Actiune pauliana

^În opinia tribunalului, în lipsa acţiunii în simulaţie, aspectele invocate de intimaţi referitoare la o altă realitate juridică nu pot fi verificate, chiar dacă ele au fost invocate doar pentru justificarea bunei credinţe a intimaţilor cumpărători, în contextul în care, admiţând că scopul încheierii actului autentic nr.4248/21.08.2014 nu a fost cel prezumat din însăşi natura contractului, de a obţine un bun prin cumpărare, respectiv un preţ- prin vânzare, sarcina probei le revenea.

Tribunalul reţine că frauda este un produs ale relei –credinţe, antiteză a bunei credinţe, consacrate de art. 14 Cod civil. Izvorul bunei credinţe îl constituie faptele psihologice conforme cu normele morale specifice ale societăţii, care creează două stări de concordanţă sau de conformitate: pe de o parte, conformitatea între ceea ce omul gândeşte şi ce el afirmă, iar pe de altă parte, conformitatea între cuvinte şi actele sale. Faptele psihologice legate de cele două conformităţi se prezintă sub forma conştiinţei datoriei ce trebuie îndeplinită, având la bază o conduită corectă în urmărirea scopului.

Privite din această perspectivă, neconcordanţele din susţinerile intimaţilor, din apărările formulate, inconsistenţa argumentelor lor şi conduita procesuală demonstrată, permit instanţei prezumarea conivenţei frauduloase a intimaţilor la încheierea actului atacat^.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 3875 din 26.04.2018 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâţii: R. V., R. I., R. N. şi R. A., fiind obligată reclamanta D. M. la plata sumei de 1600 lei către pârâţii R. N. şi R. A., reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 25.03.2015 reclamanta D. M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii R. V., R. I., R. N. şi R. A.  să se declare inopozabil faţă de reclamantă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica încheiat între pârâţii R. V. si R. I., în calitate de vânzători şi pârâtul R. N., căsătorit cu R. A., în calitate de cumpărători, având ca obiect terenul in suprafaţa de 2900 mp (măsurat 2.768 mp) situat în localitatea Cicârlău, identificat în CF 50011 Cicârlău nr. cad. 4231, precum şi transmiterea beneficiului autorizaţiei de construcţie nr.33/07.09.2012 emisă de Primăria Cicârlău, să se dispună indisponibilizarea imobilelor până la finalizarea executării creanţei reclamantei, să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni in cartea funciara nr. 50011 Cicârlău, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a împrumutat pârâţii R. V. şi R. I. cu sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, fără a încheia efectiv un contract de împrumut. În anul 2010, a avut probleme mari de sănătate şi, având nevoie de bani în acest scop, le-a cerut pârâţilor să îi restituie banii, însă aceştia nu s-au conformat.

Văzând ca pârâţii nu îşi respectă obligaţia de restituire a sumelor împrumutate, reclamanta i-a convocat, în anul 2013, la mediator, sperând să rezolve problema pe cale amiabilă. În fata mediatorului pârâţii au recunoscut sumele împrumutate, dar au fost de acord să semneze un act doar cu privire la o suma mai mică pe care au apreciat că o pot plăti. Astfel, la P. V. - Birou de Mediator a fost încheiat Acordul de Mediere nr. 1/14.02.2013 prin care pârâţii recunosc o parte din sumele împrumutate, respectiv suma de 42.000 euro, stabilindu-se si un grafic scadenţar de restituire a împrumutului, respectiv:

-aprilie 2013- decembrie 2013 - o rata de 650 euro/luna

-ianuarie 2014 - decembrie 2014 - o rata de 750 euro/luna

-ianuarie 2015 - decembrie 2015 - o rata de 850 euro/luna

-ianuarie 2016 - decembrie 2016 - o rata de 950 euro/luna

-ianuarie - mai 2017 - rata de 1110 euro/lună.

În acel acord de mediere pârâţii şi-au dat domiciliul în Baia Mare, str. Gării nr. 23 ap.16. La art.5 din acordul de mediere părţile au stabilit „să existe o informare permanenta si reciprocă cu privire la posibilităţile de contact si să anunţăm în timp util modificări de adresă a domiciliului, telefon... care ne afectează relaţia contractuală".

Reclamanta a arătat că, anterior, aflase că pârâţii nu mai locuiau demult pe str. Gării întrucât au vândut apartamentul încă din anul 2012, însă nu şi-au dat o altă adresă pentru a fi contactaţi.

La punctul 6 din acord părţile au stabilit ca „suntem de acord ca în cazul unui eveniment major (boala incurabilă sau deces) intervenit în viaţa si familia împrumutaţilor pe parcursul derulării contractului, să fie renegociate condiţiile iniţiale de rambursare cu membrii familiei, dar fără a se stopa sau anula achitarea integrală a împrumutului; obligaţiile ramase vor fi asumate de către ceilalţi membri ai familiei împrumutate, cu consimţământul acestora, ca prezumtivi moştenitori".

Potrivit art.8 din acordul de mediere pârâţii declară că „noi, împrumutaţii, certificăm prin prezentul acord de mediere că nu vom întreprinde acţiuni cu rea credinţă în scopul neonorării obligaţilor asumate prin prezenta înţelegere şi că nu vom înstrăina bunurile noastre comune prezente şi viitoare, pentru a evita o eventuală constrângere juridica".

În toata aceasta perioadă, de la data încheierii acordului de mediere şi până în prezent pârâţii au achitat doar suma de 2900 euro din suma de 16.550 euro cât ar fi trebuit sa achite pana la sfârşitul lunii februarie 2009.

Reclamanta i-a solicitat pârâtei R. V. să achite sumele împrumutate pentru că altfel va fi nevoită să introducă acţiune în instanţă pentru recuperarea sumelor. Pârâta i-a răspuns reclamantei - „poţi să mă dai in judecata că nu ai ce să îmi iei".

La data de 17 martie 2015 reclamanta a introdus o cerere pentru emiterea unei ordonanţe de plata pentru diferenţa de sumă scadentă până la acel moment, respectiv pentru suma de 12.800 euro debit şi 900 euro reprezentând daune conform art. 4 din acordul de mediere. Înainte de introducerea acţiunii reclamanta a notificat pârâţii în temeiul prevederilor art. 1014 NCPC atât la adresa pe care si-au dat-o ca şi domiciliu - Baia Mare, str. Gării nr. 23/16 dar, având in vedere ca reclamanta luase la cunoştinţa faptul ca paraţii au vândut apartamentul de pe str. Gării încă din anul 2012, aceştia au fost somaţi si la punctul de lucru al societăţii S.C. I. S.R.L. la care pârâta R. V. este asociat unic (Baia Mare, Bd. Bucureşti nr. 24, Center „Căminul", boxa 4).

În ciuda a ceea ce si-au asumat prin acordul de mediere pârâţii au înstrăinat si dreptul de proprietate asupra terenului pe care îl deţineau la Cicârlău, precum si beneficiul autorizaţiei de construcţie, fiului si nurorii lor. Acest demers denotă reaua-credinţă a pârâţilor si intenţia clară de a se sustrage de la plata datoriei către reclamanta.

Reclamanta a invocat dispoziţiile art.1562 şi art.1563 Cod civil, apreciind că pentru acţiunea pauliană condiţiile impuse de textele de lege sunt următoarele: actul atacat trebuie să fi creat un prejudiciu creditorului, respectiv prin încheierea lui debitorul şi-a cauzat sau şi-a majorat starea de insolvabilitate, trebuie să existe o fraudă din partea debitorului şi a terţului cu care acesta a încheiat actul atacat, respectiv aceste persoane să cunoască faptul că prin încheierea actului debitorul îşi creează sau măreşte insolvabilitatea, iar creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Reclamanta a apreciat că toate condiţiile sunt îndeplinite în speţa de faţă respectiv: are împotriva pârâţilor de rând 1 si 2 o creanţă certă care rezultă din acel acord de mediere semnat de către pârâţi, ei înşişi recunoscând întinderea datoriei către reclamanta respectiv suma de 42.000 euro.

Referitor la condiţia ca actul atacat să fi produs un prejudiciu reclamantei s-a arătat că prin înstrăinarea imobilului teren şi a beneficiului autorizaţiei de construcţie în discuţie, pârâţii de rând 1-2 şi-au creat starea de insolvabilitate, împrejurare ce are drept consecinţă prejudicierea reclamantei, care se vede în situaţia de a nu-şi putea acoperi creanţa.

Cu privire la condiţia fraudei, reclamanta a arătat că atât pârâţii de rând 1-2, debitori ai reclamantei, cât şi pârâţii de rând 3-4, care au dobândit proprietatea imobilului prin actul atacat şi care, fiind fiu, respectiv nora, ştiau situaţia economică a acestora şi aveau cunoştinţă despre datoriile celor dintâi către reclamantă, au cunoscut faptul că prin înstrăinarea imobilului deţinut (singurul bun de valoare comparabilă cu valoarea creanţei) nu se putea acoperi creanţa reclamantei şi că acest lucru o va prejudicia pe aceasta.

Apreciază că pârâţii nu numai că au ştiut că prin încheierea contractului îşi creează o stare de insolvabilitate, dar că acesta a fost şi scopul urmărit ca reclamanta să nu aibă ce să execute, adică pentru prejudicierea sa.

Reclamanta a mai invocat dispoziţiile art.1565 alin.1 şi 2 NCC, art. 628 alin.2 NCC şi a semnalat faptul că, aşa cum se poate observa în extrasul Cf 50011 Cicârlău, la intabularea de sub B6, la nr. de lucrare 37770/21.08.2014, se face referire la o adeverinţa emisă la data de 09.02.2015.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri, s-a solicitat încuviinţarea probei testimoniale.

Pârâţii R. N. şi R. A. au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării au arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile din ipoteza legală a art.1562 şi raportat la dobândirea cu titlu oneros a terenului, aprecierile că pârâţii cumpărători ar fi cunoscut situaţia economică a vânzătorilor, respectiv ar fi cunoscut existenţa vreunei datorii către reclamantă, nu beneficiază de fundament real şi nici de suport probator.

Pârâţii cumpărători au fost plecaţi la muncă în străinătate în mod repetat cu intenţia de a economisi resursele necesare pentru cumpărarea unui teren şi edificarea unei case.

Lucrând în străinătate aceştia au finanţat în parte achiziţionarea terenului care a fost cumpărat pentru ei, dar intabulat pe numele pârâţilor R. V. şi R. I., iar cu ocazia unei vizite în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă la finalul anului 2012, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu R. V. şi R. I. şi au achitat suma de 10.000 lei, iar diferenţa de 5.000 lei a fost achitată la semnarea contractului în formă autentică.

Preţul a fost convenit la nivelul contribuţiei pârâţilor R. I. şi V. la cumpărarea terenului.

În baza antecontractului de vânzare-cumpărare, pârâţii cumpărători au început investiţiile la edificarea imobilului în anul 2013, dovadă facturile de procurare pentru diverse materiale de construire.

Astfel modul în care s-a contractat infirmă presupunerile fără suport referitoare la pretinsa conivenţa frauduloasă dintre părţile contractului de vânzare cumpărare, pe de o parte fiind în străinătate perioade îndelungate, cumpărătorii nu au discutat şi nu s-au preocupat de situaţia financiară a vânzătorilor, mai ales că d-na R. V. avea o afacere şi subzista presupunerea că aceasta asigură veniturile necesare familiei vânzătorilor, iar pe de altă parte antecontractul referitor la vânzarea terenului şi cesionarea autorizaţiei de construire este anterior "acordului de mediere" faţă de care pârâţii cumpărători au serioase rezerve deoarece nu au avut cunoştinţă de împrumuturile menţionate.

Pârâţii au edificat imobilul din resurse proprii, apelând pe lângă propriile economii şi la instrumente de creditare, astfel încât ar fi grav prejudiciaţi în situaţia în care s-ar admite acţiunea.

Raportat la cele de mai sus, în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 1562 alin. 2 din NCC şi prin urmare se impune respingerea acţiunii faţă de cumpărători.

Nici din perspectiva îndeplinirii celorlalte condiţii prevăzute de art. 1562 alin. 1 şi art. 1563 din NCC acţiunea nu beneficiază de fundament.

Din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 1562 -1565 din NCC, pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii este necesar ca la momentul introducerii acţiunii creanţa deţinută de creditorul reclamant să întrunească valenţele necesare punerii în executare, respectiv să fie certă, lichidă şi exigibilă şi după cum se reţine în literatura de specialitate, pentru a justifica admisibilitatea acţiunii creanţa trebuie să aibă vocaţia de a putea fi pusă în executare, deoarece numai în aceste condiţii se poate discuta atât despre existenţa unui prejudiciu generat prin imposibilitatea realizării creanţei în procedura executării silite şi prin urmare nu poate fi justificată indisponibilizarea unui bun în temeiul unei creanţe care nu este aptă de a fi valorificată în cadrul procedurii executării silite.

În speţă, chiar dacă s-ar face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile aceasta ar fi ulterioară convenţiei părţilor referitoare la teren, astfel încât şi din această perspectivă acţiunea apare ca inadmisibilă.

În condiţiile în care mare parte din sumă necesară achiziţionării terenului în discuţie a fost asigurată de către pârâţii de rd.3-4, iar antecontractul este anterior datei la care s-ar fi redactat acordul de mediere, nu se poate susţine că înţelegerea referitoare la teren ar fi fost prejudiciabilă pentru reclamantă şi cu atât mai puţin că aceasta s-ar fi încheiat în frauda acesteia.

Chiar dacă s-a redactat şi autentificat ulterior, contractul în formă autentică nu face decât să confere cadrul formal necesar înscrierii dreptului de proprietate în CF, voinţa juridică în sensul transferului dreptului de proprietate fiind exprimată prin antecontractul încheiat anterior.

Oricum în condiţiile în care pârâţii vânzători şi-au recuperat integral investiţia efectuată în terenul respectiv, nu poate fi vorba nici de crearea sau accentuarea vreunei stări de insolvenţă.

Raportat la cele de mai sus, pârâţii au considerat că în speţă nu subzistă nici condiţia fraudei şi nici vreo complicitate a pârâţilor cumpărători care să fi urmărit prejudicierea reclamantei, astfel încât solicităm respectuos respingerea acţiunii.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri, s-a solicitat încuviinţarea probei testimoniale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 şi art. 451-453 din NCPC.

Pârâta R. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate în condiţiile în care reclamanta nu deţine împotriva sa o creanţă certă în sensul prevederilor legale incidente, respectiv prevederile art. 1563 Cod civil.

S-a precizat că pe rolul Judecătoriei Baia Mare există dosarul nr. 2003/182/2015 având ca obiect emiterea ordonanţei de plata promovată de reclamantă. Astfel, creanţa apreciată ca fiind certă, din punctul de vedere al pârâtei, nu există, acordul de mediere nr. 1/14.02.2013 încheiat la Birou de Mediator P. V. fiind contestat şi în dosarul în cadrul căruia reclamanta a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată, pârâta R. apreciind că nu datorează sumele solicitate de către reclamantă. Pârâta a mai precizat ca soţul ei nu a fost prezent niciodată la sediul Biroului de Mediator, la vreo sesiune de mediere. Contractul de mediere pe care îl deţine intimata este încheiat între reclamantă şi intimata R. V., fiind încheiat cu privire la medierea unui litigiu eventual între cele două părţi, fără vreo menţiune legată de o a treia parte în persoana domnului R. I., sens în care se impune a se solicita de la Biroul Mediatorului in copie invitaţiile la mediere, procesele verbale cu privire la informarea despre mediere, contractul de mediere încheiat între cele trei părţi si acordul de mediere.

Faţă de contractul de mediere nr.1 din 13.02.2013 încheiat între D. M. si R. V. si acordul de mediere anexat acţiunii, înţelege să invoce nulitatea absolută a acordului de mediere în raport de prevederile art. art. 44 aliniat 2 coroborat cu prev. art. 47 din Legea 192/2006 in sensul in care contractul de mediere care a constituit premisa acordului de mediere s-a încheiat intre doua persoane fizice, D. M. si R. V. si biroul mediatorului, fără a fi încheiat si cu cea de-a treia persoana fizica, R. I..

De asemenea în privinţa sumei de 900 euro solicitată cu titlu de daune în raport de acordul de mediere anexat, pârâta a solicitat a se reţine că nulitatea obligaţiei principale atrage nulitatea clauzei penale, iar în raport de prev. art. 1541 litera b cod civil penalitatea de 50 euro stabilita in acordul de mediere este vădit excesiva fata de prejudiciul suferit prin neachitarea acelor rate indicate în acordul de mediere, cu atât mai mult cu cât, în toate actele se menţionează că au existat relaţii de prietenie, sens în care, în eventualitatea unor sume date cu titlu de împrumut, nu se putea pune problema unor dobânzi sau penalităţi, cu atât mai mult cu cât ar fi intrat sub incidenţa legii privind camăta. În acest sens, pârâta a solicitat a se lua act ca înţelege să conteste penalitatea de 50 euro pe luna stabilita în acordul de mediere reţinând ca din perspectiva prev. art.3 aliniatul 3 din Ordonanţa 13/2011 o astfel de penalitate este stabilită fără respectarea prevederilor legale anterior citate, sens în care cerinţele prev. art. 1563 Cod civil nu sunt îndeplinite.

În concluzie, pârâta a apreciat că nu este o creanţă certă în sensul prev. art. 1563 Cod civil, nu datorează vreo sumă de bani reclamantei, între părți existând relaţii de prietenie mai vechi, au existat sume împrumutate şi restituite de către pârâtă, însa în cazul de faţă sumele solicitate a fi restituite nu sunt sume împrumutate, ci eventual dobânzi apreciate de către reclamanta ca fiind datorate ca urmare a împrumutului, dobânzi pe care pârâta le apreciază ca fiind solicitate la limita legalităţii. În acest context, pârâta solicită a se lua act ca nu datorează suma de bani indicată în acordul de mediere, acord de mediere care, în opinia sa, nu se poate substitui unui contract de împrumut.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 şi art. 451-453 din NCPC.

Pârâtul R. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, învederând că a solicitat instanţei să constate nulitatea acordului de mediere încheiat la data de 14.02.2013 de către mediator P. V., acord care stipulează ca a fost încheiat în urma derulării procedurii de mediere între părţile din prezentul dosar. Acest acord constituie temei al pretenţiilor reclamantei în acest dosar.

Pârâtul a arătat că a invocat nulitatea acordului de mediere pentru ca niciodată nu a încheiat un contract de mediere cu un mediator. Sub acest aspect potrivit prevederilor legii medierii, neîncheierea unui contract de mediere în forma scrisă se sancţionează cu nulitatea absolută cu consecinţa nulităţii absolute si a acordului de mediere.

Totodată, pârâtul a arătat că nu şi-a dat consimţământul la efectuarea medierii, în contextul în care nici nu a fost convocat şi nu a participat la nici o şedinţa de mediere nici în data de 13.02.2013, nici în data de 14.02.2013, aceasta ultima dată fiind data încheierii acordului de mediere.

Pârâtul a arătat că nu are de plătit vreo datorie reclamantei si nu îi datorează acesteia nici o sumă de bani, motiv pentru care acţiunea acesteia prin care cere să se declare inopozabil un act perfect legal încheiat cu fiul şi nora sa care au cumpărat terenul şi au construit casa din banii lor solicită a fi respinsă. Pârâtul a mai arătat că fiul său a fost plecat în străinătate, a trimis bani acasă pentru a cumpăra pentru el terenul din Cicârlău şi a încheiat cu acesta ulterior actul la notar. Terenul este al fiului său, casa construită, de asemenea, astfel că orice alte pretenţii si afirmaţii ale reclamantei sunt total nefondate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205.

Trecând la soluţionarea cauzei, raportat la probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut că, pentru a fi admisibilă acţiunea revocatorie, se cer a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1562 şi 1563 din Cod civil:

- creditorul trebuie să aibă o creanţă certă la data introducerii acţiunii. Creanţa este certă, potrivit art. 663 alin. 2 Cod procedură civilă, „când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu”.

- să se fi produs un prejudiciu în patrimoniul creditorului;

- prejudiciul să fie cauzat de acte juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor creditorului;

- prin actele juridice încheiate debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate;

- atunci când contractul încheiat de debitor este cu titlu oneros, pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii se mai cere şi complicitatea terţului contractant, în sensul că acesta cunoştea că, prin încheierea actului, debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta le-a împrumutat pârâţilor R. V. şi R. I. sume de bani fără a încheia un contract de împrumut în acest sens şi că la data de 14.02.2013, la Biroul de Mediator P. V., între părţi s-a încheiat acordul de mediere nr.1 prin care pârâtii R. V. şi R. I. confirmă că au primit de la reclamantă suma de 42.000 Euro şi se obligă să restituie împrumutul în mai multe rate.

A constatat că prin Sentinţa civilă nr.3650/13.05.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.2003/182/2015 a fost admisă cererea privind emiterea unei ordonanţe de plată, debitorii R. V. şi R. I. fiind obligaţi să-i plătească creditoarei D. M., în termen de 30 zile de la data comunicării ordonanţei, suma de 12.800 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de restituire eşalonată împrumut, corespunzătoare perioadei august 2013 – ianuarie 2015. Titlul în baza căruia a fost admisă cererea este acordul de mediere nr.1 din 14.03.2013. Soluţia a fost menţinută de prin Sentinţa civilă nr. 5163/10.07.2015 în dosarul nr. 4223/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare,  având ca obiect cerere în anulare.

Prin Sentinţa civilă nr.8/04.01.2017 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3726/182/2015 s-a constatat nulitatea contractului de mediere nr. 1/14.02.2013, încheiat la Birou Mediator P. V.. Soluţia a fost menţinută prin decizia civilă nr. 460/A din 12.10.2017 a Tribunalului Maramureş, dată în dosarul nr. 3726/182/2015*.

Cu privire la creanţa creditorului în cadrul actiunii pauliene, prima instanţă a constatat că aceasta trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Prima instanţă a reţinut că este certă creanţa când existenţa ei este sigură, este exigibilă în cazul în care creditorul poate să ceară plata ei de la debitor. În ceea ce priveşte exigibilitatea creanţei, semnificaţia sa trebuie dedusă din cuprinsul art. 662 alin. 3 C.pr.civ., în sensul căruia o creanţă este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit individualizarea lui.

Acţiunea pauliană poate fi situată în timp înainte de obţinerea de către creditor a unui titlu executoriu, astfel în materia acţiunii pauliene, o creanţă trebuie considerată lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau cel puţin determinabil. Este adevărat că textul art. 1563 Cod civil se rezumă să prevadă că dreptul de creanţă al creditorului trebuie să fie cert la momentul introducerii acţiunii. Aceasta nu înseamnă că exigibilitatea şi lichiditatea sunt indiferente pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, ci doar că aceste condiţii trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare pe cale pauliană a actului atacat şi nu la data introducerii acţiunii. Necesitatea unei creanţe certe, lichide şi exigibile este justificată de cel puţin următoarele raţiuni: acţiunea pauliană, chiar dacă nu este o măsură de executare, pregăteşte valorificarea silită a bunului ce constituie obiectul actului atacat, iar executarea silită presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

 De asemenea, acţiunea pauliană nu poate fi primită decât dacă prin actul atacat se cauzează creditorului un prejudiciu, însă nu poate fi vorba de un prejudiciu decât atunci când creditorul, deşi deţine o creanţă care are vocaţia de a fi realizată, deci este certă, lichidă şi exigibilă, se află în imposibilitate de a şi-o valorifica din cauza stării de insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat. În aceste condiţii, este greu de acceptat că o măsură cu importante consecinţe asupra circuitului civil, precum indisponibilizarea temporară a unui bun, poate avea loc pentru o creanţă care nu este în acelaşi timp certă, lichidă şi exigibilă.

Prima instanţă a apreciat că atâta timp cât actul constatator al creanţei, respectiv contractul de mediere a fost anulat, nu se mai poate vorbi de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în sensul celor mai sus menţionate pentru a fi îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene şi, reţinând lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei reclamantei, a constatat că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii ale acţiunii pauliene, respectiv frauda debitorului şi complicitatea terţului la frauda debitorului.

Pentru considerentele mai sus expuse, a fost respinsă cererea reclamantei.

Căzând în pretenţii, reclamanta a fost obligată să plătească pârâţilor R. N. şi R. A. cheltuielile făcute de aceştia cu procesul, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat dovedit cu chitanţa depusă la dosar (art. 453 Cod procedură civilă). În ceea ce-i priveşte pe pârâţii R. V. şi R. I. au arătat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta D. M. şi pârâta R. V.. De asemenea, pârâţii R. N. şi R. A. au declarat apel incident.

Apelanta D. M., prin apelul formulat a solicitat, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul art. 480 alin. 3 NCPC; în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, în temeiul art. 480 alin. 2 din NCPC, cu obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată la fond şi apel

În motivarea apelului, apelanta a învederat că, în ce priveşte petitul principal, acela de anulare a hotărârii atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, apreciază că se impune acest lucru, în temeiul art. 480 alin. 3 din NCPC întrucât nu a fost cercetat suficient fondul cauzei.

Instanţa, limitându-se să retină că Acordul de mediere nr. 1/14.02.2013 a fost anulat, a apreciat că nu se află în prezenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, aşa încât una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii pauliene, aceea referitoare la caracterul creanţei, nu este îndeplinită şi nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii, respectiv frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

Numai că premisa instanţei de fond este una greşită. Înscrisul a fost anulat ca acord de mediere, însă rămâne un înscris constatator al creanţei, în baza căruia a şi fost obţinut, de altfel, un titlu executoriu, respectiv o ordonanţă de plată, Sentinţa civilă nr. 3630/13.05.2015 pronunţată în dosarul 2003/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare şi în temeiul căruia a fost pornită executarea silită împotriva debitorilor R., în dosarul execuţional nr. 526 din 29.09.2015 al executorului judecătoresc P.B. I..

Este adevărat că prin Sentinţa civilă nr.8/04.01.2017 pronunţată în dosarul 3726/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare s-a constatat nulitatea înscrisului denumit Acord de mediere nr. 1/14.02.2013 însă sunt importante motivele pentru care s-a apreciat că este lovit de nulitate şi mai ales este de reţinut atât motivarea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel. Instanţa de fond, împărtăşind poziţia şi susţinerile reclamantei a admis acţiunea constatând nulitatea înscrisului ca acord de mediere. De esenţă este însă motivarea Sentinţei nr. 8/04.01.207 în sensul că „în ce priveşte primul motiv de nulitate (...) instanţa reţine că reclamantul şi-a exprimat consimţământul în scris, prin semnarea acordului de mediere (acesta nu a contestat faptul semnării acordului. (...) Or, în speţă reclamantul nu a făcut dovada unei incapacităţi legale sau naturale care să îl fi pus în situaţia de a nu-şi da seama de urmările semnării acordului de mediere, aserţiunile acestuia cum că nu a avut cunoştinţă de conţinutul înscrisului pe care de bună voie l-a semnat, nu se circumscriu dispoziţiilor articolului anterior menţionat” (n.n.art. 1205 Cod civil). Nulitatea acordului de mediere a fost constatată pentru faptul că pârâtul R. I. nu a semnat contractul de mediere nr. 1/10.02.2013, acesta fiind semnat numai de Dorea M. şi R. V..

Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de instanţa de apel prin Decizia nr. 460/A/l2.10.2017 în care se reţine şi că „Tribunalul apreciază că înscrisul în cauză, acordul, este un înscris recognitiv al creanţei cu valoare de înscris sub semnătură privată care a şi produs consecinţe juridice în procedura ordonanţei de plată. Actul în cauză materializează datoria recunoscută între cele două părţi, iar consimţământul apelantului la încheierea acordului a existat şi a fost dovedit chiar dacă nu a fost respectată procedura prealabilă încheierii acordului de mediere, prevăzută de disp. art. 44 şi ort. 47 din legea 192/2006 şi s-a constatat nulitatea acordului de mediere”.

Aşadar s-a constatat nulitatea acordului de mediere ca un asemenea înscris, însă atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat că actul este unul perfect valabil ca un înscris sub semnătură privată care constată datoria pârâţilor R. V. şi I. faţă de reclamanta D. M..

Aşa fiind, apelanta apreciază că instanţa de fond, nemaianalizând celelalte condiţii de admisibilitate a acţiunii revocatorii, practic nu a cercetat suficient fondul cauzei, ceea ce impune anularea hotărârii în temeiul art. 483 alin. 3 NCPC şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, pentru a fi analizate toate condiţiile de admisibilitate a acţiunii în raport de toate probele administrate în dosarul de fond.

În ceea ce priveşte petitul subsidiar al apelului, acela de modificare în tot a sentinţei atacate, pentru situaţia în care se va aprecia că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, a solicitat tribunalului să procedeze la o nouă judecată a cauzei, pe baza probelor administrate la fondul cauzei. După rejudecare, apelanta solicită admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată respectiv solicită:

•Să se declare inopozabil faţă de reclamanta apelantă D. M. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpușan-Stoica încheiat intre intimaţii R. V. si R. I. în calitate de vânzători si intimatul R. N., căsătorit cu R. A. în calitate de cumpărători având ca obiect terenul în suprafaţa de 2900 mp (măsurat 2.768 mp) situat in localitatea Cicârlău, identificat in CF 50011 Cicârlău nr. cad. 4231, precum si transmiterea beneficiului autorizaţiei de construcţie nr.33/07.09.2012 emisa de Primăria Cicârlău

•Să se dispună indisponibilizarea imobilelor până la finalizarea executării creanţei reclamantei

•Să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni in cartea funciara nr. 50011 Cicârlău

•Să se dispună obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată atât la fond cât şi în apel (taxe judiciare de timbru şi onorar avocat).

Apelanta R. V.  a formulat apel împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3875 din 26.04.2018, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa în cauză să se menţină soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei şi să se admită calea de atac reţinând că:

- în mod corect instanţa reţine că în cazul de faţă se impune a reţine semnificaţia exigibilităţii creanţei din conţinutul art. 662 alineat 3 cod procedură civilă, însă apreciază că nu se poate reţine doar art. 1563 cod civil care prevede că dreptul de creanţă al creditorului trebuie să fie cert la momentul introducerii acţiunii, ci trebuia ca instanţa să îl coroboreze cu textul art. 1563 cod civil cu prevederile art. 662 alineat 2 Cod procedură civilă unde s-a prevăzut semnificaţia noţiunii de creanţă certă în strânsă legătură cu existenţa unui titlu executoriu care în cazul de faţă nu poate fi justificat de acordul de mediere care nu reprezintă titlu executoriu prin sine însuşi;

- în mod corect instanţa fondului a reţinut că actul constatator al creanţei, respectiv contractul de mediere, a fost anulat astfel că nu se poate vorbi de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, însă apreciază că instanţa trebuia să reţină explicit în considerente şi faptul că ordonanţa de plată admisă în parte la nivelul sumei de 12.800 lei la care s-a raportat reclamanta tangenţial în promovarea acţiunii şi în răspunsul la întâmpinare nu a constituit temei al acţiunii prin raportare la titlul executoriu conţinut în cadrul ordonanţei de plată.

A învederat apelanta că în mod greşit reţine instanţa doar incidenţa art. 1563 cod civil care în opinia instanţei se rezumă să prevadă că dreptul de creanţă la creditorului trebuie să fie cert la momentul introducerii acţiunii, instanţa omiţând a corobora textul legal cu prev. art. 662 alineat 2 cod procedură civilă care defineşte noţiunea de certitudine a creanţei prin raportare la existenţa unui titlu executoriu. Astfel chestiunea care se impunea a fi reţinută este şi cea legată de faptul că certitudinea creanţei în cazul de faţă nu putea fi reţinută faţă de acordul de mediere, lipsind titlul executoriu.

Instanţa fondului în mod corect a analizat faptul că acţiunea se grefează pe acordul de mediere, că actul constatator al creanţei, respectiv acordul de mediere a fost anulat şi că nu mai putem vorbi de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, însă a omis a reţine că deşi s-a făcut trimitere tangenţial la ordonanţa de plată admisă pentru suma de 12.800 euro, reclamanta nu şi-a precizat acţiunea vreodată cu privire la reţinerea ca titlu executoriu a ordonanţei de plată.

Instanţa se impunea să reţină şi faptul că nu s-a lămurit nici până la dezbaterea pe fond a cauzei, care creanţă a constituit premisa acţiunii din perspectiva art.1563 cod civil nou, respectiv este vorba de creanţa care rezultă din sentinţa pronunţată în ordonanţa de plată, adică este vorba de 12.800 euro sau creanţa rezulta în totalitatea ei din acel acord de mediere, iar atunci suma este mult mai mare de 42.000 euro.

Mai exact, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii şi indisponibilizarea bunului până la nivelul sumei de 42.000 euro în condiţiile în care acordul de mediere nu constituia titlu executoriu, singurul titlu executoriu obţinut de reclamanta fiind cel din procedura ordonanţei de plată în care s-a obţinut doar suma de 12.800 euro.

Deloc de neglijat este faptul că în petitul acţiunii se solicită indisponibilizarea bunului până la finalizarea executării creanţei reclamantei, dar nu se detaliază în raport de art. 1565 alineat 2 termenul de executare silită a creanţei astfel că evident acţiunea apare ca inadmisibilă, pentru că actul sub semnătură privată nu este titlu executoriu, mai exact acel acord de mediere la care se raportează în acţiune, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în această situaţie pentru admiterea acţiunii. Textul legal vorbeşte de executare silită, ori acordul de mediere nu este titlu executoriu cu atât mai puţin că acesta are doar valoare de înscris sub semnătură privată, iar raportări la sentinţa din ordonanţa de plata nu s-au făcut explicit în prezenta cauză. În privinţa acestei condiţii a art.1563 Cod civil nou legiuitorul a prevăzut în mod expres ca creanţa să fie certă.

In cazul de faţă raportarea se face la acordul de mediere supus cenzurii instanţei, ba chiar catalogând actul ca şi înscris sub semnătură privată trebuie sesizat faptul că în cadrul ordonanţei de plată a fost admis de către instanţă un debit datorat de 12.800 euro, însă penalităţile au fost respinse arătându-se chiar de către instanţă în acel dosar că acele penalităţi nu reprezintă o creanţă certă lichidă şi exigibilă. Cerere în anulare nu s-a formulat de către reclamanta de faţă în acel dosar, astfel că pe această chestiune a incertitudinii creanţei cel puţin în ceea ce priveşte acele penalităţi solicitate există autoritate de lucru judecat.

Apelanţii R. N. şi R. A. au formulat apel incident cu referire la considerentele sentinţei civile nr. 3875/26.04.2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2230/182/2015, raportat la motivele de apel depuse de către apelanta reclamantă D. M., solicitând ca, în situaţia în care se va aprecia că apelul declarat de către reclamanta apelantă D. M. ar fi întemeiat din perspectiva petitului principal acestuia, respectiv că aceasta ar face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile, precum şi că ar fi trebuit analizate toate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, să se dispună admiterea apelului incident şi, în condiţiile art. 461 din NCPC, să se înlăture considerentele reţinute de către instanţa de fond pentru respingerea acţiunii şi analizarea celorlalte argumente exprimate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, precum şi înlocuirea considerentelor reţinute de către instanţa de fond cu cele ale instanţei de apel rezultate din analizarea celorlalte condiţii pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii cu raportare la probaţiunea administrată şi apărările formulate, menţinând dispoziţiile hotărârii pronunţate de către instanţa de fond referitoare la respingerea acţiunii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelanţii au învederat că potrivit art. 472 din NCPC „intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe”.

Art.474 alin.1 din NCPC prevede că apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal.

Conform art. 461 alin. 2 din NCPC „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.”

După cum s-a arătat şi prin întâmpinarea formulată, raţionamentul pentru care instanţa de fond a considerat că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii ale acţiunii pauliene, respectiv frauda debitorului şi complicitatea terţului la frauda debitorului apare ca fundamentat şi prin urmare criticile apelantei nu beneficiază de suport, nefiind incidentă prima teză a art.480 alin. 3 din NCPC câtă vreme cauza fost soluţionată pe fond, însă în situaţia în care s-ar aprecia că apelanta ar face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile, precum şi că ar fi trebuit analizate toate condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, apelanţii solicită a se menţine dispoziţiile referitoare la respingerea acţiunii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva următoarelor argumente:

În speţă nu sunt întrunite condiţiile din ipoteza legală a art. 1562, iar aprecierile că pârâţii cumpărători ar fi cunoscut situaţia economică a vânzătorilor, respectiv ar fi cunoscut existenţa vreunei datorii către reclamantă, nu beneficiază de fundament real şi nici de suport probator.

Pârâtul R. N. a fost plecat la muncă în străinătate în mod repetat cu intenţia de a economisi resursele necesare pentru cumpărarea unui teren şi edificarea unei case. Lucrând în străinătate, pârâtul R. N. a finanţat achiziţionarea terenului - care a fost contractat de către acesta, dar intabulat iniţial pe numele pârâţilor R. V. şi R. I..

Astfel, este relevant faptul că martorii audiaţi l-au perceput pe pârâtul R. N. ca proprietar real al terenului încă de la cumpărarea acestuia, astfel încât încheierea contractului la notarul public nu a urmărit în vreun fel fraudarea intereselor reclamantei.

Preţul menţionat în contractul de vânzare cumpărare a fost convenit la nivelul contribuţiei pârâţilor R. I. şi V. la cumpărarea terenului şi a fost achitat acestora, contractul având astfel şi caracter oneros.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei ataşat întâmpinării depuse în dosarul de la fond (documentele care atestă procurarea pentru diverse materiale de construire), confirmă faptul că pârâţii R. N. şi A. au început investiţiile la edificarea imobilului în anul 2013, iar martorii L. R., B. B. P. (care a şi ajutat la edificarea casei), confirmă faptul că aceştia au construit imobilul amplasat pe teren.

Ansamblul probelor administrate conduc la concluzia că pârâtul R. N. este cel care a finanţat cumpărarea terenului, iar împreună cu soţia lui au calitatea de constructori de bună-credinţă şi de proprietari ai imobilului amplasat pe teren, sens în care solicită a se reţine că inclusiv martora D. S. R. a declarat că discuţiile referitoare la cumpărarea terenului au fost purtate cu pârâtul R. N., acesta a achitat avansul şi a fost perceput ca şi cumpărător real al terenului.

Este de notorietate faptul că părinţii multor tineri care lucrează în străinătate investesc economiile acestora, cumpărând terenuri, case sau apartamente pe care ulterior le transferă pe numele copiilor care au finanţat în mod real cumpărarea acestora.

O astfel de varietate de simulaţie este frecvent utilizată, impusă fiind de formalismul care guvernează încheierea contractelor în formă autentică şi dificultăţile de presupuse de acordarea unor procuri valabile de reprezentare - (distanţe mari de consulate, program de lucru care nu permite deplasări în zile lucrătoare, etc.), este tolerată şi apreciată ca fiind în limitele legii.

În speţă nu s-a probat că prin mecanismul în care s-a contractat ar fi fost fraudate interesele reclamantei, dimpotrivă probaţiunea administrată infirmă argumentele din motivarea acţiunii introductive.

Astfel modul în care s-a contractat infirmă presupunerile fără suport referitoare la pretinsa conivenţa frauduloasă dintre părţile contractului de vânzare cumpărare, pe de o parte fiind în străinătate perioade îndelungate, cumpărătorii nu au discutat şi nu s-au preocupat de situaţia financiară a vânzătorilor, mai ales că d-na R. V. avea o afacere şi subzista presupunerea că aceasta asigură veniturile necesare familiei vânzătorilor.

Chiar şi reclamanta a recunoscut la interogatoriu că nu a discutat vreodată cu pârâţii R. N. şi A. despre sumele împrumutate d-nei R. V., cu toate că îl cunoştea pe pârâtul R. N..

Apelanţii solicită a se observa că nici măcar martorii propuşi de către reclamantă nu au relevat vreun aspect de natură a argumenta teza pretinsei conivenţe frauduloase- chiar dacă din cele două depoziţii rezultă că ambii martori ai reclamantei sunt în relaţii destul de apropiate cu aceasta (martorul Baciu o ajuta la vie, iar martora Lăpuşan a ajutat-o să caute casa) şi că au cunoscut aspecte legate de cauză doar din relatările subiective ale reclamantei, pe care le-au perceput şi redat ca atare.

Oricum se impune ca declaraţiile martorilor să fie interpretate cu rezervele impuse de faptul că redarea aspectelor percepute sau aflate de martor, este influenţată atât de factori obiectivi (cum ar durata de timp de la data perceperii faptelor şi până la data audierii propriu zise, alterarea iniţială şi deformarea subsecventă pe fondul perceperii în timp a unor fapte şi evenimente similare care alterează fixarea aspectelor memorate involuntar până la instalarea confuziei), cât şi de factori subiectivi legaţi de mecanismele psihologice de memorare, fixare şi redare specifice fiecărui individ şi de situaţia contextuală în care martorii în speţă au fost audiaţi, astfel încât localizarea în timp de către martori a aspectelor redate sau proiectarea propriilor experienţe în cadrul efortului de a-şi aminti aspecte legate de cauză, nu poate fi privită decât cu relativitate şi prin urmare considerăm că în speţă sunt relevante elementele principale care sunt concordante şi confirmate şi prin înscrisuri - teza referitoare la finanţarea şi cumpărarea terenului şi edificarea construcţiei de către cei doi soţi R. N. şi A.- aspect care rezultă şi din înscrisurile care atestă cumpărarea de materiale.

Pârâţii au edificat imobilul din resurse proprii, apelând pe lângă propriile economii şi la instrumente de creditare, astfel încât ar fi grav prejudiciaţi în situaţia în care s-ar admite acţiunea, iar în condiţiile în care suma necesară achiziţionării terenului în discuţie a fost asigurată de către pârâţii intimaţi R. N. şi A. nu se poate susţine că înţelegerea referitoare la teren ar fi fost prejudiciabilă pentru reclamantă şi cu atât mai puţin că aceasta s-ar fi încheiat în frauda acesteia.

Chiar dacă s-a redactat şi autentificat ulterior, contractul în formă autentică nu face decât să confere cadrul formal necesar înscrierii în CF a dreptului de proprietate în favoarea proprietarilor reali, astfel încât în speţă nu subzistă nici condiţia fraudei şi nici vreo complicitate a pârâţilor cumpărători care să fi urmărit prejudicierea reclamantei.

Raportat la cele de mai sus, în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 1562 alin. 2 şi 1563 din NCC şi prin urmare apelanţii solicită menţinerea dispozitivului hotărârii atacate din perspectiva considerentelor de mai sus şi probaţiunii administrate.

Intimata R. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat în cauză ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca şi temeinică şi legală.

Intimata arată că se solicită anularea si trimiterea spre rejudecare a cauzei în esenţă imputându-se instanţei de fond o culpă a reclamantei, respectiv faptul că până la dezbaterea pe fond a cauzei reclamanta nu a precizat creanţa executorie în raport de care solicită a fi admisă acţiunea şi a fi indisponibilizat bunul.

Dacă se analizează actele din dosar cu uşurinţă se poate constata faptul că acţiunea reclamantei a fost formulată în sensul în care solicită indisponibilizarea bunului până la finalizarea executării creanţei reclamantei, însă niciodată în faţa instanţei de fond reclamanta nu a precizat care creanţă, până la ce nivel să se indisponibilizeze creanţa în raport de o executare silită demarată în condiţiile art.1565 al 2 NCC. Culpa nu poate fi imputată instanţei de fond care a analizat cauza în limitele în care a fost investită, reclamanta arătând prin acţiune că formulează cererea în raport de acordul de mediere, în raport de o creanţă de 42.000 euro, amintind doar tangenţial în motivarea acţiunii faptul că există pe rol ordonanţa de plată. Până la dezbaterea pe fond a cauzei reclamanta nu a precizat petitul privind indisponibilizarea bunului cu indicarea creanţei executorii în raport de care doreşte aceasta indisponibilizare.

Pe cale de consecinţă, intimata apreciază că nu se poate reţine situaţia cauzei care nu a fost cercetată pe fond, instanţa de fond cercetând cauza în limitele investirii sale. De altfel dacă se analizează ultima fila din apel se poate constata cu uşurinţă că apelanta menţine această solicitare de indisponibilizare a bunurilor până la finalizarea executării creanţei reclamantei, cea de 42.000 euro din acordul de mediere pe care l-a invocat în acţiune, şi care nu este titlu executoriu.

Apelanta menţine aceeaşi teorie a sa cu privire la faptul că actul de mediere a fost declarat nul, dar că ar produce consecinţe juridice, chestiune pe care nu o împărtăşeşte ca şi chestiune de drept, pentru că reclamanta omite să reţină faptul că actul de mediere în condiţiile art. 58 din Legea 192/2006 este el însuşi un act sub semnătură privată, şi în această calitate a sa de act sub semnătură privată a fost anulat sau constatata nulitatea, astfel că orice alte teorii privind valabilitatea sa apar ca nefondate.

De altfel, în cadrul acţiunii pauliene până la dezbaterea pe fond a cauzei reclamanta trebuia să facă dovada titlului executoriu, despre care nu aminteşte în apel.

In ceea ce priveşte solicitarea de modificare în tot a sentinţei atacate intimata apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, iar faţă de succinta motivare a acestui petit din apel intimata solicită a avea în vedere la judecata cauzei, dacă va fi cazul, concluziile depuse în faţa instanţei de fond de către intimată.

In sensul celor deja menţionate intimata solicită a se constata că în continuare se menţine solicitarea de indisponibilizare a bunului până la finalizarea executării creanţei, creanţă care este individualizată prin acţiune la suma de 42.000 euro, însă titlu executoriu nu există cu privire la această sumă; faţă de cele anterior arătate intimata apreciază că în mod corect instanţa fondului nu putea în contra principiului liberei circulaţii a bunului şi a respectării dreptului de proprietate să indisponibilizeze bunul în absenţa unei creanţe executorii ca pe o prima chestiune de analizat şi care făcea de prisos orice analiză în cauză.

Intimata mai arată că însăşi acţiunea reclamantei la ultima fila se arată că potrivit art. 1565 alineat 2 NCC bunul se indisponibilizează până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, adică evident reclamanta trebuia să indice şi să solicite indisponibilizarea bunului până la încetarea executării silite a creanţei din dosar execuţional numărul...., însa această solicitare nu a mai fost făcută; daca s-ar fi procedat altfel, ar însemna că indisponibilizarea bunului se poate realiza în ciuda liberei circulaţii a bunurilor pentru o creanţă care nu este exigibilă, iar exigibilitatea ei ar putea fi discutată într-un viitor îndepărtat sau apropriat în ciuda indisponibilizării bunului, ceea ce ar fi contraveni oricăror principii de drept fundamentale.

Intimata D. M. a depus întâmpinare faţă de apelul declarat de R. V. împotriva considerentelor Sentinţei civile nr. 3875/26.04.2018, apel pe care solicită a fi respins, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat,cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

Intimata arată că în ce priveşte inadmisibilitatea apelului, au fost invocate ca temei al apelului prevederile art. 461 NCPC, însă din petit şi din motivarea acestuia se poate deduce că este vorba de apelul împotriva considerentelor hotărârii, întemeiat pe art. 461 alin. 2 din NCPC.

Potrivit alin.2 al art.461 NCPC „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.”

Din motivarea apelului se poate înţelege că apelanta nu este nemulţumită de ceea ce a reţinut instanţa de fond, ci de ceea ce nu a reţinut, arătând că, în opinia ei, instanţa nu trebuia să se limiteze să facă referiri doar la caracterul cert al creanţei reclamantei, cât mai ales la lipsa unui titlu executoriu.

Afirmaţiile apelantei de genul: „Nu se poate reţine doar art. 1563 cod civil.....ci trebuia ca instanţa să coroboreze textul art. 1563 cu prevederile art. 662 alin. 2 CPC...”, „Instanţa trebuia să reţină explicit în considerente şi faptul că”, „Instanţa fondului... a omis a reţine că...” sau „Instanţa se impunea să reţină şi faptul că.....” vin să confirme susţinerea intimatei că apelanta nu atacă considerentele hotărârii ci îşi exprimă nemulţumirea pentru ceea ce instanţa de fond nu a reţinut în considerente, ceea ce este inadmisibil.

Textul art. 461 alin. 2 din NCPC nu permite părţii să se substituie instanţei de fond şi să adauge la motivare ci dă dreptul părţii care, deşi a obţinut o soluţie favorabilă, este prejudiciată prin motivarea hotărârii datorită unor considerente care, dacă ar rămâne neatacate, ar intra sub autoritatea lucrului judecat.  Aşadar partea prejudiciată are dreptul ca pe calea unui apel împotriva acelor considerente care o prejudiciază să obţină înlăturarea acestora şi nicidecum să fie adăugate considerentelor instanţei de fond altele care ar putea să o avantajeze pe apelantă.

În ce priveşte caracterul nefondat al apelului intimata solicită a se reţine că faţă de toate susţinerile apelantei cum că nu s-ar fi făcut referiri la lipsa unui titlu executoriu, nu se poate spune decât că o asemenea condiţie nu este prevăzută pentru admisibilitatea unei acţiuni pauliene.

Textul art. 1563 NCC prevede doar că „Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii” fără să se impună a exista un titlu executoriu sau ca creanţa să fie exigibilă.

Cu toate acestea, creditoarea D. M., după introducerea acţiunii pauliene, a obţinut un titlu executoriu (Sentinţa civilă nr. 3630/13.05.2015 dată în dosar 2003/182/2015 având ca obiect ordonanţă de plată) pentru suma de 12.800 euro, sumă scadentă la acea dată. Acest titlu executoriu face deja obiectul dosarului execuţional nr. 526/29.09.2015 al executorului judecătoresc P.B. I..

De asemenea, în prezent există un alt dosar pe rolul Judecătoriei Baia Mare, nr. 5851/182/2018, având ca obiect tot ordonanţă de plată, prin care creditoarea D. M. urmăreşte să obţină împotriva debitorilor R. V. şi I., un alt titlu executoriu pentru celelalte sume exigibile.

Intimaţii R. N. şi R. A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului şi pe cale de consecinţă menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 3875/26.04.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2230/182/2015; cu cheltuieli de judecată.

Intimaţii au arătat că din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 1562 -1565 din NCC, pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii este necesar ca la momentul introducerii acţiunii creanţa deţinută de creditorul reclamant să întrunească valenţele necesare punerii în executare, respectiv să fie certă, lichidă şi exigibilă - iar acordul de mediere pentru care s-a şi constatat nulitatea nu întruneşte aceste cerinţe.

După cum se reţine în literatura de specialitate, pentru a justifica admisibilitatea acţiunii creanţa trebuie să aibă vocaţia de a putea fi pusă în executare, deoarece numai în aceste condiţii se poate discuta atât despre existenţa unui prejudiciu generat prin imposibilitatea realizării creanţei în procedura executării silite şi prin urmare nu poate fi justificată indisponibilizarea unui bun în temeiul unei creanţe care nu este aptă de a fi valorificată în cadrul procedurii executării silite.

Apelanta reclamantă omite faptul că la antepenultimul alineat de la pag. nr. 3 din acţiunea introductivă arată că „reclamanta are împotriva pârâţilor de rând 1 şi 2 o creanţă certă care rezultă din acel acord de mediere semnat de către pârâţi, ei înşişi recunoscând întinderea datoriei către reclamantă respectiv suma de 42.000 euro” şi prin urmare este indiscutabil faptul că acţiunea introductivă a fost promovată în raport de acordul de mediere şi valenţele recunoscute prin legea specială pentru acesta.

Astfel anularea acordului de mediere a fost pertinent interpretată de către instanţa de fond şi în mod corect s-a constat că anularea acordului de mediere conduce la concluzia neîndeplinirii condiţiei prevăzuta de art.1563 Cod civil, raportat la art. 663 alin. 2 din NCPC, respectiv a unei creanţe certe, lichide şi exigibile - constatată printr-un titlu executoriu.

Intimaţii au solicitat a se observa şi cuantumul fluctuant şi exagerat al creanţei pretinse: iniţial 67.000 euro, apoi 42.000 euro, aspect inexplicabil în raport de o proveninţă licită a sumelor şi este relevant faptul ca reclamanta nu a argumentat de o manieră convingătoare provenienţa sumelor şi nici nu a propus vreo probă în acest sens.

În raport de susţinerile referitoare la acordarea unor împrumuturi cu dobânzi exagerate şi operaţiuni cu numerar peste plafonul legal, ar putea intra în discuţie chiar incidenţa legii penale.

Raportat la cele de mai sus, raţionamentul pentru care instanţa de fond a considerat că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii ale acţiunii pauliene, respectiv frauda debitorului şi complicitatea terţului la frauda debitorului apare ca fundamentat şi prin urmare criticile apelante nu beneficiază de suport, nefiind incidenţă prima teză a art. 480 alin. 3 din NCPC, câtă vreme cauza fost soluţionată pe fond.

Raportat la petitul subsidiar intimaţii au arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile din ipoteza legală a art. 1562, iar aprecierile că pârâţii cumpărători ar fi cunoscut situaţia economică a vânzătorilor, respectiv ar fi cunoscut existenţa vreunei datorii către reclamantă, nu beneficiază de fundament real şi nici de suport probator, apoi au reiterat argumentele expuse şi în cuprinsul cererii de apel incident.

Intimata D. M. a depus întâmpinare faţă de apelul declarat de R. N. şi R. A. împotriva considerentelor Sentinţei civile nr. 3875/26.04.2018, apel pe care solicită a fi respins ca inadmisibil, cu obligarea apelanţilor la cheltuieli de judecată.

Intimata a arătat că pe calea unui apel incident, în condiţiile art. 472 NCPC, apelanţii au înţeles să atace considerentele hotărârii pronunţate la fondul cauzei, întemeiat pe art. 461 alin. 2 din NCPC. Potrivit alin. 2 al art. 461 NCPC „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.”Din motivarea apelului nu reiese în care dintre cele trei ipoteze ne-am putea afla pentru ca apelul declarat sa fie admisibil. Aşa cum rezultă din textul articolului amintit pot fi atacate acele considerente ale hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau dezlegările date sunt unele greşite sau considerentele cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Prin cel de-al doilea petit al apelului s-a solicitat de către apelanţi înlăturarea considerentelor reţinute de instanţa de fond pentru respingerea acţiunii şi analizarea celorlalte argumente exprimate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, respectiv înlocuirea considerentelor reţinute de instanţa de fond cu cele ale instanţei de apel, menţinând soluţia de respingere a acţiunii. Nu se arată însă în apel în ce fel sunt prejudiciaţi apelanţii prin considerentele instanţei de fond a căror înlăturare se solicită.

De fapt, din motivarea apelului se deduce că apelanţii ar fi dorit ca în motivarea respingerii acţiunii instanţa să facă referire şi la alte argumente susţinute de pârâţi la fondul cauzei, respectiv ar fi dorit ca instanţa de fond să analizeze toate condiţiile de admisibilitate a acţiunii. Însă acest lucru este inadmisibil a se face pe calea unui apel împotriva considerentelor hotărârii.

De altfel, aşa cum s-a arătat şi în întâmpinarea la apelul declarat de R. V., intimaţii consideră că partea care a declarat apel împotriva acelor considerente care o prejudiciază poate să obţină înlăturarea acestora şi nicidecum să fie adăugate considerentelor instanţei de fond altele care ar putea să o avantajeze. Raportat la aceste argumente intimaţii apreciază inadmisibil apelul declarat de R. N. şi A..

Practic, prin argumentele din apelul declarat, apelanţii achiesează susţinerilor intimaţilor că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor condiţiilor de admisibilitate a acţiunii şi nu a făcut referire la probele administrate pe parcursul derulării cauzei la fond, solicitând, din chiar petitul apelului analizarea şi a celorlalte condiţii pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii. Toate argumentele pe care apelanţii solicită ca instanţa de apel să le aibă în vedere sunt în realitate apărări de fond, care tind la respingerea apelului nostru şi nicidecum aceste argumente nu sunt unele cu care să fie completată motivarea instanţei de fond.

Apelul formulat de apelanta R. V.

Apelanta R. V. a formulat apel împotriva considerentelor sentinţei civile nr.3875 din 26.04.2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare, solicitând instanţei de apel ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să menţină soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei şi să se admită calea de atac reţinând că, pe lângă considerentele expuse, prima instanţă trebuia să coroboreze textul art.1563 Cod civil cu prevederile art. 662 al.2 Cod procedură civilă unde se prevede semnificaţia noţiunii de creanţă certă în strânsă legătură cu existenţa unui titlu executoriu şi să reţină că în cazul de faţă acordul de mediere nu reprezintă titlu executoriu prin sine însuşi; să reţină explicit şi faptul că ordonanţa de plată admisă în parte la nivelul sumei de 12.800 euro la care s-a raportat reclamanta tangenţial în promovarea acţiunii şi în răspunsul la întâmpinare nu a constituit temei al acţiunii prin raportare la titlul executoriu conţinut în cadrul ordonanţei de plată.

Apelanta R. V. a apreciat că asemenea considerente lipsesc din hotărârea atacată, dar pot fi reţinute de instanţa de apel, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Tribunalul reţine că potrivit art. 461 alin. (2) Cod procedură civilă „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate”.

Posibilitatea de a formula apel împotriva considerentelor este justificată în raport cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă potrivit cărora „autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art.461 alin.(2) şi art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă rezultă că în temeiul art. 461 alin. (2) Cod procedură civilă pot fi atacate separat cu apel numai considerentele care excedează sferei considerentelor pe care se sprijină dispozitivul hotărârii atacate, dar prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, respectiv:

 – considerentele prin care prima instanţă a judecat probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces;

 – considerentele prin care prima instanţă a judecat probleme de drept care, deşi au legătură cu judecata cauzei, sunt greşit dezlegate;

– considerentele care nu dezleagă probleme de drept, dar cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Or, prin cererea de apel, apelanta R. V. nu a invocat niciuna dintre cele trei ipoteze ale textului art. 461 al.2 Cod procedură civilă, ci a criticat omisiunea primei instanţe de a statua asupra unor apărări pe care ea le-a formulat prin întâmpinare relative la necesitatea existenţei unui titlu executoriu care să ateste creanţa certă –condiţie a acţiunii revocatorii şi lipsa unui asemenea titlu, respectiv de a constata explicit faptul că acţiunea reclamantei se grefează pe acordul de mediere, nu pe ordonanţa de plată admisă pentru suma de 12.800 euro. În condiţiile în care o asemenea situaţie (de omisiune) nu este prevăzută în niciuna dintre cele trei ipoteze ale textului art.461 alin. (2) NCPC , tribunalul va respinge ca inadmisibil apelul declarat de R. V. împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3875/26.04.2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare.

Apelul incident formulat de apelanţii R. N. şi R. A. împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3875 din 26 aprilie 2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare

Conform art. 472 al.1 Cod procedură civilă, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Acesta este apelul incident reglementat de noul Cod de procedură civilă, iar una din premisele apelului incident este ca intimatul din apelul principal să aibă propriile sale critici pe care le-ar putea formula împotriva sentinţei atacate.

Apoi, aşa cum s-a arătat şi în analiza apelului formulat de pârâta R. V., interesul atacării exclusiv a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti în sensul necesităţii înlocuirii motivării greşite cu o motivare corectă este justificată prin faptul că, potrivit art. 430 al. 2 Cod procedură civilă, „autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Acest efect al autorităţii de lucru judecat justifică în mod formal obiectul căii de atac, respectiv partea de hotărâre care poate fi atacată, iar prin prisma acestui efect posibilitatea părţii de a formula apel împotriva considerentelor unei hotărâri se circumscrie celor trei cazuri prevăzute de art.461 alin.2 Cod procedură civilă. În primul rând, pot fi atacate considerentele primei instanţe prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata procesului, în al doilea rând, pot fi atacate considerentele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept şi care sunt greşite şi, în al treilea rând,  pot fi atacate cu apel considerentele primei instanţe care cuprind dezlegări de fapt care prejudiciază partea în orice fel.

Apelanţii pârâţi R. N. şi R. A. şi-au intitulat calea de atac ca fiind apel incident împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3875 din 26.04.2018, însă din cuprinsul cererii de apel rezultă că aceştia nu urmăresc schimbarea soluţiei primei instanţe şi nici nu atacă vreun considerent expus în hotărârea primei instanţe conform art.461 al. 2 Cod procedură civilă, ci, dimpotrivă, consideră corecte atât argumentele, cât şi soluţia pe care acestea o fundamentează.

Solicitarea formulată pe calea apelului incident, de a fi analizate şi celelalte condiţii de admisibilitate ale acţiunii revocatorii în situaţia în care instanţa de apel ar considera, contrar primei instanţe, că reclamanta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nu se încadrează în niciuna din ipotezele art. 461 al. 2 Cod procedură civilă, cererea de apel incident formulată de apelanţii pârâţi R. N. şi R. A. fiind inadmisibilă.

Bineînţeles că intimaţii R. N. şi R. A. aveau posibilitatea de a supune dezbaterii aspectele referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea celorlalte condiţii de admisibilitate ale acţiunii pauliene, neanalizate de prima instanţă, pe calea apărărilor formulate împotriva apelului principal declarat de apelanta D. M., posibilitate pe care, de altminteri, au valorificat-o prin întâmpinarea depusă faţă de apelul reclamantei.

Faţă de considerentele expuse, raportat la prevederile art. 472 al.1, art. 461 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca inadmisibil apelul incident formulat de apelanţii R. N. şi R. A. împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3875 din 26 aprilie 2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare.

Apelul reclamantei apelante D. M.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanta apelantă, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul a reţinut următoarele:

 Reclamanta apelantă D. M. a investit prima instanţă cu soluţionarea unei acţiuni revocatorii în urma căreia să se declare inopozabil faţă de reclamantă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica încheiat între pârâţii R. V. si R. I., în calitate de vânzători şi pârâtul R. N., căsătorit cu R. A., în calitate de cumpărători, având ca obiect terenul in suprafaţa de 2900 mp (măsurat 2.768 mp) situat în localitatea Cicârlău, identificat în CF 50011 Cicârlău nr. cad. 4231, precum şi transmiterea beneficiului autorizaţiei de construcţie nr.33/07.09.2012 emisă de Primăria Cicârlău, să se dispună indisponibilizarea imobilelor până la finalizarea executării creanţei reclamantei şi să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni in cartea funciara nr. 50011 Cicârlău.

Reclamanta a susţinut că le-a împrumutat intimaţilor R. V. şi R. I. sume de bani, recunoscute de aceştia, prin acordul de mediere nr. 1/14.02.2013 încheiat în faţa mediatorului P. V., la nivelul de 42.000EUR, împrumut pe care s-au obligat să-l restituie în rate lunare inegale în intervalul de timp aprilie 2013- mai 2017. Până la data introducerii acţiunii, pârâţii debitori restituiseră doar suma de 2900 EUR.

Faţă de susţinerile din întâmpinarea intimatei R. V., tribunalul constată că reiese fără echivoc din cererea de chemare în judecată că apelanta reclamantă D. M. a vizat creanţa din acordul de mediere, iar nu creanţa consfinţită prin ordonanţa de plată admisă la nivelul sumei de 12.800 EUR prin sentinţa civilă nr.3630/13.05.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2003/182/2015.

În privinţa actului constatator al creanţei, asumat de ambii pârâţi debitori prin semnătură, prima instanţă a reţinut că acordul de mediere a fost anulat prin sentinţa civilă nr.8/04.01.2017 pronunţată de Judecătoria Baia Mare(f.216-221), menţinută prin decizia civilă nr. 460/A din 12.10.2017 a Tribunalului Maramureş, dată în dosarul nr. 3726/182/2015* şi, ca urmare, nu se mai poate vorbi de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Tribunalul constată însă, în consens cu criticile apelantei faţă de acest aspect, că prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a reţinut că acordul de mediere nr.1/14.02.2013 încheiat în faţa mediatorului P. V. este lovit de nulitate pentru nerespectarea procedurii prealabile încheierii unui asemenea acord, procedură reglementată prin art.44 şi 57 din Legea nr.192/2006, întrucât intimatul R. I. nu a fost parte a  contractului de mediere nr.1 din 10.02.2013, dar s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că părţile acordului de mediere şi-au manifestat un consimţământ liber, valabil, înscrisul având, în baza principiului conversiunii actului juridic, valoarea unui înscris recognitiv al creanţei reclamantei D. M..

Potrivit art.1260 al.1 Cod civil, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.

Aşadar, chiar dacă s-a constatat nulitatea acordului de mediere nr.1 din 14.02.2013 - ca înţelegere încheiată în urma soluţionării conflictului prin procedura de mediere, care ar fi prezentat avantajul de a putea fi înfăţişată la instanţa judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să o consfinţească conform dispoziţiilor art. 438 - 441 Cod procedură civilă, cererea adresată instanţei fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, manifestările de voinţă ale intimaţilor R. V. şi R. I. în sensul recunoaşterii unei datorii preexistente, consemnate în înscrisul intitulat acord de mediere nr. 1/14.02.2013, nu sunt lipsite de efecte juridice, înscrisul recognitiv denumit acord de mediere făcând dovada creanţei certe, lichide şi exigibile de 42.000 EUR a reclamantei apelante D. M. faţă de pârâţii intimaţi R. V. şi R. I. (f.15-17 dosar fond).

Apoi, contrar susţinerii intimaţilor conform căreia pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii este necesar ca la momentul introducerii acţiunii creanţa deţinută de creditorul reclamant să întrunească valenţele necesare punerii în executare, respectiv să fie certă, lichidă şi exigibilă şi constatată printr-un titlu executoriu, tribunalul apreciază, faţă de dispoziţiile art.1563 Cod civil, că, la data introducerii acţiunii, creanţa trebuie să fie doar certă.  Exigibilitatea şi lichiditatea creanţei sunt cerinţe ce trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare pe cale pauliană a inopozabilităţii actului atacat şi nu la data introducerii acţiunii.

Certitudinea creanţei nu trebuie stabilită prin raportare la art. 663 al.2 Cod procedură civilă potrivit căruia „creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu”, căci textul de lege menţionat este aplicabil executării silite, astfel că sensul atribuit de acesta caracterului cert al creanţei nu trebuie reportat asupra semnificaţiei pe care certitudinea creanţei o primeşte în perimetrul dreptului substanţial.

Deţinerea unui titlu executoriu nu este prevăzută de lege ca o condiţie prealabilă formulării acţiunii pauliene şi, de altminteri, o asemenea cerinţă ar fi şi nejustificată, întrucât acţiunea pauliană nu este o măsură de executare silită. În primul rând, prejudiciul creditorului nu decurge întotdeauna din provocarea sau agravarea stării de insolvabilitate a debitorului (art.1562 al. 1 Cod civil), iar în aceste cazuri în care starea patrimonială a debitorului este indiferentă pentru admiterea acţiunii pauliene declanşarea în prealabil a executării silite pentru a se constata starea de insolvabilitate a debitorului nu mai este necesară; rezultă că nu se mai impune nici invocarea unui titlu executoriu ca o condiţie pentru declanşarea urmăririi silite titlu executoriu.

Apoi, în măsura în care stabilirea insolvabilităţii debitorului nu depinde de declanşarea în prealabil a urmăririi silite rezultă că titlul executoriu nu este o condiţie necesară pentru a admisibilitatea acţiunii pauliene nici atunci când prejudiciul creditorului decurge din agravarea sau provocarea unei stări de insolvabilitate a debitorului.

Faţă înscrisul sub semnătură privată intitulat acord de mediere, însuşit de pârâţii intimaţi R. V. şi R. I. prin semnătură, având valoarea juridică a unui înscris recognitiv al unui contract de împrumut pentru suma de 42.000 EUR şi reţinând mărturisirea reclamantei D. M. obţinută prin interogatoriul propus de pârâtă R. V. conform căreia „în jur de 39.000 EUR mai am de încasat”(f.140 verso), tribunalul reţine, contrar primei instanţe, că apelanta D. M. a dovedit că deţine împotriva intimaţilor R. V. şi R. I. o creanţă certă, lichidă şi exigibilă  în cuantum de 39.100 EUR (42.000 EUR - 2900 EUR –sumă recunoscută ca fiind restituită de intimaţi anterior introducerii acţiunii).

Cu toate acestea, tribunalul apreciază că reţinerea eronată de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiei acţiunii pauliene privitoare la creanţă nu reprezintă un caz de soluţionare a procesului fără a intra în judecata fondului care ar atrage, conform art. 480 al. 3 Cod procedură civilă, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, analizarea condiţiilor de exercitare a acţiunii pauliene prevăzute de normele de drept substanţial fiind echivalentă cu judecata pe fond a cauzei.  Potrivit art. 476 alin. 1 cod procedură civilă, apelul are efect devolutiv, adică provoacă o nouă judecată asupra fondului şi deci instanţa de apel asigură – când este cazul – dublul grad de jurisdicţie, deoarece statuează atât în fapt, cât şi în drept. În consecinţă, tribunalul va analiza celelalte condiţii de exercitare a acţiunii pauliene, respectiv existenţa prejudiciului produs creditoarei apelante prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica încheiat între pârâţii R. V. si R. I., în calitate de vânzători şi pârâtul R. N., căsătorit cu R. A., frauda debitorilor, respectiv complicitatea la fraudă a intimaţilor cumpărători R. N. şi R. A..

În ce priveşte prejudiciul, creditoarea apelantă D. M. a pretins că prin înstrăinarea imobilului teren şi a beneficiului autorizaţiei de construcţie prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014, debitorii săi, R. V. si R. I., şi-au creat starea de insolvabilitate, vânzând singurul bun urmăribil pe care-l mai aveau de valoare comparabilă cu valoarea creanţei ei.

Tribunalul reţine că dovada insolvabilităţii debitorului este, conform regulilor generale din materia probaţiunii, în sarcina creditorului reclamant şi se face prin orice mijloc de probă.

În speţă, din extrasul de C.F. nr.10374/16 Baia Mare rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2088 din 19.07.2012 emis de N.P. Dragoş I. intimaţii debitori R. V. şi R. I. au transmis proprietatea imobilului apartament nr. 16 situat în Baia Mare, str. Gării nr.23, numitului P. I. Dan.

Intimata R. V. a afirmat că a vândut apartamentul ce constituia domiciliul lor pentru a acoperi un credit bancar (f. 145 fond).

De asemenea, intimatul R. I. a învederat că a vândut apartamentul din str. Gării nr. 23/16 pentru că a avut datorii la B.R.D şi la încă o bancă (f.149).

Intimaţii R. N. şi R. A. au susţinut că nu s-au preocupat de situaţia financiară a vânzătorilor intimaţi, întrucât d-na R. V. avea o afacere şi subzista presupunerea că aceasta asigură veniturile necesare familiei vânzătorilor. Intimatul R. I. este pensionar.

În ce priveşte afacerea intimatei R. V., apelanta reclamantă a dovedit, cu situaţiile financiare publicate de site-ul Ministerului Finanţelor Publice pentru perioada 2009-2014 (f.78-83), că societatea IRODAREV S.R.L. a înregistrat profituri mici în anii 2009 (552 lei), 2011 (4123 lei) şi 2012 (268 lei) şi pierderi de peste 30.000 lei în anii 2010, 2013, şi 2014.

Apoi, din dosarul nr.12058/182/2014 al Judecătoriei Baia Mare rezultă că prin încheierea civilă nr.10892 din 10.12.2014 s-a încuviinţat cererea de executare silită imobiliară a contractului de credit nr. 25-066350 din 24.08.2009, încheiat între PROCREDIT BANK S.A. şi debitorii S.C. IRODAREV S.R.L., R. I. şi R. V., pentru suma de 23,973.37 lei datorată de cei din urmă, pornită în dosarul execuţional nr. 2918/20.06.2014 a executorului judecătoresc C.R.G. şi încuviinţată prin încheierea civilă nr. 2269/C/03.07.2014 a Judecătoriei Zalău.  Notarea urmăririi silite asupra  imobilului situat în Cicârlău, înscris în CF nr. 50011 cu nr. top. vechi 4231 a fost respinsă întrucât imobilul fusese deja înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica,  intimaţilor R. N. şi R. A. (f.75-77, f.84).

Reţinând că la momentul încheierii actului juridic atacat prin prezenta acţiune pauliană veniturile intimaţilor debitori constau în sumele realizate din „afacerea” intimatei R. V. şi pensia intimatului R. I., că aceştia mai aveau o datorie scadentă de 23,973.37 lei contractată prin contractul de credit nr. 25-066350 din 24.08.2009 încheiat cu P. B. S.A. a cărui executare silită fusese demarată la 20.06.2014 în dosarul execuţional 2918/2014, că anterior, în iulie 2012, şi-au înstrăinat locuinţa din str. Gării nr. 23/16 pentru a stinge alte obligaţii de restituire a unor împrumuturi bancare, iar terenul situat în Cicârlău, înscris în CF nr. 50011 cu nr. cadastral 50011 (nr. top. vechi 4231) era singurul bun imobil ce se mai afla în patrimoniul lor, tribunalul apreciază că, în speţă, s-a dovedit că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 debitorii şi-au cauzat ori agravat starea de insolvabilitate, prejudiciabilă pentru apelanta creditoare pusă în postura de a nu-şi putea realiza creanţa.

În privinţa existenţei fraudei debitorilor, tribunalul apreciază, faţă de conţinutul art.1562 al.1 Cod civil, că frauda pauliană nu implică în mod necesar intenţia directă de a prejudicia şi a vătăma creditorul, fiind suficient ca debitorul să îşi creeze sau să îţi mărească starea de insolvabilitate. Cu alte cuvinte, sub aspectul laturii subiective, este asimilabilă fraudei pauliene şi intenţia indirectă din partea debitorului care nu urmăreşte neapărat să producă un prejudiciu creditorului, dar conştientizează producerea rezultatului şi acceptă posibilitatea producerii lui, cât şi culpa cu previziune, când debitorul prevede rezultatul actului juridic încheiat –starea de insolvabilitate, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce.

În speţă, existenţa fraudei intimaţilor debitori nu rezultă numai din provocarea sau chiar agravarea stării de insolvabilitate prin înstrăinarea bunului imobil din Cicârlău, ci şi din încălcarea deliberată a obligaţiei pe care şi-au asumat-o prin art.8 din acordul de mediere din 14.02.2013, aceea de a nu-şi înstrăina bunurile comune prezente şi viitoare, pentru a evita o eventuală constrângere juridică. La momentul asumării obligaţiei, imobilul teren se afla, ca element de activ, în patrimoniul soţilor debitori, fiind dobândit, prin cumpărare, la data de 07.07.2009 (f.112-113 dosar fond).

În ce priveşte complicitatea la fraudă a intimaţilor R. N. şi R. A., tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art.1562 al. 2 Cod civil, „un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate”. Rezultă din cuprinsul textului legal evocat că complicitatea la fraudă a terţului nu presupune neapărat o înţelegere frauduloasă sau intenţia directă din partea terţului de a produce creditorului un prejudiciu, ci este suficient ca terţul să cunoască faptul că prin încheierea actului atacat pe cale pauliană se cauzează sau se mărește starea de insolvabilitate a debitorului.

Legiuitorul nu a prevăzut nici cerinţa ca terţul să aibă cunoştinţă de datoria creditorului care, considerându-se fraudat, a formulat acţiunea revocatorie, căci insolvabilitatea debitorului, concretizată în depăşirea valorică a elementelor active de către elementele pasive, are drept consecinţă imposibilitatea, pentru oricare din creditorii acestuia, de a obţine, prin executare silită, plata datoriilor ajunse la scadenţă.

În speţă, contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.4248/21.08.2014 atacat de apelanta creditoare prin acţiunea pauliană s-a încheiat între intimaţii debitori R. V. si R. I., în calitate de vânzători şi fiul lor, intimatul R. N., căsătorit cu R. A.. Creditoarea apelantă a pretins că scopul încheierii acestui contract nu a fost cel specific vânzării-cumpărării, respectiv pentru cumpărători –de a dobândi proprietatea asupra lucrului vândut, iar pentru vânzători – a preţului, ci fraudarea intereselor sale prin ieşirea bunului din patrimoniul debitorilor ei.

Intimaţii cumpărători R. N. şi R. A. au învederat că scopul pe care l-au urmărit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.4248/21.08.2014 a fost crearea cadrului formal necesar înscrierii în CF a dreptului de proprietate în favoarea lor, ca proprietari reali, întrucât au contribuit la achiziţionarea terenului în 2009, sunt proprietarii terenului încă de atunci, contractul (n.n. contractul de vânzare cumpărare autentic nr.1700 din 07.07.2009 încheiat între vânzătorii terenului D. I., D. V. Dafin, D. I. V. şi D. Nicolaie A., pe de o parte, şi  intimata R. V., în calitate de cumpărătoare, pe de altă parte) fiind o varietate de simulaţie frecvent utilizată din cauza formalismului care guvernează încheierea contractelor în formă autentică şi dificultăţile presupuse de acordarea unor procuri valabile de reprezentare (distanţe mari de consulate, program de lucru care nu permite deplasări în zile lucrătoare, etc.), dar tolerată şi apreciată ca fiind în limitele legii.

Cu alte cuvinte, referindu-se la o „varietate de simulaţie” intimaţii R. N. şi R. A. au pretins că acel contract de vânzare cumpărare autentificat de notar public Margareta Firizan sub nr.1700 din 07.07.2009 este un act juridic simulat prin interpunere de persoane, în care R. N. este beneficiarul real al operaţiunii de cumpărare cuprinse în actul public, R. V. este interpusul - adică persoana care figurează ca parte în actul public şi care maschează adevărata identitate a beneficiarului, iar  vânzătorii terenului: D. I., D. V. D., D. I. V. şi D. N. A. sunt terţii, respectiv contractanţii adevăraţi din actul public, iar ulterior, în 2014, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.4248/21.08.2014 între dobânditorul aparent şi dobânditorul real în scopul îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, acesta din urmă fiind oarecum, un înscris recognitiv al raportului juridic secret.

Susţinerile intimaţilor R. N. şi R. A. referitoare la calitatea intimatului R. N. de dobânditor real al terenului în baza contractului autentic nr. 1700 din 07.07.2009 au fost confirmate şi de intimaţii R. V. şi R. I., atât prin întâmpinare, cât şi prin răspunsurile la interogatorii (f.145-146, 149-150 dosar fond, f. 138-140 dosar apel). 

Însă, denunţarea publică a simulaţiei se face doar pe calea acţiunii în simulaţie, căci dreptul părţilor de a se prevala de actul secret este protejat numai prin intermediul unei asemenea acţiuni, iar nu pe cale de apărare şi prin dezbaterea asupra unor probe care să dezvăluie actului ascuns, iar în prezenta cauză intimaţii nu au formulat o acţiune în simulaţie.

Ca urmare, intimaţii nu pot opune apelantei nici caracterul simulat al actului de vânzare –cumpărare din 2009 şi nici pretinsul act secret pentru ca, subsecvent, să demonstreze liceitatea cauzei contractului de vânzare-cumpărare atacat, nr.4248/21.08.2014, pornind de la existenţa unui pretins act secret prin care intimaţii ar fi convenit ca părinţii să cumpere, în numele fiului, imobilul teren situat în localitatea Cicârlău, identificat în CF 50011 Cicârlău nr. cad. 4231, fie pentru că fiul R. N. nu putea reveni din străinătate pentru a încheia el însuşi actul juridic apt a-i transfera proprietatea sau trimite o procură legalizată, fie (în varianta expusă la interogatoriu în faţa instanţei de apel) pentru că tinerii voiau să achiziţioneze o locuinţă în programul „Prima casă”, o condiţie de accesare a acestui program fiind să nu deţină o altă proprietate.

În opinia tribunalului, în lipsa acţiunii în simulaţie, aspectele invocate de intimaţi referitoare la o altă realitate juridică nu pot fi verificate, chiar dacă ele au fost invocate doar pentru justificarea bunei credinţe a intimaţilor cumpărători, în contextul în care, admiţând că scopul încheierii actului autentic nr.4248/21.08.2014 nu a fost cel prezumat din însăşi natura contractului, de a obţine un bun prin cumpărare, respectiv un preţ- prin vânzare, sarcina probei le revenea.

Tribunalul reţine că frauda este un produs ale relei –credinţe, antiteză a bunei credinţe, consacrate de art. 14 Cod civil. Izvorul bunei credinţe îl constituie faptele psihologice conforme cu normele morale specifice ale societăţii, care creează două stări de concordanţă sau de conformitate: pe de o parte, conformitatea între ceea ce omul gândeşte şi ce el afirmă, iar pe de altă parte, conformitatea între cuvinte şi actele sale. Faptele psihologice legate de cele două conformităţi se prezintă sub forma conştiinţei datoriei ce trebuie îndeplinită, având la bază o conduită corectă în urmărirea scopului.

Privite din această perspectivă, neconcordanţele din susţinerile intimaţilor, din apărările formulate, inconsistenţa argumentelor lor şi conduita procesuală demonstrată, permit instanţei prezumarea conivenţei frauduloase a intimaţilor la încheierea actului atacat.

În acest sens, tribunalul reţine că înaintea primei instanţe intimaţii R. N. şi R. A. au susţinut iniţial, prin întâmpinarea depusă la data de 18.05.2015 (f.38-40), că, lucrând în străinătate, au finanţat în parte achiziţionarea terenului care a fost cumpărat pentru ei, dar intabulat pe numele pârâţilor R. V. şi R. I., iar cu ocazia unei vizite în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă la finalul anului 2012, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu R. V. şi R. I. şi au achitat suma de 10.000 lei, iar diferenţa de 5.000 lei a fost achitată la semnarea contractului în formă autentică, acest preţ fiind convenit la nivelul contribuţiei pârâţilor R. I. şi V. la cumpărarea terenului.  Au susţinut că, astfel, modul în care s-a contractat infirmă presupunerile fără suport referitoare la pretinsa conivenţa frauduloasă dintre părţile contractului de vânzare cumpărare, antecontractul referitor la vânzarea terenului şi cesionarea autorizaţiei de construire fiind anterior "acordului de mediere"....

La termenul de judecată din data de 22.01.2016, după obţinerea adeverinţei nr. 635056/20.01.2016 solicitate de instanţa de judecată,  prin care angajatorul intimatului R. N., S.C. DEDEMAN S.R.L., atesta că acesta era angajat din 19.09.2011, intimaţii R. N. şi R. A. au înţeles să-şi rectifice afirmaţia din întâmpinare referitoare la încheierea antecontractului „cu ocazia unei vizite în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă la finalul anului 2012”, susţinând că afirmaţia a fost făcută din eroare şi solicitând instanţei să nu o aibă în vedere (f.139).

La acelaşi termen de judecată, după ce reclamanta D. M. s-a înscris în fals în privinţa datei încheierii antecontractului sub semnătură privată de vânzare cumpărare de care s-au prevalat intimaţii R. N. şi R. A. în dovedirea apărărilor formulate prin întâmpinare (21.12.2012), aceştia au renunţat la proba cu înscrisul menţionat.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al „aflării adevărului”, iar potrivit art.12 al.1 Cod procedură civilă, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi, principii faţă de care conduita procesuală a intimaţilor R. N. şi R. A. mai sus expusă naşte îndoieli în privinţa probităţii acestora. 

Pe de altă parte, iniţial s-a susţinut de către intimaţii R. N. şi R. A. că intimata R. V., căsătorită cu R. I., a cumpărat terenul în numele fiului R. N. din cauza formalismului care guvernează încheierea contractelor în formă autentică şi dificultăţile de presupuse de acordarea unor procuri valabile de reprezentare (distanţe mari de consulate, program de lucru care nu permite deplasări în zile lucrătoare, etc..

Înaintea primei instanţe, la interogatoriu (f.151), intimatul R. N. arăta că a fost plecat în Spania din 2005 până la sfârşitul anului 2009, că nu a trimis bani acasă, ci i-a adus el când venea în ţară, inclusiv când a cumpărat terenul, el s-a dus cu mama sa şi a plătit. Intimatul nu a evidenţiat vreo împrejurare care l-ar fi împiedicat să revină în România pentru a întocmi în formă autentică actul juridic de vânzare cumpărare a terenului situat în localitatea Cicârlău, înscris în CF 50011 Cicârlău nr. cad. 4231 ori să obţină o procură specială autentificată în acest scop pentru părinţii lui.

Ulterior, atât intimatul R. N., cât şi intimata R. Anuţa au susţinut, inclusiv în faţa instanţei de apel, că actul autentic de vânzare – cumpărare nr.1700 din 07.07.2009 nu s-a încheiat pe numele intimatului R. N. pentru că voiau să cumpere un apartament prin „Prima casă” şi nu avea voie să deţină o altă proprietate, modificându-şi viziunea în privinţa motivului determinant al încheierii contractului nr. 1700 din 07.07.2009 de către intimata R. V., căsătorită cu R. I..

Apoi, pe de o parte intimatul R. N. afirma că achiziţionarea terenului s-a făcut exclusiv din banii săi (f.151 dosar fond, răspunsurile 3,5,6,25, fila 138 dosar apel), pe de altă parte că preţul menţionat în contractul de vânzare cumpărare autentic nr.4248/21.08.2014 a fost convenit la nivelul contribuţiei pârâţilor R. I. şi V. la cumpărarea terenului şi a fost achitat acestora (f.39, f.45 dosar apel). În faţa instanţei de apel, la interogatoriu (f.138 verso) a susţinut că a stipulat şi a plătit preţul de 15.000 lei la încheierea contractului din 2014 pentru că părinţii săi au investit 15.000 lei în construcţie, cele trei variante fiind, în mod evident, incompatibile. 

Intimatul R. I. a afirmat, la interogatoriu, că nu a contribuit cu nicio sumă de bani la cumpărarea terenului în anul 2009 (f.139) şi nu a contribuit cu bani la construirea casei, ci doar cu muncă (f.139 verso).

Intimata R. V. a susţinut că terenul a fost cumpărat din banii fiului ei, că nu a contribuit sau nu ştie dacă a contribuit cu bani la plata terenului, pentru că tatăl şi fiul au participat la discuţii (în faţa instanţei de fond, la interogatoriu, intimatul R. N. relata că mama l-a însoţit la plata terenului). Relativ la preţul de 15.000 lei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4248/21.08.2014, intimata a arătat că a fost stipulat pentru ca intimaţii R. N. şi A. să-i ajute să poată face tranzacţia…(f.139 verso).

Pe de altă parte, intimata R. A. a relatat că au încheiat contractul autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 pentru că ei au fost ajutaţi de socri cu o anumită sumă de bani şi a considerat că aşa se cuvine, să le dea înapoi suma de 15.000 lei. A arătat că terenul (pământul) pe care l-a cumpărat faptic soţul ei a fost intabulat pe socri care i-au ajutat cu o sumă de bani şi a considerat că, la momentul când le restituie banii, să aibă şi ei un act (f.138 dosar apel). 

Intimatul R. N. a arătat că a încheiat contractul în 2014 pentru că s-a gândit să investească mai mult în casa de pe teren ca să o facă de locuit.

Aceste neconcordanţe, care se regăsesc atât în cadrul propriilor afirmaţii ale fiecărui intimat, cât şi între susţinerile lor în ansamblu, vădesc atitudinea nesinceră a acestora şi pun la îndoială integritatea lor morală (la fel ca intenţia declarată de a frauda legea în programul „Prima Casă”). Lipsa de sinceritate poate fi cu uşurinţă prezumată şi faţă de susţinerea intimaţilor R. N. şi R. A. că nu au avut cunoştinţă de situaţia financiară a părinţilor/socrilor vânzători, în condiţiile în care, atât din depoziţiile martorilor, cât şi din mărturisirile părţilor intimate rezultă că între părinţi şi fiu, respectiv noră, existau relaţii apropiate, de încredere şi sprijin reciproc (R. N. arăta că aducea bani din străinătate şi îi lăsa părinţilor (acasă), iar ei luau cât aveau nevoie şi-i justificau (f.151 verso dosar fond), iar R. Anuţa, că socrii i-a ajutat cu o anumită sumă de bani (f.138 dosar apel).

Or, relaţiile de familie bazate pe sprijin reciproc (intimaţii au muncit împreună la edificarea construcţiei) şi încredere, sunt de natură a prezuma că fiul şi nora au cunoscut împrejurarea că părinţii R. V. şi R. I. au fost nevoiţi să-şi vândă singura locuinţă pe care o deţineau în Baia Mare, str. Gării nr.23/16, pentru a-şi achita din datoriile bancare, că societatea mamei, S.C. I. S.R.L., din care aceasta îşi asigura veniturile, nu a mai obţinut profit în ultimii ani 2013, 2014 (f.78-84 dosar fond), că în luna iunie 2014, un alt creditor (S.C. KRUK S.A.) a început executarea silită împotriva lor şi a societăţii S.C. I. S.R.L. pentru recuperarea unui credit de 23,973.37 lei şi că, în final, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica, intimaţii R. V. şi R. I. îşi creează o stare de insolvabilitate, scoţându-şi din patrimoniu ultimul bun imobil pe care-l deţineau. 

Faţă de considerentele mai sus expuse, tribunalul apreciază că, în speţă, a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor acţiunii revocatorii reglementate în art. 1562-1563 Cod civil,  respectiv actul atacat a creat creditoarei un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul că intimaţii R. V. şi R. I. şi-au cauzat starea de insolvabilitate; frauda intimaţilor debitori care au avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al contractul de vânzare cumpărare nr.4248/21.08.2014 faţă de creditoare, precum şi complicitatea la fraudă a intimaţilor R. V. şi R. I., creditoarea apelantă având o creanţă certă, lichidă, exigibilă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de apelanta D. M. împotriva sentinţei civile nr. 3875 din 26 aprilie 2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare pe care o va schimba în sensul că va admite acţiunea revocatorie formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâţii intimaţi R. V., R. I., R. N. şi R. A..

În temeiul art.1565 al. 1 Cod civil, urmare admiterii acţiunii pauliene, tribunalul va declara inopozabil, faţă de reclamanta creditoare D. M., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4248/21.08.2014 la SPN Căpuşan-Stoica, încheiat între pârâţii R. V. şi R. I., în calitate de vânzători, şi pârâtul R. N., căsătorit cu R. A., în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafaţa de 2900 mp (măsurat 2.768 mp) situat în localitatea Cicârlău, înscris în CF 50011 Cicârlău nr. cad.4231, precum si transmiterea beneficiului autorizaţiei de construcţie nr.33/07.09.2012 emisa de Primăria Cicârlău;

În temeiul art.1565 al.2 Cod civil, va dispune indisponibilizarea bunul imobil până la încetarea executării silite a creanţei de 39.100 Euro constatate prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „acord de mediere nr. 1”  încheiat la data de 14.02.2013 între reclamanta D. M., în calitate de împrumutător şi pârâţii R. V. şi R. I. în calitate de împrumutaţi şi notarea în C.F. nr. 50011 Cicârlău a clauzei de inalienabilitate a imobilului teren cu nr. cad.4231, în limita creanţei reclamantei, de 39.100 Euro, ca efect al admiterii prezentei acţiuni pauliene.

În baza art. 453 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul îi va obliga pe pârâţii intimaţi să-i plătească reclamantei apelante D. M. suma de 2925 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi suma de 1663 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare