Cerere deschidere procedură insolvenţă sucursală

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.  3516

SEDINTA PUBLICA DE LA 06.06.2019

Tribunalul constituit  din:

PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — ***

GREFIER — ***

Pe rol soluţionarea cauzei civile, având ca obiect procedura insolvenţei, privind pe debitoarea **

Dezbaterile in fond ale cauzei au avut loc in şedinţa publica de la data de 23.05.2019 fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 06.06.2019.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 26.10.2018 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 146.135,22 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2018 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 1.424.670,96 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2018 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 584.141,76 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2018 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea **. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 1.213.654,35 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2018 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 1.042.50,26 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 317.410,45 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 53.664,05 lei.

Prin cererea înregistrată la data de 20.03.2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei ** care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 82.220,76 lei.

La termenul de judecata din 17.01.2019 ( vol.8, fila 143) instanţa a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile Regulamentului European nr. 848/2015. Totodată, a reținut din conținutul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea ** că se solicită deschiderea procedurii principale îndreptată împotriva societăţii cu sediul principal în Italia şi o procedură teritorială întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin (4) din Regulamentului European nr.  848/2015.

Instanţa a constatat că prin cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditoarele ****** nu s-a indicat un temei juridic raportat la Regulamentul nr. 848/2015, s-a dispus citarea creditoarelor **, cu menţiunea de a formula precizări în cauză, în sensul de a indica obiectul şi temeiul juridic al cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, raportate la Regulamentul nr. 848/2015, de a menționa în funcţie de dispoziţiile art. 3 din Regulamentul nr. 848/2015, dacă înţeleg să formuleze cereri principale de deschidere a procedurii insolvenţei, cereri secundare sau cereri teritoriale, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 3 alin (1) alin (3) şi alin (4).  Instanța a pus în vedere creditoarei ** să precizeze opinia cu privire la jurisdicția in care debitoarea are centrul intereselor principale şi care sunt criteriile la care se raportează din acest punct de vedere.

Fata de precizările si contestațiile formulate in cauza, la termenul de judecata din  instanța a pus in dezbatere excepţia necompetenţei generale a instanțelor romane, in ceea ce privește cererea întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin (1) din Regulamentul nr. UE 848/2015 de deschidere a procedurii principale, cererea întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 2 de deschidere a procedurii secundare de insolventa si art. 3 alin 4 de deschidere a procedurii teritoriale împotriva debitoarei având sediul social in Italia si un sediu in Romania.

 Prin sentinta civila intermediara nr. 1666/27.03.2018 pronuntata in dosarul nr. **  Tribunalul Bucuresti, sectia a VII a civila, a dispus urmatoarele:

„In dosarul nr. **. Admite excepția necompetentei generale a instanțelor romane, in ceea ce privește cererea întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 1 din Regulamentul nr. 848/2015 de deschidere a procedurii principale  de insolventa a debitoarei ** cu sediul social in **, si forma de organizare ** SUCURSALA **  având centrul intereselor principale in **. Respinge cererea ca inadmisibila.

 Disjunge cererile întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si art. 3 alin 4  din Regulamentul nr. 848/2015, formulate de creditoarea ** in contradictoriu debitoarea ** cu sediul social in ** si forma de organizare ** SUCURSALA **, formarea unui nou dosar având aceleași parți.

S-au reținut de către instanța următoarele:

1.Situația de fapt:

1.1.Procedura in ** 

Debitoarea ** este o societate pe acțiuni, cu sediul social **, înregistrat la Registrul Societatilor din ** cu nr. 00398970582.

Pe rolul Tribunalului din **, Secția falimente, este înregistrata procedura de concordat preventiv nr. ** la cererea ** ( vol.8, filele 80-90).

Din decizia pronunțata la data de 17.10.2018 de către Tribunalul din **rezulta ca debitoarea a formulat cererea in temeiul art. 161 alin 6 din Legea italiana a falimentului, pentru a depune o propunere definitiva de concordat preventiv cu planul si documentația prevăzute de alin 2 si 3 din aceasta lege.

Instanța italiana, având in vedere ca societatea a prezentat bilanțurile pentru ultimii trei ani, lista nominala a creditorilor cu indicarea creanțelor, hotărârile administratorului, a reținut in competenta Tribunalului ** cererea in raport cu localitatea unde se afla sediul principal al societatii. Instanța a reținut de asemenea ca exista pe rolul aceluiași Tribunal o cerere de faliment, acordând pentru finalizarea propunerii de concordat un termen de 60 zile.  S-a dispus in temeiul art. 161 alin 6 sa fie numiți trei comisari judiciari in persoana numiților **

Nu au fost menționate in cuprinsul hotărârii elementele de fapt avute in vedere de instanța italiana la stabilirea competentei prin raportare la dispozițiile Regulamentului european nr. 848/2015.

Prin decizia din 18.12.2018 Tribunalul din ** s-a acordat in temeiul art. 161 alin 6 din Legea italiana a falimentului o amânare a termenului de prezentare a propunerii de concordat de 60 de zile ( vol. 8, filele 94-98).  S-a reținut de către instanța italiana ca societatea este liderul unui grup care are peste 11.000 angajați, activând intr-un sector complex cum este cel al construcțiilor, este titulara unor comenzi gestionate fie direct fie in parteneriat cu alte societati, peste tot, la nivel mondial. S-a reținut de asemenea ca este o societate cotata la bursa , complexitatea evaluării pasivului, nevoia de a completa activitatea de certificare, si faptul ca planul se afla in faza avansata de întocmire.

1.2.Procedura in Romania

Potrivit înregistrărilor ONRC, vol. 2, filele 66-91, debitoarea a înregistrat la 28.07.1998 pe teritoriul României un sediu  sub forma de organizare **, având ca principal domeniu de activitate realizarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidențiale. Debitoarea a declarat un număr de 588 salariați in anul 2015, un număr de 487 salariați in anul 2016 si un număr de 569 salariați in anul 2017. S-a declarat o cifra de afaceri neta de 441.336.000 lei in anul 2015, de 337.909.305 lei in anul 2016, si de 319.474.566 lei in anul 2017. Activitatea societatii a generat profit declarat la 30.06.2018 de 7.924.061 lei.

1.3.Contracte si creditori

Contractul de Reverse Factoring încheiat la 15.12.2016 cu creditoarea ** a fost semnat de debitoarea **

Potrivit declarațiilor debitoarei din contestație vol..2, filele 100-113, ** este un grup International de societati cu activitate in ** si la nivel mondial, iar prin sucursala din Romania se derulează lucrări de infrastructura importante, respectiv realizarea **

Intre Asocierea **, incluzând **, societate înregistrata in ** – lider ** , societati înregistrate in Romania-a in calitate de antreprenor, si **, in calitate de beneficiar final, a fost încheiat la 11.07.2012 contractul nr. 43 având ca obiect executarea lucrărilor „**, Lucrări de tunel, galerie, stații, depou, terminal multinodal si instalații aferente punerii in funcțiune. ( vol.6, filele 147-151)

Debitoarea prin forma de organizare înregistrata in Romania ** a încheiat  cu creditoarea ** contractul de prestări servicii nr. 160/01.03.2016, fiind reprezentata prin numiții **, pentru realizarea unor lucrări la stația **, la stațiile ** si interstadii, **, lucrări de tunel, desfaceri si refaceri suprafețe iluminat.

In ceea ce privește soluționarea litigiilor prin art. 19.2 din contract partile au recunoscut competenta instanțelor din Romania, si au declarat expres ca contractul va fi interpretat conform legilor din Romania.

Contracte similare de subantrepriza s-au încheiat cu ceilalți creditori cu sediul in Romania, ce au formulat cereri de deschidere a procedurii insolventei împotriva debitoarei.

Adresa nr. 184/28.07.2015 comunicata creditorului ** a fost semnata pentru debitoarea **, de către numitul **. ( vol.1, fila 198).

Potrivit precizărilor formulate de creditoarea ** ( vol. 9, filele 7-11) , debitoarea este o „companie implicata in mai multe proiecte in Europa, însa foarte multe dintre acestea au ca loc de executare in Romania. Situațiile de lucrări aferente contractului de subantrepriza încheiat au fost semnate si acceptate la plata de către **, in calitatea sa de antreprenor general”. Se susține de către creditoare ca procedura deschisa in ** aceasta vizează doar creditorii **, fara nici o protecție asigurata creditorilor romani, cu argumentul ca procedura ** este accesibila doar creditorilor ** nu este întemeiata pe dispozițiile Regulamentului nr. 848/2015. Se invoca de către creditoare faptul ca debitoarea are centrul intereselor principale in Romania, București, unde „desfăşoară in mod efectiv activitati specifice de gestionare a contractelor prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 10 din Regulament” . Se invoca drept criteriu obiectiv „percepția creditorilor privind locul in care debitorul isi administrează interesele”. Se invoca de asemenea faptul ca procedura italiana nu ii este accesibila, întrucât creditorul nu a fost informat despre deschiderea unei proceduri împotriva debitoarei .

Debitoarea in apărare susține ca entitatea din Romania nu are personalitate juridica si nici patrimoniu propriu, este un dezmembrământ fara personalitate juridica incapabil sa devina subiect de drept distinct ( vol. 9, fila 30 – 41).

1.4.Rezumatul solicitărilor parților

In esența creditorii romani solicita deschiderea procedurii principale de insolventa a debitoarei de către Tribunalul București, cu argumentul ca in realitate centrul intereselor principale (COMI) se afla in jurisdicția românească, independent de locul înregistrării sediului principal.

In subsidiar se solicita deschiderea procedurii secundare de insolventa a debitoarei, in condițiile in care se ca constata de către instanța ca procedura italiana a concordatului preventiv este o procedura principala de insolventa, in sensul Regulamentului european, respectiv o procedura teritoriala de insolventa ca efect al constatării ca in jurisdicția italiana nu s-a deschis o procedura principala de insolventa.

Debitoarea invoca excepția necompetenţei generale a instanțelor romane, in ceea ce privește de deschidere a procedurii principale  de insolventa a debitoarei, in esența cu motivarea ca centrul intereselor principale (COMI)se afla in **

Debitoarea invoca excepția inadmisibilității cererilor de deschidere a procedurii secundare si teritoriale de insolventa.

2.Cadrul juridic aplicabil:

2.1.Aplicabilitatea directa a Regulamentului (UE) nr. 848/2015 privind

procedurile de insolventa

Astfel  cum rezulta din actele dosarului si precizările parților, debitoarea este o societate înregistrată în conformitate cu legislaţia italiana, la registrul comerţului şi organele fiscale din Italia, având sediul social în oraşul **. Debitoarea are deschisa Sucursala Bucureşti, ce are statutul juridic de sucursala a societății cu sediul social in **

Creditoarele persoane juridice romane, solicita deschiderea procedurii insolventei invocând creanțele rezultate din executarea pe teritoriul României a unor contracte încheiate cu debitoarea.

Judecătorul, sesizat cu o cerere cu element de extraneitate, soluţionează în baza normelor de drept internaţional privat ale statului său, conflictul de jurisdicţii şi apoi conflictul de legi.

Normele de drept internaţional privat în materia insolvenţei în România sunt prevăzute de Legea nr. 85/2014 şi Regulamentul (UE) nr. 848/2015 privind procedurile de insolventa, primul act normativ reglementând relaţiile cu statele străine în general, iar cel de-al doilea aplicându-se în raporturile juridice în care elementul de extraneitate este situat într-un stat membru al Uniunii Europene. Judecătorul român investit cu o cerere de deschidere a unei proceduri de insolvenţă cu elemente de extraneitate îşi va verifica competenţa conform legii, Regulamentul (UE) nr. 848/2015, dacă punctul de legătură se află pe teritoriul Uniunii Europene sau Legea nr. 85/2014, dacă acesta este situat pe teritoriul unui stat extra comunitar, şi dacă constată competenţa instanţelor române va aplica legea română în materie.

Regulamentul (UE) 848/2015 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență de modificare a Regulamentului CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență, a intrat în vigoare la 25 iunie 2015 și se aplică procedurilor relevante de insolvență începând cu 26 iunie 2017, cu câteva excepții. Regulamentul nu se aplică procedurilor de insolvență privind societățile de asigurare, instituțiile de credit, societățile de investiții care furnizează servicii care implică deținerea de fonduri sau valori mobiliare ale unor terți și organisme de plasament colectiv.

În cazul procedurii de insolvenţă părţile nu pot alege prin voinţa lor jurisdicţia şi legea aplicabilă. Din momentul consfinţirii aderării României la Uniunea Europeană, dreptul comunitar în ansamblu se integrează automat în ordinea juridică internă. Regulamentul (UE) nr. 848/2015 trebuie aplicat de judecătorul roman în calitatea sa de drept comunitar. Regulamentul este prin natura sa direct aplicabil (în art. 249 din T.C.E. se precizează în mod expres acest aspect) în toate statele membre ale  Comunităţii Europene. Norma comunitară are forţă juridică superioară normelor naţionale indiferent de rangul normei respective în ierarhia sistemului juridic naţional sau de momentul adoptării normei naţionale anterioară sau ulterioară adoptării celei comunitare. Judecătorii naţionali au obligaţia de a aplica dreptul comunitar şi de a interpreta normele dreptului intern în lumina normelor comunitare.

Regulamentul se aplică procedurilor colective din domeniul insolvenţei în cadrul cărora centrul principalelor interese ale debitorului este situat într-un stat membru al Uniunii Europene.

Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei în România se aplică, de asemenea, următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă: societăţile comerciale; societăţile cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic precum şi  orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice. Acest act normativ concordă cu Regulamentul european, reprezentând în ţara noastră dreptul comun în materia insolvenţei şi a fost avut în vedere în anexele la Regulament.

Domeniul de aplicare în spaţiu al Regulamentului (UE) nr. 848/2015 este marcat de două cerinţe: să existe un caz de insolvenţă cu cel puţin un  element de extraneitate, iar acest element de extraneitate să facă o anumită referire la unul din statele membre ale Uniunii Europene. Al doilea criteriu impune ca acest element de extraneitate să se situeze pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

In cauza de fata , creditorii romani solicita deschiderea procedurii insolventei la sediul din Romania al unei societati cu sediul social înregistrat intr-un stat membru al Uniunii Europene, astfel încât Regulamentul (UE) nr. 848/2015 este direct aplicabil.

2.2.Obligația judecătorului roman de a verifica din oficiu competenta generala in soluționarea cererii

Litigiile transfrontaliere implică determinarea instanței competente pentru soluționarea litigiului (jurisdicția în dreptul internațional privat), identificarea dreptului procedural aplicabil și soluționarea apoi a conflictului de legi (determinarea legii aplicabile raportului juridic dedus judecății). Elementele care fac obiectul verificării sunt: aplicabilitatea în timp "rațiune temporis"; aplicabilitatea "ratione loci"; aplicabilitatea "rațiune materiae".

Judecătorul român își verifica competența în conformitate cu Regulamentul (UE)  nr.848/2015, dacă legătura se află pe teritoriul UE. El ar trebui să verifice tipul procedurii, dacă procedura de insolvență este principală sau secundară. Judecătorul trebuie să analizeze tipul acțiunii, dacă acțiunea aparține sferei conceptelor de faliment, insolvență, sau face parte din categoria acțiunilor juridice civile sau comerciale. După stabilirea competenței instanței române, judecătorul va aplica legea română.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 848/2015 stabilește ca instanța din cadrul autorității competente să deschidă procedura de insolvență are obligația de a verifica din oficiu dacă este competentă în această cauză, iar procedura este o procedură de insolvență principală sau secundară.

2.3.Conceptul „centrul intereselor principale” (COMI) in abordarea europeană.

Persoana îndreptățită să solicite deschiderea unei astfel de proceduri ar putea fi practicianul in insolvența din acțiunea principală sau orice altă persoană sau autoritate împuternicită să solicite deschiderea unei proceduri de insolvență în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura secundară solicitată.

Conform prevederilor Regulamentului european, statul membru în care debitorul are centrul de interese principale (COMI) este competent pentru procedura principală de insolvență, iar deschiderea procedurii secundare este legată de conceptul de "sediu".

Articolul 3 din acest act normativ comunitar stabileşte regulile de competenţa internaţională astfel:

(1) Competenţa de a deschide procedura de insolvenţă (denumită în continuare "procedura principală de insolvenţă") revine instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale debitorului. Centrul intereselor principale este locul în care debitorul îşi administrează în mod obişnuit interesele şi care este verificabil de către terţi. In cazul unei societăţi sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social. Această prezumţie se aplică doar dacă sediul social nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii de insolvenţă.(...)

Centrul intereselor principale este locul în care debitorul administrează în mod regulat interesele sale și care poate fi verificat de terți. COMI, văzut ca "elementul central al Regulamentului".

În cazul unei societăți sau al unei persoane juridice, se presupune că sediul social este COMI, în lipsa unei dovezi contrare. Prezumția se aplică numai dacă sediul social nu a fost mutat într-un alt stat membru în termen de 3 luni înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

Regulamentul stabilește că COMI trebuie să corespundă locului în care debitorul îşi conduce în mod obişnuit interesele şi poate să fie verificat de către terţi, iar art. 2 pct. 10 definește sediul social ca „un loc de derulare de operaţiuni, unde debitorul execută în mod netranzitoriu o activitate economică cu mijloace umane şi bunuri.” Prezumţia e utilă, având în vedere principiul securităţii juridice şi faptul că sediul social este cunoscut de toţi cei interesaţi datorită publicităţii acestuia. Ea poate fi răsturnată doar prin invocarea unor factori obiectivi şi care pot fi verificaţi de către terţi.

Datorită diferenţelor importante între drepturile obiective naţionale, s-a impus ca o necesitate stabilirea unor reguli privind determinarea legii aplicabile. Aplicarea, fără excepţie, a legii statului în care s-a deschis procedura insolvenţei ar suscita frecvent dificultăţi, mai ales în privinţa garanţiilor diferite în statele Uniunii Europene. Din acest motiv s-au prevăzut şi excepţii de la regula generală cuprinsă în art. 4 din Regulament. Conform acestui articol “legea aplicabilă procedurii de insolvenţă şi efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, denumit în continuare „stat de deschidere”.

Prin urmare, atunci când procedura insolvenţei se cere a se deschide în România, legea aplicabilă este legea română, respectiv Legea nr. 85/2014,  lege ale cărei condiții vor fi analizate in cele ce vor fi expuse.

 Legea nr. 85/2014, la dispoziţiile art. 5 pct. 7 şi ale art. 5 pct. 58 oferă următoarele definiţii:“ centrul principalelor interese ale debitorului, în situaţia procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, este, până la proba contrarie, după caz: sediul social al persoanei juridice”; “sediul principal este, în situaţia procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, locul în care se află, într-un mod verificabil de către terţi, centrul principal de conducere, supraveghere şi gestiune a activităţii statutare a persoanei juridice, chiar dacă hotărârile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, acţionari sau asociaţi din alte state;“

2.4.Reglementarea naționala a conceptului „sucursala” si raportul cu

prevederile legale  europene

Debitoarea are sediul  înregistrat la Registrul Comerțului din București si in condițiile articolului 56 alin.2 Noul Cod procedura civila, are capacitatea si folosința drepturilor sale civile. Debitoarea are înregistrata o sucursala in Romania, având un sediu distinct, are  persoane împuternicite in calitate de director si administrator, cu puteri depline, astfel ca debitoarea poate sta  in judecata, in condițiile articolului 56 alin.2 Noul Cod procedura civila, in conformitate cu care societățile care nu au personalitate juridica, pot sta in judecata, ca parate, daca sunt constituite potrivit legii.

Pe de alta parte însa, având in vedere cerințele unei legi naționale speciale, cum este cea a insolventei, in soluționarea cererii pentru deschiderea procedurii de insolventa  îndreptata împotriva unei debitoare – sucursala a societății mama cu sediul social înregistrat in Italia, întrebarea este  daca împotriva unei sucursale, lipsita de personalitate juridica, poate fi deschisa procedura de insolventa,  raportat la prevederile art.43  din Legea nr.31/1990.

Art.3 alin.1 din Legea nr.85/2014 prevede ca legea se aplica profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art.3 alin.2 din Codul civil. Potrivit legislației naționale o sucursala reprezintă un dezmembrământ al unei persoane juridice, care nu are personalitate juridica si nu are un patrimoniu propriu. Neavând personalitate juridica proprie, nici patrimoniu si fiind dependente economic total de societatea-mama, sucursala nu poate face obiectul unei proceduri naționale de insolventa. Sucursala face parte din structura organica a societății primare fondatoare, singura care deține calitatea de subiect de drept. Altfel spus, sucursala se analizează ca un dezmembrământ, o modalitate de descentralizare a activității societății mame care o patronează.

In cauza însa cererea de deschidere a procedurii de insolventa cu element de extraneitate se întemeiata pe dispozițiile prevăzute intr-un regulament european, in care definiția noțiunii „sediu”, care figurează la articolul 2 (10) din Regulament, este clară și nu ia în considerare nici noțiunea „sucursală”, nici noțiunea „personalitate juridică”. Mai exact nu se face nici o referire la cerința unei personalități juridice independente a entităților menționate la articolul 2 (10) din Regulament.

Rezulta din definiția existenta in Regulament ca desfășurarea unei activități economice este strâns legata de  existența unor resurse umane, ceea ce demonstrează că sunt necesare un minim de organizare și o anumită stabilitate. Numai existența unor bunuri izolate sau a unor conturi bancare nu îndeplinește, în principiu, cerințele necesare în vederea calificării drept „sediu”, in acest sens Curtea Europeana de Justiție pronunțându-se in cauza Hotărârea Interedil, C 396/09.

Din acest motiv, dacă noțiunea „sediu” ar trebui interpretată în sensul că nu poate

 include locul  de derulare a operațiunilor al unei societăți debitoare, loc care întrunește criteriile expres prevăzute la articolul 2(10)  din Regulament, dar se află pe teritoriul statului membru în care se află o sucursala a acestei societăți, „interesele locale”, printre care se numără în special interesele creditorilor stabiliți în acest stat membru, nu ar beneficia de protecția prevăzută de Regulament sub forma deschiderii unei proceduri secundare în respectivul stat membru, de exemplu.

Ori, atunci când adoptă dispozițiile naționale care stabilesc condițiile pentru deschiderea unei proceduri secundare, statele membre sunt obligate, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție, să se asigure că efectul util al Regulamentului, ținând seama de obiectul său, este asigurat, în acest sens relevanta fiind Hotărârea Endress, C 209/12.

 Dispozițiile Regulamentului referitoare la dreptul unui creditor de a solicita deschiderea unei proceduri secundare urmăresc mai ales să compenseze efectele aplicării universale a dreptului statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura principală, permițând, în anumite condiții, deschiderea unor proceduri secundare în vederea protejării inclusiv a intereselor locale.

2.5.Factorii relevanți pentru determinarea COMI

2.5.1.Criterii de determinare a COMI – perspectiva europeana

Putem observa în Preambulul Regulamentului unele clarificări privind prezumția COMI și dovezile justificative. Prezumția COMI poate fi înlăturata dacă principala cauză de mutare a sediului social sau reședinței obișnuite a fost de aceea de a depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență într-o nouă jurisdicție și de a afecta în acest fel interesele creditorilor săi.

Potrivit Recital 28 din Preambul "trebuie să se acorde o atenție deosebită creditorilor și percepției acestora cu privire la locul în care un debitor conduce administrarea intereselor sale" în determinarea COMI. Schimbarea COMI ar trebui să impună debitorului obligația de a informa creditorii despre noua locație.

Au fost introduse unele prevederi noi în Regulament, pentru a reduce problemele generate de "forum-shopping". Astfel se stabilește că prezumția COMI nu ar trebui să se aplice în cazul unei societăți, unei persoane juridice sau unei persoane fizice care exercită o activitate independentă sau profesională independentă, dacă debitorul și-a relocat sediul sau sediul principal în alt stat membru în decursul perioadei de trei luni înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

Dispozițiile noului Regulament reprezintă codificarea jurisprudenței Curții Europene privind COMI, in special cazurile Interedil Case C-396/09 [2011] ECR I-9915; Hans Brochier Holdings Ltd v Exner [2006] EWHC 2594; Eurofood  Case C-341/04.

În practică, instanțele europene au solicitat furnizarea unor dovezi suficiente pentru înlăturarea prezumției si stabilirea ca COMI este în alta jurisdicție decât cea a sediului înregistrat.

In decizia pronunţată în Cauza C-341/04, Eurofood IFSC Ltd, se retine ca prezumția poate fi înlăturata numai dacă factorii care sunt atât obiectivi, cat si accesibili celui de al treilea, astfel incat permit să se stabilească existenta unei situații reale diferite. Faptul ca alegerile economice sunt sau pot fi controlate de o societate-mamă dintr-un alt stat membru nu este considerata suficientă pentru a înlătura prezumția. Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a dat un exemplu de situaţie obiectivă care ar putea răsturna prezumţia, respectiv „cazul unei societăţi care nu a exercitat nici o activitate pe teritoriul statului membru unde este situat sediul său social”.  Obiectivitatea si posibilitatea de constatare de către terți, in special de către creditori, sunt necesare pentru a asigura certitudinea juridică și previzibilitatea în ceea ce privește determinarea instanțelor judecătorești ale statelor membre ale Uniunii Europene care au competența de a deschide procedurile principale de insolvență.

Interedil Case C-396/09 [2011] ECR I-9915 descrie ca factori obiectivi de luat in considerare: locul în care se desfășoară administrația, făcut public sau suficient de accesibil către terți; locul în care se află administrația centrală a unei societăți, diferit de cel al sediului său social, denumit "centrul real de gestionare și supraveghere și de gestionare a intereselor". Se precizează ca trebuie avute in vedere toate locurile în care societatea debitoare desfășoară activități economice și toate cele în care deține active, în măsura în care aceste locuri pot fi verificate de terți, evaluate în mod cuprinzător. Potrivit deciziei, bunurile imobile deținute de societatea debitoare, pentru care societatea a încheiat contracte de închiriere, existența contractelor de exploatare financiară a acestor active nu pot fi considerate elemente suficiente pentru a răsturna prezumția.

In Videology Ltd, Case No: CR-2018-003870, instanța engleza retine in anul 2018 ca un spectru mai larg de factori trebuie luat in considerare, cum ar fi angajarea personalului, plasarea comenzilor pentru bunuri și servicii, trimiterea de facturi, efectuarea și colectarea plăților și operațiunile din contul bancar al unei companii, cu argumentul ca prin însăși natura lor, aceste operațiuni sunt mult mai susceptibile de a fi constatate de terți decât simplele  reuniuni de consiliu sau de conducere.

2.5.2.Criterii de determinare a COMI – perspectiva si experiența internaționala in domeniu

Conceptul COMI apare in Legea Model UNCITRAL si Ghidurile pentru adoptarea Legii Model UNCITRAL privind insolventa transfrontaliera din 1997, respectiv din 2013, ca un element fundamental pentru funcționarea Legii Model. Legea Model UNCITRAL nu conține o definiție a "centrului intereselor principale". Ea prevede numai că sediul social al debitorilor este considerat COMI (articolul 16 alineatul 3), prezumție similară celei din articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul european.

Deși Legea Model UNCITRAL nu este parte din Regulamentul European, necesitatea de a identifica criterii obiective pentru aplicarea testului COMI impune o analiza atenta a principiilor si regulilor propuse de Legea Model UNCITRAL, precum si a jurisprudenței internaționale născuta in aplicarea acestor principii.

În majoritatea cazurilor, următorii factori principali, considerați în ansamblu, vor indica dacă locul în care a început procedura străină este centrul intereselor principale ale debitorului: locația în care are loc administrația centrală a debitorului și care este ușor de verificat de către creditori.

În plus, Ghidul din 2013 la punctul 147 indica drept factori suplimentari care ar putea fi luați în considerare pentru identificarea COMI, „[...] locația înregistrărilor debitorului; locația în care a fost organizată sau autorizată finanțarea sau de unde a fost gestionat sistemul de gestionare a numerarului; locația în care se găsesc activele sau operațiunile principale ale debitorului; locația băncii primare a debitorului; locația angajaților; locația în care a fost stabilită politica comercială; locul legii care reglementează principalele contracte ale societății; locația din care au fost gestionate politicile de cumpărare și vânzare, personalul, conturile plătite și sistemele informatice; locația din care au fost organizate contractele (pentru furnizare); locul în care se desfășoară reorganizarea debitorului; jurisdicția a cărei lege se aplică majorității litigiilor; locația în care debitorul era supus supravegherii sau reglementării; locația a cărei lege guvernează pregătirea și auditul conturilor și în care acestea au fost pregătite și auditate”.

In jurisprudența americana, identificarea factorilor relevanți pentru determinarea COMI este legata de conceptul „nerve centre”, respectiv centrul de interese al companiei, însă se au in vedere totodată si alte elemente, cum sunt locația sediului debitorului, locația conducerii sale, localizarea activelor sale primare, locația majorității creditorilor săi, jurisdicția a cărei lege se aplică majorității litigiilor. Modalitatea de abordare este însă diferita de cea europeana ce vizează determinarea COMI pentru fiecare entitate in parte, chiar daca parte dintr-un grup de întreprinderi.

In jurisprudența internaționala recenta se retine de asemenea ca ar trebui să existe un element de permanență a factorilor considerați relevanți, precum si ideea ca o analiza calitativa a situației de fapt impune cercetarea si echilibrarea tuturor factorilor obiectivi relevanți pentru aplicarea testului care sa permită identificarea COMI.

2.5.3.Criterii de determinare a COMI – jurisprudența naționala

România a avut o expunere limitată la problemele și procedurile transfrontaliere de insolvență. Astfel, există încă o jurisprudență limitata  în acest domeniu.

3.Determinarea centrului intereselor principale al debitoarei **

In cursul procedurii au fost indicați ca si factori relevanți pentru determinarea COMI locul de unde au fost exercitate controlul si deciziile, locația operațiunilor, locația creditorilor, relațiile cu terții, locația salariaților.

Potrivit precizărilor necontestate ale creditorilor si înregistrările oficiale rezulta ca debitoarea are sediul social in ** precum si un sediu pe teritoriul României din anul 1998, domeniul de activitate declarat fiind  realizarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidențiale. Debitoarea a încheiat contracte de subantrepriza cu companii având sediul in Romania, a accesat credite de la banca având un sediu in Romania. A declarat pentru activitatea exercitata in Romania un număr de 569 salariați in anul 2017, la o cifra de afaceri in valoare de 319.474.566 lei.

Contractele au fost încheiate cu creditorii romani din prezenta cauza prin reprezentanți desemnați in acest sens de către conducerea societății din **

Prin contractele încheiate părțile au recunoscut competenta instanțelor din Romania si au declarat expres ca contractele vor fi interpretate conform legilor din Romania.

Creditoarea ** a declarat ca debitoarea companie implicata in mai multe proiecte in Europa, multe din contracte având loc de executare in Romania

In decizia din 18.12.2018 Tribunalul ** a constatat ca debitoarea este liderul unui grup care are peste 11.000 angajați, activând in sectorul construcțiilor, este titulara unor comenzi, gestionate fie direct fie in parteneriat cu alte societăți la nivel mondial.

Din precizările necontestate ale debitoarei **. rezulta ca este parte dintr-un grup internațional de societăți care desfășoară o activitate intensă în ** și la nivel mondial, aflându-se printre primele 100 de companii din domeniul construcțiilor. Debitoarea are in România proiecte alocate de peste 1 miliard de euro, lucrări de infrastructură de anvergură, are un număr mediu de peste 600 de angajați. Activitatea debitoarei a fost generatoare de profit, la data de 30.06.2018 debitoarea înregistrând un profit net de 7.924.061 lei .

Alte informații relevante nu au fost furnizate de parți pana la pronunțarea prezentei hotărâri intermediare.

In ceea ce privește locul de la care s-au exercitat controlul si administrația, susținerea creditorilor, in sensul ca acesta este in Romania, nu este confirmata de probele administrate, care demonstrează ca inclusiv desemnarea persoanelor care au semnat contractele in Romania si s-au ocupat de executarea lor s-a realizat de către organele de conducere din ** Activitatea directorilor si reprezentanților societății cu sediul social in **desemnați pentru operațiunile desfășurate in Romania nu este de natura a afecta aceasta constatare, câtă vreme control efectiv al societății debitoare s-a realizat in fapt din Italia.

Prezenta clienților in Romania nu stabilește prin ea însăși COMI in aceasta jurisdicție, neavând relevanta speciala prin raportare la locația tuturor creditorilor societății, a activelor si a conducerii efective.

Este de asemenea real ca societatea debitoare are creditori in Romania, însă nu exista dovezi in sensul ca creditorii romani reprezintă cea mai mare parte a creditorilor, in raport cu mențiunile existente in hotărârile pronunțate de Tribunalul din Italia, astfel cum s-a reținut anterior.

Probele administrate releva faptul ca societatea are la nivel mondial cca 10.000 angajați din care circa 550-600 in Romania, restul angajaților fiind localizați in alte jurisdicții. In absenta altor dovezi nu se poate retine ca creditorii salariali, prin volumul creanțelor si prin responsabilitățile avute in cadrul general este un factor determinant pentru determinarea COMI in Romania.

In ceea ce privește localizarea operațiunilor, fara a avea o pondere esențiala in analiza, este real faptul ca creditorii romani, contractând cu societatea italiana având doar o sucursala înregistrata pe teritoriul Romania, au avut sau ar fi trebuit sa aibă reprezentarea faptului ca centrul de operațiuni din Romania este doar o parte a activității societatii cu sediul principal in Italia, implicata in mult mai multe activități, multe din acestea având caracter international.

În ceea ce privește relațiile cu creditorii, este relevant din contractele încheiate, procedurile ulterioare, comunicările reciproce in executarea obligațiilor contractuale,  că contractanții romani au avut reprezentarea faptului ca grupul ** este situat in **, consolidând așteptările cel puțin a unora dintre creditori că au de-a face cu o companie care ar avea o legătură puternică cu **.

In cadrul unei evaluări globale, următorii factori semnificativi întăresc prezumția potrivit căreia Italia, locul sediului social al societății debitoare, era COMI atât la data formulării cererii de deschidere a concordatului preventiv in **, cat si a procedurii de insolventa in Romania: conducerea centrală și conducerea societății au fost realizate din **a în toate momentele relevante; reprezentanții companiei au indicat că operează din **a;  o parte substanțială a creditorilor este localizată în **. Faptul că operațiunile au fost efectuate cel puțin într-o oarecare măsură în Romania este depășită de factorii menționați mai sus, in principal localizarea factorilor de decizie. Prin urmare, dovezile administrate demonstrează că centrul intereselor principale al societății debitoare la data formulării cererii de deschidere a procedurii in Italia.

In concluzie prezumția reglementata de Regulamentul  european nu a fost răsturnata prin dovezi din care sa rezulte ca COMI al debitoarei nu se afla in Italia, locul înregistrării  sediului principal, ci in Romania, unde societatea are un sediu si desfășoare operațiuni economice.

4.Efectele determinării COMI ca fiind localizat in ** asupra problematicii competentei generale a instanțelor romane

Art. 129  pct.2 din Codul de procedura civila  prevede că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Judecătorul sindic roman, verificând tipul procedurii constata in prezenta cauza solicitarea  creditorilor  romani de deschidere a procedurii principale de insolventa, a procedurii secundare respectiv a procedurii teritoriale de insolventa a unei societăți având centrul intereselor principale in **, si un sediu in București, Romania.

Judecătorul român, verificând din oficiu competența generala, materiala si teritoriala în conformitate cu Regulamentul (UE)  nr.848/2015, constata ca centrul intereselor principale al debitoarei nu se afla pe teritoriul României, fiind exclusa competenta generala a instanțelor romane de a deschide procedura principala de insolventa a debitoarei.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis excepția necompetenței generale, in baza art.132 alin 4 din codul de procedura civila, in ceea ce privește cererea întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 1 din Regulamentul nr. 848/2015 de deschidere a procedurii principale  de insolventa a debitoarei având centrul intereselor principale in Italia, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibila.

Dosarul disjuns a fost înregistrat sub nr. **

Dosarul are ca obiect cererile întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si art. 3 alin 4  din Regulamentul nr. 848/2015, formulate de creditoarele ***, in contradictoriu debitoarea **, cu sediul social in ** si forma de organizare ** in București, Romania.

Prin sentința civila intermediara nr. 1668/ 27.03.2019 Tribunalul București, Secția a VII a civila in dosarul disjuns a dispus următoarele: „Respinge excepția necompetentei generale a instanțelor romane, in ceea ce privește cererea întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 2 si art. 3 alin 4 din Regulamentul UE nr. 848/2015 de deschidere a procedurii secundare si a procedurii teritoriale de insolventa a debitoarei având centrul intereselor principale in ** si un sediu pe teritoriul României.

In temeiul art. 4 alin 1 din Regulamentul UE nr. 848/2015 raportat la  art. 131 din codul de procedura civila constata ca revine Tribunalului București, secția a VII a civila, competenta materiala si teritoriala de soluționare a cererii întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 2 de deschidere a procedurii secundare de insolventa si art. 3 alin 4 din Regulamentul nr. 848/2015 de deschidere a procedurii teritoriale de insolventa a debitoarei având centrul intereselor principale in ** si un sediu pe teritoriul României.

Repune cauza pe rol, cu citarea parților, pentru soluționarea cererilor întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 2 de deschidere a procedurii secundare de insolventa si art. 3 alin 4 din Regulamentul nr. UE 848/2015 de deschidere a procedurii teritoriale de insolventa a debitoarei având centrul intereselor principale in ** si un sediu pe teritoriul României.

Proroga soluționarea excepției inadmisibilității, invocata de debitoare.

In raport cu prevederile art. 38 alin 1 din Regulamentul nr. UE 848/2015 pune in vedere parților ca in termen de 10 zile sa depună la dosar adresa de corespondenta a comisarilor judiciari desemnați de Tribunalul din ** in dosarul nr. **

Pune in vedere parților sa depună la dosar dovezi privind soluția pronunțata de Tribunalul ** in procedura de concordat preventiv nr. **, ulterior expirării termenului de 60 zile stabilit prin decizia din 18.12.2018 a Tribunalului Roma, daca propunerea de concordat a fost formulata de debitoare si a fost confirmata de instanța **, precum si dovezi privind situația cererii de faliment înregistrata împotriva debitoarei pe rolul aceluiași Tribunal.

In cazul refuzului parților de a prezenta dovezi, se va emite o adresa către Tribunalul din ** in traducere certificata in limba ** pe cheltuiala creditorilor, pentru a se comunica: adresa de corespondenta a comisarilor judiciari desemnați de Tribunalul din ** in dosarul nr. **, soluția pronunțata de Tribunalul ** in procedura de concordat preventiv nr. **, ulterior expirării termenului de 60 zile stabilit prin decizia din 18.12.2018 a Tribunalului **, soluția dispusa asupra cererii de faliment înregistrata împotriva debitoarei pe rolul Tribunalului din **

Pune in vedere creditorilor sa precizeze daca au formulat declarații de creanța in condițiile art. 45 alin 1 din Regulamentul nr. UE 848/2015, daca au primit din partea comisarilor judiciari desemnați in dosarul nr. 63/2018 notificare in condițiile art. 171 din Legea ** a falimentului sau un angajament in condițiile art. 36 din Regulamentul nr. UE 848/2015”.

In cauza disjunsa, in cursul procedurii:

La data de 09.04.2019 creditoarea ** a formulat precizări, prin care a arătat ca nu a fost notificata in temeiul art. 171 din Legea italiana a falimentului de către administratorii judiciari desemnați in cadrul dosarului nr.**. In lipsa notificării si a faptului ca Regulamentul nr. 848/2015 nu menționează termenul in care s-ar putea formula o declarație de creanța in condițiile art. 45 alin 1 din Regulament, creditoarea s-a aflat in imposibilitate obiectiva de a depune declarație de creanța in cadrul dosarului nr.** aflat pe rolul instanței ** In privința angajamentului prevăzut de art. 36 din Regulamentul nr. 848/2015, nici unul dintre debitori nu si-a asumat un asemenea angajament.

La data de 16.04.2019 debitoarea a depus in raport cu prevederile art. 38 alin 1 din Regulamentul nr. 848/2015 precizări  privind procedura la Tribunalul din ** in dosarul nr. **, arătând ca procedura aflata in fata instanței ** se afla in etapa discutării programului de restructurare in vederea obținerii aprobării creditorilor, urmând ca apoi sa fie supus confirmării tribunalului.

A fost atașata o atestare a depunerii planului de către debitoare la data de 14.02.2019, însa in limba **, fara traducere certificata in limba romana.

In camera de consiliu din data de 18 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a VII a civila, a luat următoarele masuri:

„Dispune adresa către Tribunalul de la **a, cu următorul conținut:

Având in vedere existenta pe rolul Tribunalului București a dosarului nr. ** având ca obiect cererile formulate de creditorii romani….întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si art. 3 alin 4 din Regulamentul UE nr. 848/2015 de deschidere a procedurii secundare si a procedurii teritoriale de insolventa a debitoarei **  având centrul intereselor principale in ** si un sediu pe teritoriul României – ** SUCURSALA ROMANIA BUCURESTI,

Având in vedere prevederile art. 38 alin 1 din Regulamentul UE nr. 848/2015, potrivit cu care „o instanța sesizata cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolventa notifica de indata practicianului in insolventa sau debitorului in posesie din procedura principala de insolventa si ii oferă posibilitatea de a fi audiat cu privire la cerere”

Solicitam sa comunicați următoarele: daca pe rolul Tribunalului de la ** este deschisa împotriva debitoarei ** o procedura principala de insolventa, in sensul art.3 alin 1 din Regulamentul UE nr. 848/2015;soluția pronunțata de Tribunalul de la ** in dosarul nr. **, ulterior expirării termenului de 60 zile stabilit prin decizia din 18.12.2018 a Tribunalului din ** daca propunerea de concordat a fost formulata de debitoare si a fost confirmata de instanța i**, precum situația cererii de faliment înregistrata împotriva debitoarei pe rolul aceluiași Tribunal

Dispune adresa către debitoarea ** prin comisarii judiciari desemnați de Tribunalul din **in dosarul nr. **,  , pentru a comunica următoarele:

-daca pe rolul Tribunalului de la ** este deschisa împotriva debitoarei ** o procedura principala de insolventa, in sensul art.3 alin 1 din Regulamentul UE nr. 848/2015;

-soluția pronunțata de Tribunalul de la **in dosarul nr. **, ulterior expirării

 termenului de 60 zile stabilit prin decizia din 18.12.2018 a Tribunalului din **, daca propunerea de concordat a fost formulata de debitoare si a fost confirmata de instanța italiana, precum si situația cererii de faliment înregistrata împotriva debitoarei pe rolul aceluiași Tribunal.

-daca creditorii romani…au fost notificați in procedura italiana,  daca au formulat

 declarații de creanța in condițiile art. 45 alin 1 din Regulamentul nr. UE 848/2015, daca au primit din partea comisarilor judiciari desemnați in dosarul nr. 63/2018 notificare in condițiile art. 171 din Legea ** a falimentului sau un angajament in condițiile art. 36 din Regulamentul nr. UE 848/2015.”

Adresele au fost traduse in limba ** traducere certificata,  la diligenta parților,  si comunicate Tribunalului de la ** respectiv comisarilor judiciari desemnați in dosarul nr. **, la data de 09.05.2019.

Prin cererea înregistrată la data de 02 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă,  creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 06 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea **  a depus cerere de renunţare la judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2019 sub nr. ** pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, creditoarea ** a depus cerere de renunţare la judecată în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin 1 din noul Cod de procedură civilă.

La termenul de judecata din data de 23.05.2019,  instanţa, în raport de cererile de renunţare la judecată formulate de creditori, poziția procesuala exprimata de parți şi actele dosarului, a revenit asupra dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 18.04.2019, în sensul că nu se mai impune revenirea cu adrese către  Tribunalul de la ** şi către debitoarea ** prin comisarii judiciari desemnați de Tribunalul din ** in dosarul nr. **.  A acordat cuvântul pe excepţia inadmisibilităţii cererilor de deschidere a procedurii secundare, respectiv teritoriale de insolventa împotriva debitoarei.

Problema pusa in dezbatere si analizata: excepţia inadmisibilității cererii

 întemeiata pe dispozițiile art. 3 alin 2 de deschidere a procedurii secundare de insolventa si art. 3 alin 4 de deschidere a procedurii teritoriale împotriva debitoarei având centrul intereselor principale in Italia si un sediu in Romania.

Pentru soluționarea excepției este necesar a se analiza daca procedura ce se derulează in fata Tribunalului de la ** este o procedura de insolventa in intelesul reglementarilor europene, respectiv o procedura principala de insolventa care sa permită deschiderea unei proceduri secundare de insolventa in Romania. In sens contrar, in absenta unei proceduri principale de insolventa, urmează a se verifica daca este admisibila deschiderea unei proceduri teritoriale de insolventa in Romania.

1.Rezumatul solicitărilor parților

Prin cererile formulate in subsidiar, s-a solicitat de către creditorii romani deschiderea procedurii secundare de insolventa a debitoarei, in condițiile in care se ca constata ca procedura ** a concordatului preventiv este o procedura principala de insolventa, in sensul Regulamentului european, respectiv deschiderea procedurii teritoriale de insolventa ca efect al constatării ca in jurisdicția italiana nu s-a deschis o procedura principala de insolventa.

Debitoarea a invocat excepția inadmisibilității cererilor de deschidere a procedurii secundare si teritoriale de insolventa.

Creditoarea ** a susținut in ședința publica din 21.03.2019 ca procedura concordatului preventiv a fost deschisa la solicitarea debitoarei în temeiul art. 161 alin 6 din legea insolvenţei în vigoare în ** fiind în fapt o înţelegere a debitoarei cu creditorii din ** Consideră că nu este deschisă o procedură de insolvenţă principală în ** astfel că Regulamentul nr. 848/2015 se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile legislaţiei din România. Prin raportare la hotărârea din 02.05.2006 pronunţată în cauza C341/2004 EuroFood IFSC, a apreciat că este admisibilă deschiderea unei proceduri principale in Romania. De asemenea, a arătat că nu se poate ca un debitor să se folosească de o procedură pentru a prejudicia drepturile creditorilor săi. În cazul în care instanţa apreciază că procedura de Concordat preventiv din ** este o procedură principală, apreciază că este admisibilă deschiderea unei proceduri secundare teritoriale, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin (2) rap. la art. 3 alin (3) şi alin (4) Teza finală din  Regulamentul 848/2015. A solicitat deschiderea procedurii teritoriale. Creditoarea **, prin reprezentant, achiesează la concluziile exprimate de creditoarea **

Debitoarea a precizat că există o procedură principală deschisă în **, respectiv procedura Concordatului preventiv; poate fi deschisă o singură procedură principală, care se poate derula în paralel cu una sau mai multe proceduri teritoriale. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererilor de deschidere a procedurii secundare de insolventa a arătat că instanţele din România nu pot deschide procedura de insolvenţă faţă de o sucursală, aceasta din urmă fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică. Dacă în România ar fi existat o entitate cu personalitate juridică, s-ar fi putut deschide o procedură secundară.  Debitoarea a susținut că în România nu se poate deschide o procedură mai severa faţă de o sucursală din moment ce în Italia s-a apreciat că se impune procedura Concordatului preventiv.

In ședința publica din 23.05.2019 debitoarea a susținut că se poate deschide o procedură secundară de insolventa. Învederează că procedura de concordat preventiv este o procedură de pre-insolvenţă potrivit dispoziţiilor  Regulamentului 848/2015, înscrisa în Anexa la Regulament.

2.Cadrul juridic aplicabil:

2.1.Procedură principală, procedură secundară, procedură teritorială de insolvenţă

Regulamentul european  UE nr. 848/2015 reglementează in art. 3 alin 1 posibilitatea de deschidere a procedurii principale  de insolventa a debitoarei în statul membru în care este centrul intereselor principale ale debitorului (COMI).

In ceea ce privește deschiderea procedurii secundare de insolventa, conform Regulamentului UE nr. 848/2015 competența internațională este legată de existența unui sediu. Procedura secundară poate fi deschisă în statul membru în care debitorul are un sediu, dacă a fost deschisă o procedură principală, in acest sens art. 3 alin.3 din Regulamentul european prevăzând expres: „in cazul în care a fost deschisă o procedură de insolvență în conformitate cu alineatul (1), orice procedură de insolvență deschisă ulterior în conformitate cu alineatul (2) este o procedură secundară de insolvență”.

Persoana îndreptățită să solicite deschiderea unei astfel de proceduri ar putea fi practicianul in insolvența din acțiunea principală sau orice altă persoană sau autoritate împuternicită să solicite deschiderea unei proceduri de insolvență în temeiul legislației statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura secundară solicitată.

Legea aplicabilă este legea statului în care se deschide procedura secundară, iar efectele procedurilor secundare se limitează la bunurile situate în statul membru respectiv.

Regulamentul UE) nr.848/2015 îmbunătățește coordonarea procedurilor principale și secundare prin extinderea obligației de cooperare, care se aplică atât practicienilor în insolvență cat și instanțelor implicate în procedurile principale și secundare.

 Procedura teritoriala de insolventa se poate  deschide in absenta unei proceduri principale de insolventa, in anumite condiții. In acest sens articolul 3 alin 4 din Regulamentul nr. 848/2015 prevede ca „Procedura teritorială de insolvență menționată la alineatul (2) poate fi deschisă doar înaintea deschiderii procedurii principale de insolvență, în temeiul alineatului (1), în cazul în care: (a) o procedură de insolvență nu poate fi deschisă în temeiul alineatului (1) din cauza condițiilor stabilite prin legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului; sau (b) deschiderea procedurii teritoriale de insolvență este cerută de (i) un creditor a cărui creanță a luat naștere din exploatarea unui sediu situat pe teritoriul statului membru în care se solicită deschiderea procedurii teritoriale; sau (ii) o autoritate publică care, în temeiul legislației statului membru pe al cărui teritoriu este situat sediul, are dreptul de a solicita deschiderea procedurii de insolvență”

2.2.Conceptul „sediu” în reglementarea europeană si jurisprudența

internațională

Articolul 2(10) din Regulamentul european definește termenul "sediu" ca orice loc în care debitorul desfășoară sau a efectuat o perioada de trei luni anterioară formulării cererii de deschidere a procedurii principale de insolvență, "o activitate economică non-tranzitorie cu mijloace și resurse umane".

Așa cum este definit la articolul 2 litera (e) din Legea Model UNCITRAL, sediul este orice loc de operațiune în care debitorul desfășoară o activitate economică non-tranzitorie cu mijloace umane, active sau servicii. Această definiție diferă ușor de definiția din Regulamentul european care are in vedere desfășurarea unei activități economice non-tranzitorii cu mijloace și bunuri umane

La punctul 71 din Raportul Virgós-Schmit, document important pentru înțelegerea si aplicarea reglementarilor europene in materie, în legătură cu definiția sediului se menționează: „Locul de operare înseamnă un loc din care activitățile economice sunt exercitate in piață (adică extern), indiferent dacă aceste activități sunt comerciale, industriale sau profesionale. Accentul pe o activitate economică care trebuie desfășurată cu resurse umane arată necesitatea unui nivel minim de organizare. Un loc de acțiuni pur ocazional nu poate fi clasificat ca „sediu”. Este necesară o anumită stabilitate. Formula negativă („non-tranzitorie”) urmărește să evite cerințele minime de timp. Factorul decisiv este modul în care activitatea apare în exterior și nu intenția debitorului ".

Cerința ca activitățile să fie continuate cu bunurile și factorii umani ai debitorului sugerează o activitate profesionala care constă în relații cu terți și nu acte pure de administrare internă, o activitate manifestată extern. Același punct de vedere a fost exprimat de Curtea de Justiție în cazul Interedil [2012]  Bus LR 1582,  pct. 49, in sensul că activitățile trebuie să fie „suficient de accesibile pentru a permite terților, adică în special creditorii companiei, a fi conștienți de ele ”.

2.3.Domeniul de aplicare a Regulamentului European nr. (EU) 848/2015 – proceduri de pre-insolvenţă; proceduri hibride.

Analizând domeniul de aplicare al Regulamentului nr.848/2015, articolul 1 stabilește că Regulamentul se aplică "procedurilor colective publice care se bazează pe o lege privind insolvența și în care, în scopul salvării, ajustării datoriilor, reorganizării sau lichidării: (a) activele unui debitor sunt indisponibilizate integral sau parțial și este desemnat un practician în insolvență;(b) bunurile și afacerile unui debitor sunt supuse controlului sau supravegherii de către o instanță, (c) se acordă suspendarea temporară a procedurilor individuale de executare ... "

În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul UE și în interpretarea deciziei CEJ EuroFood  Case C-341/04, procedura de insolvență trebuie să prezinte patru trăsături: "proceduri colective, bazate pe insolvabilitatea debitorului, care implică cel puțin cesionarea parțială a debitorului și provoacă numirea unui lichidator ".

Articolul 2 alineatul (4) definește "procedurile de insolvență" drept "procedurile enumerate în Anexa A"; iar Considerentul 10, procedurile enumerate în anexa A "care îndeplinesc condițiile stabilite în aceasta". Astfel, termenul "procedură de insolvență" se referă la procedurile care îndeplinesc condițiile menționate la articolul 1 alineatul (1).

Orientarea UE, bazată pe tendințele și evoluțiile reale din statele membre, tinde să extindă domeniul de aplicare al regulamentului la procedurile de prevenire a insolvenței și procedurile hibride.

Articolul 1 alineatul (1) reglementează situațiile legate de insolvența debitorului și cele în care “insolvența este doar presupusă".

Unele observații ar trebui făcute. În primul rând, nu apare nici o definiție a insolvenței sau a probabilității de insolvență în Regulamentul reformat. În consecință, testul de insolvență depinde de dispozițiile naționale și poate fi diferit de la stat la stat. Criteriile cele mai utilizate pentru testul de insolvență sunt testul de încetare a plăților și testul bilanțului.

Procedurile trebuie să fie "publice" pentru a "permite creditorilor să se familiarizeze cu procedura și să depună cererile, pentru a asigura astfel natura colectivă a procedurilor și pentru a oferi creditorilor posibilitatea de a contesta jurisdicția instanței care a deschis procedura "(Considerentul 12) si colective.

Procedurile prealabile confidențiale în context transfrontalier, mecanismele confidențiale de negociere între debitor și o parte a creditorilor săi pentru un acord de refinanțare nu intră, de regulă, în domeniul de aplicare al legislației în materie de insolvență, din cauza caracterului lor contractual și confidențial. Conform Considerentului 13, "procedurile de insolvență care sunt confidențiale ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului Regulament".

Articolul 2 alineatul (1) stabilește că procedurile colective sunt "proceduri care includ toate sau o parte semnificativă a creditorilor debitorului, cu condiția ca, în acest din urmă caz, procedura să nu afecteze creanțele creditorilor care nu sunt implicați în acestea”. Clarificările apar în Considerentul 14.

In doctrina si practica judiciara europeana s-a conturat ideea ca insolvența nu este o condiție pentru includerea procedurilor în cadrul Regulamentului UE nr. 848/2015, datorită procedurilor prealabile insolvenței; chiar dacă o definiție comună ar fi furnizată de Regulament, sunt încă posibile interpretări diferite ce pot fi formulate de statele membre.

Regulamentul european privind procedurile de insolvență cuprinde procedurile de "pre-insolvență" și procedurile "hibride", respectiv acele proceduri cvasi-colective sub supravegherea unei instanțe sau a unei autorități administrative care dau unui debitor în dificultăți financiare posibilitatea de a se restructura într-o etapă prealabilă insolventei și de a evita inițierea unei proceduri de insolvență în sens tradițional.

De asemenea, articolul 1 alineatul (1) alineatul (3) și articolul 2 alineatul (4) stabilesc că procedurile care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) sunt enumerate în Anexa A, ceea ce inseamna ca pentru procedurile incluse în Anexa A, Regulamentul european  se aplică fără examinări suplimentare , iar pentru procedurile care nu sunt incluse în anexă, s-ar putea aplica daca, efect al unei examinări, se constata că îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulament.

2.4.Reguli privind recunoașterea procedurii principale de insolventa - perspectiva si experiența internaționala si  in domeniu

Articolul 19 din Regulamentul european prevede că "orice hotărâre de deschidere a procedurii de insolvență pronunțată de o instanță dintr-un stat membru care este competentă în temeiul articolului 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de la intrarea în vigoare a acesteia în statul de deschidere a procedurii ".

Regulamentul european ia in considerare si procedurile care au început, dar care nu au fost "deschise" în mod oficial. Potrivit articolului 2 alineatul (7), "hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență" nu este numai  „hotărârea oricărei instanțe de a deschide o procedură de insolvență sau de a confirma deschiderea unei astfel de proceduri”, dar si „hotărârea unei instanțe de numire a unui practician în insolvență”.

Aceasta reglementare a fost necesară pentru includerea procedurilor hibride si de pre-insolventa precum si a procedurilor interimare, care potrivit Considerentului 15, sunt deschise si desfășurate o anumita perioada de timp. Hotărârile referitoare la aceste măsuri sunt recunoscute automat în străinătate, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) punctul (3). Aceste  instrumente nu împiedica creditorii străini să solicite deschiderea unei proceduri secundare. Creditorii pot recurge întotdeauna la proceduri locale de insolvență pentru a cenzura acțiunile întreprinse in procedurile principale străine in ceea ce privește activele locale.

3.Aplicarea regulilor generale la situația de fapt

3.1.Calificarea procedurii italiene a contractului preventiv

Debitoarea a făcut dovada legislației ** aplicabile ( vol. 8, filele 117-141), potrivit cu care debitoarea aflata in dificultate financiara poate promova o cerere pentru deschiderea procedurii concordatului, depunând împreuna cu lista creditorilor un raport actualizat privind situația patrimoniala si alte documente.  Cererea poate fi însoțita de propunerea de restructurare ori poate fi urmata in termen de 60/120 de zile de un plan de restructurare potrivit art. 161 din Legea insolventei italiană.

Cererea se adresează Tribunalului de pe raza căruia societatea își are sediul social. Prin decizie motivata care stabilește termenul in care debitorul trebuie sa depună planul de restructurare, instanța poate numi un administrator judiciar. Articolul 168 din legea italiana stabilește ca de la data publicării cererii pentru deschiderea procedurii concordatului in registrul comerțului si pana in momentul in care decizia de aprobare a concordatului preventiv devine definitiva, creditorii cu titlu sau cauza anterioare nu au dreptul sa înceapă sau sa execute acțiunile in executare si de protecție asupra patrimoniului debitorului. Comisarul judiciar desemnat trebuie sa verifice lista creditorilor si debitorilor, sa notifice creditorii, sa întocmească inventarul patrimoniului si un raport detaliat. Planul de restructurare este pus in dezbaterea creditorilor. In cazul in care planul a fost aprobat este supus tribunalului spre analiza si omologare in condițiile art 180 din lege, in termen de cel mult noua luni de la înregistrarea cererii, potrivit art. 181 

Procedura concordatului preventiv din reglementarea italiana este o procedura de insolventa, in sensul Regulamentului european, care se găsește identificata in mod expres in Anexa A ca procedură căreia ii este aplicabil Regulamentul nr. 848/2015, chiar in condițiile in care, in raport cu prevederile legale italiene, aceasta reprezintă in fapt o procedură de restructurare preventivă, iar propunerea de concordat preventiv nu a fost confirmata de instanța italiana pana la data pronunțării prezentei hotărâri.

3.2.Recunoașterea procedurii ** intervine de drept, fără nici o alta formalitate.

Răspunsul la întrebarea  daca Regulamentul european se aplica procedurii „concordato ** preventivo” este pozitiv.

 Aceasta procedură îndeplinește clar condițiile prevăzute la articolul 1 și constituie o categorie de procedura generala inclusa în anexa A, neexistând nici un argument pentru a o considera in afara sferei de aplicare a Regulamentului european.  De altfel, explicaţia se regăsește in articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Regulament, potrivit cu care „hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență specifică motivele pe care se bazează competența instanței și, în special, dacă jurisdicția se bazează pe articolul 3 alineatele (1) sau (2) ”.

Este adevărat ca instanța ** care a deschis procedura de restructurare preventiva ar fi trebui să specifice dacă deschide o procedură principală sau secundară de insolvenţă, însă in raport cu argumentele expuse anterior, hotărârea pronunțata de Tribunalul din **beneficiază de recunoaștere automată in Romania. In condițiile art. 19 si art. 31 din Regulamentul european hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisa de instanța italiana este recunoscuta in statele membre, inclusiv Romania.

4.Soluția instanței asupra excepției inadmisibilității.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității susținuta cu argumentul ca nu se poate deschide procedura de insolventa a unei societăți având sediul in **si forma de organizare a sucursalei,  se vor avea in vedere considerentele expuse la pct. 2.4. din sentința civila nr. 1668 pronunțata in cauza la data de 27.03.2019 vizând reglementarea in legislația naționala a conceptului „sucursala” si raportul cu prevederile legale  europene.

Ideea inadmisibilității cererilor de deschidere a procedurii secundare in Romania cu argumentul ca procedura ** de concordat preventiv nu poate fi apreciata ca o procedura  de insolventa si nu intra in sfera de aplicare a Regulamentului UE nr. 848/2015, va fi de asemenea respinsa având in vedere considerentele expuse la pct. 2 si 3 din prezenta hotărâre, ce nu vor mai fi reluate.

Concordatul preventiv ** este o procedura de restructurare preventiva in derulare, înscrisa in Anexa A si supusa reglementarilor Regulamentului UE nr. 848/2015.

In Romania debitoarea are deschis un „sediu” in sensul articolul 2(10) din Regulamentul european.

Debitoarea este o companie aflată în dificultate financiară, cu centrul de operațiuni în ** care desfășoară activitate si in Romania. debitoarea trece printr-o procedură de restructurare in **, a propus un plan de restructurare care încă nu a fost aprobat de instanța **

Astfel cum s-a reținut anterior, Roma este COMI pentru debitoare, întrucât întâlnirile de conducere și de consiliu care direcționează, controlează și coordonează activitățile debitoarei și unde administrarea sa se desfășoară în mod regulat, sunt in **. Activitățile debitoarei in Romania nu îndeplinesc condițiile pentru a concluziona ca debitoarea are COMI in aceasta jurisdicție.

Debitoarea are un „sediu” in București, loc de operare în care desfășoară o activitate economică netranzitorie cu mijloace umane și bunuri sau servicii, îndeplinind  criteriile prevăzute de art. 2(10) din Regulament  pentru deschiderea procedurii secundare de insolventa. De exemplu, debitoarea are reprezentanți in Romania pentru a plăti si a încheia contracte cu creditorii locali.

Dacă o activitate economică nu este tranzitorie, depinde de durata, frecvența și natura activității. Desfășurarea activităților si plata debitelor in Romania nu este tranzitorie, deoarece are caracterul unei activități constante de tip business. Activitatea economică întreprinsă în Romania corespunde, de asemenea, naturii și tipului de activitate pe care debitoarea îl desfășoară la nivel internaţional.

Debitoarea  exercită activități economice pe piața locală din această locație.

Interacțiunea cu terțe părți externe este necesară pentru a dovedi un sediu. Activitățile debitorului corporatist trebuie să aibă un efect perceptibil asupra pieței locale, administrarea internă nu este suficientă. Din acest punct de vedere se retine ca debitoarea desfășura o activitate prin care oferă „bunuri sau servicii” pe piața româneasca cunoscuta public.

Probele administrate in cauza demonstrează ca debitoarea a gestionat și desfășurat în mod regulat relații de afaceri cu o serie de creditori romani, printre care cei mai mulți sunt parte in prezenta cauza. Aceste activități sunt în mod clar de natură economică, au fost desfășurate prin intermediul persoanelor desemnate ca reprezentanți de conducerea companiei din Italia. Acestea implică relațiile comerciale ale companiei cu terțe părți care au perceput sucursala din Romania ca fiind asociata cu sediul central al debitoarei. S-a dovedit existenta unui sediu in Romania, prezentând nivelul minim necesar de organizare, stabilitate și relații externe de afaceri la care s-au referit Raportul Virgós-Schmit si reglementările europene.

Analizând efectele calificării procedurii ** a concordatului preventiv ca procedura principala de insolventa asupra tipului de procedura ce poate fi deschisa de instanța din Romania, instanța constata ca urmează a face aplicarea prevederilor art. 3 alin 2 si 3 din Regulamentul UE nr. 848/2015 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență.

Susținerea debitoarei ca nu poate fi deschisa o procedura secundara de insolventa in condițiile in care in statul membru procedura principala este o procedura de pre-insolvenţă nu poate fi reținuta ca pertinenta, o astfel de condiționare nefiind reglementata in Regulamentul european sau in legislația naționala.

Este admisibila formularea unei cereri de deschidere a procedurii secundare a insolventei împotriva debitoarei **, având COMI in **, unde este înregistrat cu sediul social, si un sediu in București, Romania, înregistrat sub forma de organizare denumita „sucursala”.

Ca efect al constatărilor anterioare, va fi respinsa excepția inadmisibilității cererilor de deschidere a procedurii secundare de insolventa împotriva debitoarei, întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si 3 din Regulamentul UE nr. 848/2015, va  instanța va retine spre soluționare aceste cereri.

Prin urmare, devine de prisos analiza excepției in ceea ce privește cererile subsidiare formulate de creditori de deschidere a procedurii teritoriale a insolventei debitoarei.

Asupra solicitărilor formulate de creditoare, de a se lua act de renunțarea la judecata cererilor de deschidere a procedurii secundare de insolventa împotriva debitoarei, întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si 3 din Regulamentul UE nr. 848/2015 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență.

Legea aplicabilă procedurii secundare de insolventa este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară, in cauza Legea nr. 85/2014 si dispozițiile Codului de procedura civila in materia procedurii de urmat in cazul formulării de către creditori a cererilor de renunțare la judecata.

Ca manifestare a obligațiilor de cooperare judiciară intre instanțe, statuate de Regulamentul european, in aplicarea prevederilor art. 38 alin 1 din Regulamentul UE nr. 848/2015, înainte de a se pronunța pe fondul cererii de deschidere a procedurii secundare de insolventa, este necesara notificarea de indata a practicianului in insolventa sau debitorului in posesie din procedura principală de insolvenţă, in speța procedura **,  pentru a oferi acestuia posibilitatea de a fi audiat cu privire la cerere.

In cauza însa, având in vedere solicitările creditorilor, principiul disponibilității drepturilor procesuale ale parților aplicabil in procesul civil, finalitatea urmărită de creditori prin solicitarea de a se lua act de renunțarea la cererile de deschidere a procedurii, aceea de finalizare a procesului fara deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei,  instanța va analiza cu prioritate cererile creditorilor formulate in cursul procesului.

Potrivit art. 406 alin.1 din codul de procedura civila, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Având in vedere solicitările formulate in mod expres de către creditori, fiind îndeplinite exigenţele textului de lege, instanța va lua act de cererile de renunţare la judecată.

Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția inadmisibilității cererilor de deschidere a procedurii secundare de insolventa împotriva debitoarei, întemeiate pe dispozițiile art. 3 alin 2 si 3 din Regulamentul UE nr. 848/2015 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență.

In temeiul art. 406 din codul de procedura civila, ia act de renunțarea creditoarelor *** la judecarea cererilor de deschidere a procedurii secundare de insolventei împotriva debitoarei **, cu sediul social in ** si forma de organizare ** SUCURSALA ROMANIA BUCURESTI SRL in București, Romania.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul București.

Pronunțata azi 06 iunie 2019, prin punerea soluției la dispoziția parților de către grefa instanței.

PREŞEDINTE GREFIER

***  ***

Recunoaşterea procedurii de insolvenţă derulate în Noua Zeelandă, în baza art.289 ali.2 lit.a din Legea nr.85/2014 privind procedurile de preveniere a insolvenţei şi de insolvenţă

Cererea  având ca obiect recunoașterea unei proceduri străine referitoare la un debitor care nu are sediul în Romania, nu se încadrează în ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. 1 respectiv art. 276 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014. Dispozițiile invocate, fiind dispoziții cu titlu de excepție, sunt de strictă interpretare, iar  în contextul în care solicită recunoașterea hotărârii de deschidere a procedurii  (fără a urmări executarea bunurilor aflate pe teritoriul României), pot fi invocate dispozițiile de drept comun referitoare la recunoașterea hotărârilor străine, respectiv art. 1095 și urm. Cod procedură civilă, evident cu dovedirea condițiilor prevăzute de aceste norme.

(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.3220/25.05.2018

judecător Ghiugan Ionela Mariana)

Prin cererea formulată la data de 25.04.2018 petenta ** - reprezentant **, în calitate de lichidator provizoriu, a solicitat recunoaşterea procedurii de insolvenţă derulate în Noua Zeelandă, în baza art. 289 alin. 2 lit. a din Legea nr. 85/2014.

În cadrul cererii petenta arată că est o societate de asigurare înmatriculată în Noua Zeelandă, supusă unei proceduri principale de insolvenţă în baza hotărârii nr. NYHC 264/23.02.2018 pronunţată de Înalte Curte a Noii Zeelande în dosarul nr. CIV -2018 44-00306.

La dosar au fost ataşate documentele prevăzute de art. 287 din Legea nr. 85/2014.

La data  17. 05.2018 ** a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, admisă în principiu prin încheierea din 18.05.2018.

Prin cererea de intervenţie a fost invocată inadmisibilitatea cererii, prin raportare la dispoziţiile art., 274 alin. 2 lit b din Legea nr. 85/2014 care exclud societăţile de asigurare de la procedura de recunoaştere şi prematuritatea şi lipsa de interes a cererii prin raportare la inexistenţa unei hotărâri definitive a instanţelor din Noua Zeelandă de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, astfel încât nu există o procedură străină de insolvenţă în sensul Legii nr. 85/2014.

De asemenea, a fost invocată neîndeplinirea condiţiei reciprocităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti între cele două state.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele.

Recunoaşterea procedurilor de insolvenţă deschise în state nemembre UE este reglementată de prevederile art. 287 -289 din Legea nr. 85/2014, parte din capitolul II al Titlului III – Insolvenţa Transfrontalieră al Legii nr. 85/2014.

Domeniul de aplicare al acestui capitol este stabilit de art. 274 din Legea nr. 85/2014, instanţa urmând să analizeze într-o primă etapă dacă petentei îi sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la recunoaşterea procedurilor de insolvenţă, iar ulterior, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 289 din Legea nr. 85/2014 pentru pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere.

Deşi au fost formulate sub forma unor excepţii de procedură, prin raportare la argumentele aduse în favoarea acestor susţineri de către intervenientă, instanţa constată că în fapt se invocă nerespectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru recunoaşterea hotărârii, respectiv inaplicabilitatea procedurii recunoaşterii prevăzute de art. 287 -289 din lege, prin raportare la domeniul de aplicare a acestora, aşa cum a fost restrâns de art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 , respectiv neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 289 alin. 1 lit . a din Legea nr. 85/2014 privind caracterul de procedură străină.

Instanţa califică astfel excepţiile invocate ca fiind apărări de fond care vor fi analizate în cadrul considerentelor care stau la baza soluţionării cererii, nefiind excepţii de procedură care să facă inutile soluţionarea pe fond a cauzei în sensul art. 245 Cod procedură civilă.

Cu privire la fondul cererii, instanţa constată următoarele .

Petenta este o societate de asigurare înmatriculată într-un stat nemembru UE, Noua Zeelandă, în privinţa căreia a fost luată de către Înalta Curte de Justiţie din Noua Zeelandă  măsura desemnării unui lichidator judiciar provizoriu, în vederea administrării unei proceduri de insolvenţă.

În general, la nivel intern şi internaţional, procedura de cooperare judiciară, de recunoaştere a procedurilor de insolvenţă şi efectele unor proceduri de insolvenţă deschise în alte state sunt tratate în mod distinct de procedurile generale de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti, datorită particularităţilor unor astfel de proceduri.

Astfel, la nivel european, procedurile de insolvenţă care implică mai multe state membre sunt tratate în mod distinct, prin Regulamentul 848/2015 , care derogă de la norma generală stabilită la nivel european în materie de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti în cadrul Regulamentului 1215/2012.

La rândul său, Regulamentul 848/2015, care reglementează la nivel european procedurile de insolvenţă, nu se aplică în ceea ce priveşte societăţile de asigurare, excluse în mod expres de dispoziţiile art. 1 alin. 2 alături de procedura instituţiilor de credit, firme de investiţii şi organisme de plasament colectiv.

Punctul 19 din Preambulul regulamentului explică inaplicabilitatea regulamentului în ceea ce priveşte procedurile de asigurare prin regimul special pe care îl au procedurile de insolvenţă privitoare la aceste societăţi şi competenţele mai largi de intervenţie pe care trebuie să le aibă autorităţile naţionale.

Regulamentul  848/2015 nu este, desigur, aplicabil în cauză, dar oferă un indiciu cu privire la raţiunea pentru care la nivel general este acceptat faptul că o cooperare judiciară internaţională în privinţa  procedurile de insolvenţă ale societăţilor de asigurare nu se poate realiza în acelaşi condiţii cu restul procedurilor de insolvenţă. Astfel, la originea tratamentului diferit în materia cooperării stau particularităţile unei societăţi de asigurare, reflectate în proceduri de insolvenţă specifice, derogatorii de la normele de drept comun.

În ceea ce priveşte legislaţia naţională, procedura de insolvenţă  în materia societăţilor de asigurare este reglementată în mod distinct, prin norme derogatorii de la dreptul comun în materie, respectiv prin Capitolul IV Titlul II din Legea nr. 85/2014.

Insolvenţa transfrontalieră este reglementată în Legea nr. 85/2014 prin titlul III care cuprinde capitole distincte pentru raporturile cu state terţe - nemembre ale Uniunii Europene ( capitolul II ) , raporturile de drept internaţional privat în domeniul instituţiilor de credit ( capitolul IV) şi raporturile de drept internaţional privat în domeniul falimentului societăţilor de asigurare – capitolul V.

Capitolul II reglementează raporturile generale cu state terţe, nu numai recunoaşterea procedurilor de insolvenţă ci şi efectele pe care le au aceste proceduri , odată recunoscute, dar şi cooperarea în cazul derulării simultane a unor proceduri principale şi teritoriale .

Potrivit art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014,  prevederile cuprinse în capitolul II, inclusiv cele care reglementează recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă derulată într-un stat terţ de care se prevalează petenta, nu se aplică în cazul unei proceduri de insolvenţă pentru care există norme speciale derogatorii de la dreptul comun şi care are drept obiect societăţi de asigurare, instituţii de credit sau de investiţii.

În reglementarea anterioară, art. 2 din Legea nr. 637/2002, excepţia era definită numai prin obiectul de activitate a societăţii ( asigurări, instituţii de credit  sau de investiţii).

În textul de lege în vigoare a fost adăugată şi menţiunea privitoare la existenţa unor norme derogatorii speciale cu privire la procedura de insolvenţă a tipurilor respective de societăţi, care, deşi pare o condiţie cumulativă, nu face decât să expliciteze motivele care au determinat restrângerea aplicării acestui capitol .

Normele derogatorii nu privesc procedura de recunoaştere a procedurilor străine de insolvenţă, ci norme cu caracter special care guvernează procedura propriu-zisă de insolvenţă în dreptul intern, norme care există în Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte procedurile aplicabile tuturor acestor tipuri de societăţi  şi care derivă din specificul obiectului de activitate.  Această concluzie derivă direct din modul de redactare al textului de lege, respectiv „ procedura de insolvenţă pentru care există norme derogatorii”.

Acesta este în general raţionamentul care determină excluderea societăţilor de asigurare de la nomele general aplicabile în domeniul cooperării internaţionale, existenţa unor norme naţionale specifice care guvernează procedura de insolvenţă a unor astfel de societăţi, prin raportare la obiectul lor de activitate.

De altfel,  art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 exclude la de aplicare întregul capitol care reglementează raporturile de statele terţe în materie de insolvenţă , nu numai procedura aplicabilă recunoaşterii. 

Chiar dacă nu am raporta existenţa unor norme derogatorii la procedura particulară care guvernează procedura internă de insolvenţă a societăţilor de asigurare, normele derogatorii nu pot fi interpretate a privi decât insolvenţa transfrontalieră a insolvenţei societăţilor de asigurare în ansamblul ei.

Regulile de insolvenţă transfrontalieră în materia  societăţilor de asigurare este reglementată distinct , în capitolul IV al titlului III din Legea nr. 85/2014, astfel încât se poate aprecia că şi din punct de vedere al insolvenţei transfrontaliere  a societăţilor de asigurare există norme speciale.

Este adevărat, legiuitorul român a înţeles să reglementeze şi să recunoască numai procedurile de insolvenţă privind societăţile de asigurare din state membre cu sucursale în România sau a sucursalelor din state membre a unor societăţi de asigurare din state terţe , cu privire la care se derulează proceduri de insolvenţă în statele membre şi care au activat pe teritoriul României, în contextul în care raporturile juridice transfrontaliere privind insolvenţa societăţilor de asigurare nu a fost reglementată la nivel european.

Tocmai datorită specificului societăţilor de asigurare, regulile privind insolvenţa transfrontalieră a acestor societăţi cu sediul sau sucursale în state membre este privită în mod diferit de regulile care guvernează insolvenţa transfrontalieră a celorlalte societăţi, concepţia legiuitorului fiind diferită.

Astfel, dacă în cazul unor societăţi obişnuite , fie că au sediul în state membre şi intră sub incidenţa Regulamentului  848/2015 , fie că au sediul în state terţe şi sunt aplicabile dispoziţiile capitolului II din titlul III al Legii nr. 85/2014 există posibilitatea derulării unei proceduri principale şi a unei proceduri teritoriale, exclusiv cu privire la drepturile şi bunurile de pe teritoriul unui stat unde au un sediu, în ceea ce priveşte societăţile de asigurare regula este aceea că procedura de insolvenţă se derulează numai în statul în care societatea are sediul principal şi produce efecte şi cu privire la celelalte sucursale ( art. 324 şi 332 din Legea nr. 85/2014), iar efectele sunt cele derivate din legea sub imperiul căreia este derulată procedura 

În condiţiile în care legiuitorul român a înţeles să trateze insolvenţa transfrontalieră a societăţilor de asigurare cu sedii /sucursale în state membre în mod diferit faţă de insolvenţa celorlalte societăţi care intră sub incidenţa Regulamentului  nr. 848/2015, nu se poate aprecia să intenţia legiuitorului a fost aceea ce a permite aplicarea normelor generale care guvernează insolvenţa transfrontalieră a societăţilor cu un obiect de activitate obişnuit în raporturile cu statele terţe şi procedurilor de insolvenţă care privesc societăţile de asigurare cu sediul în aceste state.

În acest context, dispoziţiile art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014  nu pot fi interpretate decât în sensul în care intenţia legiuitorului a fost aceea de a exclude societăţile de asigurare, pentru care a prevăzut norme specifice atât în procedura internă de insolvenţă, cât şi a insolvenţei transfrontaliere, de la aplicabilitatea capitolului II al titlului III al Legii nr. 85/2014, inclusiv în ceea ce priveşte recunoaşterea procedurilor de insolvenţă derulate în state terţe, nemembre al Uniunii Europene.

O interpretare a dispoziţiilor art.274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 în sensul invocat de către petent, în care dispoziţiile derogatorii pentru societăţile care au ca obiect bănci, societăţi de asigurare şi servicii de investiţii trebuie să reglementeze recunoaşterea procedurilor de insolvenţă a unor astfel de societăţi cu sediu într-un stat terţ ar semnifica ca aceste limitări raportate la obiectul de activitate să nu se aplice niciodată, or textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, nu în sensul în care nu produce nici un efect.

În condiţiile în care, prin raportare la obiectul de activitate al societăţii care formulează cererea de recunoaştere a procedurii de insolvenţă, se constată că întregul capitol II al titlului III din Legea nr. 85/2014 nu este aplicabil, nu se mai impune a se analiza şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.289 din Legea nr. 85/2014 pentru recunoaşterea hotărârii.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respingere cererea de recunoaştere şi a admite cererea de intervenţie.

Prin decizia civilă nr. 2269/15.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 13682/3/2018 hotărârea instanţei de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare