Dreptul la compensaţie pentru chirie pentru polițiști, potrivit art. 31 din Legea nr. 360/2002. Noţiunea de mutare în interes de serviciu.

Rezumat:

Rațiunea avută în vedere de legiuitor la acordarea compensației lunare pentru chirie, este aceea de a acorda o compensație financiară persoanelor care prin natura funcției trebuie să-și desfășoare activitatea în altă localitate decât aceea de domiciliu, ori să se stabilească în altă localitate datorită schimbării sediului locului de muncă, fiind obligate să se mute efectiv în altă localitate, mutare care presupune cheltuieli suplimentare. Mutarea la care se referă textele normative incidente în speță trebuie să fie așadar una care să implice schimbarea localității locului de muncă, concluzie susținută de interpretarea teleologică a legii, lege care de altfel face vorbire de altă localitate. O mutare de la un sediu la altul, în cadrul aceleiași localități, nu justifică compensarea chiriei, nemaifiind atins scopul urmărit de lege și nemaiexistând nicio justificare rezonabilă pentru acordarea unei compensații pecuniare.

Hotărârea:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 27.02.2019 înregistrată sub nr. .../86/2019, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.AI. - Biroul Teritorial din cadrul I.P.J. B. în numele şi pentru membrul de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa se de dispună:

1. Admiterea cererii administrative înregistrate la instituţia pârâtă prin care a solicitat decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă;

2. Obligarea instituţiei pârâte la decontarea cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării la şi de la locul de munca începând cu data de 12.10.2018 şi, pe cale de consecinţă:

3. Calculul şi plata contravalorii cheltuielilor efectuate cu transportul la şi de la locul de muncă, pentru perioada 01.11.2018 - dată la care pârâta a refuzat efectiv plata drepturilor băneşti reprezentând echivalentul cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării la şi de la locul de munca, şi pentru viitor pana la noi modificări legislative;

4. Obligarea instituţiei pârâte la plata sumelor solicitate mai sus actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadentei acestor sume pana la data plăţii efective.

5. Solicit obligarea instituţiei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 365/09.05.2019, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea având ca obiect „obligaţia de a face + calcul drepturi salariale” formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.AI. - Biroul Teritorial din cadrul I.P.J. B., pentru numitul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.AI. - Biroul Teritorial din cadrul I.P.J. B. pentru numitul A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că nu poate fi primită motivarea instanţei de fond, aceasta fiind una eronată, superficială şi dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă.

Invocă prevederile art. 6 alin. l lit. f şi art. 4 din H.G. 1292/2003, privind drepturile de transport ale poliţiştilor şi ale Ordinului MAI nr. 51 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de la locul de muncii.

Precizează că pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport este necesar a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, printre care şi condiţia ca distanţa parcursă între localitatea de domiciliu şi locul de muncă să fie de minim 5 km.

Se arată că reclamantul A. este funcţionar public cu statut special (poliţist) - angajat al I.PJ. B., unde începând cu data de 15.07.2007, îndeplineşte funcţia de agent în cadrul Biroului dc Ordine Publică la Poliţia Mun. C./Compartiment Siguranţa Publică, iar anterior din data de 16.12.2006 a lucrat la Postul de Poliţie D. de unde prin cerere a fost mutat la Poliţia Mun. C. La data de 01.07.2017 a fost mutat la ordin printr-o normă de fundamentare în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Mun. C. de pe funcţia de agent II poziţia 556 pe funcţia de agent principal poziţia 549 prevăzută în statul de organizare.

Se precizează că reclamantul locuieşte efectiv în com. E. de unde nu şi-a schimbat domiciliul vreodată de la numirea în funcţia publică de poliţist, deplasarea acestuia dus-întors către subunitatea de poliţie reprezentând un număr de 35 de km.

Având în vedere cele de mai sus, consideră că rezultă fără tăgadă că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport în condiţiile în care independent de voinţa lui, a fost mutat în interesul serviciului în cadrul Poliţiei Mun. C.- Biroul de Ordine Publică şi parcurge zilnic o distantă de 35 km.

De asemenea, i-au fost modificate raporturile de serviciu, acest aspect fiind prevăzut în OMAI nr. 298 din 23 decembrie 2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor dc serviciu ale poliţiştilor.

Astfel, art. 2 din OMAI nr. 298 din 23 decembrie 2011 prevede în mod expres ca modalităţi de modificare a raporturilor de serviciu următoarele ipoteze: a) delegare;b)detaşare; c) participare la misiuni internaţionale; d) transfer; e) mutare; j) împuternicire pe o funcţie de conducere; g) punere la dispoziţie.

Pe cale de consecinţă, susţine că modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantului-recurent a avut loc prima dată, nu în interes de serviciu, ci prin cerere de mutare la data 15.07.2007 de la Postul de Poliţie Com. D. la Poliţia Mun. C. unde o fost încadrat la Biroul de Ordine Publică pe funcţia de Agent II poziţia 556 în statul de organizare, iar la data de 01.07.2017 a fost mutat în interes de serviciu conform dispoziţiei IPJ B. nr. 276037 din 30.06.2017 de pe funcţia deţinută pe funcţia de agent principal poziţia 549 pe statul dc organizare în interes de serviciu.

Întrucât numirea în funcţie s-a făcut într-o altă localitate decât cea în care recurentul îşi are domiciliul, iar unitatea nu i-a putut oferi o locuinţă în localitatea unde a fost mutat, se apreciază că, în speţă subzistă obligaţia pârâtei-intimate de a-i deconta cheltuielile efectuate cu transportul fiind îndeplinite în speţă toate condiţiile prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. f din H.G. nr. 1292/2003.

Cu privire la reglementarea legală a dreptul sau la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă, se arată că acesta este prevăzut în art. 28 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente în speţă şi, în consecinţă, se impune admiterea prezentului recurs, casarea în tot a sentinţei recurate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 488 al. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

În motivare arătat că prin raportul nr. 361573 din 16.10.2018 (înregistrat la Serviciul Resurse Umane cu nr. 17675 din 18.10.2018), agentul-şef adjunct de poliţie A. din cadrul Poliţiei Municipiului C. a solicitat aprobarea efectuării navetei pe o distanţă de 35 km dus-întors, pe itinerariul E.-C.

Menţionează că prin Dispoziţia şefului Inspectoratului nr. 1984 din 23.10.2018, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul ministrului nr. 51 din 07.04.2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de la locul de muncă, s-a constituit comisia pentru a analiza solicitarea agentului de poliţie.

Prin procesul-verbal nr. 18611 din 31.10.2018, comisia constituită a propus respingerea cererii formulate de agentul-şef de poliţie A. motivat de faptul că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în Ordinul ministrului nr. 51/2014, respectiv art. 6 lit. f din H.G. nr. 1292/2003 modificată şi completată prin H.G. nr.130/2013.

S-a constatat că, prin Dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean B. nr. S/524 din 15.07.2007 agentul de poliţie A., ajutor şef post la Postul de Poliţie D. a fost mutat, la cerere, la Poliţia Municipiului C. - Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare.

S-a constatat că după modificarea raporturilor de serviciu în sensul precizat mai sus, poliţistul care a solicitat mutarea într-o altă localitate, nu mai poate beneficia de chirie sau transport, legiuitorul prevăzând expres că, doar poliţiştii încadraţi în prima funcţie şi cei mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate altă decât cea de domiciliu pot beneficia de chirie sau transport (dacă îndeplinesc toate condiţiile prevăzute cumulative de lege).

Se arată că prin Dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean B. nr. 276037 din 30.06.2017, agentul-şef adjunct de poliţie A., agent II la Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului C. a fost mutat, în interesul serviciului, în cadrul aceleiaşi structuri. Faptul că a fost mutat pe o funcţie superioară în cadrul aceluiaşi birou din aceeaşi localitate nu se încadrează la art. 6 alin. 1 lit. f din H.G. nr. 1292/2003, întrucât nu reprezintă mutare în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, ci mutare în unitatea de care aparţine, de pe o funcţie pe alta.

Potrivit art. 27 ind. 19 din Legea nr. 360/2002, poliţistul poate fi mutat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeaşi localitate sau din altă localitate, cu acordul şefului unităţii în care este încadrat, precum şi al şefului unităţii în care urmează să se mute, în următoarele situaţii: a) în interesul serviciului şi b) la cererea poliţistului." De asemenea, art. 27 ind. 20 din legea anterior menţionată, prevede că: „Mutarea în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al poliţistului”, astfel că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate.

Cu titlu de exemplu, să presupunem că situaţia era alta, în sensul că reclamantul a fost mutat în interes de serviciu de la Postul de Poliţie com. D. la Poliţia C., şi ulterior a fost mutat pe o funcţie superioară în cadrul aceluiaşi birou. În această situaţie, sus-numitul ar fi beneficiat de decontarea transportului, aşa cum prevede art. 6 din H.G. nr. 1292/2003 (dacă îndeplinea cumulativ condiţiile prevăzute de lege), or acesta nu se află în situaţia prezentată anterior.

Se constată astfel că poliţistul nu a fost mutat efectiv într-o altă localitate şi nu i s-a stabilit un alt loc de muncă, în localitatea în care el însuşi a solicitat să fie mutat în anul 2007. Prin mutarea pe funcţia sus-menţionată s-a asigurat promovarea acestuia pe o funcţie superioară.

Se invocă prevederile art. 6 alin. 2 lit. f din Hotărârea Guvernului nr. 1292 din 04.11.2003 şi ale art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 51 din 07.04.2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de locul de muncă.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Art. 31 al 1, 2 din Legea nr. 360/2002 stipulează următoarele:

„(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.

 (11) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia.”

Art. 3 din HG nr. 285/2005 prevede că:

„(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţie lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:

 a) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea de domiciliu;

 b) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător;

 c) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere, o locuinţă din fondul locativ de stat în localitatea de domiciliu;

 d) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia are un contract de închiriere, altul decât cel prevăzut la lit. c), încheiat şi înregistrat la administraţia financiară în condiţiile legii;

 e) poliţistul şi-a stabilit reşedinţa sau domiciliul la adresa locuinţei închiriate potrivit lit. d);

 f) în urma efectuării anchetei sociale se constată că poliţistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensaţie pentru chirie.”

Recurenta invocă greșita aplicare a dispozițiilor legale mai sus învederate, susținând, pe baza mai multor argumente, că prima instanță a aplicat și interpretat greșit aceste dispoziții legale, argumente care nu sunt întemeiate.

 Primul aspect pe care Curtea îl reține este acela că reclamantul a fost mutat inițial în localitatea C., la cererea acestuia, nu în interes de serviciu. Ulterior a intervenit o altă mutare, în cadrul aceeași unități de poliție, de pe funcția de agent II pe funcția de agent principal. Așadar, această ultimă mutare nu a avut nicio consecință asupra localității în care reclamantul își desfășura activitatea, el continuând să lucreze tot în orașul C.

Un aspect esențial în speță, de a cărui lămurire depind toate argumentele reclamantului este acela al rațiunii avute în vedere de legiuitor la acordarea compensației lunare pentru chirie, aceasta fiind, în opinia Curții, aceea de a acorda o compensație financiară persoanelor care prin natura funcției trebuie să-și desfășoare activitatea în altă localitate decât aceea de domiciliu, ori să se stabilească în altă localitate datorită schimbării sediului locului de muncă, fiind obligate să se mute efectiv în altă localitate, mutare care presupune cheltuieli suplimentare. Mutarea la care se referă textele normative incidente în speță trebuie să fie așadar una care să implice schimbarea localității locului de muncă, concluzie susținută de interpretarea teleologică a legii, lege care de altfel face vorbire de altă localitate. O mutare de la un sediu la altul, în cadrul aceleiași localități, nu justifică compensarea chiriei, nemaifiind atins scopul urmărit de lege și nemaiexistând nicio justificare rezonabilă pentru acordarea unei compensații pecuniare.

Așadar, prima instanță, în interpretarea pe care a dat-o legii, nu a adăugat la aceasta în sensul instituirii condiției unei schimbări a localității ci a interpretat legea în acest sens conform principiilor de interpretare a legii, printre care și interpretarea teleologică-ratio legis care în speță este esențială. De altfel și interpretarea gramaticală duce la aceeași concluzie, legea făcând vorbire de condiția altei localități. Prin urmare, prin perspectiva argumentelor anterior enunțate, recursul analizat apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare