Ordonanţe preşedinţiale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.689

Şedinţa publică din data de 23 august 2016

Completul compus din:

Preşedinte: (......)

Judecător: (......)

Grefier: (......)

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către  apelanta-reclamanta (......)cu domiciliul în Tulcea, str. (......), impotriva sentintei civile nr.1377/16.05.2016  pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr548/327/2016, avand ca obiect ordonanţă preşedinţială – stabilire domiciliu minor, in contradictoriu cu intimatul-pârât (......), domiciliat în Tulcea, str. Eternităţii, nr. 36 A, jud. Tulcea şi cu autoritatea tutelară Consiliul Local Tulcea.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat  av.(......)in calitate de aparator al intimatului, in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar şi intimatul, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, intimatul a depus la dosar Fişa de evaluare psihologică din 04.05.2015 emisă de D.G.A.S.P.C. Tulcea, iar apărătorul apelantei a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei, după care,

Apărătorul intimatului arată că nu se opune cererii de amânare. Referitor la Fişa de evaluare psihologică din 04.05.2015 emisă de D.G.A.S.P.C. Tulcea, pe care a depus-o la dosar, arată că aceasta se află şi în dosarul de divorţ al părţilor.

Instanţa, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către apărătorul apelantei.

Apărătorul intimatului solicită amânarea cauzei pentru că urmează ca medicul psiholog la care minora se află în evidenţă, să elibereze un raport şi apreciază că este util soluţionării cauzei, prin acesta dorind să dovedească că minora este foarte ataşată de tată, iar un program lărgit ar destabiliza-o.

Instanţa, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatului ca nefondată, fiind în interesul minorei ca dosarul să se judece cauza pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Faţă de sustinerea aparatorului intimatului ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.

Apărătorul intimatului, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat. Susţine că minora era vizitată de către apelantă la ore nepotrivite, aceasta nu contribuia material la întreţinerea minorei, tatăl manifestând o grijă deosebită pentru aceasta. Mai mult, menţionează că mama minorei a mai dat naştere unui copil dintr-o altă relaţie de concubinaj, iar atenţia şi grija acesteia faţă de minora din prezenta cauză va fi mult diminuată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la data de 01.02.2016, reclamanta Toader Corina Elisabeta în contradictoriu cu pârâtul (......), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în principal, stabilirea locuinţei minorei Toader Sara, la domiciliul său, iar, în subsidiar, stabilirea de legături personale cu minora Toader Sara, prin preluarea acesteia la domiciliul său, in prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 14.00, până duminică ora 18.00, o lună de zile pe perioda verii, primele două zile de Crăciun si primele două zile de Paşte.

Prin sentinţa civilă nr.1377/16.05.2016 Judecătoria Tulcea a admis în parte cererea promovată de reclamanta Toader Corina Elisabeta; a respins capătul de cerere privind stabilirea pe calea ordonanţei preşedinţiale a locuinţei minorei la reclamantă; a stabilit ca reclamanta să exercite provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului  nr. 8742/327/2014 având ca obiect divorţ, dreptul de a avea legături personale cu minora Toader Sara, născută la data de 21.06.2011, astfel: în ziua de duminică din prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 10.00-14.00, în toate cazurile cu posibilitatea luării copilului de la domiciliul pârâtului, fie la locuinţa reclamantei, fie în locurile publice din municipiul Tulcea, însă fără prezenţa pârâtului şi a concubinului reclamantei, reclamanta fiind cea care- personal- îl va readuce pe copil la locuinţa acestuia.

Analizând cererea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de fond a constatat următoarele:

Părţile s-au căsătorit în 26.08.2007, iar din căsătorie a rezultat un copil, în prezent minor şi anume Toader Sara, născut la data de 21.06.2011.

Până în octombrie 2014, cei doi soţi au locuit împreună cu minorul însă, la acea dată, s-au separat în fapt, reclamanta părăsind domiciliul conjugal, astfel că locuiesc la adrese diferite; pârâtul a rămas în continuare la fostul domiciliu comun, în vreme ce reclamanta s-a mutat într-un imobil situat tot în municipiul Tulcea, copilul rămânând în îngrijirea pârâtului, astfel cum reiese din ancheta socială(f. 55) efectuată la domiciliile părţilor şi din declaraţia martorei Toader Elena-propusă de către pârât.

A arătat prima instanţă că pe rolul Judecătoriei Tulcea se află dosarul civil având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, potrivit certificatului de rol aflat la dosar; prin sentinţa civilă nr. 2362/31.07.2015 pronunţată în acest dosar, nedefinitivă, s-a dispus stabilirea locuinţei copilului la pârât.

În ancheta socială se menţionează că într-un imobil compus din două camere şi dependinţe, moştenit de către pârât, acesta locuieşte doar cu minora şi că atât pe parcursul căsătoriei, cât şi după despărţirea în fapt a părţilor, părinţii pârâtului au ajutat părţile să se îngrijească de copilul lor.

Cu privire la cererea de stabilire provizorie a locuinţei copilului la reclamantă instanţa de fond a  reţinut că potrivit art. 997 C.proc.civ. „Instanţa  de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

A arătat prima instanţă că din textul citat anterior rezultă că emiterea ordonanţei preşedinţiale este condiţionată de întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: urgenţa, neprejudecarea fondului, vremelnicia măsurilor dispuse şi aparenţa dreptului în favoarea reclamantului.

În speţă, s-a constatat de către prima instanţă că în cauză nu este îndeplinită condiţia urgenţei, aşa cum impun dispoziţiile art. 997 C.proc.civ.: reclamanta nu a probat existenţa unui pericol iminent pentru dezvoltarea copilului, care să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin schimbarea locuinţei acestuia.

Măsura schimbării temporare a locuinţei copilului trebuie să aibă un caracter excepţional şi să fie temeinic justificată, simpla susţinere că pârâtul este ocupat cu serviciul şi o lasă pe fetiţă în grija rudelor sale, nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia că educarea şi creşterea minorei sunt puse în pericol de către pârât.

A mai arătat prima instanţă că din ancheta socială reiese că şi pe timpul căsătoriei părţilor, acestea au fost ajutate de către părinţii pârâtului. În plus, din decizia(f.75) emisă de angajatorul pârâtului-Garda Naţională de Mediu- se poate reţine că pârâtul, contrar celor pretinse de către reclamantă, din proprie iniţiativă, a suspendat la data de 08.09.2015 raportul de serviciu, pentru a dedica mai mult timp copilului părţilor.

De altfel, dacă locuinţa copilului ar fi stabilită la reclamantă, copilul ar urma să locuiască şi cu concubinul reclamantei, acesta din urmă fiind probabil persoana la care ar apela reclamanta, angajată şi ea cu contract de muncă, ca să o ajute în creşterea copilului pe perioada cât este la serviciu, ceea ce semnifică schimbarea radicală a mediului şi a condiţiilor de viaţă ale copilului, modificare ce nu poate fi benefică pentru fiica părţilor.

Pe de altă parte, a mai arătat prima instanţă că  atitudinea pasivă a reclamantei, care a introdus cererea de ordonanţă preşedinţială doar la data de 01.02.2016, cu toate că minorul a rămas în îngrijirea pârâtului din anul 2014, acţiunea având ca obiect divorţ fiind înregistrată la 17.11.2014, confirmă concluzia că în cauză nu există vreo urgenţă care să determine schimbarea mediului în care copilul a crescut până în prezent.

Instanţa de fond a  reţinut că, faţă de starea de fapt dovedită şi reţinută în cauză, interesul superior al copilului este de a rămâne în locuinţa în care a fost crescut şi până în prezent, nefiind dovedite motive urgente şi temeinice care să justifice mutarea sa cu caracter temporar la locuinţa mamei şi drept consecinţă instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamantei privind stabilirea pe calea ordonanţei preşedinţiale a locuinţei minorei la mamă.

Cu privire la cererea subsidiară a reclamantei privind stabilirea-pe cale de ordonanţă preşedinţială-a unui program de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul rezultat din căsătoria părţilor, instanţa de fond a admis-o în parte pentru considerentele care urmează.

Din examinarea probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2362/31.07.2015, nedefinitivă, Judecătoria Tulcea a dispus stabilirea locuinţei minorei la pârât, măsură executorie de drept conform dispoziţiilor art. 448 alin.1 pct.1C.proc.civ.

Din declaraţia martorei audiată în cauză a reieşit  că minora nu stă fără tatăl său, că refuză să doarmă cu altcineva decât cu acesta şi că fiica părţilor suferă din cauză că nu mai formează toţi trei o familie şi că refuză să meargă la reclamantă pentru că ea apreciază că locul mamei sale este în lângă ea şi tatăl său. În acest context, martora a mai arătat că, nepoata sa nu a înţeles de ce, atunci când a mers în vizită la mama sa, la locuinţa acesteia se afla un alt bărbat.

A mai arătat prima instanţă că este astfel incontestabil dreptul reclamantei de a păstra legături personale cu fiica sa astfel că, în condiţiile în care minora are vârsta de aproape 5 ani, este firesc să i se ofere posibilitatea de a se întâlni cu fiica sa pentru a fi stimulată astfel legătura efectivă cu aceasta, cu atât mai mult cu cât, faţă de vârsta şi sexul minorei, aceasta are nevoie şi de prezenta maternă.

În sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că întârzierea reluării relaţiilor minorei cu mama sa, pană la soluţionarea definitivă a litigiului referitor la locuinţa minorei şi în maniera propusă de către pârât, ar fi de natură să adâncească şi mai mult înstrăinarea şi chiar ruptura dintre minora şi mama sa, a cărei prezenţă în viaţa fiicei sale reprezintă o necesitate firească pentru o dezvoltare armonioasă a minorei - justificându-se astfel condiţia urgenţei prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că cererea reclamantei îndeplineşte condiţia vremelniciei prevăzută de art. 997 C.proc.civ., având in vedere că, potrivit şi cererii precizatoare depuse la dosar, reclamanta solicită ca efectele hotărârii de faţă să se producă până la soluţionarea definitivă a acţiunii de divorţ care are şi un capăt accesoriu referitor la stabilirea locuinţei minorei, cerere care este posibil să primească o altă soluţie în calea de atac.

Prin urmare, la stabilirea programului provizoriu de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu fiica părţilor, instanţa de fond a arătat că a  avut în vedere că minora, puternic ataşată de pârât, trebuie să aibă posibilitatea reacomodării treptate, în absenţa tatălui, nu numai cu mama sa, ci cu situaţia de neînţeles pentru ea a despărţirii părinţilor săi, astfel încât instanţa apreciază că in momentul de faţă, acest drept al reclamantei se poate realiza astfel: în ziua de duminică din prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, între orele 10.00-14.00, în toate cazurile cu posibilitatea luării copilului de la domiciliul pârâtului, fie la locuinţa reclamantei, fie în locurile publice din municipiul Tulcea, însă fără prezenţa pârâtului şi a concubinului reclamantei, reclamanta fiind cea care-personal-îl va readuce pe copil la locuinţa acestuia.

A mai arătat prima instanţă că acest program oferă timp suficient pentru a da posibilitatea reclamantei să poată restabili o relaţie armonioasă, din punct de vedere afectiv şi educativ, cu fiica sa, iar condiţia ca de faţă la întâlnirile dintre reclamantă şi copil să nu fie şi concubinul reclamantei, se impune pentru ca legăturile personale să nu devină stânjenitoare ori împovărătoare pentru minora care, la acest moment, face cu greu faţă nu numai despărţirii părinţilor săi, dar şi acceptării relaţiei de concubinaj a mamei sale.

Referitor la solicitările privind vizitarea minorei "o lună in perioada de vară..." şi celelalte, instanţa de fond a apreciat ca acestea depăşesc deja caracterul provizoriu, vremelnic, al cererii de ordonanţă preşedinţială.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta (......)criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

A arătat apelanta că dosarul de fond este departe de a fi soluţionat, acesta aflându-se, la acest moment, încă în faza de regularizare în apel, sens în care odată cu trecerea timpului pericolul „înstrăinării” minorei în raporturile cu aceasta este iminent, mai ales din cauză că pârâtul, în ciuda eforturilor sale, „nu încurajează deloc” o relaţie normală între aceasta şi fetiţă.

Consideră că instanţa de fond i-a limitat în mod inaccteptabil dreptul de a se bucura de fetiţă. A vedea minora doar 8 ore pe lună echivalează practic cu o respinge a cererii sale de a avea legături personale cu minora. Ca urmare a atitudinii total inacceptabile a pârâtului care, profitând de faptul că minora se află la el, împiedicând cu rea credinţă o relaţie între aceasta şi fetiţă, a fost nevoită să apeleze la instanţă pentru a se bucura de propriul său copil pe care l-a crescut de la naştere până la momentul în care pârâtul şi-a pus în aplicare planul de a o pedepsi pentru că nu a mai putut suporta convieţuirea cu acesta.

Susţine că judecătorul cauzei a fost recuzat de către aceasta dar s-a respins cererea de recuzare, iar în mod surprinzător nici nu s-a abţinut de la soluţionarea cauzei, astfel încât pentru aceasta soluţia era previzibilă.

Mai arată că a mai încercat prin apărătorii pe care i-a avut anterior în dosarul de divorţ să obţină copilul, dar mijloacele folosite de acestea se pare că nu au fost cele mai potrivite. In dosarul în care s-a cerut ca fetiţa să-i fie încredinţată până la soluţionarea divorţului s-a folosit procedura dreptului comun, motiv pentru care dosarul a fost suspendat. Arată că nu are de unde să cunoască procedurile legale în contextul celor solicitate de aceasta, astfel încât nu i se poate imputa faptul că nu a întreprins demersuri în acest sens. După suspendarea acelui dosar a aşteptat soluţionarea divorţului sperând că va obţine o soluţie favorabilă în ceea ce priveşete încredinţarea minorului.

A solicitat respingerea şi  înlăturarea oricărei susţineri din partea pârâtului, cum că aceasta nu ar fi depus diligenţe să obţină fetiţa. De asemenea, arată că s-a susţinut cu obstinenţă faptul că a părăsit fetiţa, dar nu ar fi putut face niciodată acest lucru. După despărţire a luat minora cu aceasta şi s-a înţeles cu pârâtul să se ocupe împreună de creşterea acesteia, sens în care, ulterior, la o scurtă perioadă de timp, conform înţelegerii, a fost la pârât cu minora, moment din care pârâtul, pur şi simplu, a oprit minora si a refuzat să-i mai permită accesul la aceasta cu motivarea că este o imorală (evident în accepţiunea lui).

Consideră apelanta că pârâtul, „amestecă” în mod intenţionat şi cu rea credinţa cele două aspecte total distincte, sens în care l-a „părăsit” pe pârât şi in niciun caz nu a părăsit fetita. Nu a avut niciodată această intenţie pentru că între aceasta şi fetiţă există o afectivitate reciprocă la demolarea căreia lucrează pârâtul folosindu-se de faptul că în prezent fetiţa se află la acesta.

Or pericolul de aşi atinge scopul este din ce în ce mai mare odată cu trecerea timpului, pârâtul fiind încurajat şi de soluţia pronunţată în cererea de ordonanţă preşedinţială.

A arătat apelanta că potrivit art. 920 cod de procedura civilă ,,instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşediniţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”. Pârâtul a împiedicat-o să ia minora fără ca el să fie in permanentă lângă aceasta, iar pe de altă parte dreptul său de a avea legături cu minora este „stabilit”, ca durată , ca modalitate şi ca program, de bunul plac al pârâtului si numai în prezenta acestuia.

Prin urmare consideră apelanta că  este nevoie de intervenţia instanţei pentru a stabili în principal locuinţa unde aceasta să stea sau în subsidiar cadrul legăturilor personale cu minora până la soluţionarea definitivă a divorţului. Minora este îngrijită de rudele pârâtului fiind plimbată la părinţi,  soră, părâtul alocă foarte puţin timp minorei, fiind şi ocupat cu serviciul până seara la orele 16,30 - 17,00. De asemenea, la sfârşit de săptămână minora stă la sora sau la părinţii pârâtului. Toate acestea în condiţiile în care minora are mama. Interesul minorei este de a locui cu mama, aceasta fiind în măsură să-i asigure toate condiţiile materiale şi morale necesare unei bune creşteri şi educări. In ciuda faptului că minora se află la pârât de mai bine de 1 an şi jumătate, aceasta este foarte ataşată de mamă, suferă şi plânge din cauză că nu locuieşte cu aceasta.

Mai mult, a arătat apelanta, pârâtul se foloseşte de minoră pentru a o şantaja şi o influenţează încă de la această vârstă să se îndepărteze de mamă, sens în care acesta reprezintă un pericol real pentru creşterea şi educarea minorei cu privire la relaţia pe care aceasta trebuie să o aibe cu mama sa. Minora a fost crescută de mamă şi a dormit cu aceasta de la naştere până la despărţirea în fapt. Arată că şi-a petrecut tot timpul în compania minorei, între acestea existând o legătură afectivă reciprocă foarte puternică şi profundă. In schimb, pârâtul, în perioada ulterioară despărţirii în fapt, nu i-a permis legătura cu minora decât în prezenta sa si pe o durată extrem de limitată. Toate aceste legături sporadice cu minora s-au realizat sub ,,supravegherea directa ” a pârâtului ca şi când aceasta este o persona non grata” (persoană nedorită) şi „decăzută” din dreptul de a se bucura de minoră. A observat că minora este timorată de prezenţa „tatălui”, devenit „jandarmul” acesteia, astfel încât la scurtele şi rarele întâlniri cu mama, ,,încuviinţate” de pârât, este vizibilă trauma psihică a minorei care, în prezenţa tatălui, îşi cenzurează gesturile şi dialogul cu aceasta. Minora este la o vârstă în care trebuie să crească sub atenta îngrijire, educare si întreţinere din partea mamei, părinţii minorei. Este inadmisibil ca unei mame, după ce a crescut, îngrijit şi educat o fetiţă până la vârsta de aproape 4 ani, să i se îngrădească accesul la îngrijirea, creşterea şi educarea în continuare a minorei.

A mai arătat apelanta că trebuie să primeze înteresul minorei. Or, frustrările şi neîmplinirile pârâtului trebuiesc lăsate de o parte, astfel încât ambii părinţi să fie preocupaţi de confortul psihic a! minorei. Deşi a încercat să-l convingă pe pârât că minora trebuie ferită şi protejată de criza conjugală, acesta, dimpotrivă foloseşte minora implicând-o în mod iresponsabil ca participantă directă si activă la „lupta " pe care o poartă împotriva sa. Problema despărţirii este una distinctă de problema minorei care, atât cât este posibil, trebuie să simtă cât mai puţin socul despărţirii părinţilor.

Or, modul partinic si iresponsabil în care pârâtul dirijează si gestionează interesul minorei reprezintă un semnal de alarmă care trebuie analizat în mod critic şi obiectiv de către instanţa de apel prin pronunţarea unei hotărâri vremelnice care să restabilească echilibrul psihic si emoţional destul de afectat al minorei.

În termen legal, intimatul (......) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este fondat urmând a fi admis.

Relativ la primul motiv de apel ce vizează modul de stabilire a domiciliului minorei Toader Sara, instanţa de control judiciar opiniază în sensul că, la acest moment, şi reţinând caracterul vremelnic al acţiunii formulate pe cale de ordonanţa preşedinţială, este în interesul copilului să rămână la domiciliul tatălui, loc în care a şi rămas după separarea în fapt a părinţilor, separare ce a avut loc încă din luna septembrie 2014.

Astfel, deşi minora este ataşată de ambii părinţi, este în beneficiu său să rămână la domiciliul la care a trăit până la această dată, aspect care însă nu poate constitui un argument într-o eventuală judecată asupra fondului cauzei, aceasta fiind doar o măsura temporară, pentru a evita o eventuală bulversare a copilului prin schimbări frecvente ale domiciliului.

In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, instanţa  constată ca argumentele apelantei sunt pertinente, programul de vizită stabilit fiind mult prea restrictiv, aspect care ar putea afecta chiar şi în mod iremediabil relaţia minorei cu mama sa.

Instanţa reţine că interesul superior al minorului reclamă menţinerea acestuia cât mai mult timp într-un mediu familial normal şi echilibrat, în prezenţaambilor părinţi pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestuia este foarte mare odată cu încredinţarea sa unuia sau altuia dintre părinţi. În acest sens, menţinerea şi încurajarea relaţiei copilului cu celălalt părinte cu care copilul nu mai locuieste devine vitală pentru dezvoltarea sa morală normală.

In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.17 din Legea 272/2004 care consacră dreptul fundamental al minorului de “ a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. ‘”Formele de realizare a acestui drept sunt complexe fiind detaliate exemplificativ în dispoziţiile art.18 din acelaşi act normativ şi presupun vizitarea minorului la domiciliul acestuia, găzduirea sa pe o perioadă determinată de părinte, corespondenţa, comunicarea cu copilul, transmiterea de informaţii copilului despre părinte cât şi părintelui despre copil. Bineînţeles aceste relaţii trebuie să fie realizate punând mereu pe primul plan interesul superior al minorului care este acela de a dezvolta relaţii echilibrate şi armonioase cu ambii părinţi astfel încât despărţirea acestora şi eventualele tensiuni ulterioare dintre aceştia să-l afecteze cât mai puţin.

Instanţa reţine că în fapt potrivit probatoriului administrat în cauză apelanta întruneşte toate condiţiile materiale şi morale pentru a avea legături personale cu fiica sa, este un parinte interesat de creşterea si educarea ei, sentimentele fiind reciproce, iar condiţiile de viaţă ale acesteia, veniturile realizate cât şi imobilul îngrijit şi confortabil în care locuieşte îi permit să ofere minorei un mediu adecvat de petrecere a timpului liber pe un termen mai lung, cum ar fi sfârşitul de săptămână sau  vacanţa de vară sau de iarnă, sărbători legale sau de altă natură.

Nu s-a dovedit nici o împrejurare care să inducă instanţei o temere rezonabilă că minora ar putea fi expusa unui pericol în cazul în care ar întreţine relaţii personale cu mama sa, iar conflictele dintre părinţi, nu trebuie să se răsfrângă asupra copilului, care are dreptul şi interesul de a avea aceste relatii cu ambii.

Dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil şi nu un privilegiu pentru tată sau mamă.Stabilirea unui program de vizitare de către instanţă este o sarcină dificilă şi de aceea, dincolo de obligatia legala de respectare a acestui program, părţile au obligaţia să confere minorilor posibilitatea de a-şi exercita liber şi neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite şi armonioase atât cu părinţii cât şi cu bunicii sau alţi membrii ai familiei extinse, fie că este vorba de sfârşit de săptămână, vacanţe, zile denaştere ale părinţilor, bunicilor sau ale altor rude sau pur şi simplu dorinţa spontană a copilului de a face o vizită părintelui sau persoanei dragi.

Fiecare părinte are obligaţia de a pune pe primul plan interesul superior al minorului atunci când îşi exercită drepturile respectiv obligaţii decurgând din acesta. În acest sens s-a exprimat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului,arătând în cauza Monory c. României şi Ungariei că „posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile naţionale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa defamilie protejat de art.8, statele având obligaţia de a asigura reunirea copilului cu părintele său.” Totodată în cauza Ignaccolo Zenide c României Curtea a reţinut că statul trebuie să dispună de măsuri pozitive pentru a asigura copilului asigurarea legăturii cu părintele său, iar în cauza Pini şi Bertini, Manera şi Atripaldi c. României Curtea a arătat că:”interesul superior al copilului impune găsirea unei familii pentru minor şi nu a unui copil pentru o famile sau părinte”.

Pentru toate aceste considerente,  instanţa de control judiciar constată că programul de vizită stabilit de instanţa de fond este nejustificat de redus, motiv pentru care, va admite apelul declarant de apelanta Toader Corina Elisabeta stabilind ca aceasta să aibă legături personale cu minora Toader Sara  născută la data de 21.06.2011, după următorul program de vizitare: -în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din lună de  vineri de la orele 14,00 până duminică orele 18,00, o luna de zile in  vacanţa de vară, primele doua zile de Craciun si primele doua zile de Paşte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul civil declarat de către  apelanta-reclamanta (......)cu domiciliul în Tulcea, str. (......), impotriva sentintei civile nr.1377/16.05.2016  pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr548/327/2016, avand ca obiect ordonanţă preşedinţială – stabilire domiciliu minor, in contradictoriu cu intimatul-pârât (......), domiciliat în Tulcea, str. Eternităţii, nr. 36 A, jud. Tulcea şi cu autoritatea tutelară Consiliul Local Tulcea.

Modifica in parte sentinţa apelata in sensul ca stabileste ca apelanta sa exercite provizoriu, pana la pronunţarea instanţei de fond in dosarul nr.8742/327/2014 dreptul de a avea legături personale cu  minora Toader Sara astfel: prin preluarea acesteia  la domiciliul mamei in prima si a treia saptamana din luna, de vineri ora 14,00 pana duminica ora 18,00; o lună de zile pe perioada verii, primele doua zile de Crăciun si primele doua zile de Paşte. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica din 23.08.2016.

Domenii speta

Spete similare