Formularea unei plângeri la Primăria comunei, împotriva dispoziției emise de către primar, înăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia, echivalează cu respectarea dispozițiilor legale impuse în acest sens

DREPT CIVIL

Formularea unei plângeri la Primăria comunei, împotriva dispoziției emise de către primar, înăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia, echivalează cu respectarea dispozițiilor legale impuse în acest sens de art. 35 din Legea nr. 165/2013

- art. 1 alin. 2, art. 26 alin. 3, art. 35 din Legea nr. 165/2013

- art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

- art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă

Câtă vreme, în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziției emise de Primarul comunei, apelanta a depus o plângere administrativă prealabilă, acest demers se impunea a fi calificat ca fiind o cerere de revocare a acesteia și implicit înaintată instanței competente, greșit instanța de fond a lipsit demersul întreprins de efecte juridice, neexistând o neglijență în exercitarea dreptului instituit în acest sens, astfel că, nefiind cercetat fondul cauzei s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare în fond.

Curtea de Apel Oradea – Secția I-a civilă

Decizia nr. 554 din 26 septembrie 2019

Prin Sentința civilă nr. (...)/D din data de 21.02.2019, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2018*, s-a admis excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare și, în consecință:

S-a respins, ca fiind tardiv formulată, cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanta (R), având CNP (...), cu domiciliul în (...), prin mandatar (...), cu domiciliul în (...), în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI (...), prin reprezentant legal – primar (P), cu sediul în (...), în condițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 248 din Cod procedură civilă: „(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc …”, astfel că, în speță, de vreme ce, prin întâmpinare, a fost invocată excepția tardivității promovării acțiunii, incident procedural, privitor la legala învestire a instanței, materializat într-o excepție absolută, peremptorie, cu efect prohibitiv, instanța este ținută să stabilească cu prioritate dacă a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea cererii de chemare în judecată, în caz contrar neputându-se considera legal învestită cu soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, nu ar putea aprecia temeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată, totodată, de pârâtă, în apărare, prin întâmpinarea formulată în cauză.

Or, pentru a stabili dacă a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în justiție ce face obiectul cauzei, tribunalul trebuie să analizeze excepția tardivității invocată prin întâmpinare, context în care s-a reținut că:

În fapt, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului (...), la data de 25.09.2018, în dosarul nr. (...)/2018 (filele 1 - 5) și considerentele Încheierii civile nr. (...)/CA/CC/26 septembrie 2018, prin care Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului (...) a dispus, în temeiul art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției I-a civilă a Tribunalului (...), pe considerentul că obiectul acțiunii cu care reclamanta a învestit instanța de judecată îl formează Dispoziția nr. (...)/2018, emisă de primar în temeiul Legii nr. 165/2013, prin care s-a modificat Dispoziția nr. (...)/2017 privind acordarea de măsuri compensatorii în baza Legii nr. 165/2013 și a Legii nr. 10/2001 și, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării ...” (fila 22 din dosarul Tribunalului (...) nr. (...)/2018), soluție ce nu a fost contestată de reclamantă, prin invocarea necompetenței materiale la primul termen de judecată fixat pentru soluționarea cauzei în cadrul Secției I-a Civilă a Tribunalului (...), temeiul juridic al acțiunii ce face obiectul învestirii instanței în acest dosar este Legea nr. 165/2013.

De altfel, Dispoziția nr. (...)/2018, emisă de Primarul comunei (...), pentru modificarea Dispoziției nr. (...)/2017, prin care s-a soluționat notificarea formulată de către doamna (R), are ca temei Legea nr. 165/2013 (fila 10 din dosar (...)/2018), motiv pentru care, procedând, conform art. 22 alin. 1 din Cod procedură civilă, la calificarea juridică corectă a pretențiilor deduse judecății, tribunalul trebuie să aprecieze acțiunea în conformitate cu exigențele acestui act normativ și aceasta cu atât mai mult cu cât, după cum s-a indicat deja, reclamanta a achiesat soluției dispuse de Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului (...), prin Încheierea civilă nr. (...)/CA/CC/26 Septembrie 2018, în cuprinsul căreia s-a statuat asupra faptului că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este Legea nr. 165/2013, din moment ce nu a invocat necompetența materială a secției civile din cadrul tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, la termenul de judecată din data de 13.12.2018.

Așa fiind, de vreme ce reclamanta însăși susține, în cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 1 din dosar nr. (...)/2018), că a primit Dispoziția nr. (...)/2018, emisă de Primarul comunei (...), în condițiile Legii nr. 165/2013, la data de 16.07.2018, dar a promovat acțiunea în justiție pentru contestarea acestei dispoziții, doar în data de 25.09.2018, când a fost înregistrat pe rolul Tribunalului (...), Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, cu toate că, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, reclamanta, în calitatea sa de persoană care se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra imobilului – șură, demolată în anul 1907, cu suprafața de 288 mp, situată în localitatea (...), jud. (...), trebuia să solicite secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității care a emis dispoziția: Primarul comunei (...), în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat dispoziția, în cauză a fost pusă în discuție tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată și, la termenul de judecată din data de 07.02.2019, instanța a reținut cauza în pronunțare sub acest aspect.

În drept, tribunalul a apreciat temeinicia excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată raportându-se la prev. art. 35 din Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România nr. 165/2013, întrucât, astfel cum a indicat în precedent, acțiunea reclamantei a fost introdusă pentru contestarea unei dispoziții emisă de Primarul comunei (...) în conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, în vederea soluționării notificării transmise de reclamanta (R) în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului – șură, demolată în anul 1907, cu suprafața de 288 mp, situată în localitatea (...), jud. (...) (fila 10 din dosar nr. (...)/2018), evidențiind că, potrivit acestui text de lege, persoana care se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra unui imobil preluat abuziv de stat trebuie, în măsura în care este nemulțumită de decizia luată de entitatea învestiră cu soluționarea notificării emisă în condițiile Legii nr. 10/2001, să conteste respectiva decizie, prin formularea unei cereri de chemare în judecată pe care să o adreseze secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității care a emis dispoziția, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat dispoziția.

Este, în egală măsură, important de subliniat că și în raport de prev. art. 26 din Legea nr. 10/2001, act normativ amintit prin motivarea acțiunii, decizia sau, după caz, dispoziția prin care s-a soluționat notificarea emisă în condițiile Legii nr. 10/2001, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entitatea învestită cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel că, și în condițiile în care temeiul juridic al acțiunii reclamantei ar fi Legea nr. 10/2001, acțiunea prin care se contestă modalitatea în care a fost soluționată de către entitatea învestită notificarea emisă conform Legii nr. 10/2001 trebuia promovată în termen de 30 zile de la primirea deciziei/dispoziției în cauză.

În speță, aplicând dispozițiile legale evocate la starea de fapt ce transpare din actele dosarului, tribunalul a reținut că este întemeiată excepția tardivității și a admis-o respingând, ca fiind tardiv formulată, cererea de chemare în judecată promovată în condițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Într-adevăr, termenul prevăzut de lege pentru contestarea Dispoziției nr. (...)/2018, emisă de Primarul comunei (...), conform art. 33 din Legea nr. 165/2013, în vederea soluționării notificării transmise de reclamanta (R) în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului – șură, demolată în anul 1907, cu suprafața de 288 mp, situată în localitatea (...), jud. (...) (fila 10 din dosar nr. (...)/2018), a început să curgă, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, din data de 16.07.2018, când reclamanta a primit dispoziția contestată, după cum se alegă în cuprinsul acțiunii introductive și s-a împlinit, astfel cum rezultă din prev. art. 181 alin. 1 pct. 2 al Codului de procedură civilă, la data de 16.08.2018, când, fiind vorba despre o zi nelucrătoare, termenul s-a prorogat la data de 20.08.2018, împlinindu-se fără ca reclamanta să promoveze acțiunea în justiție reglementată de art. 35 al Legii nr. 165/2013.

Sub acest aspect, trebuie precizat că nu are relevanță, pentru soluționarea excepției tardivității, împrejurarea că reclamanta a solicitat, încă din data de 06.08.2018, revocarea în totalitate a Dispoziției nr. (...)/2018, emisă de Primarul comunei (...), de vreme ce o atare cerere a fost adresată Primăriei comunei (...) în condițiile Legii nr. 554/2004, sub forma unei plângeri administrative prealabile (fila 11, dosar nr. (...)/2018) și, ca atare, trebuia soluționată de primarul unității administrativ-teritoriale, nicidecum înaintată Tribunalului (...), Secția Civilă, spre a fi soluționată conform prev. art. 35 din Legea nr. 165/2013. Mai mult decât atât, chiar în condițiile în care reclamanta ar fi contestat Dispoziția nr. (...)/2018 printr-o plângere care putea fi calificată ca o veritabilă cerere de chemare în judecată, de vreme ce, nici dispozițiile Legii nr. 10/2001, nici dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu cuprind prevederi care să oblige entitatea învestită cu soluționarea notificării emisă conform Legii nr. 10/2001 la înaintarea plângerii prin care se contestă actul de soluționare a respectivei notificări, instanței judecătorești competente să stabilească legalitatea și temeinicia deciziei/dispoziției, susținerea reclamantei în sensul că Primăria Comunei (...) trebuia să trimită Tribunalului (...) plângerea depusă la sediul entității în data de 06.08.2018 nu are fundament și a fost înlăturată, instanța neputând fi legal sesizată decât de reclamant, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege (spre exemplu: Legea nr. 7/1996).

Prin urmare, dat fiind că, la data de 25.09.2018, când a fost înregistrată pe rolul Tribunalului (...), Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, prezenta acțiune în justiție, termenul legal în care dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 35 din Legea nr. 165/2013 permiteau persoanei care se consideră îndreptățită contestarea soluției dispusă de entitatea învestită cu soluționarea notificării emisă conform Legii nr. 10/2001, era depășit, este pe deplin justificată excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, prev. art. 185 alin. 1 din Cod procedură civilă fiind neechivoce în a stabili: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Pentru a evita aplicarea sancțiunii nerespectării termenului imperativ prevăzut de lege pentru introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta trebuia să solicite, conform art. 186 din Codul de procedură civilă, repunerea în termen, însă nici nu a cerut acest lucru și nici nu a dovedit că întârzierea promovării cererii de chemare în judecată se datorează unor motive temeinic justificate, motiv pentru care dispozițiile art. 186 din Codul de procedură civilă nu pot avea incidență asupra modalității de soluționare a excepției tardivității invocată prin întâmpinare.

În consecință, tribunalul a admis excepția tardivității și a respins ca fiind tardiv formulată cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI (...), prin reprezentant legal - Primar (P), în condițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (R), solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate, respingerea excepției tardivității formulării acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de apel au fost formulate următoarele critici:

- instanța de apel a interpretat greșit și în mod generic, fără a se apleca la situația dedusă judecății, prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013, omițând că ne găsim în situația modificării unei dispoziții prin care deja a fost soluționată favorabil cererea de restituire și totuși se emite și cea de a doua decizie de soluționare a aceleași notificări;

- din interpretarea prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 33, 35 din Legea nr. 165/2013 se desprinde concluzia că, în temeiul Legii nr. 10/2001, doar pentru atacarea soluției de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este prevăzut termenul limitativ de 30 zile, nu și pentru alte situații;

- recurenta apreciază că raportat la soluționarea favorabilă a notificării prin dispoziția nr. 247/2017 emisă de Primarul comunei (...) și apoi a modificării acesteia prin emiterea dispoziției nr. (...)/29.06.2018 de către Primăria comunei (...), că nu era deschisă o altă cale de control judecătoresc asupra dispoziției modificatoare decât cea a acțiunii în anulare, care nu este supusă unui termen limitativ de 30 de zile, ci ca pentru orice acțiune în anulare a unui act juridic se poate formula în termenul general de prescripție, de 3 ani;

- pe de altă parte, recurenta a atacat în termenul de 30 de zile dispoziția, doar că a depus plângerea direct autorității emitente care nu a înaintat plângerea instanței competente, situație în care, și din această perspectivă, excepția tardivității formulării cererii este neîntemeiată;

- invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție ce se mulează situației în speță – Decizia nr. 925 din 19 februarie 2013;

- a formulat și cerere de repunere în termen pentru răspunsul la întâmpinare, dar nu a fost avută în vedere de către instanța de apel, chiar i se impută apelantei că nu ar fi formulat o astfel de cerere;

- în ambele variante descrise, excepția tardivității atacării dispoziției este neîntemeiată, în mod greșit fiind admisă.

Intimatul, prin notele de ședință formulate, a solicitat respingerea apelului arătând că, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv plângerea care a fost depusă de către apelantă, se poate lesne observa că aceasta este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv Legii nr 165/2013 care prevăd o cale specială de atac împotriva unei decizii emise în virtutea acestor legi.

Luând în considerare dreptul de dispoziție al părților din proces prevăzut de art. 9 din Codul de procedură civilă în care se prevede expresis verbis că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, este imposibil să se modifice unilateral de către autoritatea pârâtă cererea făcută de către apelantă, astfel se poate lesne observa că apărările formulate în cuprinsul cererii de apel sunt vădit nefondate, UAT nu avea dreptul de a face orice sesizare în fata instanțelor de judecată din moment ce petenta a depus o cerere în baza legii contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen care nu a fost formulată în conformitate cu prev. art. 186 alin. 1 și 2, nefiind depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv neexistând niciun motiv temeinic justificat pentru care nu s-ar fi respectat termenul de atacare a dispoziției, consideră că și aceste motive invocate de către apelantă sunt nefondate și se impun a fi respinse.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 alin. 1 și urm. Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele:

Soluționarea cauzei în primă instanță în temeiul excepției privind tardivitatea acțiunii este nelegală, criticile aduse sentinței fiind găsite ca fondate din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 cu trimitere la Legea nr. 169/2015 – articolul 35.

Elementul esențial în cauză este depunerea de către reclamantă a actului înregistrat la data de 6 august 2018 la Primăria comunei (...) intitulat „plângere administrativă prealabilă” prin care a solicitat revocarea în totalitate a dispoziției nr. (...)/2018 emisă la data de 29.06.2018 de Primăria comunei (...), urmat de acțiunea având ca obiect anularea aceleiași dispoziții depusă la Tribunalul (...) la data de 25.09.2018, după împlinirea termenului instituit de art. 35 din Legea nr. 165/2015.

Actul a cărui anulare s-a solicitat prin cererea înregistrată la tribunal l-a reprezentat Dispoziția nr. (...)/2018 prin care s-a dispus, cu invocarea în preambulul acesteia a prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, modificarea art. 1 al Dispoziției nr. (...)/2017 a Primarului comunei (...), în sensul că acesta urma a avea următorul conținut: se aprobă acordarea de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul șură demolată, construită în anul 1907, în suprafață de 288 mp situată în localitatea (...), județul (...), doamnei (R).

Termenul specificat în dispoziție este în consonanță cu prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2015, termen ce a fost respectat de partea reclamantă, astfel că se impunea pronunțarea unei soluții de respingere a excepției tardivității invocată de partea intimată.

În primul rând, trebuie a se reține că susținerile apelantei în sensul că acțiunea dedusă judecății ar fi o acțiune în anulare, ce poate fi formulată în termenul general de prescripție, de 3 ani, acestea nu pot fi primite, atâta timp cât actul juridic contestat îl constituie dispoziția Primarului comunei (...), apelanta nu are calitatea de terț în raport cu emitentul dispoziției ci de beneficiar al acesteia, iar dispoziția a fost emisă în condițiile legii speciale, astfel că soluționarea contestației urmează regimul juridic instituit de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013 sub aspectul termenelor procedurale. Prin urmare, sub aspectul termenului aplicabil, tribunalul a apreciat, în mod corect, că termenul de 30 de zile la care face referire Legea nr. 10/2001 cu trimitere la art. 35 din Legea nr. 165/2013 este aplicabil în cazul atacării dispozițiilor emise de primar de către persoana care se consideră îndreptățită.

Însă, în mod eronat, s-a considerat că nu are relevanță pentru soluționarea excepției tardivității, împrejurarea că reclamanta a solicitat încă din data de 6.08.2018 revocarea în totalitate a Dispoziției nr. (...)/2018 emisă de Primarul comunei (...), prin plângerea adresată Primăriei comunei (...), în care a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, iar în situația în care aceasta din urmă a apreciat că cererea de revocare ce i-a fost înaintată nu urmează regimul juridic reglementat de Legea nr. 554/2004, astfel cum corect reliefează în cadrul întâmpinării depuse la tribunal, cererea trebuia înaintată instanței competente. Netrimiterea cererii de revocare către secția civilă a tribunalului nu lipsește însă de eficiență juridică demersul întreprins de apelanta reclamantă, făcut în scopul supunerii actului contestat controlului judecătoresc.

În aceeași ordine de idei, este de reținut că reglementarea căilor de atac „în condițiile legii” este un principiu constituțional (art. 129), iar jurisprudența a adoptat opinia conform căreia acțiunea exercitată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 are natura unei căi de atac.

Privită așadar ca și cale de atac, prin înaintarea contestației la emitentul dispoziției și nu la secția civilă din cadrul tribunalului, cum prevede textul art. 35 din Legea nr. 165/2013, nu înseamnă că acel demers trebuie socotit ca lipsit de orice consecință juridică sub aspectul analizării conduitei părții reclamante în respectarea termenului impus de lege, pentru că sancțiunea neluării în seamă ori a nulității unui act intervine doar în ipoteza în care este prevăzută în mod expres de legiuitor, or în cuprinsul textului mai sus evocat nu apare instituită o astfel de sancțiune procedurală.

Apoi, chiar dacă apelanta reclamantă a depus cererea din 6.08.2018 invocând o procedură ce nu-i era aplicabilă, atâta timp cât cererea a fost introdusă înăuntrul termenului reglementat de procedura instituită de Legea nr. 165/2013, ea nu poate fi sancționată pentru nerespectarea acestuia.

Este îndeobște cunoscut că sancțiunea pentru nerespectarea unui anumit termen este menită a sancționa neglijența unei părți care nu și-a exercitat dreptul în termenul stabilit de lege, ceea ce nu este cazul în speță, pentru că reclamanta a contestat dispoziția primarului înăuntrul termenului de 30 de zile, nefiind în discuție o lipsă de diligență din partea sa în sensul că ar fi lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el, astfel că nu poate cădea sub sancțiunea procesuală aplicată greșit de prima instanță prin sentința apelată.

De altfel, o concluzie contrară ar fi de natură a aduce înfrângere principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apoi, nu se punea problema repunerii în termen în condițiile în care contestația a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, greșit prima instanță reținând că s-ar fi impus formularea unei atari solicitări, deoarece în speță nu este vorba de o împiedicare a părții de a exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva dispoziției contestate, pentru că partea reclamantă a făcut un astfel de demers, contestând dispoziția care a nemulțumit-o, astfel că nu poate fi primită apărarea intimatului pârât, agreată de prima instanță, în sensul că demersul judiciar al reclamantei ar fi fost făcut cu întârziere, Mai mult, în legătură cu această chestiune, în considerentele hotărârii apare consemnat că nu s-a cerut repunerea în termen, deși o astfel de cerere a fost formulată în cadrul poziției procesuale exprimată de partea reclamantă prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la Tribunalul (...) la data de 8.11.2018.

Față de ansamblul considerentelor ce preced, instanța, având în vedere că, în mod greșit, procesul a fost soluționat fără a se intra în judecata fondului, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, admițând apelul, anulând în totul sentința apelată, cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la aceeași instanță, dată fiind solicitarea expresă a apelantei în acest sens, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere și cheltuielile de judecată pretinse în actuala fază a procesului.

Domenii speta

Spete similare