Drept procesual civil. Intervenţia voluntară accesorie

Drept procesual civil. Intervenţia voluntară accesorie

- art. 61 şi art. 64 Cod procedură civilă

Art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă stabileşte că „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare”, norma fiind aplicabilă atât în cazul intervenţiei principale, cât şi în cazul celei accesorii, iar art. 33 din acelaşi act normativ, prevede că interesul trebuie să fie personal. În situaţia intervenţiei accesorii, intervenientul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, distinct de a-l părţii pe care o apără, iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. Totodată, se mai are în vedere şi faptul că potrivit literaturii de specialitate, ca natură juridică, intervenţia accesorie este o simplă apărare, ori potrivit art. 32 alin. 2 Cod procedură civilă condiţia justificării interesului personal trebuie îndeplinită şi în cazul apărărilor.

Curtea a constatat că prin cererea de intervenţie accesorie s-a arătat că este susţinută poziţia procesuală a Prefectului Judeţului întrucât intervenienţii sunt cetăţeni ai Municipiului (…), interesaţi de arhitectura oraşului şi de legalitatea regulamentului aprobat prin HCL nr. 697/2018, care este o problemă de interes public, fără a fi invocat interesul propriu ce se urmăreşte a fi apărat prin cererea incidentală.

Ori, invocarea apărării doar a unui interes legitim public de către persoanele fizice interveniente nu poate justifica reţinerea îndeplinirii condiţiei interesului, necesară pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie, având în vedere că în materia contenciosului administrativ „Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”, conform art. 8 alin. 11 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 278 din 27 martie 2019

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Încheierea din 1 martie 2019, Tribunalul (...) a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond, deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie, văzând prevederile art. 61 alin. 1, potrivit cărora „oricine are interes poate interveni într-un proces ce se judecă între părţile originare”, iar potrivit prevederilor art. 33 Cod procedură civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal născut şi actual, a constatat că, în speţă, intervenienţii nu justifică un asemenea interes, astfel încât a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, au declarat recurs recurenţii-intervenienţi (...), solicitând admiterea acestuia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au arătat că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 Cod de procedură civilă – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, au arătat că încheierea atacată nu este motivată, fiind o simplă afirmație din art. 61 alin. 1, raportat la art. 33 noul Cod de procedură civilă. Or, reproducerea unui text legal nu echivalează cu o motivare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 Cod de procedură civilă – hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, au arătat că există un interes de natură publică, prezumat de art. 57 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

HCL 697/2018 se referă la clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit şi/sau regimul de înălțime stabilit, aspecte reglementate de Legea urbanismului. Prin ea se încalcă protejarea identității arhitecturale, urbanistice şi culturale a localităţilor urbane prevăzute de art. 1 alin. 5 din Legea 350/2001.

Astfel, arată recurenţii, cererea lor de intervenție este protejată de lege. Art. 57 foloseşte un termen larg - „public”, nu vorbeşte despre o persoană vătămată, afectată direct, într-un drept personal, de o decizie de natură urbanistică. Participarea publicului include accesul la justiție, ceea ce include dreptul de intervenție în proces.

Există jurisprudență privind anularea hotărârilor de consiliu local la cererea unei asociații care nu avea interes direct într-o expropriere/demolare, nefiind proprietar. Cu titlu de exemplu, menţionează Asociația (...) care, în ultimii 10 ani a introdus sau a intervenit în 345 de procese de legate de urbanism, pentru salvarea patrimoniului Bucureştiului, din care a câștigat deja 161. Pe de altă parte, arată că prima instanță a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție, nefăcând distincția între interesul în intervenția accesorie şi cea principală, art. 61 alin. 3, respectiv alin. 2 noul Cod de procedură civilă.

Raportarea s-a făcut, la art. 33, teza 1 din noul Cod de procedură civilă, conform căruia: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut, actual, nu la teza a 2-a, aplicabilă: „Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat''.

Mai mult, recurenta (...) are interes direct, fiind proprietar al imobilului din str. (...), vizat de Anexa 1 la H.C.L. nr. 697 din 26 iulie 2018, art. 5 lit. a), fiind cuprins în Centrul Istoric al Municipiului (...), conform Planului Urbanistic General, prezentat în Anexa 1.1.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Local al Municipiului (...), prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a încheierii pronunţate de instanţa de fond, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul Prefectul Judeţului (...), legal citat, nu şi-a precizat poziţia faţă de prezentul recurs.

4. Soluţia instanţei de recurs

Curtea, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor dosarului, a constatat că este nefondat pentru considerentele prezentate în continuare.

Cererea de intervenţie accesorie în susţinerea reclamantului, respinsă ca inadmisibilă prin Încheierea din 01.03.2019, a fost formulată de recurenţii-intervenienţi (...) în cadrul acţiunii în anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului (...) nr. 697/26.07.2018 introdusă de Prefectul Judeţului (...) în condiţiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv în exercitarea controlului de tutelă administrativă.

Examinând criticile recurenţilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, care se referă la situaţia „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”, Curtea a constatat că sunt nefondate.

În acest sens s-a avut în vedere că în considerentele încheierii atacate sunt expuse motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie, ca urmare a verificării admisibilităţii în principiu a acesteia, respectiv s-a reţinut că aceştia nu au justificat un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în susţinerea cererii incidentale formulate, condiţie ce trebuie îndeplinită potrivit art. 33 Cod procedură civilă.

În susţinerea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenţii au invocat greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 33 Cod procedură civilă, faptul că în cazul intervenţiei accesorii nu se impune existenţa unui interes personal, ei având un interes de natură publică prezumat.

Criticile sunt nefondate având în vedere pe de o parte, că art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă stabileşte că „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare”, norma fiind aplicabilă atât în cazul intervenţiei principale, cât şi în cazul celei accesorii, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 33 din acelaşi act normativ, potrivit cărora interesul trebuie să fie personal. În situaţia intervenţiei accesorii, intervenientul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, distinct de a-l părţii pe care o apără, iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. Totodată, instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit literaturii de specialitate, ca natură juridică, intervenţia accesorie este o simplă apărare, ori potrivit art. 32 alin. 2 Cod procedură civilă condiţia justificării interesului personal trebuie îndeplinită şi în cazul apărărilor.

Curtea a constatat că prin cererea de intervenţie accesorie s-a arătat că este susţinută poziţia procesuală a Prefectului Judeţului (...) întrucât intervenienţii sunt cetăţeni ai Municipiului (...), interesaţi de arhitectura oraşului şi de legalitatea regulamentului aprobat prin HCL nr. 697/2018, care este o problemă de interes public, fără a fi invocat interesul propriu ce se urmăreşte a fi apărat prin cererea incidentală.

Ori, invocarea apărării doar a unui interes legitim public de către persoanele fizice interveniente nu poate justifica reţinerea îndeplinirii condiţiei interesului, necesară pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie, având în vedere că în materia contenciosului administrativ „Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”, conform art. 8 alin. 11 din Legea nr. 554/2004.

Invocarea în recurs, de către recurenta (...), a faptului că are şi un interes personal în susţinerea intervenţiei accesorii întrucât este proprietara unui imobil situat în (...), str. (...), vizat de Anexa nr. 1 la HCL nr. 697/2018, nu poate justifica reţinerea nelegalităţii soluţiei primei instanţe, având în vedere, pe de o parte, considerentele expuse în paragraful anterior, precum şi faptul că prin cererea de intervenţie depusă la prima instanţă nu s-a invocat apărarea unui interes personal, neputându-se formula direct în recurs un argument nou în susţinerea admisibilităţii în principiu a intervenţiei.

În opinia instanţei de recurs, susţinerea privitoare la interesul personal al recurentei (...) nu prezintă relevanţă în soluţionarea căii de atac având în vedere că, raportat la specificul prezentului litigiu, şi anume acţiune în contencios administrativ obiectiv, prin care se urmăreşte protejarea interesului general, intervenţia accesorie formulată de aceasta ar fi inadmisibilă întrucât nu se poate reţine că aceasta (şi ceilalţi recurenţi) apără dreptul părţii în favoarea căreia a vrut să intervină în procesul pendinte, prefectul neurmărind valorificarea unui drept sau interes propriu.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat, fără a se acorda cheltuieli de judecată întrucât nu au fost solicitate de părţile care au câştigat procesul.

Domenii speta

Spete similare