Pretentii - Raspundere civila delictuala

Data publicare portal: 08.02.2019

Prin sentinţa civilă nr. 512/06.02.2018 Judecătoria Xxxx a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.V.,  invocată de către pârât.

S-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul D.M. în contradictoriu cu pârâtul I.V.,  ca fiind introdusă  împotriva unei  persoane lipsite calitate procesuală pasivă.

S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei xxxx sub nr. xxxxx, reclamantul D.M. în contradictoriu cu pârâtul I.V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună următoarele:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 66.000 lei,reprezentând c/val. prejudiciului produs reclamantului prin avarierea totală a autoturismului VW Golf nr. xxxx proprietatea sa, în urma evenimentului rutier ce a avut loc în afara oraşului xxxx, pe DN xxxx în data de 24.07.2010, cât şi c/val. bunurilor aflate în autoturism şi distruse în momentul accidentului rutier, precum şi la plata dobânzilor legale incepand cu data naşterii dreptului şi pana la achitarea efectiva a debitului, actualizate cu indicele de inflaţie;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 130.000 lei reprezentând daune morale;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea cererii arată că în fapt, în data de 24.07.2010, pârâtul I.V. în timp ce conducea autoturismul Daewoo Nubira, nr. circulaţie xxxx, pe DN xxx în sensul de deplasare xxxxx, într-o curba uşoară spre dreapta, la ieşirea din xxxx, a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW Golf nr. xxxxx proprietatea sa, care se deplasa regulamentar in direcţia xxxxx. Ca urmare a impactului produs, a suferit vătămări atât reclamantul cât şi alte trei persoane aflate în autoturismul proprietatea sa.

De asemenea, accidentul produs de pârâtul I.V. s-a soldat cu avarierea totală a autoturismului VW Golf nr. xxxxx proprietatea sa, cât si cu distrugerea bunurilor aflate în autoturism.

Cu privire la evenimentul rutier produs în data de 24.07.2010 s-a întocmit dosarul penal nr. xxxx în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fapta prevăzută şi pedepsită de art.184 alin.3 CP.

În acest dosar penal s-a constituit parte civilă pentru suma de 10.000 Euro reprezentând c/val. autoturismului subsemnatului avariat în procent de 100%, precum si c/val, bunurilor aflate în autoturism si distruse în momentul producerii accidentului - detector radar, GPS auto, aparat radio-CD - si pentru suma de 30.000 Euro daune morale.

Prin Ordonanţa din 27.05.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria xxxx în temeiul art.315(l) lit. b C.pr.pen. cu referire la art.314 alin. l lit. a NCPP rap. la art. l6 (l) lit.b C.p.p, a dispus clasarea cauzei penale având ca obiect infracţiunea prevăzută de art.196 alin. l NCP.

Având în vedere ca prin soluţia pronunţată în cauza penală solicitarea sa de constituire de parte civilă nu a fost rezolvata, se consideră îndreptăţit să se adreseze instanţei civile pentru soluţionarea acţiunii civile.

Din documentaţia  întocmită în cauză, respectiv: proces-verbal de constatare a evenimentului rutier din 24.07.2010, declaraţii, fotografii de la locul accidentului, articol din presă în legătură cu accidentul rutier, acte medicale privind vătămările corporale suferite, expertiză tehnică auto,opinii separate la raportul de expertiză tehnică din partea unui expert asistent, expertiză criminalistică, puncte de vedere efectuate de un expert tehnic auto din  cadrul Ministerului Justiţiei-Biroul Central de Expertize Tehnice Judiciare expert tehnic Ixxx T, autorizaţie de reparaţii, calcul de reparaţie a autoturismului  etc. - a  rezultat că, urmare  evenimentului rutier din  data  de  24.07.2010 autoturismul proprietate personală a fost avariat în procent de 100%, că a suferit vătămări corporale conform actelor medicale constatatoare, toate acestea produse ca  urmare a încălcării de către pârât a normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Având în vedere cele mai sus prezentate, conform prevederilor art.19 alin.5 NCpp, repararea prejudiciului material şi moral se face în conformitate cu dispoziţiile legii civile privind angajarea răspunderii civile delictuale.

Consideră că în cauza de faţa sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului I.V..

Astfel,

I. Pârâtul I.V., autorul accidentului din data de 24.07.2010, prin maniera de conducere necorespunzătoare a încălcat prevederile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, respectiv art.35 alin.l, art.41 alin.l ,art.47 din OUG nr.195/2002,actualizată: Art.35 alin. 1 „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze afluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private"

Art.41 alin.l „Vehiculele ...atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile ..."

Art.47 "Conducătorii autovehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanţă laterală suficientă şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie respective"

In conformitate cu prevederile art. 1349 NCc alin.l"orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile ori inacţiunile sale,drepturi!or sau intereselor legitime ale altor persoane ", iar potrivit art.1349 alin.2 "cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral."

Pornind de la aceste reglementări, în cazul de faţă, pârâtul, prin devierea autoturismului său de pe traiectoria normală de mers pe banda de contrasens unde a intrat în impact cu autoturismul proprietatea sa, a nesocotit regulile de circulaţie, fapta săvârşită de acesta fiind interzisă de lege.

Din documentaţia întocmită în legătură cu accidentul respectiv - procesul-verbal de constatare fotografii, expertize tehnice auto, puncte de vedere, articole în presă - rezultă că pârâtul, indiferent prin ce manevre de virare greşite, fie de depăşire, fie prin maniera de conducere prin tăierea curbei, în momentul producerii accidentului a încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, deci a săvârşit o faptă ilicită.

Aşadar, existând o faptă ilicită săvârşită de pârât prin încălcarea OUG nr.195 /2002 privind circulaţia pe drumurile publice, consideră că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Accidentul rutier produs de pârât prin nerespectarea legislaţiei rutiere s-a soldat cu avarierea în procent de 100% a autoturismului meu VW GOLF înmatriculat sub nr. xxxx, cu distrugerea bunurilor aflate în maşină în momentul accidentului – detector radar, GPS auto, aparat radio CD,precum şi cu vătămări corporale ale sale cât şi ale altor trei persoane aflate în autoturismul proprietatea sa.

Deci, prejudiciul material şi moral creat reclamantului este rezultatul faptei ilicite săvârşite de pârât.

Din documentaţia întocmită în legătură cu accidentul respectiv - procesul-verbal de constatare (cap.avarii si distrugeri produse), fotografiile de la locul accidentului, autorizaţie de reparaţie, calcul reparaţie, rezultă că pârâtul i-a creat  un  prejudiciu materializat  prin avarierea autoturismului, precum şi prin distrugerea bunurilor aflate în maşină.

În dosarul penal  nr.3935/P/2010 s-a constituit parte civilă pentru suma de  10000 EUR reprezentând c/val. autoturismului  proprietate  personală avariat în  procent de  100% şi c/val. bunurilor distruse care se aflau în maşină.

Pentru evaluarea prejudiciului creat de pârât consideră că se impune şi efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească c/val. prejudiciului.

Asadar, existând un prejudiciu creat de pârât ca urmare a săvârşirii de către acesta a unei fapte ilicite, consideră că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât şi prevederile art.l381alin.l NCc "orice prejudiciu dă naştere la reparaţie".

Ca urmare a săvârşirii de către pârât a faptei ilicite i s-a creat un prejudiciu. Dacă pârâtul respecta regulile de circulaţie pe drumurile publice, accidentul putea fi evitat, prin urmare nici paguba materializată în avarierea totală a autoturismului şi distrugerea bunurilor aflate în acesta nu i se producea. Din documentele întocmite în legătură cu accidentul rutier produs rezultă că, fapta ilicită săvârşită de pârât a condus la producerea pagubei. Aşadar există un raport de cauzalitate între fapta ilicita săvârşită de pârât şi prejudiciul creat. Existând o legătură de cauzalitate, consideră că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

În conformitate cu prevederile art.1349 NCc, angajarea răspunderii civile delictuale a celui care a creat prejudiciul nu mai este condiţionată de culpa,greşeala persoanei respective,acesta limitandu-se numai la constatarea existenţei unei încălcări prin acţiuni sau inacţiuni a drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane vina fiind prezumată.

In acest sens s-a pronunţat recent şi ICCJ prin Decizia nr.2358/24.06.2014 pronunţată în recurs de Secţia a II a civilă.

În cauza de faţă, pârâtul trebuie să răspundă pentru pagubele materiale şi morale provocate ca urmare a încălcării normelor de circulaţie, aceasta cu atât mai mult cu cât răspunderea se angajează chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

Faţă de cele prezentate, consideră că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului pentru ca acesta să fie obligat la acoperirea prejudiciului material pe care i l-a produs.

Din înscrisurile întocmite în legătură cu accidental rutier din data de 24.07.2010,precum şi din actele medicale eliberate,rezultă ca pe lângă prejudiciile materiale suferite, au existat şi prejudicii morale ,acestea constând în suferinţe de ordin psihic, fizic şi afectiv, în internările sale în spital atât cu ocazia accidentului cât şi ulterior, în traumele fizice şi psihice suferite, în sechelele posttraumatice care au afectat negativ participarea sa la viaţa socială, profesională şi de familie, comparative cu situaţia anterioară accidentului prin vătămările suferite ca urmare a faptei ilicite a pârâtului.

Astfel, din analiza actelor medicale eliberate de Spitalul Judeţean xxx rezultă că, urmare accidentului rutier produs din vina pârâtului, am fost diagnosticat cu contuzie toracico abdominală, comoţie cerebrală, traumatism cerebral, traumatism vertebral, traumatism medular cervical, artroză posttraumatică (accident rutier) sechele alfa-parastezice etc., după cum urmează :

-bilet de ieşire din spital/30.07.2010-contuzie toracico abdominală- după spitalizare 16 zile concediu medical pentru îngrijiri medicale şi fără efort fizic;

-bilet ieşire din spital /19.08.2010 - comoţie cerebralĂ, traumatism vertebral, tulburări de echilibru, spitalizare 7 zile, iar la externare cu recomandare de revenire la control;

- bilet ieşire /17.02.2011-traumatism vertebro-medular, spitalizare 8 zile cu revenire la control;

- bilet de ieşire din spital/15.07.2011-traumatism vertebro cervical, sechele alfa- parastezice, ameţeli, tulburări de echilibru - spitalizare 7 zile cu revenire la control;

-bilet ieşire din spital/22.05.2012-artroză posttraumatică (accident rutier) etc-spitalizare 7 zile;

- bilet de ieşire din spital/07.06.2012-sindrom de compresiune cervicală, traumatism vertebro medular cervical, spitalizare 9 zile , recomandare-revenire la control.

Tot pentru probleme de sănătate ca urmare a accidentului rutier şi pentru suferinţele cauzate de acesta şi pentru recuperare, au fost necesare peste 100 zile de concediu medical dovedite cu certificatele de concediu medical,cum urmează:

- certificat de concediu medical seria CCMAC nr.3937963 şi nr.3937964 pentru 7 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 13 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 18 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 20 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 3 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 21 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 2 zile concediu medical;

- certificat de concediu medical seria xxxx pentru 21 zile concediu medical.

Din analiza actelor medicale prezentate, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, în urma accidentului rutier produs de pârât în data de 24.07.2010, a suferit traumatisme serioase , depistate atât cu ocazia accidentului, cât şi ulterior producerii a cestuia, astfel încât nu se poate spune că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul suferit şi suferinţele şi durerile fizice şi psihice de intensitate şi durată majoră, traumele suferite pentru care a fost spitalizat, beneficiind de îngrijiri medicale pentru suferinţele cauzate în vederea recuperării ,precum şi de tratamente specifice traumatismelor suferite. De asemenea, a beneficiat în repetate rânduri de concedii medicale fiind în imposibilitate de a se prezenta la serviciu şi de a se reintegra în viata profesională din cauza sechelelor şi suferinţelor cauzate de accident.

Consideră că, alături de despăgubirile materiale constând în c/val autoturismului avariat în totalitate şi a distrugerii bunurilor aflate în acesta,pentru internările în spital, pentru traumele fizice şi psihice suferite, pentru durerea psihică ca urmare a diagnosticului stabilit urmată de intrarea în depresii, pârâtul este dator să îl despăgubească şi din punct de vedere moral.

Chiar si prin Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra se subliniază principiul reparaţiei prin daune morale în cazul vătămărilor si leziunilor corporale, potrivit căruia daunele morale acordate au un rol important de a da o compensare victimei.

Acordarea daunelor morale nu reprezintă preţul durerilor şi suferinţe lor, ci este o modalitate de a face mai acceptabile condiţiile de viaţă alterate prin accidentul produs. Pentru acordarea daunelor morale, solicită instanţei de judecată să ţină cont de atingerile aduse valorilor morale, intereselor sale, de gradul de lezare al acestora, de gravitatea vătămarilor produse, de intensitatea şi durata majoră a durerilor şi suferinţele fizice şi psihice cauzate.

Faţă de cele prezentate şi faţă de actele depuse în apărare, consideră că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului pentru ca acesta să fie obligat la acoperirea prejudiciului moral produs în urma accidentului rutier din data de 24.07.2010.

În dovedirea cererii a anexat în copie xerox, conform cu originalul, următoarele înscrisuri: - adresa Parchetului de pe lângă Jud. xxxx nr.3935/P/2010/27.05.2014; - Ordonanţa Parchetului de pe lângă Jud. xxxx nr.3935/P/2010/27.05.2014;-Procesul verbal de constatare /24.07.2010 încheiat de Poliţia xxxx;- fotografii, articol de presă din Evenimentul de xxxt/26.07.2010;- declaraţii D.M.şi I.V.;adresă constituire parte civilă;-expertiza tehnică auto întocmită de expert B D;- opinii separate ale expertului asistent ing. GC D;-raport de expertiză criminalistică nr.97/12.03.2014;-puncte de vedere ale expertului tehnic auto din cadrul Ministerului Justiţiei-Biroul Central de Expertize Tehnice Judiciare,respectiv expertul tehnic I T;-autorizaţie de reparaţie, ca Icul reparaţie, constatare avarii;-acte medicale enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată;- carte de identitate .

Pentru dovedirea pretenţiilor a inteles sa se folosească de proba cu înscrisuri, cu martori, interogatoriul pârâtului, expertiză tehnică de specialitate, precum si de orice alte probe căror necesitate rezulta din dezbateri.

În concluzie, faţă de cele prezentate şi faţa de actele anexate, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, întemeiază prezenta cerere pe dispoziţiile art.19 alin.5 NCpp, art.27 NCpp,codul rutier, art. 1349 NCc,art.1381,alin,1 NCc,art.l391 alin.l NCc.

În conformitate cu prevederile art.29 lit.i din OUG 80/2013 şi art.20 alin.6 ncpp această cerere este scutită de taxa judiciară de timbru.

Depune prezenta cerere în 2 exemplare împreună cu înscrisurile în copie certificată.

Pârâtul I.V. a depus întâmpinare împotriva cererii de chemare in judecata formulata de către D M având ca obiect obligarea sa la plata de daune morale si materiale (împreuna cu dobânda legala de la data naşterii dreptului) urmarea unui accident de circulaţie produs in anul 2010.

A solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind neintemeiata, cu obligarea reclamantului sa îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea întâmpinării a aratat  că art. 1349. stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", iar alin, (2) al aceluiaşi articol prevede că "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."

Totodată,  din economia dispoziţiilor art. 1357 Cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispoziţiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuala dacă nu s-a produs un prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între

ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi

prejudiciu să fie un raport de cauzalitate. în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului.

Reclamantul susţine in cuprinsul cererii de chemare in judecata faptul ca răspunderea sa civilă delictuala trebui angajata urmarea faptului ca in data de 24.07.2010 a fost implicat intr-un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea maşinii acestuia. Cu privire la acest eveniment rutier s-a întocmit dosarul penal nr.xxxxx, dosar in care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşim infracţiunii prevăzute de art. 184 alin 3 VCP. Dosarul a fost finalizat in anul 2014 prin Ordonanţa Parchetului de pe langa Judecătoria xxxx din 27.05.2014, ordonanţa prin care in temeiul art. 315 (1) lit. b cu referire la art. 314 alin. 1 lit a NCPP raportat la art. 16, alin. 1 lit. b NCPP s-a dispus clasarea cauzei penale având ca obiect infracţiunea prevăzuta de art. 196 alin. 1 NCP.

A precizat reclamantul ca fapta ilicita consta in aceea ca nu ar fi respectat prevederile art. 35 alin. 1, art. 41 alin. 1 si 47 din OUG 195/2002 actualizata, respectiv aceea ca a pătruns cu autoturismul său pe contrasens fapt care ar fi condus la impactul cu autoturismul condus de acesta.

Pe cale de excepţie a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii in despăgubiri.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Fata de solicitarea de despăgubire materiala cu suma de 66.000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs reclamantului prin avarierea totala a autoturismului VW Golf, cat si contravaloarea bunurilor aflate in autoturism si distruse in momentul accidentului rutier, precum si la plata dobânzilor legale incepand cu data naşterii dreptului si pana la achitarea efectiva a  debitului, actualizata cu indicele de inflaţie.

Reclamantul solicita sa fie despăgubit cu suma anterior menţionata, suma care in opinia

sa reprezintă echivalentul valoric al unui autoturism marca VW Golf, an de fabricaţie 2000. Or, raportandu-se împrejurarea ca acesta solicita contravaloarea autoturismului, dat fiind faptul ca, afirma acesta, a fost distrus integral, apreciază ca valoarea indicata in cuprinsul cererii de chemare in judecata este vădit disproporţionata fata de o eventuala valoare de piaţa a unui astfel de bun. La momentul actual o astfel de maşina valoareaza cel mult 2500 Euro. La calculul despăgubirilor va trebui avut in vedere gradul de uzura al autoturismului.

Pe de alta parte, din autorizaţia de reparaţii emisa imediat după producerea accidentului, prejudiciul produs autoturismului reclamantului este mai mic, componentele care prezentau avarii fiind enumerate in autorizaţia de reparaţii. Or, din anul 2010 si pana in 2013, data la care reclamantul s-a prezentat la un service auto si a întocmit devizul anexat, nu cunoaşte ce s-a întâmplat cu autoturismul si daca avariile constatate in anul 2013 sunt identice cu cele din anul 2010. In tot acest interval de timp autoturismul s-a aflat in posesia reclamantului.

Reclamantul nu s-a prezentat niciodată la asigurătorul său in vederea efectuării unei evaluări a daunelor, in asa fel incat daunele autoturismului sa fie evaluate de către o societate specializata, singura in măsura sa facă o constate de natura « dauna totala », la acest moment constatarea «dauna totala » aparţine numai reclamantului, fara a fi certificata sau confirmata de o unitate specializata.

Niciodată in acest interval de timp de 5 ani reclamantul nu s-a adresat cu o cerere in despăgubiri către asigurătorul său, nu a solicitat sub nicio forma despăgubirea de la acesta, deşi cunoştea ca exista o poliţa de asigurare valabila, el fiind acela care a depus in fata instanţei o copie a acesteia.

În ceea ce priveşte cererea de despăgubire privind bunurile aflate in autoturism la data producerii accidentului, înţelege sa invoce faptul ca aceste bunuri nu au fost inventariate la momentul respectiv, nu sunt identificate, in asa fel incat pentru o eventuala justa despăgubire nu exista nici măcar elemente minime pentru evaluarea contravalorii acestora. Nu rezulta din nici un înscris ca aceste bunuri s-ar fi aflat in autoturism la momentul producerii accidentului si ca au fost distruse in timpul acestuia si in ce măsura. Pe de alta parte, reclamantul nu s-a constituit niciodată parte civila in dosarul penal cu contravaloarea acestor bunuri.

Raportat la cererea de acordare a penalităţilor de intarziere la sumele care reprezintă daune morale si materiale apreciază ca o astfel de cerere este neîntemeiata cată vreme reclamantul nu a pus niciun moment in intarziere parata si nici măcar nu s-a adresat acesteia cu vreo cerere de despagubire. Pe de alta parte, ICCJ prin Decizia 2977/2014 a stabilit fara echivoc ca nu se pot solicita penalităţi de intarziere la sumele ce reprezintă daune morale si materiale. In atare situaţie, prea reclamantului apare ca fiind neîntemeiata. Prin Decizia nr. 2977, pronunţata in data de 09.10.2014, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a României, a stabilit ca legea nu prevede obligaţia asigurătorului de a plati daunele morale solicitate de către persoanele vătămate in urma producerii unor accidente de circulaţie, la nivelul pretenţiilor acestora si la momentul solicitării acestora. Este evident ca, in situaţia in care, intre societatea de asigurare si persoanele vătămate nu se incheie o tranzacţie prin care părţile sa stabilească, prin comun acord, o suma certa, cu titlu de despăgubiri, in vederea acoperirii prejudiciului material si moral produs, nu se poate considera ca asigurătorul nu si-a îndeplinit obligaţia de a plaţi despăgubirile cuvenite persoanelor vătămate. In aceasta situaţie, cuantificarea prejudiciului, in special a celui moral, va fi stabilita de către instanţa de judecata, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, pana la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care sa stabilească un anumit cuantum al daunelor morale si morale, acestea nu au caracter cert, lichid si exigibil, astfel incat sa fie purtătoare de penalităţi de intarziere.

In ceea ce priveşte acordarea de daune morale in cuantum de 130.000 lei, solicită de asemenea respingerea cererii ca fiind neîntemeiata motivat de faptul ca suma solicitata ca daune morala este vădit disproportionata fata de prejudiciul produs reclamantei. în legătură cu natura daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale şi întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar şi nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale în ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciu lui este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează sa acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă. Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Reclamantul a prezentat un certificat pentru 8- 9 zile de îngrijiri medicale, acesta fiind  singurul certificat recunoscut de către instanţa penala si singurul valabil pana la finalizarea a dosarului penal. Pentru restul de certificate medicale, desi s-a solicitat suplimentarea numărului de zile de îngrijiri medicale, instanţa penala a respins aceasta cerere, certificatele fiind anulate.

Menţionează ca momentul producerii accidentului a inteles sa îi dea reclamantului suma de 7.000 lei, parte prin înscrisul denumit „nota", iar o alta parte i-a inmanat in prezenta unor martori.

Sumele de bani au fost solicitate de către reclamant prin intermediul fratelui său pentru a acoperi cheltuielile medicale intrucat a motivat ca la acel moment nu deţine mijloacele financiare pentru a susţine cheltuielile spitaliceşti.

Pe fond, apreciază ca fapta ilicita nu este demonstrata. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu. în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu - Apreciază ca in ceea ce privesc bunurile aflate in autoturism, reclamantul nu face in nici un fel dovada existentei acestora in autoturism la momentul producerii accidentului.

b) existenţa unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;

c) existenţa unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o fapta ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între fapta şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

Daca porneşte de la prima teza enunţată, anume aceea ca fapta a avut drept cauza cazul

fortuit, intervine cauza de neantrenare a răspunderii civile delictuale, neexistand legătura de

cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Pe de alta parte, chiar daca ar porni de la premisa ca accidentul din data de 24.07.2010 ar reprezenta un fapt ilicit, trebuie sa fie indeplinite cumulativ condiţiile anterior menţionate. Or, din niciun înscris din dosarul penal in cauza nu rezulta vina sa la producerea accidentului si nu se retine ca si cauza a producerii accidentului nerespectarea normelor de conduita pe drumurile publice.

Mai mult, in primul raport de expertiza se retine ca si cauza a producerii accidentului explozia unui cauciuc al maşinii, in condiţiile in care, apreciază expertul, cauciucul in cauza nu prezinte urme de uzură.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cele prezentate mai sus, solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiata, alături de obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, întemeiază prezenta pe dispoziţiile art. 205-208 Cod procedură civilă şi pe dispoziţiile art. 201 alin 1. Cod procedură civilă.

În dovedirea celor de mai sus înţelege să solicite instanţei încuviinţarea administrării  probei cu înscrisuri, pe care le depune instanţei în 2 exemplare certificate conform cu originalul.In măsura in care se va trece peste excepţii, intelege sa se folosească de proba cu testimoniala cu doi martori. Solicită citarea reclamantului cu menţiunea personal la interogatoriu.Solicită de asemenea ataşarea dosarului penal 3935/P/2010, dosar in care se regăsesc toate înscrisurile despre care a făcut vorbire.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând  respingerea excepţiilor invocate ca fiind  neîntemeiate, iar pe fond  admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Susţinerile pârâtului din întâmpinare sunt pur formale, nedovedite şi fără suport legal.

Evaluarea autoturismului avariat a fost întocmită de o societate specializată SC xxxx SRL, care a ţinut cont de toate elementele necesare evaluării. A depus acte doveditoare în acest sens.

Constatarea avariilor a fost efectuată în data de 26 octombrie 2010, ocazie cu care s-au descoperit mult mai multe repere ascunse avariate decât cele precizate în autorizaţia de reparaţie, iar în urma evaluării acestora a rezultat suma solicitată.

Evaluarea daunelor a fost efectuată de societatea specializată SC xxxx SRL după constatarea înfăptuită de societatea de asigurări.

În dosarul penal s-a constituit parte civilă şi pentru bunurile distruse în accident şi care se aflau în autoturism .

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale incepand cu data naşterii dreptului si pana la achitarea efectiva a debitului, actualizate cu indicele de inflaţie. Pentru dovedirea despăgubirilor materiale şi morale a anexat cererii de chemare în judecată şi precizărilor ulterioare înscrisuri doveditoare şi a solicitat şi administrarea şi a altor probe necesare soluţionării cauzei.

Privitor la cuantumul daunelor morale solicitat arată că, la cap.II din acţiune pag.4-5 a prezentat pe larg motivele de fapt şi de drept care au stat la baza solicitării acestora .

Pentru dovedirea daunelor morale a prezentat acte medicale şi a solicitat administrarea şi a altor probe. Precizează că actele medicale nu au fost anulate de către Parchet.

În momentul producerii accidentului nu a solicitat şi nu a primit personal nicio sumă de bani de la pârât.

În cauza de faţă consideră ca sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, în acţiunea formulată arătând suficient de documentat cu dovezi pentru îndeplinirea acestor condiţii.

De asemenea şi în dosarul penal nr.3935/P/2010 sunt suficiente dovezi că paratul a încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Având în vedere ca în conformitate cu prevederile art.1365 cod civil "instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”, consideră că răspunderea civilă a pârâtului se analizează potrivit legii civile, prin probatoriul admis de legea civilă.

Faţa de cele prezentate, solicită respingerea excepţiilor invocate de pârât ca neîntemeiate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată cu precizările ulterioare.

În data de 14.10.2015 pârâtul I.V. a depus cerere de chemare în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguratilor.

În data de 16.02.2016 reclamantul D.M.a depus precizări în sensul că îşi întemeiază acţiunea pe  prevederile art.998 şi 999 vechiul cod civil.

Chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a  solicitat:

- respingerea cererii de chemare in garanţie ca fiind lipsita de obiect (excepţia lipsei obiectului cererii de chemare in garanţie ) raportat la prevederile art. 194, alin. (1), lit. c) C.pr.civ.;

- respingerea cererii de chemare in garanţie ca fiind făcuta împotriva unei parti fara calitate procesual-pasiva, lipsa calităţii procesual-pasive a subscrisei in calitate de chemata in garanţie;

- introducerea forţată, din oficiu a xxxxx, prin  lichidator judiciar- xxxxx, cf. disp. art. 78 si 79 CPC, in prezenta cauza;

- admiterea excepţie prescripţiei dreptului material la acţiune invocata de parat numai fata de asigurătorul xxxx., daca se va dispune introducerea in cauza;

- suspendarea de drept a cauzei conform prevederilor art.75 si 262 alin.4 din Legea nr.85/2014 şi

- respingerea cererii privind plata in solidar a cheltuielilor de judecata.

Prin încheierea din data de 27.04.2016, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Fondului de Garantare al Asiguraţilor formulată de pârâtul I.V., ca inadmisibilă în principiu. Urmare a apelului declarat cu privire la această încheiere, prin decizia xxxx pronunţată de Tribunalul xxxx în dosarul nr. xxxx a fost schimbată în parte soluţia judecătoriei, în sensul că a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanţie a Fondului de Garantare al Asiguraţilor formulată de pârâtul I.V..

Sub aspect probator au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi interogatoriul reclamantului, proba testimonială cu martorii xxxxxx şi proba cu expertiză specialitatea auto având ca obiective : - să se stabilească dinamica producerii accidentului rutier din data de 24.07.2010;- să se stabilească legătura de cauzalitate dintre avariile autoturismului VW Golf cu nr. de înmatriculare nr. xxxx şi dinamica producerii accidentului;- să se stabilească cine se face responsabil de producerea accidentului şi textele legale încălcate;- să se precizeze dacă existau posibilităţi de evitare a accidentului;- să se stabilească viteza de deplasare cu care circulau cele două autoturisme şi viteza din momentul producerii impactului.- să se stabilească valoarea prejudiciului suferit de reclamant, ca urmare a avariilor produse autoturismului proprietate personală, cu menţiunea de a se avea în vedere înscrisurile întocmite de organele de poliţie cu ocazia producerii evenimentului rutier, precum şi înscrisurile întocmite de asiguratorul Astra SA, depusă la dosar la filele 45-59, vol. II. Opinia tehnică separată a expertului parte PC a fost depusă la dosar la filele 113-120, vol. II.

Prin încheierea din data de 10.01.2018,  în raport cu dispoziţiile prev. de art. 139 C.pr.civ. şi art. 74 alin. 4 C.pr.civ., având în vedere că cererea principală se afla în stare de judecată şi că soluţionarea acesteia este întârziată în raport de judecata cererii de chemare în garanţie, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie şi soluţionarea separată a acesteia şi înregistrarea sub un număr de dosar nou, având ca obiect “pretenţii”  şi în calitate de părţi: reclamant I.V. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, cu termen de judecată la data de 28.02.2018, CC 7, ora 12.00, sala 3.

La acelaşi termen, pârâtul prin reprezentant convenţional a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului arătând faptul că, atâta vreme cât la momentul producerii accidentului din data de 24.07.2010 exista o asigurare de răspundere civilă obligatorie, valabilă, având în vedere prevederile legii speciale privind asigurările, singurul care trebuie să răspundă este asigurătorul. Din punct de vedere al pârâtului, acesta şi-a îndeplinit obligaţia legală de a-l informa pe asigurator referitor la producerea riscului asigurat. De asemenea, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, cât timp există o lege specială care reglementează cine răspunde în acest moment.

Deliberând cu prioritate, conform art. 248 alin.1 C.pr.civ., asupra excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  pârâtului, invocată de către pârât, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul I.V., ca urmare a faptului că în data de 24.07.2010, pârâtul I.V. în timp ce conducea autoturismul Daewoo Nubira, nr. circulaţie xxxxx, pe DN xxxx în sensul de deplasare xxxxx,  într-o curba uşoară spre dreapta, la ieşirea din Slatina, a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW Golf nr. xxxx condus de reclamant, care se deplasa regulamentar in direcţia xxxx. Ca urmare a impactului produs, au suferit vătămări atât reclamantul cât şi alte trei persoane aflate în autoturismul proprietatea sa.

De asemenea, accidentul produs de pârâtul I.V. s-a soldat cu avarierea totală a autoturismului VW Golf nr. xxxx proprietatea sa, cât si cu distrugerea bunurilor aflate în autoturism.

Cu privire la evenimentul rutier produs în data de 24.07.2010 s-a întocmit dosarul penal nr. xxxx în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fapta prevăzută şi pedepsită de art.184 alin.3 CP.

În acest dosar penal s-a constituit parte civilă pentru suma de 10.000 Euro reprezentând c/val. autoturismului subsemnatului avariat în procent de 100%, precum si c/val, bunurilor aflate în autoturism si distruse în momentul producerii accidentului - detector radar, GPS auto, aparat radio-CD - si pentru suma de 30.000 Euro daune morale.

Prin Ordonanţa din 27.05.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria xxxx, în temeiul art.315(l) lit. b C.pr.pen. cu referire la art.314 alin. l lit. a NCPP rap. la art. l6 (l) lit.b c.p.p, a dispus clasarea cauzei penale având ca obiect infracţiunea prevăzută de art.196 alin. l NCP.

Având în vedere ca prin soluţia pronunţată în cauza penală solicitarea sa de constituire de parte civilă nu a fost rezolvata, a înţeles să se adreseze instanţei civile pentru soluţionarea acţiunii civile.

Pârâtul la termenul din data de 10.01.2018 a înţeles să invoce în condiţiile art. 247 alin 1 C.p.civ. , excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Una din condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil este existenţa calităţii  procesuale pasive.

Calitatea procesuală, potrivit art.36 C.pr.civ., presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Potrivit dispoziţiilor art.9 şi art.194 lit. c C.pr.civ. reclamantul are obligaţia de a preciza prin cererea de chemare în judecată, obiectul cererii sale şi motivarea în fapt şi în drept a acesteia.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamantului îi incumbă obligaţia de-a clarifica cadrul procesual atât în raport de obiectul cererii, cât şi de persoanele ce urmează a fi chemate în judecată, stabilind astfel atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului.

Având în vedere dispoziţiile art.998 - 999 vechiul cod civil, aplicabil în speţă în raport cu data producerii accidentului rutier se reţine că „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.”

Aceste dispoziţii de ordin general se completează cu dispoziţiile de ordin special reglementate de Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În conformitate cu prevederile art. 49 şi  50 din Legea nr.136/1995 şi art.26 alin.1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorului RCA îi revine obligaţia de a repara prejudiciile suferite (de ordin material şi moral) în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Prin art. 49 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

Conform art. 50 din acelaşi act normativ despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.  În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.  Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Art. 26 alin. 1 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data producerii accidentului arată că  asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:  a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Conform art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 asiguratorul va fi obligat direct la plata cheltuielilor către persoanele fizice sau juridice, în limitele contractului de asigurare.

Prin urmare, dacă instanţa îl găseşte vinovat pe şofer, tot ce este până la acest plafon plăteşte asigurătorul, şi tot ce depăşeşte acest plafon plăteşte exclusiv cel vinovat.

Prevederile art.49 şi art.50 din Legea nr.136/1995, reglementează ipoteza unei subrogării legale obligatorii a asigurătorului în locul celui vinovat de producerea accidentului.

De astfel, Curtea constituţională, în jurisprudenţa sa constantă (de ex, Decizia nr. 317/2013), a susţinut că „asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine terţului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv şi definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului său”.

Relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art.3 din Legea nr.136/1995, care prevăd că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, sunt stabilite prin lege.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.1/2016 pronunţată în Recursul în interesul legii a apreciat că dispoziţiile art.49 şi ale art.55 din Legea nr.136/1995 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat.

“În ceea ce priveşte răspunderea solidară sau exclusivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că dispoziţiile art. 49 şi ale art. 55 din Legea nr. 136/1995 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat.

 Acest fapt este, de altfel, în acord, atât cu dispoziţiile legale care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie, cât, mai ales, cu cadrul contractual care fundamentează raporturile juridice dintre părţi.

 Astfel, părţile încheie un contract aleatoriu, în care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, este asumat de acesta din urmă, care răspunde la producerea riscului asigurat, întrucât a încasat în acest scop o primă de asigurare stabilită în raport cu specificul riscului. Ca urmare, obligaţia de dezdăunare a persoanelor păgubite prin infracţiune îşi are cauza în contraprestaţia asiguratului, respectiv în plata primei de asigurare.

Împrejurarea că asigurătorul răspunde în limitele prevăzute în contract şi că această limitare ar putea aduce atingere principiului reparaţiei integrale a prejudiciului nu justifică legal răspunderea solidară cu autorul faptei ilicite, întrucât solidaritatea nu rezultă din lege sau din contract, iar asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii şi al contractului, asumându-şi o obligaţie proprie şi nefiind ţinut la reparaţie în condiţiile art. 1.382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât nu răspunde pentru o faptă prejudiciabilă pe care să fi comis-o alături de asigurat.”

Având în vedere că instanţa este sesizată cu soluţionarea laturii civile din penal rămasă nesoluţionată, considerentele exprimate în cuprinsul acestei decizii sunt aplicabile şi în cauza de faţă, având în vedere acelaşi text legal aplicabil.

Prin urmare, art.49 şi art.50 din Legea nr.136/1995 stabilesc clar, care sunt persoanele împotriva cărora cei prejudiciaţi se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efective de ordin material sau moral în cazul accidentelor de vehicule,  cum  este cazul în speţă, răspunderea exclusivă fiind atribuită asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat. În speţă, pârâtul a făcut dovada că deţinea o asigurare de răspundere civilă obligatorie, valabilă, fila 129.

Pe cale de consecinţă, având în vedere argumentele de mai sus, instanţa urmează ca în temeiul art.36 C.pr.civ. rap. la art.40 C.pr.civ., să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  invocată de către pârât şi va respinge cererea formulată de către reclamant ca fiind introdusă  împotriva unei  persoane lipsite calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanţa urmează să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de către pârât, având în vedere că aceste cheltuieli nu au fost dovedite.

Domenii speta

Spete similare