Anulare/nulitate titlu de proprietate pe motiv că în acesta nu a fost înscrisă o persoană care a formulat cerere de reconstituire.

Sentinţă civilă 565 din 22.03.2017


Prin cererea înregistrată la data de 09.10.2015 sub nr. x/866/2015 pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamanta SL a chemat în judecată pe pârâţii CJI, CL O, SF, SE, AI, SF, SL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea/nulitatea titlului de proprietate nr. 101860/19.11.2002.

În motivarea cererii reclamanta arată că SG a decedat în anul 1989 şi anterior colectivizării a avut în proprietate suprafaţa de 1,96 ha teren. Acesta a avut ca moştenitori pe SD, fiu, şi celelalte persoane fizice din prezenta acţiune, tot fii.

SD a fost soţul reclamantei şi a decedat la data de 12.10.2001. SE, titularul titlului de proprietate a decedat în anul 1975. La apariţia legii 18/1991 toţi moştenitorii lui SG, printre care şi SD, mai puţin SE, au formulat cererea nr. 2685/09.03.1991 prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Deşi era decedat din anul 1975, în această cerere apare şi SE

În baza acestei cereri a fost emis titlul de proprietate nr. 101860/19.11.2002 în care este inclus SE, dar nu este inclus soţul reclamantei, SD, de asemenea titular al cererii de reconstituire.

Conform legii 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere şi de acest drept beneficiază persoanele îndreptăţite.

Consideră reclamanta că soţul său ar fi trebuit inclus în titlu ca moştenitor legal al defunctului SG astfel că se impune anularea/nulitatea titlului.

În drept au fost invocate dispoziţiile legii 18/1991.

Pârâţilor li s-au comunicat duplicatul acţiunii şi al înscrisurilor depuse de către reclamantă,iar pârâta CJI a depus la data de 02.11.2015 întâmpinare în care arată că titlul de proprietate se emite pe numele persoanelor care au urmat procedura specială prevăzută de legea 18/1991, astfel că dacă în urma probatoriului administrat instanţa va admite acţiunea, va proceda conform dispoziţiilor art. 58 din legea 18/1991.

Pârâţii SE, SF, AI au depus un memoriu cu caracter de întâmpinare prin care arată că SD nu a dorit să fie inclus în titlu, iar reclamanta deţine cota parte din suprafaţa de 1,96 ha teren.

La data de 03.11.2015 pârâta CLO a depus întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei de interes a reclamantei motivat de faptul că nu face dovada calităţii de moştenitor a defunctului SD după autorul SG şi a reclamantei după soţul său. Menţionează că dacă se va face această dovadă, este de acord cu admiterea acţiunii.

Ceilalţi pârâţi nu au depus întâmpinare.

La solicitarea instanţei comisia judeţeană şi OCPI Iaşi au înaintat la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii titlului contestat.

La data de 08.01.2016 pârâţii SE, SF, AI au depus un înscris prin care arată că nu poartă nicio vină că SD nu este trecut în titlu şi consideră că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri morale din partea reclamantei.

La termenul din 27.01.2016 instanţa a dispus rectificarea citativului cu privire la numele pârâtei SF, constatând pe baza fişei de evidenţă DEPABD că aceasta se numeşte GF şi, totodată, a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia.

Instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză grafoscopică.

Instanţa a solicitat pârâţilor SE, SF, AI să precizeze în mod expres dacă solicită daune morale de la reclamantă, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul acestora.

La data de 09.02.2016 aceştia au depus în înscris prin care arată că în privinţa daunelor morale rămâne să hotărască instanţa şi că ei au consumat circa 300 lei cu drumul dus şi întors la Tribunalul Paşcani ( instanţa constată că aceştia nu s-au prezentat la nici un termen de judecată, înscrisurile fiind depuse prin poştă).

Instanţa a solicitat din nou acestora să precizeze expres ce sumă solicită de la reclamantă, iar la data de 15.03.2016 pârâţii au depus un înscris prin care arată că solicită ca reclamanta să le restituie suma de 345 lei reprezentând cheltuieli cu deplasarea la Paşcani în anul 2015.

La termenul din 23.03.2016 instanţa a constatat că solicitarea pârâţilor are caracterul unei cereri reconvenţionale şi a pus în vedere acestora să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 27,6 lei, solicitare cărora pârâţii s-au conformat.

La termenul din 24.02.2016 instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei GF, astfel că acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă urmează a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

La data de 15.06.2016 judecata a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 242 al. 1 cod proc. civ., fiind reluată la data de 14.12.2015.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză criminalistică.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

La data de 19.11.2002 a fost emis titlul de proprietate nr. 101860 pe numele SE , SF, SE, AI, SF, SL pentru suprafaţa totală de 1,96 ha teren.

Conform menţiunilor de pe fişa suprafeţelor primite în proprietate ( f. 85) titlul de proprietate contestat a fost emis avându-se în vedere anexa nr. 3 poziţia 205.

În anexa nr. 3 la poziţia 205 ( f. 58) figurează înscris defunctul SG cu moştenitorii SE, SF, SE, AI, SF, SL.

Prin urmare, instanţa constată că titlul de proprietate a fost emis pe numele persoanelor înscrise în anexa de validare, soţul reclamantei, SD nefiind menţionat în anexa nr. 3 printre moştenitorii defunctului SG, moştenitori cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Verificând cererea prin care moştenitorii defunctului au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate( f. 54), instanţa constată că aceasta a fost formulată de numiţii SD, SE, GF, SE, AI, SF, SL, dar poartă doar şase semnături, fără a exista posibilitatea de a se verifica cui anume aparţin acestea.

Prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 1173/866/2014 reclamanta a solicitat rectificarea acestui titlu de proprietate, în sensul includerii soţului său, SD printre titulari.

Prin sentinţa civilă nr. 3792/17.12.2014, definitivă prin decizia nr. 789/2015 a Tribunalului Iaşi, instanţa a respins acţiunea reclamantei.

Întrucât prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare aceluiaşi complet care a soluţionat şi cauza anterioară, preşedintele completului a formulat cerere de abţinere la data de 12.10.2015, însă prin încheierea din data de 12.10.2015 aceasta a fost respinsă.

Potrivit art. 6 lit. f din HG 1172/2001(  în vigoare la data emiterii titlului de proprietate) comisiile judeţene emit titlurile de proprietate pentru cererile validate. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale în materie comisia judeţeană are obligaţia de a emite titlul de proprietate pe numele persoanelor care figurează înscrise în anexa prin care s-a validat cererea de reconstituire formulată. Or, în speţă, în titlul contestat figurează înscrise exact persoanele menţionate în anexa de validare. Este real că cel puţin una dintre aceste persoane, respectiv SE nu a formulat cerere de reconstituire, fiind în mod eronat înscris în anexă, acesta fiind decedat încă din anul 1975, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 3792/2014.

Prin raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză s-a stabilit faptul că prima semnătură de la rubrica „ semnăturile” de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate îi aparţine numitului SD.

În condiţiile în care SD este fiul defunctului SG, iar reclamanta este soţia supravieţuitoare a defunctului SD, decedat la data de 11.10.2001, instanţa constată că reclamanta îşi justifică interesul în promovarea prezentei acţiuni, astfel că excepţia lipsei de interes a reclamantei invocată de pârâta CLO este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică, instanţa constată că soţul reclamantei, SD a formulat într-adevăr cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitatea sa de moştenitor al autorului SG, însă nu a fost înscris în anexa de validare.

Prin urmare, acesta fie a fost doar omis a fi înscris în anexa de validare, fie cererea sa a rămas nesoluţionată de către cele două comisii de fond funciar.

În aceste condiţii, nu se justifică anularea sau constatarea nulităţii titlului de proprietate, acesta fiind emis conform menţiunilor din anexa de validare. Chiar în ipoteza în care s-ar anula titlul de proprietate, Comisia judeţeană nu poate emite în mod legal un alt titlu de proprietate decât tot în baza aceleiaşi anexe de validare, anexă în care SD nu este înscris. În consecinţă, având în vedere faptul că la acel moment s-a făcut dovada faptului că defunctul Sabău Damian a formulat cerere de reconstituire, este necesar să se dispună modificarea anexei de validare, în sensul de a fi înscris şi SD alături de ceilalţi moştenitori şi modificarea titlului de proprietate în acelaşi sens.

Or, în cauza de faţă reclamanta nu a solicitat nici modificarea anexei de validare, nici modificarea titlului de proprietate, ci anularea/nulitatea titlului.

Aşa cum am precizat, anularea titlului nu ar rezolva în niciun fel situaţia litigioasă în condiţiile în care un alt titlu nu poate fi emis decât pe baza aceleiaşi anexe de validare, anexă în care soţul reclamantei nu este înscris, deşi a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Faţă de cele reţinute, instanţa constată că în mod corect titlul de proprietate a fost emis doar pe numele SE, SF, SE, AI, SF SL, aceştia fiind moştenitorii care figurează în anexa de validare.

În consecinţă, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii CJI, CLO, SE, AI, SF, SL este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Instanţa va respinge şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii SE, SF, AI prin care aceştia au solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 345 lei reprezentând cheltuieli cu deplasarea din anul 2015 întrucât aceştia nu au dovedit în niciun fel efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei invocată de pârâta CLO.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta SL, în contradictoriu cu pârâta GF ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii CLO, CJI, SE,  AI, SF,  SL.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii SE, SF, AI.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,  .

PREŞEDINTE, GREFIER,