Spor conditii vatamatoare respins

Sentinţă civilă 81 din 16.01.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2019:185.000081

Dosar nr. ...

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA  Nr. 81/2019

Şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2019

Instanţa constituită  din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ....

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul SINDICATUL .... în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ PRAHOVA, având ca obiect anulare act administrativ Disjungere din dosar nr ... - reclamant ....

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns consilier juridic ... pentru reclamantă, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  care învederează că pârâta a comunicaT toate actele care au stat la baza emiterii  Dispoziţiei nr. ...

Nemaifiind alte cereri de formulat şi constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Consilier juridic ..... pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, având în vedere că prin buletinele de determinare sau expertizare s-a constatat că această categorie de personal îşi desfăşoară activitatea sub influenţa unor  factori de risc iar sporul a fost acordat în cuantum diminuat. Depune la dosar practică judiciară.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23 iulie 2018, sub nr. ....., reclamanţii  ......., reprezentaţi legal prin Sindicatul ....... în temeiul art. 30 Cod Proc, Civ., art. 76 alin. (1) din Legea nr. 188 /1999, rep., art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 37 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62 / 2011, rep., au chemat în judecată pârâta DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ (DSP) - JUDEŢUL PRAHOVA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să fie admisă  prezenta cerere şi astfel:

1. anularea Dispoziţiilor nr. ...... emise de pârâtă la data de 14.05.2018

2. pentru reclamanţii ...... obligarea pârâtei să majoreze salariile de bază cu 15% pentru complexitatea muncii începând cu data executării sentinţei şi să le acorde despăgubiri în consecinţă începând cu data de 1 aprilie 2018 până la data executării, actualizat, plus dobânda legală penalizatoare

3. obligarea pârâtei să acorde tuturor reclamanţilor sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază lunar începând cu data executării sentinţei şi să le acorde despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 aprilie 2018 până la data executării, actualizat, plus dobânda legală penalizatoare.

În fapt, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul pârâtei şi membri de sindicat.

Prin dispoziţiile contestate, reclamanţii sunt vătămaţi în drepturile şi interesele lor legitime.

Împotriva acestor acte administrative, reclamanţii au formulat contestaţie, în procedură prealabilă, la care, însă, nu au primit răspunsuri favorabile, ceea ce creează premisele soluţionării acestui conflict de drepturi pe calea instanţei.

În virtutea calităţii de membru de sindicat, reclamanţii au împuternicit sindicatul, în calitate de reprezentant legal, să îi reprezinte în această pricină, în temeiul prevederilor legale.

Referitor la capătul de cerere privind majorarea salariilor de bază cu 15% pentru complexitatea munciiarată următoarele:

Actuala Lege-cadru nr. 153/2017. privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 iulie 2017, a prevăzut încă de la început, în Anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" - Cap. I, lit. A. Reglementări specifice funcţionarilor publici, pct. I, punctul 3 din Notă, că Funcţionarii publici din aparatul Ministerului Sănătăţii si din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, beneficiază. pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Această majorare li s-a acordat tuturor reclamanţilor începând cu data de 01.01.2018, prin actele administrative (dispoziţii) emise de pârâtă la data de 31.01.2018.

Ulterior, prin Legea nr. 79/2018, privind aprobarea OUG nr. 91/2017 pentru modif. şi compl. Legii-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 28 martie 2018. art. I pct. 23ˆ17, s-a modificat Anexa nr. VIII, capitolul I, litera A, punctul II, punctul 2 de la notă, prin precizarea explicită că Funcţionarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

După edictarea acestei norme legale exprese, pârâta a înţeles ca în cazul unora dintre funcţionarii publici din aparatul propriu să menţină în continuare această majorare, dispusă încă din luna ianuarie, în timp ce altora, precum reclamanţi ......, să le-o suprime, fără just temei.

Pe lângă faptul că măsura este profund nelegală, contravenind chiar celor mai recente norme aprobate prin lege, aceasta este şi discriminatorie, astfel ea trebuie eliminată prin admiterea primelor două capete de cerere în cazul reclamanţilor menţionaţi în alineatul anterior.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea sporului de condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază lunararată următoarele:

Actuala Lege-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 iulie 2017, în Anexa VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" - Cap. I, lit. B. Reglementări specifice funcţionarilor publici, art. 1, le recunoaşte funcţionarilor publici dreptul de a beneficia de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

În lege, la art. 23, s-a prevăzut că în termen maxim de 60 de zile de la publicarea legii, se vor emite Regulamentele-cadru pentru fiecare domeniu de activitate bugetară, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor coordonatoare, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.

În temeiul acestor noi prevederi legale, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare '’Administraţie" din administraţia publică centrală, publicată în data de 29 decembrie 2017.

În ANEXA 1 la Regulamentul-cadru, s-a reglementat mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală.

La nivelul instituţiei pârâte, începând cu luna ianuarie 2018, aşadar după intrarea în vigoare a HG nr. 917/2017 şi ca efect direct al acesteia, prin dispoziţiile emise în data de 31 ianuarie 2018, tuturor funcţionarilor publici din aparatul propriu, implicit reclamanţilor reprezentaţi, în condiţiile legii, li s-a stabilit spor pentru condiţii vătămătoare de 15%.

Prin dispoziţiile contestate în prezenta cauză, în mod nelegal şi netemeinic, s-a dispus ca pentru luna aprilie 2018 sporul pentru condiţii vătămătoare de 15% se modifică în 7,3%, fără a se preciza cu privire la lunile următoare prin acest act sau vreun altul, ulterior, cu toate acestea cuantumul sporului rămânând diminuat în continuare, şi la data introducerii acţiunii.

O astfel de ’’modificare” contravine prevederilor legale în vigoare, deoarece, prin buletinele de determinare sau expertizare s-a constatat că această categorie de personal îşi desfăşoară activitatea sub influenta a cel puţin 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din Regulamentul-cadru, drept urmare se încadrează în prevederile HG 917/2017, respectiv la ANEXA 1 la Regulamentul-cadru, lit. ”a”, potrivit căreia, mărimea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, se încadrează la categoria: spor de la 10,1% până la 15%.

Or, sporul la care în mod nejustificat pârâta i-a încadrat pe reclamanţi are o altă încadrare legală respectiv lit. ”b” din Anexa 1 la Regulamentul-cadru, care se aplică unei alte categorii de personal, respectiv celui care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru.

Din motivele mai sus arătate, solicită admiterea cererii.

În drept îşi  întemeiază cererea pe dispoziţiile legale mai sus invocate.

Probatoriu: înscrisuri - depune în dublu exemplar înscrisurile referite.

La data de 24.09.2018, pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii.

În ceea ce priveşte solicitarea de respingere a majorării salariale cu 15% pentru complexitatea muncii invocă prevederile art. 38 alin.(3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Începând cu luna ianuarie 2018, personalul salarizat potrivit art.38 alin.(3) lit.a), inclusiv funcţionarii publici din Direcţiile de Sănătate, personalul TESA , muncitorii si personalul de deservire, beneficiază de cuantumul brut al sporurilor avute in plata in luna decembrie 2017 majorat cu 25%.

Prin urmare, in luna ianuarie 2018 cu excepţia personalului salarizat conform art. 38 alin 6 si art. 39 alin. 2 acordarea de drepturi salariate intr-un cuantum decât cel avut in luna decembrie 2017 majorat cu 25%, sau acordarea altor drepturi salariate prevăzute pentru anul 2022 de Legea cadru in Anexe, drepturi pe care personalul nu le -a avut in plata in luna decembrie 2017, conduce la nerespectarea prevederilor art. 38 alin. 3 lit. a si la atragerea răspunderii legii.

In situaţia in care, începând cu luna ianuarie 2018, salariile de baza avute in luna decembrie 2017 si majorate cu 25%, sunt mai mari decât salariile de baza stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin.(6), se acorda salariile de baza stabilite pentru anul 2022.

Or, pentru salariatele sus menţionate s-a constatat ca după majorarea salariului de bază cu 25% si apoi cu 15% - pentru complexitatea muncii, salariul de baza al acestora era mai mare decât salariul de baza stabilit pentru anul 2022.

Solicită a se constata  temeinicia si legalitatea Dispoziţiilor nr. ......

Prin adresa MS nr.SP 2972/29.03.2018, sunt informaţi ca in vederea încadrării in procentul de 30% reglementat la art. 25, alin.(2) si (3) din Legea - cadru nr. 153 /2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare, este necesar ca Ministerul Sănătăţii sa stabilească pentru fiecare unitate sanitara/institutie cu personalitate juridica din subordine procentul drepturilor salariale nominalizate art. 25, alin.(2) si (3) din legea- cadru, din suma salariilor de baza inclusiv drepturile salariale reglementate la art. 5, alin.(4) din Capitolul II, Anexa II la legea cadru.

In baza art. 23 din Legea - cadru nr. 153/2017, Ministerul Sănătăţii a elaborat Regulamentul - cadru privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de munca prevăzut la Anexa nr. II la lege, precum si a condiţiilor de acordare a acestuia.

Cuantumul sporurilor de care beneficiază categoriile de personal care nu intra sub incidenţa prevederilor Regulamentului-cadru, face parte din procentul de 30% reglementat la art. 25, alin.(2) si (3) din legea- cadru.

Ministerul Sănătăţii i-a informat prin adresa MS nr. SP 2972/29.03.2018, ca pentru aceste categorii de personal, in anul 2018, cuantumul sporului se determina:

-conform art. 38, alin.(3), lit.a) din legea cadru

-conform HG nr.917/2017 pentru aprobarea Regulamentului

- cadru privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de munca, precum si a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţionala de funcţii bugetare „Administraţie" din administraţia publica centrala, pentru situaţiile reglementate la art. 38 , alin.(6) si art.39, alin.(2). 

In baza prevederilor sus menţionate, Ministerul Sănătăţii le-a comunicat, prin adresa sus menţionata, ca pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art.25, alin.(2) si (3) din legea- cadru, in suma salariilor de baza , inclusiv drepturile salariale prevăzute la art.5 alin. (4), Capitolul II, Anexa II din legea cadru, este de 5%.

Prin adresa nr. 16241/24.04.2018 , instituţia a adus la cunoştinţa Ministerului Sanatatii ca procentul alocat de 5% este foarte mic, suma minima necesara fiind de 130.421 lei, ceea ce reprezintă un procent de 15% din fondul de salarii. S-a mai precizat faptul ca in condiţiile sus menţionate, instituţia se afla in situaţia in care nu poate asigura plata minima a sporurilor.

In urma demersurilor făcute, Ministerul Sanatatii revine cu adresa nr.SP 4303/18397/24.04.2018 si ne comunica ca pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art.25, alin.(2) si (3) din legea cadru, in suma salariilor de baza, inclusiv drepturile salariale prevăzute de art.5 alin.(4), Capitolul II, Anexa II din legea-cadru, este de 8%.

Prin adresa nr.S.P. 6112/31.05.2018, înregistrata la Direcţia de Sanatate Publica Prahova cu nr. 21806/12.06.2018, Ministerul Sănătăţii le-a comunicat ca începând cu luna mai 2018 pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art. 25, alin.(2) si (3) din legea cadru, in suma salariilor de baza, inclusiv drepturile salariale prevăzute de art. 5 alin.(4), Capitolul II, Anexa II din legea-cadru, este de 10%.

Având in vedere, cele menţionate mai sus, solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

In conformitate cu prevederile art. 223 Cod de procedura civila - Republicare, solicită judecarea cauzei in lipsa.

Prin încheierea de şedinţă din 31.10.2018, s-a dispus disjungerea cauza cu privire  la reclamanţii ....... şi formarea unui nou dosar pentru fiecare dintre aceştia, dosarele disjunse vor avea termen la data de  ....., la Completul 13 CAF.

Pentru reclamanta .... s-a format dosarul nr. .....

La data de 12.12.2018, s-a dispus  emiterea unei adrese către pârâtă pentru a comunica toate actele care au stat la baza emiterii  Dispoziţiei nr. .....

La data de 15.01.2019, pârâta a comunicat toate actele care au stat la baza emiterii  Dispoziţiei nr. ......

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta este  functionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, având funcţia de inspector grad superior, gradaţia 5, în cadrul Compartimentului Inspecţia şi Controlul Factorilor de Risc din Mediul de Viaţă şi de Muncă.

Prin decizia nr. ...... emisă de pârâtă,  i-a fost stabilit reclamantei un salariu de baza majorat cu procentul prevăzut de lege pentru personalul care desfăşoară control în sănătate publică, urmând ca pentru luna aprilie 2018, pentru a se încadra în procentul de 8% stabilit de Ministerul Sănătăţii, sa beneficieze si de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare procent de 7,3%. 

Acţiunea formulată de către reclamanta vizează acordarea sporului de condiţii periculoase si vătămătoare in procent de 15% raportat la salariul de baza.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei ...., contestaţia fiind respinsă de către pârâtă.

Instanţa apreciază că decizia  ....., contestată în prezenta cauză,  a fost emisă cu respectarea legii.

 Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din art. 1 alin. 1  din Anexa VIII cap. I subcap. 2 Legea 153/2017, "funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat", iar art. 1 alin. 2 prevede că "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor, sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, în limita prevăzută de Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare, sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

În temeiul acestor noi prevederi legale, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare '’Administraţie" din administraţia publică centrală, publicată în data de 29 decembrie 2017, care prevede la art. 3 că "Acordarea sporului pentru condiţii de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat."

La art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin HG nr. 917/2017 s-a prevăzut că la stabilirea, de la caz la caz, a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se vor avea în vedere un număr de 8 factori de risc.

De asemenea, la art. 3 alin. (3) din Regulamentul-cadru s-a prevăzut că locurile de muncă pentru care se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare sunt cele care întrunesc cel puţin doi factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5, astfel cum se prevede în:

a) buletinele de determinare, eliberate în condiţiile legii;

b) buletinele de expertizare, eliberate în condiţiile legii de către direcţiile de sănătate publică sau Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "Alexandru Darabont" - Bucureşti.

Potrivit Anexei nr. 1 la Regulamentul-cadru, mărimea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, s-a prevăzut să fie următoarea:

a) spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

b) spor de la 5,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

c) spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine că, pentru stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: desfăşurarea activităţii sub influenţa factorilor de risc şi respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Prin adresa MS nr. SP 2972/29.03.2018, Ministerul Sănătăţii a adus la cunoştinţă pârâtei că pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art. 25, alin.(2) si (3) din legea- cadru, in suma salariilor de baza , inclusiv drepturile salariale prevăzute la art. 5 alin. (4), Capitolul II, Anexa II din legea cadru, este de 5%.

Prin adresa nr. 16241/24.04.2018, pârâta a adus la cunoştinţa Ministerului Sanatatii ca procentul alocat de 5% este foarte mic, motiv pentru care  Ministerul Sanatatii a  revenit cu adresa nr. SP 4303/18397/24.04.2018 si a comunicat ca pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art. 25, alin.(2) si (3) din legea cadru, in suma salariilor de baza, inclusiv drepturile salariale prevăzute de art. 5 alin.(4), Capitolul II, Anexa II din legea-cadru, este de 8%.

De asemenea, prin adresa nr.S.P. 6112/31.05.2018, înregistrata la Direcţia de Sanatate Publica Prahova cu nr. 21806/12.06.2018, Ministerul Sănătăţii le-a comunicat ca începând cu luna mai 2018 pentru instituţia pârâtă, procentul drepturilor salariale reglementate de art. 25, alin.(2) si (3) din legea cadru, in suma salariilor de baza, inclusiv drepturile salariale prevăzute de art. 5 alin.(4), Capitolul II, Anexa II din legea-cadru, este de 10%.

Astfel, instanţa reţine că, deşi este incontestabil faptul că personalul din cadrul instituţiei pârâte îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc, cuantumul sporului pentru luna aprilie 2018 a fost stabilit la un procent de 7,3% pentru a se respecta dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi pentru a se încadra în  sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

De altfel, instanţa constată că, prin cererea formulată, reclamanta solicită  acordarea sporului pentru condiţii periculoase în procent de 15 % din salariul de bază, or, conform  Anexei  nr. 11 din HG 917/2017,- care stabileşte  mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017-,  "pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 (...): a)spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru"

Or instanţa, nu se poate substitui ordonatorului de credit în stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare (a procentului din salariul de bază), cât timp legea acordă acestuia din urmă dreptul de a stabili sporul între  limitele menţionate în  H.G. 917/2017, în vederea încadrării  în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Pentru aceste motive, tribunalul constată că acţiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată, urmând să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL ..... pentru ...., având sediul în .... în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ PRAHOVA, ...., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2019.

Domenii speta