Evaziune fiscală

Pe rol, se află pronunţarea cu privire la obiecţiunile formulate în cauza privind pe B S, ……………trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. c, al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul Penal.

Obiectul cauzei: infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).

.

TRIBUNALUL

Deliberând în cauza de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. ….. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. S. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul Penal.

…………………………………………………………………………………..

În actul de sesizare a instanţei, s-au reținut în esență următoarele:

Inculpatul B. S. are calitatea de asociat unic şi administrator al S.C. S. S.R.L. Huşi, …. Prin încheierea nr. ….. Tribunalul Vaslui a dispus deschiderea procedurii insolvenţei asupra societăţii debitoare.

Prin ordonanţa nr. ……, D.N.A. Serviciul Teritorial Iaşi a dispus, printre altele, disjungerea şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 8 al. 1, 3 din Legea 241/2005 şi art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 de către administratorul S.C. Speed S.R.L. Huşi.

Potrivit ordonanţei amintite, faptele care au făcut obiectul sesizării constau în efectuarea de tranzacţii comerciale fictive, de tip „suveică”, în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale (printre care şi S.C. S. S.R.L. Huşi), operaţiuni care au generat prejudicii bugetului de stat prin solicitarea ilicită de restituire a unor sume importante de bani reprezentând TVA aferentă respectivelor operaţiuni.

…………………………………………………………………………………

Pentru dovedirea situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu sunt menţionate următoarele mijloace de probă: declaraţii martori, acte de control a ANAF, documente de evidenţă contabilă, extrase de la Oficiul Registrului Comerţului privind starea firmei, raport de expertiză contabil-fiscală, fişa de cazier judiciar a inculpatului.

Prin Încheierea finală cameră preliminară nr. ….. 2016, au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul B. S., s-a constatat competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Vaslui de soluţionare a cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 342/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penala, dispunându-se începerea judecaţii.

În cursul judecăţii, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi, în prezenţa apărătorului ales, a declarat că nu înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii întrucât nu este de acord cu cele descrise în rechizitoriu.

………………………………………………………………………………………

În drept, faptele inculpatului constând în aceea, că, în calitate de administrator al societății SC S SRL, a dispus evidenţierea, în actele contabile, a operaţiunilor fictive având ca obiect tranzacțiile cu rulmenți, fapt ce a produs un prejudiciu de 4.224.493 lei, (echivalent în acel moment cu suma de 986.910,64 Euro) compus din TVA în sumă de 2.293.296 lei și impozit pe profit în sumă de 1.931.197 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005, cu aplicarea cu aplicarea art. 35 al. 1 din Codul Penal, ce corespunde art. 41 alin. (2) Cod penal anterior.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al infracțiunii este întrunit constând în evidenţierea, în actele contabile, a operaţiunilor fictive având ca obiect tranzacțiile cu rulmenți.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în cauzarea unui prejudiciu material principal bugetului de stat în valoare totală de 4.224.493 lei (echivalent în acel moment cu suma de 986.910,64 Euro) compus din TVA în sumă de 2.293.296 lei și impozit pe profit în sumă de 1.931.197 lei. Existența raportului de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă a fost dovedită de materialul probator administrat, fiind explicat la momentul prezentării situației de fapt.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin înregistrarea în evidențele contabile ale societății a unor tranzacții fictive prejudiciază bugetul de stat, acționând cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută în 16 alin. 3 lit. a din Noul Cod penal (art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal anterior) întrucât rezultatul faptei a fost prevăzut și urmărit de acesta, intenția fiind calificată prin scop.

Inculpatul a acționat în numele societății, efectele generate de înregistrările contabile efectuate de societate fiind efectele acțiunilor directe ale inculpatului, acesta fiind cel care a negociat, a fost de acord cu efectuarea tranzacțiilor fictive și a dispus înregistrarea lor în contabilitate. Inculpatul a urmărit realizarea de beneficii bănești prin diminuarea bazei de impozitare și creșterea cheltuielilor deductibile, înregistrarea de tranzacții fictive fiind mijlocul prin care scopul său putea fi realizat.

S-a solicitat achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu există (fiind dovedit contrariul) sau că acesta ar fi acţionat fără vinovăţie întrucât nu a avut intenţia de a prejudicia statul. Inculpatul B S, în calitate de administrator al S.C. S S.R.L. Huşi, a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni comerciale fictive, în baza unor facturi pe care sunt înscrise achiziţii fictive de produse, a declarat fiscal un profit impozabil obţinut din activitatea economică desfăşurată precum şi deductibilitatea fiscală a facturilor fictive de achiziţii, ca şi cum acestea ar fi fost cheltuieli/operațiuni efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, fapt care a dus în mod implicit la evazionarea bugetului de stat cu contravaloarea impozitului pe profit şi a TVA.

Inculpatul a știut încă de la început că documentele justificative (facturi fiscale și contracte de vânzare-cumpărare) nu conțin date reale, că în realitate tranzacțiile la care a angajat societatea nu erau vânzări-cumpărări de rulmenți, astfel că este exclusă ipoteza ca această persoană, care are cunoștințe de vreme ce are calitatea de administrator al unei societăți care își desfășoară activitatea de o perioadă îndelungată de timp, a fost indusă în eroare de către partenerii de afaceri. Mai mult decât atât, faptul că tranzacțiile ce urmau a fi desfășurate ar fi dat teoretic dreptul la rambursare de TVA, condițiile negocierii afacerii, partenerii de afaceri sunt tot atâtea aspecte care dovedesc faptul că inculpatul a participat la tranzacțiile fictive cu bună știință, cunoscând că în realitate bunurile nu vor ajunge niciodată în posesia societății. Coroborarea  probelor raportat cunoștințelor inculpatului în domeniul afacerilor conduc la concluzia că inculpatul a fost de acord cu tranzacțiile fictive de rulmenți cunoscând sau cel puțin acceptând că este posibil ca aceste mărfuri să nu existe.

În temeiul facturilor fiscale de achiziţie de rulmenţi, S.C. SS.R.L. Huşi a solicitat Administraţiei Finanţelor Publice Huşi prin decontul din data de 22.12.2009 aferent lunii noiembrie 2009 (mnat de directorul financiar al societăţiirambursarea soldului negativ de TVA în valoare totală de 2.225.562 lei. La acel moment, potrivit adresei nr. 5501/25.09.2013 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui S.C. S S.R.L. Huşi înregistra debite către buget în valoare totală de 1.904.473 lei. În urma inspecţiei fiscale efectuate la S.C. SS.R.L. Huşi, solicitarea de rambursare a TVA a fost respinsă. Admiterea cererii de compensare ar fi condus la compensarea datoriilor pe care societatea le avea faţă de bugetul de stat, asigurându-i în acest fel un important avantaj financiar, aspect care întărește convingerea instanței că inculpatul în calitate de administrator a săvârșit faptele cu intenție directă.

Faptele sunt calificate prin scop întrucât inculpatul le-a săvârşit cu intenţie şi cu scopul de a-şi mări patrimoniul prin sustragerea de la obligaţia de plată a sumelor pe care le datora cu titlu de taxe şi impozite.

Sub aspectul încadrării juridice, se impune reținerea formei continuate având în vedere că în baza unei rezoluții unice, inculpatul a săvârșit la anumite intervale de timp fapte penale care întrunesc conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni.

Inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile legale privind reducerea obligatorie a limitelor legale de pedeapsă ca urmare a acoperirii prejudiciului având în vedere că nu au fost achitate în integralitate accesoriile aferente prejudiciului principal. În acest sens, instanța are în vedere considerentele Deciziei nr. 17/2015 din 5 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și pe cele ale Deciziei nr. 258/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Deși nu au fost achitate integral accesoriile, ca circumstanța atenuantă va fi reținut efortul acestuia pentru acoperirea parțială a prejudiciului cauzat părții civile.

Se constată că dispozițiile legale incriminatoare au suferit mai multe modificări, fiind necesar a fi stabilită legea mai favorabilă, conform art. 5 din Noul Cod penal.

Comparând tratamentul sancţionator specific raportat la faptele reţinute în sarcina inculpatului, instanța apreciază că legea veche este una mai favorabilă. S-au avut în vedere modificările privind limitele de pedeapsă, efectele reținerii circumstanței atenuante judiciare, precum şi faptul că faţă de gravitatea infracţiunii se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, însă nu este necesară executarea acestei pedepse în regim de detenţie. Singura posibilitate de stabilire a unei pedepse fără ca aceasta să fie executată în regim de detenție sub imperiul Noului Cod penal este cea a suspendării executării sub supraveghere, care presupune condiţii mai grele decât cele stabilite de Codul penal anterior pentru instituția juridică echivalentă. De asemenea, Codul penal anterior este unul mai favorabil şi din perspectiva momentului la care intervine reabilitarea, dar şi sub aspectul executării pedepselor accesorii şi complementare. Se poate constata aşadar că in concreto legea anterioară este una mai favorabilă.

În aceste condiţii, având în vedere interpretarea dată prin Decizia nr. 265/06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa va face aplicarea globală a reglementării anterioare ca lege penală mai favorabilă. Totodată, văzând încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa va dispune, la cererea reprezentantului parchetului formulată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B Sdin infracțiunea evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior (în forma în vigoare la data faptei), art. 5 alin. (1) şi (2) din Noul Cod penal.

Constatând aşadar că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii astfel cum au fost acestea reţinute în sarcina sa.

Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este închisoarea de la 2 la 8 ani. În cazul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Potrivit art. 42 Cod penal anterior, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art. 34 sau, după caz, art. 40^1 alin. 1.

Întrucât se impune reținerea art. 74 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior, stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior potrivit cărora pedeapsa se coboară sub minimul special, precum și cele ale art. 80 alin. 1 Cod penal anterior în sensul că pedeapsa inculpatului se va stabili ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă.

Deși potrivit art. 80 alin. 1 Cod penal anterior în caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, instanța va coborî pedeapsa ce va fi aplicată sub minimul special apreciind că în acest mod se realizează o proporționare echilibrată a pedepsei.

Instanţa reţine pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, circumstanţele reale astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută, gradul de pericol social destul de ridicat al acestora, cuantumul ridicat al prejudiciului, circumstanţele personale, vârsta inculpatului, situaţia sa familială, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale, durata relativ scurtă a activității infracționale, faptul că deşi inculpatul a adoptat o atitudine de nerecunoaştere, acesta a depus eforturi pentru achitarea unei părți din prejudiciu, forma de vinovăţie, respectiv intenția directă.

Din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea pe care inculpatul o administra a fost premiată, obținând diplome de excecelență în domeniul în care activa, având peste 100 de angajați și achitând sume constistente la bugetului statului cu titlu de taxe și impozite, nefiind implicate în litigii.

Luând în considerare toate acestea, circumstanțele reale și personale reținute, precum și celelalte aspecte prezentate, Tribunalul va condamna pe inculpatul B S, a administrator la S.C. S S.R.L. Huşi, la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. b), art. 80 alin. 1 şi art. 76 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior (în forma în vigoare la data faptei), art. 5 alin. (1) şi (2) din Noul Cod penal.

Potrivit art. 65 Cod penal anterior, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

În cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicţia tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracţiunea pentru care se aplică pedeapsa principală şi fără a fi supusă controlului instanţelor în ceea ce priveşte necesitatea, nefiind adecvată şi nu se justifică în raport cu natura infracţiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanţilor din cauza respectivă.

În consecinţă, instanţa trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatei şi care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptelor comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b Cod penal anterior. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat îi vor fi interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an.

Totodată, ţinând cont de împrejurarea că fapta în discuţie a fost săvârşită de inculpat folosindu-se de funcţia sau profesia sa în scopul săvârşirii infracţiunii, instanţa faţă de criteriul necesităţii într-o societate democratică, în lumina jurisprudenţei CEDO, apreciază că se impune interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale, conform art. 64 alin. 1 lit. c pe aceeaşi durată de 1 an.

În final, inculpatul va avea de executat 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. b), art. 80 alin. 1 şi art. 76 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior (în forma în vigoare la data faptei), art. 5 alin. (1) şi (2) din Noul Cod penal.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prin decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile art.71 Cod penal anterior referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 Cod penal anterior.

Faţă de considerentele expuse anterior cu privire la necesitatea aplicării pedepsei complementare stabilită în sarcina inculpatului, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, instanţa îi va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale) pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal anterior.

Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute și efectele unei condamnări, instanța apreciază că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenție. Condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea este de natură să îi atragă atenția inculpatului asupra importanței respectării legii penale și să preîntâmpine săvârșirea unor noi fapte de natură penală. Perspectiva executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, încălcării obligaţiilor impuse sau neexecutării cu rea credinţă a obligaţiilor civile (care ar atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat, instituția suspendării executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv al pedepsei. Totuşi, în cauză, se impune suspendarea sub supraveghere şi nu suspendarea condiţionată, fiind necesar ca pe durata termenului de suspendare a executării pedepsei inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere. Condamnarea, după care urmează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este un avertisment deosebit de sever, care atrage atenţia condamnatului să nu mai săvârşească infracţiuni. Deşi executarea pedepsei nu mai este necesară, există o condiţie care creează o garanţie că infractorul, pentru o perioadă fixată de către instanţa de judecată prin termenul de supraveghere, va îndeplini măsurile şi condiţiile stabilite d de lege. Garanţia este dată de supravegherea condamnatului prin organele specializate.

În consecinţă, în baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În temeiul art. 86 ind. 2 alin. 1 şi 2 raportat la art. 82 alin.3 Cod penal anterior, va fixa termen de încercare pe o durată de 5 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Potrivit art. 86 ind. 3 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vaslui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui.

Conform art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al nerespectării obligațiilor stabilite sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile, cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenție.

În ceea ce priveşte latura civilă, prin cererea formulată în cursul urmăririi penale, partea civilă a solicitat obligarea reprezentantului legal al SC S. SRL la plata sumei de 4.224.493 lei reprezentând prejudiciu rezultat ca urmare a activităţii infracţionale, precum şi dobânzile şi penalităţile aferente debitului calculate de la data naşterii până la data achitării integrale, conform art. 119 Cod procedură fiscală.

Potrivit art. 19 alin.5 Cod procedură penală, repararea prejudiciului material şi moral se face conform legii civile.

În privinţa laturii civile, instanţa reţine că răspunderea civilă a inculpatului este întemeiată pe dispoziţiile art. 998 Cod civil anterior prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) Cod civil (Legea 287/2009), care stabilesc că faptele juridice săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor.

Potrivit art. 998 Cod civil anterior, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, condiţii întrunite în prezenta cauză. Suplimentar, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile în materie fiscală, care stabilesc modalitatea de calcul a prejudiciului.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer îndeplinite următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art. 99 Cod procedură penală, părţii civile.

În ceea ce priveşte noţiunea de prejudiciu în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, aceasta a fost clarificată prin Decizia nr. 17/2015 din 05.10.2015 a ÎCCJ - complet competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a statuat, cu caracter definitiv şi obligatoriu pentru instanţe, următoarele:

„În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală”.

Prin aceeaşi decizie s-a clarificat şi faptul că obligațiile fiscale accesorii reprezintă o creanţă fiscală, reţinându-se că:

„Art. 21 alin. (1) din Codul de procedură fiscală definește creanța fiscală ca fiind drepturile patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, iar în alin. (2) al aceluiași articol se prevede că:

"Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."

Pornind de la definiția dată creanțelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală inculpații vor fi obligați la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale deținute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei și beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală, dar și la plata creanțelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanțe, constând în dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condițiile legii, intră, de asemenea, în conținutul raportului juridic de drept fiscal, cuantumul acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală.

Cu privire la momentul de la care încep să curgă dobânzile aferente sumelor constatate cu titlu de prejudiciu, Codul de procedură fiscală prevede la art. 111 alin. (1) că aceste creanțe fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează", iar la art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală se prevede că "titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".

Astfel, în raport de aceste prevederi, prin decizia în interesul legii, mai sus menţionată, s-a statuat că se poate considera că obligația de plată a taxelor și impozitelor se naște la data realizării activității, încasării venitului supus impozitării și devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanței fiscale. S-a mai precizat, prin aceeaşi decizie, că stabilirea momentului nașterii acestor obligații de plată ca fiind situat la finalul procedurii judiciare (după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare) reprezintă o soluție eronată, deoarece presupune acoperirea doar parțială a prejudiciului cauzat creditorului fiscal prin întârzierea plății obligațiilor fiscale principale, cu excluderea perioadei cuprinse între data la care acestea au devenit scadente și data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și cu consecința exonerării parțiale și nejustificate a debitorului de plata unor daune-interese moratorii și a penalităților de întârziere.

De asemenea, instanța constată că prin Decizia nr. 258/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Curtea Constituțională a apreciat că „trebuie distins între latura penală şi latura civilă a procesului penal. În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii civile a procesului penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea a observat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.”

Potrivit expertizei fiscale întocmită în cursul urmăririi penale prejudiciul produs bugetului de stat în perioada şi pentru operaţiunile supuse expertizării, în ipoteza în care operaţiunile au fost fictive, este de 4.224.493 lei şi este compus din: T.V.A. în sumă de 2.293.296 lei; Impozit pe profit în sumă de 1.931.197 lei.

Potrivit adreselor înaintate de ANAF – AJFP Vaslui, se arată că obligaţiile fiscale aferente deciziilor de impunere nr. 1612 şi 1613/2010 au fost achitate integral, inclusiv accesoriile aferente calculate până la data de care SC S. SRL a intrat în procedura insolvenţei la 14.12.2010.

La solicitarea instanţei au fost calculate accesorii în cuantum de 1.612.727 lei, pentru perioada 14.12.2010 şi până la data achitării efective, prin decizia nr. 22557/28.11.2016.

În cauză prejudiciul a fost stabilit potrivit dispozițiilor fiscale incidente și dovedit prin probele administrate. Instanța apreciază că inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile legii insolvenței, care produc efecte in personam, doar în ceea ce privește societatea al cărei administrator inculpatul este, accesoriile impunându-se a fi calculate potrivit dispozițiilor fiscale până la data achitării prejudiciului.

Întregul material probator administrat în cauză, analizat anterior din perspectiva laturii penale, a demonstrat existenţa faptei ilicite săvârşite de inculpat, a prejudiciului patrimonial produs, a cuantumului, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum şi vinovăţia inculpatului în forma intenţiei directe.

În cauză, partea civilă a solicitat să fie despăgubită atât cu sumele reprezentând creanțele fiscale principale, cât şi cu sumele reprezentând creanțele fiscale accesorii, pentru aceste din urmă creanţe, prejudiciul a fost cuantificat, pentru perioada 14.12.2010 şi până la data achitării efective, la suma de 1.612.727 lei, cererea va fi admisă în această limită.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, art. 998 Cod civil anterior, instanța va admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF prin A.J.F.P. Vaslui și va obliga inculpatul să achite părţii civile suma de 1.612.727 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând dobânzi şi penalităţi. Totodată, va constată achitate restul pretenţiilor civile.

În cursul urmăririi penale, a fost instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanţa procurorului de aplicare a sechestrului, nr. 342/P/2013 din 07.01.2016, raportat la art. 11 din Legea 241/2005, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menţionate în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune, constatând şi că prejudiciul a rămas nerecuperat asupra următoarelor bunuri:

- teren situat în extravilanul …

- teren situat în extravilanul …..

- teren situat în extravilanul ……..;

- teren situat în extravilanul …..;

- teren situat în extravilanul …..;

- teren situat în extravilanul …..;

- teren situat în extravilanul …..;

- imobil situat în Huşi….;

- apartament cu 2 camere situat …;

- teren situat în extravilanul ….;

- teren situat în extravilanul …;

- teren situat în extravilanul ..;

- teren situat în extravilanul ….;

- teren situat în extravilanul ….;

- teren situat în extravilanul ..;

- teren situat în extravilanul ……;

- teren situat în extravilanul …..

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. ….. dată în şedinţa din camera de consiliu de la ….., în temeiul art. 250 Cod procedură penală, s-a admis contestaţia împotriva ordonanţei privind luarea măsurii asiguratorii din data de 07.01.2016, dată în dosarul nr. …..al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui formulată de contestatorul B.S, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 8 şi 9 alin. 1 lit. b şi c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen., şi s-a dispus desfiinţarea în parte a ordonanţei contestată şi înlăturarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil situat în .…, menţinându-se celelalte dispoziţii ale ordonanţei contestate.

Prin încheierea din data de 01.03.2017, Tribunalul Vaslui a respins ca nefondată cererea de ridicare sechestru formulată de inculpatul ….. și a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile instituită prin ordonanţa din 07.01.2016 dată în dosarul nr. ….3 al Parchetului de lângă Tribunalul Vaslui, modificată prin încheierea din 01.02.2016 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui …….), până la concurenţa sumei de 1.612.727 lei.

Potrivit art. 249 alin. 1 Cod procedură penală, măsuri asigurătorii pot fi dispuse pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Văzând dispoziţiile legale incidente, precum şi valoarea prejudiciului stabilit în prezenta cauză, potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) cu referire la art. 249 alin. (1) şi (5) Cod procedură penală, instanța va menţine măsura sechestrului asigurător asupra măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile instituită prin ordonanţa din 07.01.2016 dată în dosarul nr. 342/P/2013 al Parchetului de lângă Tribunalul Vaslui, modificată prin încheierea din 01.02.2016 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui (dosar nr. ……), până la concurenţa sumei de 1.612.727 lei (sumă la care va fi obligat inculpatul), în vederea reparării integrale a pagubei produse prin infracţiune.

Conform art. 12 din Legea 241/2005, inculpatul nu va mai putea fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, se va dispune decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005.

Potrivit art. 13 din Legea 241/2005, după rămânerea definitivă, se va comunica o copie a dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

În temeiul art. 273 alin. 4 şi art. 175 alin. 5 Cod procedură penală, art. 22 alin. 2 şi art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, instanța va definitiva prin cenzurare cuantumul onorariului solicitat de doamna expert …… la suma de 5.000 lei apreciind că această valoare este una corespunzătoare complexității cauzei și volumului de activitate, care nu pot fi cu mult superioare celor pentru care în cursul urmăririi penale s-a achitat un onorariu de 3.000 lei. În consecință, instanța va dispune achitarea diferenţei de onorariu expert în sumă de 4.000 lei din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui s-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 3500 lei, din care suma de 3.000 lei reprezintă taxa expertizei contabile.

De la momentul sesizării Tribunalului Vaslui s-au efectuat cheltuieli judiciare în sumă de 6.000 lei, din care suma de 5.000 lei a fost achitată pentru efectuarea expertizei contabile în faza judecăţii.

Având în vedere soluţia de condamnare a inculpatului, conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 9.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 3.500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S. din infracțiunea evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior (în forma în vigoare la data faptei), art. 5 alin. (1) şi (2) din Noul Cod penal.

Condamnă pe inculpatul B. S., …… ocupaţia administrator la S.C. S.S.R.L. Huşi, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. 3) din Legea 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. b), art. 80 alin. 1 şi art. 76 alin. (1) lit. b) Cod penal anterior (în forma în vigoare la data faptei), art. 5 alin. (1) şi (2) din Noul Cod penal.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale) pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal anterior.

În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În temeiul art. 86 ind. 2 alin. 1 şi 2 raportat la art. 82 alin.3 Cod penal anterior, fixează termen de încercare pe o durată de 5 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Potrivit art. 86 ind. 3 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vaslui;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui.

Conform art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile, cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, art. 998 Cod civil anterior, admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF prin A.J.F.P. Vaslui - cu sediul în Vaslui, str. Ştefan cel Mare, nr. 56, jud. Vaslui. Obligă inculpatul să achite părţii civile suma de 1.612.727 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând dobânzi şi penalităţi. Constată achitate restul pretenţiilor civile.

Potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) cu referire la art. 249 alin. (1) şi (5) Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile instituită prin ordonanţa din 07.01.2016 dată în dosarul nr. …… al Parchetului de lângă Tribunalul Vaslui, modificată prin încheierea din 01.02.2016 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui (…….), până la concurenţa sumei de 1.612.727 lei.

Conform art. 12 din Legea 241/2005, inculpatul nu va mai putea fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, se va dispune decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005.

Potrivit art. 13 din Legea 241/2005, după rămânerea definitivă, se va comunica o copie a dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

În temeiul art. 273 alin. 4 şi art. 175 alin. 5 Cod procedură penală, art. 22 alin. 2 şi art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, definitivează prin cenzurare cuantumul onorariului solicitat de doamna expert …… la suma de 5.000 lei.

Dispune achitarea diferenţei de onorariu expert în sumă de 4.000 lei din fondurile Ministerului Justiţiei.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 9.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 3.500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Domenii speta

Spete similare