Orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale

Orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. În consecinţă, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancţiunii contravenţionale se poate realiza şi prin aplicarea unei măsuri de atenţionare.

Prin Sentinţa civilă nr. 301 din 01.02.2018, pronunţată în dosarul nr. 2901/307/2017 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, s-a respins plângerea formulată de petentul C G, în contradictoriu cu intimatul I J J MM.

A fost menţinut, ca legal şi temeinic, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr.1387651 din data de 26.08.2017.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În primul rând, prin raportare la dispoziţiile art.31 alin.1 OG nr.2/2001, s-a constatat că plângerea contravenţională a fost formulată în termenul procedural de decădere de 15 zile.

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr.1387651 din data de 26.08.2017, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţională în cuantum de 500 de lei întrucât s-a constatat că la data de 06.09.2017, ora 10.50, aflându-se pe holul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, a refuzat în mod repetat să dea relaţii privind identitatea, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei Sighetu Marmaţiei, unde a fost identificat.

Astfel, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 500 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.2 pct.31  din Legea nr.61/1991.

Având în vedere obiectul plângerii contravenţionale formulate, s-a analizat cu prioritate legalitatea procesului– verbal atacat, astfel cum cer dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât instanţa a procedat la verificarea cauzelor de nulitate care se iau în considerare din oficiu potrivit art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, s-a constatat că procesul - verbal seria JO nr. 1387651 din data de 26.08.2017 conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute exprese  de dispoziţiile legale menţionate, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, precum şi semnătura agentului constatator.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate în sensul că procesul verbal este ilizibil, instanţa a observat că acesta este lizibil, fiind descifrabile toate menţiunile înscrise în acesta.

În ceea ce priveşte consemnările de la rubrica „alte menţiuni”, în sensul că „Contravenientul recunoaşte fapta, nu o regretă şi declară că aşa a vrut el să nu se legitimeze”, acestea ar putea să atragă sancţiunea nulităţii relative numai în situaţia în care petentul ar dovedi o vătămare prin consemnarea acestora. Într-adevăr, obiecţiunile consemnate nereal la încheierea procesului verbal în sensul că „petentul ar recunoaşte fapta” nu încalcă prezumţia acestuia de nevinovăţie, având posibilitatea dovedirii că a obiectat în sens contrar.

Din ansamblul cauzei, astfel cum rezultă din probe, este clar că petentul nu a declarat că recunoaşte fapta sau că o regretă, însă acesta nu constituie un motiv de nulitate a procesului verbal câtă vreme petentul a avut posibilitatea să îşi dovedească nevinovăţia în cadrul prezentei cauze, menţiunile respective neîmpietând asupra convingerii instanţei.

În ceea ce priveşte insuficienţa descrierii faptei de către agentul constatator, instanţa a apreciat că aceasta este suficient descrisă, fiind indicată, astfel cum cer dispoziţiile art.16 din OG nr.2/2001, data, ora si locul in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Într-adevăr, în contextul analizei legalităţii procesului verbal prin prisma descrierii faptei, instanţa a apreciat că motivaţia interioară care a stat la baza săvârşirii faptei nu ţin de elementele constitutive ale contravenţiei care sunt necesare a fi reţinute în procesul verbal.

Aceste motive pot şi trebuie să fie analizate de instanţă, în măsura în care au legătură cu cauza.

Asupra situaţiei de fapt şi a temeiniciei procesului verbal, în prealabil, instanţa a reţinut că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art.34 rezultă că acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare. (Cauza Salabiaku v.Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1998, paragraf 28, Cauza Vastberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v.Suedia, Hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenţie se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, care este permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanţa a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatoarei dreptul la un proces echitabil, însă din ansamblul probatoriului administrat în cauză nu a rezultat o stare de fapt contrară celei consemnate în procesul-verbal cu privire la cea de-a doua contravenţie.

Astfel, petentul a solicitat audierea martorilor O I, R F şi P M.

Din declaraţiile martorilor O I şi R F rezultă săvârşirea contravenţiei astfel cum a fost reţinută în procesul verbal.

În acelaşi timp, aceste probe se coroborează parţial cu declaraţia martorei P M, care a confirmat faptul că petentul nu a prezentat actul de identitate agenţilor, circumstanţiind în sensul că acestora li s-a adus la cunoştinţă că petentul are cartea de identitate în autovehicul, însă aceştia au refuzat să îl asculte.

Într-adevăr, instanţa nu poate să ignore aspectul că martorii, fiind implicaţi direct în constatarea contravenţiei, ar putea să fie subiectivi.

În acelaşi timp, nu este de ignorat nici aspectul că petentul, la fel ca orice altă persoană care intră într-o instituţie publică este obligată să aibă asupra sa actul de identitate şi să îl prezinte la cerere. Nu pot fi reţinute apărările petentului în sensul că nu dorea să meargă la Judecătoria Sighetu Marmaţiei, ci la o altă instituţie din aceeaşi clădire, câtă vreme întreaga clădire este supusă aceloraşi reguli.

Astfel, petentul nu a respectat dispoziţia legală de a se prezenta şi de a se legitima cu actul de identitate, prin urmare săvârşind contravenţia reţinută în actul constatator.

Pe de altă parte, comportamentul martorului O I sau a agentului constatator R F, înainte de săvârşirea şi constatarea contravenţiei, respectiv după săvârşirea acesteia, modul în care petentul a fost condus la sediul poliţiei, respectiv dacă a fost sau nu supus unor violenţe ori dacă a fost privat de libertate, nu pot face obiectul unei plângeri contravenţionale şi, prin urmare, obiectul analizei prezentului dosar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel petentul C G, solicitând admiterea apelului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, reţinerea cauza spre rejudecare, iar, pe fond, anularea procesului verbal de contravenţie seria JO nr. 1387651/06.09.2017, încheiat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, ca fiind netemeinic şi nelegal.

În subsidiar, în cazul în care instanţă nu dispune anularea procesul verbal atacat, a solicitat transformarea amenzii contravenţionale în valoare de 500 lei, aplicate, în sancţiunea „avertisment".

În motivare apelantul a arătat că, în fapt, prin Sentinţa civilă nr. 301 pronunţată la data de 01.02.2018 de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în dosar civ. nr. 2901/307/2017, instanţa de fond a respins plângerea sa împotriva procesului verbal de contravenţie atacat.

A precizat că nu cunoaşte motivele temeinice, nici până acum, prin care instanţa i-a respins plângerea, deşi din depoziţiile martorilor audiaţi rezultă faptul că nu s-a opus să prezinte actul de identitate şi a precizat agentului constatator că documentul este în maşină, aflată în parcarea clădirii instituţiei şi să-i permită să meargă la autovehicul.

De asemenea, cele reţinute în procesul verbal atacat nu corespund adevărului, iar descrierea faptei este incompletă, neprecizând motivul pentru care a fost legitimat, încătuşat şi dus la secţia de poliţie ca ultimul infractor.

Mai mult, art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru care a fost sancţionat specifică:

„ Refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;”

„(1) contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:

cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22),

31), 33) şi 34)”.

Din declaraţiile martorilor rezultă că nu a refuzat să dea relaţii cu privire la identitatea sa, le-a spus numele şi prenumele său şi a solicitat să i se permită să meargă la maşină pentru a prezenta actul de identitate, aspecte pe care le-a învederat instanţei de judecată, confirmate de către martorii audiaţi.

Instanţa de la fond a considerat că nu poate să ignore faptul că martorii, fiind implicaţi direct în constatarea contravenţiei, ar putea să fie subiectivi. La fel, consideră că şi completul de judecată poate fi subiectiv, atâta timp cât intimatul asigură protecţia magistraţilor în sălile de judecată ale Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, judecătorul de caz, în mod vădit, fiind părtinitor cu intimatul, respectiv angajaţii Inspectoratului Jandarmeriei Judeţene care au fost implicaţi direct în constatarea contravenţiei.

Sancţiunea aplicată este total nedreaptă, intimatul având posibilitatea de a aplica sancţiunea amenzii contravenţionale „avertisment" sau amenda minimă de  100 lei, iar nu cea maximă, de 500 lei.

Apelantul a precizat că este pensionar, având o pensie infimă de 694 lei şi nu-şi poate permite să plătească o amendă de 500 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 486, art. 488 alin. l pct. 6 din Codul de procedură civilă şi pe cele ale O.G. nr. 2/2001.

În probaţiune au fost depuse copii ale sentinţei atacate, procesului verbal de contravenţie („foarte lizibil") şi cuponului de pensie.

Prin întâmpinarea formulată în faza apelului, intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate, precum şi menţinerea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ca fiind temeinic şi legal încheiat, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, în ziua de 06.09.2017, la orele 11:20, agentul constatator care îşi exercita atribuţiile de serviciu în zona de responsabilitate a localităţii Sighetu Marmaţiei se afla în acel moment la Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a vrut să legitimeze o persoană de sex masculin care era recalcitrantă, necooperantă, care a refuzat să respecte recomandările organelor ce asigurau ordinea şi liniştea publică în instituţie, acesta refuzând în mod repetat să-şi decline identitatea la cererea justificată a agentului constatator.

Ulterior, în urma conducerii la sediul Poliţiei Sighetu Marmaţiei şi a interogării bazei de date cu evidenţa persoanelor, s-a stabilit identitatea persoanei ca fiind numitul C G.

Drept urmare agentul constatator a întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei, fapta petentului fiind încadrată juridic în mod corect la art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată, iar sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei a fost în mod corect individualizată, raportat la conduita contravenientului, care şi-a asumat fapta, nu regretă fapta, ba mai mult declară că „aşa am vrut eu, să nu mă legitimez", totodată refuzând să semneze procesul verbal încheiat. Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit conform prevederilor legale, fapt confirmat de către un martor.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal încheiat, consideră intimatul că, raportat la prevederile art. 17 din O.G. 2/2001 sunt respectate cerinţele imperativ-limitativ prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului verbal contestat, consideră că faptele contravenţionale pentru care petentul a fost sancţionat sunt prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia constituie contravenţie :

„refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sate, de a se legitima cu actul de identitate .sau de a se prezenta la sediul poliţiei, Ia cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;”.

Urmarea imediată a faptelor săvârşite de către petent constă în lezarea valorilor sociale care asigură respectarea normelor de convieţuire socială, liniştea şi ordinea publică, putând genera fapte mai grave chiar cu violenţa.

Faptele petentului prezintă un pericol social imediat, concret şi ridicat, fiind săvârşite într-o instituţie publică, în incinta Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Şi circumstanţele personale ale contravenientului sunt agravante, petentul asumându-şi fapta, nu şi efectele ei. De asemenea, atitudinea petentului de a nu se legitima, pentru a nu răspunde sau evita o posibilă sancţiune, relevă o lipsă clară de educaţie şi responsabilitate socială, o lipsă de respect faţă de cei din jurul său şi societate, lipsuri ce nu pot fi rezolvate decât prin sancţionarea sa drastică.

Agentul constatator a respectat dispoziţiile art. 21, alin. 3 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aplicând sancţiunea raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, la modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, la scopul urmărit, precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei face dovada deplină cu privire la situaţia de fapt şi de drept reţinută în cuprinsul acestuia, bucurându-se de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, care poate fi combătută prin administrarea probei contrare, de către petent, această contravenţie fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

Faţă de cele expuse, consideră că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenţionale prevăzută de art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravenţional, ce constituie temei al răspunderii contravenţionale a petentului.

Nu există motive pertinente pentru anularea procesului verbal sau reindividualizarea sancţiunii, cererea petentului fiind neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205, 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă,art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 republicată, Ordonanţa  Guvernului  nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă  nr. 301 pronunţată de Judecătoria  Sighetu Marmaţiei  la data de  1 februarie 2018, în dosar nr. 2901/307/2017, s-a respins plângerea contravenţională formulată de  petentul  C G  în contradictoriu cu intimatul I J J MM, împotriva procesului verbal de contravenţie seria JO  nr. 1387651 din data de 26.08.2017.

Soluţia s-a fundamentat pe constatarea conform căreia fapta prezintă caracter contravenţional.

Instanţa de apel, constată că petentul a fost sancţionat contravenţional, imputându-i-se, sub aspectul stării de fapt, că la data de 6.09.2017, ora 10.50, aflându-se pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, a refuzat în mod repetat să dea relaţii privind identitatea, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei Sighetu Marmaţiei, unde a fost identificat.

În  conformitate cu art.  2 punctul 31 din Legea nr. 61/1991, cu modificările ulterioare, constituie contravenţie,  refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

Din coroborarea conţinutului procesului verbal de contravenţie şi a probelor testimoniale, tribunalul apreciază că, în speţă, s-a probat caracterul contravenţional al faptei prevăzute de art. 2 punctul 31 din legea nr. 61/1991, cu modificările ulterioare.

În mod pertinent şi judicios a reţinut instanţa de fond că modul în care petentul a fost condus la sediul poliţiei, dacă a fost sau nu supus unor violenţe, excedează limitelor învestirii pe calea plângerii contravenţionale.

Referitor la individualizarea sancţiunii, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 în conformitate cu care sancţiunea se aplică  în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

În concret, instanţa apreciază că fapta comisă de petent şi sancţionată cu amenda în cuantum de 500  lei prezintă  un grad de pericol social relativ scăzut avându-se în vedere circumstanţele reale ale acesteia, necesitându-se asigurarea menţinerii unui just echilibru între gravitatea faptei comise şi sancţiunea  individualizată, motiv pentru care scopurile preventive şi educative ale sancţiunii  pot fi atinse şi în lipsa executării sancţiunii pecuniare.

În sfera circumstanţelor personale, tribunalul include împrejurarea absenţei unor dovezi privind antecedenţa contravenţională şi cuantumul redus al veniturilor lunare realizate (talonul de pensie anexat dosarului cauzei demonstrând obţinerea unui venit în sumă de 694 lei).

Instanţa are în vedere că orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. În consecinţă, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancţiunii contravenţionale se poate realiza şi prin aplicarea unei măsuri de atenţionare.

În lumina acestor consideraţii, instanţa va admite apelul promovat, conform dispozitivului prezentei.

Domenii speta

Spete similare