Contestaţie împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă emisă în temeiul art. 56 alin.1 lit. i din Codul muncii

Prin cererea de chemare în judecată inregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 11.01.2016 sub număr de dosar 165/118/2016, reclamantul M N a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T E F SRL anularea deciziei nr. 190/20.07.2015, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 1.02.2015 până la data de 7.12.2015.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia de concediere a fost comunicată la data de 7.12.2015 şi nu în termen de 5 zile de la data încetării de drept a contractului de muncă, respectiv 1.02.2015, potrivit art. 56 alin.2 din Codul muncii. Mai mult, decizia de încetare a fost adoptată abia la data de 20.07.2015.

În drept, cererea a fost întemeiată  pe disp. din Codul muncii.

În susţinerea cererii, a fost depusă în copie decizia contestată.

Pârâta  depuse întâmpinare (fila 14), prin care a arătat că decizia a rămas fără obiect urmare a încheierii procesului verbal de conciliere nr. 2871/7.12.2015 prin care reclamantul declară că renunţă la pretenţiile invocate către TEF, ca urmare a primirii drepturilor cuvenite, respectiv a tichetelor de masă, tichetele cadou şi a sumei de 9285 lei.

În susţinerea întâmpinării, au fost depuse înscrisuri în copie (filele 21-47, 70-98).

Pentru soluţionarea cauzei,  instanţa a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor normative incidente, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată  pentru următoarele considerente:

Între părţile litigante a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 822/20.01.2012, iniţial, pentru o perioadă de 3 luni în perioada 1.02.2012-30.04.2012 (filele 22-24). Ulterior, acesta a fost prelungit, prin acordul părţilor, prin actele adiţionale nr. RU/1/20.04.2012, nr. RU/2/15.04.2013 nr. RU/4/15.01.2014 (filele 25-27), până la data de 1.02.2015.

Prin decizia de concediere nr. 314/2.07.2014 (fila 28), contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la data de 7.07.2014 conform art. 61 lit. a din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 3183/15.12.2014 a Tribunalului Constanţa, schimbată prin decizia civilă nr. 329/CM/26.05.2015 a Curţii de Apel Constanţa (filele 30-36), s-a anulat decizia de concediere nr. 314/2.07.2014 emisă de pârâtă şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, pârâta fiind obligată la plata despăgubirilor stabilite conform art. 80 din Codul muncii. În baza hotărârii judecătoreşti menţionate, reclamantul a fost reintegrat în funcţia deţinută anterior concedierii, începând cu dat de 7.07.2014 până la data de 1.02.2015, data încetării contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, conform deciziei nr. 1574/23.07.2015 (fila 38).

Prin decizia nr. 190/20.07.2015 (fila 39), s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 822/20.01.2012, începând cu data de 1.02.2015, în baza disp. art.56 alin.1 lit. i din Codul muncii.

Potrivit art. 82 din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi în condiţiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată. (2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie. (3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit, în condiţiile prevăzute la art. 83, şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau lucrări. (4) Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată. (5) Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare.

Forma acestui contract nu poate fi decât scrisă, ca a oricărui alt contract pe perioadă nedeterminată [art. 16 alin. (1)], cu precizarea expresă a duratei sale (alin. 2), care, evident, reprezintă esenţa existenţei sale.

Conform art.56 alin.1 lit. i din Codul muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată. Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)- j), constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare.

Procedând la analiza  legalităţii actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant şi raportat la disp. art. 56 din Codul muncii, se constata ca decizia nr. 190/20.07.2015 îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Astfel, fiind vorba despre o încetare în virtutea legii, contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cauzei de încetare, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Deşi art.56 alin.2 din Codul muncii prevede necesitatea constatării cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă, instanţa apreciază că aceste termene nu sunt de decădere, având în vedere încetarea de drept a raporturilor de muncă, ci de recomandare, întrucât nerespectarea lor nu produce consecinţe juridice. În cauză, decizia de încetare a fost emisă şi comunicată ulterior intervenirii cauzei de încetare, urmând însă să producă efecte la data apariţiei acesteia. Emiterea deciziei de concediere nr. 190 s-a realizat la data de 20.07.2015, urmare a pronunţării deciziei civile nr. 329/CM/26.05.2015 care a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de deţinută anterior concedierii, respectiv anterior datei de 7.07.2014. Această hotărâre însă nu are consecinţe asupra  duratei contractului individual de muncă al reclamantului, durată care a expirat la data de 1.02.2015.

Procesul verbal de conciliere referitoare la drepturile salariale achitate reclamantului, invocat de către pârâtă (fila 15), excede obiectului prezentului dosar în care se analizează legalitatea şi temeinicia deciziei  de încetare a contractului individual de muncă.

Faţă de aceste considerente, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare