Contract cu furnizor servicii telefonie mobilă

Contract cu furnizor servicii telefonie mobilă: inserarea în condiţiile contractuale a unui pact comisoriu de ultim grad nu poate semnifica intervenţia automată a acestuia ori de câte ori este depăşit termenul de graţie prevăzut în contract, ci este necesar ca partea în favoarea căreia este stipulat pactul să îşi manifeste voinţa în acest sens într-un mod clar şi neechivoc. În acest sens, partea îndreptăţită are alegerea de a se prevala de pactul comisoriu sau de a cere continuarea contractului

Prin sentinţa civilă nr.407 din 5.05.2017 Judecătoria Târgu Lăpuş a respins cererea formulată de reclamanta G R SRL, în contradictoriu cu pârâtul K S, ca neîntemeiată.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că între O R SA, în calitate de prestator, şi pârât, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul seria 50642444 din 31.03.2014 având ca obiect de furnizare a serviciilor de telefonie constând în ,,Abonament Pantera 19’’ cu opţiunea ,,Orange Cloud 10 Gb gratuit’’ (Clauze contractuale de bază - filele 7 - 10 şi Termeni şi condiţii generale - filele 21 - 34).

În baza contractului, prestatorul a emis următoarele facturi electronice:

- nr. JAH022495670/12.08.2014 în sumă de 1.484,70 lei, cu TVA (din care 64,73 lei penalităţi de întârziere aferente facturilor nr. JAH015421153 din 12.05.2014 şi nr. JAH018943000/12.06.2014, 1.486,06 lei daune reziliere contract, şi 1,33 lei reduceri - fila 13);

- nr. JAH01894300/12.06.2014 în sumă de 67,68 lei, cu TVA (din care 72,67 lei contravaloare abonamente ,,Pantera 19’’ şi ,,Opt Orange Cloud 10 Gb’’ pentru perioada 11.06.2014-10.07.2014, 25,92 penalităţi de întârziere aferente facturii nr. JAH015421153/ 12.05.2014, şi 38,99 lei reduceri;

- nr. JAH015421153/12.05.2014 în sumă de 519,06 lei, cu TVA (din care 73,22 lei contravaloare abonamente ,,Pantera 19’’ şi ,,Opt Orange Cloud 10 Gb’’ pentru perioada 11.05 - 10.06.2014, 395,39 lei costuri servicii ,,Apeluri în alte reţele naţionale’’, 10,72 lei compensare la factură, şi 39,29 lei reduceri - fila 17);

- nr. JAH011932383/12.04.2014 în sumă de 90,99 lei, cu TVA (din care 108,18 lei contravaloare abonamente ,,Pantera 19’’ şi ,,Opt Orange Cloud 10 Gb’’ pentru perioada 31.03 - 10.05.2014, 19,29 lei costuri servicii ,,Apeluri în alte reţele naţionale’’, şi 54,09 lei reduceri - fila 19).

Potrivit art. 1270 coroborat cu art. 1516 Cod civil, contractul are forţă de lege între părţi, creditorul având dreptul la executarea integrală şi la timp a obligaţiilor.

În materie contractuală, sarcina probei este împărţită între creditor şi debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existenţa convenţiei şi executarea propriilor obligaţii, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul, fie prin actul juridic al plăţii sau o altă modalitate de stingere a obligaţiilor reglementată de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligaţiilor conţinute de contract, prin intervenirea unui caz fortuit sau de forţă majoră.

În ceea ce priveşte suma de 473,75 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate  pârâtului, instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei creanţe lichide (în sensul art. 663 alin. 3 C.pr.civ, dispoziţii aplicabile în speţă prin analogie), întrucât nu poate fi stabilită concordanţa dintre facturile emise şi suma invocată.

Nu este suficientă împrejurarea că reclamanta a depus la dosar contractul dintre părţi şi anumite facturi emise în executarea acestuia, ci, în calitate de parte care declanşează demersul judiciar, reclamanta trebuie să probeze cât mai clar cu putinţă sumele pretinse de la pârât.

S-a observat că, suplimentar taxei lunare fixe aferentă abonamentului, prestatorul a facturat servicii constând în  ,,Apeluri în alte reţele naţionale’’ fără a se putea deduce din  cuprinsul facturilor numărul şi durata apelurilor, astfel încât respectivele costuri să poată fi cuantificate prin coroborare cu prevederile contractuale.

Lipsa acestor informaţii determină imposibilitatea verificării sumelor facturate, sub aspectul veridicităţii lor, întrucât nu se poate stabili dacă şi în ce măsură serviciile menţionate depăşesc limitele tarifare incluse în abonamentul lunar.

Imposibilitatea cuantificării tuturor componentelor creanţei atrage lipsa de temeinicie a pretenţiei având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 473,75 lei.

În virtutea principiului accesorium sequitur principale a fost respinsă şi cererea privind plata penalităţilor contractuale de întârziere în cuantum de 89,29 lei, calculate la nivelul debitului principal, precum şi petitul accesoriu privind suportarea dobânzii legale (de altfel, prin evaluarea convenţională a despăgubirilor în caz de neplată a facturilor, conform art. 5 din CCB şi art. 1.9 alin. 4 din TCG, se înlătură posibilitatea acordării, pe calea unei acţiuni în pretenţii, şi a dobânzii legale, deoarece atât dobânda legală, cât şi penalităţile de întârziere reprezintă daune moratorii, echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea obligaţiei de către debitorul său, ele neputând fi cumulate întrucât ar exista o dublă reparaţie).

În privinţa sumei de 1.421,33 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului, instanţa a opinat că stipularea în condiţiile generale ale contractului (art. 1. 16 alin. 1 - fila 24) a unei clauze prin care clientul este obligat la plata unei despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, pe lângă eventuale alte despăgubiri, contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată.

Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul a fost considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.

Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană) precum şi de a transpune corect directivele în dreptul intern, precum şi de a le interpreta în concordanţă cu deciziile Curţii de Justiţiei ale Comunităţilor Europene (art. 249 alin.3 din Tratatul Comunităţii Europene), numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).

În ce priveşte condiţia lipsei negocierii directe a clauzei, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. 

Legea sancţionează situaţiile în care consumatorul care doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în bloc condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opţiune nu a putut fi considerată mulţumitoare şi nici concordantă cu principiul libertăţii de voinţă a părţilor, întrucât legislaţia pentru protecţia consumatorului urmăreşte să-l pună pe consumator în situaţia de a beneficia fără restricţii de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piaţă, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul său şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Inserarea clauzei supuse analizei nu poate fi justificată de producerea vreunui prejudiciu suplimentar (,,pe lângă eventuale alte despăgubiri’’), deoarece singurele mijloace de acoperire reală a prejudiciului în urma neplăţii la scadenţă a facturilor, sunt daunele moratorii, având valoarea juridică a unei clauze penale, calculate în conformitate cu prevederile art. 5 din CCB şi art. 1.9 din TCG.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite eficacitatea dispoziţiilor contractuale referitoare la despăgubirile pentru rezilierea prematură, creanţa  de 1.489 lei, invocată cu acest titlu, nu îndeplineşte condiţiile certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii.

Astfel, potrivit pct. 8 din CCB (fila 10), contractul poate înceta prin reziliere conform art. 1. 16 TCG (fila 24), la iniţiativa Orange România, fără punerea în întârziere, fără preaviz, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi la data menţionată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de Orange România, în condiţiile art. 1.9 alineatul 6 (neplata de către client a sumelor datorate în termen de 25 de zile de la data emiterii facturii - fila 23), în situaţia în care Orange România transmite clientului o solicitare de plată a sumelor datorate.

La dosar nu există notificarea scrisă de reziliere prin care Orange România S.A. să-şi fi manifestat intenţia de a da eficacitate acestui pact comisoriu şi în care să se fi menţionat data încetării contractului, element esenţial pentru stabilirea întinderii despăgubirilor. 

Mai mult, toate facturile emise de Orange România S.A. conţin precizarea că ,,în cazul închiderii contului Orange pe motiv de neplată’’, debitorul va datora ,,pe lângă facturile scadente, şi despăgubirile egale cu valoarea abonamentelor care mai au perioada contractuală, pentru toate lunile rămase până la expirarea acesteia.’’

Această referire în sensul prefigurării pe viitor a închiderii contului susţin teza că raporturile contractuale dintre prestator şi beneficiar se aflau încă în vigoare la momentul emiterii facturilor.

Faţă de toate considerentele expuse anterior, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel G R SRL, solicitând instanţei să admită apelul, să anuleze hotărârea apelată, să reţină cauza spre rejudecare şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea intimatului - debitor la plata sumei în cuantum de 473,75 lei (contravaloare servicii), 89,29 lei (contravaloare penalităţi de întârziere), 1421,33 lei, reprezentând despăgubiri (costuri) pentru încetarea înainte de termen a contractului (despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului cauzat, proporţional cu beneficiile acordate), cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 Cod proc. civ. (taxa judiciară de timbru aferentă fondului, precum şi apelului).

În fapt, între O RA S.A. - in calitate de prestator de servicii si K S - in calitate de client, au fost încheiate mai multe contracte pentru furnizarea serviciilor de telecomunicaţii, înregistrate sub număr de cod de abonat 0473570257. La data semnării contractelor de servicii, clientul a fost înştiinţat si de cuprinsul Clauzelor contractuale de baza (CCB) şi de Termenii si Condiţii generale (TCG).

Conform convenţiei încheiate, O R S.A. a furnizat serviciile asumate prin contracte, in baza cărora a emis facturi lunare, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, pentru fiecare număr de telefon fiind emise facturi lunare.

În cuprinsul facturilor, este înregistrat soldul pentru fiecare număr de telefon, respectiv tip serviciu de telecomunicaţii si totodată, se arata (prima pagina, sus stânga) faptul ca neplata facturilor scadente va putea determina si aplicarea de despăgubiri.

Cu toate ca paratul-client a beneficiat de serviciile Orange, acesta din urma nu a înţeles sa-si respecte obligaţia de plata, aceasta fiind cauza care a stat la baza încetării raporturilor contractuale dintre cele doua părţi.

Ulterior, Orange România S.A. a cesionat creanţa către apelantă prin contractul de cesiune nr. 12850/27.04.2016, G R S.R.L. dobândind atât calitate procesuala activa, cât şi interesul de a formula cerere de chemare in judecata si de a solicita obligarea debitorului K S la plata sumelor datorate.

Apelanta a solicitat a se constata faptul ca intimatul-parat nu a formulat răspuns la cererea de valoare redusa, aceasta atitudine pasiva echivalând cu o acceptare tacita a obligaţiei de plata a debitului restant în cuantum de 1984,37 lei.

În opinia apelantei, soluţia pronunţata de prima instanţa este netemeinica si nelegala, întrucât dezlegarea chestiunilor supuse judecaţii este rezultatul unor greşeli de apreciere asupra situaţiei create, astfel cum aceasta a fost pe larg expusa in cererea de valoare redusa formulata si precizata.

Prin sentinţa civila nr. 407/2017, instanţa de fond a considerat, neîntemeiata cererea de valoare redusa formulata de societatea apelantă, respingând-o în integralitate.

În primul rând, cu privire la creanţă, reiterând cele arătate în faţa instanţei de fond, apelanta a făcut următoarele precizări:

1.1. Referitor la suma în cuantum de 473,75 lei, a arătat ca aceasta reprezintă contravaloarea serviciilor lunare beneficiate de către parat si pentru care acesta nu a înţeles sa mai efectueze plata, respectiv costul abonamentului lunar si convorbirile efectuate (conform facturilor anexate cererii de valoare redusa, facturi restante, depuse la dosarul cauzei, pe care a înţeles să le redepună: factura fiscala nr. JAH011932383/12.04.2014, scadenta in data de 26.04.2014, in cuantum de 90,99 lei; factura fiscala nr. JAH015421153/12.05.2014, scadenta in data de 26.05.2014, in cuantum de 519,06 lei;factura fiscala nr. JAH018943000/ 12.06.2014, scadenta in data de 26.06.2014, in cuantum de 67,68 lei.

Din totalul detaliat anterior, suma in cuantum de 473,75 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii.

1.2. Referitor la modul de calcul al penalităţilor de întârziere în cuantum de 89,29 lei, a precizat că acesta a fost efectuat în baza prevederilor contractuale, Clauzele contractelor de baza (CCB) de la art. 5 si Termenii si condiţii generale (TCG) art. 1.9 alin. 4, Clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesara îndeplinirea vreunei alte formalităţi si va datora penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristica de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, pana la data achitării integrale a sumelor datorate, acestea fiind detaliate in cadrul facturilor depuse la dosarul cauzei.

Din totalul penalităţilor de întârziere detaliat anterior, a solicitat obligarea paratului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 89,29 lei, astfel cum au fost detaliate anterior.

In ceea ce priveşte temeiul de drept al penalităţilor de întârziere in cuantum de 89,29 lei, a arătata faptul ca acestea au fost calculate la valoarea de referinţa de 0,5% pe zi de întârziere, conform clauzelor contractuale care fac trimitere la art. 1.9 alin. 4 din TCG, fiind incidente dispoziţiile art. 1535 alin. 1 Cod civil coroborate cu prevederile art. 1538 Cod civil.

Astfel, in cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana la data plaţii, in cuantumul convenit de părţi sau, in lipsa, in cel prevăzut de lege, fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu.

In prezenta speţa, părţile au anticipat convenţional prejudiciul cauzat in caz de întârziere in executarea obligaţiei, stabilind echivalentul valoric al executării cu întârziere a obligaţiei contractuale la un cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Având in vedere ca paratul nu a achitat facturile emise, apelanta este îndreptăţită si la plata penalităţilor, paratul fiind pus de drept in întârziere de la data scadentei fiecărei facturi in parte (in temeiul art. 1523 alin. 1 Cod civil si art. 1.9 alin. 4 TCG).

Pe cale de consecinţa, în temeiul art. 1535 Cod civil, raportat la art. 1523 alin. 1 Cod civil si art. 1.9 alin. 4 TCG, a solicitat instanţei să admită capătul de cerere privind obligarea paratului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 89,29 lei.

1.3. Referitor la suma in cuantum de 1421,33 lei reprezentând costuri pentru încetarea înainte de termen a contractului, a arătat faptul ca acestea au fost stabilite in baza clauzelor contractuale, care stabilesc ca daca rezilierea are loc înainte de expirarea Perioadei minime contractuale, Clientul va fi obligat [...] la plata unor despăgubiri egale cu Valoarea Abonamentului înmulţit cu numărul de luni ramase pana la expirarea Perioadei minime contractuale.

Astfel, pe facturile lunare emise către pârât, aferent fiecărui număr de terminal este perceputa in sarcina paratului creanţa anterior menţionata si calculata in baza prevederilor contractuale si specificata si pe facturile lunare.

Aşadar, pentru fiecare serviciu achiziţionat conform contractului încheiat pe o durata determinata si pentru care paratul client a avut anumite beneficii, iar contractul s-a reziliat din culpa paratului (nerespectarea obligaţiei de plata lunare), s-a efectuat următorul calcul: valoare abonament lunar x număr de luni ramase (respectiv numărul de luni calculat de la data încetării contractului si pana la data stabilita in contract ca data de sfârşit). Abonamentul lunar fiind in euro, la calcul costului de încetare contract s-a avut in vedere curs BNR de la data emiterii facturii.

In plus, daca debitorul încheie contract de servicii de televiziune, paratul primeşte, cu titlu de folosinţa, si echipament tehnic specific pentru decodarea semnalului de televiziune.

Însă, conform art. 2.3.6 din T.CG, debitorul este obligat sa restituie Echipamentul DTH cu toate componentele acestuia, in starea in care i-a fost predat, mai puţin uzura normala, in oricare din magazinele Orange România, in termen de 5 zile de la încetarea închirierii, indiferent de motivul încetării, sub sancţiunea plăţii contravalorii acestuia sau a componentelor lipsa sau neconforme, conform Broşurii de Tarife si Servicii Orange - in valoare de 90 euro.

In cele ce urmează, a evidenţiat despăgubirile în cuantum de 1421,33 lei, pe care paratul le datorează in temeiul clauzelor contractuale precizate anterior. A subliniat faptul ca de la data rezilierii contractului din culpa paratului pentru neplata, s-a dat eficienta clauzei ce instituie costuri pentru încetarea prematura a contractului de servicii. Astfel, există următoarele facturi:

- factura fiscala nr. JAH022495670/12.07.2014, scadenta in data de 26.07.2014

De asemenea, a arătat faptul ca in cuprinsul facturii fiscale nr. JAH022495670/ 12.07.2014, scadentă în data de 26.07.2014 (fila 1) este precizat cuantumul total al debitului înregistrat de clientul K S, cu titlu de contravaloare servicii, contravaloare penalităţi de întârziere si contravaloare despăgubiri, respectiv suma in cuantum de 1984,37 lei, suma formata din:Suma de 473,75 lei (contravaloare servicii);Suma de 89,29 lei (contravaloare penalităţi de întârziere),Suma de 1421,33 lei (contravaloare despăgubiri).

1.4. Sub aspectul temeiului de drept, invocă  art. 1.538 Noul Cod civil . a clauzei penale a fost neplata, din culpa, a facturilor, cu consecinţa rezilierii contractului de servicii înainte de termenul până la care trebuia derulat.

În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru calcularea acestor daune, astfel cum au fost detaliate mai sus.

Mai mult decât atât, a arătat faptul ca dispoziţiile art. 1516 alin. (2) Noul Cod Civil consacra, fără a face distincţie, dreptul creditorului de a obţine rezilierea contractului: atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin (...) să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative".

Invocă art. 1553 alin. (1) Noul Cod Civil .

In temeiul dispoziţiilor mai sus enumerate, Termenii si condiţiile generale ale contractului (T.C.G.) încheiat intre Orange România si parat prevăd, in mod expres, la art. 1.16, următoarele: „Contractul poate înceta, prin reziliere, la iniţiativa Orange România, fără punere in întârziere, fără preaviz, fără intervenţia instanţei judecătoreşti si fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi. [...] (i) în condiţiile art. 1.9 alineatul 6" (adică pentru neplata serviciilor)".

In plus, art. 5 - Facturarea si termenele de plata din cadrul Clauzelor contractuale de baza prevede expres ca „plata facturii trebuie efectuata in maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Neplata facturii in termenul sus-menţionat poate atrage aplicarea de penalităţi de întârziere clientului de 0,5% zi întârziere (...), suspendarea/restricţionarea accesului clientului la servicii si rezilierea contractului de către Orange România, conform art. 1.9 din T.C.G.", iar art. 1.9 alin. (6) din T.C.G. prevede ca „in cea de-a 25 zi calendaristica de la data emiterii facturii, in cazul in care clientul nu a plătit integral sumele datorate, Orange România este îndreptăţită sa rezilieze prezentul contract conform art. 1.16 alin. (l).

Din coroborarea celor trei clauze contractuale agreate de părţile contractante (art. 1.16 din T.C.G., art. 5 din Clauzele contractuale de baza, art. 1.9 alin. (6) din T.C.G.) rezulta ca părţile contractante si-au manifestat acordul de voinţa cu privire la activarea pactului comisoriu de gradul II (pactul comisoriu de gradul IV conform vechii reglementari civile) prin neîndeplinirea obligaţiei de plata izvorâte din contract, stabilind totodată ca punerea in întârziere a debitorului are loc de drept prin simplul fapt al neexecutării.

Pe cale de consecinţa, rezulta, in mod clar, faptul ca încetarea contractului de furnizare servicii prin reziliere operează de drept fără obligativitatea îndeplinirii vreunei formalităţi prealabile, fără obligaţia punerii in întârziere. Simpla neîndeplinire a obligaţiei de plata reprezintă condiţia necesara si suficienta pentru desfiinţarea automata a convenţiei încheiate.

Despăgubirile au fost stabilite in baza clauzelor contractuale ce prevăd faptul ca, in situaţia in care contractul încetează înainte de expirarea perioadei minime, ca urmare a rezilierii de către furnizorul serviciilor pentru neplata serviciilor de către client, iar clientul a beneficiat de o oferta promoţională pentru serviciul contractat, acesta din urma va fi obligat la plata de despăgubiri pentru încetare înainte de termen, costuri calculate in funcţie de contravaloarea beneficiilor acordate in considerarea respectivei oferte promoţionale.

La încheierea contractelor de abonamente de servicii, paratul-client a dobândit gratuit echipament Orange, sub condiţia încheierii contractelor pentru o perioada minima de 24 de luni.

Drept urmare, nefiind respectate prevederile contractuale, furnizorul serviciilor a calculat si a stabilit costuri de încetare în cuantum de 1421,33 lei, astfel cum au agreat părţile semnatare.

1.5. Cu privire reziliere a contractului, a precizat faptul ca furnizorul de servicii – O R S.A. - nu avea obligaţia de a comunica paratului-client o notificare de reziliere, rezilierea operand de drept, fără punere in întârziere, pentru motivele de drept invocate la punctul anterior.

Mai mult decât atât, „Notificarea" paratului-client s-a concretizat, in prezenta speţa, in emiterea si comunicarea ultimelor facturi fiscale, emise pe data de 12.07.2014, prin care debitorul a fost înştiinţat cu privire la data rezilierii contractului - data de 10.07.2014 (data închiderii abonamentului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a debitului restant în termenul expres prevăzut in contract), aceasta fiind data de la care au fost calculate despăgubirile prezentate la punctul anterior.

In consecinţa, nu mai este aplicabil art. 5 din C.C.B., care prevede că debitorul are un termen de 14 de zile in care are obligaţia sa achite debitul principal, penalităţile de întârziere si despăgubirile pentru încetarea prematura a contractului, acest text găsindu-şi aplicabilitatea strict in situaţia in care contractul este „in vigoare" intre cele doua părţi, raţiunea fiind aceea ca furnizorul de telefonie mobila oricum percepe penalităţi de întârziere pentru facturile anterioare neachitate.

În concluzie, in temeiul tezei I a art. 1.16 din Termenii si Condiţiile Generale la contract, convenţia a încetat la data de 10.07.2014, fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

In plus, O R S.A. a comunicat clientului (parat in prezenta cauza), prin intermediul fiecărei facturi fiscale, pe de o parte, suma totala de plata si, pe de alta parte, faptul ca închiderea contului Orange pe motiv de neplata va duce la obligarea acestuia, pe lângă facturile scadente, la plata despăgubirilor egale cu valoarea abonamentelor care mai au perioada contractuală, pentru toate lunile ramase până la expirarea acesteia.

1.6. Totodată, in temeiul principiului reciprocităţii si interdependentei obligaţiilor pârtilor din contractele sinalagmatice, art. 1.16 alin. 7 teza 2 din TCG prevede faptul ca „in cazul nerespectării parametrilor, Orange România oferă despăgubiri cu o valoare egala contravalorii serviciului neprestat sau prestat necorespunzător."

Cu alte cuvinte, in situaţia dedusa judecaţii, in sarcina pârtilor, prin contractele încheiate, au fost stabilite atât drepturi, cat si obligaţii, care, la rândul lor, au prevăzute sancţiuni corelative pentru nerespectare. Drepturile si obligaţiile au fost prevăzute in egala măsura pentru ambele părţi contractante si nu reflecta doar voinţa subiectiva a profesionistului (furnizorul serviciilor de comunicaţii electronice) de a-si crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale in care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Din aceasta perspectiva, apelanta a învederat ca prevederea contractuala care stabileşte o taxa de reziliere egala cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni ramase până la expirarea perioadei minime contractuale este perfect legală şi nu creează un dezechilibru contractual semnificativ.

Prin neplata facturilor, abonatul a creat un dezechilibru contractual, având in vedere ca una dintre părţi, furnizorul serviciilor, şi-a îndeplinit obligaţiile asumate de a furniza serviciile de comunicaţii, iar cealaltă parte, clientul, a beneficiat de ele, însă, culpabil, nu si-a îndeplinit, la rândul sau, obligaţia asumata, aceea de plata a serviciilor.

În concluzie, situaţia juridica creata prin contract celor doua părţi contractante este una egala, in sensul ca: atât Orange, cât si clientul pot fi obligaţi la plata despăgubirilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Având in vedere faptul ca rezilierea contractului a operat din iniţiativa Orange, anterior expirării perioadei minime contractuale, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către paratul-client, apelanta a solicitat obligarea paratului la plata despăgubirilor in cuantum de 1421,33 leu acestea reprezentând o contraprestaţie pentru beneficiile acordate paratului la contractarea serviciilor de comunicaţii electronice.

II. În al doilea rând, a arătat faptul ca suma solicitata prin cererea de valoare redusa are caracter cert, lichid si exigibil al creanţei, pentru următoarele motive:

Cu privire la caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei, a solicitat instanţei să constate următoarele:

Intre părţile contractante s-a încheiat un contract sinalagmatic, potrivit art. 1171 Cod civil, contract care cuprinde drepturi si obligaţii reciproce si interdependente, iar in conformitate cu dispoziţiile art. 1270 alin. 1 coroborate cu art. 1516 alin. 1 Cod civil, acest contract valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante, creditorul având dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligaţiei. De asemenea, art. 1350 alin. 1 Cod civil prevede ca orice persoana trebuie sa îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

Apelanta a dovedit existenta creanţei împotriva paratului prin facturile fiscale (in cadrul cărora sunt evidenţiate atât despăgubirile, cat si penalităţile de întârziere si serviciile) depuse la dosarul cauzei, creanţa nefiind executata, iar paratul nu a dovedit existenta unor cauze de neimputabilitate a neexecutării si nici existenta unei cauze de stingere a obligaţiei.

Deşi conform art. 249 Cod civil sarcina probei aparţine celui care face o susţinere in cursul procesului, art. 1548 Cod civil a instituit o excepţie in acest sens si a prevăzut ca simplul fapt al neexecutării prezuma culpa debitorului, sarcina probei trecând de la creditor către debitor, acesta din urma trebuind sa dovedească executarea sau imposibilitatea de executare.

In speţa, sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a paratului, având in vedere faptul că, deşi termenele de plata s-au împlinit, acesta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plata a contravalorii facturilor mai sus enumerate.

Apelanta a solicitat instanţei să constate faptul ca, pe de o parte, paratul nu a contestat existenta debitului pe care îl are fata de apelantă si, pe de alta parte, nu a făcut dovada achitării acestuia.

Având in vedere prevederile art. 663 Cod proc. civ., dar si faptul ca s-a depăşit scadenta pentru facturile enumerate anterior, creanţa este certa, lichida si exigibila. Totodată, a arătat faptul ca prin contractul încheiat intre părţi nu se condiţionează plata facturilor emise de acceptarea acestora prin semnătura, astfel încât facturile emise sunt opozabile celeilalte părţi.

In consecinţa, a solicitat instanţei să constate că atât suma în cuantum de 1421,33 lei (solicitata cu titlu de despăgubiri), cât şi suma în cuantum de 89,29 lei (solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere) şi suma în cuantum de 473,75 lei (solicitata cu titlu de servicii) constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă:certa (decurge din facturile fiscale emise in baza contractului încheiat intre părţi, facturi emise cu privire la penalităţi de întârziere şi la despăgubiri);lichida (decurge din contractul de furnizare servicii care atesta obligaţia paratului de plata a penalităţilor de întârziere si a despăgubirilor, facturile nefiind contestate de acesta din urma); exigibila (termenul de plata s-a împlinit fără ca paratul sa facă dovada plaţii sumei facturate).

III. În al treilea rând, cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale in baza cărora au fost calculate de către creditoare despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului, a arătat următoarele:

Clauza prevăzuta in contract prin care se stabileşte o taxa de reziliere egala cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale nu are un caracter abuziv, pentru următoarele considerente:

A. Reglementarea legală comunitară şi naţională a noţiunii de "clauză abuzivă"

Invocă  art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Atât prevederea naţională, cât si cea comunitara stabilesc două condiţii a căror îndeplinire cumulativa releva caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:1.clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul;2.prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, sa creeze, contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, in detrimentul consumatorului. Totodată, art. 5 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: „In cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligaţia sa remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune ".

B. Clauzele contestate nu au caracter abuziv pentru următoarele motive:

i. Condiţia lipsei negocierii clauzei direct cu consumatorul

In primul rând, se cuvine sa menţionam ca prevederile contractuale contestate au fost redactate in mod clar si inteligibil.

Potrivit jurisprudenţei constante a CJUE, pentru ca o clauză contractuală să fie exclusa de la controlul de legalitate din perspectiva caracterului sau abuziv, aceasta trebuie să fie redactata in mod clar si inteligibil, lipsit de echivoc.

Clauzele contestate in cauza de fata îndeplinesc această cerinţă deoarece:

1. Sunt formulate clar si inteligibil din punct de vedere gramatical;

2. Pentru înţelegerea acestora, un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat, nu are nevoie de cunoştinţe juridice sau economice de specialitate pentru a putea înţelege consecinţele economice ale acestor clauze asupra obligaţiilor sale de plata în cadrul contractului încheiat;

3. In esenţa, aceste clauze transpun în contractele de furnizare servicii regulile de drept comun in materia vânzării si a obligaţiilor, stipulate in Codul civil, a căror necunoaştere si neînţelegere intimatul-parat nu o poate invoca.

In al doilea rând, simplul fapt ca furnizorul serviciilor a propus clauze care reflecta reguli general aplicabile in dreptul roman in materia vânzării si a obligaţiilor, nu poate fi reţinut drept lipsa a negocierii.

In definirea conceptului de „clauza care nu a fost negociata" menţionat de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiaşi articol stabilesc faptul ca el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic, fără a da posibilitatea consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv".

S-a apreciat constant că situaţia in care o clauza contractuala nu a fost negociata direct si in mod individual cu consumatorul nu conduce automat la concluzia ca aceasta ar fi abuziva. Orice persoana care depune un minim de diligenta pentru protejarea intereselor sale la încheierea unui contract care o angajează pentru o perioada îndelungata de timp va face o verificare a clauzelor esenţiale ale contractului, respectiv a acelor clauze privind obiectul contractului, durata de derulare a acestuia, preţul contractului, sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate. In măsura in care clientul constata ca unele dintre aspectele esenţiale ce ţin de derularea unui contract l-ar fi expus unei situaţii dezavantajoase sau prejudiciabile, acesta este liber sa refuze încheierea contractului in condiţiile propuse si sa se orienteze către alte produse similare fie ale aceluiaşi furnizor, fie ale altui furnizor de pe piaţa de profil.

În prezenta speţa, clientului i s-au făcut cunoscute condiţiile esenţiale ale contractelor, legate de serviciile ce urmează a-i fi furnizate, preţul acestora, durata minima de furnizare a serviciilor, condiţiile de modificare a acestora, drepturile si obligaţiile pârtilor, sancţiunea aplicabila in cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate. Mai mult decât atât, pentru a asigura transparenţa în relaţiile cu clienţii, furnizorul serviciilor avea afişate pe site-ul sau condiţiile generale aplicabile furnizării serviciilor sale.

A existat, aşadar, posibilitatea acordata clientului de a refuza încheierea contractului daca era nemulţumit de condiţiile furnizării serviciilor de comunicaţii electronice, cu atât mai mult cu cat, Orange nu deţinea o poziţie dominanta pe piaţa comunicaţiilor electronice si a telecomunicaţiilor, cunoscut fiind faptul ca existau alţi doi mari operatori, Vodafone si Cosmote. Astfel, cunoscând ofertele de servicii de pe piaţa (ale mai multor furnizori), clientul a avut posibilitatea de a alege oferta cea mai avantajoasa si de a decide cu cine doreşte sa încheie contractul. Ca atare, apreciind oferta Cosmote ca fiind cea mai avantajoasa pentru interesul sau, clientul a decis încheierea contractului cu acest furnizor de servicii.

 Cu ocazia încheierii contractului, tocmai pentru a se asigura îndeplinirea întocmai a cadrului legal aplicabil si pentru a dovedi ca aspectele esenţiale ale contractului au fost înţelese şi asumate de părţi corespunzător înţelesului obiectiv al acestora, părţile au prevăzut, expressis verbis, faptul ca sunt de acord cu clauzele contractuale, inclusiv cele cu privire la Răspunderea pârtilor, Suspendarea serviciilor, încetarea contractului la iniţiativa Orange, Costuri de încetare înainte de expirarea perioadei iniţiale si Reclamaţii si litigii.

Prin urmare, nu poate fi reţinuta neîndeplinirea obligaţiei de informare a clientului, atâta vreme cat furnizorul serviciilor a prezentat clientului aspectele esenţiale ale contractului de furnizare servicii intr-o maniera clara si transparenta si, in acelaşi timp, nu poate fi reţinuta nici lipsa negocierii clauzelor contractuale cu clientul, in condiţiile in care, aşa cum a arătat, clauzele standard au fost acceptate expres, in scris, de către abonat.

In concluzie, prima condiţie pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva nu este îndeplinita.

ii. Condiţia clauzei contrare bunei-credinţe, care sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor

Precizări preliminare

In aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinata atitudinea subiectiva a comerciantului, respectiv daca inserarea clauzei are la baza intenţia acestuia de a-si crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale in care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, atitudinea subiectiva a bunei/relei-credinţe a furnizorului de servicii trebuie evaluata in strânsa legătura cu crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor rezulta din chiar conţinutul si efectele unei clauze contractuale. Având in vedere ca nu orice dezechilibru releva o clauza abuziva, caracterul semnificativ care ar justifica reţinerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia in funcţie de natura prestaţiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligaţii in contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noţiunea de „dezechilibru semnificativ” depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deţine poziţia de superioritate la încheierea contractului.

De reţinut este faptul ca analiza bunei-credinţe si a echilibrului contractual se raportează la situaţia concreta de la momentul încheierii fiecărui contract de furnizare servicii, iar nu in funcţie de evoluţia ulterioara a pieţei si de modificarea circumstanţelor care au existat la momentul contractării, caci numai raportat la acest context se poate analiza existenta unei clauze pretins abuzive. Daca analiza are in vedere evoluţii ulterioare momentului contractării, se intră pe tărâmul impreviziunii in contracte.

Noţiunea bunei-credinţe

Pornind de la textul consacrat in art. 1.170 C. civ., buna-credinţă a fost definită ca fiind acea atitudine prezumata de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie sa o aibă la momentul încheierii şi pe parcursul executării contractului, iar noţiunea a fost clarificata prin dispoziţiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înşelătoare sau agresive. Art. 4 - 7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu si sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000.

Neîndeplinirea condiţiei creării unui dezechilibru contractual semnificativ si a clauzei contrare bunei-credinţe

 Art. 4 din Legea nr. 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE consacra noţiunea de „dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare in sistemul nostru de drept, doctrina a explicat si a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala".

Aceasta sintagma vizează, in accepţiunea apelantei, obligaţiile principale ale pârtilor contractante prin raportare la costurile serviciilor si beneficiile create in patrimoniul celor doua părţi, in sensul ca, intre obligaţiile asumate de părţi se creează un dezechilibru in defavoarea uneia dintre părţi.

In situaţia dedusa judecaţii, in sarcina pârtilor, prin contractele încheiate, au fost stabilite atât drepturi, cat si obligaţii, care, la rândul lor, au prevăzute sancţiuni corelative pentru nerespectare. Drepturile si obligaţiile au fost prevăzute in egala măsura pentru ambele părţi contractante si nu reflecta doar voinţa subiectiva a profesionistului (furnizorul serviciilor de comunicaţii electronice) de a-si crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale in care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Din aceasta perspectiva, apelanta a învederat ca prevederea contractuala care stabileşte o taxa de reziliere egala cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale este perfect legala si nu creează un dezechilibru contractual semnificativ.

In consecinţa, nu înţelege care ar fi dezechilibrul creat ca urmare a stabilirii in contracte a obligaţiei abonatului de a plaţi o taxa de reziliere egala cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale, in cazul in care nu achita la termen facturile, in condiţiile in care furnizorul şi-a îndeplinit, la rândul sau, obligaţia de a-i pune la dispoziţie serviciile contractate.

Prin neplata facturilor, abonatul a creat un dezechilibru contractual, având in vedere ca una dintre părţi, furnizorul serviciilor, şi-a îndeplinit obligaţiile asumate de a furniza serviciile de comunicaţii, iar cealaltă parte, clientul, a beneficiat de ele, însă, culpabil, nu si-a îndeplinit, la rândul sau, obligaţia asumata, aceea de plata a serviciilor.

Dezechilibrul contractual s-ar fi creat in cazul in care, in contract, s-ar fi prevăzut sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor asumate doar de o parte contractuala, ceea ce nu s-a întâmplat in situaţia de fata.

Având in vedere argumentele aduse, apare nejustificata concluzia instanţei de fond ca s-a creat un dezechilibru semnificativ intre prestaţiile celor doua părţi contractuale, in dauna paratului consumator, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

In concluzie, nici a doua condiţie pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva nu este îndeplinită.

Fata de aspectele pe larg detaliate mai-sus, consideră apelanta că instanţa a analizat cauza dedusă judecaţii în mod superficial, fără să se aplece asupra clauzelor contractuale cu atenţie, pentru a înţelege voinţa părţilor şi, totodată, fără să aplice dispoziţiile cadrului legal incident în mod corect, ajungându-se, astfel, la pronunţarea unei hotărâri greşite, nelegale, clauza prevăzută în contract prin care se stabileşte o taxă de reziliere egală cu valoarea abonamentului, înmulţit cu numărul de luni ramase până la expirarea perioadei minime contractuale neavând un caracter abuziv.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.026 - 1.033 , art. 466 alin. 1, art. 470 alin. 1, art. 476 alin. 1 si 2, art. 480 alin. 2, art. 1.032 alin. 1 Noul Cod proc. civ.

Intimatul pârât K S  a depus la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea apelului formulat şi menţinerea în totalitate a sentinţei civile atacate, ca legală, temeinică şi fondată.

În motivare, intimatul a arătat că, în fapt, prin sentinţa civila nr. 407/05.05.2017, Judecătoria Targu Lapus a respins cererea formulata de reclamanta G R S.R.L, având ca obiect cerere de valoare redusa, prin care reclamanta a solicitat obligarea paratului K S la plata sumei de 1984,37 lei, compusa din 473,75 lei contravaloarea serviciilor beneficiate de parat, 89,29 lei penalităţi contractuale si 1421,33 lei despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului, la care se adaugă, dobânda legala calculata de la data de 27.04.2016 si pana la achitarea efectiva a creanţei, precum si cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru).

Intimatul apreciază soluţia primei instanţe ca legală, temeinică şi fondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte suma de 473,75 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate paratului, in mod corect a stabilit prima instanţa ca reclamanta nu a făcut dovada existentei unei creanţe lichide, in sensul dispoziţiilor art. 663 alin. 3 C. pr. civ., potrivit cărora "creanţa este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui."

In motivare, se arata ca, suplimentar taxei lunare fixe aferenta abonamentului, prestatorul (Orange) a facturat si servicii constând in "apeluri in alte reţele naţionale" fără a se putea deduce din cuprinsul facturilor numărul si durata apelurilor, astfel încât respectivele costuri sa poată fi cuantificate prin coroborare cu prevederile contractuale.

Practic, prima instanţa a sancţionat lipsa de claritate şi transparenta în stabilirea sumelor defalcate care au generat întregul debit de 473,75 lei, apreciind corect, în opinia intimatului, ca imposibilitatea cuantificării tuturor componentelor creanţei (caracterul lichid al acesteia) atrage o inadmisibilitate a pretenţiei solicitate.

Era si este de datoria reclamantei-apelanta, in virtutea dispoziţiilor art. 249 C. pr. Civ., sa probeze cat mai clar cu putinţa sumele pretinse, condiţie neîndeplinita de către reclamanta in prezenta cauza.

Evident ca in raport de inadmisibilitatea petitului principal privind contravaloarea serviciilor beneficiate de parat, nu puteau si nu pot fi acordate nici penalităţi de întârziere, astfel cum au fost ele stabilite prin contractul încheiat intre părţi.

In virtutea principiului accesorium sequitur principale, petitul privind suportarea dobânzii legale a fost respins tot în mod temeinic, însă instanţa, în motivarea dată, a subliniat în mod just şi temeinic imposibilitatea existentei unei duble reparaţii, in ceea ce priveşte acordarea de penalităţi de întârziere şi dobânda legală, întrucât ambele sunt si reprezintă daune moratorii.

Ultimul petit al acţiunii, cel privind obligarea paratului la suma de 1421,33 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului a fost si el respins, in mod corect, de către prima instanţa, fiind sesizata in mod just, de către judecător, clauza abuziva prin care clientul este obligat la plata unei despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţit cu nr. de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale in cazul in care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Potrivit literei "i" din anexă este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

În ultimul rând, intimatul a solicitat instanţei să aibă în vedere că, tot în mod corect a apreciat prima instanţă că raporturile contractuale dintre prestator ş i beneficiar se aflau încă în vigoare la momentul emiterii facturilor, în considerarea faptului că toate aceste facturi emise de Orange România S.A. conţineau precizările că "in cazul închiderii contului Orange pe motiv de neplată", debitorul va datora "pe lângă facturile scadente, şi despăgubirile egale cu valoarea abonamentelor care mai au perioada contractuală, pentru toate lunile ramase până la expirarea acesteia".

Din exprimarea formulată, aşa cum şi prima instanţă a interpretat, singura concluzie care se poate deduce este că, în pofida susţinerilor reclamantei din prezentul dosar, nu a existat o reziliere a contractului încheiat între pârât si Orange România S.A., în lipsa unei notificări din partea prestatorului, contractul a rămas în fiinţă şi, pe cale de consecinţă, toate despăgubirile şi creanţele solicitate au fost şi sunt neavenite.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Între Orange România SA, în calitate de prestator, şi pârât în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul seria 50642444 din 31.03.2014 având ca obiect furnizarea serviciilor de telefonie constând în ,,Abonament Pantera 19’’ cu opţiunea ,,Orange Cloud 10 Gb gratuit’’

Conform convenţiei încheiate, O R S.A. a furnizat serviciile asumate prin contracte, in baza cărora a emis facturi lunare, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, pentru fiecare număr de telefon fiind emise facturi lunare.

Ulterior, O R S.A. a cesionat creanţa către apelantă prin contractul de cesiune nr. 12850/27.04.2016.

Aşa cum s-a detaliat în apel, reclamanta a solicitat costul abonamentului lunar si contravaloarea convorbirilor efectuate în cuantum total de 473,75 lei, astfel cum sunt cuprinse în facturile fiscale nr. JAH011932383/12.04.2014, scadentă în data de 26.04.2014, factura fiscală nr. JAH015421153/12.05.2014, scadentă în data de 26.05.2014, şi factura fiscală nr. JAH018943000/12.06.2014, scadentă în data de 26.06.2014, facturi ce individualizează aceste servicii, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Potrivit art. 1270 coroborat cu art. 1516 Cod civil, contractul are forţă de lege între părţi, creditorul având dreptul la executarea integrală şi la timp a obligaţiilor.

Examinând cuantumul total al serviciilor furnizate şi solicitate, raportat la conţinutul contractului şi al facturilor depuse, Tribunalul  constată că cererea formulată de reclamantă privind creanţa de 473.75 lei este întemeiată.

În ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere, instanţa a observat că potrivit art. 5 din Clauzele Contractuale de Bază (fila 12), ,,plata facturii trebuie efectuată în maxim 14 zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Neplata facturii în termenul sus-menţionat poate atrage aplicarea de penalităţi de întârziere Clientului, de 0,5%/zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate către Orange România’’ iar la art. 1.9 alin. (4) din Termenii şi condiţiile generale (f. 32 verso) se prevede că : “în caz de neplată a  facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii conform  art. 5 din Clauzele Contractuale de Bază, Clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi şi va datora penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate către Orange România. Cuantumul sumelor datorate de Client cu titlu de penalităţi de întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.

Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. În speţă dovada negocierii nu s-a făcut în speţă de către apelantă, fiind în prezenţa unui contract ce conţine clauze standard preformulate, fiind astfel incidente dispoziţiile acestei legi,

Conform anexei la Legea 193/2000 pct. i o clauză este considerată abuzivă în situaţia în care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor comparativ cu pagubele suferite de comerciant, dispoziţie pe deplin aplicabilă şi în cauză, având în vedere că penalităţile calculate pot depăşi contravaloarea serviciilor prestate. Dacă s-ar calcula în continuare penalităţi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului principal este evident că se poate ajunge în situaţia în care penalităţile să depăşească cu mult cuantumul debitului principal ceea ce ar însemna că posibilitatea calculării penalităţilor conform clauzei penale inserate în contract s-ar face numai în detrimentul intereselor pârâtului în calitatea sa de beneficiar al serviciilor.

Însă, în speţă, în concret, penalităţile solicitate sunt într-un cuantum rezonabil, limitat. Deşi reclamanta şi-a rezervat dreptul printr-o clauză penală ca în caz de neplată să calculeze penalităţi de întârziere fără a exista nici o limitare a cuantumului total al acestora, în speţă, acestea nu depăşesc valoarea debitului principal, neproducându-se astfel vreun dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, art. 1530 cod civil autorizează creditorul să pretindă daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

De asemenea,  art. 1538 alin. 2 cod civil stipulează că, în caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală, în timp ce art. 1539 cod civil, dispune în sensul în care, creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care, penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit.

Astfel , în temeiul contractului şi al dispoziţiilor legale invocate, se impune  obligarea pârâtului G D să plătească reclamantei G R SRL şi suma de 89,29 lei, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere.

În ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de  despăgubiri de către reclamantă, tribunalul reţine că , în conformitate cu contractul încheiat, potrivit capitolelor Facturarea şi termenele de plată si Rezilierea contractului din Termeni si Condiţii generale, în cazul în care clientul nu a plătit integral sumele datorate în cea de-a 25-a zi calendaristica de la data emiterii facturii, Orange România SA este îndreptăţită să rezilieze contractul si în situaţia în care rezilierea are loc  înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va datora Orange Remania SA despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului cauzat.

Conform art. 1. 16 alin. 1 pct. i din TCG , contractul poate înceta prin reziliere, la iniţiativa Orange România, la data menţionată în notificarea scrisă de reziliere trimisă de Orange România, în condiţiile art. 1.9 alineatul 6 (neplata de către client a sumelor datorate în termen de 25 de zile de la data emiterii facturii), în situaţia în care Orange România transmite clientului o solicitare de plată a sumelor datorate.

În opinia Tribunalului nu se poate reţine existenţa caracterului abuziv a acestei clauze în condiţiile în care părţile au convenit o perioadă minimă contractuală rezonabilă de 24 de luni, iar în aceste condiţii pârâtul a beneficiat de un preţ promoţional al serviciilor furnizate  „opţiunea ,,Orange Cloud 10 Gb gratuit’’

Aşadar, O R SA s-a obligat să presteze pachetul de servicii de comunicaţii electronice, conform ofertei detaliată în contract, iar parata s-a obligat sa păstreze respectivul pachet de servicii pe toata perioada minimă stabilită în contract, beneficiind de anumite facilităţi. Perioada contractuala agreată de părţi în contract reprezintă o contraprestaţie pentru beneficiile acordate pârâtei la contractarea serviciilor de comunicaţii electronice. Deoarece perioada contractuala stabilită a reprezentat un element semnificativ pentru încheierea acestuia, în mod rezonabil, în baza principiului libertăţii de voinţă, părţile au inserat această clauză de despăgubire a reclamantei , nefiind contrară bunei-credinţe şi nici nu creează vreun dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor câtă vreme pârâta a avut anumite beneficii la încheierea contractului, aprecierile primei instanţe fiind evident eronate.

Însă, inserarea în condiţiile contractuale a unui pact comisoriu de ultim grad nu poate semnifica intervenţia automată a acestuia ori de câte ori este depăşit termenul de graţie prevăzut în contract, ci este necesar ca partea în favoarea căreia este stipulat pactul să îşi manifeste voinţa în acest sens într-un mod clar şi neechivoc. În acest sens, partea îndreptăţită are alegerea de a se prevala de pactul comisoriu sau de a cere continuarea contractului.

Ori, la dosar nu există notificarea scrisă de reziliere prin care Orange România să-şi fi manifestat intenţia de a da eficacitate acestui pact comisoriu şi în care să se fi menţionat data încetării contractului.

Apoi,  nu s-a făcut dovada comunicării facturii fiscale nr. JAH022495670/ 12.07.2014, în care este trecută creanţa cu titlu de daune reziliere contract, invocată de apelantă ca fiind notificare.

Mai mult, toate facturile emise de Orange România S.A. , inclusiv această din urmă factură, sunt însoţite de o anexă ce atenţionează asupra posibilităţii de suspendare a serviciului furnizat, dar şi de desfiinţare a acestuia în caz de neplată a facturilor. Ori raporturile contractuale dintre prestator şi beneficiar se aflau încă în vigoare la momentul emiterii facturilor, tocmai facturarea serviciilor dovedesc continuarea contractului de către Orange.

În aceste condiţii, în lipsa comunicării notificării, în condiţiile emiteri facturilor privind serviciile prestate, nu se poate considera că a intervenit rezilierea de drept a contractului.

Astfel, cererea privind acordarea despăgubirilor apare ca fiind  nefondată.

Pentru aceste motive, faţă de art. 480 alin.2 cod pr. civ., se impune admiterea apelului declarat şi  schimbarea sentinţei civile atacate în sensul că admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 473,75 lei contravaloare servicii prestate şi 89,29 lei reprezentând penalităţi contractuale.

Ca o consecinţă, în temeiul art. 453 alin. 2 cod pr. civ. obligă pârâtul K S să plătească reclamantei G R SRL suma de 14 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă, justificate prin taxa de timbru apreciată ca fiind corespunzătoare pretenţiilor admise. În acelaşi sens, în temeiul art. 453 alin. 2 cod pr. civ obligă pe intimat să plătească apelantei G R SRL suma de 7 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel justificate prin taxa de timbru apreciată ca fiind corespunzătoare pretenţiilor admise.

Domenii speta

Spete similare