Incuviintare executare silita pe teritoriul Romaniei a hotararii de incredintare minor.

Sentinţă civilă 492 din 12.11.2019


Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.09.2019, sub nr. X/104/2019, reclamanta D V M, în contradictoriu cu pârâtul T M C, a solicitat încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a deciziei nr. X/17 pronunţată de Tribunalul pentru minori din Genova din data de 22.02.2017 în dosarul nr. X/12 DP privind încredinţarea minorului T E M, născut la data de xx.xx.2011.

În motivare, reclamanta arată că, în fapt, prin sentinţa civilă nr. X/03.06.2019 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2018 a solicitat şi i s-a admis cererea privind recunoaşterea pe teritoriul statului român a hotărârii Tribunalului pentru minori din Genova, Italia, reunit în camera de consiliu la 22.02.2017 nr. X/12DP X X/17 prin care îl declara pe T C M decăzut din exercitarea drepturilor şi a puterilor inerente răspunderii părinteşti asupra fiului T E M, întrerupt orice contact cu fiul, revocă încredinţarea lui T E M primăriei din V şi prin efect îl încredinţează exclusiv mamei D V M. Îl obligă şi îl condamnă pe T C M să îi plătească lui D V M  cu titlu de contribuţie pentru întreţinere pentru fiul T E M suma de 200 lunar ce cuprinde tot, din data de 20.11.2012 de reevaluat anual.

Având în vedere faptul că pârâtul T M C domiciliat în B, str.  nr. , judeţul O, se sustrage de la plata oricărei sume către fiul său, sume necesare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorului, reclamanta solicită şi încuviinţarea executării silite a deciziei nr. X/17 pronunţată de către Tribunalul pentru minori din Geneva din data de 22.02.2017 în dosarul nr. X/12 DP privind încredinţarea minorului T E M născut la data de xx.xx.2011.

In drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 1103 NCPC.

În susţinerea cererii, înţelege să facă dovada cu înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/03.06.2019 pronunţată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2018 (f.10-11) – rămasă definitivă prin neapelare, instanţa a admis cererea reclamantei D V M, în contradictoriu cu pârâtul T M C, având ca obiect exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi a hotărârilor străine). Astfel, s-a dispus recunoaşterea în România a deciziei nr. X/17 pronunţată de  Tribunalul pentru minori din Genova din data de 22.02.2017 în dosarul nr. X/12, prin care instanţa străină îl declara pe T C M decăzut din exercitarea drepturilor şi a puterilor inerente răspunderii părinteşti asupra fiului T E M, întrerupt orice contact cu fiul, revocă încredinţarea lui T E M primăriei din V şi prin efect îl încredinţează exclusiv mamei D V M. Îl obligă şi îl condamnă pe T C M să îi plătească lui D V M  cu titlu de contribuţie pentru întreţinere pentru fiul T E M suma de 200 Euro lunar ce cuprinde tot, din data de 20.11.2012 de reevaluat anual (conform traducerii autorizate a hotărârii, aflată la f.12-15 dosar).

În raport de situaţia de fapt reţinută mai sus, în drept instanţa reţine că potrivit art.1.103 C.proc.civ., (1) Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.

(2) Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte condiţiile încuviinţării executării, art. 1.104 dispune că executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.096, precum şi a celei ca hotărârea să fie executorie potrivit legii statului de sediu al instanţei care a pronunţat-o.

(2) Dispoziţiile art. 1.097 şi 1.098 (respectiv cele referitoare la motivele de refuz ale recunoaşterii înscrisurilor şi a hotărârilor străine şi cele privind neexaminarea pe fond a hotărârii străine şi la modificarea ei de către instanţa naţională) sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării.

Potrivit art. 1.105 C.proc.civ., cererea de încuviinţare a executării, întocmită în condiţiile prevăzute la art. 1.100, va fi însoţită şi de dovada caracterului executoriu al hotărârii străine, eliberată de instanţa care a pronunţat-o.

În raport de dispoziţiile legale precitate, tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse pentru încuviinţarea executării silite a respectivei hotărâri străine, în sensul că, fiind recunoscută prin sentinţa civilă nr. X/03.06.2019 pronunţată de către Tribunalul Olt, s-a stabilit că reprezintă o hotărâre străină în sensul legii, care a avut în vedere legea aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, neexistând motive de refuz ale recunoaşterii. În plus, conform certificatului prev. de art. 39 din Reg. CEE nr. 2201/2003, hotărârea străină este executorie în conformitate cu legislaţia statului membru de origine.

Prin urmare, în temeiul art. 1.106 C.proc.civ., instanţa urmează să a admite prezenta cerere, încuviinţând executarea silită, în toate modalităţile de executare, prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. X/17 pronunţată de Tribunalul pentru minori din Genova din data de 22.02.2017 în dosarul nr. X/12 DP privind încredinţarea minorului T E M, născut la data de xx.xx.2011 şi plata sumei de 200 Euro lunar, cu titlu de contribuţie pentru întreţinere pentru fiul T E M, împotriva pârâtului debitor  T M C.

Data publicarii pe portal: 19.12.2019

Domenii speta