna.P I-A, nefiind solicitata ieşirea din indiviziune patrimoniala, in cadrul acţiunii de divorţ.
Cota parte indiviza a coproprietarei P I-A este evidenţiata atat in Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 10.10.2017, ora 12, de către ANAF V, cat si de titlurile de dobândire si cărţile funciare ale imobilelor.
Or, continuarea demersurilor executionale, împotriva reclamantului, iniţiate in baza deciziilor contestate, se va refrange si asupra patrimoniului terţului coproprietar devalmas, având efecte negative, imposibil de surmontat in cazul vânzării silite a imobilelor, cu atat mai mult cu cat vânzarea bunului la licitaţie, in condiţiile art.250 alin.ll Cod.proc.fisc, s-ar putea face la un pret diminuat cu 25% din preţul de pornire a licitaţiei, pentru a doua licitaţie si cu 50% diminuat pentru următoarele licitaţii, imprejurare in care si sumele care vor reveni coproprietaruluivor fi ajustate in aceasta maniera, vătămătoare.
Si in ceea ce priveşte imobilul apartament nr.l situat in B, S X, Str. cu nr., corp B, parter, reclamantul are un drept de proprietate corespunzător unei cote indivize, succesorale, de 1/8 din patrimoniul succesoral, conform Certificatului de moştenitor nr.X/23.11.2005, emis de către BNP E P si Certificatului de moştenitor nr.X/28.01.2010, emis de către BNP M C G.
Având in vedere disp.art.887 Cod civil, „Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire...", imprejurare in care sechestrul in discuţie are aptitudinea de a incalca drepturile de proprietate ale celorlalţi succesori, opozabile ope legis organului de executare fiscala.
Prin urmare, executarea silita a acestui imobil, de către organul fiscal, in baza actelor de impunere, in discuţie, va afecta iremediabil patrimoniul celorlalţi coindivizari, titulari ai cotei totale de 7/8 din dreptul imobiliar de proprietate, cu atat mai mult cu cat vânzarea bunului la licitaţie, in condiţiile art.250 alin.ll Cod.proc.fisc, ar putea genera ajustarea vătămătoare pentru terţii coindivizari, a preţului evaluat al imobilului.
De altfel, in jurisprudenta sa, înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia cont.adm.fisc, prin Decizia nr.X/2013, a apreciat ca executarea silita a bunurilor imobiliare ale debitorului, care nu ar mai putea fi intoarsa, configurează condiţia pagubei iminente.
Mai mult, instanţa suprema, prin Decizia nr.X/27.09.2011, pronunţata in dosarul X/2/2010, a reţinut ca „prin valoarea semnificativa a datoriei fiscale pretins datorate, si prin specificul executării silite - ce vizează patrimoniul personal- este indubitabil ca exista o paguba iminenta". In acelaşi sens s-a pronunţat si prin Decizia nr.X/08.02.2013.
Or, in speţa, este indeplinita condiţia iminentei pagubei, având in vedere atat cuantumul semnificativ al creanţelor fiscale, urmărite silit, respectiv 971.290 lei - din care creanţa fiscala principala este de 269.308 lei, iar dobânzile si penalităţile de intarziere, imputate, sunt in cuantum de 3 ori mai mare decât debitul principal, respectiv 701.982 lei - cat si efectele inceperii executării silite asupra patrimoniului indiviz, in cadrul căruia poarta dreptul de proprietate, al reclamantului.
Plecând de la criteriul valoric, si Curtea de Apel Cluj, secţia a II a civ,cont. adm. fisc, prin Sentinţa civila X/10.07.2013, a apreciat ca executarea silita a unei creanţe fiscale in valoare de aproximativ 181.000 lei - aşadar, o creanţa de cca.5 ori mai mica decât cea din prezenta cauza - poate genera o paguba iminenta si, prin urmare, a decis suspendarea conform art.14 din Legea 554/2004.
In mod similar s-a pronunţat si instanţa Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civ,cont. adm. fisc. prin Sentinţa X/CA/2016.
De altfel, suspendarea actelor administrativ fiscale, in discuţie, nu produce nicio paguba autorităţii fiscale, având in vedere deciziile de instituire a sechestrelor asigurătorii si executorii, imobilele sechestrate depăşind cu mai mult de 150% cuantumul total al creanţelor pretinse de către organul fiscal.
Astfel, valoarea totala a creantor fiscal, urmărita a fi realizate prin executare silita, este in suma de 971.290 lei (cea 211.209 euro).
Or, inca de la data la care a fost emis Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, sub nr.X/08.02.2013, de către Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului O, au fost indisponibilizate 6(sase) imobile teren, situate in Comuna X, judeţul I, având o valoare totala de achiziţie, la nivelul anului 2008, de 405.025 Euro, evidenţiata in titlurile de proprietate, anexate prezentei, a căror valoare, de piaţa, in prezent, este de cel puţin doua ori mai mare, la care s-au adăugat alte doua imobile sechestrate in octombrie 2017, respectiv un apartament situat in B, S X, Str. nr, corp B, parter, neevaluat si, respectiv un teren intravilan, situat in B G, Str. i, punctul, a cărui valoare actuala, de piaţa este de aprox. 103.713 lei (2.268 mp X 10 euro/mp).
B.2. Atat in analiza cazului bine justificat, cat si in privinţa evaluării iminentei pagubei, va solicitam sa aveţi in vedere faptul ca, cel puţin pentru Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere in suma de 367.236 lei. emisa sub nr. X din 16.01.2017 si Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere in suma de 4.806 lei, emisa sub nr. X din 21.04.2017, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, procedura administrativa nu a fost finalizata, fiind suspendata de către ANAF.
Prin urmare, executarea chiar inainte de definitivarea procedurii administrative si mai inainte ca justiţia sa se pronunţe asupra legalităţii creanţei principale, contestate, reprezintă un motiv intemeiat de suspendare a executării celor trei decizii de impunere a obligaţiilor fiscale accesorii - intre care una este inclusa in decizia privind debitul TVA.
B.3. In acest context factual, solicită aplicarea Recomandării (89) 8 adoptata de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989 privind protecţia jurisdictionala provizorie in materie administrativa, precum si a Recomandarea nr. 16 din 2003 a aceleiaşi instituţii, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie sa tina cont de drepturile si interesele persoanelor particulare, imprejurare in care se impune ca, pe baza ansamblului circumstanţelor, sa se dispună masuri de protecţie provizorii cu privire executarea actelor administrative care au fost contestate sau sunt pe cale de a fi atacate, de natura sa aducă atingere intereselor persoanelor într-un mod ireparabil care, pentru motive de echitate, ar trebui să fie evitat pe cât posibil.
Prin normele comunitare, citate, s-a stabilit ca măsuri de protecţie provizorii pot fi acordate, în special, în cazul în care executarea actului administrativ este susceptibilă de a provoca daune severe, care ar putea fi remediate cu dificultate şi dacă există un caz prima-facie împotriva valabilităţii actului.
Cu privire la aplicarea Recomandărilor Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, citate, in cazuri similare prezentei spete, s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 5535/2011, in dosarul 4080/2/2011 si Decizia nr. 928/2013, in dosarul 7964/2/2012.
Pentru aceste motive, fiind indeplinite condiţiile prevăzute de art. 14-15 din Legea 554/2004, solicită admiterea cererii, sens in care sa se dispună suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, deduse judecaţii in prezenta cauza, pana la soluţionarea definitiva a dosarului X/104/2015* si suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emise sub nr. X din 16.01.2017 si nr. X din 21.04.2017, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, pana la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestor acte administrativ fiscale.
Solicită încuvinţarea, in dovedirea cererii de suspendare, probei cu înscrisuri.
Solicitam judecarea cererii de suspendare si in lipsa părţilor.
Legal citată pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, in nume propriu si pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.
In cauza ce formează obiectul dosarului sus menţionat, prin care P L I, domiciliat in B, S, b-dul A O, nr., , CNP X solicita suspendarea executării deciziei de impunere nr. X/20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscala nr. X/20.08.2014, emise de Administraţia S B, Deciziei nr.X/20.10.2015 emisa de către DGRFP C pana la soluţionarea definitiva a dosarului nr.X/104/2015*.
Precizează faptul ca admisibilitatea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale până la soluţionarea acţiunii în anularea acestora este condiţionată de existenţa justificării temeiniciei precum şi de iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite cumulativ două condiţii: existenţa unui caz bine justificat, în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Prin caz bine justificat, Legea nr. 554/2004 are în vedere potrivit art. 2 lit. t) existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar paguba iminentă este definită de legiuitor ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. X/14.03.2006 faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate".
a. Cazul bine justificat presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta ar trebui să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite.
Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. în caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar conveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2001.
In jurisprundenţă s-a statuat că această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, cu alte cuvinte, există un indiciu temeinic de nelegalitate.
De asemenea, în practica instanţelor de contencios administrativ şi în doctrină, înţelesul sintagmei „caz bine justificat" a fost definit în sensul că exprimă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu trebuie să conducă la examinarea pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, analiza actului administrativ limitându-se doar la o simplă „pipăire a fondului".
Din definiţia dată de lege actului administrativ se observă că acesta este actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate pubica, în regim de putere publică, în vedeea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge reporturi juridice.
De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea actului administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. X/2013 ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea actului în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ.
Or, faţă de aceste aspecte, se observă că nu ne aflăm într-una din ipotezele reţinute de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind cazuri temeinic justificate.
Mai mult, prin Decizia nr. X/27.10.2005, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut faptul că „prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate".
In acest sens, menţionează că, pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, or, în cazul de faţă, decizia de impunere, act a cărei suspendare se solicită, îndeplineşte condiţiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza şi în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.
Faţă de cele menţionate, consideră că reclamanta nu dovedeşte îndeplinirea acestei condiţii legale.
b. Nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiţii, a pagubei iminente, la care ar fi supus reclamantul.
Îndeplinirea celei de-a doua condiţii trebuie să răspundă cerinţelor prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. ş) din lege: paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, a unui serviciu public sau a activităţii unei persoane fizice sau juridice.
Pentru considerentele ce vizează lipsa de interes în obţinerea unei suspendări a executării, apreciem că nu există un prejudiciu material viitor şi previzibil care poate fi invocat de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare.
O eventuală suspendare a executării lipseşte de eficienţă instituţia prevăzută de legea contenciosului administrativ, întrucât, în speţă are efect contrar celui pentru care a fost edictată.
Reclamantul încearcă să susţină faptul că prin emiterea actului respectiv ar rezulta un important prejudiciu, cu consecinţe negative asupra drepturilor sale şi cu afectarea patrimoniului său.
Nici susţinerea reclamantului că nu datorează suma la care a fost obligat prin actul administrativ în discuţie nu satisface cerinţele art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si nu înseamnă că implicit există şi o pagubă iminentă.
De altfel nici motivaţia referitoare la faptul ca executarea chiar inainte de definitivarea procedurii administrative si mai înainte ca justiţia sa se pronunţe asupra legalităţii creanţei principale contestate nu reprezintă un motiv întemeiat de suspendare a executării actelor contestate, cu atat mai mult cu cat insasi acesta recunoaşte faptul ca a fost emis doar un proces verbal de sechestru asigurător nr.X/08.02.2013, ptr ca acesta sa nu-si poată risipi patrimoniul personal, aceasta fiind doar o măsura asiguratorie, nu si un act de executare.
Consideră că numai aceste afirmaţii nu pot dovedi îndeplinirea condiţiei impuse de lege, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică şi în doctrină ca trebuie sa se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv cât şi o perturbare a funcţionării respectivului contribuabil. în cazul de faţă nu este dovedit în nici un fel prejudiciul efectiv, cu atât mai puţin perturbarea activităţii sale.
Reclamantul nu poate demonstra producerea unui prejudiciu în patrimoniul său prin simpla înşiruire a unor etape ce urmează să fie parcurse de organele fiscale, în încercarea de a stabili situaţia de fapt reală şi de a recupera un eventual prejudiciu produs bugetului de stat.
De altfel, pentru a evidenţia, pentru a demonstra îndeplinirea acestei condiţii - existenţa pericolului unei pagube iminente - nu este suficient ca reclamantul să insereze aprecieri cu caracter general sau sa invoce diverse spete care nu il privesc personal pe acesta, ci este necesar să demonstreze în concret felul în care, prin executarea actului administrativ, ar fi afectat iremediabil, pentru ca instanţa să poată aprecia dacă cererea este fondată sau nu.
Apreciază că, consecinţele negative pe care contestatorul le suportă ca urmare a activităţii sale sunt produse ca urmare a culpei exclusive a acestuia. în aceste condiţii apreciem că soluţia admiterii cererii de suspendare justificată pe consecinţele negative pe care le-ar suferi reclamantul, ar fi una nelegală şi netemeinică.
Arată că „argumentele" prezentate de reclamant nu sunt în măsură să demonstreze nici măcar în aparenţă, existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Probele produse de reclamant, cât şi apărările vizează fondul pricinii, ele urmând a fi analizate de instanţa competentă, nefiind indicate sau identificate împrejurări din care să rezulte o îndoială puternică si evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.
Prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
În ceea ce priveşte recomandarea adoptată de Consiliul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei care apreciază că executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare, apreciem că aceste prevederi trebuie aplicate la condiţiile concrete din prezentul dosar. Instanţa nu poate aprecia arbitrar necesitatea măsurii de suspendare ci doar prin raportare la probele administrate în cauză.
Autoritatea judecătorească investită să decidă măsura de protecţie provizorie trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, o asemenea măsură putând fi acordată atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea actului administrativ.
În consecinţă, este evident că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, reclamanta limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri prin care organul constatator îi prejudiciază prin stabilirea obligaţiilor fiscale.
Avem, de asemenea în vedere, şi împrejurarea că, din acţiunea formulată, reclamanta nu a înţeles să administreze probe cu privire la îndeplinirea celor două condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare, nu este dovedită acea pagubă iminentă de care se face vorbire şi care, împreună cu cazul bine justificat, ar putea conduce la acordarea suspendării.
Îndeplinirea condiţiilor se analizează in funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza imprejuraruilor de fapt si de drept prezentate de partea interesata, care ar trebui sa ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucura actul administrativ si sa faca verosimila iminenta producerii unei pagube, dificil de reparat, in cazul particular supus evaluării.
Desi procedura suspendării executării actului administrativ este o procedura sumara in care se verifica numai aparenta dreptului, aceasta este impusa de îndeplinirea condiţiilor in care se poate dispune.
Având caracterul unei masuri procesuale facultative si nu obligatorii pentru instanţa, suspendarea poate fi dispusa numai dupa verificarea condiţiilor impuse de art. 14 si dovedirea faptului ca este mai oportuna neaplicarea temporara si provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Aprecierea existentei cazului bine justificat, definit de art.2, alin.1 din Legea 554/2004, implica analiza unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa asupra legalităţii actului administrativ.
Analiza existentei cazului bine justificat care sa permită suspendarea executării actului administrativ se realizează de către instanţa de judecata prin prisma analizei legalităţii sau nelegalitatii aparente a acestuia.Astfel, existenta unui caz bine justificat nu poate fi reţinuta decât daca din imprejurarile cauzei ar rezulta o îndoiala puternica si evidenta asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
In limitele permise de natura specifica a procedurii, se poate observa cu destula uşurinţa ca nu exista împrejurări legate de starea de fapt si de drept din care sa rezulte aparente de nelegalitate care sa creeze o îndoiala puternica asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura actul administrativ.
Potrivit art.2, alini, lit.s din Legea nr.554/2004 modificata, paguba iminenta reprezintă prejudiciul material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava.
In lipsa unor probe, susţinerile potrivit cărora executarea actului administrativ contestat ii provoacă o paguba iminenta de ordin material nu sunt suficiente pentru a demonstra iminenta procedurii unei pagube, care ar trebui sa constea intr-o consecinţa a executării, iar nu sa reprezinte chiar executarea actului atacat.
Executarea unei obligaţii bugetare stabilita printr-un act administrativ fiscal care se bucura de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea insasi o paguba. Ori, reclamantul nu a demonstrat in niciun fel existenta cazului bine justificat, cu atat mai mult un caz bine justificat care sa fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente in intelesul legii, nefiind dovedita îndeplinirea condiţiilor impuse expres si imperativ de art. 14 din Legea 554/2004.
Faţă de motivele de mai sus, solicită respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. X/20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscala nr. X/20.08.2014, emise de Administraţia S B, Deciziei nr.X/20.10.2015 emisa de către DGRFP C.
In drept, îşi intemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art. 205 si următoarele din Codul de procedura civila. In conformitate cu art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila, solicită judecarea cauzei si in lipsa, pe baza actelor de la dosar.
Legal citată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B în reprezentarea Administraţiei S X a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Învederează instanţei faptul că, potrivit Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. X/2015, cu data de 01.01.2016 s-a aprobat structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, vă solicită să se ia act de faptul că, începând cu data de 01.01.2016, Administraţia S X a Finanţelor Publice urmează să fie reprezentată de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B.
Faţă de cele menţionate anterior solicită ca toate actele procedurale îndeplinite în dosarul menţionat, să fie comunicate la sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B, respectiv în Str..
În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Olt -Secţia a ll-a Civilă, Contencios Administrativ Fiscal, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B în reprezentarea Administraţiei S X a Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1.Suspendarea executării Deciziei de impunere nr. X din 20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. X din 20.08.2014 emise de către Administraţia S X a Finanţelor Publice şi a Deciziei nr. X din 20.10.2015, emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C, deduse judecăţii în prezenta cauză, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. X/104/2015*;
2.Suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, emise sub nr. X din 16.01.2017 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal;
3.Suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, emise sub nr. X din 21.04.2017, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.
I. Cu privire la primul capăt de cerere, respectiv suspendarea executării Deciziei de impunere nr. X din 20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. X din 20.08.2014 emise de către Administraţia S X a Finanţelor Publice, solicită respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cele două condiţii impuse expres la art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de suspendare trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative, şi anume, existenţa unui caz bine justificat şi dovedirea producerii unei pagube iminente, astfel că, partea va trebui să facă dovada temeiniciei cererii de suspendare precum şi a împrejurării că paguba este iminentă.
A. În ceea ce priveşte prima condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind Legea contenciosului administrativ, respectiv existenţa unui caz bine justificat, învederăm instanţei de judecată faptul că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, termenul de "cazuri bine justificate" este definit ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, aşa cum rezultă din însăşi definiţia dată de către legea contenciosului, pentru ca măsura suspendării executării unui act administrativ să fie admisibilă, reclamantul trebuie să facă dovada unor motive bine justificate pe care se întemeiază, iar aceste motive trebuie sa creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Or, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu arată care sunt acele motive de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, indicând doar o serie de aspecte care au legătură cu fondul cauzei, în situaţia în care s-ar pune în discuţie legalitatea deciziei emise de către pârâta Administraţia S X a Finanţelor Publice.
Învederează faptul că, îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrative trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere faptul că măsura suspendării actelor administrative este o măsură provizorie.
Or, în cauză, reclamantul nu face dovada unor astfel de aspecte care să conducă la ideea că actul administrativ este nelegal, ci efectuează o serie de judecăţi de valoare personale, care nu sunt de natură să reprezinte un caz bine justificat, aşa cum a fost acesta reglementat de către legiuitor.
Aşa cum a arătat aparenţa de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a prejudeca fondul, or, argumentele invocate în cuprinsul acţiunii sunt în realitate critici de nelegalitate a actelor contestate, care nu sunt evidenţiate la o cercetare aparentă, ci presupun în mod obligatoriu administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului prezentei cereri.
Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt şi de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate" şi care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
În raport de motivele invocate apreciem că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit.t) din Legea nr.554/2004.
În consecinţă, având în vedere prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucura actul administrativ fiscal atacat, precum şi faptul că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate care să conducă la ideea că actele administrative atacate sunt vădit nelegale, considerăm că cererea de suspendare este neîntemeiată.
Totodată, învederează instanţei de judecată faptul că existenţa cazului bine justificat nu se prezumă, ci trebuie dovedit de către persoana vătămată, care este obligată să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenta cumulativă a celor două condiţii.
In acest sens, învederează faptul că, în practica constantă a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Secţia Contencios Administrativ si Fiscal, s-a reţinut că, "prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate".
Cele evidenţiate mai sus, se regăsesc şi în jurisprudenţa de dată recentă a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Secţia de contencios administrativ si fiscal , sens în care s-a menţionat că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ şi astfel de împrejurări au fost reţinute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, a unuia emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.
Cu alte cuvinte, cazul bine justificat poate să fie reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate decelate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa probelor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului pentru că în caz contrar s-ar prejudicia fondul cauzei ceea ce nu este permis în cadrul procedurii sumare a suspendării executării chiar dacă aceasta nu înseamnă că indiciile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv la dimensiunea formală a actului administrativ pentru că legea nu face distincţie între cerinţele de legalitate de ordin procedural şi cele substanţiale, esenţial fiind doar ca aparenţa de nelegalitate să fie evidentă deci să poată fi identificată fără o examinare aprofundată a cauzei .
După cum s-a reţinut în practica instanţelor de judecată, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepţională prin care instanţa de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenţei acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar mai ales a necesităţii înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă.
Determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune deci analiza în fond a legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparenţă, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de către reclamant în baza unui probatoriu minimal.
După cum s-a reţinut de către aceeaşi instanţă, simpla constatare că reclamantul a formulat critici la adresa actelor administrativ fiscale nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.
Nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea cazului „bine justificat", având această aptitudine numai îndoielile serioase determinate, spre exeplu de nemotivarea actului, emiterea lui de către organ necompetent, întemeierea lui pe texte abrogate, neconstituţionale, aspecte care nu se regăsesc în cauza dedusă judecăţii.
În concluzie, în raport de cererea reclamantului, unicul argument al acestuia în susţinerea condiţiei cazului bine justificat vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei, astfel încât dacă instanţa ar lua în considerare cele afirmate de către reclamant nu ar mai lăsa loc unei analize pe fond a legalităţii actului de către instanţa competentă.
B. Cât priveşte cea de a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind Legea contenciosului administrativ, respectiv prevenirea unei pagube iminente, învederează instanţei că, reclamantul trebuie să fie ameninţat cu producerea unei pagube iminente şi ireparabile, precum şi să facă dovada acestui aspect.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Însă, reclamantul nu arată, în concret, care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat într-o speţă similară că susţinerile reclamantei în acest sens nu sunt de natură a conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiţii; în primul rând, susţinerea potrivit căreia executarea imediată ar produce un prejudiciu reclamantului în sensul arătat nu este suficientă pentru a demonstra iminentaproducerii unei pagube întrucât aceasta ar trebui să constea într-o consecinţă a executării iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat; paguba nu poate consta în suma de bani ce trebuie plătită potrivit actului administrativ fiscal contestat ci ar trebui să constea într-o împrejurare generată de această plată întrucât orice executare a unui act administrativ ar aduce cu sine şi iminenţa producerii unei pagube astfel încât aceasta ar reprezenta o regulă iar nu o situaţie de excepţie aşa cum este reglementată de Legea nr.554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat. înalta Curte a precizat că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.
După cum s-a reţinut în practica instanţelor de judecată , în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrativ-fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr.554/2004.
În motivarea condiţiei pagubei iminente contribuabilul invocă o serie de aspecte care vizează situaţia altor persoane, respectiv titulari ai cotei totale de 7/8 din dreptul imobiliar de proprietate.
Prin urmare, cele învederate de către reclamant în cererea introductivă în nici un caz nu pot să producă îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ, în contextul în care aceeaşi instanţă supremă a statuat că atât cazul bine justificat, dar şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului ce poate efectua analiza sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, dar cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În consecinţă, cele două condiţii, prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici dovada cazului bine justificat care sa creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, lucru reţinut şi de instanţa superemă prin mai multe decizii .
În concluzie, având în vedere cele menţionate mai sus, solicită respingerea ca nefondată a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. X din 20.08.2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. X din 20.08.2014 emise de către Administraţia S X a Finanţelor Publice.
II. în ceea ce priveşte petitele 2 şi 3 invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei S X a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B, raportat la următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond, întrucât priveşte una dintre condiţiile exercitării dreptului material la acţiune, absolută (putând fi invocată de către orice parte interesată, chiar şi de către instanţă din oficiu, în orice stare a judecăţii) şi peremptorie (ce tinde la împiedicarea soluţionării în fond). Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Or, după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. X/16.01.2017, respectiv Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. X din 21.04.2017 au fost emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O.
De asemenea, pentru considerentele expuse anterior, invocăm si excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a administraţiei S X a finanţelor publice B cu privire la suspendarea executării Deciziei nr. X din 20.10.2015, emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C.
În drept îşi întemeiază prezenta pe dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură civilă şi pe prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
Reclamantul P L I în contradictoriu cu pârâtele DGRFP C- AJFP O şi AJFP B a formulat cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. X/20.08.2014 a RIF nr. X/20.08.2014 şi a Deciziei nr. X/20.10.2015 emise de pârâta DGRFP C, precum şi a Deciziei nr. X/16.01.2017 şi nr. X/21.04.2017 emise de AJFP O până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin Decizia de impunere nr. X din 20.08.2014, emisa in baza Raportului de inspecţie fiscala nr.X din 20.08.2014, de către Administraţia S a Finanţelor Publice, s-a stabilit în sarcina de plată a reclamantului, suma totală de 594.388 lei, din care suma de 269.308 lei reprezintă TVA si suma de 325.080 lei accesorii aferente TVA, respectiv majorări de întârziere aferente TVA-ului in suma de 284.684 lei si penalităţi de intarziere in suma de 40.396 lei.
Împotriva acestor acte de impunere fiscala reclamantul a formulat contestaţie administrativa, conform art.205 Cod.proc.fisc, (OG 92/2003), soluţionata prin Decizia nr. X din 20.10.2015, emisa de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C.
Ulterior, prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emisa sub nr. X din 16.01.2017, organul fiscal al Administraţiei Judeteane a Finanţelor Publice O a stabilit în sarcina de plată a reclamantului si suma de 367.236 lei, reprezentând „dobânzi aferente taxei pe valoare adăugata".
Prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalităţi de intarziere, emisa sub nr. X din 21.04.2017, de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, pentru suma de 4.806 lei, reprezentând noi accesorii aferente TVA.
Impotriva titlurilor de creanţa, reprezentate de deciziile de impunere fiscala pentru accesorii aferente TVA, reclamantul a formulat contestaţii administrative, conform disp.art.268-270 Cod proc.fisc.(Legea 207/2015), a căror soluţionare a fost suspendata pana la soluţionarea definitiva a dosarului X/104/2015*, prin Decizia nr.X/27.06.2017 si Decizia nr. X/20.07.2017, emise de către Direcţia Generala Regionale a Finanţelor Publice C.
La data de 02.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF S X, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 21.09.2017, ora 12, privind sechestrarea bunului imobil apartament nr.l, situat in B, S X, , parter, nr.cadastral X/2;0;1, Carte funciara X. ID-electronic X-C1-U3 si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat in 21.09.2017, ora 12, privind numirea administratorului sechestrului.
La data de 16.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF S X, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 09.10.2017, ora 13, privind sechestrarea bunului imobil apartament nr.l, situat in B, S X, , nr.cadastral X/2;0;1, nr.Carte funciara X, ID-electronic X-C1-U3 si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat incheiat in 09.10.2017, ora 13, privind numirea administratorului sechestrului.
La data de 15.10.2017, reclamantului i-au fost comunicate de către organul de executare silita din cadrul ANAF V, Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, incheiat in 10.10.2017, ora 12, privind sechestrarea bunului imobil teren intravilan in suprafaţa de 2.208 mp. situat in Localitatea B G si Procesul verbal de instituire a administratorului sechestru, incheiat incheiat la aceeaşi data, privind numirea administratorului sechestrului.
La data de 08.02.2013, a fost emis Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, sub nr.X/08.02.2013, de către Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului O, cu privire la 6(sase) imobile teren, situate in Comuna X, judeţul I, având o valoare totala de achiziţie, la nivelul anului 2008, de 405.025 Euro.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite cumulativ două condiţii: existenţa unui caz bine justificat, în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu şi, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.
Conform disp. art.15 din Legea 554/2004, „Suspendarea executării actului administrativ-unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
Din dispoziţia legală menţionată rezultă că pentru suspendarea unui act administrativ în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.
Cele două condiţii denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului contestat, nefiind îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ.
În cauză, din examinarea actelor dosarului, instanţa constată că cele două condiţii impuse de art. 14 alin.1 din legea nr.554/2004 sunt îndeplinite.
Astfel, în sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede în art.2 lit. t şi ş.
Aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezenta cerere rezultă din faptul că pana la 01.01.2010, Codul fiscal nu a reglementat expres obligativitatea persoanelor fizice care instraineaza imobile din proprietatea personala, de a plaţi TVA aferent acestor operaţiuni.
Prin dispoziţiile art.127 indice l din Codul fiscal in forma intrata in vigoare la 01.01.2010, s-a statuat expres asupra acestei obligaţii.
Prin adresa oficiala nr.X/23.01.2008, ANAF-Directia generala legislaţie si proceduri fiscale a comunicat Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România faptul ca „incepand cu data de 01.01.2008, persoanele fizice care acţionează de o maniera independenta, instraineaza construcţii noi, parti ale acestora sau terenuri construibile, in scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate ce depăşesc plafonul anual de 35.000 de euro(...) sunt obligate sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA la organul fiscal competent si sa achite taxa pe valoare adăugata pentru aceste instrainari".
In cursul anului 2010, Direcţia de legislaţie in domeniul TVA a emis doua adrese in atenţia Direcţiei Generale de Coordonare a Inspecţiei fiscale, prin care a arătat modul de determinare a bazei impozabile pentru tranzacţii imobiliare derulate de persoane fizice.
Astfel, prin adresa nr.X/31.03.2010, s-a arătat ca baza de impozitare a TVA se determina, in cazul tranzacţiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, prin aplicarea procentului sultei mărite in situaţia in care beneficiarii sunt persoane fizice care, in acord cu vânzătorii convin sa achite preţul tranzacţiilor, iar acesta este final.
Prin adresa nr.X/03.05.2010, aceeaşi autoritate a invederat ca incepand cu data de 01.01.2010, persoanele fizice care au fost deja supuse controlului fiscal, pot emite facturi de corecţie in privinţa TVA către beneficiari.
Instanţa reţine că principiul certitudinii impunerii, care decurge din principiul legalităţii şi securităţii juridice, impune obligaţia autorităţilor publice de a se asigura că legislaţia este suficient de clară şi previzibilă pentru subiectele de drept cărora li se adresează.
Potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza Halifax, C 225/02, această cerinţă trebuie respectată cu şi mai mare stricteţe, în cazul regulilor susceptibile să atragă consecinţe financiare, astfel încât persoanele interesate să poată cunoaşte cu exactitate întinderea obligaţiilor ce li se impun.
În ceea ce priveşte condiția pagubei iminente, instanța reține că, potrivit disp.art.2 alin.l lit.ş din Legea 554/2004, paguba iminenta este definita drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Instanţa reţine că toate masurile de executare silita, iniţiate in baza deciziilor de impunere a căror suspendare se solicită, vizează un patrimoniu asupra căruia poarta, drepturi de proprietate indivize, rezultate din devălmăşie si, respectiv succesiune, imprejurare in care, in mod evident continuarea executării actelor administrativ fiscale, contestate, are aptitudinea de a genera un prejudiciu material, viitor, cert, insurmontabil, atat in patrimoniul reclamantului, cat si al terţilor coindivizari, fiind imposibila repunerea coproprietarilor in situaţia anterioara vânzărilor silite, in cazul anularii actelor de impunere fiscala, in procedura intoarcerii executării silite.
Totodată este de reţinut că executarea silita a unei creanţe fiscale in valoare de aproximativ 971.290 lei - din care creanţa fiscala principala este de 269.308 lei, iar dobânzile si penalităţile de intarziere, sunt în cuantum de 701.982 lei, poate genera o paguba iminentă.
Instanţa nu va reţine apărările formulate în speţă de intimte, având în vedere faptul că acestea reprezintă , în fapt, aspecte teoretice privind condiţiile admisibilităţii cererii de suspendare a executării actelor administrative, nerăspunzând, punctual, motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamant.
Faţă de aceste considerente, instanța urmează să admită cererea de suspendare formulată de reclamant şi să dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. X/20.08.2014 a RIF nr. X/20.08.2014 şi a Deciziei nr. X/20.10.2015 emise de pârâta DGRFP C, precum şi a Deciziei nr. X/16.01.2017 şi nr. X/21.04.2017 emise de AJFP O până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Pe fond, în temeiul art.255 alin.1 cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate de părţi, sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluţionarea procesului instanţa va încuviinţa proba cu înscrisurile de la dosar şi înscrisuri noi solicitate de părţi, va încuviinţa pentru reclamant proba cu expertiză specializarea fiscalitate, urmând ca obiectivele să fie stabilite la termenul ce se va acorda în acest sens.
În temeiul art. 330 alin. 1 cod procedură civilă, va numi expert prin tragere la sorţi pe d-na G M
Potrivit art. 331 alin. 2 cod procedură civilă, va stabili onorariul provizoriu de expert în cuantum de 2000 lei, în sarcina reclamantului.
Va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Olt pentru a fi încunoştinţat cu privire la desemnarea domnului expert G M pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză.
Va proroga discutarea admisibilităţii probei testimoniale, după efectuarea expertizei dispuse în cauză.
Totodată, va uni cu fondul excepţia prescripţiei invocată de reclamant.
Data publicarii pe portal:19.04.2018
Curtea de Apel Galați
Taxa de primă înmatriculare pentru autovehiculele şi autoturismele aduse din statele membre ale Uniunii Europene. Legalitatea măsurii de restituire. Preeminenţa dreptului comunitar faţă de normele de drept naţional (Cod fiscal).
Curtea de Apel Ploiești
Obligaţia Instituţiei Prefectului de a înmatricula autovehicule fără plata taxei de poluare.
Tribunalul Covasna
Anulare act control impozite si taxe
Tribunalul Suceava
Pretenţii
Judecătoria Târgu Jiu
acţiune în constatare, obligaţia de a face şi pretenţii.