Contestatie împotriva măsuri administrator judiciar

Sentinţă civilă 707 /SIND din 13.06.2016


Şedinţa publică din  data de 13 mai 2016

Completul constituit din:

PREŞEDINTE – SLE

GREFIER – MM

Pentru  astăzi  fiind  amânată  pronunţarea  asupra contestaţiei formulată de contestatoarea SC L DSRL, în contradictoriu cu pârâţii: Cabinetul Individual de Insolvenţă ŢM, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC ISRL şi cu SC ITS SRL, împotriva procesului verbal de licitaţie din data de 18.03.2016, respectiv împotriva măsurii administratorului judiciar de declarare ca admisibilă a ofertei participantului SC ITS SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică  din 12 mai 2016, în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art.396 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data  de 13 mai 2016.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constată că prin cererea înregistrată la grefa instanţei la data de 28.03.2016  contestatoarea SC L DSRL  a solicitat:

-anularea măsurii luate de administratorul judiciar în cadrul comisiei de licitaţie, constând în considerarea ca admisibilă a ofertei participantului SC ITSS SRL, acesta având în realitate calificativul ,,descalificat’’;

-invalidarea parţială a procedurii de licitaţie şi anularea procesului verbal de licitaţie/ adjudecare din data de 18.03.2016, întocmit de administratorul judiciar al debitoarei SC I SRL;

-obligarea administratorului judiciar la reluarea procedurii de licitaţie de la ultimul act valabil şi stabilirea câştigătorului dintre ofertele admisibile cu excluderea ofertei pârâtei de ordin 2;

-suspendarea executării procedurii de adjudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin 4 din Legea 85/2006;

În motivarea contestaţiei se arată în esenţă că în mod greşit  administratorul  judiciar a  considerat admisibilă oferta depusă de către pârâta de ordin 2 -  SC IT S SRL, în contextul  în care aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie.

Astfel, se arată că nu au fost respectate dispoziţiile art.10 din Regulamentul privind valorificarea bunurilor debitoarei, în sensul că nu a fost depusă cu 24 ore înaintea licitaţiei dovada plăţii procentului de 10% din preţul de strigare, pentru pachetul de bunuri adjudecat, pârâta depunând o filă CEC datată 18.03.2016, data licitaţiei.

Se prezumă astfel că această filă CEC nu a fost depusă în termen, motiv pentru care administratorul judiciar ar fi trebuit să excludă acest participant de la licitaţie. Mai arată contestatoarea că fila CEC ar fi fost retrasă de la dosarul pârâtei, în consecinţă acesta era incomplet la momentul aprecierii asupra îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie.

Un alt argument în susţinerea contestaţiei este acela că suma menţionată în cuprinsul filei CEC nu a fost consemnată în contul debitoarei la momentul desfăşurării licitaţiei, ori fila CEC fiind emisă în data de 18.03.2016 – ziua desfăşurării licitaţiei nici nu ar fi fost posibil ca banii să fi fost debitaţi în contul debitoarei.

 Se solicită admiterea contestaţiei, cu consecinţa suspendării executării procedurii de licitaţie, respectiv de adjudecare.

 Administratorul judiciar prin punctul de vedere depus a arătat că a procedat la verificarea documentelor depuse ce către cei trei participanţi la licitaţie, sens în care a constatat că toţi participanţii îndeplinesc condiţiile de participare, motiv pentru care a urmat procedura de licitaţie conform celor stabilite prin adunarea generală a creditorilor debitoarei.

Se arată că susţinerile contestatoarei potrivit cărora fila CEC depusă de către SC ITS SRL ar fi fost retrasă de la dosar nu sunt dovedite în nici un mod, iar faptul că suma consemnată pe fila CEC a intrat în contul debitoarei ulterior, reprezintă o consecinţă normală, întrucât, aceasta urmează a fi decontată la momentul prezentării acesteia la bancă, fila CEC reprezentând un instrument de plată.

Pârâta SC ITS SRL a arătat prin întâmpinarea depusă la fila 44 că susţinerile contestatoarei sunt vădit nefondate, întrucât au fost respectate toate condiţiile stabilite de art. 10 din Regulamentul de valorificare a bunurilor debitoarei.

Se arată aşadar că toate documentele prevăzute de regulamentul menţionat au fost depuse în data de 17.03.2016, inclusiv fila CEC cu consemnarea sumei de 75.240 lei, sumă care a şi intrat de altfel în contul debitoarei, fiind depus un extras de cont nr. 56/21.03.2016.

Se arată că afirmaţiile contestatoarei în sensul că fila CEC ar fi fost retrasă de la dosar nu sunt probate iar faţă de faptul că fila CEC poartă data de 18.03.2016 nu poate susţine afirmaţiile contestatoarei, deoarece este fără putinţă de tăgadă că fila CEC – fiind un instrument de plată, putea fi emisă şi în alb, adică fără menţionarea la momentul emiterii sale a tuturor menţiunilor prevăzute de art. 1 din Legea 59/1934.

Astfel, cecul putea să poarte şi o dată ulterioară, conform înţelegerii părţilor cu privire la scadenţa obligaţiei de plată. Se arată că data cecului nu reprezintă un element esenţial pentru valabilitatea sa. De altfel, data menţionată era data scadentă, respectiv data licitaţiei şi a datei la care urma ca fila CEC să fie prezentată la plată. Se solicită respingerea contestaţiei.

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că prezenta contestaţie este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

 Din verificarea înscrisurilor depuse, rezultă că procedura licitaţiei publice s-a desfăşurat conform celor stabilite de către adunarea creditorilor, sub coordonarea administratorului judiciar care a stabilit condiţiile de participare la licitaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Regulamentul pentru valorificarea bunurilor debitoarei, ofertanţii au obligaţia de a depune la sediul organizatorului licitaţiei cu cel puţin 24 ore înainte de începerea licitaţiei, următoarele documente.

-dovada consemnării în contul societăţii comerciale vânzătoare a 10% din preţul de strigare al grupei bunurilor ce urmează a se vinde prin licitaţie. Modalităţile de plată a garanţiei de participare sunt: virament prin ordin de plată, vizat de bancă sau filă CEC;

-actul care atestă împuternicirea acordată persoanei care reprezintă ofertantul în şedinţa de licitaţie ;

-alte documente specifice(…).

În cauza de faţă se constată din înscrisurile depuse că SC ITS SRL a făcut dovada depunerii tuturor documentelor necesare pentru selecţia în vederea participării la licitaţie.

Astfel, s-a făcut dovada depunerii filei CEC cu consemnarea sumei de 75.240 lei, sumă care a şi intrat de altfel în contul debitoarei, fiind depus şi extrasul de cont nr. 56/21.03.2016.

În acest context, susţinerile contestatoarei potrivit cărora documentaţia depusă de către pârâta SC I TS SRL a fost incompletă, fila CEC fiind retrasă de la dosarul de licitaţie nu  sunt dovedite prin nici un mijloc de probă. Faptul că fila CEC are menţionată data de 18.03.2016 – data licitaţiei nu poate face dovada faptului că acest înscris nu putea să fie la dosarul de licitaţie în data de 17.03.2016, data menţionată de către emitentul cecului fiind data scadentă, la care instrumentul de plată urma să fie prezentat la plată.

De altfel, contestatoarea susţine că această filă CEC ar fi fost retrasă din documentaţia depusă, însă nici această afirmaţie nu este dovedită prin nici un mijloc de probă, dimpotrivă este infirmată de susţinerile administratorului judiciar, ale pârâtei SC ITS SRL precum şi cele ale reprezentantului comitetului creditorilor care se coroborează cu înscrisurile  depuse în probaţiune de către administratorul judiciar la solicitarea reprezentantului convenţional al contestatoarei, la termenul din 12.05.2016.

În ceea ce priveşte modalitatea de completare a filei CEC, instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 67 din Normele cadru nr. 7/1994, stabilite de BNR, privitoare la comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi reglementările ulterioare, creditorul are posibilitatea emiterii unui cec în alb, care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar uneori şi o parte a menţiunilor prevăzute la art. 1 din Legea 59/1934. Punctul 68 al Normelor cadru prevede că menţiunile care lipsesc trebuie completate atunci când posesoriul prezintă cecul la plată.

Ori, faţă de aceste dispoziţii legale, fila cec reprezentând un instrument de plată, în mod evident, data menţionată în cuprinsul său, nu poate constitui un element esenţial pentru valabilitatea acesteia. Prin urmare, nu pot fi înlăturate susţinerile pârâtei în sensul că simplul aspect al menţionării datei de 18.03.2016 pe fila CEC nu poate însemna că aceasta nu ar fi putut fi emisă la un moment anterior.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei în sensul că suma consemnată pe fila CEC nu se afla în contul debitoarei la momentul desfăşurării licitaţiei, instanţa constată că acestea sunt nejustificate şi nu pot conduce la anularea procesului verbal de licitaţie, respectiv de adjudecare, întrucât, utilizarea filei CEC ca şi instrument de plată nu presupune existenţa efectivă a sumei în contul debitat. Doar prin introducerea filei CEC la decontare se va alimenta contul cu suma respectivă. De altfel administratorul judiciar a precizat că a prezentat fila CEC la bancă în prima zi lucrătoare ulterioară datei licitaţiei, moment la care suma consemnată a intrat în contul de lichidare, fiind depus extrasul de cont nr. 56/21.03.2016.

De altfel, din cuprinsul procesului verbal de licitaţie depus la dosarul cauzei rezultă că la momentul desfăşurării licitaţiei contestatoarea nu a invocat vreo obiecţiune, aceasta nefiind exclusă de la participarea la licitaţie. Bunurile au fost atribuite licitatorului care a oferit preţul cel mai mare, conform procedurii care s-a desfăşurat în interesul creditorilor, astfel încât, nu se poate reţine prejudicierea contestatoarei în nici un mod prin organizarea licitaţiei de către administratorul judiciar.

Faţă de aceste considerente, judecătorul sindic constată că prezenta contestaţie este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca fiind nefondată contestaţia formulată de către contestatoarea SC LD SRL, cu sediul……, în contradictoriu cu CII Ţ cu sediul în Braşov, ITS SRL, cu sediul în, împotriva procesului verbal de licitaţie publică/adjudecare din data de 18.03.2016, privind bunurile debitoarei SC I SRL, întocmit de administratorul judiciar.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de  zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.05.2016.

PRESEDINTE GREFIER

SLE  MM