Cerere acordare drepturi de natură salarială

Cerere acordare drepturi de natură salarială. Alocaţia de hrană sub forma tichetelor de masă. Legalitatea cererii.

-Decizia nr. 5/28.03.2019 a I.C.C.J.

În baza deciziei nr. 5/28.03.2016 a I.C.C.J, obligatorie pentru instanţe, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din OUG nr. 115/2004 alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul din unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii, reprezintă un drept, nu o vocaţie.

Prin cererea înregistrată la data de XXXXX sub nr. XXXXX, reclamanta XXXXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul  XXXXX, a solicitat  ca prin hotărârea  ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat să-i plătească contravaloarea tichetelor de masă pentru perioadele: XXXXX, cu actualizarea contravalorii, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

În motivarea acţiunii a arătat reclamanta că a fost salariatul pârâtului până la data de XXXXX, şi în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare în perioada menţionată mai sus, avea dreptul să primească lunar 20 de tichete de masă.

Precizează că  în anii 2016 si 2017, pârâtul Spitalul XXXXX a acordat tichete de masă doar în lunile aprilie şi decembrie 2017, însă pentru decembrie 2017 au fost acordate fiecărui salariat  doar 10 tichete de masă, din totalul de 20.

Arată reclamanta că, dreptul comun  pentru acordarea tichetelor de masă este Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede următoarele la art. 1 alin. (1) Salariaţii ... din sectorul bugetar, precum şi ... al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenţa lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator.".

În completare, legea specială - O.U.G.  nr 115/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instituie (pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate) obligativitatea acordării tichetelor de masă: „Art. 23. - începând cu data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă"

Pârâtul se încadrează în categoria acestor unităţi potrivit art. 190 din Legea nr. 95/2006, modificată şi completată,  şi are obligaţia imperativă de acordare a tichetelor personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar nu supletivă, lăsată la aprecierea angajatorului ori condiţionată de prevederea sumelor necesare în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Conform prevederilor art. 93 alin. (3) şi 140 din Contractul colectiv de Muncă Ia nivel de sector de activitate "Sănătate. Activităţi Sanitare" (ce a produs efecte la nivelul Spitalului XXXXX în perioada XXXXX) pe anii 2014 - 2015, înregistrat M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX, rezultă că în bugetele de venituri si cheltuieli ale Spitalului XXXXX aferente anilor 2014 -2016, pe lângă toate drepturile salariale trebuiau sa fie cuprinse şi sumele aferente acordării tichetelor de masă.

Invocă reclamanta şi dispoziţiile deciziei nr. 5 din 28.03.2016  a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, prin care s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările si completările ulterioare, alocaţia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa pentru personalul încadrat in unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie", din interpretarea căreia reiese foarte clar că textul de lege amintit nu lasă nicio posibilitate angajatorului de a decide dacă acordă sau nu tichete de masa şi nici nu condiţionează existenta dreptului de existenţa resurselor financiare. Prin urmare, fiind o prevedere specială, este cert că se aplică prioritar în raport de Legea nr. 142/1998.

Susţine că, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală şi contractuală de a acorda tichetele de masă cuvenite, pentru perioada în discuţie.

Consideră reclamanta  că refuzul angajatorului de a acorda tichete de masă în perioadele menţionate mai sus este nejustificat, dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa având o triplă legitimare juridică (dubla legitimare legală dar si convenţională) şi anume: art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările si completările ulterioare, prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările si completările ulterioare, art. 93 alin. (3) si art. 140 din Contractul colectiv de Munca la nivel de sector de activitate "Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014-2015, înregistrat M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX), în forma in vigoare în aceste perioade.

În consecinţă, arată că, susţinerile pârâtului se întemeiază în mod evident pe propria sa culpa, împrejurarea ca paratul nu a înscris in bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţii sumele necesare pentru acordarea tichetelor de masa, neconstituind un impediment pentru neacordarea acestora.

Mai arată reclamanta că începând cu data de XXXXX, a intrat în vigoare noua lege a salarizării –legea nr 153/2017, care, prin art. 18 astfel cum a fost modificat prin OUG nr 91/2017, prevede acordarea indemnizaţiei de hrană, începând cu data de XXXXX pentru toţi ordonatorii de credite, iar pentru personalul din sistemul sanitar începând cu data de 1 ianuarie 2018, fiind astfel evident că şi pentru a doua perioadă vizată în prezenta acţiune, respectiv XXXXX –excepţie lunile aprilie 2017 şi decembrie 2017, acordarea tichetelor este reglementată de aceleaşi acte normative în vigoare până la data de XXXXX.

Având in vedere ca prin neacordarea la termen a tichetelor de masă, reclamantul a  suferit un prejudiciu raportat la prevederile art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, consideră că se impune obligarea pârâtului la plata drepturilor cuvenite şi neacordate cu actualizare la data plaţii.

De asemenea, având în vedere prevederile art. 1516 din Codul Civil potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă si la timp a obligaţiei, art. 1530 din Codul Civil, conform cărora "Creditorul are dreptul la daune - interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i s-a cauzat şi care este consecinţa directa si necesara a neexecutării fără justificare sau, după caz culpabile a obligaţiei", precum si prevederile art. 1535 din alin. (1) Codul Civil, potrivit cărora "În cazul în care o suma de bani nu este plătită la scadenta creditorul are dreptul la daune morale, de la scadenţă până la momentul plaţii, în cuantumul cuvenit de părți sau, în lipsa, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu", reclamantul apreciază că  are dreptul de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care au fost lipsit în perioada 2014 - 2017, cât si actualizarea debitului cu indicele de inflaţie la data plaţii efective, la care se adaugă dobânda legala aferentă.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările si completările ulterioare, art. 93 alin (3) din C.C.M. la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012-2013 şi art. 140 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de sector de activitate " Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014 - 2015, înregistrat la M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX, art. 40 alin. (2) litera c), art. 160 - 162, art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, art. 1530 şi următoarele din Codul Civil, art. 192, art. 194 si urm. din Codul de procedură civilă, cu modificările si completările ulterioare, precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate anterior.

În dovedire, a anexat cererii  următoarele înscrisuri , în copii certificate :

-CI. ;

-Actul adiţional nr. XXXXX şi extras cu art. 93 alin. (3) si art. 140 din Contractul colectiv de Munca la nivel de sector de activitate " Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014 - 2015, înregistrat la M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX;

-Extras cuprinzând art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările si completările ulterioare;

-Adeverinţa eliberată de angajator din care rezulta calitatea de salariat al spitalului parat în original şi cupon de pensie.

În conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală din Legea 134/2010 (NCPC), solicită judecarea cauzei şi  în lipsă.

Pârâtul SPITALUL XXXXX a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat pe fond respingerea acţiunii, ca nefondată .

Pe fondul cauzei  arată că "legea generală" în materia acordării tichetelor de masă o constituie Legea 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

 Conform art. 1 alin. (1), "Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unităţilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocaţie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa.

Tichetele de masa sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrana reglementate de prezenta lege si sunt suportate integral pe costuri de angajator", iar conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din actul normativ sus-mentionat, "Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, in ultima decada a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator", iar conform alin. (2) "In condiţiile prevăzute la alin. (1) angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masa corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea. Invocă şi prevederile art. 1 alin. (6) din acelaşi act normativ, conform cărora, "angajatorul are libertatea de a decide daca acorda tichete de masa şi sub ce formă, în urma consultării cu salariaţii, prin organizaţiile sindicale legal constituite sau prin reprezentanţii salariaţilor, după caz. "

Nu poate fi concepută aplicarea prevederilor art. 23 din O.U.G. 115/2004 fără a se realiza o coroborare a acestui text de lege cu prevederile Legii 142/1998, care reglementează toate aspectele privind acordarea acestor drepturi.

Modul de interpretare si aplicare a dispoziţiilor legale sus-mentionate, s-a schimbat radical ca urmare a survenirii Deciziei nr. 5 din 28.03.2016, prin care, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel XXXXX - Secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale in dosarele nr. XXXXX privind pronunţarea unei hotărâri prealabile si a stabilit ca „in interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările si completările ulterioare, alocaţia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa pentru personalul încadrat in unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie"

În acest sens, precizează că, ulterior survenirii Deciziei nr. 5 din 28.03.2016, în bugetele de venituri şi cheltuieli aferente anilor 2016-2017, aprobate în condiţiile legii, unitatea sanitară pârâtă a avut prevăzute sume cu destinaţia „tichete de masa", pentru personalul finanţat din contractele încheiate în aceasta perioada cu C.A.S. XXXXX.

 De asemenea, unitatea sanitară înregistrează plăţi restante către furnizori, în cuantum total de XXXXX lei în anul 2016, conform înscrisurilor doveditoare anexate prezentei .

Raportat la aceste realităţi şi prin prisma prevederilor legale invocate, susţine că, insuficienţa fondurilor au determinat unitatea să nu acorde tichete de masă salariaţilor  în perioada  solicitată  şi nu reaua - credinţă.

 Referitor la al doilea capăt de cerere privind obligarea unităţii pârâte la plata actualizată a contravalorii tichetelor de masa precum şi la plata dobânzii legale aferente ", arată că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală din Legea 134/2010 (NCPC), solicită si judecarea cauzei în lipsă.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 201 alin. (1) si art. 205 din Legea 134/2010 (NCPC), cu modificările si completările ulterioare, precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate anterior.

Anexează întâmpinării înscrisul: „Plăţi restante decembrie 2017 - Anexa 30, plăţi restante decembrie 2016-anexa 30.

Analizând actele şi lucrările din dosar, prin prisma actelor normative incidente în cauză, se apreciază acţiunea întemeiată în parte,  pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, se reţine că reclamanta, a fost salariatul pârâtului până la data de XXXXX şi, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 şi art. 93 alin. (3) şi art. 140 din Contractul colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate " Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014 - 2015, înregistrat la M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX, avea dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, pentru perioada solicitată .

 Angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a tichetelor de masa, pârâtul, justificându-şi refuzul pe împrejurarea ca instituţia publica are datorii ia bugetul de stat, situaţie în care nu poate acorda tichetele de masă.

Dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa are o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2014-2015.

Astfel, conform prevederilor art. 93 alin. (3) şi 140 din Contractul colectiv de Muncă Ia nivel de sector de activitate "Sănătate. Activităţi Sanitare" (ce a produs efecte la nivelul Spitalului XXXXX în perioada 22.12.2014 -31.12.2016), pe anii 2014 - 2015, înregistrat M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX, rezultă că în bugetele de venituri si cheltuieli ale Spitalului Orăşenesc XXXXX aferente anilor 2014 -2016, pe lângă toate drepturile salariale trebuiau sa fie cuprinse şi sumele aferente acordării tichetelor de masă.

Date fiind prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă, iar din dispoziţiile art. 148 din Legea nr. 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părţilor care se fac  vinovate de aceasta.

Prin urmare, din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă şi să cuprindă în bugetul de venituri şi cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligaţie îndeplinită de altfel.

Legislaţia în vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă este Legea nr. 142/1998, care la art. 1 alin. (2) prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum şi prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.

Ori, dispoziţiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalţi salariaţi, Legea nr. 142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligaţia de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.

Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menţionate, se reţine că în sarcina angajatorului a fost instituită obligaţia acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiţionată de existenţa fondurilor necesare plăţii prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli sau de existenţa altor obligaţii ale pârâtului, aşa încât obligaţia de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.

În legătură cu ultima condiţie, se impune şi precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislaţia aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unităţile sanitare finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînţeles cum pârâtul, deşi şi-a asumat obligaţiile prevăzute la art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă, şi era ţinut de respectarea obligaţiei de bună – credinţă în îndeplinirea obligaţiei asumate, nu şi-a îndeplinit-o.

Mai mult, chiar şi în situaţia în care angajatorul ar fi avut alte priorităţi, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanţilor şi nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaţilor drepturile stabilite prin prevederile legale menţionate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greşeală.

Aşadar, existenţa priorităţilor nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariaţi, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în cauză, dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridică: art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. (3) din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2014-2015.

Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului şi în locul respectului datorat pentru obligaţiile prevăzute în legi şi alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaşte angajatorilor instituţii publice facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.

Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuţie a fost stabilit atât legal, cât şi convenţional, iar dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, se apreciază că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate.

De altfel, decizia nr. 5/28.03.2016 pronunțată în recursul în interesul legii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ÎCCJ a stabilit că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie.”

În ceea ce priveşte problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, având în vedere prevederile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se apreciază că:

Neexecutarea în natură a obligaţiei angajatorului de a acorda tichete de masă atrage răspunderea acestuia, creditorul salariat fiind îndreptăţit la reparaţie prin echivalent, sub formă de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, neacordate la timp, în condiţiile prevăzute de lege, pentru repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit prin faptul neexecutării.

Sub acest aspect, de notat că repararea prejudiciului se face de regulă, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească, potrivit art.1386 Cod civil, prevederile de drept comun ale legislaţiei civile fiind aplicabile şi în litigiile de muncă, conform art.278 alin.1 Codul muncii.

Tichetele de masă sunt drepturi suplimentare ale salariaţilor, respectiv o alocaţie individuală de hrană, înţeleasă ca o sumă de bani pe care angajatorul o cuprinde în cheltuielile sale pentru hrana salariaţilor în zilele lucrătoare. Modalitatea de executare a acestei obligaţii a angajatorului constă în predarea unui bilet de valoare către salariat care îl poate utiliza numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare (art. 5 Legii nr.142/1998).

În condiţiile în care alocaţia de hrană pentru fiecare zi lucrătoare în care s-a prestat muncă nu poate fi executată de angajator în bani, ci exclusiv prin predarea biletului de valoare, iar această obligaţie nu este îndeplinită de debitor, salariaţii beneficiari au posibilitatea de a cere executarea silită a obligaţiei de a face.

Executarea silită a acestei obligaţii de predare a tichetelor de masă nu poate avea loc în natură, conform art.1528 din Codul civil, întrucât tichetele de masă pentru perioada în discuţie nu mai pot fi emise şi predate în prezent, fiind posibilă doar executarea prin echivalent. Regula generală în materia executării obligaţiei prin echivalent este prevăzută de art.1530 din Codul civil, în sensul că creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat de debitor prin neexecutarea obligaţiei, prejudiciul fiind evaluat după regulile de la art. 1531 şi următoarele din Codul civil.

Având  în vedere şi dispoziţiile art.1536 Cod civil, conform cărora „în cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune interese egale cu dobânda legală, calculată de la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei”, cererea vizând actualizarea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cu indicele de inflaţie  se va respinge, urmând  să fie admis doar capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferente acestor sume.

Pentru aceste considerente, se va admite în parte acţiunea, conform dispozitivului sentinţei.

Domenii speta

Spete similare