Drepturi banesti

Sentinţă civilă 35 din 20.01.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 3867/102/2013

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

Sentința civilă nr.12

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2015

Completul constituit din:

Preşedinte  A. T.

Asistent Judiciar C. A.

Asistent Judiciar A. A.

Grefier A.E. C.

Pe rol judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții  Primarul Comunei .. cu sediul în comuna... de Jos strada Principală nr. 81 județul Mureș și  Comuna ...  cu sediul în comuna ... strada ...nr. ...județul Mureș, în contradictoriu cu pârâţii  N.I.,  H. E., F. R., O. A. V,  B.M.,  B.S. C., C.V, C.I., I. V., T. V. A, G. S. I., S. S., M. E.și M. F., având ca obiect drepturi băneşti

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa reprezentanților legali ai reclamanților și lipsa tuturor pârâților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că reclamanții, prin acțiunea introductivă (fila 3 dosar) au solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.583 Cod procedură civilă. Totodată se constată depusă la dosar din partea reclamantei Comuna ... prin serviciul registratură al instanței la data de 20 noiembrie 2014, cerere prin care se solicită repunerea cauzei pe rol întrucât dosarul nr. ... a fost soluționat, cerere la care s-a anexat decizia nr. ... pronunțată de Curtea de Apel Tg/. Mureș în dosarul indicat (1 exemplar).

Instanța admite cererea formulată de Comuna ... și dispune repunerea cauzei pe rol.

Totodată, față de actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza procedurii probatorii, unește cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2010 – 02.07.2010 și reține cauza în pronunțare atât asupra excepției invocate cât și asupra fondului.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 3 iulie 2013 reclamanţii Primarul Comunei.... și  Comuna ...  au solicitat în contradictoriu cu pârâţii .I.,  H. E., F. R., O. A. V,  B.M.,  B.S. C., C.V, C.I., I. V., T. V. A, G. S. I., S. S., M. E.și M. F., obligarea acestora la plata sumelor acordate în perioada 01.01.2011-31.08.2012 în baza contractului/acordului colectiv de muncă nr. 2432/2010 şi a sentinţelor judecătoreşti irevocabile cu titlu de contravaloare masă calcdă, sume de reprezentare şi a sumelor acordate în perioada 01.01.2010/31.08.2012 cu titlu de spor de dispozitiv.

În motivare au arătat că sumelor solicitate au fost calificate de către Camera de conturi Mureş ca fiind acordate în mod necuvenit, fiind emisă Decizia nr. 1793/2012, dispunându-se totodată recuperarea prejudiciului creat bugetului local.

În drept au fost invocate prevederile art. 256 din Codul muncii.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia prescripţia dreptului material la acţiune pentru sumele aferente perioadei 01.01.2010-02.07.2010, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare au arătat că sumele solicitate le-au fost acordate în mod legal, izvorul acordării drepturilor fiind în vigoare şi producător de efecte juridice. Mai arată că la încheierea CCM s-au respectat prevederile legale în vigoare, nefiind negociate drepturi ale căror acordare şi cuantum să fie stabilite de acte normative în vigoare sau drepturi de natură salarială, fiind obligaţii contractuale asumate de angajator pentru asigurarea unui climat corespunzător desfăşurării activităţii la locul de muncă, prin acţiunea formulată încălcându-se principiile negocierii colective.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 53/2003, Legii nr. 130/1996, Legii nr. 84/2012.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2013 instanţa a dispus în temeiul art. 413 C. pr. civ. suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. 9550/102/2012 al tribunalului Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2015 cauza a fost repusă pe rol ca urmare a admiterii cererii reclamanţilor şi având în vedere soluţionarea definitivă a cauzei nr. 9550/102/2012 în privinţa drepturilor ce fac obiectul analizei şi în acest dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului asupra excepţiei prescripţiei, precum şi asupra fondului cauzei, instanţa reţine următoarele:

Ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1793/15.11.2012 de către Camera de conturi Mureş (f. 5-11), reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor, personal contractual care face parte din aparatul propriu al Consiliului local al comunei Chiheru de Jos, la restituirea unor sume de bani acordate în perioada 01.01.2010-31.08.2012, prin decizia menţionată de mai sus constatându-se nelegalitatea acordării acestor sume de bani şi dispunându-se stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin angajarea acestor cheltuieli.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune se reţine că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict individual de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

 Se mai reţine că dreptul material la acţiune s-a născut din momentul efectuării plăţilor de către reclamanţi, astfel încât, prin raportare la prevederile legale menţionate şi la data introducerii acţiunii, 3 iulie 2013, se va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2010 –  2 iulie 2010.

Asupra fondului cauzei se reţine că potrivit art. 2 din Legea nr. 124/2014 se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. Personalul prevăzut la art. 1 este personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, prin adoptarea actului normativ amintit, pârâţii din prezenta acţiune au fost exoneraţi de la plata sumelor a căror restituire se solicită.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va respinge acţiunea ca prescrisă pentru pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2010 –  2 iulie 2010 şi ca neîntemeiată pentru restul pretenţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2010 –  2 iulie 2010.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii Primarul Comunei ... cu sediul în comuna Chiheru de Jos ... nr. .. județul ... și  Comuna ..  cu CIF ... și cu sediul în comuna ...strada .. nr...județul .., în contradictoriu cu ... și cu domiciliul în sat Chiheru de Jos strada Principală nr. 81 județul Mureș, F.R. cu CNP .. și cu domiciliul în sat .. nr...județul ... O. A. V. cu CNP .. și cu domiciliul în sat .. nr... județul ...  B. M. cu CNP .. și cu domiciliul în sat .. nr....județul ...,  B. S. C. cu CNP .. și cu domiciliul în sat .. nr... județul ..  C.V.cu CNP .. cu domiciliul în .. strada .. nr... sc. .. ap.. județul ... C. I. cu CNP ..și cu domiciliul în sat .. nr. ..județul .. I. V. cu CNP ...i cu domiciliul în sat .. nr... județul .., T.V. A. cu CNP 1...și cu domiciliul în sat ...nr. ...județul .. G. S. I .cu CNP . și cu domiciliul în ....nr...județul.., S. S. cu CNP ... și cu domiciliul în sat .. nr... județul .., M. E. cu CNP 1... și cu domiciliul în sat .. nr... județul .. și M. F. cu domiciliul în sat ... strada ..nr... județul ... astfel:

- ca prescrise, pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2010 –  2 iulie 2010;

- ca nefondate, restul pretenţiilor.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 ianuarie 2015.

Preşedinte  A. T.

Asistent Judiciar C. A.

Asistent Judiciar A. A.

Fiind plecat în concediu semnează preşedinte complet  A. T.

Grefier A.E. C.

Red.A.T.

Tehnored.A.T.

19 ex./16.02.2015.