Contestație în anulare. Noțiunea de „eroare materială”, în sensul articolului 503 alineat (2) punctul 2 Cod procedură civilă

Codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată – în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege – să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Este de observat că reglementarea internă trebuie interpretată și aplicată în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reamintit că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului „res iudicata”, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o noua analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Mitrea vs. România, cererea 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008).

Curtea de apel reține că legiuitorul distinge două categorii de contestații în anulare, cea de drept comun, întemeiată pe dispozițiile articolului 503 alineat (1) și contestația în anulare specială, la care se referă articolul 503 alineat (2).

Conform articolului 503 alineat (1) Cod procedură civilă, o hotărâre definitivă poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În ceea ce privește contestația în anulare specială, curtea notează că, potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 503 alineat (2) din Codul de procedură civilă: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”.

În conformitate cu alineatul (3) al art. 503 - dispozițiile alineatului (2) punctele 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Curtea constată că punctul 2 – invocat în contestația în anulare de față – se referă la „erori materiale” în sensul de greșeli evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului, precum: respingerea greşită a unui apel ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind vorba despre un text de excepţie, se cuvine ca noţiunea de „erori materiale” să fie interpretată restrictiv iar nu extensiv şi – ca atare – pe această cale nu pot fi contestate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Instanța învestită cu prezenta cale extraordinară de atac observă că niciuna dintre pretinsele greșeli ale instanței de apel nu poate fi subsumată conceptului de „eroare materială” din articolul 503 alineat (2) punctul 2, astfel cum textul procedural se interpretează și se aplică în contestația în anulare.

Curtea observă că se pretinde – de contestatoare – că propunerea privind imobilele din sat C. la care face referire instanţa de apel a fost eronat reţinută, întrucât nu ar exista o asemenea propunere, dar aceasta ar constitui o greșeală de judecată, iar nu o „eroare materială”. Similară este situația propunerilor concrete de vânzare înscrise la pct. 2 - 7 ale ordinii de zi aferente şedinţei din 23.08.2017, despre care susțin contestatoarele că ar fi fost greșit înțelese de instanța de apel.

În pofida celor arătate în contestația în anulare, o eventuală confuzie între raportul de evaluare reglementat prin art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și raportul de evaluare prevăzut de art. 116 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ nu ar reprezenta o eroare materială comisă de instanţa de apel, ci tot o greșeală de judecată, care nu poate fi valorificată în contestația în anulare.

În fine, aceeași este și situația pretinsei absenţe a raportului prevăzut de art. 117 alin. (2), la care se referă de SC „M.U.” SRL, prin administrator special și F.A.

Raportat considerentelor expuse, curtea constată că nu este aplicabil art. 503 Cod procedură civilă și respinge contestația în anulare.

Domenii speta

Spete similare