Raporturi de muncă

-Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10%; încălcarea prevederilor art. 251 alin.2 Codul muncii în situaţia în care angajatorul nu a comunicat salariatei prin adresa de convocare la cercetarea disciplinară care sunt faptele pentru care urma să fie cercetată disciplinar şi nici referatele din care ar rezulta aceste fapte, nefiind suficient ca în adresa de convocare să fie indicate doar dispoziţiile legale încălcate, pentru a se considera că salariatei i s-a respectat dreptul la apărare; nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară pe motiv că a fost emisă şi cu nerespectarea dispoziţiilor art.252 alin.2 lit.a şi c Codul muncii, întrucât în cuprinsul ei nu a fost descrisă fapta şi nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 29.06.2018

La data de 15.02.2018 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe contestaţia formulată de contestatoarea NCA în contradictoriu cu intimata BJ IG B M, prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr.19/07.02.2018 de sancţionare disciplinară cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10% emisă de intimata BJ IG B M, anularea deciziei şi restituirea sumelor încasate din salariu, împreună cu dobânda legală şi actualizate cu indicele de inflaţie; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatoarea a arătat că lucrează de patru ani la BJ IG B în funcţia de bibliotecar, respectiv în perioada 01.03.2014-10.07.2014 la secţia împrumut copii, în perioada 10.07.2014-10.08.2015 la serviciul evidenţa colecţiilor, în perioada 10.08.2015-31.12.2015-preşedinte comisie inventar secţia „Ştiinţă şi Tehnică”, de la 01.01.2016 rămânând gestionar, la aceeaşi secţie, timp în care şi-a exercitat atribuţiile cu conştiinciozitate şi a participat la cursuri de formare pe cheltuială proprie.

A susţinut că, aflând că participă la cursuri şi privind-o ca şi o concurentă, directoarea instituţiei a început să o hărţuiască sistematic şi să o acuze de tot felul de lucruri nereale, însă nu s-a lăsat intimidată şi a sesizat conducerea CJ M, căruia i-a adus la cunoştinţă tot ce se întâmplă în cadrul bibliotecii, aspect interpretat probabil ca neloialitate la adresa instituţiei, menţionând că sesizările priveau pe manageră, ci nu instituţia.

Urmare acestui fapt la data de 13.11.2017 a primit adresa nr. 792 prin care era convocată în faţa comisiei de cercetare disciplinară, ocazie cu care a contactat un avocat pentru a o însoţi în faţa comisiei de disciplină, iar pentru primul termen a depus cererea nr. 810/16.11.2017, prin care a solicitat o fotocopie după actele de la dosarul de cercetare disciplinară şi un termen nou în care să se prezinte cu avocatul ales.

Solicitarea de a-i fi pusă la dispoziţie o fotocopie după dosarul de cercetare disciplinară, i s-a respins, comunicându-i-se verbal că sunt acte secrete.

La data de 20.11.2017, împreună cu apărătorul ales, s-a prezentat în faţa comisiei, ocazie cu care acesta a depus un memoriu în care din nou a solicitat o fotocopie după actele din dosarul de cercetare disciplinară şi, întrucât membrii comisiei refuzau să îi elibereze o fotocopie după dosar, apărătorul ales a solicitat preşedintelui să se consemneze toate solicitările în procesul verbal de şedinţă a comisiei, însă i s-a comunicat că nu se va întocmi nici un proces verbal, că dosarul are caracter secret şi nu i se va elibera nici o copie.

Ulterior, contestatoarei i s-a comunicat adresa nr. 815/20.11.2017, din cuprinsul căreia  reieşea că, la dosar există doar sesizările, adresele de convocare şi adresele depuse de contestatoare, fără să existe alte înscrisuri sau mijloace de probă, astfel că depunerea altor acte la prezentul dosar, decât cele indicate în adresă, sunt acte fie falsificate, fie întocmite cu încălcarea regulilor de funcţionare a comisiilor de disciplină.

Referitor la această adresă, contestatoarea a depus un memoriu amplu, în care a indicat o serie de nereguli din activitatea comisiei, precum şi faptul că, aceasta în mod deliberat i-a încălcat dreptul la apărare, prin refuzul de a elibera o copie după actele de la dosarul de cercetare disciplinară.

Contestatoarea a mai arătat că la data de 22.01.2018 a primit convocarea nr. 32/22.01.2018, la care a depus adresa nr. 33/23.01.2018 şi că de la început membrii comisiei de disciplină nu au dorit să-i comunice petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017, pentru a putea să le studieze cu apărătorul ales şi după înţelegerea acuzaţiilor să solicite administrarea de probe, că în faţa comisiei de disciplină nu s-a administrai nici un mijloc de probă, nu a fost audiată nici o persoană şi în prezent nu cunoaşte ce conţine dosarul, deoarece s-a refuzat eliberarea unei fotocopii după acesta.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei de sancţionare, contestatoarea a invocat art. 251 alin.4 din Codul muncii, menţionând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin aceea că i s-a refuzat dreptul de a avea acces la propriul dosar de abatere disciplinară, drept ce presupunea eliberarea unei fotocopii după dosar, astfel că neştiind natura acuzaţiei si nici cine a sesizat comisia de disciplină, nu a putut realiza o apărare efectivă.

De asemenea, a arătat că decizia de sancţionare este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate cerinţele prevăzute de art.252 alin.2 lit. a şi c Codul muncii, referitoare la descrierea în cuprinsul deciziei de sancţionare a faptei care constituie abatere disciplinară şi la arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile sau a motivelor pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin.3  nu a fost efectuată cercetarea.

În ceea ce priveşte descrierea faptei, contestatoarea a arătat că deşi se susţine că ar rezulta din anumite note explicative că a defăimat imaginea instituţiei, prin aceea că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare, nu cunoaşte aceste note explicative şi nici nu i-au fost puse la dispoziţie.

În doctrină şi jurisprudenţă, s-a statuat că între descrierea stării de fapt şi actul normativ în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, există o legătură vădită, deoarece instanţa va verifica pe calea controlului jurisdicţional legalitatea sancţiunii, sens în care va trebui să stabilească dacă fapta imputată se încadrează în ipoteza stabilită de norma juridică.

Tot astfel, descrierea stării de fapt, presupune din partea emitentului deciziei de sancţionare, o indicare detaliată a faptei imputate, ocazie în care să fie arătată ziua, ora în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, caracterul de continuitate sau faptă singulară, împrejurările în care a fost săvârşită, consecinţele abaterii disciplinare, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.

În decizia de sancţionare nu este indicat absolut deloc în ce au constat aceste fapte, folosindu-se formule generice, nefiind indicată nici data săvârşirii presupusei fapte.

Simpla referire din decizia de sancţionare contestată la contractul individual de muncă, Codul de conduită, fără o indicare clară a faptei sau a obligaţiilor încălcate, nu este de natură a complini cerinţa legii. Dacă legiuitorul înţelegea ca descrierea faptei să se realizeze prin alte înscrisuri decât decizia de sancţionare, sau prin referire generală la norme, ar fi dispus în acest sens

În ceea ce priveşte netemeinicia sancţiunii aplicate, contestatoarea a arătat că, deşi în decizie se face trimitere la art.7 (loialitatea faţă de instituţia publică), din cuprinsul acesteia nu rezultă fapta pe care a săvârşit-o, nu cunoaşte în ce fel a prejudiciat imaginea pârâtei şi nici ce aprecieri se afirmă că a făcut, deşi potrivit art. 249 Cod procedură civilă, pârâta trebuia să arate expres prin decizie.

De asemenea, se face trimitere la art. 12 (cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei), însă din decizie nu rezultă că a avut comportament greşit la o dată concretă, privitoare la un om anume indicat, menţionând că nu a jignit pe nimeni, nu a dezvăluit aspecte intime şi nici nu a formulat sesizări sau plângeri calomnioase.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.53/2003, art. 194 şi următoarele Cod procedură civilă, HG nr.1344/2007.

Intimata BJ IG B M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată cu consecinţa menţinerii în integralitate a sancţiunii disciplinare prevăzute de art.248 alin.1 lit.c Codul muncii, reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 10%.

A arătat că la data de 09.11.2017, un număr de 21 de angajaţi ai BJ IG B au depus la secretariatul instituţiei o petiţie înregistrată sub nr. 789/09.11.2017 prin care au adus la cunoştinţa managerului bibliotecii apariţia unei stări conflictuale ivite ca urmare a unor acţiuni ale angajatei NCA, reclamând încălcarea unor dispoziţii din Codul etic şi de conduită a personalului contractual din BJ IG B şi descriind pe larg care este atitudinea salariatei în raport cu ceilalţi colegi, cât şi faţă de conducerea instituţiei.

La aceeaşi dată, au fost înregistrate la secretariat şi referatul nr.785/09.11.2017 întocmit de numitul O M şi referatul nr. 791/09.11.2017 întocmit de managerul instituţiei, prin care aceştia îşi exprimau nemulţumirea faţă de comportamentul total necorespunzător al contestatoarei, fiind detaliate împrejurări în care aceasta din urmă a adus chiar şi jigniri colegilor.

În aceste condiţii, prin decizia nr. 24/10.11.2017 s-a constituit în cadrul unităţii o comisie de cercetare disciplinară care, la data de 13.11.2017, a întocmit un proces - verbal în care a consemnat rezultatele verificării termenului de depunere al petiţiei şi referatelor, a identificat obiectul sesizărilor, constatând că îi revine competenţa de soluţionare şi că faptele sesizate sunt prevăzute ca abateri disciplinare atât în Codul etic şi de conduită a personalului contractual al bibliotecii, cât şi în regulamentul intern al bibliotecii.

Prin adresa nr. 792/13.11.2017 s-a dispus convocarea contestatoarei pentru data de 17.11.2017, dată, la care aceasta nu s-a prezentat la şedinţa Comisiei de disciplină, depunând la secretariatul instituţiei două cereri, nr. 810/16.11.2017 şi 812/17.11.2017, prin care a învederat că doreşte să îşi angajeze avocat, solicitând, totodată, copii de pe toate înscrisurile dosarului de cercetare disciplinară, cât şi amânarea termenului.

S-a dispus acordarea unui nou termen pentru data de 20.11.2017, când contestatoarea s-a prezentat însoţită de avocat, cei doi refuzând ferm atât studierea înscrisurilor puse la dispoziţie de către comisia de disciplină, cât şi citirea lor de către preşedinte, insistând în eliberarea copiilor, aspecte care, de altfel, au fost menţionate în procesul - verbal şi în raportul - referat nr. 109/29.01.2018 întocmit de comisia de disciplină.

Intimata a menţionat că faptele imputate nu au fost aduse la cunoştinţa persoanei cercetate strict ca urmare a refuzului acesteia, nicidecum urmare a relei - credinţe sau a vreunui abuz din partea Comisiei. În aceste împrejurări, Comisia de cercetare disciplinară a decis amânarea termenului pentru a treia oară, convocând-o pe salariată pe data de 21.11.2017, pentru a-i fi prezentate sesizările referitoare la presupusele abateri.

La data de 21.11.2017, contestatoarea s-a prezentat în faţa Comisiei, refuzând categoric orice fel de discuţie cu membrii comisiei, deci implicit luarea la cunoştinţă a acuzaţiilor ce i s-au adus, depunând din nou, o cerere de amânare formulată de către avocat,  împrejurare în care, observând intenţia evidentă a salariatei, de tergiversare a cercetării disciplinare prealabile, comisia a procedat în datele de 23.11.2017, 24.11.2017, 28.11.2017 şi 05.12.2017 la audierea tuturor petenţilor, explicaţiile lor fiind consemnate în notele scrise şi semnate de aceştia.

În scopul garantării dreptului la apărare şi, deşi cercetarea disciplinară trebuie să se desfăşoare cu celeritate, comisia de disciplină a procedat, din nou, la convocarea persoanei cercetate, pentru a-i aduce la cunoştinţă întreg materialul probator administrat, în vederea formulării, de către aceasta, a unui punct de vedere.

Prin urmare, la data de 25.01.2018, s-au oferit salariatei înscrisurile în original, pentru ca acestea să fie studiate, şi de această dată comisia lovindu-se de refuzul nejustificat al persoanei cercetate de a le analiza, împreună cu apărătorul ales. Ca atare, la acest termen, contestatoarea a răspuns doar la trei întrebări ce i-au fost adresate, aceasta învederând comisiei că „nu le cunosc pe secţia Ştiinţă şi Tehnică unde sunt din data de 10 august 2015 nu se află Regulamentul şi Codul de etică”, aspecte contrare realităţii.

Pe cale de consecinţă, comisia s-a întrunit pe data de 29.01.2018 şi prin raportul - referat din această dată a propus sancţionarea angajatei, potrivit art.248 lit. c din Codul muncii, cu „reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10%”, propunere menţinută de către conducerea instituţiei prin decizia nr. 19/07.02.2018.

Referitor la motivul invocat de contestatoare privind faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, intimata a susţinut că starea de fapt descrisă de contestatoare este contrazisă de faptul că procesele-verbale din data de 21.11.2017, respectiv din data de 25.01.2018, în care Comisia a consemnat că a pus la dispoziţia persoanei cercetate dosarul disciplinar, au fost semnate de către contestatoare, ultimul dintre ele şi de către avocatul acesteia, cei doi fiind de acord cu cele reţinute.

Deşi, în cauză au fost acordate mai multe termene, angajata venind, la unele dintre acestea, însoţită chiar de către avocat, la fiecare dintre acestea contestatoarea a refuzat să i se aducă la cunoştinţă actele dosarului, insistând că doreşte copii ale acestora, încercând, aşadar, să tergiverseze derularea, cu celeritate, a procedurii disciplinare.

Intimata a susţinut că nu există în Codul muncii prevederea potrivit căreia membrii Comisiei sunt obligaţi să elibereze fotocopii ale dosarului disciplinar şi abia apoi să poată proceda la audierea persoanei cercetate, la art. 251 Codul muncii, prevăzându-se obligaţia persoanelor împuternicite a efectua cercetarea pe de o parte de a convoca salariatul, precizându-i obiectul, data, ora şi locul întrevederii, iar pe de altă parte, de a permite angajatului de a fi asistat de un avocat, îndatoriri ce au fost respectate în cauză, astfel cum reiese din toate înscrisurile de la dosar.

Consideră că atitudinea contestatoarei de a refuza să studieze actele dosarului poate fi asimilată unui refuz de a se prezenta în faţa comisiei.

În ceea ce priveşte motivul invocat de contestatoare referitor la nerespectarea dispoziţiilor art.252 alin.2 lit. a Codul muncii, privind obligativitatea descrierii faptei în cuprinsul deciziei de sancţionare, intimata a susţinut că, elementele descriptive ale faptelor ce constituie abateri disciplinare au fost detaliate pe larg, aşa cum reiese atât din raportul - referat nr.109/29.01.2018, cât şi din decizia de sancţionare nr. 19/07.02.2018.

Referitor la motivul invocat de contestatoare privind nerespectarea dispoziţiilor art.252 alin.2 lit. c Codul muncii, intimata a susţinut că în cauză nu puteau fi descrise motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei pentru că aceasta a refuzat să se apere.

De asemenea, în ceea ce priveşte aspectele ce dovedesc temeinicia sancţiunii aplicate  s-a arătat că angajatorul a ţinut cont şi de faptul că anterior, prin decizia nr. 11/21.04.2017, salariatei i s-a mai aplicat un avertisment scris, sancţionare ce s-a impus în condiţiile în care contestatoarea a adresat cuvinte şi expresii jignitoare conducerii instituţiei şi numitului R A C.

Temeinicia sancţiunii disciplinare aplicate este justificată şi de faptul că salariata avea cunoştinţa, astfel cum rezultă din decizia nr. 5/13.01.2016 a conducerii B, despre prevederile Codului de etică şi ale Regulamentului de ordine interioară, după prelucrarea lor acestea fiind depuse, în cadrul fiecărei secţii, spre a fi studiate de către angajaţi. Mai mult, potrivit fişei postului din data de 15.03.2017, contestatoarei îi revine obligaţia respectării prevederilor Regulamentului de ordine interioară, care, printre altele, interzice angajaţilor să aibă un comportament jignitor faţă de colegi sau conducerea instituţiei, cât şi să denatureze imaginea instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, prin declaraţii nereale.

S-a mai menţionat că, pe parcursul procedurii cercetării disciplinare prealabile, au fost respectate, în detaliu, prevederile articolelor 81 - 103 din cadrul cap. X al Regulamentului de Ordine Interioară al BJ IG B M.

Intimata a mai susţinut că în prezenta cauză nu trebuie verificată nicidecum, astfel cum susţine contestatoarea, respectarea prevederilor HG 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, întrucât acest act normativ reglementează activitatea unor astfel de structuri deliberative competente să analizeze strict faptele unor funcţionari publici sesizate ca abateri disciplinare. Or, în cauză, nu este vorba de sancţionarea unui funcţionar public, ci se discută exclusiv despre răspunderea disciplinară a unui salariat angajat cu contract individual de muncă.

Contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să fie înlăturate apărările intimatei, a făcut referire la sesizările formulate împotriva sa şi a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată, ataşând la acest răspuns Codul etic şi de conduită a personalului contractual al bibliotecii judeţene IG B, Regulamentul intern şi fişa de evaluare din 31.01.2018.

La primul termen de judecată din data de 24.04.2018, apărătorul intimatei a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară.

În şedinţa publică din data de 15.05.2018 instanţa a pus în vedere apărătoarei intimatei să depună la dosarul cauzei extras din Regulamentul Intern al BJ IG B, respectiv art. 29 lit.b şi e, art.38 lit.c, art.82 lit.c la care se face referire în decizia de sancţionare, extras din Codul etic şi de conduită a personalului contractual al BJ IG B, respectiv art. 7 şi 12, precum şi extras din Regulamentul de Ordine Interioară al BJ IG B, respectiv art.81-103 cap.X la care se face referire în întâmpinare, precum şi să comunice dacă Regulamentul de Ordine Interioară al BJ IG B, a fost adus la cunoştinţa salariaţilor de la secţia unde lucrează contestatoarea.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 12.06.2018 s-a pus în vedere apărătoarei intimatei să comunice în scris dacă odată cu convocatorul pentru cercetarea disciplinară prealabilă i-au fost comunicate contestatoarei petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791 din 09.11.2017, în caz afirmativ să se facă dovada cu înscrisuri în acest sens, precum şi să comunice dacă în baza deciziei de sancţionare nr.19/07.02.2018 au fost efectuate reţineri din salariul contestatoarei, în caz afirmativ să se facă dovada în acest sens.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea NCA este angajata BJ IG B M, îndeplinind funcţia de bibliograf (bibliotecar), începând cu data de 01.03.2014, conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr.133/28.02.2014 (fila 30 vol.I dosar).

Prin decizia nr.19/07.02.2018 emisă de BJ IG B M s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10%, în temeiul dispoziţiilor art. 248 lit.c Codul muncii (fila 9 vol.I dosar).

S-a reţinut în cuprinsul deciziei de sancţionare că în perioada 13.11.2017-25.01.2018 a fost efectuată cercetarea disciplinară a contestatoarei, având funcţia de bibliotecar – bibliograf în cadrul secţiei „ştiinţă şi tehnică” a BJ IG B M de către comisia de cercetare disciplinară numită prin decizia nr.24/10.11.2017, rezultat materializat în raportul – referat al comisiei de cercetare disciplinară nr.109/29.01.2018. Concluziile comisiei de cercetare disciplinară menţionate în acest referat sunt în sensul că prin comportamentul contestatoarei, ce rezultă din notele explicative, aceasta a defăimat imaginea instituţiei prin faptul că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare, neadevărate şi nesusţinute de fapte certe, încălcând prevederile din fişa postului, regulamentul intern, precum şi art.7 şi 12 din Codul etic şi de conduită a personalului contractual al BJ IG B M, comportamentul bibliotecarei este vădit tendenţios, fiind observat cu imparţialitate şi obiectiv de către comisie, pe parcursul lucrărilor, contestatoarea refuzând şi sfidând, în acelaşi timp, atât comisia cât şi intenţiile de bună credinţă ale acesteia, refuzând categoric să exprime un punct de vedere, să ia cunoştinţă în mod direct, în faţa comisiei de cercetare disciplinară de sesizările şi materialul probator.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea deciziei nr.19/07.02.2018 şi restituirea sumelor încasate din salariu, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, susţinându-se că decizia contestată este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 252 alin.2 lit. a şi c Codul muncii, în sensul că în cuprinsul acesteia nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară şi nu sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare în timpul cercetării disciplinare prealabile, deşi a fost prezentă la comisie şi a depus memorii şi cereri, că decizia de sancţionare este nelegală şi pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art.251 alin.4 Codul muncii, prin aceea că i s-a refuzat dreptul de a avea acces la propriul dosar de cercetare disciplinată, drept ce presupunea eliberarea unei fotocopii după dosar, susţinându-se totodată, că decizia emisă de intimată este şi netemeinică.

Analizând legalitatea deciziei de sancţionare contestate, analiză care prevalează examinării temeiniciei emiterii acesteia, instanţa constată că decizia a fost emisă fără a fi respectate condiţiile cerute pentru valabilitatea ei sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă care vizează legalitatea deciziei.

Astfel, potrivit art. 252 alin. 1, 2 Codul muncii „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei; sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate  de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată”.

Raportând prevederile legale sus menţionate la speţa dedusă judecăţii, se constată că decizia de sancţionare nr.19/07.02.2018 emisă de BJ IG B M nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a, c din Codul muncii.

În acest sens se reţine că pentru a îndeplini condiţiile legale este absolut necesar ca în cuprinsul unei decizii de sancţionare disciplinară să se regăsească toate cerinţele prevăzute expres de lege, în caz contrar  sancţiunea intervenită fiind nulitatea absolută.

Referitor la cerinţa privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, se apreciază că această descriere trebuie făcută în mod concret şi precis, pentru a permite instanţei să verifice temeinicia sancţiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă şi la obligaţiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern.

În decizia de sancţionare trebuie descrisă fapta pentru care a fost sancţionat salariatul în sensul de a fi prezentate explicit aspectele de natură să o califice ca fiind o încălcare a normelor de disciplină săvârşite în legătură cu munca acestuia.

Or, în speţă, în ceea ce priveşte fapta reţinută ca abatere disciplinară în sarcina contestatoarei, aceea că prin comportamentul său a defăimat imaginea instituţiei prin faptul că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare, neadevărate şi nesusţinute de fapte certe, încălcând prevederile din fişa postului, regulamentul intern, precum şi art.7 şi 12 din Codul etic şi de conduită a personalului contractual al BJ IG B M, se constată că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 252 alin.2 lit.a Codul muncii referitoare la descrierea faptei.

 În acest sens, se reţine că pe de o parte, intimata nu a arătat în cuprinsul deciziei de sancţionare despre ce fraude de natură penală şi proastă organizare a declarat public contestatoarea, formularea intimatei potrivit căreia „prin comportamentul său, ce rezultă din notele explicative a defăimat imaginea instituţiei prin faptul că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare”, având un caracter general, ce nu permite efectuarea nici unei verificări, iar pe de altă parte intimata nu a menţionat data la care a fost săvârşită fapta reţinută ca abatere disciplinară, aspect care, de asemenea, nu permite efectuarea nici unei verificări de către instanţa de judecată în ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă şi la obligaţiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, aşa cum cer dispoziţiile legale sus menţionate.

În situaţia descrierii generice a faptei imputate ca abatere disciplinară, fără a se arăta în concret în ce au constat acţiunile contestatoarei şi fără a se indica data la care a fost săvârşită fapta, instanţa apreciază că nu sunt respectate dispoziţiile prevăzute de art.252 alin.2 lit. a Codul muncii, neindicarea datei la care salariata a săvârşit fapta echivalând cu o descriere incompletă a faptei, aptă să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de sancţionare.

În acest sens, este şi decizia Curţii Constituţionale nr.319/29.03.2007, publicată în Monitorul Oficial al României nr.292/03.05.2007, din cuprinsul căreia reiese că „Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului; menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului”.

Necesitatea descrierii faptei care a impus adoptarea măsurii de sancţionare are ca finalitate respectarea dreptului salariatului de a se apăra, tocmai având în vedere specificul raporturilor de muncă, raporturi caracterizate prin subordonarea faţă de angajator, precum şi asigurarea posibilităţii instanţei de judecată de a aprecia asupra legalităţii sancţiunii, în raport de toate circumstanţele în care a fost săvârşită fapta.

În acest sens, se reţine că exprimarea intimatei referitoare la defăimarea imaginii instituţiei de către contestatoare prin aceea că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare, nu este de natură a-i da posibilitatea salariatei să formuleze apărări concrete, în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa ca abatere disciplinară, atât timp cât, în decizia de sancţionare, nu este menţionată data când ar fi fost săvârşită această faptă.

 Referitor la acest aspect, se apreciază că era necesar ca în cuprinsul deciziei de sancţionare să se menţioneze data la care a fost săvârşită fapta reţinută ca abatere disciplinară şi pentru faptul că instanţa trebuie să verifice şi dacă au fost respectate prevederile art.252 alin.1 Codul muncii potrivit cărora „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

În condiţiile în care data săvârşirii faptei nu rezultă din cuprinsul deciziei de sancţionare, nu se poate verifica nici dacă termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile legale sus menţionate, a fost respectat.

Prin urmare, în raport de conţinutul deciziei de sancţionare, se constată că în cauză descrierea faptei referitoare la defăimarea imaginii instituţiei de către contestatoare are un caracter general care nu permite efectuarea verificării de către instanţa de judecată a temeiniciei sancţiunii aplicate, neregularitatea rezultată din omisiunea menţionării datei la care s-a comis fapta şi a altor elemente concrete referitoare la fapta contestatoarei, urmând a fi sancţionată cu aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de sancţionare cu privire la fapta respectivă.

 Aşa fiind, se apreciază că sub acest aspect decizia contestată nu corespunde exigenţelor legale, nefiind respectată dispoziţia prevăzută de art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii.

 De asemenea, sancţiunea nulităţii deciziei de sancţionare se aplică şi în situaţia în care în cuprinsul acesteia nu sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art.251 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea, condiţie cerută de dispoziţiile art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii pentru valabilitatea deciziei de sancţionare, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond ce vizează legalitatea acesteia.

În acest sens se reţine că din procesul verbal încheiat de către membrii comisiei de cercetare disciplinară la data de 25.01.2018 (fila 192 dosar), reiese că la acea dată s-a prezentat contestatoarea însoţită de apărătorul său pentru a da notă explicativă în legătură cu unele aspecte sesizate prin referatele nr.791 şi 785/09.11.2017, precum şi în legătură cu petiţia nr. 789/09.11.2017, dar şi pentru a răspunde la întrebările din convocarea nr.32/22.01.2018.

De asemenea, s-a menţionat că preşedintele comisiei a dorit să înmâneze contestatoarei documentele de mai sus, însă aceasta a solicitat o fotocopie pentru a le studia împreună cu apărătorul său şi a formula răspunsuri la acuzaţiile aduse, refuzând să citească documentele în original în timpul şedinţei, precizând că răspunde numai la primele trei întrebări, iar la a patra întrebare numai după ce i se va înmâna o fotocopie după documentele solicitate, răspunsurile la primele trei întrebări, fiind consemnate în procesul verbal.

Or, în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se face nici o referire la răspunsurile date de contestatoare sau la aspectele de mai sus, situaţie în care se apreciază că aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii, atât timp cât nu sunt indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare în timpul cercetării disciplinare prealabile, astfel că nu există garanţia că acesteia i s-a asigurat în mod real şi efectiv dreptul la apărare.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că la data de 25.01.2018 contestatoarea a răspuns doar la trei întrebări ce i-au fost adresate, iar aspectele relatate în răspunsurile la aceste întrebări sunt contrare realităţii, însă potrivit dispoziţiilor art.79 Codul muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizie.

Având în vedere că art.252 alin.2 lit.c Codul muncii prevede sub sancţiunea nulităţii absolute obligativitatea cuprinderii în dispoziţia de sancţionare, a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, iar în decizia de sancţionare contestată, nu sunt cuprinse aceste elemente obligatorii, instanţa constată că şi sub acest aspect decizia susmenţionată este lovită de nulitate absolută.

Referitor la susţinerea contestatoarei potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art.251 alin.4 Codul muncii, prin aceea că i s-a refuzat dreptul de a avea acces la propriul dosar de cercetare disciplinată, drept ce presupunea eliberarea unei fotocopii după dosar şi că neştiind natura acuzaţiei şi nici cine a sesizat comisia de disciplină nu a putut realiza o apărare efectivă, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.251 Codul muncii „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile; în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii; neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile; în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este”.

În raport de dispoziţiile legale enunţate anterior, se constată că prin adresa nr. 792/13.11.2017 (fila 103, vol.I), contestatoarea a fost convocată la sediul intimatei în data de 17.11.2017 în vederea realizării procedurii cercetării disciplinare cu privire la aceasta de către comisia de cercetare disciplinară desemnată, precizându-se că BJ M a fost sesizată prin petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017 cu privire la săvârşirea de către contestatoare a unor fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare.

Prin urmare, în convocatorul pentru cercetarea disciplinară nu s-a făcut nicio referire la fapta reţinută ca abatere disciplinară în decizia de sancţionare, constând în aceea că prin comportamentul contestatoarei, aceasta a defăimat imaginea instituţiei prin faptul că a declarat public despre fraude de natură penală şi proastă organizare.

Aşa fiind, se reţine că în ceea ce priveşte obiectul convocării, în adresa nr. 792/13.11.2017, s-a menţionat doar numărul unei petiţii şi a unor referate cu care a fost sesizată intimata, fără a se arăta în concret conţinutul acestora.

Totodată, se reţine că prevederea dispoziţiilor din art.251 alin.2 Codul muncii, referitoare la comunicarea obiectului pentru care salariatul va fi cercetat disciplinar, respectiv a faptelor pe care angajatorul le consideră abateri disciplinare şi pentru care s-a dispus cercetarea, nu reprezintă un simplu aspect formal prevăzut de către legiuitor, ci constituie o garanţie esenţială a respectării dreptului salariatului la apărare.

Astfel, angajatul poate să-şi formuleze şi să susţină toate apărările în cunoştinţă de cauză şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, beneficiind de garanţiile alin.4 al art.251 Codul muncii, doar în situaţia în care prin convocare angajatorul îi comunică în concret care sunt faptele pentru care va fi cercetat.

Această cerinţă imperativă a legii este realizată şi în condiţiile în care angajatorul îi comunică salariatului, odată cu convocatorul şi actele din care rezultă faptele ce i se impută angajatului şi pentru care acesta va fi cercetat.

Or, în speţă, pe lângă faptul că angajatorul nu a precizat în convocator faptele pentru care va fi cercetată contestatoarea, acesta nici nu a făcut dovada că odată cu adresa de convocare ar fi comunicat contestatoarei şi petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017 din care să rezulte faptele pretins a fi săvârşite.

La termenul de judecată din data de 12.06.2018, instanţa a pus în vedere apărătoarei intimatei să comunice în scris dacă odată cu convocatorul pentru cercetarea disciplinară prealabilă i-au fost comunicate contestatoarei petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017, în caz afirmativ să se facă dovada cu înscrisuri în acest sens.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 19.06.2018 de către apărătorul intimatei s-a menţionat că petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017 nu au fost ataşate la convocator, motivând că prin convocator s-au comunicat contestatoarei articolele din Codul etic şi din regulamentul intern cu privire la a căror încălcare a fost sesizată instituţia, că la data de 20.11.2017 contestatoarea şi apărătorul său au refuzat studierea înscrisurilor puse la dispoziţie de comisie, cât şi citirea lor de către preşedinte, că la data de 21.11.2017 contestatoarea a refuzat orice fel de discuţie cu membrii comisiei, depunând o cerere de amânare formulată de avocat, iar la data de 25.01.2018 s-au oferit salariatei înscrisurile în original, însă din nou a refuzat să le analizeze.

Or, faptul că prin convocator s-au comunicat contestatoarei articolele din Codul etic şi din regulamentul intern cu privire la a căror încălcare a fost sesizată instituţia, nu este suficient pentru a se considera îndeplinită cerinţa prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 251 Codul muncii referitoare la obiectul cercetării disciplinare, care trebuie precizat pentru ca salariatul să aibă posibilitatea de a-şi formula apărări în cunoştinţă de cauză.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea intimatei potrivit căreia membrii comisiei au pus la dispoziţia contestatoarei şi a apărătorului acesteia înscrisurile de la dosarul de cercetare disciplinară, iar aceştia au refuzat studierea lor, atât timp cât pe de o parte din cuprinsul convocatorului reiese doar faptul că BJ M a fost sesizată prin petiţia nr. 789/09.11.2017 şi referatele nr.785 şi 791/09.11.2017 cu privire la săvârşirea de către contestatoare a unor fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare, fără a se arăta despre ce fapte este vorba şi fără a i se comunica petiţia şi referatele, iar pe de altă parte comisia de cercetare disciplinară nu a răspuns favorabil la solicitarea contestatoarei de a i se elibera o copie de pe înscrisurile aflate la dosarul de cercetare disciplinară.

Nici susţinerea intimatei din întâmpinare potrivit căreia refuzul contestatoarei de a studia sau de a i se citi actele dosarului, de a oferi orice fel de explicaţie, poate fi asimilată unui refuz din partea acesteia de a se prezenta în faţa comisiei, nu poate fi primită, atât timp cât contestatoarea s-a prezentat în faţa comisiei şi a şi răspuns la o parte dintre întrebările ce i-au fost adresate, doar la întrebarea în legătură cu petiţia nr.789/09.11.2017 şi referatele nr.791 şi 785/09.11.2017, arătând că răspunde numai după ce i se va înmâna o fotocopie de pe documentele solicitate.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatei ca răspuns la invocarea de către contestatoare a nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, instanţa constată că sunt neîntemeiate, întrucât deşi menţionează în întâmpinare că elementele descriptive ale faptelor ce constituie abateri disciplinare au fost detaliate pe larg şi că în cauză nu puteau fi descrise motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei, deoarece aceasta a refuzat să se apere, aşa cum s-a arătat mai sus, decizia de sancţionare a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 252 alin.2 lit. a şi c Codul muncii.

Având în vedere că decizia de sancţionare a fost întocmită de intimată cu nerespectarea condiţiilor cerute pentru valabilitatea ei sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă care vizează legalitatea acesteia, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art.252 alin. 2 lit. a şi c Codul muncii şi ţinând seama de faptul că incidenţa chiar a unui singur motiv de nulitate atrage nulitatea deciziei, precum şi de faptul că procedura de cercetare disciplinară s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei, se reţine că măsura sancţionării dispuse de către angajator, este lovită de nulitate absolută, situaţie în care se apreciază că nu se mai impune analizarea temeiniciei acesteia.

Faţă de cele expuse, instanţa constată că este întemeiată contestaţia, urmând să o admită în parte, să constate nulă decizia de sancţionare disciplinară nr. 19/07.02.2018 emisă de intimată şi pe cale de consecinţă să oblige intimata să restituie contestatoarei sumele de bani reţinute din salariul de bază aferent lunilor februarie şi martie 2018, conform deciziei de sancţionare disciplinară sus menţionate, având în vedere că din fluturaşii de salarii depuşi de apărătorul contestatoarei la dosarul cauzei (fila 33 vol.II),  reiese că s-au efectuat reţineri din salariu în cuantum de 265 lei lunar.

Referitor la solicitarea contestatoarei, prin avocat, de a fi obligată intimata şi la restituirea sumei de bani reţinută din salariul de bază aferent lunii aprilie 2018, motivând că reţinerea s-a făcut pe trei luni, urmează a se respinge, având în vedere că prin decizia de sancţionare ce formează obiectul prezentei cauze s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 10%.

De asemenea, deşi s-a solicitat de către contestatoare restituirea sumelor încasate din salariu împreună cu dobânda legală şi actualizate cu indicele de inflaţie, instanţa urmează să respingă această cerere, întrucât obligaţia angajatorului de a plăti o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul este prevăzută doar în cazul sancţionării concedierilor nelegale, conform dispoziţiilor art.80 Codul munci.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, urmează a se admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea NCA împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr.19/07.02.2018 emisă de intimata BJ IG B M.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin.1 coroborat cu art.451 alin.1 Cod procedură civilă urmează a obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanţei nr.702/20.04.2018 (fila 96 vol.I dosar).

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.2702/24.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca tardiv apelul  declarat de intimată.

Domenii speta

Spete similare