Raporturi de muncă

Potrivit dispoziţiilor art. 685 alin 7 din Legea 130/2015 persoanele care îndeplinesc condiţiile de vârstă şi de vechime numai în funcţia de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică şi de personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi în cea de tehnician criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupaţie. În acest caz, baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media salariilor de bază brute lunare, inclusiv sporurile, în procent, din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului sau INEC unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate.

În acest caz, potrivit art. 5 alin.3 din HG 706/2015 Cuantumul pensiei de serviciu este 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie.

Pentru aplicarea dispoziţiilor de mai sus, prin salariul de bază brut lunar folosit la determinarea bazei de calcul se înţelege salariul stabilit conform coeficientului de multiplicare şi VRS la care se adaugă, după caz, sporurile realizate de personalul de specialitate aflat în funcţie.

Împrejurarea că ulterior, prin dispoziţii ale ordonatorului de credite şi pe baza unor acte normative a fost stabilită o altă valoarea de referinţă nu justifică pretenţiile reclamantului de eliberare a unei adeverinţe în acest sens, deoarece potrivit art. 12 din HG 706/2015 pensia de serviciu se actualizează din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie conform legislaţiei privind sistemul public de pensie.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 21.11.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul TC-S la data de 06.12.2018,  sub nr.xxx/xxx/xxxx, reclamantul AT a chemat în judecată intimatul TC-S, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea intimatului la eliberarea unei adeverinţe în vederea calculării pensiei de serviciu cu luarea în calcul a nivelului maxim a indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 lei. începând cu data de 09.04.2015.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr.xxx/xx.xx.2018, pronunţată în dosar nr.xxxx/xxx/xxxx, a fost admisă acţiunea sa privind eliberarea unei adeverinţe, care să cuprindă salariul de bază brut lunar calculat conform coeficientului de multiplicare şi valorii de referinţă sectoriale în cuantum de 405 lei, pentru perioada 9.04.2015 – 31.07.2015, precum şi media sporurilor. în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie, adeverinţă care să înlocuiască adeverinţa nr. xxxx/15.09.2015, însă valoarea de referinţa sectorială de 405 lei nu corespunde drepturilor reale de care trebuia să beneficieze, întrucât prin aceeaşi Legea nr. 71/2015 s-a reglementat şi aplicarea O.G. nr. 13/2008, prin care valoarea de referinţa sectorială s-a majorat cu 4%, astfel: pentru perioada 01.04.2008 - 01.09.2008, creşterea valorii sectoriale de 2%, conform art. 1, alin. 1 din O.G. nr. 13/2008, iar pentru perioada 01.10.2008 şi până în prezent, creşterea valorii sectoriale cu 2%, conform art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 13/2008.

Reclamantul a mai menţionat că în această situaţie se modifică valoarea de referinţă sectorială de la 405 lei la 421,36 lei, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare.

 Reglementarea acestei valori sectoriale a fost făcută ulterior, pentru întreaga familie ocupaţională „J" fără a exista vreo diferenţiere, categoric din care fac parte şi grefierii pensionari, beneficiari ai pensiei de serviciu prin efectul Legii nr. 567/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 130/2015, după principiul echităţii şi nediscriminării aceloraşi categorii socio-profesionale.

 Reclamantul a mai învederat că atât Curtea Constituţională prin decizia nr. 794/2016, cât şi CSM a dispus către ordonatorii de credite, aplicarea în mod unitar a aceleiaşi valori de referinţă sectorială la nivelul familiei ocupaţionale „J”, începând cu data de 09.04.2015 şi în acest sens a fost emis Ordinul nr. xxxx/26.04.2018 al P Î.C.C.J., care dispune modificarea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, începând cu data de 09.04.2015, iar prin Ordinul nr.xx/15.03.2018 al PÎ.C.C.J., s-a propus acordarea valorilor de referinţă sectorială tuturor categoriilor de personal ale căror indemnizaţii de încadrare se stabilesc în funcţie de valoarea de referinţă sectorială.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar în copie : Ordin nr.xxxx/2018 şi  decizia C.C.R. nr. 794/2016 .

Pârâtul TC-S a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate de către reclamant ca fiind neîntemeiată, iar în susţinerea acestei soluţii a menţionat că, a emis reclamantului o adeverinţă cu media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni, avându-se în vedere cuantumul acestora aşa cum au fost înregistrate în contabilitate. Drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul au fost stabilite prin decizii de salarizare emise de către preşedintele CAT, potrivit art. 37 din Legea nr. 587/2004 şi art. 7, alin. 1, lit. o) din R.O.I., decizii de salarizare care nu au fost contestate, devenind definitive şi astfel, cuantumul salariilor pentru ultimele 12 luni de activitate ale reclamantului din noua adeverinţă nu poate fi altul decât cel din deciziile de salarizare necontestate şi înregistrate în contabilitatea internă.

A  apreciat că reclamantului nu i se poate elibera o nouă adeverinţă cu alte drepturi salariale înscrise în aceasta, atâta timp cât nu a deţinut şi nu deţine o hotărâre judecătorească prin care să fi fost obligat la rectificarea drepturilor salariale în raport de o valoare de referinţă mai mare decât cea avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni de care a beneficiat, aşa cum acestea au fost evidenţiate.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a menţionat că, prin adeverinţa eliberată de către intimat la data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a fost raportată la o valoare sectorială de referinţă de 305 lei, iar prin sentinţa civilă nr. xxxx/xx.xx.2018, pronunţată de TC-S în dosar nr.xxxx/xxx/2018, la un cuantum de 405 lei. 

Reclamantul a mai arătat că Legea nr. 71/2015 a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015 şi prin aceasta a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte masuri în domeniul cheltuielilor publice şi la art. I după alin. 5, a fost introdus alin. 5^1, cu următorul cuprins: „prin excepţie de la prevederile alin 1 şi 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii si autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie grad treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege, conform art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Concluzionând, a solicitat admiterea acţiunii, menţionând că potrivit Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, privind „aplicabilitatea generală”, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 23/2016 a Î.C.C.J., majorările salariale sub forma indexărilor prevăzute şi de O.G. nr. 13/2008, sunt considerate „facta praeterita”, ca urmare a recunoaşterii şi acordării lor.

Prin sentinţa civilă nr.xxxx/xx.xx.2019, TC-S a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat cauza în favoarea TM.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că :

Potrivit dispoziţiilor art. 131, alin 1 din C.P.C., „la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu”.

Curtea Constituţională a reţinut în considerentele deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C.P.C., pct. 51. „şi în acest caz, în mod simetric constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă cu privire la conţinutul constituţional al normei menţionate, Curtea îşi extinde controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă sub aspectul sensului constituţional al acestuia. Astfel, Curtea reţine că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz” şi pct. 52 „având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea reţine că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie”.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 127, alin. 2^1 din C.P.C. „2^1 dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz” şi constatând că TC-S are calitatea procesuală de intimat în prezenta cauză, s-a apreciat că nu este competent material a soluţiona cauza, în această situaţie competenţa facultativă urmează a se aplica şi în consecinţă, fiind competentă instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află TC-S, respectiv TM, avându-se în vedere că acesta se află şi la o distanţă mai mică, în raport cu celelalte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad competente.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul TM la data dexx.xx.2019.

Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverinţe tip, care să înlocuiască adeverinţele nr. xxxx/15.09.2015 şi nr. xxxx/31.10.2018, în vederea calculării pensiei de serviciu  cu luarea în considerare a nivelului maxim a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei, începând cu 09.04.2015.

În acest sens a depus la dosar sen.civ. nr. xxxx/xx.xx..2018 pronunţată de TC-S şi  practică judiciară.

Prin sentinţa civilă nr. xxxx/xx.xx..2019, TM a dispus declinarea cauzei în favoarea TC-S şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, urmând să înainteze cauza spre soluţionare ÎCCJ.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că :

În speţa de faţă, reclamantul, fost grefier arhivar la TC-S, a chemat în judecată fostul angajator, respectiv TC-S pentru a fi obligat să elibereze o adeverinţă privind pensia de serviciu, adeverinţă în care calculul pensiei să aibă în vedere VRS de 421,36 lei, în vedere calculului pensiei de serviciu cu luarea în calcul a nivelului maxim a indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei.

Litigiul de faţă a fost apreciat ca unul de jurisdicţie a muncii şi potrivit art. 269 alin.2 Codul Muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul  sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

S-a mai reţinut că aceste dispoziţii se completează cu dispoziţiile art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art.127 Codul de procedură civilă, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată reglementează competenţa facultativă şi  alin.1 prevede că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei judecătoreşti  la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Această calitate trebuie să o aibă reclamantul la momentul sesizării instanţei.

Ori, la acest moment, reclamantul nu mai are calitatea de salariat, respectiv de grefier la TC-S, el fiind beneficiarul unei pensii de serviciu în baza Legii 130/2015, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 269 Codul Muncii şi nu cele referitoare a competenţa facultativă reglementată de art. 127 Codul de procedură civilă.

S-a reţinut că, întrucât reclamantul a învestit în mod legal TC-S prin depunerea cererii de chemare în judecată, TM învestit prin hotărârea de declinare a competenţei de către TC-S a constatat că nu este competent teritorial cu soluţionarea cauzei.

Ca atare în conformitate cu art. 132, alin.3 Cod procedură civilă s-a constatat necompetenţa teritorială a acestei instanţe în soluţionarea cauzei şi a declinat  cauza instanţei competente, iar în conformitate cu art. 133, alin.2 Cod procedură civilă s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi urmând a fi sesiza ÎCCJ pentru soluţionarea acestuia.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, prin decizia nr.xxxx/xx.xx.2019, ÎCCJ a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea TM, reţinând că:

În conformitate cu art. 127 alin. l din Codul de procedură civilă, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aceste dispoziţii aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor conform alin. 3 al aceluiaşi text de lege.

Reclamantul este fost grefier arhivar la TC-S şi a chemat în judecată fostul angajator, respectiv TC-S  pentru a fi obligat să elibereze o adeverinţă privind pensia de serviciu, adeverinţă în care calculul pensiei să aibă în vedere o altă valoare a VRS-ului.

Deşi la momentul sesizării instanţei reclamantul nu mai avea calitatea de salariat al TC-S, ci de beneficiar al unei pensii de serviciu în baza Legii nr. 130/2015, în speţă, în determinarea instanţei competente teritorial sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, care reglementează competenţa facultativă, din perspectiva interpretării pe care Curtea Constituţională a dat-o acestor dispoziţii prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, statuând în sensul că noţiunea de judecător din cuprinsul art. 127 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă îşi găseşte sens numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În urma stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul TM la data de xx.xx.2019 sub nr. xxxx/xxx/2018*.

În baza rolului activ, din oficiu, s-au solicitat relaţii de la pârâtul TC-S referitor la funcţia ocupată de reclamant anterior încetării raporturilor de muncă prin pensionare urmând a înainta cererea formulată de acesta privind eliberarea adeverinţei cu salariul de bază brut lunar calculat conform coeficientului de multiplicare şi a VRS-ului de 405 lei, pentru perioada aprilie 2015- iulie 2015  şi adeverinţa nr. xxxx/31.10.2018 eliberată reclamantului.

Relaţiile au fost comunicate cu adresa nr.xxxx/12.11.2019, la care s-a anexat adeverinţa nr. xxxx/31.10.2018, cererea reclamantului nr. xxxxx/29.10.2018 şi sen.civ. nr.xxxx/2018.

Analizând acţiunea în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul AT a făcut parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, având funcţia de grefier arhivar şef în cadrul TC- S, în prezent fiind beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în baza Legii 130/2015.

Prin decizia nr.xxx/15.12.2015 privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. II alin.1 din Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 cu modificările şi completările ulterioare, emisă de CJP C-S a fost admisă cererea de pensionare a reclamantului şi a fost stabilită o pensie de serviciu în cuantum de 2157 lei începând cu data de 01.08.2015.

Conform art. II din Legea 130/2015 de prevederile legii, în situaţia îndeplinirii condiţiilor impuse aceasta, beneficiază şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti parchete de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat precum şi fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi care la data intrării în vigoare a legii beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensie.

Alin.2 art. II prevede că baza de calcul al pensiei prevăzute la alin. (1) o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie.

La data pensionării reclamantul avea o vechime în specialitate de 20 ani.

În vedere stabilirii şi plăţii pensiei ultimul angajator a eliberat o adeverinţă tip în care la stabilirea drepturilor salariale s-a avut în vedere o valoare sectorială de referinţă de 305 lei, respectiv adeverinţa nr.xxxx/15.09.2015.

Prin Sentinţa civilă nr.xxxx/2018 pronunţată de TC-S în dosarul nr.xxxx/xxx/2018 TC- S a fost obligat să elibereze reclamantului o adeverinţă timp pentru stabilirea pensiei de serviciu, conform anexei 2 a HG 706/2015 care să cuprindă  80%  din baza de calcul reprezentantă de media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii care a depus cererea de pensionare (cererea nr.xxxx/17.09.2015), realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei unde a funcţionat reclamantul înaintea eliberării din funcţie, salariul de bază brut lunar care să fie calculat  conform coeficientului de multiplicare şi valorii de referinţă sectorială în cuantum de 405 lei doar pentru perioada 09.04.2015-31.07.2015, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie, adeverinţă care să înlocuiască adeverinţa nr.xxxx/15.09.2015 eliberată de pârât.

La cererea reclamatului şi în executarea hotărârii judecătoreşti de mai sus a fost eliberată adeverinţa nr.xxxx/31.10.2018.

Prin acţiunea de faţă reclamantul a solicitat obligarea aceluiaşi pârât eliberarea unei noi adeverinţe care să o înlocuiască pe cea anterioară în care la stabilirea bazei de calcul a pensiei să se aibă în vedere o valoare de referinţă de 421,36 lei, începând cu data de 09.04.2015, în vederea calculării pensiei de serviciu.

De necontestat este faptul că pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul auxiliar de specialitate şi cel conex din cadrul instanţelor beneficiază de un salariu de bază stabilit prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 valoarea de referinţă sectorială a fost de 463,5 lei.

În acest sens au fost emis decizii de către PCA, care au avut în vedere dispozițiile Legii cadru 284/2010, OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobat cu modificările şi completările prin Legea 71/2015, Legea 293/2015 privind aprobarea OUG 35/2015 pentru modificarea şi completarea OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi Decizia CC nr. 794/2014 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 31 alin12  din OUG 57/2015 şi prin care se reţine că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

S-a avut în vedere şi Ordinul nr.xx/xx.xx..2018 al P ÎCCJ din care rezultă că judecătorii, magistraţii asistenţi, personalul de specialitate şi conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 prin acordarea unui VRS de 421,36 lei şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin acordarea unui VRS de 463,5 lei, precum şi Ordinul MJ nr.xxx/x/xx.xx.2018 referitor la stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale judecătorilor şi asistenților judiciari pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 prin raportarea la un VRS de 421,36 lei şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportarea la un VRS de 463,5 lei.

Plenul CSM a apreciat necesar ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale să nu mai existe o salarizare diferită raportat la mai multe valori sectoriale de referinţă, VRS fiind o constantă şi ca atare ordonatorii de credite trebuie să aibă în vedere la stabilirea drepturilor salariale valorile sectoriale de referinţă arătate mai sus pentru perioada respectivă.

Împrejurarea că pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 valoarea sectorială de referinţă avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul auxiliar nu justifică însă pretenţiile reclamantului.

Aşa cum s-a arătat, pensia de serviciu de care beneficiază reclamantul a fost calculată în condiţiile Legii 130/03.06.2015 şi HG 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 567/2004 aşa cum a fost completată prin Legea 130/2015.

Situaţia reclamantului este reglementată de art. 685 alin 7 din Legea 130/2015 potrivit cărora persoanele care îndeplinesc condiţiile de vârstă şi de vechime numai în funcţia de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică şi de personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi în cea de tehnician criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupaţie. În acest caz, baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media salariilor de bază brute lunare, inclusiv sporurile, în procent, din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului sau INEC unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate.

Articolul 2 lit. d fin HG 706/2015 prevede că Beneficiază de pensie de serviciu persoanele care au fost pensionate anterior datei de 25 iulie 2015 şi îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt beneficiare ale unei categorii de pensii din sistemul public de pensii, au o vechime în specialitate de cel puţin 20 de ani, vârsta de 60 de ani şi, la data pensionării, aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale.

În acest caz, potrivit art. 5 alin.3 din HG 706/2015 Cuantumul pensiei de serviciu este 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie.

Pentru aplicarea dispoziţiilor de mai sus, prin salariul de bază brut lunar folosit la determinarea bazei de calcul se înţelege salariul stabilit conform coeficientului de multiplicare şi VRS la care se adaugă, după caz, sporurile realizate de personalul de specialitate aflat în funcţie.

Ori, aceste dispoziţii legale au fost avute în vedere la acordarea pensiei de serviciu conform deciziei nr.xxxx/xx.xx2015.

Împrejurarea că ulterior prin dispoziţii ale ordonatorului de credite şi pe baza unor acte normative a fost stabilită o altă valoarea de referinţă nu justifică pretenţiile reclamantului deoarece potrivit art. 12 din HG 706/2015 pensia de serviciu se actualizează din oficiu, în fiecare an, odată cu modificarea valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie conform legislaţiei privind sistemul public de pensie.

Modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu cuvenite personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești este diferită de procedura de actualizare a pensiei de serviciu reglementată de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, potrivit art. 34 alin.6 Codul Muncii şi art. 40 lit. h, angajatorul este obligat să elibereze la solicitarea salariatului un document care să ateste activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi specialitate.

 Ori reclamantul nu a beneficiat de un salariu calculat cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială solicitată astfel că pârâtul nu poate fi obligat în acest sens şi mai mult reclamantul nici nu a formulat o solicitare în acest sens către fostul angajator, promovând direct acţiune în justiţie.

Domenii speta

Spete similare