Contestatie act administrativ

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal la nr. X/104/2017, reclamanţii B M şi B A, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Fiscal Orăşenesc C, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice C , au formulat contestaţie împotriva soluţiei comunicate prin adresa nr. OTX/13.02.2017 de către ANAF – Serviciul Orăşenesc C pe  care o consideră netemeinică şi nelegală.

Apreciază  răspunsul ca fiind dat de către un organ necompetent, având in vedere prevederile art. 272 Cod procedura fiscala, iar cererea formulata trebuia catalogata de organul fiscal ca si o contestaţie la decizia de impunere fiscala si înaintata către direcţia de soluţionare a contestaţiilor competenta.

Se  arată, in continuare că, în condiţiile in care nu se impartaşeşte punctul acesta  de vedere, sa se  constate netemeinicia soluţiei adoptate si comunicate prin adresa nr. OT X/13.02.2017 si ca valoarea reala a creanţei fiscale este de 10.232 lei, achitata de petenti.

Creanţele fiscale stabilite prin R1F X/16.05.2013 au fost cuprinse in Deciziile de impunere X - Y.

Odată cu constatarea acestor creanţe fiscale, organele de inspecţie fiscala au sesizat organele de urmărire penala pentru săvârşirea de către reclamanţi a infracţiunii de evaziune fiscala. Potrivit principiului "penalul tine in loc civilul", au aşteptat soluţionarea plângerii penale formulate. Aceasta a fost soluţionata definitiv si irevocabil prin încheierea nr. X din 27 ianuarie 2015 pronunţata de Tribunalul Olt in dosarul nr. X/104/2014 prin care s-a respins contestaţia ANAF împotriva ordonanţei de neînceperea urmăririi penale.

In cadrul dosarului de urmărire penala cu nr. X/P/2013, instrumentat  de Parchetul de langa Tribunalul Olt, a fost efectuata o expertiza de specialitate pentru stabilirea in mod corect a creanţelor fiscale. Aceasta expertiza a fost efectuata in contradictoriu cu ANAF si insusita de aceştia prin necontestarea ei. Concluziile raportului de expertiza stabilesc:,, creanţele fiscale reţinute in RIF nr. X/16.05.2013 nu sunt corecte iar suma datorata de către petenti este de 10.232 lei”. Aceasta suma a fost deja achitata.

 Desi au solicitat ANAF (corelarea) rectificarea constatărilor din RIF nr. X/16.05.2013 cu cele stabilite prin raportul de expertiza efectuat in dosarul penal, având in vedere ca privesc aceleaşi creanţe fiscale, prin răspunsul comunicat se refuza acest lucru.

 Tinand cont de starea de fapt expusa mai sus , solicită sa se infirme soluţia comunicata de organele fiscale prin adresa nr. OT X/13.02.2017 si sa se constate ca valoarea reala a creanţei fiscale este de 10.232 lei , aceasta fiind achitata de petenti.

In drept, s-au invocat dispoziţiile prevăzute de art. 554/2004.

In dovedirea cererii înţelege sa se folosească de orice mijloc de proba prevăzut de lege si înscrisuri.

La data de 12 aprilie 2017, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O , în nume propriu cât şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C, a  depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea  acţiunii formulată ca inadmisibilă.

Pe cale de excepţie, s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii motivat de faptul ca petentii au formulat-o cu obiectul „contestaţie act administrativ fiscal împotriva adresei OT X/13.02.2017 emisa de Serviciul Fiscal Orăşenesc C”, motivat de faptul ca aceasta adresa nu constituie act administrativ fiscal, aşa cum este definit de Legea 507/2015 privind Codul de procedura fiscala la art. 1 alin. 1 pct. 1 - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat.

Adresa OT X/13.02.2017 nu constituie act administrativ fiscal ci este un simplu răspuns la o adresa prin care aceştia aduceau la cunoştinţa organului fiscal faptul ca în cauza penala X/P/2013 s-a întocmit o expertiza contabila ce infirma concluziile Raportului de Inspecţie fiscala nr. X din 14.05.2013 şi s-a solicitat coroborarea sumei din raportul de inspecţie fiscala cu suma stabilită în urma raportului de expertiză. În acest răspuns s-a comunicat contribuabililor faptul ca aceştia figurează în evidentele fiscale cu o creanţa stabilită prin raportul de inspecţie fiscala mai sus menţionat.

Aceasta simpla cerere a contribuabililor nu poate să fie considerată contestaţie deoarece conţinutul întregii cereri nu respecta cu nimic prevederile art. 268,269 şi urm din Codul de procedura fiscala pentru că nu se indica ,in primul rând, care este actul administrativ fiscal atacat, nu se indica normele legale încălcate şi nici situaţia de fapt sau de drept care ar fi generat contestatorilor vreun prejudiciu.

Se arată că, în fapt, contestatorii au făcut parte din AF B A, cu sediul în G – Olt, iar debitele pe care le înregistrează la organul fiscal rezultă din Raportul de Inspecţie Fiscală nr.X din 14.05.2013 ,raport de inspecţie fiscală care a cuprins perioada de verificare 01.01.2007-31.12.2011 si 30.09.2007-31.12.2011, împotriva acestui act aceştia formulând o contestaţie ce a făcut obiectul cauzei X/213/2015.

 Aceasta cauza a fost soluţionata definitiv şi irevocabil prin Decizia nr.X/18.10.2016, pronunţata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. X/213/2015 prin s-a dispus admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile X din 11.05.2016 emisă de Tribunalul Olt in aceeaşi cauză, având ca obiect contestaţie act administrativ,prin care s-a solicitat anularea Raportului de Inspecţie fiscala nr. X din 14.05.2013 şi, în rejudecare ,s-a dispus respingerea contestaţiei la act.

Opinează ca aceasta cerere de chemare în judecată nu poate fi considerată contestaţie la act administrativ fiscal,cererea nerespectand cerinţa cuprinsă în art. 268,269 şi următoarele din CPF şi nici dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură fiscală, precum şi prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Pârâţii au solicitat judecarea cauzei si in condiţiile art. 411 din Codul de proc. Civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa , raportat la  excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtă, reţine următoarele:

În fapt, contestatorii au făcut parte din AF B A, cu sediul în G – Olt, iar debitele pe care le înregistrează la organul fiscal au fost cuprinse în  Raportul de Inspecţie Fiscală X din 14.05.2013 ,raport care a  vizat  perioada de verificare 01.01.2007-31.12.2011 si 30.09.2007-31.12.2011,  împotriva căruia contestatorii  au formulat o contestaţie ce a făcut obiectul cauzei X/213/2015.

 Aceasta cauza a fost soluţionata definitiv şi irevocabil prin Decizia nr.X/18.10.2016, pronunţata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. X/213/2015 prin care s-a dispus admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile X din 11.05.2016 emisă de Tribunalul Olt in aceeaşi cauză, şi, în rejudecare, s-a dispus respingerea contestaţiei la act.

La data de 13.01.2017, reclamanţii au depus o cerere la organul fiscal prin care îi aduceau la cunoştinţă faptul că în cauza penală nr. X/P/2013 s-a întocmit o expertiză contabilă care infirmă concluziile raportului de inspecţie fiscală nr. X din 14.05.2013 şi s-a solicitat coroborarea sumei din raportul de inspecţie fiscală cu suma stabilită în urma raportului de expertiză fiscală.

Prin adresa SFO C OT X din 14.09.2017, li s-a comunicat  reclamanţilor că nu au făcut dovada anulării sau  desfiinţării totale sau parţiale a  deciziilor de impunere emise cu privire la  creanţele fiscale  stabilite prin raportul de inspecţie fiscală nr. X din 16.05.2013 şi că nu au parcurs procedura  administrativ prealabilă prevăzută de Codul de procedură fiscală, iar ordonanţa nr. X/P/2013, pe  care  aceştia au invocat-o ,are ca obiect cauza privind infracţiunea de  evaziune fiscală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005.

În conformitate cu prevederile art. 268 - Posibilitatea de contestare din codul de procedură fiscală:

(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.(…)

In  art. 269 - Forma şi conţinutul contestaţiei se prevede:” (1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:a) datele de identificare a contestatorului  b) obiectul contestaţiei; c) motivele de fapt şi de drept; d) dovezile pe care se întemeiază;e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.

(3) În contestaţiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organul fiscal de soluţionare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.”

„Art. 273 - Decizia de soluţionare

(1) În soluţionarea contestaţiei, organul de soluţionare competent se pronunţă prin decizie.

(2) Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.

Art. 274 - Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei

(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, datele de identificare ale contestatorului, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul structurii de soluţionare a contestaţiei ori conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz”.

În cauză, reclamanţii susţin că prin cererea adresată organului fiscal, aceştia au înţeles să formuleze o contestaţie la decizia de impunere fiscală, iar respectiva contestaţie trebuia înaintată Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor competentă, însă din conţinutul cererii nr. X din 13.01.2017 (fila 61) nu rezultă că  s-a formulat de către reclamanţi o contestatie adresată organului fiscal, care să contina datele expres prevăzute de textul legal precitat, iar adresa SFO C OT X din 13.02.2017 nu constituie  un act administrativ fiscal în sensul dispoziţiilor legale enunţate, ci este răspunsul la cererea reclamanţilor, înregistrată la acest oficiu fiscal sub nr. X din 13.01.2017.

Astfel, din conţinutul cererii susmenţionate  reiese că reclamanţii au adus la cunoştinţa şefului Serviciului fiscal orăşenesc C că suma stabilită în urma raportului de inspecţie fiscală de 124.585 lei a fost infirmată prin expertiza dispusă în dosarul penal nr. X/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în urma căruia a rezultat un prejudiciu de 10.232 lei , prejudiciu ce a fost  achitat şi, faţă de  aceste aspecte, au arătat că se impune coroborarea sumei din raportul de inspecţie fiscală cu suma  stabilită în urma raportului de  expertiză constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În niciunul dintre paragrafele cererii nu se  face  referire la faptul că s-ar fi contestat decizia de impunere fiscală , aşa cum neîntemeiat se precizează în cererea de chemare în judecată, pentru că nu este identificată această decizie de impunere şi nu sunt menţionate nici celelalte date obligatorii pe care  trebuie să le conţină contestaţia administrativă, situaţie în care, în mod corect organul fiscal a apreciat respectiva cerere ca fiind o simplă petiţie,  ce a fost soluţionată prin răspunsul comunicat prin adresa OT X din 13.02.2017.

De  asemenea, instanţa  reţine că prezenta cerere de chemare în judecată nu poate fi asimilată unei contestaţii la  actul administrativ fiscal pentru că nu respectă nici cerinţele cuprinse în art. 268 , 269 şi urm. din noul cod de procedură fiscală sau pe cele ale art. 205 din vechiul codul de procedură fiscală, si nici  prevederile  art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , potrivit căruia înainte de a  se adresa  instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta  există, în termen de  30 de zile de la data comunicării actului  , revocarea în tot sau în parte a  acestuia.

Referitor la subsidiarul cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită să se constate netemeinicia soluţiei adoptate şi comunicate prin adresa nr. OT X din 13.02.2017 şi că valoarea reală a creanţei fiscale este de 10.232 lei , ce a fost achitată de petenţi, tribunalul  reţine că respectiva  adresă nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul dispoziţiilor legale precitate, aşa cum s-a  arătat, situaţie în care nu se impune verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia.

Astfel, actul administrativ este definit prin dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice. Sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi si contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Prin legi speciale pot fi prevăzute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanţelor de contencios administrativ".

Ori, în prezenta  cauză nu poate fi asimilat răspunsul organului fiscal la o cerere formulată de  reclamanţi, ca fiind un act administrativ cu caracter individual care dă naştere , modifică sau stinge raporturi juridice între părţile implicate în prezenta procedură.

Pentru  aceste considerente, se va admite excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă, şi va fi respinsă cererea formulată de  reclamanţi, ca inadmisibilă.

Data publicarii pe portal:19.04.2018

Domenii speta

Spete similare