DREPT civil

SENTINŢA CIVILĂ NR. 216

Şedinţa publică din data de 31.01.2020

La ordine venind pronunţarea cauzei civile privind pe reclamanta AA și pe pârâta BB, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

În lipsa părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează:

-La data de 20.01.2020, apărătorul reclamantei a depus la dosar chitanţa nr. 34/22.12.2019 şi chitanţa nr. 322 din data de 24.10.2019, reprezentând onorariu avocat;

-La data de 30.10.2020, prin e-mail, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 17.01.2020, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, 31.01.2020, când după deliberare a pronunţat următoarea sentinţă.

 După deliberare,

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la data de … sub număr de dosar ….. reclamanta AA a cerut în contradictoriu cu pârâta BB obligarea acesteia la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului nr….., nr. …, plata sumei de 10.000 de lei reprezentând daune morale și restituirea cheltuielilor de judecată avansate în cauză.

În motivare a arătat că pârâta a formulat o plângere penală împotriva ei pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În această plângere pârâta a arătat că i-a fost sustrasă suma de 8400 de lei din totalul sumei de 14.000 de lei ce se afla într-un plic în sertarul noptierei, cu prilejul prestării unor activități de curățenie în perioada ….. După finalizarea cercetărilor s-a dispus clasarea cauzei întrucât nu au existat probe cu privire la săvârșirea infracțiunii. A precizat reclamanta că după sesizarea organelor de urmărire penală a fost supusă unor consecințe sociale negative din partea prietenilor și a vecinilor întrucât pârâta a început să îi aducă ofense nejustificate în loc public, aprecierea sa în societate scăzând în mod semnificativ și aceasta pierzând locurile unde presta activitate de menaj obținând un venit minim. Reclamanta a menționat că, având în vedere importanța valorilor lezate și măsura în care i-a fost afectată situația financiară, este îndreptățită la solicitarea daunelor morale de 10.000 de lei.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1349 C.civ.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 19.07.2019 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

În susținerea apărării dreptul său de a solicita efectuarea de cercetări față de reclamantă pentru săvârșirea infracțiunii de furt nu a fost exercitat anormal, în alte scopuri decât aflarea adevărului, dovadă a îndreptățirii sale de a depune plângere fiind chiar ordonanța procurorului prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de reclamantă în calitate de suspect.

Pârâta a mai arătat că la producerea suferințelor psihice ale reclamantei a contribuit în parte și acțiunea de îndeplinire a atribuțiilor legale  de către organele de cercetare penală și că ea nu a făcut niciun fel de afirmație negativă despre reclamantă față de prietenii acesteia din urmă, pe care nu îi cunoaște, nu a povestit despre dosar și nu a adus reclamantei ofense în loc public. Pârâta a învederat instanței că lezarea reputației cauzează un prejudiciu moral, iar câștigul nerealizat din muncă se acordă în situația în care este lezată capacitatea de muncă a persoanei prin vătămarea sănătății sau a integrității corporale a persoanei.

În dovedire pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și proba testimonială, solicitând si înaintarea dosarului penal nr….. de către organul de urmărire penală.

La termenul din data de 07.10.2019 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantei, dispunând și atașarea dosarului de urmărire penală nr…..

 La termenul din data de 17.01.2020 s-au ascultat martorii Pascal Otilia și Petrache Eugenia, reclamanta lipsind pentru a doua oară de la ședința de judecată, astfel încât proba cu interogatoriul nu a mai fost administrată.

La data de 30.01.2020 reclamanta prin apărător ales a depus la dosar concluzii scrise solicitând admiterea acțiunii și reiterând aspectele prezentate în fața instanței în etapa dezbaterilor pe fond.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt la data de 01.08.2017 pârâta BB a depus o plângere penală la IPJ Neamț (fila 8 și 12 din DUP) prin care a sesizat organele abilitate cu privire la faptul că reclamanta AA, profitând de împrejurarea că avea acces la locuința pârâtei unde făcea curățenie în mod repetat, a sustras dintr-un sertar al mobilierului din dormitor suma de 8.400 de lei, sumă ce era depozitată într-un plic alături de altă sumă de bani.

Prin ordonanța de reunire din data de 10.08.2017 de la fila 6 DUP s-a dispus reunirea dosarului de urmărire penală la un alt dosar penal  nr. 3274/P/2017 în care se făceau cercetări cu privire la posibila săvârșire a unei fapte de furt, având ca persoană vătămată pe numitul Hârțan Dumitru, rudă a pârâtei. În urma acestor sesizări a fost începută urmărirea penală, dispunându-se apoi continuarea urmăririi penale față de suspecta AA la data de 11.12.2017, reclamanta din prezenta cauză (ordonanța fila 4 din DUP).

În dosarul de urmărire penală s-au desfășurat cercetări constând în audierea suspectei, persoanelor vătămate, a martorilor și efectuarea unei cercetări la fața locului. Activitatea de cercetare s-a finalizat prin dispunerea unei soluții de clasare la data de 11.06.2018 întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin.(1) lit. c) C.proc.pen.  (ordonanța de la fila 67 din DUP) motivat de faptul că raportat la actele dosarului și probatoriul administrat exista o îndoială cu privire la săvârșirea faptelor de către suspecta, iar potrivit art.99 alin (2)  rap. la art. 4 alin.(2) C.proc.pen. orice îndoială se interpretează în favoarea suspectului.

Pe perioada desfășurării cercetărilor penale reclamanta a fost afectată din punct de vedere psihic, lucru confirmat și de declarația martorei AA (f.97-98) care a declarat că aceasta era distrusă, aproape de depresie și nu se mai oprea din plâns. Susținerile reclamantei  privitoare la oprobriul public pe care reclamanta l-a resimțit în această perioadă nu au putut fi confirmate decât indirect de către martora CC. Astfel aceasta a declarat că au mai oprit-o vecini în cartier și oameni la biserică spunându-i ce se auzea despre ea, având cunoștință despre aceste aspecte de la reclamantă și nefiind de față cu aceste ocazii.

I. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale:

În drept instanța are în vedere dispozițiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală și dreptul persoanelor la respectarea demnității sale.

Potrivit  art. 1.349 alin.(1) și (2) C.civ.  Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Art.1.357 C.civ. stabilește condițiile răspunderii: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Art. 72 C.civ. prevede că: Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75.

Art. 75 alin.(2) C.civ. prevede că  Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

În ceea ce privește prejudiciul moral cauzat reclamantei instanța reține faptul că acesta a fost parțial dovedit în cauză.

Așadar pe de o parte reclamanta a invocat existența unui prejudiciu prin lezarea dreptului său la demnitate, iar pe de altă parte a invocat și existența unui prejudiciu indirect cauzat de afectarea reputației sale care a condus la dificultăți în exercitarea unor activități care să îi asigure un venit.

În ceea ce privește afectarea reclamantei din punct de vedere psihologic, instanța reține că suferințele psihice sunt inerente în cazul desfășurării unor cercetări penale cu privire la o persoană despre care se bănuiește că ar fi comis o infracțiune. Aceste suferințe au fost confirmate în cauză de martora AA(f.97-98). Faptul că persoane care o cunoșteau pe reclamantă au aflat despre aceste proceduri penale ce se desfășurau împotriva reclamantei a amplificat această stare a reclamantei, aspect confirmat de către martora menționată. Instanța nu poate neglija faptul că martora propusă de reclamantă nu a luat cunoștință în mod direct la aceste interacțiuni dintre reclamantă și vecini sau oamenii de la biserică, ci indirect, din spusele reclamantei.

Pe de altă parte, instanţa constată că prejudiciul indirect invocat de reclamantă, constând în pierderea locurilor de muncă unde presta activitate de menaj obținând un venit minim, nu a fost dovedit de către reclamantă conform art. 249 C.proc.civ. Astfel  susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată sunt în contradicție cu ceea ce a declarat martora CC, care a afirmat faptul că reclamanta a fost dintotdeauna cea mai bine poziționată financiar din casa scării, că a fost şef de unitate, a fost plecată în străinătate să muncească şi a ajutat-o pe mama pârâtei la curățenie datorită relațiilor dintre ele, fără să cunoască dacă a recompensat-o în vreun fel. Aceste declarații se completează cu cele susținute de martora propusă de pârâtă, DD(f. 99-100) care a declarat că știe de la mama pârâtei că a împrumutat-o pe reclamantă cu o sumă de bani și aceasta s-a oferit ca recompensă să facă curat, fiind evident, deci, că la baza acestor servicii a stat o legătura dintre părți, nefiind dovedit în cauză faptul că reclamanta presta aceste servicii contra cost.

Cu privire la existența faptei ilicite instanța constată că aceasta nu a fost dovedită în cauză. Astfel deși reclamanta a suferit un prejudiciu simțindu-se lezată din punct de vedere al demnității de faptul că împotriva sa se desfășurau cercetări penale cu privire la o presupusă faptă de furt, instanța constată că în cauză nu a fost probată potrivit art.249 C.civ. o faptă ilicită a pârâtei. În concret, nu s-au dovedit afirmațiile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, potrivit cărora pârâta a început să îi aducă ofense nejustificate în loc public. Deși din declarațiile martorei AArezultă că reclamanta i-ar fi spus că au oprit-o vecinii sau oamenii de la biserică să o întrebe aspecte legate de dosarul penal, în cauză nu există nicio probă care să o lege pe pârâtă de aceste evenimente. Astfel, chiar martora propusă de reclamantă a afirmat că pârâta este o fire introvertită și că nu frecventează biserica din cartier la care merge reclamanta, iar martora DD a relatat că pârâta nu a mai povestit altor prieteni întâmplarea și că nici pârâta și nici mama ei nu prea socializau cu vecinii, pârâta fiind ocupată cu serviciul, iar mama ei fiind bolnavă.

Instanța nu poate trece cu vederea nici peste faptul că reclamanta nu s-a prezentat la două termene de judecată consecutive, făcând astfel imposibilă administrarea probei cu interogatoriul prin care s-ar fi putut clarifica situația, având în vedere că una dintre întrebările formulate de pârâtă se referea la indicarea unor cunoștințe comune părților, din localitate. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 358 C.proc.civ. instanța socotește această împrejurare ca un început de dovadă în folosul pârâtei, care se coroborează cu restul probelor administrate.

Instanța constată, în acord cu prevederile art.75 alin.(2) C.civ. că exercitarea dreptului de a formula plângere penală prevăzut de art.289 C.proc.pen  nu poate constitui o faptă ilicită, buna-credință a reclamantei, prezumată potrivit art.14 alin.(2) C.civ., nefiind răsturnată prin simplul fapt că  prin ordonanța din data de 11.06.2018 s-a dispus clasarea cauzei. O interpretare în sens invers ar duce la situații inechitabile, în care ori de câte ori organele de cercetare penală ar dispune o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată, să fie sancționată persoana care a formulat denunțul sau plângerea în cauză, lucru ce nu poate fi acceptat în lipsa unor probe din care să rezulte în mod indubitabil reaua-credință a celui care a sesizat organul de urmărire penală, astfel de fapte fiind sancționate inclusiv din punct de vedere penal.

Având în vedere neîndeplinirea condiției existenței unei fapte ilicite, în mod evident nu se poate vorbi despre legătura de cauzalitate și nici despre vinovăția săvârșirii acesteia.

II. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procesul penal

În soluționarea acestui capăt de cerere instanța pornește de la dispozițiile din Codul de procedură penală care prevăd la art. 276 alin.(5) și (6): (5) În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului şi, după caz, părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. (6) În celelalte cazuri instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.

Cheltuielile de judecată din procesul penal au un alt regim față de cheltuielile de judecată din procesul civil. Astfel, în primul caz nu se poate aprecia, ca în dreptul procesual civil, că o parte câștigă, iar cealaltă pierde. Pornind de la principiul oficialității, în procesul penal statul este cel care, prin reprezentanții săi desfășoară urmărirea penală, apreciind dacă se impune sau nu punerea în mișcare a acțiunii penale, iar o soluție de clasare generată de lipsa probelor în cauză nu are semnificația „pierderii procesului” de către cel care a depus o plângere penală.

Având în vedere că alineatul 5 al articolului indicat anterior are în vedere strict situația în care persoana cercetată penal are calitatea de inculpat, iar acesta este achitat, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile alin.6, având în vedere că reclamanta a avut în cursul cercetărilor penale doar calitatea de suspect, iar în cauză s-a dispus clasarea, urmând a stabili obligația de restituire potrivit legii civile, verificând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța constată că acesta constă în cheltuielile cu onorariul avocatului care a oferit servicii de asistență juridică reclamantei pe parcursul cercetărilor penale, în cuantum de 800 de lei.

Raportat la fapta ilicită, în cauză nu a fost dovedită săvârșirea acesteia de către pârâtă. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, formularea unei plângeri penale nu echivalează în sine cu săvârșirea unei fapte ilicite, dacă în cauză nu s-a dovedit un abuz al persoanei prin răsturnarea prezumției de bună-credință. Având în vedere că reclamanta a fost una dintre persoanele care au intrat în camera pârâtei în perioada în care i-a dispărut o sumă de bani, aceasta putea în mod rezonabil să o suspecteze în legătură cu o posibilă faptă de furt, mai ales având în vedere că și o rudă de-a ei reclamase dispariția unor bunuri din casa unde reclamanta făcuse curățenie, exercitându-și așadar în limitele legii dreptul de a face plângere penală. Faptul că, urmare a acestei plângeri, s-au desfășurat din oficiu cercetări penale cu privire la persoana reclamantei care au determinat-o pe aceasta să își angajeze un apărător, cercetări care au dus în final la clasarea cauzei pentru lipsa probelor, nu califică exercitarea dreptului de a depune plângere ca fiind abuzivă și prin urmare nu dă naștere unei fapte ilicite, fără existența unor alte elemente de natură a indica în concret reaua-credință a pârâtei.

Având în vedere aceste considerente, nu se impune analizarea celorlalte două condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv  legătura de cauzalitate și vinovăția.

Instanța urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procesul penal care s-a desfășurat împotriva reclamantei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză, conform art. 451 alin. (1) C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

 Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța în cauză, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Totodată instanța ia act că pârâta și-a rezervat dreptul de obține cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN  NUMELE  LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AA, …, cu domiciliul ales la Cabinet avocat …..,  în contradictoriu cu pârâta BB, cu domiciliul …..

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării. Cererea se va depune la Judecătoria Piatra Neamț.

Pronunțată astăzi 31.01.2020 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Domenii speta

Spete similare