Litigii cu profesionişti. Admisibilitatea cererii în constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, formulată de părţile din dosarul de executare silită, dacă pe calea acestei acţiuni se invocă motive de nulitate absolută sau relativă

Recurs. Litigii cu profesionişti. Admisibilitatea cererii în constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, formulată de părţile din dosarul de executare silită, dacă pe calea acestei acţiuni se invocă motive de nulitate absolută sau relativă

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 65 din 12 martie 2019

- art. 516 - 518, art. 520 şi urm. din Vechiul Cod de procedură civilă

Prin Sentinţa nr. (...) din 07.12.2016, pronunţată de Judecătoria (...), s-a respins excepţia lipsei de interes privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii Actului de Adjudecare a imobilului  constând în teren intravilan situat în (...), jud. (...), înscris în CF nr. (...), cu nr. cadastral (...), încheiat la data de 09.03.2011, precum şi a Actului Adiţional la acesta încheiat la data de 15.03.2011, în cadrul dosarului de executare nr. (...)/E/2009 al SEJ (...).

S-a respins excepţia prescripţiei, invocată prin întâmpinare, de către pârâta (...), cu domiciliul în mun. (...), (...), CNP (...), ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia prescripţiei, invocată prin întâmpinare, de către pârâtul (...) ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia prescripţiei, invocată prin întâmpinare, de către pârâta SC (...) SRL ca neîntemeiată.

S-a admis cererea formulată de reclamanta SC (...) (...) SA împotriva pârâţilor (...) SRL, (...), (...), (...), (...) şi (...).

S-a anulat Actul de Adjudecare a imobilului constând în teren intravilan situat în (...), jud. (...), înscris în CF nr. (...), cu nr. cadastral (...), încheiat la data de 09.03.2011, precum şi a Actul Adiţional la acesta, încheiat la data de 15.03.2011, în cadrul dosarului de executare nr. (...)/E/2009 al SEJ (...).

S-a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...)/18.03.2011 la BNP (...), încheiat între (...),  în calitate de vânzător şi (...),  în calitate de cumpărător, pentru preţul de 64.500 lei.

S-a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...)/29.03.2011 la BNP (...), încheiat între (...), în calitate de vânzător şi (...), în calitate de cumpărător, pentru preţul de 66.500 lei.

S-a anulat în parte Actului Constitutiv al societăţii (...) SRL, autentificat sub nr. (...)/21.04.2011 la BNP (...), în privinţa aportării în natură la capitalul social, a imobilului în cauză evaluat la 66.698 lei şi a actul adiţional la actul constitutiv autentificat sub nr. (...)/12.05.2011 la BNP (...).

S-a anulat în parte contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. (...)/05.07.2013 la BNP (...), încheiat între (...), în calitate de împrumutător şi (...) SRL în calitate de împrumutat, în privinţa grevării cu ipotecă imobiliară a imobilului în cauză pentru suma de 450.000 lei.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv revenirea imobilului în patrimoniul numitului (...), spre a se continua executarea silită şi restabilirea situaţiei de carte funciară, în sensul reînscrierii ipotecii de rang I în favoarea reclamantei cu data înscrierii iniţiale.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei – pârât reconvenţional.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta – reclamant reconvenţional (...), împotriva reclamantei – pârât reconvenţional, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2345 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel pârâta S.C. (...) S.R.L., solicitând admiterea acestuia, schimbarea ei în sensul respingerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel pârâta (...) solicitând admiterea lui, schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Aceeași sentință a fost apelată de pârâta (...) care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul (...) solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii și reținerea cauzei spre judecată în primă instanță, iar în subsidiar modificarea ei în sensul respingerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. (...)/A/LP din 20 noiembrie 2017, Tribunalul (...) a admis ca fondat apelul introdus de apelanţii SC (...) SRL, (...), (...) şi (...) în contradictoriu cu intimaţii SC (...) (...) SA, (...) şi (...), pe care a schimbat-o  în parte în sensul că:

A respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta SC (...) SA în contradictoriu cu pârâţii SC (...) SRL, (...), (...), (...), (...) şi (...).

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta SC (...) SA.

A obligat apelanta SC (...) SA să plătească apelantei SC (...) SRL suma de 3.267 lei, (...) suma de 5717 lei, (...) suma de 1267 lei şi (...) suma de 1267 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelurile principale sunt fondate, fiind  admise, sentința schimbată în întregime, iar cererea principală  respinsă ca nefondată, în timp ce apelul incident a fost apreciat nefondat, fiind respins. Din probele administrate în fața instanței de fond rezultă că prin intermediul cererii de chemare în judecată reclamanta a urmărit declararea nulității absolute a actului de adjudecare încheiat de SEJ (...) în dosar nr. (...)/E/2009, precum și a actelor de vânzare-cumpărare încheiate subsecvent.

În vederea soluționării cererii, instanța de fond a acordat două termene de judecată: cel din data de 28 septembrie 2016 și cel din 23 noiembrie 2016. Examinând cuprinsul încheierilor de ședință, se poate constata că nu s-a făcut nicio referire la dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, nestabilindu-se că instanța este competentă general, material și teritorial în soluționarea cererii. Chiar dacă este vorba despre o omisiune a acesteia, trebuie precizat că în concepția actuală a Codului de procedură civilă (anticipată prin Legea nr. 202/2010) sancțiunea încălcării normelor de competență a fost regândită în raport cu reglementarea anterioară. Ea poate atrage nulitatea hotărârii judecătorești în măsura în care este vorba despre o normă de competență generală (fiind indiferent dacă ea a fost sau nu invocată în fața primei instanțe) sau de o normă de competență materială ori teritorială. În aceste cazuri, posibilitatea anulării sentinței de către instanța de control judiciar este condiționată de invocarea ei în condițiile art. 130 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă (art. 480 alin. 4 Cod procedură civilă), legiuitorul stabilind același regim procedural în primul caz, indiferent că este vorba despre părți sau instanță. Din moment ce nici una dintre părți nu a invocat în fața Judecătoriei (...) excepția de necompetență, tribunalul a considerat că ea nu mai poate fi ridicată în etapa apelului, astfel încât sub acest aspect apelurile principale sunt nefondate.

Referitor la celelalte motive invocate, tribunalul a reținut că primordial se impune stabilirea împrejurării dacă reclamanta avea posibilitatea de a formula o cerere pe calea dreptului comun sau numai în condițiile art. 399 și urm. Vechiul Cod procedură civilă. Excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de interes sunt subsecvente acestei statuări.

Așa fiind, tribunalul a reţinut că reclamanta a avut calitatea de creditor în dosar nr. (...)/E/2009 al SEJ (...), contestând o parte din actele de executare efectuate de acesta, inclusiv procesul-verbal de adjudecare. Poziția deținută de acesta impunea ca orice neregularitate săvârșită în cursul executării silite să fie valorificată pe calea contestației la executare. În acest sens art. 399 alin. 1 teza întâi Vechiul Cod de procedură civilă stabilește în mod expres că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrăgând sancțiunea anulării actului nelegal (alin. 2 al aceluiași articol).

Chiar dacă aparent legiuitorul ar fi inclus în categoria nulităților ce pot fi invocate pe calea contestației la executare numai cele procedurale, nu trebuie omis că finalizarea unei proceduri de executare silită presupune parcurgerea mai multor etape în cadrul cărora se situează și evaluarea bunului. În măsura în care vreuna dintre părțile implicate în procedura de executare silită manifestă nemulțumire față de valoarea stabilită, are deschisă posibilitatea contestării ei în condițiile art. 399 Vechiul Cod de procedură civilă.

Extinderea ei dincolo de aceste limite ar duce la înlăturarea pe o cale ocolită a sancțiunii decăderii stabilite de art. 401 Vechiul Cod de procedură civilă. Examinarea acestor dispoziții conduc la concluzia că numai în situația în care prin formele de executare s-ar aduce atingere drepturilor unui terț, acesta poate formula o cerere prin care să pună în discuție acest aspect într-o altă procedură decât cea a contestației la executare. Aplicând principiul de interpretare per a contrario se poate trage concluzia că părțile din cadrul executării silite nu au deschisă o asemenea cale, acestea fiind obligate să recurgă la contestația la executare.

Soluția se impune și prin raportare la prevederile art. 516 - 523 Vechiul Cod de procedură civilă care reglementează efectele actului de adjudecare. Potrivit acestora desființarea lui în afara cadrului stabilit de art. 399 Vechiul Cod de procedură civilă nu este posibilă operând ca efect al întocmirii lui purga de orice sarcini sau motive de desființare. Fiind rezultatul unei proceduri desfășurate cu posibilitatea publicului de a participa la ea, legiuitorul a urmărit ca în cazul celor implicați în ea controlul instanței de judecată să se poată realiza în termen de cel mult 15 zile de la data întocmirii lui.

Admiterea soluției contrare ar pune în discuție inclusiv siguranța circuitului civil, instituirea unor termene imperative devenind prin simpla voință a uneia dintre părți o facultate. În condițiile în care reclamanta a atacat inițial procesul-verbal pe calea contestației la executare, aceasta avea obligația (în măsura în care considera că o vatămă) să atace și actul de adjudecare. Nerecurgând la această cale, ea nu mai poate formula o acțiune în declararea nulității absolute a actului de adjudecare, acesta reprezentând neîndoielnic un act de procedură întocmit de executorul judecătoresc.

Procedând la examinarea legalității acestuia în cadrul cererii formulate, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente. Tocmai de aceea, având în vedere că actele de înstrăinare și grevare sunt subsecvente celui de adjudecare, tribunalul a considerat că analiza legalității lor nu poate fi luată în discuție atâta timp cât nu poate fi examinat acest aspect și în privința actului de adjudecare. Pe cale de consecință, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a admis apelurile principale, a schimbat în parte sentința apelată și a respins ca nefondată cererea principală.

În ceea ce privește apelul incident, tribunalul a reținut că prin intermediul lui se pune în discuție modalitatea în care instanța de fond a soluționat problema vânzării bunului către terții subsecvenți de către adjudecatar. Din moment ce s-a reținut că nu era posibilă examinarea primului act atacat, analiza motivelor invocate și reținute sau nu de către instanța de fond devine superfluă. Ca atare, a respins apelul.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, ele constau în taxa de timbru. Ţinând seama că apelurile principale au fost admise, tribunalul a considerat că se află în culpă procesuală apelanta-reclamantă, astfel încât în baza art. 453 Cod procedură civilă, în raport de dovezile existente la dosar, a obligat-o la plata sumei de 3267 lei către apelanta S.C. (...) S.R.L., (...) 5717 lei. (...) și (...) câte 1267 lei cu acest titlu.

Împotriva acestei Decizii, în termen, legal timbrat, a declarat recurs reclamanta SC (...) (...) SA,  solicitând casarea Deciziei Civile nr. (...)/A/LP/2017 şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii apelurilor formulate de intimaţii-pârâţi (...), (...), (...) SRL şi (...) şi obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, după o expunere a situaţiei de fapt şi a cadrului  şi parcursului procesual, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut nelegal că părţile din dosarul de executare nu au deschisă calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a Actului de Adjudecare, nici chiar în situaţia în care se invocă motive de nulitate de drept comun, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

În analizarea legalităţii soluţiei din apel trebuie pornit de la sfera de aplicare a contestaţiei la executare, prin raportare la motivele de fapt sau de drept ce ar putea fi invocate pe această cale procedurală.

Astfel, potrivit art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă din 1865:

„(1) Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. [...] (2) Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. [...]."

Din interpretarea dispoziţiilor legale de mai sus rezultă că, pe calea de contestaţiei la executare împotriva actelor de executare, nu vor putea fi valorificate decât acele motive prin care se invocă încălcarea normelor de drept procedural prevăzute în Cartea a V-a din Codul de procedură civilă şi care se referă la modalitatea de efectuare a actelor de executare, nu şi motivele de nulitate a actului juridic civil întocmit cu încălcarea condiţiilor de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Legea este cât se poate de clară atunci când determină sfera contestaţiei la executare, stipulând în mod expres că prin intermediul unei astfel de căi procedurale nu se va putea invoca decât nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea actelor de procedură, nu şi la nerespectarea dispoziţiilor de drept comun substanţial referitoare la condiţiile de fond ale actului juridic civil. În acest sens s-a pronunţat şi doctrina de specialitate, statuând după cum urmează: „contestaţia la executare este, în general, privită ca o cale de atac specială, pentru înlăturarea, în anumite condiţii stabilite de lege, a unor acte procesuale, îndeplinite în mod ilegal de organele de executare [...].

În ceea ce priveşte actul de adjudecare, potrivit art. 518 Cod procedură civilă: „Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. [...]".

Actul de adjudecare constituie, aşadar, un contract de vânzare-cumpărare, act translativ de proprietate, cu particularitatea că voinţa vânzătorului este suplinită prin intervenţia organelor de executare silită. După finalizarea executării silite asupra bunului, actul de adjudecare intră în circuitul civil şi produce efecte erga omnes, putând fi atacat în condiţiile dreptului comun. Astfel, având în vedere natura juridică a actului de adjudecare, partea interesată va putea cere anularea acestuia pe calea dreptului comun, mai cu seamă în ipoteza în care motivele de nulitate invocate nu privesc neregularităţi procedurale la întocmirea acestuia, ci chestiuni care ţin de îndeplinirea condiţiilor esenţiale, de fond, ale vânzării. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă, prin Decizia nr. 2710/20.04.2012, în care a statuat că „actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare, nu este un act de jurisdicţie, ci actul autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forţate. (...) negotium juris, ca operaţiune juridică, el semnifică aşadar vânzare-cumpărare şi, prin urmare, în mod corect instanţele de fond au analizat valabilitatea lui prin raportare la dispoziţiile art. 948 Cod civil, care reglementează condiţiile de validitate a convenţiilor."

Totodată, în doctrina de specialitate s-a arătat că „pentru actele de adjudecare emise în cadrul unor proceduri de executare deschise cel mai târziu la data de 14 ianuarie 2013, apreciem că este încă deschisă acţiunea în nulitatea actului de adjudecare", cu referire atât la participanţii la procedura execuţională inclusiv creditori, cât şi la terţi.

Or, în speţă, suntem în prezenţa unei executări silite iniţiate anterior datei de 14.01.2013, situaţie în care se confirmă, o dată în plus, faptul că reclamanta avea deschisă calea acţiunii de drept comun în constatarea nulităţii.

În speţă, motivele de nulitate invocate (încheierea actului pentru o cauză ilicită şi principiul quod nullum este nullum producit effectum) nu se refereau la vicierea procedurii de adjudecare, respectiv la încălcarea unor norme procedurale la efectuarea actului, pentru a putea atrage admisibilitatea unei contestaţii la executare. Dimpotrivă, cauzele de nulitate îşi au sorgintea în dispoziţiile dreptului comun substanţial, ipoteză care atrage aplicabilitatea în speţă a acestor prevederi, reclamanta având deschisă exclusiv calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, nu şi cea a contestaţiei la executare, aşa cum reţine instanţa de apel încălcând prevederile legale privind executarea silită, art. 399 şi urm. Cod procedură civilă din 1865, dar şi prevederile de drept substanţial prevăzute de art. 966 şi ale art. 968 Cod civil de la 1864.

Instanţa de apel nu a motivat decizia de desfiinţare a sentinţei civile sub aspectul anulării actelor subsecvente Actului de Adjudecare, deşi reclamanta a invocat motive proprii de nulitate a acestora, analizate şi validate de instanţa de fond – fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Astfel, pe lângă principiul anulării actelor subsecvente Procesului Verbal de Licitaţie, au fost invocate şi motive proprii de nulitate a fiecăruia dintre actele supuse controlului judecătoresc, respectiv cauza ilicită, vânzarea bunului altuia. Instanţa de fond a analizat toate motivele de nulitate invocate şi a constatat că acestea sunt întemeiate, actele sunt încheiate pentru o cauză ilicită, prin încheierea acestora s-au transferat/constituit drepturi de un neproprietar, reţinându-se totodată şi aplicabilitatea principiului anulării actelor subsecvente.

În decizia civilă recurată, instanţa reţine că „având în vedere că actele de înstrăinare şi grevare sunt subsecvente celui de adjudecare consideră că analiza legalităţii lor nu poate fi luată în discuţie atâta timp cât nu poate fi examinat acest aspect şi în privinţa actului de adjudecare.” În continuare se arată că „din moment ce s-a reţinut că nu era posibilă examinarea primului act atacat, analiza motivelor invocate şi reţinute sau nu de instanţa de fond devine superfluă.” Cu alte cuvinte, instanţa de apel, constatând (nelegal şi fără temei) că valabilitatea Actului de Adjudecare nu ar putea fi analizată pe calea unei acţiuni de drept comun, desfiinţează soluţia instanţei de fond nu numai în privinţa acestui act, dar şi în privinţa celorlalte acte juridice. Însă, cu privire la acestea din urmă, instanţa nu a făcut o minimă analiză a motivelor de nulitate invocate. Or, având în vedere că prin acţiune s-au invocat motive proprii de nulitate a acestor acte (inclusiv cauza ilicită) şi care au fost constatate ca temeinice de către instanţa de fond, în apel nu se putea desfiinţa soluţia instanţei de fond de anulare a celorlalte acte juridice fără o minimă analiză a temeiniciei considerentelor primei instanţe. Procedând astfel, instanţa de apel a desfiinţat în tot sentinţa civilă, deşi motivul reţinut de instanţa de control judiciar ar fi putut conduce, cel mult, la desfiinţarea soluţiei de anulare a Actului de adjudecare.

Pentru aceste motive, solicită instanţei să admită prezentul recurs şi, în consecinţă, să dispună casarea Deciziei civile nr. (...)/A/LP/2017, cu obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în apel şi în recurs.

În drept, recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata (...), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi nefondat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei civile nr. (...)/A/LP/2017 pronunţată de Tribunalul (...), cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

În susţinerea excepţiei de inadmisibilitate a recursului, invocă Decizia nr. 52/ 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe fondul cauzei, în mod corect instanţa de apel a reţinut că împotriva oricărui act de executare silită se poate formula doar contestaţie la executare, aşa cum prevede cât se poate de clar art. 399 vechiul Cod procedură civilă. Reclamanta-recurentă nu a înţeles să conteste şi actul de adjudecare întocmit în baza procesului-verbal de licitaţie, şi nici nu a procedat la notarea în cartea funciară a imobilului a existenţei litigiului având ca obiect contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de licitaţie prin care a fost adjudecat bunul ce a făcut obiectul licitaţiei. Formularea unei acţiuni de drept comun împotriva unui act de executare silită aşa cum este actul de adjudecare nu se înfăţişează ca fiind admisibilă deoarece ar însemna să fie eludate termenele imperative prevăzute de codul de procedură împotriva actelor de executare silită, termen prevăzut de lege sub sancţiunea decăderii. Împotriva actelor de executare silit legea reglementează doar o singură cale de atac, şi anume contestaţia la executare, motiv pentru care acţiunea de drept comun prin care se tinde la anularea actului de adjudecare devine inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât este formulată la mai bine de 6 ani de la data întocmirii actului de adjudecare.

De asemenea, în mod corect instanţa de apel a respins restul capetelor de cerere subsecvente capătului principal, deoarece analiza actelor subsecvente este una superfluă, câtă vreme vânzătorul are un titlu juridic valabil, astfel că eventualele vicii ale operaţiunilor juridice subsecvente actului de adjudecare nu au nicio înrâurire asupra patrimoniului reclamantei-recurente, căreia nici nu-i profită şi nici n-o poate dezavantaja aceste acte juridice subsecvente referitoare la înstrăinările succesive a acestui imobil.

Intimata (...) SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, menţinerea deciziei recurate ca legală şi temeinică.

În motivare arată că instanţa de apel a pronunţat o decizie în acord cu legislaţia în vigoare, argumentând într-un mod clar că prevederile art. 399 din vechiul Cod de procedură civilă sunt de strictă interpretare. Astfel, recurenta care avea calitatea de creditor în dosarul de executare nr. (...)/E/2009 al BEJ (...), avea posibilitatea să valorifice pe calea contestaţiei la executare orice neregularitate săvârşită în cursul executării silite.

Recurenta din prezenta cauză a şi contestat o parte din actele de executare, inclusiv procesul verbal de adjudecare. Instanţa de apel a arătat în mod legal că recurenta a avut la îndemână şi a uzat de calea prevăzută de art. 399 şi următoarele din vechiul Cod de procedură civilă şi nu mai are posibilitatea formulării unei astfel de cereri pe calea dreptului comun. În caz contrar s-ar pune în discuţie „inclusiv siguranţa circuitului civil, instituirea unor termene imperative devenind prin simpla voinţa a uneia dintre părţi o facultate”.

Daca s-ar da curs unei cereri astfel cum a fost formulată de către recurenta din prezenta cauză, nu s-ar face altceva decât s-ar înlătura pe o cale ocolită sancţiunea decăderii stabilită în mod expres de art. 401 din vechiul Cod de procedură civilă.

În motivele de recurs se arată că există exclusiv calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute şi ca instanţă de apel nu ar fi motivat decizia de desfiinţare a sentinţei civile sub aspectul anulării actelor subsecvente actului de adjudecare. Trebuie observat faptul ca instanţa de apel a arătat că în condiţiile în care nu era posibilă examinarea actului de adjudecare, este evident că nu poate fi analizată nici legalitatea actelor subsecvente.

În condiţii cu totul excepţionale în care instanţa de recurs va considera că se impune rejudecarea, solicită a se avea în vedere excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea Actului de adjudecare încheiat la data de 09.03.2011, anularea Contractului de vânzare- cumpărare nr.(...)/18.03.2011 şi anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr.(...)/29.03.2011, precum şi anularea Actului constitutiv nr.(...)/21.04.2011 şi a Actului adiţional nr.(...)/12.05.2011, având în vedere faptul că este vorba de o nulitate relativă, iar termenul de prescripţie în care poate fi invocată este termenul general de 3 ani conform prevederilor legale în vigoare. Toate aceste acte au fost încheiate în anul 2011, depăşindu-se de mult termenul de trei ani stabilit în mod expres de lege, aspect invocat de către intimată încă din faţa instanţei de fond.

Nulitatea relativă este, potrivit art. 1248 şi 1251 din Codul civil, o sancţiune care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular - privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Recurenta a invocat lipsa bunei credinţe, numai că nu a adus niciun element în dovedirea acestei afirmaţii.

Niciuna din condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii prevăzute de art. 948 Cod civil nu a fost răsturnată; astfel a existat capacitatea de a contracta a tuturor părţilor, a existat consimţământul valabil exprimat, a existat un obiect determinat şi o cauză licită.

Nu se poate admite o cerere de anulare pentru simplul fapt că recurenta doreşte să-şi repare propriile erori prin intermediul instanţei de judecată. Daca recurenta ar fi solicitat OCPI (...) notarea în Cartea Funciară a contestaţiei la executare, ar putea invoca faptul că terţii au luat la cunoştinţă de întreaga situaţie şi solicitarea privind anularea ar putea fi pusă în discuţie. Dar în caz contrar, este doar o afirmaţie a recurentei care nu se bazează pe niciun fel de dovadă.

Se doreşte şi anularea actului constitutiv al intimatei, cerere care o afectează atât din punct de vedere al imaginii, cât şi al relaţiilor contractuale pe care le derulează.

Recurenta intenţionează să-şi atingă scopul, indiferent de mijloacele folosite, dar uită că ne aflam în cadrul unui sistem de drept în care sunt instituite nişte reguli care trebuie respectate.

Dacă recurenta nu şi-a luat măsurile de protecţie la care legislaţia în vigoare îi dădea dreptul, nu înseamnă că trebuie să sufere terţii, inclusiv aceasta. Se vorbeşte de o cauză ilicită pentru simplul fapt că au existat mai multe înstrăinări ale imobilului, o afirmaţie superfluă şi lipsită de substanţă, atâta timp cât există o piaţă liberă şi nicio interdicţie cu privire la înstrăinarea imobilului în discuţie. De asemenea, preţul terenului a fost stabilit de condiţiile existente în plată. Practic, câtă vreme terenul în litigiu s-a aflat în circuitul civil, a fost supus unor tranzacţii legale cu respectarea tuturor normelor în vigoare, nu putem vorbi de afectarea dreptului recurentei, cât timp aceasta nu a făcut dovada că a înştiinţat intimata cu privire la prejudicierea intereselor acesteia, prin aportarea în natură la capitalul social al intimatei sau prin încheierea Contractului de împrumut cu garanţie imobiliară pe care l-a încheiat cu (...).

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 399 şi următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, art.1248 şi 1251 Cod civil.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, cu luarea în considerare a apărărilor intimaţilor, Curtea de Apel a constatat că acesta este întemeiat, urmând să fie admis, pentru următoarele considerente:

Pe calea recursului declarat în cauză se contestă soluţia pronunţată de instanţa de apel. Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta poate fi admisă doar în situaţia în care se constată incidenţa unuia sau a mai multora dintre motivele de casare prevăzute expres la art. 488 Cod procedură civilă, controlul exercitat de instanţa de recurs fiind unul de legalitate a deciziei, şi nu unul de temeinicie a acesteia.

Procedând la analiza legalităţii hotărârii atacate cu recurs, Curtea de Apel a constatat că este întemeiată critica recurentei conform căreia instanţa de apel a reţinut nelegal că părţile din dosarul de executare nu au deschisă calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, nici chiar în situaţia în care se invocă motive de nulitate de drept comun, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

Aşa cum în mod corect arată recurenta şi cum, de altfel, au reţinut şi instanţele de fond, în cauză, dat fiind faptul că executarea silită a început înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, acestei faze a procesului civil i se aplică dispoziţiile Vechiului Cod de procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 24 şi art. 25 alineat 1 din Noul Cod de procedură civilă.

În consecinţă, în analizarea posibilităţii recurentei de a ataca în justiţie actul de adjudecare,  trebuie pornit de la dispoziţiile Vechiului Cod de procedură civilă. În această analiză, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 516 din acest act normativ, „După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alineat 1 litera a), executorul, pe baza procesului - verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare…”. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, potrivit cărora actul de adjudecare se emite după expirarea termenului de contestaţie la executare, rezultă că procesul - verbal de licitaţie stă la baza întocmirii actului de adjudecare, procesul - verbal de licitaţie fiind actul de executare în sensul dispoziţiilor art. 401 alineat 1 litera a), a cărui comunicare marchează începutul curgerii termenului de 15 zile.

Actul de adjudecare este actul autentic translativ de proprietate şi reprezintă titlul de proprietate al adjudecatarului în baza căruia acesta îşi va putea înscrie dreptul în cartea funciară, în conformitate cu dispoziţiile art. 517-518 Cod de procedură civilă Vechi.

Rezultă din interpretarea acestor dispoziţii legale că, în accepţiunea Vechiului Cod de procedură civilă, nu este exclusă contestarea actului de adjudecare pe calea unei acţiuni de drept comun, câtă vreme actul de adjudecare este actul translativ de proprietate şi titlul de proprietate al adjudecatarului, nefiind socotit ca reprezentând un act de executare.

Potrivit art. 399 din acelaşi act normativ, „(1) Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare… (2) Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal…"

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pe calea contestaţiei la executare, se poate solicita anularea unui act de executare pentru nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea acestui act.

Actul de adjudecare însă, reprezentând un contract de vânzare - cumpărare, forţată, pentru debitoare şi adjudecatar, astfel cum s-a reţinut mai sus şi cum rezultă şi din cuprinsul prevederilor art. 520 şi urm. Cod de procedură civilă potrivit cărora debitorul urmărit, vânzător al imobilului, are obligaţia de garanţie contra evicţiunii reglementată de art. 1337 Cod civil, poate fi atacat şi cu o acţiune în constatarea nulităţii sale absolute sau relative, dacă pe calea acestei acţiuni se invocă motive de nulitate absolută sau relativă, reglementate  de  asemenea de Vechiul Cod civil, respectiv încălcarea dispoziţiilor privitoare la condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege pentru validitatea unei convenţii.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă, prin Decizia nr. 2710/20.04.2012, prin care a statuat că „actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare, nu este un act de jurisdicţie, ci actul autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forţate. Deşi vânzarea - cumpărarea forţată, prin licitaţie, prezintă unele particularităţi cât priveşte caracterul ei sinalagmatic, comutativ şi consensual, aceasta nu înseamnă că ea s-ar înfăţişa ca altă operaţiune juridică decât vânzare-cumpărare, debitorul urmărit silit fiind considerat ca vânzător, iar adjudecatarul ca şi cumpărător. În concluzie, actul juridic atacat în prezenta cauză materializează o vânzare-cumpărare forţată, prin licitaţie, care nu este o altă operaţiune juridică decât vânzare - cumpărare. Negotium juris, ca operaţiune juridică, semnifică aşadar vânzare-cumpărare şi, prin urmare, în mod corect instanţele de fond au analizat valabilitatea lui prin raportare la dispoziţiile art. 948 Cod civil, care reglementează condiţiile de validitate a convenţiilor”.

Or, în cauză, reclamanta invocă motive de nulitate absolută a actului de adjudecare şi a actelor de vânzare - cumpărare subsecvente acestuia, respectiv invocă frauda la lege, cauza ilicită şi încălcarea principiului quod nullum est, nullum producit effectum, astfel că, pentru motivele mai sus reţinute, acţiunea sa este admisibilă.

Susţinerile intimaţilor potrivit cărora dispoziţiile legale care reglementează contestaţia la executare sunt dispoziţii speciale care derogă de la cele generale, nu pot fi primite în susţinerea tezei inadmisibilităţii acţiunii, câtă vreme dispoziţiile Vechiului Cod de procedură civilă nu prevăd în mod expres că împotriva actului de adjudecare nu poate fi formulată decât contestaţia la executare şi nici nu interzic exercitarea acţiunii de drept comun, or restricţiile legale sunt de strictă reglementare. Susţinerea intimaţilor conform căreia, dacă nu se reglementează o interdicţie, nu înseamnă că este permisă exercitarea acţiunii de drept comun, este contrazisă de principiul liberului acces la justiţie consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României şi Codul de procedură civilă. De asemenea, nu pot fi primite argumentul instanţei de apel şi susţinerea conform căreia acţiunea de drept comun poate fi exercitată numai de un terţ, şi nu de părţile din dosarul execuţional, cum este cazul în speţă, pentru aceleaşi considerente redate anterior. Încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice nu poate fi reţinută de instanţa de apel şi invocată de intimaţi ca justificare pentru încălcarea dreptului de acces la justiţie.

Constatând incidenţa în cauză a motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 din Noul Cod de procedură civilă, precum şi împrejurarea că instanţa de apel a soluţionat apelurile fără a intra în judecata fondului, în conformitate cu prevederile art. 496 şi art. 498 alineat 2 din acelaşi cat normativ, Curtea de Apel, admiţând recursul formulat, a casat în totalitate decizia atacată şi a trimis cauza instanţei de apel în vederea rejudecării apelurilor şi cercetării fondului cauzei. Faţă de incidenţa acestor două motive de recurs şi soluţia ce se va da în cauză, nu s-a mai impus analizarea incidenţei în cauză şi a motivului de recurs reglementat de art. 488 alineat 1 pct. 6 Cod de procedură civilă.

În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate, acestea vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor.

Domenii speta

Spete similare