Insolvenţa. Condiţiile impuse creanţei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Insolvenţa. Condiţiile impuse creanţei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este implinita, sub forta prezumtiei de insolventa instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.

(Decizia comercială nr.218/14.02.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială).

Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr.2170/21.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială în dosarul nr.909/3/2005 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a debitoarei S.C. RI S.A. ca nefondată, a fost admisă contestaţia debitoarei şi în consecinţă respinsă cererea creditoarei S.C. AA S.A. având ca obiect declanşarea procedurii insolvenţei împotriva S.C. RI S.A.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că fuziunea prin absorbţie a debitoarei cu S.C. CC S.A. a fost declarată nulă prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială în dosarul nr.3267/2005, astfel că relaţiile contractuale au continuat să se deruleze între părţile litigiului, S.C. AA S.A. şi S.C. RI S.A., astfel că titulare în raportul juridic obligaţional sunt părţile litigiului, ceea ce conferă debitoarei calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât personalitatea juridică şi starea actuală a firmei debitoare rezultă şi din relaţiile comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe fondul cauzei judecătorul sindic a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză evidenţiază faptul că facturile fiscale emise de către creditoare au fost înregistrate în evidenţele contabile ale debitoarei, mai puţin factura nr.4996339/31.05.2003 pe care expertul a scăzut-o din debitul total afirmat de S.C. AA S.A., astfel că soldul debitor rezultat s-a cifrat la 12.875.074.702 lei vechi, sumă însuşită de debitor în procedura de soluţionare a cauzei. Judecătorul sindic a constatat că între creditor şi debitor s-au desfăşurat relaţii speciale, creându-se obligaţii de plată reciproce între cele două părţi, dovadă cărora s-a încheiat şi procesul-verbal de compensare nr.2588/2004 prin care au fost admise la plată o parte din facturile emise de către creditoare. În baza acestor aspecte factuale instanţa de fond a considerat că nu se poate reţine exigibilitatea sumei în litigiu, deoarece părţile au decalat scadenţele de plată şi modalitatea de stingere a datoriei, aşa cum rezultă din procesul-verbal menţionat.

Evocând dispoziţiile art. 696 Cod comercial, judecătorul sindic a considerat că în cauză creanţa creditoarei nu este certă şi lichidă deoarece cuantumul său nu a fost determinat nici convenţional, nici judiciar. A reţinut că neplata unei singure datorii comerciale poate justifica admiterea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei în condiţiile Legii nr.85/2006, însă această lege conţine dispoziţii de procedibilitate cu caracter special, iar de vreme ce debitorul a formulat cerere de înscriere în fals împotriva documentelor analizate de către expertul contabil, s-a considerat că aceste aspecte trebuie deferite spre judecare unei alte instanţe, într-o procedură de drept comun.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea S.C. AA S.A. prin lichidator judiciar, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei comerciale atacate, respingerea contestaţiei debitoarei ca nefondată şi admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. RI S.A.

A motivat recurenta că după un proces îndelungat în care debitoarea a uzat de diverse mijloace de tergiversare a cauzei, a fost admisă contestaţia S.C. RI S.A., prilejuind pronunţarea unei soluţii a cărei justificare se întemeiază pe texte de lege abrogate. În ciuda faptului că în cauză a fost efectuată expertiză contabilă, deşi debitoarea avea înregistrate în propria contabilitate facturile emise de către creditoare, instanţa de fond a apreciat că se afirmă o creanţă nelichidă şi neexigibilă pentru simplul motiv că suma rezultată din calculul expertului a fost de 12.875.074.702 lei în loc de 12.921.305.707 lei vechi, cât a afirmat creditoarea prin cererea introductivă.

În ce priveşte exigibilitatea creanţei, recurenta arată că procesul-verbal nr.2588/2004 nu stabileşte un termen de plată pentru debitul datorat de către debitoare şi nestins prin compensare, pentru neplata acestuia debitoarea fiind pusă în întârziere. A mai arătat recurenta că este nejustificat a se considera că refuzul plăţii unei datorii nu constituie o probă de încetare a plăţilor în temeiul art.696 Cod comercial, deşi în considerente ulterioare a subliniat contrariul şi anume că refuzul plăţii unui singur debit poate reprezenta temei pentru deschiderea insolvenţei. De asemenea, recurenta a subliniat că în mod greşit instanţa de fond a considerat că, de vreme ce debitoarea a formulat o cerere de înscriere în fals, procedura de soluţionare a cauzei trebuie să urmeze calea unui litigiu ordinar, cu atât mai mult cu cât probele considerate de expert au fost exclusiv facturile înregistrate în contabilitatea debitorului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă şi Legea nr.85/2006.

Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare intimata S.C. RI S.A., solicitând respingerea sa ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

S-a apărat intimata arătând că instanţa de fond a respins cererea de deschidere a procedurii pe considerentul că debitul afirmat de către creditor nu este reprezentat de creanţă certă, lichidă şi exigibilă, considerând că se impune administrarea unui probatoriu care nu se circumscrie limitelor permise de legea specială a insolvenţei. S-a arătat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu toate facturile sunt recunoscute şi acceptate la plată de către debitoare, aspect care este de natură a infirma condiţia de lichiditate a creanţei. De asemenea, s-a arătat că nici condiţia certitudinii creanţei nu este îndeplinită, situaţie demonstrată din probele cauzei şi subliniată şi în raportul de expertiză, care conţine concluzii neconcordante faţă de afirmaţiile creditoarei. În măsura în care există suspiciuni asupra cuantumului debitului şi chiar asupra existenţei acestuia, este evident că soluţia impusă este aceea a respingerii cererii. A mai subliniat intimata că un rol relevant în probatoriu l-a avut procesul-verbal de compensare a datoriilor reciproce dintre părţi, act prin care părţile stabileau modalităţi şi termene de plată, împrejurare care infirma a treia condiţie impusă de lege, aceea a exigibilităţii debitului.

În procedura de soluţionare a recursului părţile s-au folosit de probele administrate în primul ciclu procesual.

Analizand recursul, Curtea prezinta urmatoarele considerente:

Potrivit art. 26 si art. 31 din Legea nr. 85/2006, procedura insolventei impotriva unui debitor, asa cum aceste este defintita de art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 poate fi declansata la cererea unui creditor detinand impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 zile, a carei valoare depaseste valoarea prag de 10.000 lei. Desigur, detinerea de catre un creditor a unei creante indeplinind aceste conditii impotriva debitorului si neplatita de catre cel din urma, prezuma iuris tantum (legal, simplu) starea de insolventa in care debitorul de afla, conform dipozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Curtea subliniaza ca analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este implinita, sub forta prezumtiei de insolventa instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.

In cauza, cercetarile factuale ale instantei de fond s-au oprit la verificarea creantei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii, concluzia judecatorului sindic fiind aceea ca pretentia afirmata de creditor nu este lichida si exigibila, dar si ca  potrivit dispozitiilor speciale ale Legii nr. 85/2006 analiza detaliata a probelor cauzei in raport cu apararile debitorului trebuia sa faca obiectul unui proces de drept comun.

Aceste considerente nu sunt justificate. Curtea considera ca analiza creantei din perspectiva conditiilor impuse de lege cade in mod necesar in cercetarea de temeinicie a judecatorului sindic, in cadrul unor verificari de fapt care se circumscriu unui litigiu obisnuit, chiar daca legea care guverneaza procedurile generale ale insolventei este o lege speciala. Nu se poate retine ca necesitatea unui probatoriu complex sau cu valente speciale, cu ar putea fi analiza unor proceduri ale inscrierii in fals, nu cade in competenta judecatorului sindic in masura in care aceste analize sunt edificatoare pentru lamurirea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditorului.

Curtea retine ca principalele contestatii ale debitoarei au vizat infirmarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei. Astfel, SC RI SA a aratat ca nu s-a facut dovada existentei, intre parti a unei relatii contractuale, ca singurele dovezi pe care creditoarea le aduce in sprijinul cererii sale sunt o serie de facturi nerecunoscute de catre debitoare.

Din analiza probelor cauzei rezulta insa ca apararile debitoarei sunt nefondate. Potrivit analizelor expertizei efectuate in cauza, s-a constatat ca facturile emise de catre creditoare au fost regasite in contabilitatea debitoarei, atat in jurnalele de cumparari, cat si in fisele analitice ale contului 401 "Furnizori" si in fisa contului 451 "Decontari in cadrul grupului", unde este inregistrat si recunoscut procesul verbal de compensare  pentru stingerea datoriilor reciproce. In acest context, Curtea evoca dispozitiile art.46 cod comercial si pe cele ale art. 50 cod comercial, norme care evidentiaza caracterul larg al mijloacelor de proba in litigiile de natura comerciale, dar si imprejurarea ca registrele comerciantilor si evidentierile contabile tinute de catre acestia fac proba in justitie pentru fapte si chestiuni de comert. In acest sens, proba raporturilor juridice dintre parti este realizata.

De asemenea, Curtea apreciaza relevanta probatorie a procesului verbal de compensare dintre parti cu nr. 2558/01.07.2004, act semnat de catre debitoarea SC RI SA prin care aceasta recunoaste un sold debitor in favoarea creditoarei de 12.875.974.702 Rol, sold a carui plata urma sa fie stabilita, sub apectul modalitatilor sale, de catre parti. Aceasta recunoastere, act volunar si unilateral al debitoarei face proba obligatiei comerciale pe care o contine, in conditiile art. 46 alin. 3 cod comercial.

In consecinta, evocand si dispozitiile art. 379 alin. 2 si 3 Cod procedură civilă texte care definesc conceptul creantei certe si lichide, apreciind ca judecatorului sindic are atributul si competenta verificarii acestor conditii ale creantei, Curtea considera ca pretentia creditoarei prezinta suportul de certitudine si lichiditate. Nu se poate considera argumentarea primei instante de fond care arata ca, de vreme ce rezultatul expertizei releva o alta intindere a creantei decat cea afirmata de catre creditoare in cererea de deschidere a procedurii, lichiditatea creantei este infirmata. Omologarea raportului de expertiza, impreuna cu actul de recunoastere a debitului emanat de catre debitoare au functia determinarii concrete a intinderii sumei, determinare in raport de care instanta trebuia sa verifice doar valoarea prag a creantei pentru ca aceasta sa poata constitui fundamentul unei cereri de deschidere a procedurii insolventei. In ce priveste exigibilitatea creantei, Curtea arata ca debitul, conform procesului verbal 2588/01.07.2004, a fost recunoscut de catre debitoare, urmand a fi platit in conditiile pe care partile urmau sa le stabilieasca. Nicio proba a cauzei nu infatiseaza instantei, spre a putea aprecia in sensul apararilor debitoarei, caracterul nescadent al obligatiei de plata si nu arata o conventie ulterioara a partilor cu privire la modalitatile sau termenele de plata ale acestui debit. In aceste conditii, obligatia fara termen este debit imediat, astfel ca si conditia exigibilitatii este indeplinita in cauza.

O alta aparare a debitoarei in cadrul contestatiei formulate vizeaza infirmarea starii de insolventa. Debitoarea SC RI SA arata ca din evidentele inaintate la dosar, "Situatia platilor in perioada 01.12.2005-32.02.2005", rezulta ca nu se afla in incetare de plati fata de niciunul dintre creditorii sai, iar ca dovada incetarii platilor incumba autorului cererii, creditoarea.

Curtea infirma acest ultim argument al debitoarei, fata de dispozitiile art. 1202 alin. 1 cod civil, potrivit cu care prezumtia legala dispensa de dovada pe cel in favoarea caruia opereaza, revenind in acest caz debitoarei sarcina rasturnarii sale. Curtea reafirma ca, in conditiile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 si pct. 12 din Legea nr. 85/2006 debitoarea este prezumata in insolventa, permutand astfel sarcina probei de natura a infirma instalarea insolventei catre SC RI SA.

Or, prin situatia platilor infatisata la dosar, acte emanate de la debitoare, aceasta releva instantei dovada ca in perioada decembrie 2004-februarie 2005 a efectuat plati in favoarea unor creditori. Acest simplu fapt nu poate totusi sa aiba functia de a infirma starea de insolventa, in masura in care, insolventa este definta ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. In fapt, prin actele infatisate in cauza debitoarea nu releva instantei situatia lichiditatilor sale disponibile spre plata creantelor exigibile, ci doar imprejurarea ca in perioada aratata au operat plati, aspect care nu are functia caracterizarii starii patrimoniului SC RI SA din perspectiva art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Astfel Curtea considera ca si aceasta parare a contestatoarei debitoare este nefondata, si apreciaza ca hotararea primei instante nu poate fi considerata corect intemeiata pe dispozitiile art. 696 cod comercial, text inactiv.

In consecinta, Curtea apreciaza ca, fata de argumentele de fapt si de drept prezentate si in raport de criticile formulate de catre recurenta, solutia primei instante asupra contestatiei debitoarei s-a intemeiat pe o gresita evaluare a situatiei de fapt si pe o aplicare gresita a legii, astfel ca, in fata de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă si art. 312 ain. 3 si 4 Cod procedură civilă, adimitand recursul, va respinge ca nefondata aceasta contestatie.

In continuare, Curtea retine, considerand si expunerile anterioare, ca in cauza recurenta creditoare SC AA SA detine impotriva debitoarei o creanta certa, lichida si exigibila pe o perioada mai mare de 30 zile, depasind valoarea prag de 10.000 lei (creanta cerditoarei fiind de 1.287.507,4702 lei), justificand intarirea prezumtiei iuris tantum de insolventa a debitoarei, prezumtie nerasturnata in cadrul probatoriilor administrate, astfel ca, in aceste conditii si vazand si dispozitiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, va admite cererea creditoarei, deschizand procedura insolventei impotriva debitoarei SC RI SA.

In baza considerentelor prezentate, admitand recursul, Curtea va modifica in partea sentinta atacata, respingand contestatia debitoarei si dispunand deschiderea procedurii insolventei impotriva acesteia.

Domenii speta

Spete similare