Actiune in angajarea răspunderii personale

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI – A.J.F.P. IAŞI şi pe pârâtul NS, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014) .

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2017 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 4379/99/2017/a1, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a formulat în contradictoriu cu pârâtul NS cerere de atragere a răspunderii acestuia din urmă pentru a suporta pasivul debitoarei  SC T SRL care nu a fost acoperit prin procedura de lichidare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că , prin sentința civilă nr. 142/22.06.2017, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva SC T SRL, iar creditorul AJFP Iași a solicitat înscrierea creanței bugetare împotriva debitorului în cuantum de 744.397 lei, că, potrivit tabelului de creanțe, apare ca și creditor cu o creanță la masa credală în proporție de 99,77%, că pârâtul, având calitatea de asociat și administrator al societății, a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, că administratorul debitoarea  a săvârșit o serie de fapte care cad sub incidența art. 169 alin.1  lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2014 din cauza cărora debitoarea a acumulat datorii ajungând în faliment, că, în bilanțul întocmit la data de 31.12.2013, stocurile erau în cuantum de 2 lei, creanțele ce trebuiau recuperate – 342.567 lei, iar disponibilitățile bănești – 22 lei, că neurmărirea încasării la timp a creanțelor , neaducerea acestor sume în patrimoniul societății debitoare este imputabilă administratorului debitoarei, că din sumele în casate ca urmare a recuperării creanțelor , societatea debitoare ar fi avut resurse necesare pentru a acoperi în totalitate datoriile acumulate, că administratorul statutar nu a predat lichidatorului judiciar numerarul reprezentând încasările efectuate  și nici documentele din care să rezulte modul în care a fost utilizat numerarul în cast de societate, că administratorul statutar nu a depus cererea potrivit prevederilor art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență, deși cunoștea dificultățile economice cu care se confrunta societatea, acceptând creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului.

De asemenea, reclamanta mai arată că pârâtul nu s-a mai preocupat de gestionarea contabilității conform legislației în vigoare, ultimul bilanț contabil  fiind depus în decembrie 2013, lucru ce a determinat imposibilitatea identificării activului și pasivului societății, a tuturor creditorilor și debitorilor acesteia, iar dacă debitorul prin reprezentantul său legal ar fi depus toate declarațiile pe care legea le prevede , la organul fiscal, debitele ar fi fost altele decât cele stabilite în documentele depuse deja la instanța de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2014.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, iar, cu privire la fondul cauzei, a  solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivare, pârâtul a arătat că îi sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, depunând nota de constatare nr. 8285/01.04.2004 prin care a făcut cunoscut că a achitat o parte din debit și a solicitat reeșalonarea acestuia, că stocul de 2 lei s-a epuizat de la sine, cei 22 lei au fost luați din bancă ca dobândă, iar suma de 3246.245 lei reprezentă creanța împotriva SC N Sa ce se află în faliment, că a acționat permanent pentru recuperarea creanței , formulându-se cerere de chemare în judecată și participare la masa credală în procedura de lichidare, că societatea nu a mai desfășurat nici o activitate din anul 2003, iar societatea nu mai avea nici un angajat, că, pe parcursul derulării procedurii de insolvență a colaborat în permanență cu lichidatorul.

În dovedire, pârâtul a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 17.05.2018, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare, excepție pe care instanța urmează a o soluționa cu prioritate, conform prevederilor art. 248 alin.1 C.proc.civ.:

Instanța reține că excepția a fost invocată de pârâtă în raport de prevederile art. 169 alin. 6 din Legea nr. 85/2014. Potrivit acestor dispoziții, răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă încetării plăţilor, s-au efectuat, cu bună-credinţă, plăţi în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiţia ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica şi în cazul acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv.

În speță, instanța reține că nu sunt incidente în cauză aceste prevederi, în condițiile în care nota de constatare reține existența unor datorii ce urmează a fi achitate de către societatea debitoare fără a se face dovada că au fost achitate aceste datorii. Prin urmare, nu este dată în cauză excepția inadmisibilității invocate de către pârât prin întâmpinare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 142/22.06.2017, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei față de debitoarea SC T SRL, iar pârâtul din prezenta cauză a deținut calitatea de administrator statutar al acesteia până la data deschiderii procedurii de insolvență, astfel cum rezultă din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului. De asemenea, prin sentința nr. 1612/09.11.2017, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare.

Potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;(…)

In același timp, conform art.169 alin. 2 din Legea 85/2014, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Prin urmare, răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii instituite de dispozițiile legale sus menționate este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

În aceste condiții, pentru a fi putea angajată răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), precum și condiția specială prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014 și anume: faptele enumerate în dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, trebuie să se dovedească atât săvârșirea de către pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și intrarea societății în insolvență.

În raportul lichidatorului judiciar privind cauzele care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului s-a precizat că la finalul anului 2013, debitoarea figura cu stocuri în valoare de 2 lei, casă și conturi la bănci –22  lei și creanțe – 342.567 lei.

Concluzionând cu privire la cauzele si persoanele care au cauzat starea de insolvență, lichidatorul judiciar al debitoarei a arătat că componența debitului înregistrat la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale denotă că debitoarea a desfășurat activitate  și a obținut venituri care nu au fost folosite în scopul achitării creanțelor societății, ci în alte scopuri, faptă ce se încadrează în prevederile art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

In prezenta cauză, s-a solicitat de către  reclamanta D.G.R.F.P. Iași aplicarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2014 ce permite posibilitatea antrenării răspunderii persoanelor care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

Pentru a fi incident articolul menționat, este necesar a se stabili bunurile societății sau creditele acesteia care ar fi fost folosite de administrator in folosul propriu sau al unei alte persoane.

Reclamanta  a invocat in susținerea cererii sale de atragere a răspunderii personale, faptul că societatea debitoare figura  in cursul anilor analizați cu stocuri si disponibilităţi bănești in cont, sume care nu au fost utilizate în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.

Însă, reclamanta a făcut doar afirmații generale cu privire la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al altei persoanei, fără a produce vreo dovadă in acest sens. Mai mult, reclamanta  nu a arătat in concret in ce mod a folosit pârâtul anumite bunuri ( enumerate expres si identificate ca atare in patrimoniul societăţii) si care ar fi fost interesul personal al acestuia pentru folosirea acestor bunuri.

De altfel, in cursul procedurii insolventei, nu au fost identificate nici operațiuni de natură să atragă necesitatea introducerii vreunei acțiuni de anulare transfer patrimonial.

Cu privire la creanțele de recuperat, indicate de către reclamantă, simpla pasivitate a unei persoane din conducerea unui debitor persoană juridică care nu întreprinde demersuri pentru recuperarea creanțelor de la debitori nu poate fi încadrată in prevederile art.169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, deoarece angajarea răspunderii pentru această faptă este condiționată de existenţa intenției de favorizare a debitorilor societăţii falite. De asemenea, in ceea ce privește disponibilitățile bănești, in anul anterior deschiderii procedurii, acestea erau intr-un cuantum modic – 22 lei ( fila 80 verso – raportul cauzal) față de pasivul societății, neavând astfel relevanță deosebită in stingerea datoriilor societății.

Prin urmare, în raport de cele arătate anterior, nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute la art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește existența faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 referitoare la antrenarea răspunderii administratorilor care au dispus in interes personal continuarea unei activităţi care ducea in mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi, mai întâi, instanța reține că afirmațiile cu caracter general ale reclamantei nu au fost probate de către aceasta în nici un mod.

În al doilea rând, prin dispunerea de a continua in interes personal efectuarea unor activităţi comerciale care duceau in mod vădit la starea de insolvenţă se înțelege acel ansamblu de activităţi care, deşi sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societăţii, sunt continuate in mod conştient si voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obţine câştiguri personale, iar condiția interesului personal in continuarea activităţii trebuia dovedită de către reclamant, proba pe care aceasta nu a făcut-o.

Art. 169 lit. c) din Legea nr. 85/2014  sancționează reaua – credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv in interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății. Ori, în prezenta cauză, reclamanta  nu a administrat nici o probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtului.

Prin urmare, nu se poate reține în cauză incidența prevederilor art. 169 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

Referitor la incidența prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014 ce stabilesc antrenarea răspunderii administratorilor care au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, instanța reține că, așa cum rezultă din raportul cauzal depus la dosar – fila 80 verso -, administratorul statutar nu s-a prezentat la lichidatorul judiciar pentru predarea documentelor contabile.

În această situație instanța reține că, potrivit prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d) teza finală din Legea nr. 85/2014, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia având caracter relativ.

Autorul faptei va putea să răstoarne prezumția de neținere a contabilității prin predarea către practicianul in insolvență a documentelor contabile. In mod evident, in cauza de față această prezumție nu a fost răsturnată de către pârât, de vreme ce, până la închiderea procedurii, aceste documente solicitate nu au fost predate.

În conformitate cu prevederile art.11 din Legea 82/1991, „răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine administratorului”.

În speţă, instanța apreciază că in sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea in conformitate cu legea, in condițiile in care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute in art.67 alin.1 din Legea 85/2014 si nici nu a depus bilanțul contabil la organele financiare pentru anii 2014 - 2016. Pârâtul, in calitate de administrator, avea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat in conformitate cu dispozițiile legale in materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul in care este ținută evidenţa contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit. c) si alin. 2 ale Legii nr. 31/1990. Astfel, administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparținând si creditorilor societăţii care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de legea insolventei.

Totodată, conform prevederilor art.10 alin.1 din Legea 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligația gestionării societăţii respective. Neținerea contabilităţii in mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea si face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate in condițiile unei contabilităţi ținute corect ce ar permite administratorilor să ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilităţii in conformitate cu legea se prezumă existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită si prejudiciul produs, care constă in pasivul înregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi si una din faptele enumerate de art.169 din Legea 85/2014. De altfel, pârâtul avea posibilitatea de a răsturna această prezumție, însă nu a făcut-o.

Faptul de a nu pune la dispoziţia lichidatorului actele şi documentele contabile prezumă lipsa acestora, iar culpa fostului administrator rezidă tocmai în aceea că, în mod voluntar, nu a deţinut un instrument indispensabil conducerii societăţii, ceea ce relevă lipsa de diligenţă în asigurarea funcţionării acesteia. Din această perspectivă, cu referire la întinderea răspunderii pârâtului apare imposibilă determinarea vrunei cauze străine care să fi condus la insolvenţa debitoarei.

Aşa fiind, in sarcina pârâtului poate fi reținută  săvârșirea faptei reglementate de art.169 lit. d) din Legea 85/2014, respectiv neţinerea contabilităţii in conformitate cu dispozițiile legale in materie ce a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei.

Față de toate considerentele anterior expuse, instanța urmează să admită cererea reclamantei, stabilind răspunderea personală a pârâtului NS pentru pasivul debitorului falit SC T SRL  în sensul că va obliga pârâtul să acopere pasivul rămas neacoperit al debitorului in cuantum de 746.100,53 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 173 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 173 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Admite acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, in contradictoriu cu pârâtul NS,  in calitate de administrator al debitoarei SC T SRL.

Stabileşte răspunderea personală a pârâtului NS pentru pasivul debitorului falit SC T SRL  în sensul că obligă pârâtul să acopere pasivul rămas neacoperit al debitorului in cuantum de 746.100,53 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 173 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 173 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Domenii speta

Spete similare