Recurs. Răspunderea persoanei fizice pentru obligaţiile fiscale ale persoanei fizice autorizate, după închiderea procedurii falimentului împotriva acesteia din urmă

Recurs. Răspunderea persoanei fizice pentru obligaţiile fiscale ale persoanei fizice autorizate, după închiderea procedurii falimentului împotriva acesteia din urmă

- art. 181 din Legea 85/2014

- art. 20 alin. 1 din O.U.G. 44/2008

- art. 2324 Cod civil

Potrivit prevederilor art. 181 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă care statuează că „prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii, el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii”.

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că debitorii persoane fizice supuşi procedurii insolvenţei beneficiază de descărcarea de obligaţiile pe care le aveau înainte de intrarea în faliment cu condiţia ca aceştia să nu fie găsiţi vinovaţi de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 240 din 15 martie 2019

Prin Sentința nr. (...)/CA/22.06.2018, Tribunalul (...) a respins acţiunea formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) şi Serviciul Fiscal Orăşenesc (...), ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul (...), solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă,anularea Deciziei nr. (...)/21.07.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...), anularea deciziei nr. (...)/31.12.2016 emisă de intimata de rândul 2, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în ambele grade de jurisdicţie.

În motivare, arată recurentul că hotărârea atacată este nefondată, iar cele două decizii ce formează obiectul prezentei contestații sunt nelegale, impunându-se a fi anulate, pentru că nu datorează aceste sume de bani.

Astfel, precizează recurentul că inițial, debitul ce formează obiectul acestei contestații la executare i-a aparţinut PFA „(...)”, fiind înregistrat în evidențele fiscale pe codul fiscal al acestei entităţi - (...).

Susţine recurentul că la data de 11.08.2015, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a înregistrat la Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2015, cererea de admitere a creanţei în cuantum de 23.973 lei la masa credală a debitoarei. Aşadar, arată recurentul, A.J.F.P. (...) a devenit creditorul unic înscris la masa credală a debitoarei. La data de 26.11.2015, prin Sentinţa nr. (...)/F/2015 pronunţată în dosar nr. (...)/2015 al Tribunalului (...), a fost închisă procedura de insolvență a debitoarei, cu consecinţa radierii acesteia din registrul comerţului.

Precizează recurentul faptul că nici lichidatorul judiciar, dar nici creditorul unic nu au înţeles să uzeze de procedura antrenării răspunderii patrimoniale a reprezentantului statutar al debitoarei.

Menţionează recurentul că ulterior închiderii procedurii insolvenţei şi, probabil, ca urmare a neacoperirii prin eventuale distribuiri de sume a creanţei sale, intimata de rândul 2 a recurs în mod abuziv la trecerea datoriilor persoanei fizice autorizate pe codul numeric personal al său.

În opinia recurentului, procedând astfel, A.J.F.P. (...) - Serviciul Fiscal Orăşenesc (...) a încălcat prevederile art. 2324 alin. 4 Cod civil.

Învederează instanţei recurentul, în esenţă, că dispoziţiile art. 20 alin. 1 din O.U.G. nr. 44/2008 menţionate în considerentele hotărârii atacate nu îşi au aplicabilitate în această speţă, în cauză neputându-se susţine că ar fi operat vreun transfer intrapatrimonial între persoana juridică şi persoana fizică, în caz contrar, s-ar lipsi de substanţă atât prevederile Legii nr. 85/2006 referitoare la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari/reprezentanţilor debitorilor, cât şi cele ale art. 34 Cod civil, privitoare la capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice şi a celor juridice.

În aceste condiţii, apreciază recurentul că nu datorează sumele ce îi sunt imputate de către organul fiscal, motiv pentru care deciziile contestate se impun a fi anulate.

În drept, recurentul invocă art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Intimaţii, deşi legal citaţi în cauză, nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în cauză pentru a-şi susţine poziţia procesuală.

Analizând recursul, instanţa a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. (...)/31.12.2016 (fila 16 dosar fond), referitoare la obligaţii de plată accesorii, emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc (...), s-a stabilit în sarcina recurentului plata sumei de 7.345 lei reprezentând obligaţii de plată accesorii, astfel: suma de 5.146 lei reprezentând dobânzi, suma de 1.816 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente diferenţelor de impozit anual de regularizat, suma de 255 lei reprezentând dobânzi aferente contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activităţi independente şi suma de 128 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activităţi independente. Recurentul a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei decizii, contestaţia fiind respinsă prin decizia nr. (...)/21.07.2017 (filele 7 - 15 dosar fond) emisă de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...).

Curtea a constatat că recursul este întemeiat, hotărârea fiind pronunţată prin aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a ignorat incidenţa în speţă a prevederilor art. 181 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă care statuează că „prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii, el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii”.

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că debitorii persoane fizice supuşi procedurii insolvenţei beneficiază de descărcarea de obligaţiile pe care le aveau înainte de intrarea în faliment cu condiţia ca aceştia să nu fie găsiţi vinovaţi de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase.

Curtea a constatat că tocmai aceasta este situaţia în speţă.

Astfel, instanţa de recurs a constatat că obligaţiile fiscale accesorii stabilite în sarcina recurentului sunt aferente unor obligaţii principale stabilite prin decizii de impunere emise în legătură cu P.F.A. (...), respectiv deciziile de impunere nr. (…)/02.06.2014, nr. (...)/21.06.2016, nr. (...)/02.06.2014, nr. (...)/30.07.2014 şi nr. (...)/28.02.2014.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a constatat că împotriva debitorului P.F.A. (...) a fost deschisă procedura simplificată de faliment în dosarul nr. (...)/2015 al Tribunalului (...), procedura finalizându-se prin Sentinţa nr. (...)/F/2015 din 26.11.2015 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2015 prin care s-a dispus radierea debitorului din registrul comerţului.

Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 181 din Legea 85/2014 operând descărcarea debitorului persoană fizică de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, astfel că este nelegală emiterea pe seama recurentului, persoană fizică, a unei decizii de impunere privind obligaţii fiscale accesorii unor creanţe aferente activităţii de persoană fizică autorizată.

Prin urmare, prevederile art. 20 alin. 1 din O.U.G. 44/2008 şi ale art. 2324 Cod civil, a căror aplicare a făcut-o instanţa de fond, nu sunt incidente în speţă faţă de existenţa unei prevederi speciale cuprinse în art. 181 din Legea 85/2014.

Pe cale de consecinţă, constatând că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar a admis recursul, a casat în totalitate sentinţa recurată, a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. (...)/21.07.2017 emisă de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) şi decizia nr. (...)/31.12.2016 referitoare la obligaţii de plată accesorii emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc (...).

Având în vedere că intimatele pârâte sunt cele care au căzut în pretenţii, existând şi cererea recurentului de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, Curtea, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă le-a obligat pe pârâte la plata în favoarea recurentului reclamant a sumei totale de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru în fond şi recurs.

Domenii speta

Spete similare