Salarizare

 DREPTURI SALARIALE – SALARIZAREA PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE

SENTINŢA CIVILĂ  nr. 869 din data de 04 decembrie 2019

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 30 august 2017 la Tribunalul Arad sub numărul 5312/108/2017, reclamanţii reprezentaţi de ….. prin preşedinte, au chemat în judecată pe pârâta …, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la punerea în aplicare faţă de reclamanţi a prevederilor OUG nr.43/31.08.2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr.57/2015 actualizată de OG nr.20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; obligarea la salarizarea reclamanţilor la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice şi acordarea diferenţelor salariale ce trebuiau acordate începând cu data de 09.04.2015 până la intrarea în vigoare a Legii nr.153/2017.

În motivarea acţiunii se arată că, reclamanţii sunt angajaţi ai unităţii pârâte şi potrivit  art.3 ind.1 din O.U.G. nr.57/2015 aşa cum este modificat de O.U.G. nr.43/2016: „Prin excepţie de la prevederile art.1 alin.(1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Susţin reclamanţii, că întrucât salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, caracterul unitar trebuie să elimine diferenţele salariale pentru aceeaşi funcţie din aceeaşi familie ocupaţională.

Funcţionarii publici, încadraţi în treapta de salarizare 2 sau 3, care au avut ultima avansare în treaptă în urmă cu mai mult de doi ani, vor putea solicita conducătorilor instituţiilor publice angajatoare, să le asigure o salarizare similară cu cea a funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii de aceeaşi clasă şi grad profesional, prin avansarea în cadrul fostelor trepte de salarizare.

Prin hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-388/06 şi C-385/06, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut (în materia dreptului administrativ) cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim-judecător comunitar, că: „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare”.

În cauza Amurăriţei contra României, C.E.D.O. a stabilit că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 ind.1, trebuie interpretat prin prisma preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.

Se precizează că, principiul realizării dreptului trebuie să prevaleze în raport cu cel al respectării procedurii, aceasta în scopul evitării încălcării dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamanţii invocă art.16 alin.1 din Constituţia României, art.20 din Constituţia României, art.20 din Carta socială, art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.7 şi art.23 pct.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.2 alin.1 şi alin.3 din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare.

Reclamanţii apreciază că, principiul nediscriminării, care este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor care sunt egale în drepturi.

Diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Dacă art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament semnifică, automat, încălcarea sa.

Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Art.23 pct.2 din acelaşi act  normativ prevede că toţi oamenii fără  nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.

Reclamanţii arată că diferenţa de tratament devine discriminare doar  atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, cum este cazul lor.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art.192-194 din Codul de procedură civilă; art.7 din Legea nr.554/2004, O.U.G. nr.83/2014, O.U.G. nr.20/2016, O.U.G. nr.43/2016 pentru  modificarea şi completarea O.U.G. nr.57/2015.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna D, a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea în întregime a acţiunii arătând că funcţionarii publici care au făcut această acţiune în  instanţă nu s-au încadrat în prevederile actelor normative menţionate în cererea de chemare în judecată. 

Examinând actele şi probele administrate în cauză, instanţa  a reţinut că reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor OUG nr. 43/31.08.2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 actualizată de OG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice faţă de reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015, în sensul stabilirii tuturor reclamanţilor a unui salariu de bază la nivelul maxim din cadrul instituţiei sau autorităţii publice.

Reclamanţii au arătat că prevederile art. 3 , alin. 1, din OUG nr. 57/2015, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 43/2016, ar fi fost  puse în aplicare prin majorarea salariilor brute la maximul existent în propria instituţie pentru fiecare funcţie şi că, în scopul respectării principiului muncă egală-remuneraţie egală, s-ar impune majorarea salariului de bază al reclamanţilor la nivelul treptei 1 de salarizare pentru funcţionarii publici, dacă aceasta există în cadrul instituţiei.

Instanţa  a reţinut că potrivit anexei 1 la HCL nr. 44/28.07.2017, reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, angajaţi ai instituţiei pârâte.

În drept, potrivit art. 3 ind.1 din OUG nr.57/2015 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ,, Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.’’

Ulterior, prin acest act normativ, la articolul 31 din OUG nr. 57/2015, după alineatul (1) Guvernul a introdus patru noi alineate, alineatele (11)-(14), cu următorul cuprins:

,,(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent in Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. …..

(13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate in subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat in plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. …….."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 s-a reţinut că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Instanţa a avut în vedere prevederile art. 249 Cod procedură civilă potrivit cărora „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Aplicând aceste dispoziţii legale la starea de fapt ce rezultă din economia litigiului pendinte, se reţine că reclamanţii nu au probat cele susţinute în cererea de chemare în judecată. Astfel, aceştia nu au probat că alţi salariaţi ai instituţiei pârâte ar avea salariul de bază mai mare în cadrul categoriei profesionale din care fac parte reclamanţii.

Instanţa a reţinut, raportat la solicitările reclamanţilor la petitul privind acordarea diferenţelor salariale începând cu data de 09.04.2015, că prin hotărârea preliminară adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 26.09.2016 în dosar nr.1733/1/2016, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.5 ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice”.

Trebuie concluzionat astfel că, potrivit dezlegării date acestei probleme de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie  pentru instanţe potrivit art. 521 alin. 3 NCPC dispoziţiile art.1 alin.5 ind.1 din OUG nr.83/2014, modificată prin Legea nr.71/2015  se aplică, în principiu, nu doar în cazul autorităţilor şi instituţiilor publice expres enumerate în cuprinsul normei, ci şi în beneficiul personalului din cadrul altor autorităţi şi instituţii publice.

Concluzionând  că dispoziţiile art. 1, alin. 5 ind. 1  din OUG nr. 83/2014  sunt aplicabile personalului angajat în cadrul autorităţii publice pârâte, având în vedere prevederile OUG nr. 57/2015 de care se prevalează reclamanţii, instanţa a analizat în ce măsură acţiunea promovată de reclamanţi este  întemeiată, prin raportare  la aceste  prevederi.

Tribunalul observă că prevederile legale invocate şi incidente în cauză permit salarizarea la nivelul maxim doar a acelor categorii de personal din instituţiile arătate în hotărârea preliminară care se află într-o situaţie de discriminare, în sensul că „beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie”. Prin urmare, atâta timp cât pentru acelaşi tip de funcţie publică, salariatul care îndeplineşte aceleași condiţii de grad profesional, treaptă şi gradaţie are stabilit un  salariu de bază inferior celui aflat în plată în beneficiul unui alt salariat, legiuitorul permite acordarea acestui din urmă nivel de salarizare pentru toate categoriile de salariaţi care îndeplinesc aceleaşi condiţii menţionate.

Nu au fost reţinute susţinerile reclamanţilor cu privire la faptul că trebuie eliminate eventuale diferenţe salariale pentru aceeaşi funcţie din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, având în vedere că dispoziţiile legii nr. 71/2015 aplicabilă raportat la perioada pentru care reclamanţii solicită acordarea eventualelor diferenţe salariale, prevedeau criteriile ce trebuie avute în vedere la analizarea situaţiei de discriminare, în sensul că se află într-o astfel de situaţie cei care „beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie”.

Probatoriul administrat în cauză nu a relevat însă faptul că în cadrul aceleiaşi instituţii pârâte există personal încadrat pe funcţii de acelaşi fel, care îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu reclamanţii, şi care au nivel de salarizare superior acestora, situaţie ce s-ar putea analiza în cauză ca o discriminare, în considerarea faptului că tratamentul juridic diferit acordat acestora nu îşi găseşte justificare în condiţiile enumerate.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul textelor legale invocate, acţiunea civilă formulată,  a fost respinsă ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare