Confirmare plan reorganizare

Sentinţă civilă **** din 17.12.2018


Dosar nr. ****

ROMÂNIA

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă

SENTINŢA CIVILĂ NR: ****

Şedinţa publică din data de 17.12.2018

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC: **

GREFIER: **

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamantul ** în contradictoriu cu pârâţii **. şi **., prin administratorul special **Cezar având ca obiect acţiunea în anulare.

Dezbaterile şi luările de cuvânt au avut loc în şedinţa publică din data de 10.12.2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea până la data de 17.12.2018, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă constată următoarele:

La data de 15 iunie 2017 fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă sub nr. ** cererea debitorului **. care a solicitat a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform dispoziţiilor din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

În motivare debitoarea arătat că a constatat un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidităţi şi că are datorii de 146.288.912 lei care depăşesc mai mult de 60 de zile.

În susţinerea cererii, a depus înscrisurile prevăzute de art. 67 din Legea insolvenţei nr. 85/2014.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 pct. 29, lit. a, art. 45, lit. d, art. 65, art. 66 şi următoarele din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin încheierea pronunţată la data de 26 iunie 2017 s-a admis cererea debitoarei şi s-a deschis procedura generală a insolvenţei fiind numit administrator judiciar **

La data de 13 iulie 2017 a fost înregistrată la dosar, din partea creditorului ** opoziţia la încheierea de şedinţa pronunţata în data de 26 iunie 2017, prin care se solicită admiterea opoziţiei şi revocarea încheierii prin care s-a dispus deschierea procedurii de faliment.

La data de 18.09.2017 a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. ** prin care s-a respins opoziţia creditorului **

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat tabelul preliminar al creanţelor debitorului.

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat tabelul preliminar modificat al creanţelor debitorului **

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat tabelul preliminar modificat al creanțelor debitorului.

Prin Sentința civilă nr. ** pronunțată de judecătorul-sindic la data de 24 iulie 2018 s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar ** cu **, devenit ulterior **.

Prin Sentința civilă nr. ** judecătorul-sindic a dispus ca administratorul judiciar ** al debitorului ** să întocmească tabelul definitiv de creanțe al debitorului S**. în care creanțele creditorilor **, **., ** și ** vor fi înscrise provizoriu, până la soluționarea definitivă a contestațiilor formulate împotriva acestora.

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat tabelul definitiv al creanțelor, de către administratorul judiciar **

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat un alt tabel definitiv al creanțelor, de către administratorul judiciar **.

În Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ** a fost publicat tabelul definitiv rectificat/completat al creanțelor, de către administratorul judiciar **.

La data de 11 septembrie 2018, sub nr. de dosar ** a fost înregistrată acțiunea în anulare a reclamantului **, în contradictoriu cu pârâții **. şi **., prin administratorul special **, prin care s-a solicitat anularea contractelor de ipotecă imobiliară încheiate între **, în calitate de creditor ipotecar şi **, în calitate de debitor garant ipotecar, autentificate sub nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016  de către **, precum şi restabilirea situaţiei anterioare ca urmare a anulării operaţiunilor debitorului ** de constituire a drepturilor de preferinţă constând în ipotecă de rangul 1 (unu) în favoarea creditorului ipotecar ** ce fac obiectul Contractelor de ipotecă imobiliară autentificate sub nr. 315 din 28.12.2016 şi nr. 325 din 30.12.2016 de către ** şi radierea acestor drepturi din cartea funciară cu privire la un număr de 21 de terenuri situate în comuna Corbeanca, satul Tamaşi, jud. Ilfov.

În motivarea în fapt a cererii se arată că în data de 08.08.2018, ora 12.00, la sediul creditoarei **, a avut loc şedinţa comitetului creditorilor, în urma căruia a fost adoptată, printre altele, următoarea hotărâre:

„Cu votul a 2 membrii în favoare, din totalul celor 3 membrii ai comitetului creditorilor se aproba formularea acţiunilor în anulare, în temeiul art. 117, 118 din legea nr 85/2014, împotriva următoarelor acte:

Actele şi operaţiunile încheiate de ** care au avut drept consecinţa pierderea calităţii de asociat unic al ** prin majorarea de capital social aprobată de ** prin Decizia Asociatului Unic al ** nr 2 din data de 30.05.2017 şi prin cesiunea realizată în baza Contractului de cesiune de părţi sociale nr. 1 din 21.06.2017 încheiat între ** în calitate de cedent şi ** în calitate de cesionar;

Contract de ipotecă autentificat de ** cu nr. 315 din data de 30.12.2016, încheiat între ** în calitate de Debitor Garant Ipotecar şi ** !n calitate de Creditor Ipotecar, având în vedere sentinţa nr 1923/2018 prin care s-a arătat faptul că **nu deţine în proprietate contractul de împrumut care a stat la baza acestui contract de ipotecă;

Contract de ipotecă autentificat de ** cu nr 325 din data de 28.12.2016, încheiat între ** în calitate de Debitor Garant Ipotecar şi ** In calitate de Creditor Ipotecar, având în vedere sentinţa nr 1923/2018 prin care s-a arătat faptul că **nu deţine în proprietate contractul de împrumut care a stat la baza acestui contract de ipotecă;

Actul adiţional datat de 07.01.2016 la contractul de prestări servicii financiar - contabilitate nr. 3 din 02.012013 încheiat între ** în calitate de client şi ** în calitate de prestator, având in vedere sentinţa ** prin care s-a arâtat faptul câ acest act adiţional a fost antedatat; de câtre ** şi/sau administratorul judiciar **, in numele comitetului creditorilor”

Procesul verbal al şedinţei comitetului creditorilor a fost depus la dosarul cauzei şi publicat în BPI nr. **

Operaţiunile debitorului ** de constituire a drepturilor de preferinţă constând în ipotecă de rangul 1 (unu) în favoarea creditorului ipotecar ** ce fac obiectul Contractelor de ipotecă imobiliară autentificate sub nr. 315 din 28.12.2016 şi nr. 325 din 30.12.2016 de către ** au fost încheiate în premomentele apariţiei stării de insolvenţâ, respectiv în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.

Ceea ce justifică revocarea actului în cauză este faptul că ceilalţi creditori chirografari ai debitorului insolvent şi-au văzut diminuate procentele în care creanţele lor vor putea fi acoperite, ştiut fiind faptul că garanţiile reale oferă anumite privilegii beneficiarilor.

Debitoarea a procedat la constituirea dreptului de preferinţă pentru creanţa chirografară a creditorului **, cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate, dar şi a celor de opozabilitate, ceilalţi creditori cu rang de prioritate mai mic faţă de categoria garantată fiind prejudiciaţi material.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 44, art. 117 alin. 2 lit. e, art. 118 şl art. 122 din Legea nr. 85/2014 şi însoţită de înscrisuri.

În privinţa acestei cereri pârâtul **. nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea pronunţată la data de 24 septembrie 2018 judecătorul-sindic a dispus, în temeiul art. 57, alin. (4) din Legea nr. 85/2014, înlocuirea, din oficiu, a administratorului judiciar provizoriu ** cu administratorul judiciar provizoriu ** care a arătat că îşi însuşeşte acţiunea de faţă.

Analizând materialul probator administrat în cauză judecătorul-sindic reţine ca situaţie de fapt următoarele:

Debitorul a avut ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. Pentru îndeplinirea acestui obiect a achiziţionat mai multe terenuri, unele dintre ele pe raza **

La data de 28 decembrie 2016 şi 30 decembrie 2016, între debitorul ** şi pârâtul **. s-au încheiat două contracte de ipotecă, nr. 315 şi 325, autentificate de **r, pentru garantarea unui împrumut de 3.100.000 euro acordat de către **. debitorului.

La data de 26 iunie 2017 s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitorul **

Ca urmare a cererii sale de creanță pârâtul ** a fost înscris, în tabelul preliminar publicat în B.P.I. nr. **, de administratorul judiciar ** la masa credală debitorului ** cu sumele de 59.873.203,79 euro și 62.577.463,07 USD, cu rang de prioritate prevăzut de art. 159, pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

Ulterior, în tabelul preliminar modificat publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. **, creditorul ** a fost înscris cu sumele de 58.701.346,74 euro și 60.140.847,95 USD.

Împotriva acestor înscrieri, tabele preliminarii, creditorii **., **, S** și ** au formulat contestații solicitând fie înlăturarea creditorului ** de la masa credală a debitorului **., fie, cum e cazul contestatorului **, reducerea creanței acestui creditor.

Prin Sentința civilă nr. **, pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr. **, s-a înlăturat mare parte din creanţa **., dispunându-se înscrierea acestui creditor la masa credală a debitorului **. cu suma de 220.000 euro, în categoria prevăzută de art. 161, pct. 9 din Legea nr. 85/2014, la cursul de schimb de 1 euro – 4,5733 lei.

Prin Decizia civilă nr. ** pronunţată la data de 29 noiembrie 2018, creditorul **a fost înscris la masa credală a debitorului cu suma de 56.299.112,7 lei având ordinea de preferinţă prevăzută de art. 161, pct. 10, lit. a, din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin prezenta acţiune administratorul judiciar ** solicită, în temeiul art. 117, alin. (2), lit. e din Legea nr. 85/2014, anularea contractelor de ipotecă nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016 autentificate de ** 

Judecătorul-sindic mai reţine că, urmare a înlocuirii succesive a administratorilor judiciari, poziţia procesuală a reclamantul ** a fost preluată de către **, precum şi că administratorul special al debitorului **, a fost înlocuit de **.

Din perspectiva celor reţinute anterior judecătorul-sindic constată că prezenta acțiune este întemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit temeiului de drept arătat în cerere, art. 117, alin. (2), lit. e din Legea nr. 85/2014: „următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate: e) constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii”.

Pentru a fi incidentă norma citată actul atacat (actele) trebuie să îndeplinească două condiţii:

1. să fie încheiat într-o perioadă de 6 luni anterioară deschiderii procedurii insolvenței

2. să fie încheiat cu un creditor chirografar.

În cauza de faţă se observă că cele două acte atacate sunt încheiate în perioada suspectă - 28 decembrie 2016 şi 30 decembrie 2016, în timp ce procedura insolvenței a fost deschisă la data de 26 iunie 2017, iar creditorul **. a fost până la data de încheierii celor două contracte de ipotecă creditor chirografar, contractul de împrumut fiind încheiat în anul 2007.

Totodată în temeiul art. 122 alin. (3) prevede că „În privinţa actelor şi operaţiunilor prevăzute la art. 117 alin. (2) se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor.”, prezumţie pe care pârâta **. nu a răsturnat-o. Se poate concluziona, aşadar, că încheierea celor două contracte de ipotecă a dus la fraudarea creditorilor debitorului **

Faţă de cele ce preced judecătorul-sindic va admite acțiunea reclamantului **, în calitate de administrator judiciar al debitorului **., formulată în contradictoriu cu pârâții **. și **. prin administratorul special **, va dispune anularea contractelor de ipotecă imobiliară încheiate între **, în calitate de creditor ipotecar şi ***, în calitate de debitor garant ipotecar, autentificate sub nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016 de către Notar Public **, va dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor contracte şi va dispune radierea ipotecilor constituite prin aceste contracte din cartea funciară a celor 21 de imobile care au făcut obiectul acestor contracte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acțiunea reclamantului **, în calitate de administrator judiciar al debitorului ** formulată în contradictoriu cu pârâții **. și ** prin administratorul special **

Dispune anularea contractelor de ipotecă imobiliară încheiate între **, în calitate de creditor ipotecar şi **, în calitate de debitor garant ipotecar, autentificate sub nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016 de către **

Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor de ipotecă imobiliară încheiate între **, în calitate de creditor ipotecar şi **, în calitate de debitor garant ipotecar, autentificate sub nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016 de către **

Dispune radierea ipotecilor constituite prin contractele de ipotecă imobiliară încheiate între **, în calitate de creditor ipotecar şi **, în calitate de debitor garant ipotecar, autentificate sub nr. 315 din 28 decembrie 2016 şi nr. 325 din 30 decembrie 2016 de către **, din cartea funciară a următoarelor imobile:

1. Teren categoria arabil, intravilan, în suprafaţa măsurată de 212,99 mp*, proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

2. Teren categoria de folosinţă „altele”, intravilan, în suprafaţă măsurată de 363 mp, *, proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

3. Teren categoria de folosinţă arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 605 mp, *, proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

4. Teren categoria de folosinţă .altele*, intravilan, în suprafaţă măsurată de 472 mp, * proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

5. Teren categoria de folosinţă arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 207 mp, * proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

6. Teren categoria de folosinţă .altele', extravilan, în suprafaţă măsurată de 62431 mp, * proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

7. Cota indiviză de 77,09% (corespunzător suprafeţei indivize de 4047,23 mp) din teren cu destinaţia de drum, intravilan, în suprafaţă măsurată totală de 5250 mp, proprietatea **, conform act partaj nr. **

8. Teren categoria de folosinţă arabil, extravilan, în suprafaţă măsurată de 4782 mp, ,proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

9. Teren categoria de folosinţă pădure, extravilan, în suprafaţă măsurată de 3999 mp, , proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

10. Teren categoria de folosinţă arabil, extravilan, în suprafaţă măsurată de 4782 mp, proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

11. Teren categoria de folosinţa arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 300 mp, proprietatea **;

12. Teren categoria de folosinţă „altele”, intravilan, în suprafaţă măsurată de 144 mp, proprietatea garantei, conform contractului de vânzare **;

13. Teren categoria de folosinţă „altele”, extravilan, în suprafaţă măsurată de 472 mp, proprietatea **, conform contractului de vânzare nr. **

14. Teren arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 250 mp, proprietatea **, conform act partaj nr. **

15. Teren arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată 210 mp,

16. Teren arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 42975 mp, , proprietatea **, conform act de dezmembrare şi partaj nr. **;

17. Cota indiviză de 8517/10000 din teren arabil, intravilan, în suprafaţă totală măsurată de 5266 mp, proprietatea **, conform act dezmembrare nr. **

18. Cota indiviză de 8617/10000 din teren arabil, intravilan, în suprafaţă totală măsurată de 6396 mp, proprietatea **, conform act partaj nr. ** şi act schimb nr. **;

19. Cota indiviză de 8827/10000 din teren arabil, intravilan, în suprafaţă totală măsurată de 220 mp. proprietatea **, conform act dezmembrare nr. **

20. Teren arabil, intravilan, în suprafaţă măsurată de 485 mp, proprietatea **, conform act dezmembrare şi partaj nr. **

21. Cota indiviză de 8827/10000 din teren arabil, intravilan, în suprafaţă totală măsurată de 723 mp, proprietatea **, conform act dezmembrare nr. **

Executorie.

Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 decembrie 2018.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

** **

Cerere de ridicare a suspendării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare cu privire la creanţă şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, a bunurilor asupra cărora poartă cauza de preferinţă,cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.116-118 din Legea nr.85/2006

Pentru aplicabilitatea art. 39 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, este necesară o evaluare a bunurilor în cauză conform standardelor internaţionale de evaluare, ceea ce nu a existat în cauză. Cum textul de lege reglementează necesitatea existenţei raportului de evaluare cu privire la bunurile a căror valorificare imediată se solicită în procedura insolvenţei,  reclamanta nu este îndreptăţită să beneficieze de o atare valorificare imediată în condiţiile acestui text de lege, în lipsa raportului de evaluare a bunurilor

Grilele  notariale ori anexele privind valorile minime imobiliare în Municipiul Bucureşti, cuprinse într-un studiu de piaţă, nu fac în nici un caz dovada unei evaluări reale a bunurilor a căror valorificare imediată se solicită conform art. 39 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, Legiuitorul  a condiţionat această valorificare de o evaluare reală tocmai în scopul maximizării averii debitoarei, pentru valorificarea corespunzătoare şi în condiţiile legii speciale a tuturor creanţelor, pentru atingerea scopului procedurii insolvenţei consacrat în art. 2 din Legea nr. 85/2006. Chiar dacă valorile conferite de anexele depuse, constând în valorile minime imobiliare pot constitui o estimare a acestor valori, pentru a fi aplicabil textul de lege, este necesară evaluarea la standarde internaţionale.

În  lipsa unui raport de evaluare a bunurilor asupra cărora reclamanta-creditoare deţine o garanţie, respectiv privilegiul antreprenorului pentru creanţa deţinută, nu se poate trece la valorificarea imediată a acestora.

(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.***/19.02.2018

judecător ******)

Prin cererea înregistrată la data de 28.12.2017 creditoarea **a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea **, ridicarea suspendării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare cu privire la creanţa sa şi, în consecinţă, valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 din Legea nr. 85/2006, a bunurilor asupra cărora poartă cauza de preferinţă.

În motivare, creditoarea arată că deţine o creanţă în valoare de 949.365,19 lei, garantată cu privilegiul imobiliar special al antreprenorului, constituit asupra imobilelor:

•apartamentul nr. **

•apartamentul nr. ** 3 şi

•apartamentul nr. **

Menţionează că, deţine o creanţa  garantată prin privilegiul imobiliar special al antreprenorului, cu o ordine de prioritate prevăzută de art. 121 alin. [1) pct. 2 din Legea nr.85/2006, art. 1722 şi art. 1737 alin. (4) din Vechiul Cod civil, prioritate care se menţine în prezent în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod civil, care prevăd că „privilegiile pentru care formalităţile de publicitate au fost efectuate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil îşi păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul realizării acestora".

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. A pct. a) şi b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei:

- raportat la condiţiile prevăzute în mod cumulativ la pct. a) şi b) ale dispoziţiei art. 39 alin. (1), în ceea ce priveşte situaţia juridică a societăţii ** conform Hotărârii intermediare nr.** pronunţată de Tribunalul Bucureşti, societatea debitoare şi-a declarat intenţia de reorganizare chiar prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, dar nu a propus un plan de organizare, în aceste condiţii, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei, ceea ce conduce la concluzia evidentă a inexistenţei unui plan de reorganizare la momentul actual, a cărui reuşită ar putea fi lezată în eventualitatea admiterii prezentei cereri.

- cât priveşte condiţia prevăzută la pct. b), în conformitate cu art. 116 alin. (4) din Legea nr.85/2006, legiuitorul defineşte subansamblul funcţional drept „acele bunuri ale debitorului care, împreună, asigură realizarea unui produs finit, de sine stătător, sau permit desfăşurarea unei afaceri independente.". În acest sens, imobilele din prezenta cauză nu se încadrează în categoria respectivă, acestea făcând parte dintr-un ansamblu imobiliar cu destinaţie de clădire de birouri, aşa cum rezultă şi din Contractul de execuţie de lucrări nr. 05/26.07.2006, încheiat între ** în calitate de beneficiar şi **. în calitate de executant .

În drept, creditoarea a invocat disp.art. art. 39 din Legea nr. 85/2006.

În probaţiune a administrat proba cu înscrisuri.

***

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză, ** a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare sub aspectul excepţia inadmisibilităţii cererii, arată că prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006 se aplica si îşi găsesc utilitatea în perioada de observaţie si în procedura de reorganizare si nu după deschiderea falimentului, deschiderea procedurii de faliment conducând implicit la lichidarea urgentă a bunurilor şi valorificarea garanţiilor în temeiul art.116-118-Lg nr. 85/2006,

 Pe fond, în esenţă,  arată că pentru a se putea efectua o analiza privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.39, afin.(l), lit."A" si lit."B" din Lg nr. 85/2006, sau pentru ca administratorul judiciar sa propună masurile prevăzute de art. 39, alin;(2), lit/'a", lit."b" sau lit."c"-Lg nr. 85/2006, este absolut necesara efectuarea evaluării bunurilor asupra cărora sunt constituite garanţiile. Ori, in speţa, bunurile nu au fost evaluate, in procedura fiind desemnat la 23.10.2017, de către creditori, un evaluator, respectiv **

În cazul de fata, astfel cum s-a prezentat în rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei şi publicate în Buletinul Procedurilor de Insolventă, bunurile din averea debitorului sunt în curs de evaluare de către evaluatorul desemnat de Adunarea Creditorilor, ** În consecinţa, la acest moment solicitarea creditoarei de valorificare a imobilului se află în derulare, astfel că cererea sa de ridicare a măsurii suspendării cu privire la imobile, nu mai poate fi primită.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Analizând materialul probator existent în cauză judecătorul sindic reţine următoarele:

Potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006  de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

 Potrivit art. 39 din Legea nr.85/2006 :

„ (1) Creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie, în una dintre următoarele situaţii:

A. atunci când valoarea obiectului garanţiei, determinată de un evaluator conform standardelor internaţionale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi a părţilor de creanţe garantate cu acel obiect:

a) obiectul garanţiei nu prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare propus;

b) obiectul garanţiei face parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin desprinderea şi vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează.

(….)

(3) Reclamantul, într-o cerere de ridicare a suspendării, trebuie să facă dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A.b), rămânând debitorului/administratorului sau altei părţi interesate sarcina producerii dovezii contrare şi, respectiv, a celorlalte elemente.”

Sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii cererii:

Excepţia inadmisibilităţii indică motivele pentru care anumite acţiuni nu pot fi primite spre a fi judecate, prin ea contestându-se dreptul reclamantului de a sesiza instanţa.

În cauză, creditoarea **  a formulat cerere de ridicare a suspendării acţiunilor judiciare şi extrajudiciare cu privire la creanţa sa şi, în consecinţă, valorificare imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 116-118 din Legea nr. 85/2006, a bunurilor asupra cărora poartă cauza de preferinţă.

Or, în Legea nr.85/2014 nu există nici o dispoziţie legală care să reglementeze că o astfel de sesizare este inadmisibilă.

Astfel, în cauză,  creditoarea a apreciat că  procedura de valorificare realizată de lichidatorul judiciar desemnat în cauză durează de prea mult timp, afectând recuperarea creanţei sale, situaţie ce ar putea fi remediată doar prin aplicarea disp.art.39 din leg, aspecte  pe care a înţeles să le supună cenzurii judecătorului sindic.

În acest sens, judecătorul sindic reţine că o corectă aplicare a unui text de lege presupune, printre altele, și înțelegerea exactă a rațiunii edictării sale, căreia îi corespunde o finalitate urmărită de legiuitor.

Mai mult, dreptul la un proces efectiv - consacrat de art.6 din CEDO - presupune garanţii materiale şi de substanţă şi nu rezolvări teoretice şi iluzorii.

În consecinţă, pentru considerentele invocate, va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii.

Pe fondul cererii:

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2011 sub nr.** debitoarea ** a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă  fiind în incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu fondurile băneşti existente. 

La data de 28.11.2011 prin încheiere de şedinţă judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de **  conform art.32 alin.1 din Legea  85/2006, iar prin sentinţa civilă nr. ** a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei, cf.art. 107 alin.1 lit. B din Legea nr.85/2006.

Creditoarea **  deţine o creanţă o creanţă în valoare de 949.365,19 lei, garantată cu privilegiul imobiliar special al antreprenorului, constituit asupra imobilelor:

•apartamentul nr. ** ;

•apartamentul nr. ** şi

•apartamentul nr. ** .

În prezent, ca şi stadiu al procedurii, se constată că lichidatorul judiciar  a demarat procedura  de valorificare a bunurilor debitoarei, însă datorită lipsei de lichidităţi în contul de insolvenţă, selecţia de oferte  pentru desemnarea evaluatorului a fost reluată de mai multe ori, abia la adunarea creditorilor din data de 23.10.2017 fiind aprobată oferta  emisă de **

Creditoarea **, solicită,  în temeiul art.39 din Lg. nr. 85/2006, ridicarea suspendării prevăzute de art.36 din Legea. nr.85/2006, asupra bunurilor imobile, cu valorificarea acestora, în cadrul procedurii, cu aplicarea art. 116-118-Lg nr. 85/2006, motivând că bunurile nu prezintă o importanta determinanta pentru reuşita unui plan de reorganizare şi că bunurile nu fac parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin desprinderea acestora si vânzarea separată, nu s-ar diminua valoarea celorlalte bunuri.

Raportat la condiţiile prevăzute în mod cumulativ la pct.A lit. a) şi b) ale dispoziţiei art. 39 alin. (1), în ceea ce priveşte situaţia juridică a societăţii ** aşa cum am menţionat, societatea debitoare se află în insolvenţă cf.art. 107 alin.1 lit.B din lege, întrucât şi-a declarat intenţia de reorganizare chiar prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, dar nu a propus un plan de organizare, ceea ce conduce la concluzia evidentă a inexistenţei unui plan de reorganizare la momentul actual, a cărui reuşită ar putea fi lezată în eventualitatea admiterii prezentei cereri.

Cât priveşte condiţia prevăzută la pct.b), în conformitate cu art. 116 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul defineşte subansamblul funcţional drept „acele bunuri ale debitorului care, împreună, asigură realizarea unui produs finit, de sine stătător, sau permit desfăşurarea unei afaceri independente.". Or, imobilele asupra cărora poartă garanţia creditoarei nu se încadrează în categoria respectivă, acestea făcând parte dintr-un ansamblu imobiliar cu destinaţie de clădire de birouri, aşa cum rezultă şi din Contractul de execuţie de lucrări nr.05/26.07.2006, încheiat între ** în calitate de beneficiar şi ** în calitate de executant

Însă,  pentru admisibilitatea cererii de ridicare a efectului suspensiv în varianta de la art.39 alin.(1) lit.A), bunul supus garanţiei trebuie evaluat conform standardelor internaţionale de evaluare, pentru a i se stabili valoarea şi pentru a vedea dacă această valoare „este pe deplin acoperită" de valoarea totală a creanţelor garantate (adică valoarea creanţelor garantate este egală sau mai mare decât valoarea evaluată a bunului, ceea ce înseamnă că, din vânzarea bunului nu s-ar putea obţine un preţ care să satisfacă creanţele garantate şi, ulterior, să rămână un rest de preţ care să fie repartizat creditorilor chirografari). Or, în speţă nu există o evaluare a acestor imobile.

De altfel, creditorii beneficiari ai unor garanţii reale, cu este cazul creditoarei  **, sunt, oricum, protejaţi de Legea insolvenţei, care instituie în privilegiul lor regula că, la vânzarea bunului asupra căruia poartă garanţia, mai întâi se achită cheltuielile de procedură, restul fiind distribuit în mod prioritar  titularului garanţiei.

În consecinţă, în raport de aceste considerente, judecătorul sindic va respinge cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 172/11.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 73998/3/2011 hotărârea instanţei de fond a devenit irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat.