Funcționari Publici. Salarizare. Sporul de studii superioare (sume compensatorii). Necesitatea cercetării fondului raportului juridic dedus judecății.

Funcționari Publici. Salarizare. Sporul de studii superioare (sume compensatorii). Necesitatea cercetării fondului raportului juridic dedus judecății.

-Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

-Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dreptul a supravieţuit; legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională.

Prin urmare, afirmaţia intimatului-pârât în sensul că ar fi avut loc o abrogare a dreptului la sporul aferent absolvirii studiilor superioare pentru persoanele care au absolvit aceste cursuri ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu poate fi reţinută.

Contrar celor reținute de tribunal, împrejurarea că recurenții nu beneficiau la data de 31.12.2009 de acest spor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală, astfel cum a reţinut Înalta Curte prin Decizia nr. 21/2016 în situaţia similară a sporului de doctorat.

Plecând de la regulile directoare trasate mai sus, Curtea va reţine că recurenților le este recunoscut prin Legea nr. 71/2015 dreptul la maximizare prin raportare la nivelul salariului maxim aferent funcţiilor similare în cadrul autorităţii, iar această maximizare presupune implicit dreptul la acordarea sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu, însă doar în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru plata acesteia.

Or, tribunalul nu a analizat aceste cerințe, neintrând astfel în cercetarea fondului raportului juridic.

(Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

decizia civilă nr. 174 din data de 22 mai 2019)

Prin sentința civilă nr. 7721/2018, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce îl priveşte pe reclamantul (...) ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanţii (...), ambii (...) în contradictoriu cu pârâta (...), ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, prin (...) cale pe care au solicitat casarea sentinţei şi, după rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Au susținut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, în cauză fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 C.pr.civ., fiind întemeiată pe motive străine de natura pricinii şi  cu încălcarea normelor de drept material.

În acest sens, în esență, au învederat că Instanţa de fond a apreciat nelegal că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 71/2015, respectiv in interpretarea data de ICCJ prin Decizia nr.23/2016 si de CCR prin Decizia nr. 794/2016, deși nivelul de salarizare se refera inclusiv la sporuri. De asemenea, a învederat că alţi angajaţi ai intimatului care anterior datei de 31.12.2009 erau absolvenți ai unor instituţii de învăţământ superior, au beneficiat şi beneficiază de sporul de 25% pentru studii superioare, cuantumul acestuia fiind introdus ca sumă compensatorie şi nu ca procent. În plus, pentru identitate de raţiune, sunt incidente argumentele expuse în Decizia nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind suma compensatorie ce reprezintă sporul de 15% pentru doctorat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 și 8 C.pr.civ.

În termen legal, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, cale pe care a solicitat acestuia,ca nefondat. În acest din urmă sens, în esență, a susținut că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor incidente rezultă că agenților de poliție care nu au avut inclus sporul de 25% în sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, nu li se poate acorda acest spor, în contextul în care în cuprinsul Legii cadrul nr. 284/2010 nu a mai fost prevăzut acest drept salarial. Prin urmare, a învederat că sentința tribunalului a fost pronunțată cu justa aplicare și interpretare a legii.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din 13.03.2019, Curtea a respins a excepțiile invocate pentru considerentele expuse în practicaua prezentei.

Analizând cererea de recurs, prin prisma motivelor de casare invocate, a susținerilor și apărărilor părților, reține următoarele:

1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ (,,când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei,,) nu poate fi primit, în condițiile în care din analiza cuprinsului sentinței se observă că tribunalul a respectat exigențele dispozițiilor art. 425 alin.(1) lit. b) C.pr.civ. De asemenea, argumentele expuse de tribunal sunt pertinente, în sensul că sunt relaționate cu raportul juridic dedus judecății.

2. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. (,,când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material,,)

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., Curtea va reține următoarele:

În acord cu susținerile recurentului, Curtea constată că prin Decizia nr. 21/2016 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr.285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009”.

Înalta Curte a constatat că sporul salarial de 15% acordat pentru deţinătorul titlului ştiinţific de doctor (sporul de doctorat), nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit O.U.G. nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

A constatat că, din succesiunea în timp descrisă anterior, rezultă că sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare.

Aşadar, a reţinut Înalta Curte, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: "sumă compensatorie", fiind inclus în salariul de bază.

A statuat Înalta Curte că existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală.

Prin urmare, a reţinut Înalta Curte, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

A statuat că, pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

A constatat că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii. Salariile se stabilesc pe categorii de funcţii şi pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite ut singuli şi care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

A reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Prin decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a constatat că, deşi sporul de 25% pentru studii superioare instituit prin O.G. nr. 38/2003 este diferit de sporul de doctorat de 15% reglementat prin legi speciale [art. 5 O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru magistraţi şi prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cadrele didactice], decizia nr. 21/2016 privind sporul de doctorat se poate aplica prin analogie şi în legătură cu sporul de studii superioare, interpretarea textelor în discuţie decurgând din aceleaşi principii statuate de legile de salarizare care s-au succedat în timp şi impunându-se cu caracter obligatoriu de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

A statuat Înalta Curte că, întrucât sporurile în discuţie, deşi reglementate prin acte normative diferite, au aceeaşi natură - sporuri pentru studii (superioare şi doctorale) şi acelaşi regim juridic, în sensul că s-au supus aceloraşi modificări în domeniul legilor salarizării, acordarea acestora se face prin analogie potrivit aceloraşi principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus.

Astfel, Curtea reţine, în temeiul art. 521 C.pr.civ., că soluţiile jurisprudenţiale sus-menţionate se impun în prezenta cauză.

Astfel, Curtea reţine că prin aplicarea principiului analogiei, că, astfel cum a statuat Înalta Curte, dreptul a supravieţuit, legiuitorul neoperând o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională.

Prin urmare, afirmaţia intimatului - pârât în sensul că ar fi avut loc o abrogare a dreptului la sporul aferent absolvirii studiilor superioare pentru persoanele care au absolvit aceste cursuri ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu poate fi reţinută.

Prin urmare, contrar celor reținute de tribunal, împrejurarea că recurenții nu beneficiau la data de 31.12.2009 de acest spor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală, astfel cum a reţinut Înalta Curte prin decizia nr. 21/2016 în situaţia similară a sporului de doctorat.

Plecând de la regulile directoare trasate mai sus, Curtea va reţine că recurenților le este recunoscut prin Legea nr. 71/2015 dreptul la maximizare prin raportare la nivelul salariului maxim aferente funcţiilor similare în cadrul autorităţii, iar această maximizare presupune implicit dreptul la acordarea sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu, însă doar în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru plata acesteia.

Or, tribunalul nu a analizat aceste cerințe, neintrând astfel în cercetarea fondului raportului juridic.

Cât despre considerentele tribunalului, prin care s-a reținut că reclamanții nu ar fi solicitat să le fie plătit salariul la nivelul maxim, ci obținerea unui spor concret, acestea sunt contrazise de cuprinsul cererii adresate de reclamanți, din care rezultă că aceasta a vizat suma compensatorie, ca parte componentă a salariului care a condus la creșterea cuantumului acestuia și nu propriu-zis sporul. Cât despre faptul că reclamanții nu ar fi indicat concret faptul că ar exista persoane cărora să le fi fost incluse în salariu respectiva sumă compensatorie, Curtea constată că acest argument nu se susține, în contextul recunoașterii exprimate de intimata-pârâtă în cuprinsul răspunsului adresat la cererea recurenților (fila 24, veros, dosar tribunal).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 498 alin. (2) C.pr.civ., va admite recursul , va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare.

În rejudecare, tribunalul va analiza în concret îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 71/2015 cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la acordarea sumei compensatorii pentru sporul de 25%, în contextul stabilirii nivelului de salarizare în funcție de nivelul maxim existent în cadrul instituției și prin prisma ocupării aceloraşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Domenii speta

Spete similare