Validare poprire

Sentinţă civilă 3030 din 23.05.2018


Sentinţa Civilă nr. ….2018

Şedinţa publică  de la ….2018

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la instanţă, la data de 31.08.2017, creditoarea  SC E.K. R. SRL în contradictoriu cu terţul poprit SC A.R.S.E SRL şi  debitorul B.C., solicitând, instanţei să pronunţe o hotărâre  prin care să dispună, obligarea terţului poprit  la plata sumei de  6,419,77 lei,  reprezentând pretenţii, terţul poprit având drept de „acţiune in regres" împotriva debitorului pentru recuperarea sumei.

 În motivarea în fapt a cererii, creditoarea arată că prin încheierea de  investire nr. 169/1/2014 a Judecătoriei O. din dosar nr. 9...../2014 privind investirea executării silite, debitorul a fost obligat sa plătească suma de 5,094,98 lei.

Debitorul nu şi-a executat de buna voie obligaţia de plata, fapt pentru care a demarat procedura executării silite, în cadrul dosarului execuţional ........ pe rolul BEJ.

In urma neachitării obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu, respectiv Contractul de Credit 12/09/2007, BEJ a procedat, în data de 28.07.2017,(dovada comunicata la 31.07.2017 ), conf. Art. 783 noul C. Pr. Civila la "înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului la terţul angajator, având dovada răspuns ANAF electronic din data de 27.06.2017- raportare mai 2017 ca debitorul arc contract de munca la aceasta societate.

Astfel, conform Art. 787 alin.l „ în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani, daca creanţa poprita este exigibila, sau după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporabile poprite şi să transmită dovada executorului judecătoresc (...)" .

Dacă într-adevăr, legiuitorul ar fi avut intenţia ca termenul de 5 zile să curgă de la data comunicării dispoziţiei de înfiinţare poprite pentru toate categoriile de sume de bani datorate de terţul poprit debitorului, în raport de care se naşte obligaţia terţului poprit de a consemna sumele de bani, ar fi însemnat să se fi prevăzut în mod expres aceasta modalitate, fără nicio distincţie între sumele de bani ajunse la scadenţă la data comunicării dispoziţiei respective şi sumele de bani datorate în viitor de către terţul poprit, distincţie existentă în realitate, reglementându-se deci regimul juridic privind modalitatea de înfiinţare poprire pentru toate categoriile de sume de bani datorate de un terţ poprit.

Mai mult chiar, în condiţiile în care exista anumite raporturi juridice între debitor şi terţul poprit, raporturi în baza cărora există o anumită modalitate în care se achită şi devin scadente anumite sume de bani, este necesar, obligatoriu ca în momentul stabilirii termenului de 5 zile şi implicit a termenului de o lună, termene aflate în strânsă legătură în ceea ce priveşte formularea cererii de validare, să se ţină seama de scadenţele sumelor de bani datorate de terţul poprit, de existenţa obligaţiei acestuia de a le vira creditoarei tocmai în momentul în care creanţa poprită a devenit exigibilă, fiind imposibil să considere că termenul de 5 zile începe să curgă anterior ajungerii acestor sume de bani datorate de terţul poprit debitorului la scadenţă, aspecte reglementate în mod expres de dispoziţiile art.787 Cod pr. civilă care a legiferat toate situaţiile izvorâte din raporturile juridice dintre un debitor şi terţul poprit.

Conform celor menţionate anterior, terţul poprit nu a consemnat sume în contul indicat în adresa de înfiinţare a popririi, dar nici nu a formulat răspuns oficial referitor la ultima poprire către BEJ Ardeleanu Bianca, motiv pentru care consideră că acesta a acţionat cu rea -  credinţă, neducând până final la îndeplinirea obligaţiile sale de punere în aplicare a măsurii popririi în cota de 1/3 din veniturile obţinute din munca ale debitorului.

Conform Art. 783 alin. 2 – „În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ poprit, interdicţia de a plaţi debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i se va datora, declarându-se poprite în măsura necesara pentru realizarea obligaţiei ce se executa silit."

Art. 784 alin. 1 si 2 - „(1) Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrala a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face niciodată plată sau alta operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, daca legea nu prevede altfel, (2) Când se popresc sume cu scadente succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenta, ci şi asupra celor exigibile în viitor."

Conform art. 783 alin. 2 din acelaşi cod, prin adresa de înfiinţare a popririi i s-a pus în vedere terţului poprit sa consemneze o treime din sumele datorate debitorului, până la concurenta sumei urmărite, precum şi interdicţia de a plăti către debitor sumele de bani pe care le datorează (în proporţie de 1/3 din venitul lunar net), acestea fiind declarate indisponibile în măsura necesară realizării creanţei.

Având în vedere cele arătate, consideră că terţul poprit nu şi-a îndeplinit culpabil obligaţiile legale stabilite în sarcina sa prin adresa de înfiinţare a popririi, acţionând cu rea - credinţă şi nerespectând astfel dispoziţiile legale în materie. Prin neîndeplinirea cu rea - credinţă a obligaţiilor care-i incumbau îi temeiul adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit a prejudiciat creditorul prin împiedicarea realizării creanţei sale.

Mai mult decât atât, tortul poprit nu a făcut dovada consemnării de către debitoare  a sumelor şi nici încetarea raporturilor de munca/ stingerea creanţelor terţului poprit faţă de debitor anterior comunicării de înfiinţare a popririi şi nici nu a menţionat faptul că s-ar afla în situaţia în care ar fi fost în imposibilitatea înfiinţării popririi, în baza art. 729 Alin 3 (Limitele popririi).

În contextul unei economii emergente, ce afectează substanţial şi piaţa muncii, constată o dinamica ampla a individului în relaţiile de muncă cu angajatorii. Angajatorul, devine o prezenta predominanta în rândul terţilor popriţi, astfel încât, sunt instituite în sarcina acestuia o serie de obligaţii specifice. Astfel, potrivit art. 785 din Codul de procedura civila:

- daca debitorul îşi schimbă locul de munca sau este pensionat, terţul poprit va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se afla noul loc de munca al debitorului sau organului de asigurări sociale competent, care, la data primirii actelor, va prelua calitatea de terţ poprit;

- dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca fostul angajatorul să cunoască noul loc de munca, ci are obligaţia de a anunţa creditorul asupra acestei situaţii.

Din economia textului se remarcă faptul că poprirea, legal înfiinţata, rămâne în fiinţa, indiferent de terţul poprit care dă eficienta acesteia. Terţii popriţi vor tine cont de dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu şi ordonate de organele de executare competente.

Rezulta aşadar că validarea popririi produce efecte retroactiv, confirmând măsura de executate silita, cu consecinţa obligării terţului poprii la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înfiinţării popririi, în limita acoperirii creanţei, chiar dacă în viitor nu mai exista raporturi juridice contractuale între terţ si debitor.

Solicită instanţei să ia în considerare faptul că "spre deosebire de poprire, care consta în dispoziţia data de executorul judecătoresc terţului poprit al datornicului de a nu plăti acestuia din urma suma urmărită, validarea popririi este o procedura care are drept finalitate, după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, obligarea directa, pe cale judecătoreasca, a terţului poprit, faţă de creditorul popritor, la plata sumei de bani urmărita, ca natura juridica, validarea popririi fiind o sancţiune aplicata terţului poprit pentru neîndeplinirea culpabila a obligaţiilor ce îi revin prin efectul popririi,"

Aşa cum a precizat mai sus, terţul poprit devine un administrator - sechestru al fondurilor debitorului, calitate în care legiuitorul îi atribuie o scrie de obligaţii a căror neîndeplinire sunt sancţionate. Partea interesata nu trebuie să dovedească culpa terţului poprit, aceasta rezultând din simplul fapt al neîndeplinirii obligaţiilor legale ce îi reveneau, după înfiinţarea popririi

Ţinând cont de aceste considerente, solicită să se valideze poprirea înfiinţata de către BEJ în dosarul execuţional nr. .... asupra veniturilor debitorului la angajatorul S.C. A.R.S. S.R.L. şi să fie obligat terţul poprit să plătească, în limita creanţei, sumele de bani datorate debitorului.

Cu cheltuieli de executare constând în taxa de timbru.

În drept, creditorul a invocat dispoziţiile art. 80,781,782,783,784,786,787,789,790,651 CPC, iar în probațiune a depus la dosar înscrisurile existente la filele 7-17 dosar.

Terţul poprit şi debitorul nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de acţiune.

Urmare a solicitărilor  instanţei, la data de 06.03.2018, prin registratură,  Biroul Executorului Judecătoresc  a depus, xerocopia dosarului de executare nr.85/E/2015 semnată pentru conformitate cu originalul.

Totodată, ca urmare a solicitării instanței, la 13.04.2018, INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BIHOR  a depus la dosar, adresa nr.7…/BCCMMRM/10.04.2018 prin care  a arătat faptul că numitul B.C.  figurează cu contractul individual de muncă nr.23/26.05.2017, încheiat cu societatea SC.A.R.S. SRL, cu data începerii activităţii-29.05.2017, iar data încetării raporturilor de muncă -15.12.2017.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea adresată BEJ, sub nr....... din 05.03.2015 , creditoarea a solicitat urmărirea silită a debitorului, în baza contractului de credit încheiat la data de 12/09/2007 cu BRD. 

In dosarul execuţional sus menţionat, BEJ a procedat, în data de 28.07.2017, la înfiinţarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului la terţul angajator adresă primită la 31.07.2017 potrivit dovezii de la fila 5 dosar execuțional.

Din înscrisul de la fila 46 dosar , rezultă că debitorul a avut calitatea de angajat al terţului poprit în perioada 29.05.2017-15.12.2017.

Art. 790 din Noul  C.pr.civ. , intitulat  validarea popririi se arată:

(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.,,

Creditorului îi revine obligaţia de a face dovada existenţei titlului executoriu deţinut împotriva debitorului precum şi dovada existentei a raportului juridic dintre debitor şi terţul poprit, raport în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia terţului poprit de a achita o sumă de bani debitorului.

Creditoarea a dovedit că deţine împotriva debitorului un titlu executoriu, însă  din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar,  nu se poate reţine că, în prezent, există vreun raport juridic între debitor şi terţul  poprit, în baza căruia terţul să  datoreze debitorului sume de bani.

Conform adresei  nr.7…./BCCMMRM/10.04.2018, emisă de ITM Bihor ,instanţa retine  că debitorul  figurează cu contractul individual de muncă nr.23/26.05.2017, încheiat cu terțul poprit, cu data începerii activităţii-29.05.2017, iar data încetării raporturilor de muncă -15.12.2017.

Rezulta că, în prezent, raporturile de muncă dintre debitor şi terţul poprit  nu mai sunt în derulare, iar raportul  juridic dintre aceştia a încetat.

Văzând prevederile art.790 C.pr.civ. , faţă de împrejurarea că raporturile de muncă dintre terţul poprit şi debitor au încetat, instanţa constată că din ansamblul probatoriu administrat în cauza nu rezultă existenţa unor raporturi juridice actuale în baza cărora terţul poprit să datoreze vreo sumă de bani, fie ea scadentă sau nu, debitorului.

Întrucât din probaţiunea cu înscrisuri administrată în prezenta cauză reiese că, în speţă, acest raport juridic nu mai există,  instanţa apreciază că cererea formulată de creditoare privind validarea popririi se dovedeşte a fi neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul  art.790  din C.pr.civ. ,  urmează a o  respinge, conform dispozitivului prezentei hotărâri, iar ca o consecinţă a acestui fapt, va dispune şi desfiinţarea popririi înfiinţată în dosarul execuţional nr....... al BEJ împotriva terţului poprit.

În baza art.453 alin.1 din C.pr.civ. , având în vedere că cererea a fost respinsă, iar culpa procesuală aparţine creditoarei, instanţa va respinge şi solicitarea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată. 

În ceea ce privesc cheltuielile solicitate de executorul judecătoresc pentru copia dosarului execuţional instanţa constată că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 717 alin. 2 C.proc.civ nefiind în prezenţa unei contestaţii la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de SC E.K. R. SRL în contradictoriu cu terţul poprit SC A.R.S.E SRL şi  debitorul B.C având ca obiect validare poprire.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria O..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.05.2018.