Diferenta intre raspunderea civila delictuala si cea contractuala

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 03.05.2018, pronunţată de Judecătoria S  în dosarul civil nr.X/311/2017 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P I, în contradictoriu cu pârâtul M M, ca neîntemeiată.

 Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S la data de 31.07.2017 sub nr. X/311/2017, reclamanta P I în contradictoriu cu pârâtul M M a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei (cinci mii lei) reprezentând contravaloarea mobilei ridicata din locuinţa sa situata în S;

- obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei (zece mii lei) pentru ca i-a pus sănătatea în pericol cu buna ştiinţa trăind în stres de un an de zile în urma metodei de care s-a folosit sa o însele

- obligarea pârâtului la despăgubirea sa cu suma de 600 lei reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat în data de 26 iunie 2016 când s-a deplasat la locuinţa sa din com. V M Jud. O pentru recuperarea bunurilor;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a  aratat că în urma vânzării în luna aprilie 2016 a unui apartament cu trei camere proprietate personala, situat în S acest apartament fiind total mobilat, dar nelocuit ca urmare a mutării sale definitive în Bucureşti în anul 2008, şi pentru că noii cumpărători nu au dorit să achiziţioneze mobila deoarece doreau la acel moment să facă anumite modificări şi reamenajări interioare,a decis sa vândă toata mobila existenta în locuinţa respectiva.

 Cunoscând familia pârâtului M M domiciliat în com. V M Jud. O (pentru că a lucrat în trecut la aceeaşi întreprindere din S) şi pentru că acesta avea cunoştinţa de faptul ca ea locuieşte de mai mulţi ani în Bucureşti l-a sunat în cursul lunii aprilie 2016 şi l-a întrebat daca o poate ajuta sa vândă mobila din apartament. A făcut acest lucru deoarece în trecut a avut relaţii bune cu el şi cunoştea faptul ca locuieşte de foarte mulţi ani intr-o comuna situata in apropiere de S şi gândindu-se ca poate acesta cunoaşte acolo familii care au nevoie de mobilă.

 La începutul lunii mai 2016, pârâtul M M s-a prezentat la locuinţa sa din S, jud. O şi pentru ca ea nu cunoştea situaţia lor din familie, i-a spus ca a divorţat de soţie, ca a pierdut tot la partaj, ca nu mai are nimic şi ca vrea sa ia el toata mobila din casa ei. Sub aspectul omului necăjit care cerşeşte mila, i-a făcut cunoscut faptul ca are bani sa-i plătească mobila, dar trebuie sa achite mai întâi cheltuielile de judecata din procesele cu fosta soţie, promiţându-i ca în primele zile din luna iulie 2016 urma sa-i achite mobila pentru ca lua un împrumut în suma de 10.000 lei de la CAR Învăţământ O. Din dorinţa de a-l ajuta, i-a spus că-i da toata mobila din apartament la jumătate din valoarea ei totală, estimată împreună cu el la aproximativ 10.000 lei conform valorilor de piaţa ale corpurilor acesteia la acel moment, adică pentru suma de 5.000 lei şi au convenit de comun acord sa-i dea banii în prima săptămâna din luna iulie 2016.

Profitând de încrederea pe care i-a acordat-o paratul M M s-a prezentat în jurul datei de 14 mai 2016 la locuinţa sa din S cu un autocamion de 5 tone amenajat special pentru transport marfa şi era însoţit de încă 4 bărbaţi pentru a-l ajuta la încărcat mobila. Persoanele care l-au însoţit au fost următoarele: A (finul său) domiciliat în S, proprietarul autocamionului în care au încărcat mobila; D M domiciliat în Comuna V M, Jud O, D I domiciliat tot în com. V M şi o a patra persoana cu care a venit şi pe care o va numi pârâtul, aceasta fiind tot din com. V M.

 A menţionat  faptul ca mobila a fost întreţinuta foarte bine şi era în stare foarte buna. Din acest motiv şi pentru că era totuşi foarte multă, aceştia nu au reuşit să încarce într-un singur transport toate corpurile de mobilier, iar din acest motiv au revenit în jurul datei de 22 mai 2016 pentru a lua restul de corpuri de mobilier. La al doilea transport, pârâtul M M a revenit la locuinţa sa însoţit de acelaşi A, finul sau, cu acelaşi autocamion cu care au venit şi prima data, precum şi de fratele sau M F şi au încărcat restul de mobila care mai rămăsese în apartament.

 Pe data de 24 iunie 2016 l-a sunat pe pârâtul M M şi l-a rugat sa-i spună sigur pe ce data îi da banii pentru ca îi trebuie; în acel moment i-a spus ca se afla la locuinţa finului sau A în maşina căruia au încărcat mobila şi deodată a început sa ţipe la ea spunându-i ca nu îi datorează nimic, ca mobila a depozitat-o în garaj unde au ros-o şoarecii şi sa meargă sa ia ce a mai rămas ca el îşi tine maşina în soare.

 Pe data de 26 iunie 2016 (a treia zi) s-a prezentat la domiciliul pârâtului M M, sperând ca a minţit-o prin telefon în ceea ce priveşte deteriorarea mobilierului şi crezând că poate sa-si recupereze bunurile.A fost însoţita de fratele său P M domiciliat în com. B Jud. O, şi de încă 2 persoane pe care le-a plătit sa o ajute şi de asemenea a plătit o maşina în care sa încarce mobila.

Ajunşi la fata locului, a înţeles ca a divorţat de soţie, dar au împărţit o casa cu etaj şi o maşina. Luat prin surprindere şi speriat de prezenta lor, pârâtul M M le-a arătat garajul în care avea maşina, dar nu exista mobila. Le-a spus ca o mare parte din mobila se afla la D M, uşor de înţeles ca acela fiindu-i complice, au împărţit-o între ei în funcţie de nevoile fiecăruia şi ce a mai rămas, au vândut. Pentru conformitate, au insistat sa-l cheme şi pe vecinul sau D M sa recunoască şi el în fata lor ca deţine o mare parte din mobila. D M, când a sosit, a început sa le spună pe articole ce a luat: 3 vitrine de sufragerie, un pat de dormitor, un birou şi multe alte lucruri spunându-i ca daca vrea sa i le dea, trebuie sa le cumpere de la el.

In acel moment pârâtul M M s-a speriat şi mai tare când a auzit ce spune complicele sau D M şi i-a dat afara din curte (ea, fratele său şi cei 2 băieţi care o însoţeau) repetând încă odată ca nu are nici o mobila şi ca nu îi datorează nimic.

Imediat s-a prezentat la Postul de Politie din aceeaşi comuna V M însoţita de fratele său P M, unde a depus o plângere penala întocmită de agentul de politie V V. Plângerea penala a fost înregistrata cu nr. X/17/08/2016. Pe data de 3 mai 2017, a primit răspuns de la Parchetul de pe lingă Judecătoria S O în care era prezentata clasarea dosarului penal respectiv.

 Lista cu mobilierul ridicat de pârâtul M M din locuinţa sa situata în S este detaliata in anexa centralizatoare a bunurilor depusă la dosar.

A menţionat că aceste bunuri au fost evaluate conform sentinţei civile (definitive) nr. 2392 din 4-Apr-1995, dosar de partaj nr.X/1994.

In probaţiune  a solicitat probele cu înscrisuri - anexa centralizator bunuri extrase din dosarul de evaluare şi care au fost ridicate de către pârât din locuinţa sa din S, copie dosar partaj nr.X/1994, răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria S O, martori.

Pârâtul M M a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamantei P I, cu cheltuieli de judecată.

În motivare  a aratat că în fapt, reclamanta se victimizează cu scopul obţinerii unor profituri regândite după ce s-au consumat faptele, însă nu face în prezent decât să se defăimeze pentru că situaţia nu este cea care este prezentată instanţei.

Astfel, a precizat faptul că a avut o prietenie cu această persoană la momentul în care lucra la întreprindere şi de aceea şi-a permis să apeleze la el, dar el nu a fost cel care a insistat sa cumpere anumite piese din mobilierul pe care aceasta îl dorea înstrăinat cu orice preţ pentru eliberarea apartamentului deja vândut.

În acest sens, reclamanta i-a spus că dacă îl ia, să-i dea 2000-2500 lei şi că doreşte să-l ridice neapărat pentru a face posibilă intrarea noilor proprietari în el.

Nicidecum nu a menţionat şi susţinut că vinde mobilierul cu suma de 5.000 lei, aşa cum susţine aceasta în acţiune, iar odată ridicată marfa preţul nu-l poate pune ulterior, aşa cum doreşte dânsa.

De asemenea, ei nu au evaluat mobilierul, aşa cum a susţinut mincinos reclamanta pentru că el nu avea nevoie imperativă de acest mobilier, nu era nou şi nu corespundea unor cerinţe de ordin calitativ, de aceea nici nu l-a putut vinde altor persoane în cauză.

Nu doreşte să expună de asemenea situaţia reală pentru că la momentul în care a fost în apartament să ridice mobila, numitul D M i-a spus că el cumpără un anumit număr de piese de mobilier, precizându-i şi preţul că îi va da 5 milioane lei, iar reclamanta a precizat că trebuie să se descurce ei, adică el şi această persoană, D M.

Este adevărat că a venit sa ridice mobila(mai puţin bunurile care le-a luat D M de comun acord cu reclamanta), care era o parte la el, aşa cum de fapt ştia de la momentul ridicării acesteia, însă nu s-a opus să i-o de,a dar trebuia să-i plătească tot ceea ce a consumat cu ridicarea şi transportul pieselor de mobilier, dar şi păstrarea acestora.

A  solicitat să se respingă acţiunea pentru că nu se află în situaţia prev. de art. 349 şi urm. C.civil, să se respingă daunele morale, pentru că nu se află în niciuna dintre situaţiile în care se pot acorda aceste daune.

Reclamanta P I a depus răspuns la întâmpinarea paratului M M, prin care învederează următoarele:

Din prima pagina a întâmpinării paratul recunoaşte in mod neechivoc faptul ca „ am avut o înţelegere " ..... „pe care am făcut-o fara nici un interes deosebit"'

Deşi nu a menţionat în mod expres paratul la ce fel de înţelegere se refera, este evident ca înţelegerea dintre ea si parat a fost cu privire la vânzarea întregului mobilier pe care ea l-a avut in apartamentul din municipiul S.

Paratul a  recunoscut in mod indirect si un preţ pentru acest mobilier - de 2000 - 2500

lei.

Paratul a ridicat mobilierul pentru ca îl cumpărase conform acordului de voinţa.

In acest context al recunoaşterii parţiale a pretenţiilor sale  a solicitat a se tine seama si de următoarele aspecte :

In urma vânzării acestui apartament ca urmare a mutării sale definitive in Bucureşti, a decis sa vândă toata mobila existenta in locuinţa, deoarece la plecare cu nu a luat nimic, apartamentul a rămas complet mobilat.

Acest aspect - al mutării definitive in Bucureşti si a faptului ca a decis a vinde toate mobila din apartament, paratul M M a dorit sa ia toata mobila din casa ei.

I-a prezentat toata mobila din casa, dar si faptul ca valoarea acesteia este de 10.000 lei aspect ce rezulta din actul de partaj voluntar. Cum paratul dorea sa ia toata mobila si pentru ca îl cunoştea de ceva timp, a convenit sa cumpere toata mobila la jumătate de preţ, respectiv 5000 lei.

 A precizat ca in afara de faptul ca ea a acceptat de la el 5.000 lei pentru toata mobila, nu a existat nici o alta înţelegere intre ea si parat pentru suma de 2000-2500 1ei.

 A menţionat faptul ca paratul a fost prima persoana cu care a discutat despre vânzarea mobilierului si care a fost dispus sa cumpere toata mobila din locuinţa sa, motiv pentru care nici nu a dat alte anunţuri de vânzare pe diferite site-uri specializate, cum ar fi publi24, olx, etc.

 Referitor la susţinerile paratului in legătura cu numitul D M a precizat ca nu l-a cunoscut niciodată pe acesta si nici nu a existat între ea si acesta un acord de voinţa. Ulterior a aflat ca acesta este unul din cei 4 oameni cu care a venit paratul sa ridice mobila ce a cumpărat-o de la ea.

 In realitate D M este prieten cu paratul, iar aceştia au împărţit mobila aşa cum au considerat de cuviinţa, după cum recunoaşte si in întâmpinarea depusa la dosar, motiv pentru care solicită a se respinge proba cu acest martor.

Pentru toate aceste aspecte a solicitat admiterea acţiunii așa cum a fost formulata.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Instanţa a reţinut că între părţi a avut loc o înţelegere verbală cu privire la vânzarea mobilei care a aparţinut reclamantei.

Deşi iniţial prin întâmpinare, pârâtul a recunoscut că părţile s-au înţeles asupra vânzării pentru suma de 2000 – 2500 lei, ulterior, acesta a arătat că înţelegerea a avut loc cu privire la un contract de depozit (întrebarea 5 şi 9 fila 54) prin care acesta a arătat că doar a depozitat toată mobila reclamantei în garajul său din V M.

Instanţa de fond a reţinut că între părţi nu a fost încheiat niciun înscris prin care să se dovedească destinaţia bunurilor astfel că în cauză nu se pot analiza condiţiile răspunderii contractuale.

Dar, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (art. 1349 alin. 1 şi 2 din codul civil).

Astfel, în cauză s-au  analizat condiţiile răspunderii delictuale.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesară întrunirea a patru cerinţe esenţiale: existenţa faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu cert şi care să nu fi fost reparat în prealabil, un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit şi vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă (art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357-1371 din codul civil).

Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie care se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat şi căruia îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor (art. 1381 din codul civil). Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1385 alin. 1 din codul civil). La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului (art. 1386 alin. 2 din codul civil).

În ceea ce priveşte condiţia faptei ilicite, instanţa de fond a apreciat că aceasta este îndeplinită deoarece, atât din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului, cât şi din declaraţiile martorilor B L C şi D M rezultă că între părţi a existat o înţelegere prin care pârâtul a intenţionat să cumpere mobila reclamantei în schimbul sumei de 2000-2500 lei cel puţin.

Acesta este şi motivul pentru care pârâtul s-a prezentat la apartamentul reclamantei, a luat toată mobila, în prezent aceasta fiind în posesia pârâtului.

Dar, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare, fiind întotdeauna cert un prejudiciu actual, produs la data la care se pretinde repararea lui.

Nedovedirea preţului vânzării mobilei dă un caracter incert prejudiciului, reclamanta neprezentând nicio probă din care să reiasă faptul că pârâtul urma să-i dea reclamantei suma de 5.000 lei. Din probele administrate însă a reieșit clar că mobila reclamantei se află în posesia pârâtului, dar reclamanta nu a solicitat restituirea mobilei, astfel că instanţa nu poate dispune asupra unui lucru necerut.

În consecinţă, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P I în contradictoriu cu pârâtul M M ca neîntemeiată deoarece nu sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cu privire la prejudiciul moral, s-a apreciat că nefiind dovedit prejudiciul material şi neputând fi obligat pârâtul la contravaloarea mobilei, instanţa nu poate reţine existenţa unor daune morale deoarece acestea ar fi putut să derive doar din admiterea acţiunii, chiar şi în parte.

De asemenea, având în vedere că nu s-a reţinut culpa procesuală a pârâtului, acesta nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce-l priveşte pe pârât care a cerut obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că acesta nu a făcut dovada niciunei cheltuieli, neachitând taxă de timbru şi nici onorariul de avocat deoarece acesta nu a avut angajat în cauză un avocat care să-l reprezinte.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel apelanta reclamantă P I, criticând-o pentru  nelegalitate şi netemeinicie.

Susţine că instanţa in mod eronat a apreciat ca speţa dedusa judecaţii nu se circumscrie răspunderii civile contractuale.

Deși in mod repetat instanţa a reţinut ca „intre părţi a avut loc o înţelegere ", ca părţile s-au înţeles cu privire la vânzarea mobilierului, in mod cu totul eronat instanţa a apreciat ca nu pot fi analizate condiţiile răspunderii contractuale.

Ori dispoziţiile legale, respectiv art. 1166 Cod civil, sunt clare in sensul ca: „Contractul este acordul de voinţa intre doua sau mai multe persoane, cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic ".

Atât timp cat forma scrisa a contractului nu este prevăzuta in mod expres de lege, iar expresia înţelegere echivalează cu noţiunea de acord de voinţa, este evident ca in cauza de fata se află in prezenta unui contract de vânzare cumpărare care nu a fost încheiat in forma scrisa, având un obiect determinat - respectiv mobilier, contra unui preţ - ce urma sa fie plătit la sfârşitul lunii iulie 2016.

Instanţa a stabilit, in mod corect si just, ca intre părţi a existat un contract de vânzare cumpărare.

Singurul element ale contractului de vânzare cumpărare cu privire la care nu exista consens intre părţile contractante este cuantumul preţului (reclamanta afirma un preţ de 5000 lei, paratul 2000 - 2500 lei).

Fata de aceste aspecte este evident ca prezenta cauza vizează răspunderea contractuala iar instanţa a pronunţat o hotărâre nelegala respingând primul capăt de cerere motivat de faptul ca, in lipsa unui înscris nu pot fi analizate condiţiile răspunderii contractuale.

In lipsa unei dispoziţii legale exprese in sensul ca nu se poate analiza răspunderea contractuala in lipsa unui înscris ad probationem, hotărârea instanţei este nelegala, magistratul având obligaţia, conform art. 22 Cod procedura civila, de a afla adevărul.

Cum in cauza de fata singurul element in disputa era preţul vânzării - iar art. 1660 Cod civil prevede ca preţul poate fi determinabil, soluţia corecta in prezenta cauza ar fi fost aceea ca, in baza rolului activ al instanţei si având in vedere diferenţele intre varianta reclamantului si a paratului, instanţa pe baza probatoriului, sa stabilească preţul bunurilor vândute.

Cum soluţia instanţei nu a fost in acest sens, solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei si admiterea acţiunii formulate sau, având in vedere lipsa oricărui probatoriu cu privire la determinarea preţului, respingerea capătului 2 si 3 al cererii drept consecinţa a respingerii primului capăt de cerere, solicită admiterea apelului, casarea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria S.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.466 si următoarele din N.C.P.C.

 La data de 07.12.2018 intimatul pârât  M M a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală si temeinică.

Arată că apelanta nu aduce nici o dovadă pertinentă din care să rezulte lipsa de legalitate si temeinicie a sentinţei instanţei de fond.

Intimatul pârât a precizat că nu a înşelat pe nimeni. Vânzarea a fost făcută ca o ofertă personală pârâtului.

Din declaraţiile martorei propuse de reclamantă rezultă cu certitudine că după finalizarea tranzacţiei, respectiv, ridicarea bunurilor, acestea au discutat şi martora i-a inoculat ideea că preţul este foarte mic şi că ar merita mai mult. Nu s-a dovedit cu nici o probă de către reclamantă că pârâtul ar fi stabilit preţul de vânzare de 5000 lei.

Dacă există anumite clauze îndoielnice în acest contract ele sunt in favoarea sa ca si cumpărător, iar acţiunea sa este netemeinică şi nelegală sub aspectele invocate de aceasta, conform art.1671 c.civ.

Precizează că preţul nu a fost fictiv şi nu a fost stabilit cu intenţia de a nu fi plătit, ci a corespuns atât uzurii fizice si morale a bunurilor, dar şi intenţiei sale de a elibera apartamentul si de a obţine acel profit din vânzare, conform art. 1665 c.civ.

Arată că reclamanta i-a spus să îi dea 20-25 milioane lei respectiv, 2000-2500 lei şi că doreşte să-l ridic neapărat pentru a face posibilă intrarea noilor proprietari în el.

Astfel, în acest moment este proprietarul bunurilor fără ca aceasta să mai aibă pretenţii la acestea şi instanţa de apel  trebuie să ia act de faptul acesta respingând orice pretenţie nejustificată a reclamantei, şi prin cererea sa introductivă, aceasta a dovedit netemeinicia şi nelegalitatea acesteia. Predarea a fost făcută de bună voie şi în acord cu înţelegerea părţilor la locul la care acestea au existat, invocând  art. 1672 c.civ., coroborat cu art. 1678 c.civ., art. 1685 c.civ , art. 1689 c.civ.

Mai susţine că acţiunea reclamantei este prescrisă deoarece au trecut mai bine de 3 ani de la data la care s-a produs evenimentul, respectiv, vânzarea bunurilor.

Neplata preţului stabilit de către aceştia nu s-a datorat pârâtului, ci reclamantei, care ulterior a majorat preţul şi nici nu a convenit la plata dreptului pârâtului la o egală despăgubire pentru efortul de a ridica marfa pe cheltuiala sa,dar si depozitarea acesteia.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul  este  nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea mobilei ridicată din locuinţa sa situata în S str. Cornişei nr. 10 bloc FA3 scara 1 ap. 9; obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei; obligarea pârâtului la despăgubirea sa cu suma de 600 lei, reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat în data de 26 iunie 2016 când s-a deplasat la locuinţa sa din com. V M Jud. O pentru recuperarea bunurilor; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii introductive, reclamanta invocă în mod expres dispoziţiile art. 1349 C.civ., care reglementează răspunderea delictuală.

În aceste condiţii, în mod nefondat în apel apelanta critică soluţia instanţei de fond cu referire la condiţiile răspunderii civile contractuale.

Trebuie precizat încă de la început faptul că noţiunea de răspundere civilă nu este definită ca atare de legea română, fiind doar principiile răspunderii civile, sub cele două forme ale sale, delictuală și contractuală.

Cele două forme de răspundere civilă sunt diferite, întrucât condiţiile răspunderii sunt diferite în cazul celor două forme.

Art. 1.349 C.civ. definește răspunderea delictuală, instituţie juridică de drept privat care are ca pilon central noţiunea de faptă juridică ilicită.

Fapta juridică ilicită reprezintă o atitudine, o manifestare de voinţă a unei persoane, prin ipoteză, contrară legii, exercitată fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care efecte se vor produce, totuși, în virtutea legii. Efectul caracteristic, de esenţa răspunderii delictuale, este obligaţia persoanei care a săvârșit fapta ilicită, de a repara prejudiciile cauzate.

Răspunderea civilă delictuală se deosebește de răspunderea civilă contractuală, fiind vorba, în fapt, despre două tipuri diferite de răspundere, cu premise și izvoare cu totul distincte.

Chestiunea de esenţă care trebuie reţinută privește izvorul care dă naștere obligaţiei. În cazul răspunderii contractuale, aceasta ia naștere ca urmare a încălcării (nerespectării) unei obligaţii ce derivă dintr-un contract, adică a unei obligaţii contractuale; este vorba, prin urmare, despre o obligaţie ce derivă dintr-un act juridic, a cărei încălcare atrage răspunderea contractuală, iar modul concret în care răspunde partea semnatară care nu și-a executat contractul este reglementat, în principal, de convenţia părţilor și, în subsidiar, de lege. În schimb, în cazul răspunderii delictuale, nu se poate vorbi despre existenţa unui contract, întrucât nu se poate imagina existenţa unei convenţii prealabile între autorul faptei ilicite și victimă; într-o astfel de situaţie, cauza răspunderii este constituită de o faptă ilicită, considerată ca atare de lege; prin urmare, răspunderea delictuală are ca temei doar legea iar nu convenţia părţilor.

În apel, apelanta schimbă cauza juridică a pretenţiilor sale, formulate prin petitul 1 al cererii de chemare în judecată, criticând reţinerea instanţei de fond în sensul inexistenţei în speţă a condiţiilor răspunderii civile contractuale, deşi, aşa cum a arătat în acţiunea cu care a învestit instanţa, temeiul de drept este reprezentat de dispoziţiile art. 1.349 C.civ., privitoare la răspunderea delictuală.

Ori, instanţa de fond, conformându-se obligaţiei stabilită de art. 397 C.civ., a analizat îndeplinirea condiţiilor referitoare la răspunderea delictuală, concluzionând în mod temeinic şi legal că acestea nu sunt întrunite în speţă, atât timp cât între părţi există contract.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.

Data publicarii pe portal: 10.05.2019

Domenii speta

Spete similare