Obligatii fiscale pentru persoana ce realizeaza venituri din activitati economice

Prin cererea înregistrată sub nr.X/104/2017, reclamanta SC D SRL, in contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului S a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. X/08.02.2017 şi a Deciziei de impunere nr. X/15.12.2016 emise de Primăria Municipiului S, acte administrativ-fiscale prin care ne-au fost stabilite obligaţii fiscale reprezentând taxă teren în cuantum de 9275 lei, precum şi plata cheltuielilor de judecată..

În motivare arată că, în fapt, prin decizia de impunere nr. X/15.12.2016 s-a stabilit în sarcina SC D SRL plata sumei de 9275 lei reprezentând taxă teren pentru terasa situată în Municipiul S, Bulevardul , aferente unei suprafeţe de 31 mp.

Împotriva deciziei de impunere a formulat contestaţia înregistrată sub nr. X/05.01.2017 la Primăria S-Direcţia Economică prin care a arătat următoarele: „activitatea economică nu s-a dovedit a fi eficientă şi s-a hotărât încetarea activităţii, lucru care s-a întâmplat începând cu data de 12.09.2016, iar din data de 16.09.201 aspectul a fost anunţat la Direcţia Economică, doamnei DE.

Cum din data de 12.09.2016 activitatea comercială pe suprafaţa de 31 mp situaţi în S, a încetat, subscrisa înţelege să plătească suma de 2122 lei aferente lunii septembrie, numai fracţiunea ce se cuvine pentru 12 zile din luna spetembrie şi nu pentru tot anul 2016 aşa cum este prevăzut în decizia de impunere, deoarece numai pentru aceasta terenul a fost folosit.

Precizează că, cota convenită reprezentând taxa teren pentru luna august 2016 în sumă de 793 lei a plătit-o până la data formulării prezentei contestaţii."

Prin Decizia nr. X/08.02.2017 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. X/15.12.2016 reţinându-se în esenţă următoarele: „în fapt, potrivit notei de constatare nr. X/2016, contestatoarea ocupa, în mod nelegal, domeniul public prin amplasarea unei terase cu caracter sezonier în faţa structurii de vânzare din S, bd. A, Jud. O, cu caracteristici constitutive: postament din lemn şi acoperiş, utilizată cu mese, fapt recunoscut, de altfel şi de către aceasta. Şi prin constatările ulterioare, s-a reţinut ocuparea domeniului public, contestatoarea fiind somată să procedeze la dezafectare potrivit înştiinţării nr. X/10.11.2016. "

„Prin urmare stabilirea taxei, contrar motivaţiei contestatoarei, este independentă de desfşurarea efectivă a activităţii economice, fiind ţinută numai de ocuparea în concret a domeniului public, încetarea obligaţiei intevenind, astfel cum rezultă din actul normativ anterior menţionat la finele anului fiscal sau data dezafectării. In altă ordine de idei, utilizarea domeniului public obligă beneficiarul la îndeplinirea formalităţilor prevăzute de normele legale şi arătate şi în anexele HCL S nr. 202/2015, inclusiv încheierea contractului, astfel încât de vreme ce beneficiarii contractului au obligaţia de plată a taxei în cuantumul si la termenele stabilite în contract, cu atât mai mult această obligaţie subzistă şi în lipsa acestuia, contestatara neputând invoca propria culpă."

Apreciază că actele administrativ-fiscale emise de pârâtă sunt vădit nelegale şi netemeinice, în mod abuziv, discreţionar, aceasta stabilind obligaţii de plată pentru ocuparea unei suprafeţe de teren pentru o perioadă care nu corespunde realităţii şi fără ca această obligaţie să aibă un temei contractual.

In acest sens, arată următoarele:

-Nota de constatare nr. X/2016, fără dată, nu poate fi avută în vedere, nu i-a fost comunicată niciodată, nu îi cunoaştem conţinutul şi momentul întocmirii ei şi la ce se referă aceasta.

-înştiinţarea nr X/10.11.2016, la fel nu i-a fost comunicată, nu îi cunoaştem conţinutul, iar dacă avem în vedere faptul că aceasta a fost întocmită în data de 10.11.2016, în mod cert, evident, nu puteam fi somaţi prin aceasta să dezafectăm o terasă în condiţiile în care în luna noiembrie acest tip de activitate nu se mai putea desfăşura.

-Controlul efectuat în data de 28.12.2016, prin care se pretinde că s-a constatat că terenul a fost dezafectat, la fel nu a avut loc, invocarea lui având rolul doar de a oferi justificare pentru suma pretinsă până la sfârşitul anului.

Faţă de aceste înscrisuri, dacă există, arată că sunt întocmite pro causa , nu i-au fost comunicate şi nu a putut formula apărări faţă de conţinutul lor, nu îi sunt opozabile, nu există temei pentru întocmirea lor, scopul în care acestea au fost invocate fiind nelegal, doar pentru a justifica cuantumul obligaţiei de plată.

-Pentru suprafaţa de 31 mp pentru care a achitat taxa aferentă lunii august, în cuantum de 793 lei şi a arătat faptul că în luna septembrie a folosit-o doar 12 zile, nu a existat niciun contract de închiriere/concesiune astfel că nu există temei legal pentru emiterea deciziei de impunere, obligaţia de plată stabilită fiind lipsită de temei legal, în mod arbitrar, discreţionar.

Pârâta recunoaşte prin decizia de soluţionare a contestaţiei că nu a existat niciun fel de contract care să genereze obligaţia de plată, dar în mod nelegal, invocă culpa noastră, culpă care nu ne aparţine, neavând calitatea de proprietari ai respectivei suprafeţe de teren.

Mai mult, coroborat cu înscrisurile invocate mai sus pe care pârâta pretinde că le-a întocmit, rezultă în mod evident faptul că neîncheierea contractului a fost o acţiune deliberată, pentru a putea permite acesteia să stabilească în mod discreţionar perioada pentru care să perceapă această taxă, în condiţiile în care în mod evident nicio societate nu încheia cu aceasta un contract pentru activitatea de terasă până la sfârşitul anului, activitatea fiind una sezonieră, doar pe durata verii.

- Invocarea hotărârii Consiliului Local nr. X/09.06.2015 nu are niciun fel de relevanţă, aceasta are un caracter general, de principiu, nu este emisă pentru SC D SRL, în temeiul acesteia trebuind a fi încheiat contractul de închiriere / concesiune, care stabilea drepturi şi obligaţii reciproce, durata, termene şi preţul.

În lipsa acestui contract lipseşte faptul generator al obligaţiei de plată şi exigibilitatea ei, suma de 9275 lei reprezentând taxă teren, neavând temei pentru imputarea ei.

Precizează că dacă aspectele invocate de pârâtă în decizie erau reale, aceasta dispunea de alte mijloace legale pentru a ne determina să achităm taxa pretinsă, inclusiv amenzi sau obligarea de a încheia contractul, aspecte care nu s-au întâmplat şi care demonstrează că cele reţinute de aceasta în actele contestate sunt nelegale şi lipsite de corespondent în realitatea de fapt.

Solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri şi eventual proba testimonială.

În drept: art. 95, art. 97, art. 268 - 281 Cod procedură fiscală.

Anexează: Decizia nr. X/08.02.2017, contestaţia nr. X/05.01.2017, taxă de timbru în valoare de 50 lei, iar în ceea ce priveşte Decizia nr. X/15.12.2016 şi celelalte înscrisuri în temeiul căreia a fost soluţionată contestaţia, solicită să fie depuse de pârâtă deoarece nu se află în posesia lor.

 Legal citată  pârâta  Primăria municipiului S, prin reprezentant legal prin Primarul municipiului S, a formulat întâmpinare prin care  a solicitat  respingerea acţiunii  formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, societatea reclamanta solicită anularea deciziei de impunere nr. X/15.12.2016, precum si a deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. X/08.02.2017, prin care au fost stabilite in sarcina sa obligaţii cu titlu de taxa teren in cuantum total de 9.275 lei. Apreciază reclamanta ca nu exista faptul generator al obligaţiei fiscale, in primul rand motivat de faptul ca activitatea nu a fost eficienta, fiind incetata, iar in al doilea rand nu corespunde realităţii intrucat nu are temei contractual. Arata, de asemenea, ca instiintarea privind dezafectarea terasei nu i-a fost comunicatat si toate documentele intocmite de inspectorii cu atribuţii in domeniu sunt intocmite pro causa nefiindu-i, de asemenea, comunicate. Apreciază reclamanta ca HCL S ce reglementează activitatea teraselor cu caracter sezonier nu o vizează in mod individual, având caracter general.

Fata de susţinerile reclamantei, apreciază că obligaţiile fiscale ca fiind legal determinate, cu atat mai mult cu cat aceasta recunoaşte ca a ocupat domeniul public. Critica reclamantei ce se refera la faptul ca nu se poate pretinde creanţa fiscala in lipsa contractului si desfăşurării efective a activităţii, nu poate fi analizata in lipsa pretinderii obligaţiei ca efect al ocupării efective a domeniul public, deoarece ocuparea domeniului public da naştere la obligaţii in conformitate cu actele administrative eliberate de deliberativ impreuna cu aparatul de specialitate, astfel incat cererea este neîntemeiata.

In fapt, reclamanta a obţinut incepand cu anul 2007, certificatele de urbanism in vederea amenajării terasei sezoniere, eliberandu-i-se diverse autorizaţii de funcţionare si încheind contracte de utilizare temporara a locurilor publice.

Urmare auditului financiar efectuat de Camera de Conturi a judeţului O, s-a stabilit că instituţia pârâtă nu a urmărit declararea, inregistrarea urmărirea si incasarea veniturilor rezultate ca urmare a unor contracte de utilizare temporara a locurilor publice pentru terase sezoniere, astfel incat pentru 11 cazuri de terase sezoniere care la data verificării in teren (08.11.2016) se aflau montate pe spaţiul public, in baza prevederilor HCL S nr. 79/2006 si HCL S nr. X/09.06.2015 s-a recalculat in timpul auditului taxa pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii, proporţional cu perioadele in care aceste terase sezoniere au fost amplasate pe spaţiul public al municipiului S, dar fara achitarea taxei de ocupare, ce se aflau in afara termenelor contractuale (contractele de utilizare fiind expirate), printre care si societatea reclamanta. A dispus organul de control sa se stabilească, sa se urmărească si sa se incaseze veniturile aferente ocupării terenurilor cu construcţii provizorii, respectiv a teraselor cu caracter sezonier aflate pe domeniul public.

Astfel, incepand cu 09.11.2016, funcţionarii cu atribuţii in sensul celor menţionate mai sus au demarat procedurile, incheind la aceasta data o prima nota de constatare in ceea ce o priveşte pe reclamanta, sub nr. X, somand-o ulterior, respectiv la 10.11.2016, sub nr. Y, sa dezafecteze amplasamentul si sa aducă terenul la starea iniţiala pe cheltuiala proprie, somaţia fiind comunicata cu recipisa de primire de către reclamanta. De asemenea, si prin constatările ulterioare s-a reţinut ocuparea domeniului public, eliberarea efectiva având loc la 28.12.2016, potrivit notei de constatare inregistrata sub nr. X/28.12.2016. Mai mult, Direcţia Politia Locala - Disciplina in Construcţii, la solicitarea compartimentului de specialitate privind luarea masurilor ce se impun pentru aducerea terenului la starea iniţiala, a adus la cunoştinţa somarea societăţii reclamante cu privire la intrarea in legalitate ori eliberarea domeniului public, ocupat fara a deţine documente justificative.

Prin urmare nu pot fi primite criticile reclamantei privitoare la intocmirea pro causa a documentelor invocate in decizia de soluţionare a contestaţiilor, acestea fiind intocmite ca urmare a masurilor dispuse de Camera de Conturi a judeţului O, in considerarea abaterilor constatate, constitutind acte de administare efectuate de personalul din cadrul aparatului de specialitate, nefiind supuse comunicării, cu excepţia somaţiilor comunicate către reclamanta prin posta cu confirmare de primire.

Nu pot fi reţinute criticile societăţii reclamante in sensul ca nu are relevanta HCL S nr. 202/2015 motivat de faptul ca hotărârea prin care au fost aprobate procedurile de calcul si de plata pentru taxele de utilizare temporara a locurilor publice, reprezintă un act cu caracter normativ, dat in executarea Legii privind codul fiscal, care produc efecte in mod general si impersonal, cu privire la toti subiecţii impunerii, fiind fara relevanta numărul mai mic sau mai mare al unei anumite categorii de contribuabil, legiferând raporturi juridice şi producând efecte cu caracter general şi impersonal, taxarea neputandu-se face altfel decât potrivit hotărârii menţionate, individualizarea creanţei facandu-se potrivit actului administrativ al impunerii ca efect al ocupării.

In fapt, asa cum s-a arătat prin decizia de soluţionare a contestaţiilor, argumente pe care le reiterează, pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii realizate sau desfiinţate in cursul anului fiscal, potrivit HCL S nr. X/09.06.2015, se datorează o taxa ce se calculează proporţional cu perioada rămasa pana la sfârşitul anului fiscal, respectiv pana la desfiinţarea acesteia, dupa caz. Tot HCL S nr. 202/2015 statuează la art. 3 ca pentru ocuparea terenurilor din domeniul public cu construcţii provizorii (la lit. f-terase sezoniere), taxa se stabileşte in lei/mp/zi.

Prin urmare, stabilirea taxei, contrar motivaţiei reclamantei, este independenta de desfăşurarea efectiva a activităţii economice, fiind ţinuta numai de ocuparea in concret a domeniului public, incetarea obligaţiei intervenind, astfel cum rezulta din actul normativ anterior menţionat la finele anului fiscal sau data dezafectării. In alta ordine de idei, utilizarea domeniului public obliga beneficiarul la indeplinirea formalităţilor prevăzute de normele legale si arătate si in anexele la HCL S nr. 202/2015, inclusiv incheierea contractului, astfel incat de vreme ce beneficiarii contractului au obligaţia de plata a taxei in cuantumul si la termenele stabilite in contract, cu atat mai mult acesta obligaţie subzista si in lipsa acestuia, reclamanta neputand invoca propria culpa si nici sa o transfere in sarcina proprietarului, atat timp cat a utilizat domeniul public.

In susţinerea apărărilor intelege să se folosească de proba cu inscrisuri.

Reclamanta SC D SRL, a formulat răspuns la întâmpinarea în care solicită respingerea criticilor formulate de pârâta ca neîntemeiate.

Susţine că:

1. întâmpinarea formulată de pârâta Primăria Municipiului S, nu răspunde la motivele de nelegalitate invocate împotriva actelor administrativ fiscale contestate, pârâta rezumându-se la a expune o stare de fapt faţă de care nu reuşeşte să demonstreze concordanţa acesteia cu înscrisuri din care să rezulte obligaţia fiscală solicitată.

Toate înscrisurile depuse de pârâtă sunt lipsite de relevanţă, având în vedere următoarele:

-Cele emise în perioada 2013-2014 sunt înscrisuri tară niciun fel de rol, influenţă şi nu oferă vreo justificare pentru obligaţia fiscală stabilită prin Decizia de impunere nr. X/15.12.2016, decizie care se referă la un alt an fiscal.

-Raportul de audit financiar întocmit de Camera de Conturi O nu ne este opozabil şi confirmă faptul că pârâta a încălcat prevederile legale în domeniu, constatările auditorilor financiari având în vedere un număr de 14 contracte încheiate în anul 2015 şi un număr neprecizat de contracte încheiate în anul 2016 pentru „aproximativ aceleaşi terenuri".

Mai mult, în acest raport, se precizează expres faptul că, într-un număr de 11 cazuri, contractele erau expirate, fără a exista vreo nominalizare a SC D SRL.

Oricum, pe lângă faptul că aceste constatări nu îi sunt opozabile, ele stabilesc culpa pârâtei care nu a încheiat contracte, culpă de care SC D SRL nu este ţinută a fi răspunzătoare şi obligată, în temeiul ei, la achitarea prejudiciului cauzat bugetului local.

- Faptul că ulterior acţiunii Camerei de Conturi pârâta a emis adrese, multe dintre ele referindu-se la comunicările dintre structurile instituţiei şi a întocmit note de constatare pro causa, nu exonerază pe aceasta de încălcarea obligaţiilor legale, necesar a fi îndeplinite pentru stabilirea obligaţiei fiscale.

Nu adresele pot constitui faptul generator al obligaţiei de plată, stabilirea ei trebuind să fie determinată printr-un înscris (contract) din care să rezulte obiectul, perioada şi preţul, toate reprezentând minime condiţii pentru calcularea şi stabilirea unei obligaţii fiscale.

2. Apreciază că în ciuda faptului că, prin acţiune, a solicitat ca pârâta să depună Decizia de impunere nr. X/15.12.2016. decizie care nu i-a fost comunicată, pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii legale, obligaţie care-i incumba având în vedere că este emitentul înscrisurilor contestate şi procedura specifică de soluţionarea a cauzei impunea acest lucru, aspect care demonstrează, din punctul ei de vedere, că nu a fost emisă niciun fel de decizie de impunere, tocmai pentru că nu exista un temei obligaţional care să genereze o creanţă fiscală, certă, lichidă şi exigibilă.

Reiterează faptul că în această situaţie, respectiv, lipsa unui element generator al unei obligaţii fiscale, pârâta nu putea emite acte administrativ fiscale prin care să stabilească cu de la sine putere obligaţia de plată, mijloacele legale fiind altele, pârâta în prealabil emiterii actelor contestate trebuind să posede un titlu care să legitimeze emiterea lor.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta SC D SRL, in contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului S a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. X/08.02.2017 şi a Deciziei de impunere nr. X/15.12.2016 emise de Primăria Municipiului S, acte administrativ-fiscale prin care ne-au fost stabilite obligaţii fiscale reprezentând taxă teren în cuantum de 9275 lei, precum şi plata cheltuielilor de judecată..

Prin decizia de impunere nr. X/15.12.2016 s-a stabilit în sarcina SC D SRL plata sumei de 9275 lei, reprezentând taxă teren, pentru terasa situată în Municipiul S, aferente unei suprafeţe de 31 mp.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestaţia înregistrată sub nr. X/05.01.2017 la Primăria S-Direcţia Economică.

Prin Decizia nr. X/08.02.2017 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. X/15.12.2016 reţinându-se în esenţă următoarele: „în fapt, potrivit notei de constatare nr. X/2016, contestatoarea ocupa, în mod nelegal, domeniul public prin amplasarea unei terase cu caracter sezonier în faţa structurii de vânzare din S, , Jud. O, cu caracteristici constitutive: postament din lemn şi acoperiş, utilizată cu mese, fapt recunoscut, de altfel şi de către aceasta. Şi prin constatările ulterioare, s-a reţinut ocuparea domeniului public, contestatoarea fiind somată să procedeze la dezafectare potrivit înştiinţării nr. X/10.11.2016. "

Instanța reţine că, urmare auditului financiar efectuat de Camera de Conturi a judeţului O, s-a stabilit că instituţia pârâtă nu a urmărit declararea, inregistrarea urmărirea si incasarea veniturilor rezultate ca urmare a unor contracte de utilizare temporara a locurilor publice pentru terase sezoniere, astfel incat pentru 11 cazuri de terase sezoniere care la data verificării in teren (08.11.2016) se aflau montate pe spaţiul public, in baza prevederilor HCL S nr. 79/2006 si HCL S nr. X/09.06.2015 s-a recalculat in timpul auditului taxa pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii, proporţional cu perioadele in care aceste terase sezoniere au fost amplasate pe spaţiul public al municipiului S, dar fara achitarea taxei de ocupare, ce se aflau in afara termenelor contractuale (contractele de utilizare fiind expirate), printre care si societatea reclamanta. A dispus organul de control sa se stabilească, sa se urmărească si sa se incaseze veniturile aferente ocupării terenurilor cu construcţii provizorii, respectiv a teraselor cu caracter sezonier aflate pe domeniul public.

Astfel, incepand cu 09.11.2016, funcţionarii cu atribuţii in sensul celor menţionate mai sus, din cadrul pârâtei, au demarat procedurile, încheind, la aceasta data, o prima nota de constatare in ceea ce o priveşte pe reclamanta, sub nr. X, somand-o ulterior, respectiv la 10.11.2016, sub nr. Y, sa dezafecteze amplasamentul si sa aducă terenul la starea iniţiala pe cheltuiala proprie, somaţia fiind comunicata cu recipisa de primire de către reclamanta.

De asemenea, si prin constatările ulterioare s-a reţinut ocuparea domeniului public, eliberarea efectiva având loc la 28.12.2016, potrivit notei de constatare inregistrata sub nr. X/28.12.2016. Mai mult, Direcţia Politia Locala - Disciplina in Construcţii, la solicitarea compartimentului de specialitate privind luarea masurilor ce se impun pentru aducerea terenului la starea iniţiala, a adus la cunoştinţa somarea societăţii reclamante cu privire la intrarea in legalitate ori eliberarea domeniului public, ocupat fara a deţine documente justificative.

Prin HCL S nr. 202/2015 au fost aprobate procedurile de calcul si de plata pentru taxele de utilizare temporara a locurilor publice, conform anexei nr. 1 la hotărâre, fiind totodată aprobat modelu cadru al contractului de utilizare temporară a locurilor publice cu terase sezoniere conform anexei nr. 3 la hotărâre.

În speţă, reclamanta a încheiat cu pârâta un contract pentru utilizarea locurilor publice cu terase sezoniere, înregistrat sub nr.84/2013, respectiv nr. 156/2014, însă a folosit în continuare domeniul public, având amplasată pe acest domeniu o terasă sezonieră, aspect recunoscut de reclamantă.

Totodată, este de reţinut şi împrejurarea că aceasta a achitat sumele aferente utilizării domeniului public, inclusiv taxa aferentă lunii august 2016, în sumă de 793 lei.

Instanţa nu va reţine apărarea reclamantei, conform căreia întrucât „activitatea economică nu s-a dovedit a fi eficientă, s-a hotărât încetarea activităţii, începând cu data de 12.09.2016, împrejurare în care reclamanta înţelege să plătească din suma de 2122 lei, aferentă lunii septembrie, numai fracţiunea ce se cuvine pentru 12 zile din luna septembrie şi nu pentru tot anul 2016, aşa cum este prevăzut în decizia de impunere, deoarece numai pentru aceasta terenul a fost folosit, având în vedere că taxa reglementată prin HCL S nr. 202/2015 are ca obiect utilizarea domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, în sensul amenajării acestuia în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, iar nu desfăşurarea în concret a unei astfel de activităţi.

Prin ocuparea în continuare a domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, până la data de 28.12.2016(potrivit notei de constatare inregistrata sub nr. X/28.12.2016), independent de desfăşurarea sau nu a vreunei activităţi concrete în această locaţie, reclamantei îi revine obligaţia a achita taxa reglementată prin HCL S nr. 202/2015.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea de în judecată formulată de reclamanta SC D SRL, ca neîntemeiată.

Data publicarii pe portal: 12.03.2018

Domenii speta

Spete similare