Constatare nulitate act , rectificare cf

Prin cererea înregistrată reclamanţii SLN şi SAS, în contradictoriu cu pârâţii SR prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul C prin Primar şi Consiliul Local al municipiului C şi SC OMV Petrom SA, au solicitat, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că imobilele înscrise în CF  în suprafaţă de 857 mp, CF, nr. cad, în suprafaţă de 373 mp; CF nr. top, în suprafaţă de 150 mp (transferat din CF), şi nr. top, în suprafaţă de 634 mp (transferat din CF), au trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român prin Decizia nr. /1973 a Consiliului Local Caransebeș, respectiv a Decretului de Expropriere nr. 1011 din 31.10.1968 al Consiliului de Stat.

Să se constate nulitatea absolută a încheierii nr. /1974 din CF, a încheierii nr. /1973 din CF şi a cărţilor funciare rezultate din acestea, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi, pe cale de consecinţă, a dreptului de proprietate al dobânditorilor subsecvenţi, inclusiv SC OMV Petrom SA asupra imobilelor menţionate şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1955, mama reclamanţilor SPV a devenit proprietar tabular asupra terenurilor înscrise în CF nr. top în suprafaţă de 1007 mp şi CF, nr. top, în suprafaţă de 1007 mp.

Prin decizia nr. /1973 a Consiliului Popular Caransebeş, s-a decis ca, în schimbul suprafeţei de 1230 mp înscris în CF, nr. top şi CF nr., nr. top să i se atribuie mamei reclamanţilor suprafaţa de 250 mp din terenul evidenţiat Caransebeş, nr. top

Anterior emiterii acestei decizii, prin Decretul de expropriere nr. /1968 emis de Consiliul de Stat a fost expropriată şi trecută în proprietatea Statului terenul în suprafaţă de 784 mp situat în str. nr. 104, , proprietatea autoarei reclamanţilor – SPV.

Apreciază că imobilele nu au fost expropriate, întrucât nu s-a acordat nicio despăgubire, cu atât mai mult cu cât exproprierea nu viza întreaga suprafaţă. De asemenea, aşa zisul schimb,reprezintă, de fapt, o preluare abuzivă şi fără titlu valabil, lipsind voinţa mamei reclamanţilor pentru efectuarea unui asemenea schimb.

Încheierea Notariatului de Stat , prin care se intabulează întreaga suprafaţă de 2014 mp în favoarea Statului nu are la bază niciun act translativ de proprietate în favoarea Statului, nefiind întemeiată pe voinţa părţilor.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului Statului Român presupune constituirea acestuia în concordanţă cu prevederile Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării de către Stat.

La data emiterii deciziei nr. /1973 erau în vigoare atât disp. art. 36 din Constituţia României din 1965, dispoziţii care ocroteau dreptul de proprietate, cât şi dispoziţiile art. 481 din vechiul Cod civil care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, lucru ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă.

Dispoziţiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului interzic lipsirea în mod arbitrar de proprietate a oricărei persoane.

Imobilele în litigiu au fost preluate fără titlu valabil de către Stat, cu încălcarea disp. art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, convenție la care România este parte şi de a cărei respectare este ţinută de disp. art. 20 din Constituţia României.

Încălcarea Convenţiei impune Statului Român obligaţia de a repara consecinţele, restabilind, pe cât posibil, situaţia existentă înainte de încălcare. În acest sens, CEDO a statuat că, pentru pierderea calităţii de victimă a persoanei vizate de acţiunea în litigiu, este necesară recunoașterea de către autorităţile național a încălcării Convenţiei şi, mai apoi, repararea acestei încălcări.

Potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, sens în care, reclamanţii apreciază ca fiind admisibilă acţiunea de drept comun, prin care se solicită a se constata nevalabilitatea preluării unui imobil de către stat.

În drept, au fost invocate disp. art. 1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO, art. 11 şi 20 din Constituţia României, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 36 din Constituţia României din 1965, art. 6 din Legea nr. 7/1996, rep., art. 33 pct. 2 din Constituţia României.

În probaţiune, reclamanții au depus la dosar înscrisuri –şi au solicitat proba cu interogatoriul pârâţilor.

Prin precizarea depusă la dosarul cauzei, reclamanţii au arătat că obiectul cererii este rectificare CF, prin radierea Statului Român şi implicit, a  dobânditorilor subsecvenţi şi au precizat valoarea obiectului cererii ca fiind 40.500 lei, raportat la „Ghidul valorilor de piaţă – orientative”.

Pârâţii Municipiul  prin Primar şi Consiliul Local al municipiului C au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului C, cât şi a Municipiului Ca, în ceea ce priveşte imobilele cu nr. top, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

S-a arătat că, între părţi, a mai avut loc o judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. /2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei C în care reclamanţii şi pârâţii au avut aceeaşi calitate, aceeaşi cauză dedusă judecăţii şi acelaşi obiect, prin obiectul cererii de chemare în judecată înţelegând pretenții formulată, respectiv folosul urmărit de reclamant.

Considerând ca obiectul cererii nu se rezumă numai la obiectul material pretins, ci se extinde şi la dreptul subiectiv referitor la acel obiect material în cazul acţiunii în revendicare (dosar /2008), se revendică un bun material (aceleaşi imobile ca şi în prezenta speţă), dar în obiectul acţiunii se cuprinde şi dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, iar in acțiunea de faţă prin care se cere constatarea nulităţii unor încheieri de carte funciară, obiectul este acelaşi - realizarea dreptului de proprietate asupra aceloraşi imobile (spre susţinere anexat Sentinţa Civila /2012 a Judecătoriei Csi Decizia Civila A/2012 a Tribunalului C).

Pârâţii apreciază că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr, 215/2003 a administraţiei publice locale, „ Comunele, oraşele, municipiile si judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ah administraţiei publice locale".

Articolul. 21 din aceeaşi lege dispune la alin. 1 ca: „Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ah codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi ia unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii".

Consiliul local, potrivit dispoziţiilor art. l lit. d din Legea 215/2001, republicată, este organ deliberativ, care, aşa cum statuează dispoziţiile art. 36 alin 1 din acelaşi act normativ, are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

Pentru a avea calitate de parte în judecată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 56 alin. 1 Cod de procedura civila „Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile " , în situaţia noastră nefiind cazul, deoarece „Consiliul Local" nu are personalitate juridică iar Municipiul C, nu are nici un fel de drept înscris asupra imobilelor cu numerele top  deci nu posedă calitate procesuală.

Aşa cum rezulta din extrasul CF in extenso, imobilul cu nr, top Loc de casa in SR înscris iniţial in favoarea antecesoarei reclamanţilor, SPV, a fost înscris in 1973 în favoarea Statului Roman, în baza Deciziei nr.25/1973 dată de către Consiliul Popular C, cu titlu de drept schimb. Imobilul a fost dezmembrat apoi in două numere topografice, proprietar STATUL ROMAN şi nr. top) proprietar SC OMV PETROM SA.

Similară a fost situaţia şi în privinţa imobilului înscris iniţial în CF nr. în favoarea SPV şi intabulat apoi în favoarea STATULUI ROMAN, în baza aceleiaşi Decizii /1973, cu titlu de schimb, imobilul fiind dezmembrat în două numere topografice, nr. top proprietar STATUL ROMAN şi nr. top proprietar SC OMV PETROM SA.

Ca atare, în prezent, proprietari tabulari ai celor patru imobile sunt alte persoane, şi anume STATUL ROMAN şi SC OMV PETROM SA.

Faţă de prevederile legale cât şi motivele mai sus menţionate,  Municipiul C cât şi Consiliul Local al Municipiului C nu au calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepția inadmisibilităţii acţiunii, s-a arătat că acţiunea în constatare, este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, astfel cum a fost normat prin art. 35 al Codului de procedura Civila, ce prevede că „ Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi  primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."

Ori, în cauză reclamanţii au posibilităţile oferite de legile speciale reparatorii - Legea 18/1991 a fondului funciar, Legea 10/2001, Legea 112/1995, Legea 247/2005.

Din sintagma, introdusă de noul cod de procedura civila, pe orice altă cale prevăzută de lege" rezidă caracterul subsidiar faţă de acţiunea în realizare, pârâţii susţinând că instanţa de judecată sesizată cu soluţionarea unei cereri în constatare, într-o situaţie în care partea putea formula acţiune în realizare va admite, în acest caz, excepţia caracterului subsidiar al cererii în constatare în raport de cererea în realizare, respingând, în consecinţă, cererea ca inadmisibilă.

Pe fond, pârâţii au arătat că, astfel cum rezulta din extrasul CF in extenso, imobilul cu nr, top Loc de casa în SR, înscris iniţial în favoarea antecesoarei reclamanţilor, SPV, a fost înscris în 1973 în favoarea Statului Român, în baza Deciziei nr./1973 dată de către Consiliul Popular C, cu titlu de drept schimb. Imobilul a fost dezmembrat apoi în două numere topografice, proprietar STATUL ROMAN şi nr. top proprietar SC OMV PETROM SA.

Similară a fost situaţia şi în privinţa imobilului înscris iniţial în CF nr. în favoarea SPV şi intabulat apoi în favoarea STATULUI ROMAN, în baza aceleiaşi Decizii /1973, cu titlu de schimb, imobilul fiind dezmembrat în două numere topografice, nr. top proprietar STATUL ROMAN şi nr. top proprietar SC OMV PETROM SA.

Imobilele au fost solicitate de către numita SPV, în calitate de unică moştenitoare a tatălui acesteia, SI printr-o cerere adresata Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, la data de 21.03.1991 .

Ulterior, la data de …., în baza Legii nr. 247/2005, reclamanţii din prezenta cauza au solicitat restituirea imobilelor expropriate de Statul Roman în baza Deciziei nr. /1973, arătând ca exproprierea a fost abuzivă datorită faptului că, din suprafaţa totală de 2420 mp, Consiliul Popular C a acordat în schimb doar 250 mp. Cu privire la aceasta cerere, Comisia a comunicat reclamanţilor, la data de ….2006, că imobilele solicitate nu fac obiectul Legii nr 247/2005.

De asemenea, numita TO a adresat, în baza Legii nr. 10/2001, împreună cu reclamanţii din prezenta cauză, notificări privind restituirea în echivalent bănesc a suprafeţelor.

La data de 11.05.2007, Primarul Municipiului C a respins notificările, pe motiv că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind în prezenţa unei preluări abuzive, ci a unui schimb de teren. De la acea dată, reclamanţii au renunţat în aşi valorifica dreptul lor pe calea procedurii speciale instituite de Legea 10/2001.

În lumina principiului specialia generalibus derogant, după data intrării în vigoare a Legii 10/2001, acţiunile ce vizează revendicarea imobilelor preluate de către stat în perioada 1945-1989, nu mai sunt admisibilele pe calea dreptului comun, persoanele îndreptăţite fiind ţinute să urmeze procedura stabilită de legea specială.

Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil Legea 213/1998 la art.6 alin 2 prevede că „ pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie”. Ori, exact Legea 10/2001 reglementează măsuri reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel dispoziţiile art. 6 din legea 213/1998 nu mai pot constitui temei legal pentru revendicarea unor imobile preluate abuziv sau o orice fel de acţiune în instanţă cu finalitate de redobândire a proprietăţilor preluate fără titlu valabil.

Susţinerile reclamanţilor cu privire la încălcarea dispoziţiilor Constituţiei României din 1965 (art.36) cât şi a dispoziţiilor art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pârâţii au opinat că nu sunt conforme cu realitatea, atâta vreme cât Statul Roman a îndreptat abuzurile din perioada anilor 1945-1989 prin legi reparatorii în domeniul proprietăţilor, reclamanţii având posibilitatea reîntregirii proprietăţilor şi chiar folosind-o până la o anumită etapă, după care au înţeles să introducă în instanţă o acţiune în revendicare, ce a fost obiectul dosarului (prin casare) Judecătoriei C cu nr. /2008, ca acum să reitereze susţinerile printr-o acţiune în constatare.

Se solicită respingerea acţiunii formulate ca netemeinică şi nedovedită.

În drept, pârâţii au invocat Codul Civil, Legea nr. 2L5/2001 a administraţiei publice locale, Legea 213/1998, Legea 10/2001,  Sentinţa Civilă nr. /2012 a Judecătoriei C, Decizia Civilă nr. /A/2012 a Tribunalului C.

În probaţiune, pârâţii au solicitat încuviințarea probai cu înscrisurile depuse la dosar – filele 44-73.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta SC OMV Petrom SA a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, raportat la disp. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 10/2001, admiterea puterii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. /.2012 a Judecătoriei C, pronunţată în dosar nr. /2008, irevocabilă prin Decizia nr. /2012 a Tribunalului C., admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a OMC Petrom SA în ceea ce priveşte imobilele înscrise în CF , nr. cad  şi CF nr. nr. cad.. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că în anul 2008, în acțiunea în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. /2008, au fost vizate aceleaşi imobile ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv Imobilul de 857 mp, nr. cad  înscris în CF, imobilul în suprafaţă de 373 mp, nr. cad. înscris în CF  imobilul în suprafaţă de 634 mp, nr. cad., înscris în CF /a (ulterior CF şi-n prezent CF  şi imobilul de 150 mp, nr. cad. înscris în CF /a (ulterior CF  şi-n prezent CF.

Acţiunea în revendicare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. /.2012 a Judecătoriei C, pronunţată în dosar nr. /2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. /2012 a Tribunalului.

În mod corect, Judecătoria C a reţinut că, din suprafeţele revendicate, terenurile în suprafaţă de 634 mp, respectiv 150 mp sunt proprietatea exclusivă a OMV Petrom SA, suprafeţe cuprinse în Certificatul de atestare fiscală a dreptului de proprietate asupra terenului seria MO3, nr 0474, emis la data de şi centralizatorul suprafeţelor deţinute de PECO SA Caraş-Severin. Totodată, prima instanţă  a apreciat corect şi-n ceea ce priveşte  aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, reţinând că reclamanţii trebuiau să atace în instanţă dispoziţia primarului din 11.05.2006 de respingere a notificării, urmând calea prevăzută de legea specială. În fapt, notificarea a fost respinsă nu pentru că nu ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce priveşte situaţia unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, ci pentru că, în realitate a avut loc un schimb de terenuri şi astfel nu mai poate fi vorba despre o trecere abuzivă a unui imobil în patrimoniul statului.

Totodată, la momentul intrării imobilului în patrimoniul statului, dreptul de proprietate al autoarei reclamanţilor a încetat să existe, astfel că nu s-a mai putut beneficia de prerogativele garantate şi protejate de dispoziţiile art. 480 Cod civil 1864, iar în speţă nu mai poate fi pusă în discuţie existenţa a două titluri de proprietate ce trebuie analizate din perspectiva preferabilităţii, aşa cum s-a solicitat prin cererea de introducere în cauza a OMV PETROM.

Instanţa a analizat în considerentele sentinţei nr. 1198/13.04.2012 toate aspectele privind revendicarea proprietăţii imobilelor identificate în CF, CF  şi CF /a.

De asemenea, instanţa a analizat şi condiţiile preluării imobilelor în baza deciziei nr. /1973 şi aplicabilitatea art. 2 alin. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, ajungând la concluzia  că imobilele ar fi trebuit solicitate de către reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că ar fi trebuit să atace în instanţă, potrivit prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia primarului de respingere a notificării nr. 797/11.05.2006, urmând calea prevăzută de legea specială, invocând decizia prin care a fost soluționat recursul în interesul nr. 33/2008 a ÎCCJ, potrivit căreia reclamanţii nu pot formula nicio altă acţiune de drept comun având ca obiect respectivele imobile, deci şi prezenta acţiune urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Instanţa a analizat cauza şi sub aspectul pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.

Faţă de cele arătate, rezultă fără dubiu identitatea între problema de drept soluţionată irevocabil în dosarul nr. /2008 şi problema dedusă judecăţii din prezentul litigiu.

Referitor la excepţia lipsei calităţi procesuale pasive  a SC OMV Petrom SA în ceea ce priveşte imobilele în scrise în CF  nr. cad şi CF n., nr. cad. pârâta a arătat că aceste imobile nu se află şi nu s-au aflat vreodată în proprietatea sau posesia sa, aspect ce rezultă şi din  extrasele CF şi din motivarea sentinţei civile nr. /.2012 a Judecătoriei C.

Pe fond, pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi  este neîntemeiată, întrucât, în ipoteza în care s-ar dovedi că în speţă există pretinsa preluare abuzivă, ar fi aplicabile disp. art. 2 alin. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001. Însă, în realitate, între autoarea reclamanţilor şi Statul Român s-a încheiat un act juridic (negotium) de schimb de imobile, prin care autoarea reclamanţilor a primit în schimbul unui imobil cedat, un alt imobil, intravilan denumit loc de casă. Astfel, nu a existat un transfer de proprietate abuziv, fără titlu, fără ca autoarea reclamanţilor să fi primit un echivalent patrimonial, dimpotrivă, în locul imobilului teren cedat, aceasta a primit un alt teren intravilan.

Totodată,  reclamanţii nu sunt proprietarii terenului în litigiu despre care afirmă că a ieşit din patrimoniul autorilor lor şi, în consecinţă, reclamanţii nu au în patrimoniu un drept real actual.

Mai mult, conform adresei nr. din 25.02.2015 a Direcţiei Judeţene pentru Cultura, terenul înscris în CF nr., în prezent CF  şi CF nr. – în prezent CF nr, este supus prevederilor Legii nr. 422/2001, fiind cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2010.

În drept, au fost invocate disp. art. 201 alin. 1 şi art. 205 Cod procedură civilă, art. 2 alin. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, precum şi toate prevederile legale menţionate în cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum aşi a oricăror alte probe a căror necesitate va reieşi din cercetarea judecătorească. 

Pârâta SC OMV Petrom SA se opune probei cu interogatoriul pârâților, raportat la disp. art. 194 alin. 1 lit. e Cod procedură civilă.

Reclamanţii, prin apărător ales au precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind cel arătat în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 1 din CEDO, art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 36 di Constituţia României din anul 1965, art. 6 din Legea nr. 7/1996, republicată şi art. 33 pct. 2 din Constituţia României.

Reprezentantul pârâtului Statul Român prin Municipiul şi Consiliul Local C a opinat  că este insuficient timbrată cererea de chemare în judecată, raportat la faptul că din precizarea depusă de reclamanţi la dosar rezultă o valoare a obiectului cererii şi în cauză se solicită o rectificare de carte funciară.

De asemenea, reprezentanta pârâtei SC OMV Petrom SA a susţinut că în cauză se impune timbrarea la valoare, potrivit art. 3 alin. 2 din OUG 80/2013, raportat la caracterul patrimonial al actului juridic şi obiectul cererii rectificare CF – radierea dreptului de proprietate asupra unor imobile.

Prin încheierea de şedinţă din data de, instanţa a pus în vedere reclamanţilor timbrarea la valoare a tuturor capetelor de cerere, respectiv câte 100 lei pentru fiecare capăt de cerere cu obiect acţiune în constatare, conform art. 8 lit. a din OUG 80/2013 şi 1820 lei pentru capătul de cerere cu obiect rectificare CF, conform art. 3 alin. 2 din OUG 80/2013.

Constatând ca fiind corespunzător timbrată acţiunea, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâţi, prin întâmpinările formulate, respectiv:

-excepţia lipsei calităţii procesuale a Municipiului şi Consiliului Local C,

-excepţia lipsei calităţii procesuale a SC OMV Petrom SA,

-excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea lucrului judecat, raportat la sentinţa civilă nr. /2012 şi decizia civilă nr. /2012, pronunţate de Judecătoria C, respectiv Tribunalul C în dosar nr. /2008,

-excepţia inadmisibilităţii cererii.

Apărătorul reclamanţilor a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâţi. A arătat că  Municipiul şi Consiliul Local al municipiului C are calitate procesuală în cauză potrivit extraselor CF nr. şi nr., Statul Român este proprietarul iar pârâtul este continuatorul în drepturi a emitentului titlului de proprietate. De asemenea, SC OMV Petrom SA are calitate procesuală pasivă raportat la extrasele  CF nrşi nr.. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 430 Cod procedură civilă, în sensul că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. /2008, în primul dosar fiind vorba de o acţiune în revendicare. În cauză nu operează nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în primul dosar nefiind soluţionată legalitatea sau nelegalitatea titlului prin care terenurile au intrat în proprietatea statului. În ceea ce priveşte  inadmisibilitatea acţiunii, a susţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile legii speciale – Legea 10/2001.

Instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat - raportat la sentinţa civilă nr. /.2012 şi decizia civilă nr. /2012, pronunţate de Judecătoria C, respectiv Tribunalul C în dosar nr. /2008, invocată de pârâtul Municipiul şi Consiliul Local al municipiului C, prin întâmpinare, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 430 Cod procedură civilă, cu privire la identitatea de părţi, obiect şi cauză având în vedere că obiectul precizat al cererii de chemare în judecată este rectificare CF şi acţiune în constatare nevalabilitatea titlului care a stat la baza încheierii de carte funciară.

A unit cu fondul excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârâta SC OMV Petrom SA şi excepţia  inadmisibilității acţiunii, invocată de ambii pârâţi, prin întâmpinările formulate şi a dispus acvirarea dosarului nr, /2008 al Judecătoriei C.

La termenul de judecată din data de, reclamanţii au depus la dosar precizare cu privire la temeiul legal al acţiunii – filele 169-172, iar apărătorul reclamanţilor a precizat că acţiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 112/1995, a depus practica judiciară raportat la faptul că într-o speţă similară aflată pe rolul tribunalului se solicită constatarea nulităţii încheierii de carte funciară, s-a anulat titlul în baza căruia s-a efectuat intabularea. A precizat că obiectul prezentei cauze este constatarea nulităţii titlului statului, respectiv imobilul în litigiu a fost luat în baza unui titlu al statului nevalabil. În acest sens a solicitat să se dispună şi revenirea la situaţia de carte funciară anterioară deciziei.

Reprezentanţii pârâţilor au arătat că precizările depuse la acest termen şi expuse oral de către apărătorul reclamanţilor sunt tardiv formulate, obiectul cererii şi temeiul legal au fost stabilite.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018 – fila 179 dosar, instanţa a constatat că, potrivit  art. 21 din Legea administraţiei publice locale nr.  215/2001, unităţile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, care, în justiţie sunt reprezentate de primari.

Potrivit art. 20 din acelaşi act normativ, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.

Raportat la aceste prevederi legale şi având în vedere şi jurisprudența ÎCCJ - Decizia ÎCCJ nr. 1274/2012, în cauză, instanţa nu poate reţine că poate fi persoană juridică de drept public şi-n consecinţă nu are capacitate procesuală de folosinţă Consiliul Local al municipiului C, ci numai Municipiul C prin Primar şi-n consecinţă, a dispus scoaterea din cauză a Consiliului Local al municipiului C.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanța a constatat calitatea de reprezentant a Statului Român având în vedere faptul că în cartea funciară – pentru imobilele din litigiu este evidenţiat proprietar tabular Statul Român şi-n consecinţă s-a respins excepţia.

La data de 14.02.2018, pârâtul Municipiul C prin Primar a depus la dosar  documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei de respingere din 11.05.207 – filele 182-206 dosar.

În faza cercetării judecătoreşti instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisurile depuse de părţi la dosar şi proba cu interogatoriul pârâţilor – filele 175-178 dosar.

Analizând în principal excepţiile inadmisibilităţii  şi puterii de lucru judecat, raportat la întregul material probator administrat, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

Imobilele – obiect al prezentei acţiuni în constatare au fost preluate de stat prin Decizia nr. /.1973 emisă de Consiliul Popular al municipiului C – Comitetul Executiv – încheiere cu nr. /1973 emisă de Biroul de Carte Funciară la data …1973 (copie fila 17 dosar nr. 1550/2017.

Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 2008 (fila 20 dosar nr. 1550/208/2017), reclamanţii SNL şi SAS dobândesc calitatea de moştenitori legali ai defunctului evidenţiat proprietar tabular al imobilelor – în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 1955 – SVP – decedată la data de 26.01.1993.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1781 la data de 21.03.1991 la Consiliul Popular al Oraşului C, defuncta SPV, născ. B  şi reiterată – completată, solicită restituirea imobilelor, revendicare-reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 – singura lege care în perioada respectivă reglementa situaţia fondului funciar proprietăților imobiliare preluate abuziv de statul român.

Până la data decesului – 26.01.1993, autoarea reclamanţilor SPV nu a primit un răspuns la cererea formulată şi înregistrată sub nr. 1781/21.03.1991 la Consiliul Popular al Oraşului C.

Prin adresa nr. 14069 din 7.11.2001 – se înregistrează la Primăria C – Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, notificarea reclamanţilor SLN şi SAS şi TO, în calitate de moştenitori legali, prin care se solicită despăgubiri conform art. 36, 38 din Legea 10/2001.

La data de 11.05.2006, prin Dispoziţia nr. 797/11.05.2006 Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 respinge cererea reclamanţilor înregistrată sub nr. 14069 din 7.11.2001 reţinându-se imposibilitatea acordării despăgubirilor băneşti solicitate prin notificarea cu nr. 422/2001, întrucât nu face obiectul Legii nr. 10/2001 – petenţii reclamanţi au primit în schimb teren de la Statul Român.

Se menţionează faptul că această decizie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Secţia Civilă a Tribunalului.

În cauză nu s-a făcut dovada comunicării acestei „Dispoziţii” cu nr. 797/2006 de respingere a notificării cu nr. 422/2001 depusă la BEJ TV – către reclamanţii SLN şi SAS, ambii domiciliaţi în S.U.A..

Prin adresa cu nr. 19825,5856/2.02.2006  Comisia Legii 18/1991 comunică d-nei CF, Hotărârea Comisiei de aplicare a fondului funciar din data de 1.02.2006, prin care se respinge cererea formulată şi de petenţii SLN şi SAS întrucât nu face obiectul Legii nr. 247/2005, legea se referă doar la terenurile preluate abuziv de fostele CAP-uri.

Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, pronunţată de ÎCCJ, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite.

Din considerentele acestei Decizii în interesul legii reţinem faptul că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ special – sau persoanele care – din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale – au deschisă calea acţiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios.

În cauză, reclamanţii cât şi autoarea – proprietar tabular – SPV au demarat atât procedura prev. de Legea nr. 18/1991, cât şi procedura prev. de Legea nr. 10/2001 şi comisiile constituite pentru aplicarea acestor prevederi legale speciale – au hotărât, după o perioadă de 5 ani – prin Dispoziţia din data de 2.02.2006 – Comisia de Fond Funciar, adresa cu nr. 19825/5856  pentru cererea înregistrată în anul 1991 şi prin Dispoziţia nr. 797/11.05.2006, pentru cererea – notificarea depusă la data de 7.11.2001, înregistrată sub nr. 14069.

În condițiile preluării abuzive a nemișcătorului, defuncta SPV a solicitat restituirea imobilelor - imediat după apariţia Legii nr. 18/1991 şi moştenitorii legali – imediat după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale legală pentru obținerea imobilelor preluate în perioada comunistă.

În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, faptul că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată doar dacă acestea contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În interpretarea - din această perspectivă - a dispozițiilor din dreptul intern, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanțe (astfel cum acesta este recunoscut prin art. 6 § 1 din Convenție) nu este absolut, el pretându-se la limitări implicit admise, deoarece prin natura sa stabilește o reglementare din partea statului care, se bucură în această materie, de o anumită marjă de apreciere.

În practica sa constantă (se vedea și decizia din 12 octombrie 2010 - Cauza Atanasiu și alții împotrivi României) instanța europeană a reținut că respingerea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, motivată de necesitatea asigurării unei aplicări coerente a legilor de reparație, nu dezvăluie prin ea însăși o problemă "sub unghiul dreptului de acces la o instanță" garantat de art. 6 § 1 din Convenție, sub condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se prezinte ca o cale de drept efectiv.

Prin aceeași decizie pilot (parag. 140 și 143) s-a statuat că un bun actual există în patrimoniul proprietarilor abuziv deposedați de stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus expres în sensul restituirii bunului.

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului, constituit asupra imobilului litigios, poate valora doar o recunoaștere a unui drept de despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.

Curtea a apreciat că durata procedurii de restituire a fost excesivă.

Imposibilitatea în care se află reclamanta de a obţine restituirea bunurilor imobile naţionalizate sau de a fi despăgubiţi constituie o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum acesta este recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

 Art. 6 par. 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul ca o instanţă să se pronunţe asupra oricărei contestaţii referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Articolul consfinţeşte astfel „dreptul la o instanţă” cu privire la care dreptul de acces, şi anume de a sesiza instanţa în materie civilă, scopul Convenţiei este să protejeze nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective. Remarca este valabilă în special pentru dreptul de acces la instanţe avându-se în vedere locul emitent pe care îl ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică.

Din practica naţională reiese că autorităţile competente şi-au încălcau în mod repetat obligaţia ce le revenea de a răspunde la cererile de restituire sau de despăgubire, în termenul legal de 60 de zile. Problema sistematică a împiedicat funcţionarea procedurii instituite prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001şi le-a pus pe persoanele interesate în imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului jurisdicţional prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a sancţiona întârzierea autorităţilor administrative în analizarea cererilor, prin decizia din data de 19 martie 2007, Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât ca, în lipsa unui răspuns din partea autorităţilor administrative în termenul legal, instanţele să fie abilitate să statueze în locul lor asupra fondului cererilor şi să dispună, dacă este cazul, restituirea bunurilor. Acest recurs a devenit efectiv la data de 12 noiembrie 2007, data publicării deciziei sus menţionate în Monitorul Oficial.

În prezenta cauză, lipsa de răspuns în termenul legal de 60 de zile al autorităţilor administrative la cererile de restituire introduse în temeiul Legilor 18/1991 şi nr. 10/2001 (cererea nr. 1781/21.03.1991, notificare nr. 14069/07.11.1993), la care se adaugă lipsa, în perioada menţionată mai sus, a unei căi de atac, motivele Dispoziției nr. 797/11.05.2006 determină o situaţie disproporţionată, aducând astfel atingere substanţei înseşi a dreptului părţilor de acces la instanță.

Din jurisprudenţa Curţii Europene, reiese clar că, în situaţia în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecinţele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuşi necesar să facă în aşa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu cauzeze noi nedreptăţi disproporţionate (cauza Katz contra României).

Raportat la considerentele arătate în prezenta cauză, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii.

În ceea ce priveşte excepţia puterii lucrului judecat, instanţa reţine faptul că obiectul principal al sentinţei civile nr. 1198/13.04.2012, a fost revendicare imobiliară şi, din considerentele acestei hotărâri judecătoreşti, precum şi ale Deciziei civile a Tribunalului  – rezultă faptul că instanţele judecătoreşti s-au pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare şi nu s-a analizat fondul dreptului dedus judecăţii, şi-n consecinţă se va respinge şi această excepţie.

În prezenta cauză, pe fond, instanţa va reţine din expertiza tehnică de specialitate efectuată de expert CE coroborat cu evidenţele de Carte Funciară, următoarea situație de fapt:

În anul 1973, în baza Deciziei nr. /1973 emisă de fostul Consiliu Popular al oraşului C este înscris, sub B8, ca proprietar tabular Statul Român, cu titlu de schimb.

În anul 1974 sub B9 parcela nr. top  se dezmembrează în două subparcele :

-Nr. top– Loc de casă în ŞR în suprafaţă de 857 mp şi

-Nr. top– Loc de casă în ŞR în suprafaţă de 150 mp.

Parcela nr. top /2 se transcrie în fila de CF nr. 5599, iar parcela nr. top /1 se transcrie în fila de CF nr. 3373, în proprietatea Statului Român.

În fila CF nr /a  a fost adusă din CF nr. 3372 C parcela nr. top /2 – Loc de casă în ŞR de 150 mp şi din CF nr. 3373  parcela nr. /2 – Loc de casă în SR de 634 mp, proprietar tabular, sub B1, fiind înscris Statul Român şi administrarea operativă directă în favoarea Bazei de desfacere produse petroliere PECO Timişoara.

În anul 1997 parcelele nr. top /2 şi nr. top /2 se transcriu în fila de CF nr. 3278, în proprietatea SC PECO Caraș-Severin şi apoi PETROM SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3, nr. 0474/1993, emis de Ministerul Industriilor.

Totodată, se schimbă şi denumirea imobilului din „Loc de casă în ŞR” în „Depozit de carburanţi în intravilan ŞR”.

Pe teren, s-a constatat că imobilele în litigiu sunt situate în incinta Depozitului de produse petroliere PECO, în zona ŞR.

Incinta depozitului se învecinează  spre nord şi sud cu casele de locuit de pe strada NB, spre est cu un ogaş acoperit cu vegetaţie tufărişuri şi spre vest cu strada NB.

În incintă nu există semne de hotar care să delimiteze vechile parcele.

Pentru localizarea parcelelor expertul topograf a consultat planșele privind dezmembrarea parcelelor în litigiu, nr. top /17 şi nr. top /18.

S-a constatat că parcele în litigiu nr. top /17/1  - în suprafaţă de 373 mp, este în prezent ocupată de o clădire şi teren liber, în incinta depozitului de produse petroliere, iar parcela nr. /18/1 – în suprafaţă de 857 mm, este ocupată de curtea depozitului – platformă betonată.

Parcelele nr. /17/2 şi nr. top /18/2 sunt ocupate de depozitul de produse petroliere, parcela nr. /7/b este ocupată în prezent de curte şi clădirea administrativă.

Parcela nr. /30/20/14 este în prezent ocupată de staţia de distribuţie carburanţi OMV..

Din extrasele CF 3372 şi 3373 , autoarea reclamanţilor a cumpărat două locuri de casă, fiecare loc în suprafaţă  de 280 stânjeni, adică 1007 mp, în total 2014 mp.

Prin Decretul 1101/31.10.1968 al Consiliului de Stat al RSR urmau a se expropria 784 mp, urmând ca, după 5 ani, prin  Decizia nr. 25/23.02.1973 Consiliul Popular  să decidă un „schimb”pentru o suprafaţă de 1230 mp. Ulterior, prin Încheierea nr. 426 din 1973 a Notariatului de Stat Local , s-a dispus, fără nici un temei juridic, intabularea dreptului de proprietate asupra tuturor imobilelor, proprietatea autoarei reclamanţilor, SPV, în suprafaţă  de 1007 plus 1007 mp, adică 2014mp în favoarea Statului Român.

Instanţa constată faptul că imobilele ce fac obiectul dosarului nu  au fost expropriate, întrucât nu s-au acordat despăgubiri pe de o parte, iar pe de altă parte, exproprierea nu viza întreaga suprafaţă a imobilului revendicat, nu s-a efectuat nici un  schimb de terenuri, întrucât lipseşte intenţia părţilor pentru efectuarea unui atare schimb, aşa zisul schimb reprezentând de fapt o preluare abuzivă a 1230 mp din totalul suprafeţei revendicate.

În ceea ce priveşte Încheierea Notariatului de Stat  prin care se intabulează întreaga suprafaţă  de 2014 mp în favoarea Statului, se constată că nu are la bază nici un act juridic translativ de proprietate, nu  se întemeiază pe voinţa  părţilor sau  dispoziţii legale.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, instanţa este în măsură să verifice titlul statului, respectiv constituirea titlului în concordanţă cu prevederile Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării de către stat.

La data  emiterii dispoziţiei de preluare (23.02.1973) erau în vigoare atât dispoziţiile art. 36 din Constituţia României din 1965, dispoziţii care ocroteau dreptul de proprietate asupra casei de locuit, cât şi dispoziţiile art. 481din Codul civil care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică  şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (la care România era şi atunci parte) interzic  lipsirea în mod arbitrar de proprietate a oricărei persoane.

În  consecinţă, imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român.

Faţă de aceste considerente, raportat la prevederile art. 6 alin. 2 Legea nr. 213/1998, art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO, respectiv art. 6 din CEDO, dispoziţiile art. 20 alin.2 din Constituţia României, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de  reclamanţii SLN şi SAS,  împotriva pârâţilor Statul Român  prin  Ministerul  Finanţelor  Publice  şi Municipiul C  - prin Primar,  SC OMV Petrom SA, astfel cum a fost precizată, şi-n consecinţă, întrucât Statul Român nu are un  titlu legal constituit, calitatea sa de proprietar derivând dintr-o încheiere dispusă de Notariatul de Stat, pe întreaga suprafaţă de 2014 mp, nu se poate considera expropriere şi nici „schimb de teren”. Prin urmare, înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român şi, ulterior SC Petrom SA – prin atestatul de proprietate – este nelegală fiind încălcate prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 „Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării”.

Potrivit Deciziei XXI din 12 decembrie 2005 – Dosar nr. 20/2005 al ÎCCJ – Secţiile Unite – RIL – pentru acţiunile de Carte Funciară având ca obiect înscrierea în CF a unor drepturi reale imobiliare prevăzute de acte juridice încheiate anterior intrării  în vigoare a Legii nr. 7/1996 – sunt aplicabile dispoziţiile legii vechi, respectiv prevederile Decretului-lege nr. 115/1938.

Astfel, în prezenta cauză, pentru considerentele arătate şi-n baza prevederilor art. 14, 17 şi 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea Statului Român în Cartea Funciară nu a fost valabilă, şi-n consecinţă se va dispune radierea şi revenirea la situaţia anterioară. 

Domenii speta

Spete similare