Acţiune în răspundere civilă delictuală exercitată împotriva administratorilor statutari ai societăţii în insolvenţă, pentru repararea prejudiciului produs bugetului de stat pentru nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor

Apel. Procedura insolvenţei. Acţiune în răspundere civilă delictuală exercitată împotriva administratorilor statutari ai societăţii în insolvenţă, pentru repararea prejudiciului produs bugetului de stat pentru nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor cu stopaj la sursă. Inadmisibilitatea acţiunii raportat la căile speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 85/2006

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 391 din 14 decembrie 2017

- art. 73 alineat 2 din Legea nr. 31/1990

- Legea nr. 85/2006

- art. 1357 alineat 1 Cod civil

Prin Sentinţa nr. (...) din 08.12.2016, Tribunalul (...) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...) (...), excepţie invocată de acesta.

A respins ca neîntemeiată cererea - litigii cu profesioniştii formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice (...) - A.J.F.P. (...), cu sediul în (...), str. (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâţii (...) (...) (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...), (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...), (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...) şi S.C. (...) S.R.L. - prin lichidator judiciar (...) I.P.U.R.L., cu sediul în (...), str. (...), judeţul (...), având ca obiect pretenţii.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul a reţinut următoarele:

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată vizează un litigiu rezultat dintr-un raport juridic de drept public, fundamentat pe acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (...), pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 935.559 lei reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere aferente, a unor persoane fizice şi a unei societăţi comerciale, acţiune lăsată nesoluţionată de către instanţa penală prin Sentinţa penală nr. (...)/2014, anexată la dosarul Tribunalului (...) - Secţia I Civilă, nenumerotat, sentinţă rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelurilor formulate, prin Decizia penală nr. (...)/2014, nedepusă de către reclamantă la dosarul cauzei. De altfel, reclamanta nu a depus în copie certificată la dosarul cauzei nici minuta deciziei menţionate, deşi a făcut referire în probaţiune la această minută.

Reclamanta şi-a fundamentat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 27 - 28 raportate la art. 397 alin. 2 lit. a) din Noul Cod de Procedură Penală, coroborat cu art. 1349 şi urm. Noul Cod Civil; art. 119, art. 120, art. 120^1 din Codul de procedură fiscală.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Noul Cod de Procedură Penală, care vizează cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă, „(…) (2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. (…).”

Articolul 28 din Noul Cod de Procedură Penală reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal, şi stipulează că: „(…) (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. (…) (2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

Art. 397 din Noul Cod de Procedură Penală reglementează rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi prevede: „(…) (1) Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile. (…) (2) În cazul când admite acţiunea civilă, instanţa examinează, potrivit art. 249-254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. (…) (3) De asemenea, instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra restituirii lucrurilor şi restabilirii situaţiei anterioare, potrivit dispoziţiilor art. 255 şi 256. (…) (4) Dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii. (…) (5) În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. (…) (6) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi este admisă acţiunea civilă, instanţa dispune plata din cauţiune a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.”

Art. 1349 din Noul Cod Civil, referitor la răspunderea civilă delictuală, prevede că „(…)(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (…) (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (…) (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului. (…) (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.”

Art. art. 119, art. 120, art. 120^1 din Codul de procedură fiscală actualizat, cuprinzând dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere, prevede că „(…) (1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere. (…) (2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. (…) (3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală. (…) (4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).”

Articolul 120 din Codul de procedură fiscală actualizat, referitor la modul de calcul al dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, edictează următoarele: „(…) (1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. (…) (2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv. (…) (3) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv. (…) (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează: (…) a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător; (…) b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 176. (…) (5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (…) (6) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează: (…) a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie; (…) b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv; (…) c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător. (…) (7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.”

Art. 120^1 din Codul de procedură fiscală stabileşte că „(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale. (…) (2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: (…) a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; (…) b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; (…) c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. (…) (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.”

În aplicarea dispoziţiilor cuprinse în regulatorul de competenţă, trecând peste faptul că prezenta cauză are ca obiect un raport juridic de drept fiscal, de competenţa instanţei de contencios fiscal, instanţa a reţinut, în sinteză că, în cauză reclamanta nu a produs probe judiciare certe în susţinerea acţiunii introductive formulate, din cuprinsul Sentinţei penale nr. (...)/2014 pronunţate de Judecătoria (...) în Dosar nr. (...)/2012 în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2014, instanţa a soluţionat latura civilă, în sensul că: „Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că partea vătămată Statul Român prin ANAF (...) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.971.631 lei la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii (fila 81). (…) Potrivit adresei nr. (...)/08.05.2013 întocmite de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul D.G.F.P. (...) s-a comunicat instanţei că obligaţiile fiscale datorate de S.C. (...) S.R.L. (...), reţinute în perioada august 2008 -25.11.2010, de la angajaţi impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă pe care nu le-a vărsat în termenul legal de cel mult 30 de zile de la scadenţă la bugetul de stat, sunt în sumă de 935.559  lei. (…) Astfel instanţa în baza art. 14, 346 Cod procedură penală  cu ref. la art. 998 Cod civil şi art. 1003 Cod civil, a obligat pe inculpaţii (...) (...) (...), (...) şi (...) în solidar, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. (...) S.R.L., prin lichidator (...) IPURL cu sediul în mun. (...), str. (...), jud. (...) să plătească părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (...) reprezentată de D.G.F.P. (...), suma de 935.559 lei, cu titlu de despăgubiri civile plus majorări de întârziere calculate de la data naşterii debitului şi până la plata efectivă a acestuia şi respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. (…) În baza art. 357 alin. 2 lit. c) Cod procedură penală a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din 22.03.2012 dată în dosar nr. (...)/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de către inculpaţii (...) (...) (...), (...) şi (...), până la concurenţa sumei de 522.552 lei. (…) În baza art. 13 din Legea 241/2005 a dispus comunicarea unei copii a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. (…) În baza art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală a obligat inculpaţii în solidar, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. (...) SRL, prin lichidator (...) IPURL cu sediul în mun. (...), str. (...), jud. (...) la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare în favoarea statului.”

Analizând cu precădere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (...) (...), excepţie invocată de acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, instanţa a respins-o, deoarece calitatea procesuală este o condiţie de admisibilitate a acţiunii, iar potrivit art. 36 din Noul Cod de procedură Civilă, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

În conformitate cu prevederile art. 194 din Noul Cod de procedură civilă, privind cuprinsul cererii de chemare în judecată, „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. (…); d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; (…).”

În cauză, reclamanta nu a produs probe judiciare certe în sprijinul acţiunii formulate, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea - litigii cu profesioniştii formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice (...) - A.J.F.P. (...), cu sediul în (...), str. (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâţii (...) (...) (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...), (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...), (...), cu domiciliul în (...), str. (...), judeţul (...) şi S.C. (...) S.R.L. - prin lichidator judiciar (...) I.P.U.R.L., cu sediul în (...), str. (...), judeţul (...), având ca obiect pretenţii.

Instanţa a reţinut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii, a formulat apel Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii civile formulate, considerând că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

În mod eronat instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei apelate ca "reclamanta nu a produs probe judiciare certe în sprijinul acţiunii formulate", sens în care solicită instanţei de apel să constate că instanţa de fond a ignorat argumentele instituţiei, probele existente la dosar, respectiv cele administrate în cursul procesului penal (dosarele penale nr. (...)/2012 al JUDECĂTORIEI (...) şi dosar. (...)/2015 a1.1. al JUDECĂTORIEI (...), solicitate potrivit prevederilor art. 27 Cod procedură penală, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Apelanta mai arată că pârâţii (...) (...) (...), (...), (...) în calitate de administratori ai S.C. (...) S.R.L. au fost trimişi în judecată în baza art.6 din Legea nr.241/2005, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi ne vărsare (în perioada august 2008 - noiembrie 2010), cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, iar prin Sentinţa penala nr.(...)/2014, pronunţată de Judecătoria (...) la data de 29.01.2014, rămasa definitivă prin decizia penală nr.(...)/2014 pronunţată de Curtea de Apel (...) la data de 16.10.2014, în dosarul penal nr.(...)/2012, inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. (...) SRL (...), au fost obligaţi la plata sumei de 935.559 lei, cu dobânzi şi majorări de întârziere calculate de la data naşterii debitului şi până la data plăţii efective.

Ulterior, prin Sentinţa penala nr. (...)/23.02.2016 pronunţata de Judecătoria (...), în dosar nr.(...)/2015/a1.1, instanţa, în baza art.462 alin.1 Cod procedură penală, a admis cererea de revizuire formulată de inculpaţi, cu consecinţa anularii sentinţei penale nr.(...)/2014 pronunţată de Judecătoria (...) la data de 29.01.2014, în dosarul penal nr.(...)/2012 şi în baza art.396 alin. 5 rap. la art.16 alin.1 lit. b) Cod procedura penală, a achitat inculpaţii (...) (...) (...), (...), (...)  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi ne virare a contribuţiilor reprezentând stopaj la sursă, fapta prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005.

În baza art. 25 alin.5 Cod procedura penală, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Roman prin ANAF.

În baza art. 397 al.5 Cod procedură penală s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa din 22.03.2012 dată în dosarul nr. (...)/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), asupra bunurilor inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 522.552 lei.

Având în vedere faptul că instituţia apelantă a avut calitatea de parte civilă în procesul penal, care a constituit obiectul dosarului nr.(...)/2012, respectiv în dosar nr. (...)/2015 a1.1. al Judecătoriei (...), iar instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, apelanta solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 935.559 lei reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă la S.C.(...) SRL (...), plus dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere aferente, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

Prin constituirea de parte civilă din data de 29.05.2012, în faza de urmărire penală, apelanta a solicitat obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului în cuantum de 1.971.631 lei (reprezentând debit şi majorări calculate până la data de 18.04.2012), la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii, în temeiul Codului de procedură fiscală, sumă la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, (obligaţii fiscale accesorii calculate de la data naşterii datoriei fiscale şi până la data plăţii efective), conform art.173 şi urm. din Codul de procedură fiscală (Legea nr.207/2015).

Totodată, apelanta solicită instanţei de control să constate că, în cauză, sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 1349 - 1350 Noul Cod Civil, (art.998- 999 Vechiul Cod Civil), respectiv: existenţa unui prejudiciu în cuantum de 935.559 lei, dovedită prin înscrisurile existente la dosarul penal nr. (...)/2012, al Judecătoriei (...), precum şi de actele întocmite de instituţia fiscală, existenţa unei fapte ilicite constând în nevirarea contribuţiilor şi impozitelor cu reţinere la sursă, determinată de activitatea desfăşurată de firma administrată de pârâţi, în legătură directă de cauzalitate cu prejudiciul produs bugetului de stat, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, care este fără echivoc, prejudiciul fiind cauzat ca urmare a faptelor pârâţilor şi fapta ilicita a fost săvârşită cu vinovăţie, obligaţia de reparare existând atât în cazul vinovăţiei intenţionale, cât şi a celei neintenţionale. Astfel, se arată că pârâţii se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cei care au coordonat activitatea societăţii comerciale, în aşa fel încât nu au putut fi obţinute veniturile necesare acoperirii contribuţiilor legale către bugetul de stat.

Faptul că în prezent, fapta în cauză nu mai este prevăzută de legea penală ca infracţiune prin raportare la Decizia nr.336/2015 a Curţii Constituţionale, nu înlătură răspunderea civilă a pârâţilor, în cauză fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a acesteia.

Aşadar, promovarea acţiunii civile este pe deplin justificată prin raportare şi la prevederile art.27 alin.(2) raportate la art. 28 alin.1 teza a II-a din Noul Cod procedură penală.

Mai mult, apelanta solicită a se reţine interesul instituţiei în ce priveşte promovarea acţiunii civile, dat fiind faptul că pârâţii au cauzat la bugetul consolidat al statului un prejudiciu în cuantum total de 935.559 lei, reprezentând obligaţii cu stopaj la sursă.

Prin cererea formulată se solicită şi menţinerea sechestrelor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa procurorului din 22.03.2012, emise în dosarul nr.(...)/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecătoria (...), asupra bunurilor inculpaţilor.

Concluzionând, pentru motivele invocate, solicită admiterea apelului formulat şi  modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii civile formulate de D.G.R.F.P. (...) (...) - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), în reprezentarea A.N.A.F. (...), pentru Statul Român, cu consecinţa obligării pârâţilor (...) (...) (...), (...), (...) şi S.C.(...) S.R.L., în solidar, la repararea prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 935.559 lei (reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă), plus dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere aferente şi menţinerea sechestrelor asigurătorii dispuse prin Ordonanţa procurorului din 22.03.2012, emise în dosarul nr.(...)/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul (...) (...) a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi păstrarea hotărârii instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală, apreciind că motivele de apel sunt neîntemeiate, apelanta neproducând probe juridice certe în sprijinul acţiunii formulate.

Astfel se arată că prin acţiunea formulată, reclamanta nu a descris motivele de fapt, adică toate împrejurările, faptele, circumstanţele ce au condus la un prejudiciu, ne individualizându-se pretenţiile în concret, defalcate şi deduse spre soluţionare, nu a arătat dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere şi nu a arătat mijloacele de probă care să dovedească pretenţiile A.N.A.F., solicitându-se numai ataşarea dosarului penal nr. (...)/2012 al Judecătoriei (...).

Intimatul apreciază că A.N.A.F. nu a determinat obiectul cererii de chemare în judecată în concret şi motivele de fapt, trebuind sancţionată cu nulitatea cererii, dat fiind caracterul expres al nulităţii.

În apărare, intimatul mai arată că s-a reţinut că obiectul material al infracţiunii nu este configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii, al cărui obiect de reglementare vizează în realitate un document distinct, respectiv aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, iar noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" nu este definită pentru a fi imputată, fiind lipsită de claritate, constituţionalitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. 5 din Constituţie, sens în care face trimitere la Decizia C.C.R. nr. 363/2015.

Mai mult, se susţine că suma pretinsă de ANAF este datorată de debitoarea S.C. (...) S.R.L., aflată în faliment în dosarul nr. (...)/2010 a Tribunalului (...), în care reclamanta are o creanţă privilegiată, înscrisă în tabelul definitiv de creanţe, dosar în care nu s-a constatat vreo culpă a sa şi nu s-a cerut atragerea răspunderii personale în baza art. 138 din Legea 85/2006 pentru debitoarea S.C. (...) S.R.L.

Analizând aspectele invocate de apelantă, raportat la sentinţa nr. (...)/2014, pe care aceasta şi-a bazat pretenţiile, intimatul apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, mai cu seama fiindcă apelanta nu a dovedit nici în acţiunea introductivă, nici în apel, cum a determinat şi a calculat suma contabilă ce o impută.

Concluzionând, pentru toate motivele invocate, solicită respingerea apelului formulat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele Cod de procedură civilă.

Intimaţii (...) şi (...), prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea apelului formulat, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca legală a hotărârii atacate.

În primul rând, intimaţii susţin admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la împrejurarea că suma pretinsă în petit este în întregime datorată de debitoarea SC (...) SRL, aflată în faliment, în dosarul nr. (...)/2010 al Tribunalului (...), dosar în care reclamanta are creanţa privilegiată, înscrisă în tabelul definitiv de creanţe şi în care nu s-a cerut o eventuală atragere răspunderii personale, în baza art. 138 din Legea 85/2006 sau atragerea răspunderii solidare prevăzute la art.27 din OG. 92/2003 pentru a opera o răspundere personală pentru debitul debitoarei SC (...) SRL.

În al doilea rând, se mai susţine şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită pentru sumele mai vechi de 5 ani (total 935.559 lei + dobânzi şi penalităţi), în baza art. 131 din Codul de procedură fiscală.

Privitor la fondul apelului se arată că noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" nu este definită iar creanţa invocată nu este certă, lichidă şi exigibilă, pentru fi imputată, făcându-se trimitere la decizia pronunţată de CCR, reţinută şi în motivarea hotărârii prin care s-a admis cererea de revizuire a intimaţilor, de către Curtea de Apel (...). Astfel, intimatul susţine că a fost condamnat în baza unui text de lege neclar, imprecis, neprevizibil şi neaccesibil, pentru nişte sume nedatorate, neclare, obiectul material al infracţiunii ne fiind configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii al cărui obiect de reglementare vizează, în realitate, un domeniu distinct, respectiv aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Raportat la considerentele Deciziei nr.(...)/2015 se apreciază că din punctul de vedere al laturii civile, trebuie respinsă şi cererea reclamantului Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (...) prin DGFP (...) la plata sumei de 935.559 lei cu titlu de despăgubiri civile + majorări de întârziere calculate de la naşterea debitului şi până la plata efectivă a acestuia, precum şi ridicarea sechestrului asigurător în baza încheierii (...)/10.04.2015 prin care s-a notat sechestru în favoarea ANAF pentru 935.559 Ron, întrucât nu este vorba de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar obiectul material al infracţiunii nu este configurat prin lege.

Or, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang egal cu care textul incriminator se afla în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii.

Concluzionând, prin prisma celor arătate, se solicită respingerea apelului formulat în cauză.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român, i-a chemat în judecată pe pârâţii (...) (...) (...), (...), (...) şi S.C. (...) S.R.L. - prin lichidator judiciar (...) I.P.U.R.L. solicitând obligarea lor, în solidar, la repararea prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 935.559 lei, reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă plus dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, precum şi menţinerea sechestrelor asiguratorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 22.03.2012, emisă în Dosarul nr. (...)/P/2011 16 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...).

Instanţa a constatat că demersul juridic al reclamantei apelante a fost exercitat pe motivul că, Judecătoria (...), în urma soluţionării cererii de revizuire a pârâţilor în cauză, (...) (...) (...), (...) şi (...), în dosarul penal nr.(...)/2015/a1.1, a anulat sentinţa penală pronunţată de aceeaşi instanţă în cadrul dosarului nr. (...)/2012 şi i-a achitat pe aceştia pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevirarea contribuţiilor reprezentând stopaj la sursă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005, latura civilă fiind lăsată nesoluţionată.

Totodată, s-a reţinut că acţiunea civilă, a fost întemeiată pe  dispoziţiile art.1349 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu starea de fapt expusă şi ţinând cont de prevederile legale incidente, curtea a apreciat că,  întemeiat judecătorul fondului a respins acţiunea reclamantei.

Instanţa de control a observat că pârâţilor (...) (...) (...), (...) şi (...) li se cere să suporte prejudiciul ce face obiectul litigiului deoarece, în calitatea lor de administratori ai societăţii nu au reţinut  şi nu au virat către bugetul statului contribuţiile cu stopaj la sursă.

Fapta ilicită o reprezintă, practic, omisiunea acestor pârâţi de  a îndeplini o obligaţie legală, în calitatea lor de administratori ai societăţii S.C. (...) S.R.L.

Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Într-adevăr, în cauză  administratorii societăţii au săvârşit o faptă ilicită, însă pentru recuperarea  sumei în discuţie, care reprezintă datoria societăţii şi nu o datorie personală a pârâţilor persoane fizice, Legea 31/1990, prin art. 73 alin. 2 stabileşte dispoziţii speciale în acest sens, care derogă de la dreptul comun.

Astfel, Legea societăţilor comerciale reglementează că acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementată de Legea insolvenţei.

Aşadar, este evident că reclamanta nu se poate prevala de reglementările generale ale Codului civil în vederea obţinerii reparării prejudiciului suferit, câtă vreme,  prin Legea 31/1990, se stabileşte o procedură judiciară specială.

Mai mult, din înscrisurile de la dosar reiese că, împotriva S.C. (...) S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei sub dosar nr. (...)/2010, iar în cadrul acestei proceduri, reclamanta este înscrisă în tabelul definitiv de creanţe al societăţii debitoare.

În plus, potrivit prevederilor Legii 85/2006, apelanta putea întreprinde măsurile prevăzute de lege în vederea recuperării prejudiciului chiar şi de la foştii administratori ai societăţii.

Prin urmare, faţă de modul de soluţionare a pricinii, sunt superflue criticile reclamantei prin care se arată că, în speţă, prima instanţă a apreciat eronat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Totodată, instanţa a omis a analiza excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, reiterate în apel, pe calea întâmpinării de către intimaţii (...) şi (...), deoarece, procedându-se în acest mod, reclamantei i s-ar  putea agrava situaţia în propria cale de atac, iar acest lucru ar duce la nesocotirea  art. 481 Cod procedură civilă.

Având în vedere că  observaţiile reclamantei sunt neîntemeiate, cum sentinţa atacată este temeinică şi legală, apelul a fost respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare