Hotărâre de constatare a perimării. Limitele controlului legalităţii acestei hotărâri în recurs.

Prin sentinţa civilă nr. 731 din data de 19.17.2017, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins acţiunea civilă având ca obiect „fond funciar”, formulată de către reclamantele A. şi B., pârâţi fiind Comisia Locală de fond funciar C., Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcţia Silvică, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice –Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a luat act că numitul D. a renunţat la cererea de intervenţie formulată.

Prin decizia civilă nr. 1503 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia I Civilă a admis excepţia perimării cererii de apel, invocată din oficiu, şi a constatat perimată cererea de apel formulată de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 731/19.07.2017 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, A. şi B..

În motivare au arătat că în mod greşit instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia perimării, deoarece ele invocaseră, fiecare, excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivat de faptul că nici personal şi nici printr-un reprezentant convenţional nu au formulat apel, excepţie care trebuia examinată cu prioritate.

De asemenea, recurentele au arătat că pentru data de 11 decembrie 2018 au înaintat la dosar o cerere de amânare, motivată de probleme de sănătate.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de reclamante, în raport de lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 416 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată”.

Dispoziţiile art. 417 şi 418 Cod procedură civilă prevăd cazurile de întrerupere şi de suspendare a cursului perimării, iar potrivit dispoziţiilor art. 429 alin. (1) Cod procedură civilă „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (2) Cod procedură civil, „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare”.

Aşadar, controlul legalităţii unei astfel de hotărâri în calea de atac a recursului este limitat la „constatarea perimării”, respectiv la analiza motivelor, indicate de partea interesată în termen legal, referitoare la respectarea dispoziţiilor legale anterior citate. Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentelor potrivit căreia instanţa de apel avea a analiza mai întâi excepţia lipsei calităţii lor procesuale, respectiv susţinerile lor privind faptul că nu au declarat apel în cauză.

Prin încheierea şedinţei de judecată din data de 24 aprilie 2018, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 242 al. (1) Cod procedură civilă, constatând că judecarea cauzei este împiedicată din vina apelantelor care, deşi au primit adresele prin care li se punea în vedere să se prezinte personal la termenul de judecată, având asupra lor actele de identitate, pentru a preciza dacă cererea de apel a fost semnată de ele şi dacă înscrisurile înaintate la dosar au fost întocmite de ele, nu au dat curs acestei solicitări a instanţei. Această încheiere le-a fost comunicată recurentelor, iar împotriva acesteia au avut deschisă calea de atac a recursului, pe toată durata suspendării, cale de atac de care nu au uzat.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu de instanţă, conform dispoziţiilor art. 420 al. (1) Cod procedură civilă, în vederea constatării perimării, la data de 30 octombrie 2018, fiind stabilit termen de judecată în acest sens la data de 11 decembrie 2018.

Împrejurarea că pentru acest termen de judecată recurenta A. a înaintat la dosar o cerere de amânare nu este de natură a determina modificarea deciziei atacate, câtă vreme termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) Cod procedură civilă se împlinise la data de 24 octombrie 2018.

De altfel, contrar susţinerilor din memoriul de recurs, cererea de amânare nu cuprinde referiri la starea de sănătate a celor două apelante, ci este motivată de A. prin faptul că nu a luat cunoştinţă de apelul formulat, care nu a fost declarat de ea (aspect ce a determinat suspendarea judecăţii).

În conformitate cu dispoziţiile art. 422 alin. (1) Cod procedură civilă, „perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură făcute în acea instanţă”. Altfel spus, perimarea cererii de apel echivalează cu lipsa acesteia. Or, în condiţiile în care recurentele pretind că „nu au calitate procesuală activă” pentru că nu au declarat apel în cauză, faţă de efectele pe care le produce perimarea cererii, acestea nu ar mai avea interes să critice hotărârea care constată perimarea, respectiv să solicite instanţei de recurs să se pronunţe asupra „excepţiei” invocate.

Aşa fiind, Curtea, constatând că nu sunt date în cauză motivele de nelegalitate indicate de recurente, văzând şi dispoziţiile art. 496 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare