Încetare de drept a contractului individual de muncă. Persoană reîncadrată în executarea sentinţei primei instanţe. Îndreptăţirea la concediul de odihnă pentru munca efectiv prestată până la soluţionarea definitivă a litigiului

Decizie 644 din 10.06.2019


Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 02.08.2018, înregistrată cu numărul de dosar 2787/86/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Creşa de copii B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate începând cu data de 11.11.2017 nulitatea contractului său individual de muncă nr. 122/3.02.2014 încheiat pe durată nedeterminată cu pârâta; obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin pentru concediul neefectuat în anul 2017 (20 de zile) - respectiv suma de 2.470 lei; obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei concediului medical pentru perioada 01.11.2017 - 10.11.2017, în cuantum de 1.120 lei; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată reclamanta că la data de 22.01.2014 s-a pensionat pentru limită de vârstă, conform Deciziei nr. 317503/22.01.2014.

La data de 3.02.2014 pârâta a încheiat contractul individual de muncă nr. 122/03.02.2014, pe durată nedeterminată, în condiţiile art. 22 alin. (7) din OUG nr. 144/2008.

La data de 13.01.2017 pârâta a emis Decizia nr. 4/13.01.2017, de încetare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. c) Codul muncii.

Decizia a fost anulată pentru acest temei de drept, prin sentinţa civilă nr. 397/03.04.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. ....

Prin Decizia nr. 19/10.04.2017 a fost reintegrată în muncă până la data de 01.11.2017 şi a primit drepturile salariale reprezentând salariul pentru perioada 03.02.2014-01.11.2017.

La data de 01.11.2017 a intrat în concediu medical, conform certificatului medical seria CCMAK nr. .... din 01.11.2017, depus la pârâtă.

La aceeaşi dată, pârâta a emis Decizia nr. 42/01.11.2017 de încetare a contractului individual de muncă, cu încălcarea art. 60 din Codul muncii, în condiţiile în care începând cu data de 01.11.2017 se afla în concediu medical.

La data de 05.07.2018 a solicitat pârâtei să-şi dea acordul, în temeiul art. 57 alin. (6) Codul muncii, pentru constatarea nulităţii contractului de muncă nr. 122/03.02.2014, încheiat pe o durată nedeterminată.

Pârâta a refuzat, ceea ce a determinat-o să formuleze prezenta acţiune.

În drept, au fost invocate art. 57 alin. (7) Codul muncii pentru nulitatea contractului de muncă, art.146 alin. (4) Codul muncii pentru compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în 2017 şi concediul pentru incapacitate temporară de muncă, coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. c) şi lit. n) raportat la art. 50 lit. b) Codul muncii.

În dovedirea acţiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pârâta Creşa B., prin întâmpinarea depusă la data de 30.08.2018, a solicitat respingerea acţiunii.

În fapt, se arată că acţiunea este făcută de asemenea manieră, pentru inducere în eroare şi obţinere pe această cale a capetelor 2 şi 3 din cerere (deja tranşate în alte dosare), prin considerarea drepturilor băneşti şi concediului ca legate de nulitate şi nu de încetare contract.

Contractul de muncă a încetat de drept ca urmare a unei interdicţii legale (OG 144/2008, art. 22), aşa cum s-a stabilit în dosarul ... Tribunalul iniţial a admis, iar Curtea, prin Decizia civilă 669/2017, a respins acţiunea. Decizia 669/2017 a rămas în fiinţă şi după încercarea de revizuire, obiect al dosarului.... al Curţii de Apel Suceava - Decizia 1078/ 14.12.2017, şi în Dosar nr. ...- Sentinţa civilă nr. 166/29.01.2018 a Tribunalului Suceava, Decizia civilă nr. 533/21.06.2018 a Curţii de Apel Suceava, cu cerere de strămutare respinsă prin încheierea ../18.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosar nr. ....

Se menţionează că şi pentru acest dosar s-a făcut cerere de strămutare, cu termen la 2 octombrie 2018 - Dosar nr. ... al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Art. 56 şi art. 57 Codul Muncii privesc cazurile de încetare de drept a contractului de muncă, unele care nu pot fi acoperite sub nici o formă şi altele care pot fi acoperite prin emiterea unui act corect.

În cazul de faţă, încetarea contractului a avut loc în baza interdicţiei legale din legea specială (OG nr. 144/2008) şi după două hotărâri definitive nu se mai poate introduce o cerere în care să se solicite nulitatea aceluiaşi contract (din 2014).

Odată că e autoritate de lucru judecat pe capetele de cerere 2 şi 3, iar prin schimbarea pe „nulitate” nu şi pentru punctul 1 al acţiunii, apoi faţă de termenul de introducere a unei astfel de acţiuni prevăzute de art. 268 Codul muncii cu art. 211 Legea 62/2011 (lit. b), contestatoarea nu mai este în termenul prevăzut de lege pentru acţiune.

Încadrarea pe art. 57 alin. (7) apare ca special făcută pentru obţinerea pe altă cale a punctelor 2 şi 3 din acţiune şi nu concordă cu solicitarea nulităţii pe acordul părţilor.

Cu privire la decizia de reîncadrare nr. 19/10.04.2017, a se observa motivarea dată de Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 533/21.06.2018.

În dovedirea susţinerilor din întâmpinare s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea din 20.12.2018, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile autorităţii de lucru judecat, tardivităţii şi lipsei de interes, excepţii invocate prin întâmpinare, pentru motivele prezentate în respectiva încheiere.

Pentru justa soluţionare a cauzei instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin sentinţa nr. 60 din 28 ianuarie 2019, Tribunalul Suceava a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în cursul anului 2017, calculat proporţional prin raportare la zilele lucrate în perioada 01.01.2017-16.01.2017 şi 10.04.2017-01.11.2017, precum şi la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, calculat proporţional cu pretenţiile admise.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

În fapt, reclamanta s-a pensionat la data de 22.01.2014 pentru limită de vârstă, conform Deciziei nr. 317503/22.01.2014.

La data de 03.02.2014 pârâta a încheiat contractul individual de muncă nr. 122/03.02.2014, pe durată nedeterminată, în condiţiile art. 22 alin. (7) din OUG nr. 144/2008, iar la data de 13.01.2017 pârâta a emis Decizia nr. 4/13.01.2017, de încetare a contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. c) Codul muncii. Această din urmă decizie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 397/03.04.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. ... Drept urmare, prin Decizia nr. 19/10.04.2017 reclamanta a fost reintegrată în muncă până la data de 01.11.2017 şi a primit drepturile salariale reprezentând salariul pentru perioada 03.02.2014-01.11.2017.

Solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea contractului individual de muncă nr.122/03.02.2014 nu poate fi reprimită raportat la motivarea Curţii de Apel, prin care se explică situaţia reclamantei faţă de dispoziţiile OUG 144/2008. Derogarea dată de această ordonanţă se referă strict la sistemul sanitar, unde vârsta maximă pentru asistenţii medicali este 65 ani, vârstă pe care contestatoarea o are deja împlinită (anul naşterii 1951). De asemenea, tribunalul a constatat că în prezenta cauză nu se invocă niciun motiv de nulitate a contractului individual de muncă, care să fi existat la data încheierii acestuia.

La data încheierii contractului individual de muncă nr.122/03.02.2014, după data pensionării pentru limită de vârstă, reclamanta avea vârsta de 63 de ani, vârsta standard de pensionare, caz în care nu-i puteau fi aplicate dispoziţiile OUG nr.144/2008, care se referă strict la asistenţii medicali ce aparţin de Ministerul Sănătăţii (şi nu asistentului care este inclus în sistemul de salarizare asimilat la Familia ocupaţională sănătate, asistenţă socială).

Prin decizia nr. 42 din 01.11.2017 s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatoarei A. faţă de decizia civilă nr. 669/2017 a Curţii de Apel Suceava, prevederile art. 22 alin 4 din OUG 144/2008 şi art. 11 din Legea 53/2003.

Prin decizia civilă nr. 669/2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. .., s-a respins cererea contestatoarei de reintegrare în funcţia de asistent medical principal şi plata drepturilor salariale începând cu data de 16.01.2017, având în vedere art. 22 al. 4 din OG nr. 144/2008, care prevede interdicţia legală ca după împlinirea vârstei de 65 de ani, aceasta să mai poată profesa în sistemul public.

S-a reţinut de către Curtea de Apel în considerentele deciziei că excepţia de la această interdicţie, prevăzută în art. 22 alin. 7 din O.U.G. nr. 144/2008, nu a fost invocată de părţi.

În concluzie, s-a arătat că având în vedere că la data de 16.01.2017 reclamanta-intimată depăşise vârsta limită de 65 de ani până la care putea profesa în sistemul public, aceasta nu mai poate continua activitatea în cadrul apelantei-instituţie publică, întrucât se încalcă dispoziţiile art. 11 din Codul muncii, conform cărora „clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă”.

Aspectele invocate prin contestaţie au fost analizate de Curtea de Apel Suceava, a fost avut în vedere contractul individual de muncă nr. 122 din 3.02.2004 încheiat pe durată nedeterminată şi s-a reţinut cu putere de lucru judecat că, întrucât la data de 16.01.2017 reclamanta-intimată depăşise vârsta limită de 65 de ani până la care putea profesa în sistemul public, aceasta nu mai poate continua activitatea în cadrul apelantei-instituţie publică întrucât se încalcă dispoziţiile art. 11 din Codul muncii, conform cărora “clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă“.

Faţă de cele reţinute cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Suceava în decizia civilă nr. 669/2017 în legătură cu data încetării de drept a contractului individual de muncă, tribunalul a înlăturat şi susţinerile contestatoarei în legătură cu nulitatea deciziei pentru că produce efecte retroactive.

Astfel, tribunalul a constatat că, faţă de încetarea de drept a contractului individual de muncă, este irelevantă în cauză situaţia că în perioada 01.11.2017-11.11.2017 contestatoarea s-a aflat în concediu medical.

În urma analizării perioadelor lucrate efectiv în cursul anului 2017, în funcţie de soluţiile pronunţate de instanţa de judecată şi amintite mai sus, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la plata indemnizaţiei concediului de odihnă aferentă perioadelor 01.01.2017-16.01.2017 şi 10.04.2017-01.11.2017, motiv pentru care prima instanţă a admis acest capăt de cerere, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta Creşa de Copii B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului s-a arătat că deşi Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 669/2017 a respins cererea de reintegrare formulată de A. începând cu data de 16.01.2017, precum şi plata retroactivă a drepturilor salariale, tot cu aceeaşi dată, prima instanţă nu a luat în considerare aceste argumente, încălcând practic o hotărâre judecătorească a unei instanţe de control.

În ciuda faptului că la dosarul cauzei au fost depuse copii de pe sentinţele date în dosarul civil nr. .., prima instanţă nu a luat în considerare aceste argumente temeinice invocate de către apelanta pârâtă, contrazicând cele statuate de Curtea de Apel, prin acordarea de către reclamantă a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în cursul anului 2017, calculat proporţional prin raportare la zilele lucrate în perioada 01.01.2017-16.01.2017 şi 10.04.2017-01.11.2017, precum şi la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.

A apreciat apelanta pârâtă că admiterea acestor pretenţii echivalează cu faptul că tribunalul a apreciat ca fiind valid contractul individual de muncă al intimatei pârâte A. până la data de 01.11.2017, ipoteză care însă, în opinia sa, contrazice în totalitate dispozitivul deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 669/2017.

A mai arătat apelanta pârâtă că sunt eronate concluziile la care a ajuns prima instanţă şi prin raportare la dispozitivul sentinţei civile nr. 669/2017 a Curţii de Apel Suceava.

Termenul de valabilitate al contractului de muncă al reclamantei A. nu poate depăşi data la care a fost dată sentinţa civilă nr. 669/2017 a Curţii de Apel Suceava, respectiv 28.09.2017, dacă per a contrario s-ar considera ca temeinic şi legal ceea ce susţine în dispozitiv prima instanţă.

A considerat apelanta pârâtă că se pune întrebarea de ce prima instanţă nu a acordat şi concediul medical solicitat de reclamantă, dacă a considerat valabil contractul individual de muncă până la data de 01.11.2017.

A apreciat că aceste concluzii sunt contradictorii, fără a avea o motivare logică şi legală.

O altă critică adusă sentinţei apelate vizează lipsa motivării acesteia în drept, evidenţiind apelanta pârâtă că nu a fost arătat temeiul legal în baza căruia pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în cursul anului 2017, calculat proporţional prin raportare la zilele lucrate în perioada 01.01.2017-16.01.2017 şi 10.04.2017-01.11.2017.

În dovedire, apelanta pârâtă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte probe a căror necesitate reiese din dezbateri ca fiind necesară soluţionării cauzei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466, art. 467, art. 468, art. 470 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Intimata reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia, apreciind ca fiind nefondate criticile aduse de apelanta pârâtă.

Apelanta pârâtă Creşa de Copii B. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele din cererea de apel.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477 şi art. 479 alin. 1 C.pr.civ., stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Apelanta critică hotărârea primei instanţe, prin care a fost obligată la plata către reclamantă a contravalorii concediului de odihnă neefectuat în cursul anului 2017, calculat proporţional zilelor efectiv lucrate, arătând că aceasta contravine deciziei nr. 669 din 28.09.2017 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. .., că nu este motivată în drept şi, respectiv, că este contradictorie faţă de soluţia de respingere a pretenţiei reclamantei privind plata indemnizaţiei concediului medical din perioada 01.11.2017-10.11.2017.

Prin decizia nr. 669/28.09.2017 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I Civilă, pronunţată în dosarul nr. .., a fost admis apelul declarat de pârâta Creşa B. împotriva sentinţei civile nr. 397/03.04.2014 a Tribunalului Suceava şi schimbată în parte această sentinţă, în sensul respingerii ca nefondate a cererilor reclamantei de reintegrare în funcţia de asistent medical principal şi de plată a drepturilor salariale începând cu data de 16.01.2017. Totodată, a fost păstrată dispoziţia din sentinţa atacată privind anularea deciziei de concediere nr. 4/13.01.2017 emisă de pârâtă.

În executarea sentinţei civile nr. 397/03.04.2014 a Tribunalului Suceava, pârâta a emis decizia nr. 19/10.04.2017, de reintegrare a reclamantei în funcţia de asistent medical principal, cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor salariale de la data de 16.01.2017 şi până la reintegrarea efectivă în unitate.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 669/28.09.2017 a Curţii de Apel Suceava, pârâta a emis decizia nr. 42/01.11.2017 prin care a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantei cu începere de la data de 16.01.2017. Această decizie a fost contestată de către reclamantă, iar prin decizia nr. 533/21.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. ..., definitivă, contestaţia a fost respinsă.

A reţinut instanţa de apel în considerentele acestei decizii că „…pârâta intimată era obligată să pună în executare sentinţa civilă nr. 397/03.04.2017 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării contestatoarei pe postul anterior ocupat, având în vedere caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârilor pronunţate în fond în materia litigiilor de muncă (art. 274 din Codul muncii). Însă, odată ce Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 669 din 28.09.2017 a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 397/03.04.2017 a Tribunalului Suceava, în sensul că a respins ca nefondate cererile reclamantei de obligare a pârâtei la reintegrarea în funcţia de asistent medical principal și la plata drepturilor salariale începând cu data de 16.01.2017, nu mai puteau fi menţinute efectele sentinţei puse în executare de pârâtă prin decizia nr.19/10.04.2017 cu privire la aceste dispoziţii.”

Aşadar, în perioadele 01.01-16.01.2017 şi 10.04-01.11.2017 reclamanta a desfăşurat activitate în cadrul pârâtei apelante, în funcţia de asistent medical principal, în baza contractului individual de muncă nr. 122/03.02.2014 şi, respectiv, a deciziei nr. 19/10.04.2017 emisă de pârâtă, decizie care şi-a încetat efectele la data de 01.11.2017, data emiterii deciziei nr. 42. De altfel, pârâta nu contestă acest aspect şi nici faptul că pentru activitatea desfăşurată în anul 2017 reclamanta a primit drepturile salariale cuvenite.

În conformitate cu dispoziţiile art. 144 din Codul Muncii, „dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.”

Conform dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Codul Muncii, „durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabileşte în contractul individual de muncă, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.”

Aceste dispoziţii legale sunt conforme Directivei nr. 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 04 noiembrie 2003, privind unele aspecte ale organizării timpului de muncă, care instituie obligaţia statelor membre de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin 4 săptămâni (art. 7 alin. 1).

CJUE a statuat, în hotărârea din 08 noiembrie 2018, dată în cauzele C-619/16 şi C-684/16, că „…dreptul Uniunii se opune ca un lucrător să îşi piardă în mod automat zilele de concediu anual plătit la care avea dreptul în temeiul dreptului Uniunii precum şi, în mod corelativ, dreptul la o indemnizaţie financiară în temeiul acestui concediu neefectuat, doar pentru faptul că nu a solicitat concediul înaintea încetării raportului de muncă (sau în perioada de referinţă). Aceste drepturi nu se pot stinge decât dacă lucrătorului i s-a oferit efectiv posibilitatea de către angajator, în special printr-o informare corespunzătoare din partea acestuia din urmă, de a efectua zilele de concediu în cauză în timp util, aspect care trebuie dovedit de angajator. Astfel, lucrătorul trebuie să fie considerat ca fiind partea vulnerabilă în cadrul raportului de muncă”.

Aşadar, pentru munca efectiv prestată în cursul anului 2017, reclamanta este îndreptăţită la concediu de odihnă.

Conform dispoziţiilor art. 146 alin. (4) din Codul Muncii, „compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”, cum este cazul în speţă.

Contrar opiniei apelantei, hotărârea primei instanţe nu contravine hotărârilor judecătoreşti menţionate, în prezenta cauză fiind în discuţie, astfel cum s-a arătat, recunoaşterea unui drept al reclamantei corelativ muncii efectiv desfăşurate la pârâtă în cursul anului 2017.

Tot astfel, este nefondată critica apelantei potrivit căreia hotărârea atacată este contradictorie şi fără o motivare logică, în raport de soluţia de respingere a cererii reclamantei privind plata indemnizaţiei de concediu medical pentru perioada 01.112017-10.11.2017.

Dreptul la concediul de odihnă şi dreptul la concediul medical au reglementări distincte, iar pentru a beneficia de concediu medical plătit persoana în cauză trebuie să aibă calitatea de „asigurat”, astfel cum este definită prin dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 158/2005, respectiv să realizeze venituri din desfăşurarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă. Or, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, perioada concediului medical menţionată de reclamantă, 01.11-11.11.2017, este ulterioară încetării de drept a contractului individual de muncă al acesteia, astfel că fostul angajator nu are vreo obligaţie legală sub acest aspect.

Cât priveşte critica apelantei privind nemotivarea în drept a sentinţei atacate, Curtea reţine că, într-adevăr, în considerentele hotărârii examinate nu se regăsesc temeiurile de drept pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pronunţată. Acest aspect nu este însă de natură a determina admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate astfel cum susţine apelanta, fiind complinit de instanţa de apel, cum mai sus s-a arătat.

Constatând că nu sunt date motivele invocate de pârâtă instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta