Litigiu de muncă. Drepturi băneşti – obligarea angajatului să suporte contravaloarea amenzii aplicate societăţii pârâte de către autorităţile maghiare pentru lipsa unor documente de transport

Litigiu de muncă. Drepturi băneşti – obligarea angajatului să suporte contravaloarea amenzii aplicate societăţii pârâte de către autorităţile maghiare pentru lipsa unor documente de transport

 - Codul muncii art. 287

Nu poate fi primită susţinerea conform căreia reclamantul ar fi cel care trebuie să suporte contravaloarea amenzii aplicate societăţii pârâte de către autorităţile maghiare pentru lipsa unor documente de transport, sub acest aspect observându-se că pârâta, contrar prevederilor art. 287 din Codul muncii, nu a fost în măsură să facă dovada predării efective către reclamant a documentului pentru a cărui lipsă a fost sancţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 1616/27 septembrie 2011, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E.I.S. S.A. şi a dispus obligarea pârâtei la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 6964,05 lei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data de 06.02.2008 şi până la data plăţii integrale a debitului.

Prin aceeaşi hotărâre, tribunalul a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâtă şi l-a obligat pe reclamant la plata în favoarea acesteia a echivalentului în lei, la data plăţii, a sumei de 421,09 euro.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei  în perioada 28.04.2006 - 06.02.2008, în funcţia de conducător auto, iar aceasta a recunoscut expres reţinerea garanţiilor băneşti, în cuantum de 6964,05 lei, sumă ce include şi dobânda bancară, fiind certificată şi de rubricile privind reţinerile salariale din statele de plată.

Prin urmare, văzând şi dispoziţiile art. 166 alin. 4 din Codul muncii, instanţa a obligat pârâta la restituirea sumei reprezentând garanţia reţinută, cu dobânzile bancare aferente, conform art. 15 din Legea nr. 22/1969 şi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data încetării raporturilor de muncă şi până la data plăţii integrale a debitului.

În schimb, a fost respinsă cererea de acordare a actualizării aceleiaşi sume pentru perioada  anterioară datei de 06.02.2008, deoarece anterior acestei date obligaţia de restituire nu era scadentă, iar suma era purtătoare de dobânzi, potrivit art. 15 din Legea nr. 22/1969.

De asemenea, a fost  respins şi capătul de cerere  privind acordarea de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, acestea nefiind dovedite.

În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională, tribunalul a reţinut că prin înscrisurile depuse la dosar, pârâta a făcut dovada încasării de către reclamant, cu titlu de avans, a sumei totale de 1.880 euro, din care a fost decontată suma de 1458,91 euro, astfel că a rămas nerecuperat un debit în cuantum de 421,09 euro.

Prin urmare, s-a dispus obligarea reclamantului la plata acestei sume, fiind respinse celelalte pretenţii ale pârâtei.

De asemenea, s-a apreciat că este nefondată solicitarea cu privire la plata sumei de 2.000 de euro, reprezentând amenda aplicată societăţii pârâte în Ungaria, datorită lipsei certificatului LARMARMES, reţinându-se sub acest aspect că nu s-a făcut dovada predării respectivului act către reclamant, respectiv a faptului că acesta nu l-ar fi luat cu el în cursă, din neglijenţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant şi admiterii integrale a acţiunii reconvenţionale.

În motivarea recursului s-a arătat că este greşită susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia nu poate fi luat în considerare înscrisul de la fila 221 din dosar, întrucât nu este semnat de reclamant, ci de numitul O.N.O., acesta din urmă fiind persoana prin intermediul căreia societatea pârâtă i-a transmis reclamantului suma de 2.000 euro, cu care a fost apoi achitată amenda  aplicată acestuia în Ungaria din culpa sa - pentru că nu a luat la plecarea în cursă toate documentele de transport, deşi potrivit fişei postului îi revenea sarcina verificării deţinerii acestora la bord.

S-a mai arătat că este eronată şi neluarea în considerare a înscrisului de la fila 239 din dosar, deoarece prin acesta se atestă alimentarea conturilor mai multor salariaţi – printre care şi reclamantul, cu sume în avans, în cazul său cu 80 de euro.

De asemenea, pârâta a arătat că reclamantul mai figurează în evidenţele contabile cu un debit în sumă de 2.198, 3525 lei, deoarece garanţia constituită nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat de acesta prin nerespectarea obligaţiilor de serviciu care îi reveneau, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 270 din Codul muncii.

Recursul nu a fost motivat în drept, însă argumentaţia expusă în cuprinsul memoriului prin care a fost declarat conturează invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Relativ la sumele încasate de reclamant cu titlu de avans spre decontare, Curtea a apreciat că în mod corect a constatat prima instanţă că acestea însumează în total 1.880 euro, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă şi semnate de către reclamant la primire, respectiv: 300 euro - fila 220; 20 euro - fila 223; 350 euro - fila 225; 400 euro - fila 228; 60 euro - fila 231; 500 euro – fila 233 şi 250 euro - fila 237 dosar fond.

În ceea ce priveşte înscrisul aflat la fila 239, însă, se observă că acesta nu reprezintă decât un tabel fără număr de înregistrare şi fără ştampila societăţii sau a unei unităţi bancare, situaţie în care în mod greşit se susţine că prin acesta s-ar fi făcut dovada alimentării contului de card al reclamantului cu suma de 80 euro.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia reclamantul ar fi cel care trebuie să suporte contravaloarea amenzii aplicate societăţii pârâte de către autorităţile maghiare pentru lipsa unor documente de transport, sub acest aspect observându-se că pârâta, contrar prevederilor art. 287 din Codul muncii, nu a fost în măsură să facă dovada predării efective către reclamant a documentului pentru a cărui lipsă a fost sancţionată. Din contră, martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că la plecarea în cursă li se preda conducătorilor auto un dosar şi li se spunea că au acolo toate documentele de transport necesare, uneori chiar cerându-li-se să plece în cursă externă cu certificatul de zgomot expirat, iar dacă refuzau riscau să fie sancţionaţi ori chiar concediaţi, unul dintre martori precizând că i s-a înmânat acelaşi certificat doar după incidentul în care a fost implicat reclamantul.

În contextul celor anterior expuse şi nefăcându-se dovada culpei reclamantului, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului, reglementată de art. 270 din Codul muncii, situaţie în care nici nu prezintă relevanţă înscrisul de la fila 221 dosar - care atestă ridicarea de către numitul O.N.O. a sumei de 2.000 euro, în numele reclamantului, sumă cu care ar fi fost achitată, conform susţinerii societăţii pârâte,amenda aplicată de autorităţile maghiare.

Prin urmare, observându-se că potrivit celorlalte înscrisuri depuse la dosar, reclamantul a decontat şi restituit - din sumele încasate cu titlu de avans, următoarele:  174,20 euro - fila 222; 7 euro - fila 224; 221,86 euro şi 128,14 euro - fila 227; 241,11 euro şi 100 euro - fila 230; 27 euro - fila 232; 29 euro - fila 234; 154,90 euro - fila 235; 175 euro - fila 236; 71 euro - 238; 86,70 euro - fila 240; 14 euro - fila 241 şi 29 euro - fila 219 dosar fond, rezultând un total de 1458,91 euro, Curtea concluzionează că soluţia obligării reclamantului la plata diferenţei nedecontate, în cuantum de 421,09 euro este corectă (1.880 – 1.458, 91= 421,09).

De asemenea, raportat la cele anterior expuse, este legală şi soluţia obligării pârâtei la restituirea în favoarea reclamantului a sumei reţinute cu titlu de garanţie, al cărei cuantum nu a fost contestat, fiind respectate sub acest aspect prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 22/1969.

Pentru motivele arătate, neidentificând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din acelaşi act normativ, a respins ca nefondat recursul examinat. 

Domenii speta

Spete similare