Articolul 445 C.proc.civ.. Obligativitatea procedurii prevăzute de art. 442 - 444 C.proc.civ.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, înscris în dispoziţiile art. 7 alin. (1) C.proc.civ. este cel al legalităţii, textul menţionând expres că: „Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în procesul civil.”

Articolul 457 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală de „Legalitatea căii de atac” nu reglementează decât o aplicare particulară a principiului legalităţii.

Legalitatea căilor de atac înseamnă că acestea sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Este ceea ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. 1 C.proc.civ.: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.

Textul instituie o regulă cu valoare de principiu constituţional, câtă vreme articolul 129 din legea fundamentală, proclamă dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, arătând – totodată – că aceasta se poate face numai „în condiţiile legii”.

Curtea de apel constată că, potrivit articolului 425 alineat (1) C.proc.civ. („Conţinutul hotărârii”) hotărârea va cuprinde: „c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate”.

Instanța de control judiciar notează că articolul 444 C.proc.civ. stabilește – în următorii termeni – procedura de urmat în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cereri: „(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. (2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.

În conformitate cu art. 445 C.proc.civ., purtând denumirea marginală „Obligativitatea procedurii”: „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444”.

În speță, se observă că judecătorul sindic nu s-a pronunțat, prin dispozitiv, asupra cererii apelantei și că aceasta din urmă nu a recurs la procedura completării hotărârii, care are caracter obligatoriu, art. 445 C.proc.civ. instituind un caz de inadmisibilitate a căii de atac. În această situație, apelul se vădește inadmisibil, fiind respins ca atare. Excepția inadmisibilității căii de atac este una de procedură, absolută și peremptorie, astfel încât incidența sa împiedică examinarea oricăror critici formulate de apelantă. 

Domenii speta

Spete similare