Ucidere din culpă. Accident de autovehicul. Lipsa legăturii de cauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată prevăzută de lege. Faptă care nu este prevăzută de legea penală

Ucidere din culpă. Accident de autovehicul. Lipsa legăturii de cauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată prevăzută de lege. Faptă care nu este prevăzută de legea penală

-Codul  penal, art. 15, art. 192 alin. (2)

- Cod procedură penală, art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, art. 396 alin. (2)

- O.U.G. nr. 195/2002, art. 35 alin. (1), art. 48

- H.G. nr.1391/2006, art. 123 lit. j)

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată lipseşte dacă accidentul s-ar fi produs şi în condiţiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziţiile legale. Or, existenţa infracţiunii este condiţionată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege, iar pentru o soluţie de condamnare este necesar, printre altele, potrivit art. 396 alin. (2) C.pr.pen., ca instanţa să constate, „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, că fapta „constituie infracţiune”.

Nu poate fi reţinut că inculpatul ar fi trebuit să circule cu o viteză aflată sub limita maximă prevăzută de lege. Existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând într-un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor [prevăzut de art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002] şi în adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (prevăzută de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002), nu trebuie analizată „ex post”, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu şi-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (şi ar fi întotdeauna culpabil, cel puţin parţial), ci „ex ante” – prin raportare la condiţiile anterioare producerii accidentului, care nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv) şi nici subiectiv (conducerea unui autoturism în zori, pe un drum în aliniament şi iluminat, în condiţiile date, chiar dacă partea carosabilă era umedă, cerul înnorat şi vizibilitatea redusă, cu viteza de 50 km/h, nefiind de natură a-l împiedica pe conducătorul auto să efectueze vreo manevră în condiții de siguranță).

Nu rezultă nici încălcarea dispoziţiilor art. 123 lit. j) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi, „când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente”, dat fiind că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să ateste existenţa condiţiilor menţionate de textul de lege menţionat.

(Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 238/A din data de 21 februarie 2018)

Prin sentinţa penală nr. 472/29.11.2017, pronunţată de Judecătoria Alexandria, în dosarul nr. 6654/740/2016, în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C.pr.pen., a fost achitat inculpatul O.T.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal.

În baza art. 19, art. 25, art. 397 alin. (1) şi alin. (2) C.pr.pen. şi art. 1351 C.civ., a fost respinsă acţiunea civilă promovată de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanță a reţinut că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria nr. 835/P/2016, înregistrat la instanță sub nr. 6654/740/2016 la data de 24.10.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.T.C., pentru săvârşirea infracțiunii de ”ucidere din culpă”, prevăzută de art. 192 alin.2 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt: la data de 10.04.2016, în jurul orelor 05:50, inculpatul O.T.C., a condus autoturismul marca VW Polo cu numărul de înmatriculare […] pe DN 51, în dreptul localităţii Poroschia, județul Teleorman, şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic a lovit cu partea dreaptă faţă a autoturismului pe pietonul D.M., care se deplasa pe partea carosabilă în direcţia de mers a autoturismului, accidentul soldându-se cu decesul pietonului D.M..

Situaţia de fapt menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: […]. […]

Analizând probatoriul din cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, în ziua de 10.04.2016. în jurul orelor 05:50, inculpatul O.T.C., fiind însoţit de martorul M.M. (pasager dreapta faţă), conducea autoturismul marca VW Polo, cu numărul de înmatriculare […], pe DN 51, având direcţia de deplasare dinspre comuna Ţigăneşti, spre municipiul Alexandria, județul Teleorman.

În zona respectivă, DN 51 era în aliniament, partea carosabilă era umedă, era noaptea, cerul înnorat şi vizibilitate redusă.

La ora menţionată, numita D.M. se deplasa pe partea carosabilă a DN 51, pe marginea din dreapta a drumului în sensul de mers dinspre Comuna Ţigăneşti spre Municipiul Alexandria, județul Teleorman, pe un sector de drum aflat în interiorul comunei Poroschia, județul Teleorman, situat în zona km 5 + 300 m al DN 51.

Din declarația martorului M.D., persoana vătămată se deplasa ”când pe șosea, când prin șanț”, traiectoria sa nefiind constantă. Acesta a subliniat, că, aflându-se la aproximativ 20 de metri de locul impactului, a observat că, în momentul producerii accidentului, persoana vătămată a ieșit brusc din șanț spre partea carosabilă. Totodată, martorul M.M. a relatat că, la un moment dat, a ieșit în fața autoturismului o persoană, pe care inculpatul nu a putut să o evite, întrucât nu au observat-o anterior.

În aceste condiții, instanța reține că, fiind luat prin surprindere de apariția bruscă pe partea carosabilă a unei persoane, într-o zonă în care nu era permisă traversarea, lipsind trecerea de pietoni sau semene de circulație privind apropierea de o astfel de zonă, inculpatul nu a reușit să o evite, astfel că a lovit acea persoană cu partea dreaptă față a autoturismului.

După impact, victima a fost preluată peste capota autoturismului, corpul pietonului lovindu-se apoi cu capul de parbrizul autoturismului.

Ulterior producerii accidentului, inculpatul a oprit autoturismul, a coborât, împreună cu martorul M.M., moment în care au observat faptul că, pe acostament se afla o persoană de sex feminin, în vârstă, cu faţa în sus, care nu mai respira, aceştia dându-şi seama că a decedat.

Inculpatul a sunat la SNUAU 112 şi a solicitat intervenţia autorităţilor, iar la sosirea organelor de poliţie a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, victima fiind transportată la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria.

Inculpatul O.T.C. a precizat că, la data de 10.04.2016, în jurul orelor 05:50. a condus autoturismul marca VW Polo, cu numărul de înmatriculare […], pe DN 51, având direcţia de deplasare Ţigăneşti-Alexandria, jud. Teleorman, iar în localitatea Poroschia, jud. Teleorman, circulând cu o viteză de circa 45-50 km/h, a apărut brusc pe partea carosabilă, raportat la direcţia lui de deplasare, o persoană deplasându-se în acelaşi sens, iar în momentul imediat următor a auzit un zgomot puternic şi a văzut o persoană proiectată pe parbrizul autoturismului său. De asemenea, inculpatul a precizat faptul că la momentul producerii accidentului rutier era întuneric şi ploua mărunt, carosabilul fiind umed şi vizibilitate redusă.

Ulterior producerii accidentului, martorul şi inculpatul, au coborât din autoturism, moment în care au observat o persoană pe acostament, de sex feminin, cu faţa în sus, iar în momentul în care i s-a luat pulsul şi-au dat seama că aceasta decedase.

La data de 01.08.2016 şi 02.08.2016, numitele D.M.C. şi D.F., nepoata şi nora victimei D.M. au declarat că nu doresc să se constituie parte civilă în procesul penal şi nu au nicio pretenţie civilă faţă de inculpatul O.T.C..

Conform raportului medico-legal de necropsie, […], emis de SML Teleorman, rezultă că decesul numitei D.M. a fost violent şi s-a datorat unei hemoragii interne masive, consecinţă a rupturii complete de perete aortă ascendentă, survenit în circumstanţele unui politraumatism prin accident rutier, în calitate de pieton. Conform aceluiaşi raport, sângele cadavrului nu conţinea alcool etilic.

Din concluziile raportului de expertiză […], întocmit de către expertul tehnic V.F., a rezultat că numita D.M. putea preveni/evita producerea accidentului dacă nu efectua deplasarea pe marginea din dreapta a părţii carosabile a DN 51, în sensul său de mers şi/sau dacă ar fi avut aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau ar fi purtat o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri; viteza de deplasare a autoturismului condus de către inculpatul O.T.C., în momentul impactului cu pietonul D.M. a fost de 53 km/h, iar accidentul putea fi evitat la viteza de cel mult 38 km/h; în zona respectivă, DN 51 era în aliniament, partea carosabilă era umedă, timpul era noaptea, cerul înnorat şi vizibilitate redusă.

Astfel, s-a reținut că inculpatul a încălcat următoarele dispoziții legale:

- art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 - participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private;

- art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 - conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (cu atât mai mult cu cât însuși inculpatul a declarat că iluminatul stradal nu era de natură a asigura o vizibilitate foarte bună, acesta ar fi trebuit să se deplaseze cu o viteză adaptată acestei stări de fapt);

- art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h;

- art. 121 din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 - conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

S-a apreciat că nu se poate însă face abstracție de culpa victimei în producerea accidentului, aceasta deplasându-se pe drumul public, fără să se asigure, în condițiile în care purta haine de culoare închisă, fiind astfel mai greu de observat, încălcând prevederile art. 35 din O.U.G. nr.195/2002, enunțate anterior.

Astfel, prima instanță a apreciat că nu poate reține incidența dispozițiilor art. 16 lit. b) teza a II-a C.pr.pen., fapta imputată inculpatului fiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de dispozițiile art. 192 C.pen., respectiv culpa.

Însă, s-a apreciat că fapta nu este imputabilă inculpatului, ca urmare a intervenirii cazului fortuit.

Cazul fortuit, potrivit art. 31 C.pen., presupune că nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Astfel, acțiunea unei persoane produce un rezultat neconceput și neurmărit de autorul acțiunii, rezultatul datorându-se unei alte acțiuni a cărei prezență nu a putut fi prevăzută. Rezultatul acțiunii nu poate fi prevăzut și nici nu va fi imputat din punct de vedere subiectiv autorului faptei. 

Cazul fortuit este, așadar, o situație în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat neconceput și neurmărit de ea, datorită acțiunii unei forțe a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută. Caracteristic acestei situații este faptul că, acțiunea sau inacțiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos, neașteptat, datorită faptului că intră în concurs cu o împrejurare fortuită neprevizibilă, care produce în fapt acel rezultat.

S-a subliniat însă caracterul obiectiv și general al imprevizibilității rezultatului, în cazul fortuit, în sensul că ea ține de limitele generale omenești ale posibilității de prevedere a ivirii împrejurărilor fortuite. Nimeni, în această situație, nu poate și deci nu i se poate pretinde să prevadă rezultatul socialmente periculos.

Tocmai în aceasta constă deosebirea dintre imprevizibilitatea ivirii împrejurării fortuite și imprevizibilitatea subiectivă care apare în situația în care făptuitorul, deși trebuie să prevadă rezultatul în genere previzibil al faptei sale, totuși, datorită unor deficiențe și limite personale, n-a putut prevedea în fapt acest rezultat. Imprevizibilitatea este, în acest caz, subiectivă și deci personală, putând fi angajată răspunderea juridică.

În cauza de față, caracterul obiectiv și general al imprevizibilității rezultatului de către inculpatul s-a apreciat că se grefează pe următoarele împrejurări: apariția victimei pe acel sector de drum în condițiile arătate, nu putea fi prevăzută de către inculpat, aceasta producându-se inopinat, după cum reiese din declarația martorilor audiați în cauză; de asemenea, victima era îmbrăcată în haine închise la culoare, motiv pentru care nu a putut fi observată din timp.

Este adevărat că atenția și concentrarea conducătorilor auto trebuie să fie sporite în contextul accidentelor de circulație soldate cu victime, însă nu se poate manifesta un exces în aprecierea răspunderii calificate a conducătorului auto, mergându-se până la acceptarea unei răspunderi aproape obiective, ignorându-se factorii cauzali care presupun atitudinea imprudentă, absolut imprevizibilă a unor pietoni.

Prin urmare, s-a reținut că așa cum infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru incidența cazului fortuit, în baza art. 396 alin.(1), (5) raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C.pr.pen., s-a dispus achitarea inculpatului O.T.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen.

Referitor la latura civilă, conform art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de cazul fortuit (art. 1351 C.civ.).

În consecință, din moment ce cazul fortuit este o cauză exoneratoare de răspundere inclusiv în plan civil, în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C.pr.pen. cu reținerea art. 1351 alin. (1) și (3) C.civ., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria […].

[…]

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea a reținut următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situaţia de fapt, Curtea însuşindu-şi în întregime motivarea sentinţei atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.

Din concluziile raportului de expertiză […], întocmit de către expertul tehnic V.F., a rezultat că numita D.M. putea preveni/evita producerea accidentului dacă nu efectua deplasarea pe marginea din dreapta a părţii carosabile a DN 51, în sensul său de mers şi/sau dacă ar fi avut aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau ar fi purtat o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri; viteza de deplasare a autoturismului condus de către inculpatul O.T.C., în momentul impactului cu pietonul D.M. a fost de 53 km/h, iar accidentul putea fi evitat la viteza de cel mult 38 km/h; în zona respectivă, DN 51 era în aliniament, partea carosabilă era umedă, timpul era noaptea, cerul înnorat şi vizibilitatea redusă.

Curtea nu va reţine în sarcina inculpatului decât încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, precum şi a celor de la art. 121 din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Date fiind concluziile raportului de expertiză menţionat - potrivit cărora viteza la care accidentul putea fi evitat prin frânare este de 38 km/h -, observă totodată că, şi în condiţiile în care inculpatul ar fi condus autoturismul cu viteza maximă permisă de lege pe sectorul de drum în discuţie – de 50 km/h, tot nu ar fi putut evita producerea accidentului.

Sub acest aspect, Curtea nu poate reţine că inculpatul ar fi trebuit să circule cu o viteză aflată sub limita maximă prevăzută de lege, aceea de 50 km/h, chiar dacă partea carosabilă era umedă, timpul era noaptea (ora 5.50), cerul înnorat şi vizibilitatea redusă, în condiţiile în care drumul public pe care se circula era unul în aliniament şi funcţiona iluminatul stradal. Existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând într-un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor (prevăzut de art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) şi în adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (prevăzută de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002), nu trebuie analizată ex post, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu şi-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (şi ar fi întotdeauna culpabil, cel puţin parţial), ci ex ante – prin raportare la condiţiile anterioare producerii accidentului, care nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv) şi nici subiectiv (conducerea unui autoturism în zori, pe un drum în aliniament şi iluminat, în condiţiile date, chiar dacă partea carosabilă era umedă, cerul înnorat şi vizibilitatea redusă, cu viteza de 50 km/h, nefiind de natură a-l împiedica pe conducătorul auto să efectueze vreo manevră în condiții de siguranță).

Cu atât mai puţin ar putea fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 123 lit. j) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/4.10.2006, potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi, „când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente” (invocată de altfel pentru prima dată de acuzare prin motivele de apel), dat fiind că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să ateste existenţa condiţiilor menţionate de textul de lege menţionat („condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente” având ca efect o vizibilitate sub 100 m).

În aceste condiţii, Curtea reţine că lipseşte legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată, întrucât accidentul s-ar fi produs şi în condiţiile în care inculpatul ar fi respectat dispoziţiile legale. Or, existenţa infracţiunii este condiţionată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege, iar pentru o soluţie de condamnare este necesar, printre altele, potrivit art. 396 alin. (2) C.pr.pen., ca instanţa să constate, „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, că fapta „constituie infracţiune”.

Prin urmare, Curtea consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, întrucât lipseşte legătura de cauzalitate, ca şi element al laturii obiective, ceea ce atrage incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen. – „fapta nu este prevăzută de legea penală” şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei soluţii de achitare.

Astfel fiind, nu se mai impune analiza condiţiei referitoare la caracterul imputabil al faptei inculpatului, cazul de împiedicare a exercitări acţiunii penale de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen. având prioritate faţă de cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C.pr.pen. (existenţa unei cauze de neimputabilitate).

Sub aspectul laturii civile, Curtea observă că, potrivit art. 25 alin. (5) C.pr.pen., „în caz de achitare a inculpatului (…), în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, (…), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă”.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, a desfiinţat sentinţa penală nr.472/29.11.2017 a Judecătoriei Alexandria şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., a achitat pe inculpatul O.T.C., cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin.(2) C.pen.

În baza art. 25 alin. (5) C.pr.pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă a părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

Domenii speta

Spete similare