Fond funciar; anulare hotărare comisie judeteană

Prin sentinţa civilă nr. 4867/11.04.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a dispus în sensul că:

„Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. C. şi R. Ş.A., . în contradictoriu cu pârâtii ROMSILVA, .  DIRECŢIA SILVICĂ V., ., OCOLUL SILVIC B. . ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor A. C, şi R, Ş, A,, a lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar D, şi Primarului Comunei Dagâţa, a  lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, ca nefondate.

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii A, C, şi R, Ş, A, în contradictoriu cu pârâţii COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR DAGÂŢA prin Primar, cu sediul în loc. Dagâţa judeţul Iaşi, PRIMARUL COMUNEI DAGÂŢA, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR IAŞI, prin Prefect, cu sediul în Mun. Iaşi, strada A. Panu nr.60, judeţ Iaşi, având ca obiect obligarea pârâţilor, fiecare conform propriilor competenţe, să emită propunerea de retrocedare a suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră după autorul F,B,, aflate pe teritoriul comunei Dagâţa (circa 128 ha), să valideze aceste propuneri prin înscrierea reclamanţilor în anexa 37, să pună reclamanţii în posesie cu terenurile cu vegetaţie forestieră ce se cuvin a fi retrocedate după autorul F, B,, pe teritoriul comunei Dagâţa, să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru terenurile cu destinaţie forestieră după autorul F, B,, pe teritoriul comunei Dagâţa, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii/penalităţi de întârziere până la punerea efectivă a reclamanţilor în posesie cu terenurile de care autorul lor a fost deposedat, ca nefondată. „

Pentru a decide astfel prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:

„Din analiza coroborată a acţiunii introductive înregistrată la Judecătoria Roman sub număr de dosar 2/291/2015,  a Încheierii de disjungere pronunţată la 07.10.2015 în dosarul nr.2/291/2015 al Judecătoriei Roman, a sentinţelor pronunţate în dosarele disjunse şi a precizărilor aduse de reclamanţi, instanţa de faţă reţine că a fost investită prin Sentinţa civilă de declinare nr.2549/07/10/2015 a Judecătoriei Roman, cu cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa prin Primar, Primarul Comunei Dagâţa, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi, Romsilva Bucureşti, Direcţia Silvică V  şi Ocolul Silvic potrivit competenţelor fiecărui pârât, să emită propunerea de retrocedare a suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră după autorul F B., aflate pe teritoriul comunei Dagâţa, să valideze aceste propuneri prin înscrierea reclamanţilor în anexa 37, să pună reclamanţii în posesie cu terenurile cu vegetaţie forestieră ce se cuvin a fi retrocedate după autorul F.B., pe teritoriul comunei Dagâţa, să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru terenurile cu destinaţie forestieră după autorul F. B., pe teritoriul comunei Dagâţa, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii/penalităţi de întârziere până la punerea efectivă a reclamanţilor în posesie cu terenurile de care autorul lor a fost deposedat.

În motivarea cererii lor reclamanţii au susţinut în esenţă că au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse la Comisia Locală de Fond Funciar S. însă din analiza documentelor pe care le deţin rezultă că urmare a reorganizării administrative o parte semnificativă din terenul forestier de care a fost deposedat autorul lor – F. B. (circa 128 de ha, conform precizărilor ulterior depuse la dosar) s-ar afla pe raza U.A.T. Dagâta din judeţul Iaşi, terenul fiind administrat de Ocolul Silvic B. şi de Ocolul Silvic H. sub autoritatea Direcţiei Silvice V. şi a Direcţiei Silvice N.. Cealaltă parte, susţin reclamanţii, se află pe raza teritorială a comunei Stăniţa fiind administrată de Ocolul Silvic H. sub autoritatea Direcţiei Silvice N..

De asemenea reclamanţii au susţinut că au făcut numeroase demersuri pentru aflarea locului exact al situării terenurilor fostă proprietate dar fără rezultat deoarece pârâtele din acţiunea de faţă, împreună cu alte structuri, au refuzat să le răspundă şi să le ofere informaţii. Pretenţiile reclamanţilor formulate pe acest aspect - cenzurarea refuzului de oferire de informaţii şi obligare la răspuns – au fost disjunse de instanţa iniţial învestită pentru a fi judecate separat în faţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal.

După primirea cererii disjunse instanţa a solicitat de la reclamanţi precizări privind obiectul cererii, depuse de aceştia la data de 21.06.2016 şi din care rezultă că obiectul cererii reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii indicaţi mai sus îl reprezintă o suprafaţa de circa 128 de ha pădure aflate pe teritoriul comunei Dagâţa din judeţul Iaşi (f.40 dosar I).

La instanţa iniţial investită, au formulat întâmpinări pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa, Primarul Comunei Dagâţa, pârâta Direcţia Silvică V. şi pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi care au formulat următoarele apărări şi excepţii, relevante pentru cauza declinată instanţei de faţă :

1.Pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa şi Primarul Comunei Dagâţa (alături de alte structuri dar care nu sunt părţi în dosarul declinat) a invocat  lipsa calităţii procesual active a reclamanţilor şi lipsa calităţii procesual pasive a Primarului Comunei Dagâţa; în esenţă s-a motivat prin faptul că din evidenţele proprii nu rezultă că reclamanţii au formulat vreo cerere adresată acestei comisii, comisia nu deţine acte cu privire la cele solicitate de reclamanţi, ţinuturile cu terenurile forestiere invocate nu se află pe teritoriul comunei Dagâţa;

2.Pârâta Romsilva - Direcţia Silvică V. a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, lipsa calităţii procesual pasive motivat în esenţă de faptul că structurile de administrare a fondului forestier nu au atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului la reconstituire. Pe fond s-a invocat puterea de lucru judecat (în forma sa de prezumţie şi nu de excepţie de autoritate de lucru judecat, aşa cum greşit au considerat reclamanţii de faţă prin răspunsul la întâmpinare) în raport de Sentinţa pronunţată în dosarul nr.5881/291/2009 al Judecătoriei Roman şi s-a susţinut că pârâtele şi-au îndeplinit atribuţiile legale stabilite prin lege în sarcina lor.

3.Pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi a invocat lipsa calităţii procesual pasive.

În dosarul de faţă, la instanţa învestită după disjungere şi declinare, au redepus întâmpinări/precizări cu caracter de întâmpinare Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa şi Primarul Comunei Dagâţa (19/07/2016) şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi (11/08/2016).

Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa şi Primarul Comunei Dagâţa au reiterat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi (invocată şi în dosarul 2/291/2015 anterior disjungerii şi declinării) motivat pe faptul că o suprafaţă din terenul revendicat de reclamanţi se află pe teritoriul comunei Stăniţa în judeţul Neamţ şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar Dagâţa şi a Primarului Comunei Dagâţa. Pârâţii au susţinut netemeinicia pe fond a cererii deoarece: terenurile din ţinuturile invocate de reclamanţi nu se află pe teritoriul Comunei Dagâţa, comuna Dagâţa nu deţine acte din care să rezulte că după reorganizarea administrativă din anul 1968 în limitele sale ar fi fost cuprinse terenuri aparţinând fostei moşii Todireni din comuna Stăniţa Judeţul Roman, proprietatea numitei F. B., la această comisie nu s-a depus nicio cerere de reconstituirea după acest autor, reclamaţilor li s-a pus în vedere în mai multe rânduri să depună acte cu privire la data formulării şi depunerii în termen a cererii de reconstituire la Primăria Dagâţa, dovada dreptului de proprietate şi a amplasamentului proprietăţii, a calităţii de moştenitor.

Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi a reiterat lipsa calităţii sale procesual pasive .

La data de 21.06.2016 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea formulată de reclamanţi cu obiect „intervenţie principală” prin care reclamanţii au cerut introducerea în cauză a trei noi pârâţi şi anume Direcţia Silvică N., Ocolul Silvic H.şi Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa. Fiindu-le cerute precizări suplimentare în legătură cu această cerere, reclamanţii au depus la data de 18.07.2016 precizări prin care au subliniat o dată în plus faptul că cererea lor este o cerere de intervenţie principală întemeiată pe dispoziţiile art.62 din Codul de procedură civilă.

Cererea de intervenţie a fost comunicată părţilor deja existente în dosar precum şi terţilor vizaţi de intervenţie (Direcţia Silvică N. , Ocolul Silvic H.  şi Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa ) fiind depus un punct de vedere la dosar numai din partea primului „intervenient” arătat şi anume Direcţia Silvică N. care a invocat mai multe de excepţii în legătură cu cererea principală precum şi cu cererea incidentală a reclamaţilor şi subliniind  inadmisibilitatea acesteia din urmă.

La 23.09.2016 faţă de cererea de „intervenţie” comunicată a depus la dosar întâmpinare Direcţia Silvică N.invocând nulitatea cererii, necompetenţa, autoritatea de lucru judecat, lipsa calităţii procesual pasive a Romsilva, tardivitatea (decăderea/inadmisibilitatea) precizărilor aduse acţiunii, inadmisibilitatea intervenţiei.

Reclamanţii au depus numeroase precizări şi înscrisuri, multe dintre acestea având caracter repetitiv.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 09 Decembrie 2016 pronunţată în dosarul de faţă instanţa a respins ca nefondate excepţiile necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, a dispus unirea cu fondul a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor A. C. şi R.Ş. A., a lipsei calităţii procesual pasive a Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa şi Primarului Comunei Dagâţa, a  lipsei calităţii procesual pasive a Comisie Judeţene de Fond Funciar Iaşi, a admis  excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor Romsilva, Direcţia Silvică Vaslui, Ocolul Silvic B.şi a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamanţilor de „intervenţie” în cauză a terţilor Direcţia Silvică N., Ocolul Silvic H. şi Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa, cu motivarea expusă în respectivă încheiere de şedinţă, atacabilă odată cu fondul.

În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a administrat la cererea părţilor probe cu înscrisurile depuse la dosar. S-au respins ca neutile probele cu expertiză solicitate în cauză.

ANALIZÂND CEREREA FORMULATĂ, PROBELE ADMINISTRATE, APĂRĂRILE FORMULATE SI DISPOZIŢIILE LEGALE INCIDENTE INSTANŢA REŢINE URMĂTOARELE :

În prezenta cauză reclamanţii solicită obligarea pârâtelor menţionate la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţa de teren cu având categoria de folosinţă pădure despre care pretind că a aparţinut autoarei lor Floarea Buicliu şi mai susţin că s-ar afla pe teritoriul comunei Dagâţă din judeţul Iaşi.

Reţine instanţa de faţă că reclamanţii îşi legitimează calitatea procesual activă prin calitatea de succesori şi moştenitori prin retransmitere după F. B., aspect care a fost reţinut cu puterea de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr.659/03.03.2011 a Judecătoriei Roman şi prin Decizia civilă nr.51/RC /17.01.2012 a Tribunalului Neamţ (f.143 şi urm. dosar vol III).

Prin urmare această excepţie, care a fost unită cu fondul prin Încheierea de şedinţă din data de 09.12.2016, se va respinge ca nefondată în lumina probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză, respectiv hotărârile judecătoreşti anterior menţionate depuse la dosar de reclamanţi la solicitarea instanţei de judecată.

Cu privire la excepţiile vizând calitatea procesual pasivă a celor două comisii de fond funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa , Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi,  şi a Primarului Comunei Dagâţa instanţa reţine că atât timp cât reclamanţii afirmă pretenţii cu privire la o suprafaţa de teren despre care susţin că s-ar aflat în raza de competenţă administrativă, a acestor comisii, conform dispoziţiilor Legii nr.18/1991, în cadrul procesual al cererii de faţă cu obiect obligarea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren,  aceşti pârâţi se legitimează procesual pasiv.

 Instanţa are în vedere, în soluţionarea acestei excepţii, faptul că din probele cu înscrisuri depuse de reclamanţi la dosar, respectiv corespondenţa purtată cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi şi corespondenţa dintre Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa şi Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa după anul 2014, rezultă faptul că o parte din terenul care a aparţinut autoarei lor F.B.a fost „trecut” după anii 1950 în raza de competenţă administrativă a comunei Dagâţa.

Prin urmare şi excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor A. C. şi R.Ş. A., a lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Locale de Fond Funciar Dagâţa şi Primarului Comunei Dagâţa, unite cu fondul prin Încheierea de şedinţă din data de 09.12.2016, se vor respinge ca nefondate.

În ceea ce priveşte fondul cererii reclamanţilor instanţa reţine că aceasta a este nefondată în esenţă pentru următoarele argumente:

Din întreg probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză rezultă că reclamanţii au adresat, cu respectarea termenelor legale prevăzut de legile speciale reparatorii, cereri de reconstituire a dreptului la proprietate pentru suprafaţa de teren care i-a aparţinut autoarei lor F. B. (fosta moşie T.) numai către Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa din judeţul Neamţ (precizări la filele 126,127 dosar şi adresa de la fila 160 dosar vol III).

Abia în anul 2014, reclamanţii (aflând despre faptul că urmare a reorganizărilor administrative survenite după anii 1950, o parte din acest teren s-ar afla de fapt în raza de competenţă administrativă a Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa din judeţul Iaşi) au pretins prin cereri „complementare” Comisiei Locale de Fond Funciar Stăniţa să redirecţioneze cererea lor de reconstituire către Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa din judeţul Iaşi (adresa de la fila 169 dosar).

Prin urmare se reţine că reclamanţii nu au adresat o cerere de reconstituire în termen legal către Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa ci, după ei înşişi susţin, au adresat toate cererile lor către Comisia Stăniţa din judeţul Neamţ.

Relativ la acest aspect reclamanţii susţin că exista, în temeiul dispoziţiilor art.33 din Legea nr.1/2000 modificată prin Legea nr.247/2005, obligaţia Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa să direcţioneze cererea lor din oficiu către Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa.

Instanţa reţine însă că exista această obligaţie a Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa numai dacă reclamanţii ar fi indicat în concret sau furnizat suficiente indicii cu privire la amplasamentul terenului solicitat a le fi reconstituit; în caz contrar,  instanţa reţine că articolul invocat de reclamanţi nu obligă comisiile de fond funciar să facă, din oficiu, demersuri pentru a identifica amplasamentul unei suprafeţe de teren în locul celui interesat. Prin urmare o cerere de reconstituire greşit îndreptată cu privire la care se naşte obligarea redirecţionării este o cerere din al cărei conţinut rezultă nu numai întinderea unei suprafeţe de teren ci şi amplasamentul terenului de o aşa manieră încât să permită comisiei ce a fost iniţial investită să îşi verifice propria competenţă înainte de a se pronunţa. Nicio dispoziţie a Legii fondului funciar nu obligă Comisiile să identifice prin cercetări proprii amplasamentul unei suprafeţe de teren, identificată de solicitant doar ca întindere şi denumire topică, în locul celui interesat.

Or, reclamanţii nu au făcut dovada faptului că în cererea adresată în termen legal Comisiei Locale de Fond Funciar Stăniţa au indicat sau au furnizat elemente suficiente pentru identificarea amplasamentului terenului solicitat astfel încât să se poată concluziona asupra faptului că această Comisie avea obligaţia redirecţionării cererii sau a părţii corespunzătoare  din cererea lor către Comisia Dagâţa din judeţul Iaşi. 

Însă acesta este numai un aspect al problemei în discuţie.

Determinant în pronunţarea soluţiei de faţă este faptul că reclamanţii în cererea de faţă ignoră să observe faptul că în anul 2009 instanţele  judecătoreşti investite la cererea lor - Judecătoria Roman şi respectiv Tribunalul Neamţ - au statuat cu putere de lucru judecat, în cadrul unei analize detaliate, ce nu se impune a fi reluată pe larg în prezenţa hotărâre,  asupra  faptului că din totalul celor 640 de ha de teren cu vegetaţie forestieră pe care autoarea lor le deţinea în anii 1943 au avut loc mai multe înstrăinări iar potrivit evidenţelor agricole din anii 1948 - 1951 suprafeţele rămase în proprietate după acest autor nu depăşeau 32,32 ha teren cu destinaţia de pădure - suprafaţă pentru care s-a şi admis acţiunea reclamanţilor fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate.

Altfel spus, instanţele judecătoreşti au stabilit, cu putere de lucru judecat care este starea fapt şi de drept privitoare la întinderea îndreptăţii reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu destinaţia de pădure după F. B., în urma cererilor formulate de ei în termen legal la Comisia Stăniţa iar împrejurarea că după acest moment, în care instanţele judecătoreşti au tranşat această chestiune în mod definitiv, reclamanţii au aflat că de fapt o parte din terenul având categoria de folosinţă pădure, ar fi situat şi pe raza localităţii Dagâţa din judeţul Iaşi, nu poate să schimbe concluzia asupra îndreptăţirii lor totale, nu poate să le deschidă calea unei noi analize administrative sau jurisdicţionale asupra aceloraşi cereri sau asupra unor cereri „complementare”  - depuse atât în afara termenului legal cât după pronunţarea instanţelor de judecată -  în faţa unei alte comisii de fond funciar şi respectiv a alte instanţe de judecată, deoarece se opune puterea de lucru judecat degajată de hotărârile judecătoreşti anterior pronunţate.

Reţinând aşadar faptul că după autoarea lor F. B. reclamanţii şi-au probat îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru 32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră din fosta Pădure T., aspect stabilit cu puterea de lucru judecat în anul 2009, terenul fiindu-le deja reconstituit prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile depuse la dosar, acţiunea de faţă, formulată de reclamanţi având ca obiect obligarea pârâtelor autorităţi administrative din judeţul Iaşi, fiecare conform propriilor competenţe, să emită propunerea de retrocedare a suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră după autorul F. B., aflate pe teritoriul comunei Dagâţa (circa 128 ha), să valideze aceste propuneri prin înscrierea reclamanţilor în anexa 37, să pună reclamanţii în posesie cu terenurile cu vegetaţie forestieră ce se cuvin a fi retrocedate după autorul F. B., pe teritoriul comunei Dagâţa, să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru terenurile cu destinaţie forestieră după autorul F. B., pe teritoriul comunei Dagâţa, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii/penalităţi de întârziere până la punerea efectivă a reclamanţilor în posesie cu terenurile de care autorul lor a fost deposedat, ca nefondată.”

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel  A. C. şi Ş. A. R. criticând-o pentru următoarele motive:

1)In temeiul Art. 460, alin. 2 si 3 din NCPC apelantul consideră că hotărârea în întregul

ei este supusă apelului.

2)In temeiul Art. 461, alin. 1) din NCPC calea de atac este exercitată împotriva dispozitivului hotărârii pronunţate,

3)In temeiul Art. 476 NCPC, apelantul solicită instanţei « o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept". In acest sens solicită instanţei de apel rejudecarea procesului cu evocarea fondului si « trimiterea cauzei spre reiudecare primei instanţe cu obligarea acestei instanţe de a respecta dispoziţiile instanţei de apel, atât sub aspectul dezlega unu& chestiuni de drept cât si în ceea ce priveşte necesitatea administrării unor probe noi».

3.1)Instanţa consideră în mod tendenţios drepturile legitime ale reclamanţilor, a căror întindere este dovedită cu înscrisuri si Raportul de Expertiza Extrajudiciară, drept« pretenţii » presupuse.

3.2)In paralel instanţa nu se raportează la probatoriul comunicat de către reclamanţi si blochează toate cererile de completare ale probatoriului prin înscrisuri si expertize, desi nu deţine totalitatea informaţiilor necesare pentru aflarea adevărului si pronunţarea unei hotărâri în cunostiinţă de cauză. Incident Art.22 din NCPC.

3.3)In absenta informaţiilor necesare si a lipsei de parcurgere amănunţită a probatoriului comunicat, instanţa concluzionează greşit atât asupra obligaţiilor din punctul de vedere al aplicării legilor funciare ce decurg atât pentru cele două Comisii Locale Stânita si Dâgâta cît si pentru reclamanţi în ceea ce priveşte depunerea Notificărilor si tratarea acestora.

3.4)Invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. 5881/291/2009 ca factor determinant în pronunţarea hotărârii, nu are relevanta. Atît Decizia Civila nr. 51/RC din 17/02/2009 a Tribunalului Neamţ cât si prin Sentinţa Civila nr. 659 din 03/03/2011 pronunţata de Judecătoria Roman în dosar nr. 5881/291/2009 se referă exclusiv la 32,32 ha teren forestier cu regim agricol ce figurează în Registrul Agricol al Comunei Stânita. Instanţa la acea oră nu a putut să se pronunţe asupra suprafeţelor de pădure cu regim silvic în absenta unui probatoriu suficient. Aceasta nu înseamnă negarea existentei acestor suprafeţe de pădure cu regim silvic ce figurează în sute de înscrisuri obţinute din arhive asa cum a interpretat instanţa printr-o serie de confuzii.

4)In temeiul Art. 461, alin. 2) din NCPC coroborat cu Art. 430 , alin. 1) din NCPC prezenta de atac este exercitată si împotriva considerentelor ce au stat la baza pronunţării acesteia, solicitând înlăturarea celor ce sunt apte a prejudicia pe apelanţi şi înlocuirea considerentelor ce vor fi emise de către instanţa de apel, astfel:

4.1)Instanţa a considerat determinant în pronunţarea soluţiei să invoce autoritatea de lucru judecat în dosarul 5881/291/2009, făcînd o gravă confuzie între două tipuri de terenuri cu vegetaţie forestieră cu regim agricol sau cu regim forestier cu interpretarea acestor hotărâri. Prezenta cauza tratează suprafeţele de pădure cu regim silvic ce sînt înscrise în Amenajamentele Ocolului Silvic Roman din 1946-1947 si în dosarul de Ieşire din succesiune după Floarea BUICLIU nr. 1029/1943 la Tribunalul Roman.

4.2) In probatoriu s-a arătat cu numeroase înscrisuri (Dosar 1029/1943 - Tribunal Roman Tabel cu locuitorii ce au cumpărat pădure de la succesorii F.B., la data de 01/01/1948 si Situaţia Amenjamentelor Ocolul Silvic Roman 1947) că erau în proprietatea autorului Floarea BUICLIU cca 422 ha de pădure cu regim silvic cu amenajamente, asa cum se confirma si prin Raportul de Expertiză Tehnică Extra Judiciară realizat de către Expertul Ing. P. I. comunicat la termenul data de 14/02/2017. Acest Raport nu a fost contestat de nici una din părţi si nici de către instanţă.

4.3)Autoritatea de lucru judecat prin Decizia Civila nr. 51/RC din 17/02/2009 a Tribunalului Neamţ cât si prin Sentinţa Civila nr. 659 din 03/03/2011 pronunţata de Judecătoria Roman în dosar nr. 5881/291/2009 este în raport strict cu suprafaţa de 32,32 ha menţionată în Registrul Agricol al Comunei Stăniţa, instanţa la acel moment a considerat că nu sînt probe suficiente pentru suprafeţele de pădure cu regim silvic şi nicidecum că nu ar mai exista alte suprafeţe de pădure în proprietate la momentul confiscării. Considerentul instanţei neagă în integralitate probatoriul prezentat si deturnează sensul hotărârilor din Dosarul 5881/291/20019.

4.4)Este cunoscut că toate suprafeţele de pădure cu regim silvic au trecut în proprietatea statului ca « bun al poporului » prin simpla publicare a Constituţiei R.P.R. din 1948, suprafaţa de pădure de 32,32 ha pădure asa cum reiese din Registru Agricol a fost confiscată la o dată ulterioara anului 1948. In acest sens invocăm si înscrisul Borderoul Populaţiei Proprietăţilor si Exploataţilor Agricole din 1948 în care este menţionat ca proprietar B.G. cu o suprafaţă de 33,4348 ha si Registrul Agricol al Comunei Stânita din anii 1948-1951 înscrisuri ce tratează în exclusivitate terenurile cu regim agricol.

5). În temeiul Art.466 alin. 4 coroborat cu art. 235 din NCPC apelanţii formulează apel şi împotriva Încheierilor premergătoare preparatoare şi interlocutorii, astfel:

5.1) Prin încheierea de Şedinţă din data 14/02/2017) Instanta menţionează Raportul de Expertiză Extra Judiciară comunicat de reclamanţi. Acest probatoriu nu va fi însă analizat si nu va fi nici menţionat în considerentele ce au condus la pronunţarea Sentinţei Civile desi clarifică fără dubiu o serie de chestiuni ce sunt evocate de instanţa drept presupuse drepturi si pretenţii.

5.2)Prin Încheierea de şedinţă din data de 28.04.2017, instanţa refuză în bloc toate cererile de completare a probatoriului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 NCPC, fără alte precizări de drept, deşi aceste cereri fac obiectul capătului 1 si 2 din cererea de chemare în judecată iniţială în dosarul nr. 2/291/2015 înainte de disjutare. Astfel consideră apelanţii că instanţa nu a răspuns acestor capete de cerere intim legate de procedura administrativă de retrocedare a terenului si fără de care aceasta nu se poate încheia.

5.3)In mod surprinzător instanţa nu numai că împiedică reclaamanţii a putea demonstra justeţea cauzei, dar menţine la rândul ei acest « cerc al tăcerii » ce este constituit de ani de zile pentru a împiedica punerea în posesie si intrarea în drepturile legitime ale reclamanţilor. Consideră incidente Art.6 alin. 1 din CEDO, Art. 6 si Art. 22 din NCPC.

6) In temeiul Art. 474 al. (3) din NCPC solicită anularea hotărârii atacate cu apel deoarece « soluţionarea cauzei de către prima instanţă s-a făcut fără a intra în judecata fondului ».

 6.1) In fapt instanţa a refuzat să ia în considerare probatoriul comunicat de subsemnaţii în integralitatea sa, a refuzat de asemenea sa acorde completarea acestuia prin proba cu înscrisuri si Expertiza Tehnică Judiciară, deşi a constatat că de ani de zile pârâtele au refuzat să comunice reclamanţilor înscrisurile ce le deţin si ce prezintă interes pentru a demonstra localizarea precisă a « Trupului Veja ».

6.2 ) Instanta nu a reţinut din probatoriul administrat că Notificările reclamaţilor s-au făcut în termenele prevăzute de legile funciare speciale si au fost înregistrate la Comisia Locală Stânita acolo unde se găsea proprietatea în integralitatea ei la momentul confiscării, cu respectarea prevederilor Legii 18/1991.Nu exista nici o obligaţie legală pentru subsemnaţii de a se adresa direct Comisiei Locale Dâgâta.

6.3)Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat că Notificarea trimisa Comisiei Locale Dâgâta în data de 28/07/2014, este un duplicat al celei adresate Comisiei Locale Stânita in temeiul Art. 11, alin 8) Din H.G. 890, tocmai pentru că era previzibil că aceasta nu va face demersurile necesare, deşi se menţiona în acest document necesitatea comunicării acesteia către Comisia Locala Dâgâta.

6.4)In fapt din probatoriu reiese că Pârâta Comisia Locala Stanita timp de peste doi ani nu a transmis aceasta notificare, iar cînd a făcut-o, comunicarea a fost si este si acum incompletă asa cum reiese din adresele Comisiei Locale Dâgâta.

6.5)Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat si nu a amendat Comisia Locala Dâgâta ce a susţinut în fals că nu ar fii primit Notificarea din data de 28/07/2014 , în ciuda probatoriului obţinut de la serviciile poştale franceze si române( fiind o scrisoare recomandata internaţionala), si a criticilor aduse ulterior acestei notificări de către pârâtă.

6.6) Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat că planurile oficiale ale

proprietătii au fost obţinute de reclamanţi de la Arhivele Judeţene Neamţ în urma deschiderii

unei acţiuni în justiţie privind obligaţia de a face în dosarul nr. 454/3/2008 si au fost apoi

comunicate Comisiei Locale Stânita, aceasta având în fapt elementele necesare localizării.

6.7)Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat că asa cum reiese din adresele OCPI Neamţ,  că Planul cadastral nr. 2, scara 1/10/000 al Comunei Staniţa nu a fost niciodată reactualizat, limita dintre cele doua comune fiind figurata eronat. Acest plan cadastral ar fii trebuit să cuprindă amplasamentul fostului « Trup Veja » si limita separativă actuală dintre UAT Stânita si UAT Dâgâta.

6.8)Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat că ROMSILVA Direcţia Neamţ si Comisia Locala Stânita ce au pus în posesie peste 80 de persoane cu terenuri cu vegetaţie forestiera în limitele fostului « Trup Veja »în baza actelor de vînzare cumpărare menţionate în Raportul de Expertiză Topografică Extrajudiciara, nu aveau cum să nu aibă cunostiintă de amplasamentul exact al acestui trup de pădure cu riscul de a încălca Art. 61 alin. 1 din HG 890/2005 si Art. 75, alin 1 din H.G. 890/2005 în materia retrocedărilor suprafeţelor de pădure.

6.9)Instanţa nu a reţinut din probatoriul administrat că Procesele Verbale privind modificarea si recunoaşterea reciproca a limitei administrative dintre UAT Stănita si UAT Dâgâta sunt semnate chiar de Primarii actuali ai celor doua comune ce sunt parte în acest dosar si cu titlu personal. Mai mult Primarul Comunei Stânita L.B.T. este nativ chiar din Comuna Tarnita si a copilărit la 300 m de limita fostului « TrupVeja » din Pădurea Todireni.

In fata acestui probatoriu instanţa cu ignorarea materiei. Art. 9, alin. 3 din Legea 18/1991, Art. 33. din Legea 1/2000, modificata prin Legea 247/2005, concluzionează că nu exista nici o obligaţie a Comisiei Locale Stânita de a contacta Comisia Locala Dâgâta şi că reclamanţii ar fi trebuit să adreseze o Notificare "în termen" Comisiei Locale Dâgâta. Aceasta concluzie a Instanţei este făcută fără a cerceta si verifica întinderea si localizarea Trupului Veja la momentul confiscării, fără a cunoste întinderea actuala a acestui Trup în limitele UAT Dâgâta si UAT Stânita si fârâ a tine cont de probatoriul administrat de reclamanţi.

Ori Planul Judeţului Roman din Atlasul Judeţelor României, întocmit de General C-tin Teodorescu , realizat în 1928 după reorganizarea administrativă arată în mod limpede că întreagul Trup Veja din Pădurea Todireni se afla în Judeţul Roman la momentul confiscării si pânâ la reorganizarea administrativă din 1950.

7) In temeiul Art. 479 ; alin. 1) din NCPC, apelanţii solicita verificarea stabilirii situaţiei de fapt si aplicarea legii de către prima instanţa sub următoarele aspecte : drepturile reale ale reclamanţilor, întinderea si localizarea acestora, situaţia juridica detaliată a fostului Trup Veja, pe tipuri de terenuri, cumul retrocedări, teren cu vegetaţie forestieră disponibil la retrocedare, obligaţiile pârâtelor de a furniza informaţiile necesare încheierii procedurii administrative de retrocedare în temeiul Legilor Funciare.

8) In temeiul Art. 479, alin 2) din NCPC, solicita instanţei să dispună completarea probelor administrate în primă instanţă prin:

8.1) acordarea probei cu efectuarea unei Expertize Judiciare Tehnice Topografice având următoarele obiective:

-localizarea exactă a terenului forestier de origine « Trupul Veja » din fosta Pădure Todireni, asa cum apare pe planurile oficiale din 1936, cu integrarea în planurile cadastrale actuale ale UAT Stănita si UAT Dagâta scara 1/10.000.

-să stabilească dacă la momentul confiscării pădurilor din 1948-1950, întreg « Trupul Veja » se afla limitele UAT Stânita din fostul Judeţ Roman sau era divizat între mai multe unităţi administrative comunale si judeţene.

-să localizeze în funcţie de limita actuala dintre UAT Stânita si UAT Dâgâta modificata în 1950 si validata în 1972, care este repartiţia suprafatelor de teren din fostul « Trup Veja » între cele doua UAT Stânita si UAT Dâgâta pe tipuri de terenuri cu explicitarea suprafeţelor.

-să localizeze ce suprafeţe de pădure din fostul « Trup Veja » sunt administrate actualmente de către ROMSILVA Direcţia Silvică Neamţ (Ocolul Silvic H.) si ce suprafeţe de pădure sunt administrate de către ROMSILVA Direcţia Silvică Vaslui (Ocolul Silvic B.).

-sâ localizeze ce suprafeţe de teren agricol si forestier au fost puse în posesie unor terţe persoane în limitele fostului « Trup Veja » de câtre Comisiile Locale de Fond Funciar Stânita si Dâgâta.

-să localizeze si ce suprafeţe de teren cu vegetaţie forestiera au rămas disponibile la retrocedare în UAT Stănita si UAT Dagâta si care sunt Direcţiile Silvice ce le administrează.

Aceasta probă a fost solicitata de reclamanţi prin Cererea din 02/04/2017 la termenul din data de 11/04/2017, fiind considerata de către instanţa ca « fiind neutilă » în dispozitivul sentinţei civile fără o alta justificare juridică. Considera că sunt incidente Art.6 alin.1 din CEDO, Art. 6 si Art. 22 din NCPC.

8.2) Acordarea probei cu înscrisuri în temeiul Art. 293 din NCPC, Art. 81, alin.1 din H.G. 890/2015 si Art. 7, pct. 2din H.G. 401/2013 instanţa urmând să ordone înfăţişarea înscrisurilor probatorii deţinute de către pârâtele ROMSILVA Regia Natioanlă, ROMSILVA Direcţia Vaslui si Neamţ si Ocoalele Silvice Horia si Băcesti, referitoare la « amenajamentele silvice» actuale si la nivelul anului 1990, precum si a scitelor de localizare ce au servit la întocmirea Proceselor Verbale de Delimitare pentru Titlurile de Proprietate emise. Aceste înscrisuri au fost solicitate instanţei prin Precizările din 12/06/2916 la termenul din 21/06/2016 cu respectarea Art.39, alin. 4) din HG 890/2005. Aceste înscrisuri sunt necesare întocmirii Expertizei Tehnice Judiciare Topografice si judecării pe fond.

8.3)Acordarea probei cu înscrisuri în temeiul Art. 293 din NCPC, Art. 81, alin.1 din H.G. 890/2015 prin care instanţa urmând să ordone înfăţişarea înscrisurilor probatorii deţinute de câtre pârâtele Comisia Locala de Fond Funciar Stânita si Bâcesti si Comisia Judeţeană Neamţ si lasi referitor la planurile parcelare de localizare ce au servit la întocmirea Proceselor Verbale de Delimitare pentru Titlurile de Proprietate emise. Aceste înscrisuri au fost solicitate instanţei prin Precizările din 12/06/2916 la termenul din 21/06/2016. Aceste înscrisuri sunt necesare întocmirii Expertizei Tehnice Judiciare Topografice si judecării pe fond.

8.4)Acordarea probei cu înscrisuri în temeiul Art. 293 din NCPC si Art. 81, alin.1 din H.G. 890/2015, prin care instanţa urmînd sâ ordone înfăţişarea înscrisurilor probatorii deţinute de către pârâtele Consiliul Local al Comunei Stănita si Dagâta referitor la inventarul terenurilor retrocedabile cu vegetaţie forestieră ce se află la dispoziţia Comisiilor Locale de Fond Funciar si sînt cuprinse în Inventarul terenurilor efectuat prin aplicarea Legii 165/2013 cu prezentarea «poligoanelor» cadastrale. Aceste înscrisuri au fost solicitate instanţei prin Precizările din 12/06/2916 la termenul din 21/06/2016. Aceste înscrisuri sînt necesare întocmirii Expertizei Tehnice Judiciare Topografice si judecării pe fond.

Pentru aceste motive, în temeiul Art. 480 alin. 3) din NCPC apelanţii solicită instanţei să constate că în mod greşit prima instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului si pe cale de consecinţă să anuleze hotărârea, să rejudece procesul evocând fondul si să trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Intimatele  Comisia Locală de fond funciar Dagata, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvica Neamţ  au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

.Apelanţii au depus la dosar PRECIZĂRI referitor la: Punctul 3.4) din Cererea de apel, :« Invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. 5881/291/2009 ca factor determinant în pronunţarea hotărârii, nu are relevanta . Atît Decizia Civila nr. 51/RC din 17/02/2009 a Tribunalului Neamţ cît si prin Sentinţa Civila nr. 659 din 03/03/2011 pronunţata de Judecătoria Roman în dosar nr. 5881/291/2009 se refera exclusiv la 32,32 ha teren forestier cu regim agricol ce figurează în Registrul Agricol al Comunei Stânita. Instanţa la aceea oră nu a putut sâ se pronunţe asupra suprafeţelor de pădure cu regim silvic în absenta unui probatoriu suficient. Aceasta nu înseamnă negarea existentei acestor suprafeţe de pădure cu regim silvic ce figurează în sute de înscrisuri obţinute din arhive asa cum a interpretat instanţa printr- serie de confuzii".

Apelanţii subliniază faptul că obiectul apelului este calea de atac împotriva considerentelor prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce deşii au legătură cu procesul sînt greşite , ( Ari. 461 alin.2 din NCPC)

In acest sens invocă excepţia autorităţii de lucru judecat în Dosarul nr. 2/291/2015, Decizia Civila nr, 1063 din 25/09/2017 pronunţata în apel de câtre Tribunalul Neamţ. Apelanţii arată că din acest dosar de origine nr. 2/291/2015, în urma refuzului instanţei Judecătoriei Roman de a judeca cauza, aceasta a fost disjunsa în Dosarul 5276/291/2015 la Judecătoria Roman si în Dosarul 5278/291/2015 la Judecătoria lasi, în care s-a pronunţat Sentinţa Civila nr. 4867 din 11/04/2017 atacata prin aceasta Cerere de Apel.

Instanţa Tribunalului Neamţ prin Decizia Civila nr. 1063 din 25/09/2017 constată evidenta greşită raportare a excepţiei autorităţii de lucru judecat la Dosarul 5881/291/2009, în cadrul judecaţii pe fond, admitînd astfel apelul declarat de câtre subsemnaţii în temeiul Art. 479 din NCPC , pentru următoarele considerente :

« Obiectul Cererii introductive este diferit de cel al Dosarului 5881/291/2009, fiind vorba de 518 ha de pădure cu regim silvic, ( pretenţii reduse ulterior la 422 ha de pădure după calculele din Raportul de Expertiză din 14/01/20M\) suprafaţă diferită de cele 32,32 ha de pădure cu regim agricol ce au făcut obiectul judecăţii în cadrul Dosarului 5881/291/2009 si 3539/291/2014 prin hotărâri râmase definitive. »

1)« Reiese ca obiectul cererii introductive este diferit de cel din Dosarul 5881/291/2009 în care s-au pronunţat hotărârile menţionate mai sus, si pe cale de consecinţă caAîn mod greşit prima instanţa a reţinut existenta lucrului judecat în raport cu aceste hotărâri. »

2)«Intrucît în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fârâ a intra în judecarea fondului, în temeiul Art. 480, alin.3) din NCPC, instanţa de control judiciar va anula hotărârea apelată s va trimite cauza la prima instanţă în vederea rejudecârii. »

Sub acest aspect în prezenta cauză obiectul apelului îl constituie si calea de atac împotriva considerentelor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază subsemnaţii în drepturile lor legitime., incident Art. 461, alin. 2 din NCPC, dat fiind greşita interpretare a Deciziei Civile nr. 51VRC din 17/02/2009 a Tribunalului Neamţ si a Sentinţa Civilă nr. 659 din 03/03/2011 pronunţată de Judecătoria Roman în acelaşi dosar nr. 5881/291/2009.

In temeiul Art. 476, alin. 3) prin Cererea de Apel apelanţii înţeleg să atace si soluţiile cuprinse în dispozitivul hotărârii, dat fiind acordarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat cu referire la Dosarul 5881/291/2009 ce are un alt obiect.

Drept urmare solicită instanţei de control judiciar, anularea hotărârii date în primă instanţă si rejudecarea cererii de chemare în judecată, în temeiul Art. 480, alin.3 din NCPC, dat fiind că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, nu a cercetat cauza refuzând reclamanţilor proba cu expertiza si refuzând a analiza Raportul de Expertiză Extrajudiciară depus la dosar de către reclamanţi.

In drept, apelanţii invocă Art. 204, alin. 1) si Art. 480, alin. 3) din NCPC.

Soluţionând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apelanţi, instanţa reţine următoarele:

Apelanţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia Civilă nr. 1063/25.09.2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2/291/2015.

Tribunalul reţine că prin Decizia Civilă nr. 1063/25.09.2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2/291/2015, instanţa de apel a decis în sensul admiterii apelului formulat de apelanţii C. A.şi R. Ş. A. împotriva sentinţei civile nr. 656/08.03.2016 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 2/291/2015, pe care o anulează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Roman.

Art. 430 C.proc.civ. prevede: (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

Conform art. 431 din Noul Cod de procedură civilă nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar în art. 432 se menţionează că excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de  chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. De asemenea, este necesar ca hotărârea judecătorească să soluţioneze, în tot sau în parte, fondul procesului sau statueze asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, rezultă că pentru existenţa ei este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Instanţa reţine că decizia civilă nr. 1063/25.09.2017 a Tribunalului Neamţ nu se impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză întrucât nu a tranşat fondul litigiului dintre părţi şi nici nu a soluţionat chestiuni litigioase care să aibă înrâurire în prezenta cauză. De asemenea, nu este îndeplinită nici cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, Decizia pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2/291/2015 (f.177 şi urm. Dosar apel vol I) a avut în vedere faptul că la pronunţarea sentinţei civile nr. 656/08.03.2016, Judecătoria Roman a reţinut un obiect greşit al acţiunii deduse judecăţii, reţinând că „reclamanţii doresc să se dispună obligarea pârâtelor, în funcţie de competenţele fiecăreia, să întocmească documentaţia prealabilă necesară emiterii titlului de proprietate pentru teren cu vegetaţie forestieră în favoarea moştenitorilor defunctei Fl B (în special pentru suprafaţa de 32,32 ha conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 659/03.03.2011, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 5881/291/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 518/RC/17.01.2012 a Tribunalului Neamţ), precum şi punerea de îndată în posesie cu această suprafaţă de teren, emiterea titlului de proprietate şi punerea la dispoziţia Comisiei Locale Stăniţa a suprafeţelor de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate ale moştenitorilor defunctei F B au fost validate prin hotărârea judecătorească menţionată mai sus. De asemenea, au solicitat obligarea comisiei localela plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa.” (dosar apel, vol. I, f. 177 verso, paragraf 2).

În raport de obiectul acţiunii reţinut în mod greşit prin sentinţa civilă nr. 656 din 08.03.2016 a Judecătoriei Roman (obligaţie de a face, respectiv întocmirea documentaţiei şi emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 32,32 ha teren), Tribunalul Neamţ a reţinut că nu există autoritate de lucru judecat întrucât în dosar se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 518 ha teren forestier, instanţa de apel reţinând în acest sens precizările depuse de reclamanţi pentru termenul din data de 27.05.2015.

În prezenta cauză, instanţa reţine că reclamanţii au precizat obiectul acţiunii (dosar fond, vol 2, f. 232-233), arătând că obiectul cererii îl constituie retrocedarea a cca 532 ha teren pădure din fosta Pădure T, în favoarea succesorilor după F B, din care 128 ha se regăsesc la Dagâţa, iar restul la Stăniţa. Acest obiect nu a fost avut în vedere de către Judecătoria Roman la pronunţarea sentinţei civile nr. 656/08.03.2016.

Aşadar, situaţia din prezenta cauză este complet diferită faţă de dosarul nr. 2/291/2015 al Judecătoriei Roman, deoarece instanţa de fond a reţinut corect că obiectul acţiunii după disjungere îl constituie retrocedare teren forestier de pe raza administrativă a com. Dagâţa, conform precizărilor făcute de reclamanţi şi a analizat cererea din această perspectivă.

Pentru motivele expuse, instanţa reţine că decizia civilă nr. 1063/25.09.2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 2/291/2015 nu se impune în prezenta cauză în sensul invocat de către apelanţi, deoarece, pe de o parte această decizie nu dezleagă fondul cauzei ori excepţii procesuale, iar pe de altă parte nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

În consecinţă, instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apelanţi.

Analizând  actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate şi raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:

Prima instanţă a făcut o analiză corectă şi judicioasă a situaţiei de fapt raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză şi a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susţin şi pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte.

Raportat strict la criticile expuse, Tribunalul reţine că în dosarul nr. 5881/291/2009 al Judecătoriei Roman,  petenţii A C şi Ş A. R. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimaţii Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia Comunală Stăniţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, M. F. C., M. B. M., Primăria Comunei Stăniţa, Romsilva - Direcţia Silvică Piatra Neamţ şi Ocolul Silvic H., să se dispună anularea hotărârii nr. 112/26.01.2009 emisă de Comisia Comunală Stăniţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a hotărârii nr.7753/25.09.2009 emisă de Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 62 ha pădure.

În motivarea plângerii formulate, petenţii au arătat că sunt singurii moştenitori legali ai defunctei F. B., care a deţinut suprafaţa de 1020 ha pădure. În perioada 1946-1948 au fost vândute mai multe suprafeţe de teren, rămânând în proprietate suprafaţa de 32,32 ha pădure, conform registrului agricol din anii 1948-1951.

Prin sentinţa civilă nr. 659 din 03.03.2011, Judecătoria Roman a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii şi a admis în parte plângerea formulată de petenţii A. C.. şi Ş. A. R. împotriva hotărârii nr. 7753/25.09.2009 emisă de Comisia Judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi, în consecinţă, a anulat hotărârea menţionată mai sus şi a reconstituit în favoarea petenţilor, alături de  ceilalţi moştenitori ai defunctei F. B., respectiv M. F.C. şi M. B. M., dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră, situată pe teritoriul comunei Stăniţa, jud. Neamţ.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii A. C. şi Ş. A. R., solicitând ca prin decizia ce se va pronunţa să se admită calea de atac declarată în sensul casării parţiale a hotărârii şi, pe cale de consecinţă, rejudecându-se cauza, să se dispună admiterea acţiunii în sensul retrocedării în natură a suprafeţei totale de 488,3652 ha teren cu vegetaţie forestieră.

Prin Decizia civilă nr. 51/RC pronunţată de către Tribunalul Neamţ la data de 17.01.2012, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. C. şi Ş. A.R. împotriva sentinţei civile nr. 659/03.03.2011 a Judecătoriei Roman.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Neamţ a avut în vedere următoarele considerente:

„Tribunalul reţine însă că, prin Hotărârea Comisiei Judeţene 7753/25.05.2009, s-a invalidat Hotărârea nr. 112/2009 a Comisie locale Stăniţa prin care s-a  propus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră, în urma cererilor formulate de R. Ş. A., A. C., M. F. C. şi M.M. B., în calitate de moştenitori ai defunctei F. Gr. B., motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat.

De menţionat că prin Hotărârea Comisiei locale Stăniţa nr 112/26.01.2009 s-a aprobat Anexa nr. 37 prin care s-a dispus restituirea către cei patru moştenitori ai def. F.B., astfel cum au fost anterior menţionaţi, a suprafeţei de 32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră (filele 71-76 dosar rond).

Prin aceste hotărâri pronunţate în faza administrativ-jurisdicţională de cele două comisii de fond funciar, s-au soluţionat cererile formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pe de o parte, de cei doi reclamanţi pentru suprafaţa de 100 ha (vezi fila 77 dosar fond),  iar pe de altă, parte de intimaţii M. F. C. şi M. M. B. pentru suprafaţa de 141 ha teren (vezi fila 32 dosar fond).

Cum reconstituirea dreptului de proprietate se realizează în această procedură specială, administrativ-jurisdicţional, ce se iniţiază prin cererile de reconstituire formulate în termenul prevăzut de lege (în cazul de faţă Legea nr.247/2005 cu referire şi la Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000) de persoanele interesate, tribunalul reţine că - atât timp cât reconstituirea dreptului de proprietate i-a vizat pe toţi cei patru moştenitori ai def. F B, a căror calitate succesorală nu s-a contestat de cele două comisii de fondului funciar, ce i-a reţinut ca atare, şi cât timp în plângerea adresată instanţei de cei doi reclamanţi în temeiul dispoziţiilor ART.53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu s-a reuşit prezentarea de cei din urmă a unor dovezi care să susţină contrariul - în mod corect Judecătoria Roman a dispus, în urma anulării Hotărârii comisiei judeţene nr. 7753/25.09.2009, reconstituirea dreptului de proprietate în limita a 32,32 ha în favoarea celor 4 solicitanţi mai sus arătaţi,  neaflându-ne aşadar în prezenţa unei situaţii de „plus petita", care să justifice incidenţa motivului de recurs prevăzut de ART. 304 pct 6 Cod procedură civilă, ce va fi înlăturat ca nefondat.”(Decizia civilă nr. 51/RC din 17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 5881/291/2009, pag. 12, par.3-6).

În ceea ce priveşte situaţia terenurilor cu vegetaţie forestieră ce au aparţinut suş-menţionatei defuncte, la restituirea cărora ar fi îndreptăţiţi cei 4 moştenitori ai acesteia, respectiv reclamanţii A C şi Ş. A. R. şi intimaţii M. F. C. şi M.M.B., şi cu privire la care se susţine de cei doi recurenţi că nu a fost analizată în mod temeinic pentru a se determina întinderea exactă a acestor suprafeţe, tribunalul reţine următoarele:

Spre deosebire de acţiunea civilă de drept comun, guvernată de principiul disponibilităţii, conform căruia limitele judecăţii sunt determinate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în materia fondului funciar, mai exact a plângerilor formulate în condiţiile ART. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, împotriva hotărârilor comisiilor judeţene prin care s-au soluţionat la procedura prealabilă,  administrativ-jurisdicţională, solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceste limite se fixează prin chiar cererea de restituire depusă de persoana interesată în condiţiile ART. 9 şi urm. din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările ulterioare, inclusiv a celor aduse de Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate, limitele învestirii instanţei sesizată cu plângerea întemeiată pe dispoziţiile ART. 53 alin. 2 din actul normativ sus-citat  nu legate depăşi pe cele fixate de petent prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate adresată primăriei, aceasta fiind actul prin care se declanşează procedura de restituire, ce implică parcurgerea etapei prealabile, administrativ-jurisdicţionale, prevăzută la ART. 51-55 din lege, la care s-a făcut anterior referire.

Plecând de la aceste precizări, tribunalul reţine că reclamanţii şi intimaţii persoane fizice s-au adresat separat cu cerere de restituire în baza Legii nr. 247/2005, pentru cei din urmă făcându-se referire anterior la cererea formulată prin care se solicita restituirea suprafeţei de 90 ha pădure.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii A. C. şi Ş.A. R., tribunalul reţine că aceştia au solicitat tot în baza Legii nr. 247/2005 restituirea suprafeţei de  100 ha pădure, depunând în acest sens la Primăria comunei Stăniţa cererea înregistrată sub nr. 110/05.10.2005 (vezi fila 77 dosar fond).

De menţionat că cei doi reclamanţi, deşi nu au formulat cererile de reconstituire după def. F. B., ci după autoarea de pe ramura succesorală comună, respectiv după defuncta C. F., aceştia justifică pe deplin calitatea succesorală în raport cu prima defunctă în raport cu care sunt descendenţi în linie directă, ambii fiind strănepoţi după fiica M. G., ce a avut la rândul său două fiice, prima, R.M.-A., bunica reclamantului R. Ş. A., al cărui unic moştenitor este acesta din urmă, conform certificatului de moştenitor nr. 309/1991 (fila 103 dosar fond) şi cea de-a doua, C.F., al cărei descendent, C. I. P., este tatăl reclamantului C. A., acesta fiind şi unicul său moştenitor, conform certificatului nr. 25/2003 (fila 99 dosar fond).

Nici în cazul reclarnanţilor, nici în cazul celor doi intimaţi persoane fizice, nu s-a putut constata că, până la expirarea termenului de depunere a cererilor de reconstituire prevăzut de ART. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 127/2005 şi prin Legea nr. 247/2005, respectiv până la data de 30.11.2005, aceştia şi-ar fi modificat întinderea dreptului de proprietate pentru care au solicitat restituirea, în sensul solicitării unei suprafeţe de teren mai mare decât cea iniţială, care a fost de 100 ha în cazul reclamanţilor şi 90 ha în cazul celor doi intimaţi persoane fizice.

Mai mult decât atât, nu trebuie omis că, deşi în plângerea iniţială adresată instanţei reclamanţii nu au indicat suprafaţa ce li se solicită a fi restituită, prin concluziile de fond aceasta a fost indicată ca fiind de 62 ha (vezi fila 480 dosar fond), astfel încât cu atât mai puţin în recurs nu se poate majora această suprafaţă la întinderea de 488,3652 ha ce se solicită prin cererea de recurs.

În al doilea rând trebuie subliniat că obiectul legii nr. 18/1991, al Legii nr.1/2000 şi al Legii nr. 247/2005 l-au format terenurile preluate abuziv (cu sau fără  titlu) de autorităţile statului începând cu anul 1945, astfel încât în analizarea situaţiei terenurilor în litigiu vor fi înlăturate toate susţinerile şi dovezile prezentate de recurenţi în legătură cu proprietăţile deţinute în indiviziune de moştenitorii defunctei F.B., în intervalul 1911-1944.

In legătură cu aceste terenuri, tribunalul reţine, conform încheierii de admitere în principiu din 18.11.1943 pronunţată de Tribunalul Roman în dosarul nr. 1029/1943 (filele 59-60 fond), că după sus-numita defunctă a rămas ca avere moşia T., în care se includea şi suprafaţa de 620 ha pădure, cu privire la care s-a dispus împărţinrea în 7 părţi egale, pe cele 7 ramuri culese de fiecare din descendenţii în linie directă sau succesorii acestora, astfel cum se menţionează în respectiva încheiere interlocutorie.

Prin urmare, indiferent de terenurile care la data decesului numitei F. B., respective 06.04.1911, constituiau proprietatea acesteia, tribunalul reţine că la momentul dezbaterii succesiunii sale, respectiv în anul 1943, în proprietatea acesteia se mai regăsesc doar suprafaţa de 620 ha pădure şi 1006,6351 ha teren din Moşia T., neinteresând în cauza de faţă modul în care în intervalul 1911-1943 restul terenurilor care ar fi aparţinut acesteia ar fi circulat prin acte între vii, o parte din ele formând chiar obiectul unor exproprieri în baza Legii reformei agrare din anul 1921. Prin urmare, toate explicaţiile şi calculele făcute de petenţi şi depuse atât la instanţa de fond, cât şi în recurs în legătură cu suprafeţele provenind de la autoare, pentru perioada 1911-1943 sunt lipsite de orice relevanţă şi nu vor fi avute în vedere şi prin urmare nici analizate în cauza de faţă.

Împrejurarea că în anul 1945 suprafaţa de pădure ce rămăsese în indiviziune după defuncta F. B. era de doar 620 ha este confirmată inclusiv prin actul de partaj voluntar încheiat în anul 1946 de moştenitorii săi legali şi autentificat sub nr. 3724/16.11.1946, prin care se confirmă împărţirea Pădurii T. “de circa 630 ha, din care 23 ha s-au rezervat Episcopiei Tarniţa”, restul revenind în stăpânirea de fapt şi de drept a celorlalţi moştenitori, fără însă a se indica modul exact şi întinderea terenurilor ce au fost atribuite acestora.

În lipsa unui document care să ateste împărţirea exacta pe cele 7 ramuri de moştenitori, nu se poate prezuma decât că diferenţa de aproximativ 607 ha s-a împărţit egal, fiecărei ramuri revenindu-i întinderea de aproximativ 87 ha.

Din aceste terenuri, însă, concomitant sau ulterior actului de partaj voluntar mai sus arătat, moştenitorii defunctei F.B.au mai înstrinat suprafaţa de 36 ha pădure, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 40xx/1946 (filele 119-120 dosar fond), 20 ha pădure conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 34xx/1946 (filele 300-301 dosar fond), 55 ha pădure conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 28xx/1946 (filele 28-29 dosar fond), 63 ha pădure prin actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 28xx/1946 (fila 29 verso dosar fond), 10 ha pădure prin actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 37xx/1946 (fila 30 dosar fond) şi 110 ha pădure prin actul de veşnică vânzare autentificat sub nr. 37xx/16.11.1946, astfel încât suprafaţa rămasă practiv să se împartă pe cele 7 ramuri de moştenitori a fost de 313 ha (revenind deci fiecărei ramuri o suprafaţă de pădure de aproximativ 42,3 ha pădure).

Din aceste terenuri, însă, în evidenţele din anul 1948 privind Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Stăniţa, se mai regăsesc înscrise pe numele lui B. G. doar suprafeţele de 33 ha şi 0026 m.p., iar în registrul agricol din anii 1948-1951 acesta mai figura înscris doar cu suprafaţa de 32,32 ha ( a se vedea în acest sens filele 87-90 dosar recurs).

De menţionat că înscrierea în aceste evidenţe a numitului G. B. s-a făcut în calitate de reprezentant al succesorilor rămaşi în indiviziune după F. B., astfel cum reiese şi din încheierea din 22.03.1949 din dosarul nr. 1029/1949 al tribunalului Roman (filele 91-94 recurs).

Prin urmare, reţinând că cei 4 solicitanţi au făcut dovada continuităţii deţinerii în proprietate doar a suprafeţei de 32,32 ha teren pădure, cât apare înscris în evidenţele agricole mai sus-menţionate, instanţa de fond a admis plângerea reclamanţilor doar în aceste limite pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.

Susţinerea reclamanţilor referitoare la preluarea diferenţei de teren (313 ha-32,32 ha) de către stat în mod abuziv nu a fost dovedită de aceştia prin nici un mijloc de probă, documentele depuse la filele 292-293 dosar fond în legătură cu exproprierea ce a avut loc în anul 1945 nefăcând referire la terenurile categoria de folosinţă pădure.

Dincolo însă de aceste aspect, nu trebuie omis că limitele în care reclamanţii au solicitat reconstutirea dreptului de proprietate au fost de 100 ha pădure, iar pentru cei doi intimate de 90 ha pădure, astfel încât pretenţiile acestora pentru diferenţa pretinsă a fi de 488,3652 ha nu pot face obiectul analizei în prezenta cauză, nefiind solicitate în termenul legal prin cererile înregistrate la Primăria comunei Stăniţa.

Nu în ultimul rând trebuie observat că în respectivele cereri de reconstituire formulate în baza Legii nr. 247/2005, la care ne-am referit pe larg anterior, nici reclamanţii, nici intimaţii nu au solicitat restituirea după defuncta F., B., autoarea comună a acestora, ci după proprii autori, fiecare pe ramular succesorală din care provenea şi care culegea potrivit actului de partaj voluntar şi a încheierii de admitere în principiu din anul 1943 a Tribunalului Roman din dosarul de partaj succesoral nr. 1029/1943, doar a şaptea parte din moştenirea lăsată de această defunctă, aceasta însemnând cel mult 42,3 ha pădure din terenul rămas după înstrăinările din anul 1946.

Cum însă nici reclamanţii, nici intimaţii nu au făcut dovada continuităţii deţinerii în proprietate a acestot terenuri chiar în această din urmă limită precizată, ca nici faptul preluării de stat a acestor suprafeţe, nu se poate conchide decât în sensul că singura suprafaţă pentru care s-a dovedit indubitabil continuitatea deţinerii în proprietate a fost cea evidenţiată în rolul agricol din perioada 1948-1951, măsurând 32,32 ha, pentru care în mod correct a admis plângerea în conformitate cu dispoziţiile ART53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările ulterioare.

În consecinţă, şi criticile recurenţilor referitoare la întinderea suprafeţei de teren ce se cuvenea a li se restitui în baza Legii nr. 247/2005 vor fi înlăturate ca nefondate.”

În prezenta cauză, Tribunalul reţine că reclamanţii au adresat, cu respectarea termenelor legale prevăzut de legile speciale reparatorii, cereri de reconstituire a dreptului la proprietate pentru suprafaţa de teren care i-a aparţinut autoarei lor F. B. (fosta moşie T.) numai către Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa din judeţul Neamţ (filele 126,127 dosar fond şi adresa de la fila 160 dosar vol III). În anul 2014, reclamanţii au pretins prin cereri „complementare” Comisiei Locale de Fond Funciar Stăniţa să redirecţioneze cererea lor de reconstituire către Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa din judeţul Iaşi (adresa de la fila 169 dosar). Aşadar, reclamanţii nu au adresat o cerere de reconstituire în termen legal către Comisia Locală de Fond Funciar Dagâţa, ci au adresat toate cererile lor către Comisia Stăniţa din judeţul Neamţ.

Aceste cereri au fost analizate în procedura administrativă, iar prin Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar Neamţ nr. 7753/25.05.2009, s-a invalidat Hotărârea nr. 112/2009 a Comisie locale Stăniţa prin care s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră, în urma cererilor formulate de R. Ş. A., A. C., M. F. C. şi M. M. B., în calitate de moştenitori ai defunctei F.Gr. B., motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat.

Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar Neamţ nr. 7753/25.05.2009 a făcut obiectul analizei instanţei de judecată în cadrul dosarului nr. 55xx/291/2009, în care instanţele învestite cu soluţionarea cauzei au statuat cu putere de lucru judecat asupra întinderii îndreptăţirii reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu destinaţia de pădure după F. B., în urma cererilor formulate de ei în termen legal la Comisia Stăniţa.

Astfel, în considerentele Deciziei civile nr. 51/RC din 17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că suprafaţa 620 de ha de teren cu vegetaţie forestieră din “Pădurea T.” pe care autoarea F. B. o deţinea în anul 1945, a fost împărţită conform actului de partaj voluntar încheiat în anul 1946 de moştenitorii săi legali pe cele 7 ramuri de moştenitori, fiecărei ramuri revenindu-i întinderea de aproximativ 87 ha. Din aceste terenuri, însă, concomitent sau ulterior actului de partaj voluntar au avut loc mai multe înstrăinări, astfel că potrivit evidenţelor agricole din anii 1948 - 1951 suprafeţele rămase în proprietate după acest autor nu depăşeau 32,32 ha teren cu destinaţia de pădure - suprafaţă pentru care s-a şi admis acţiunea reclamanţilor, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate.

Prin urmare, criticile apelanţilor referitoare la reţinerea în considerentele sentinţei de fond a puterii de lucru judecat a Deciziei civile pronunţate în dosarul nr. 5881/291/2009 al Tribunalului Neamţ sunt nefondate, câtă vreme prin Decizia civilă nr. 51/RC/17.01.2012 Tribunalul Neamţ a analizat îndreptăţirea reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 620 ha pădure, inclusiv îndreptăţirea la reconstituirea Pădurii T., reţinând cu putere de lucru judecat că reclamanţii şi-au probat îndreptăţirea la reconstituire numai pentru suprafaţa de 32,32 ha teren cu vegetaţie forestieră din fosta Pădure T..

Susţinerile apelanţilor în sensul că instanţa de judecată ar fi făcut confuzie între două tipuri de terenuri cu vegetaţie forestieră cu regim agricol sau cu regim forestier sunt în mod vădit nefondate câtă vreme în prezenta cauză reclamanţii au supus spre analiză instanţei de judecată cererile de reconstituire care au analizate în dosarul nr. 5881/291/2009 al Tribunalului Neamţ.

Instanţa de recurs a analizat în considerentele Deciziei civile nr. 51/RC din 17.01.2012 inclusiv posibilitatea reclamanţilor de a-şi mări suprafaţa de teren pentru care au formulat cererea initială de reconstituire, reţinând cu putere de lucru judecat că pentru suprafaţa de teren ce excede suprafeţei solicitate initial (100 ha pădure – cererea nr. 110/05.10.2005) a fost depăşit termenul în care se putea formula cerere de reconstituire.

Prin urmare, toate actele depuse de reclamanţi pentru dovedirea îndreptăţirii la o suprafaţă suplimentară de teren nu pot fi luate în considerare şi nu pot fi analizate pentru că cererile de reconstituire formulate în termen legal au fost analizate de instantele de judecată în dosarul nr. 5881/291/2009, iar orice cerere ulterioară este tardivă.

Articolul 11 alin. 8 din Regulamentul adoptat prin H.G. nr. 890/2005 invocat de către reclamanţi are în vedere situaţia în care după înregistrarea în termen a cererii de reconstituire pentru o anumită suprafaţă de teren, ca urmare a descoperirii unor acte ce atestă îndreptăţirea la o suprafaţă mai mare, se poate obţine reconstituirea pentru întreaga suprafaţă dovedită, dar numai cu condiţia ca cererea suplimentară să fie făcută anterior soluţionării cererii iniţiale de reconstituire. După pronunţarea unei soluţii asupra cererii de reconstituire formulate în termen, nu mai există posibilitatea formulării unei cereri noi/completării cererii iniţiale (cu notificări din anul 2014) pentru că aceasta ar însemna eludarea termenului imperativ pentru formularea cererii de reconstituire.

Împrejurarea că urmare a reorganizării administrative o parte din terenul având categoria de folosinţă pădure, ar fi situat şi pe raza localităţii Dagâţa din judeţul Iaşi, nu poate determina obligaţia Comisia Locală de Fond Funciar Stăniţa privind redirecţionarea cererii de reconstituire, câtă vreme reclamanţii nu au indicat sau furnizat elemente suficiente pentru identificarea amplasamentului terenului solicitat, iar Notificarea din 2014 ce vizează Comisia Locală Dagâţa nu poate suplini lipsa cererii de reconstituire adresată acestei comisii sau a unei cereri de declinare.

Mai mult, nu prezintă importanţă situarea terenului la Dagâţa sau Stăniţa câtă vreme îndreptăţirea reclamanţilor a fost analizată în mod irevocabil de instanţa de judecată prin decizia nr. 51/RC din 17.01.2012 a Tribunalului Neamţ, care a analizat întinderea îndreptăţirii reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate, independent ce orice amplasament.

Nici notificările ulterioare nu deschid dreptul reclamanţilor la o nouă analiză pe îndreptăţire nici de către Comisia Dagâţa, nici de către Comisia Stăniţa, această problemă fiind tranşată de către instanţa de judecată în mod irevocabil în dosarul nr. 5881/291/2009 al Tribunalului Neamţ.

În consecinţă, criticile apelanţilor referitoare la considerentele şi soluţia adoptată de către instanţa de fond sunt neîntemeiate.

Relativ la apelul declarat de apelanţi împotriva Încheierilor premergătoare din 14.02.2017 şi 28.04.2017 pronunţate de Judecătoria Iaşi, instanţa reţine:

Motivele de apel vizează faptul că instanţa de judecată a respins cererile reclamanţilor de completare a probatoriului, iar pe de altă parte instanţa nu a dat eficienţă Raportului de Expertiză extrajudiciară depus de reclamanţi.

Tribunalul reţine caracterul nefondat al criticilor apelanţilor, câtă vreme determinantă în pronunţarea soluţiei de faţă este faptul că instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea dosarului nr. 5881/291/2009, respectiv Judecătoria Roman şi Tribunalul Neamţ - au statuat cu putere de lucru judecat asupra întinderii îndreptăţirii reclamanţilor la reconstituire, instanţa de fond dând eficienţă probatoriului relevant în cauză.

Puterea de lucru judecat se impunea instanţei de fond anterior analizei oricărei alte probe (notificări Raport de expertiză extrajudiciară, acte de la Arhivă, planuri cadastrale), împiedicând instanţa să mai emită judecăţi cu privire la fiecare probă în parte, specific analizei fondului cererii sub aspectul temeinciei sau netemeinciei.

Pentru aceste considerente Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat împotriva considerentelor şi dispozitivului sentinţei civile nr. 4867/11.04.2017 şi a Încheierilor premergătoare din 14.02.2017 şi 28.04.2017 pronunţate de Judecătoria Iaşi, pe care le va păstra.

Domenii speta

Spete similare