Ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea efectelor executării unei rezoluţii a directorului orc, până la soluţionarea cauzei având ca obiect anulare rezoluţie. Cerere respinsă

Asupra cererii de ordonanţă preşedinţială – litigii cu profesionişti de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la instanţă sub dosar nr.de mai sus, reclamanta SC A SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE şi AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREŞTI, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună, de urgenţă, suspendarea efectelor executării Rezoluţiei nr.1/ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar nr.2/ZZ.LL.2017 al O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fără citarea părţilor până la soluţionarea definitivă al dosarului nr. .../.../2018 al Tribunalului Satu Mare ce are ca obiect anularea Rezoluţiei susmenţionate, în temeiul art.133 din Legea nr.31/1991 şi art.997 NCPC, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că a promovat o plângere împotriva Rezoluţiei nr.1/ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar nr.2/ZZ.LL.2017 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei rezoluţii.

Arată că prin Rezoluţia nr.1/ZZ.LL.2017, comunicată de către pârâta A.D.S. la data de ZZ.LL.2018 s-a admis majorarea capitalului social la S.C. A S.A. cu valoarea reevaluată a terenului în suprafaţă de 12.058 mp. cu numere topografice 3/8, nr.top.4/3 şi nr.top.5/1, înscris în CF nr. 6 (nr.CF vechi ...) ..., în baza Raportului de evaluare efectuat de către S.C. B S.R.L. la data de ZZ.LL.2017, încălcându-se în totalitate prevederile legale.

Arată reclamanta faptul că în acţiunea înaintată pe fondul cauzei a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a solicita dobândirea de acţiuni prin majorarea capitalului social, în temeiul sentinţei civile nr..../ZZ.LL.1994 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare. Orice drept de creanţă şi drept la acţiuni nominative este supus prescripţiei extinctive de 3 ani de la momentul naşterii sale.

Învederează că titlul de proprietate a fost obţinut în anul 1994 şi nu a fost cuprins în contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr.7/ZZ.LL.2002. Arată că se poate observa că la punctul 7.7 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr.7/ZZ.LL.2002 se prevede că "vânzătorul atestă că Societatea nu deţine certificat de atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform HG nr.834/1991. După obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Societatea este obligată să procedeze la majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor şi să facă cerere de înscriere de menţiuni la Registrul Comerţului în termen de 60 de zile, în schimbul căruia se emit noi acţiuni, care revin de drept instituţiei implicate, respectiv ADS şi care vor face obiectul unui nou contract de vânzare cumpărare." Arată că la data de ZZ.LL.2002 (data semnării contractului de vânzare cumpărare de acţiuni) exista titlu de proprietate pentru suprafaţa de 12058 mp, acest titlu trebuia cuprins în contract, să fi fost transformat în acţiuni şi să fi făcut parte din obiectul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr.7/ZZ.LL.2002. Pe cale de consecinţă, arată că în acest moment, nici nu s-ar mai impune majorarea capitalului social cu acest teren tocmai pentru că exista Titlu de proprietate (din anul 1994) la data privatizării.

Conform contractului de privatizare, reclamanta arată că nu avea obligaţia de a solicita majorarea capitalului social pentru acest teren care deja avea titlu de proprietate, ci doar pentru activele care nu aveau titlu de proprietate şi care trebuiau obţinute pe parcursul derulării contractului de privatizare.

Pe de altă parte, învederează că potrivit art.12 din Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în cazul de faţă de la data obţinerii sentinţei civile nr..../ZZ.LL.1994. Arată că dacă administratorii societăţii comerciale nu solicită majorarea capitalului social în termenul de 30 de zile, ORC va înregistra majorarea capitalului social la cererea instituţiei publice implicate.

Astfel, precizează reclamanta faptul că prin art. 39 din Legea nr.l37/2002, modificată şi completată se prevede ca termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea, este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general.

Menţionează că pârâta ADS Bucureşti a cunoscut valoarea cu care s-a majorat capitalul social cel târziu la data în care s-a perfectat contractul nr.7/ZZ.LL.2002, însă cererea la O.R.C. a fost înregistrată după 16 ani de la această dată. În acest context, arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru stabilit de legiuitor, cu respectarea unor exigenţe cărora li se subsumează şi instituirea termenelor de prescripţie, la expirarea cărora valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Mai arată că art.39 din Legea nr.137/2002 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunilor prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de O.U.G. nr.88/1997, aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifica un drept conferit de acestea. Se asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice comerciale, în vederea garantării stabilităţii şi securităţii acestora. Chiar şi în aceste împrejurări, arată reclamanta, se impune a fi analizată compatibilitatea termenului de prescripţie de o lună prevăzut de Legea nr.137/2002 cu jurisprudenţa CEDO.

Precizează reclamanta faptul că înscrisul care stă la baza cererii de majorarea capitalului social al S.C. A S.A. este Sentinţa civilă nr..../1994, de care s-a avut cunoştinţă la data perfectării contractului de privatizare (anul 2002). Astfel ADS Bucureşti era obligată să se adreseze cu o cerere de majorare capital social la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare în termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care a început să curgă practic de la data la care pârâta ADS a avut cunoştinţă despre sentinţa civilă (anul 2002). Reclamanta arată că nu a înţeles de ce nu a fost cuprinsă sentinţa civilă din anul 1994 în contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr.7/ZZ.LL.2002.

Arată că cererea de majorare a capitalului social a fost formulată cu mult peste termenul de 3 ani (după 16 ani), astfel termenul este prescris, fapt care în mod greşit şi nelegal nu a fost constatat de către pârâta O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

În subsidiar, pe fondul cauzei reclamanta arată că a susţinut că pârâta ADS ar fi trebuit să solicite în scris societăţii comerciale să efectueze operaţiunea de mărirea capitalului social şi numai dacă ar fi refuzat s-ar fi impus să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere prin care să oblige S.C. A S.A. să efectueze înregistrarea şi nu să treacă în mod discreţionar la efectuarea acestei operaţiuni juridice de înregistrare.

În opinia reclamantei, problema în litigiu este modalitatea prin care ADS a înţeles să apeleze la dispoziţiile legale de înregistrare a acestei măriri de capital social la O.R.C. Operaţiunea juridică de mărire a capitalului social ar fi fost legală, izvorând din lege, dacă s-ar fi obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate ulterior datei semnării contractului de vânzare cumpărare nr.7/ZZ.LL.2002, însă, şi în acest caz, modalitatea de înregistrare a acesteia pentru a se asigura opozabilitatea faţă de terţi trebuie să fie la rândul său temeinică şi legală, evaluarea capitalului social, precum şi a numărului de acţiuni noi trebuie efectuată fie prin acordul de voinţă al asociaţilor, cu o evaluare exprimată printr-o hotărâre a adunării generale, fie pe calea unei hotărâri judecătoreşti definitive, în caz de neînţelegeri între asociaţi, iar nu discreţionar de unul dintre acţionari, fără ca ceilalţi să aibă cunoştinţă de aceste aspecte.

Arată reclamanta faptul că a învederat instanţei că nu există o şedinţă a A.G.E.A. unde pe ordinea de zi să se afle puncte precum: majorarea capitalului social şi nu există o hotărâre a A.G.E.A. prin care să fi fost aprobată solicitarea către O.R.C. sau către ADS pentru numirea unui expert în scopul evaluării terenului pentru care s-a obţinut hotărârea judecătorească în anul 1994. (în conformitate cu prevederile art.215 din Legea nr.31/1990, modificată şi completată)

De asemenea, reclamanta arată că a susţinut faptul că a fost încălcat dreptul acţionarilor la vot astfel cum e reglementat de dispoziţiile art.120 din Legea nr.31/1990, modificată şi completată şi art.224 alin.2 şi 3 din Legea nr.297/2004. În acest fel se deschide calea dreptului acţionarului minoritar la abuzurile de drept.

Mai arată că a fost încălcat dreptul la informare. Acest drept la informare trebuie să-i permită acţionarului accesul la informaţiile cuprinse în documentele ce ar fi trebuit să fie prezentate în adunarea generală, contribuind astfel la o informare completă, promptă şi adecvată cu privire la majorarea capitalului social. Astfel, pe lângă prevederile art.l17 indice 2, arată reclamanta, trebuie să se aibă în vedere şi art.120 din Legea nr.31/1990, conform cărora „acţionarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă".

Învederează reclamanta faptul că nu i-a fost comunicat raportul de evaluare şi susţine reaua credinţă a ADS-ului prin aceea că, în toată această perioadă în care s-a solicitat, fără ştirea sa, majorarea capitalului social şi până ce i s-a adus şi ei la cunoştinţă, a fost organizată hotărâre AGA (în luna LL.2018) de care ADS-ul a avut cunoştinţă, iar ulterior le-au fost comunicate dividendele şi nr.de acţiuni, şi ca urmare a comunicării acestora nu au avut critici. De-abia la 1 an de zile după majorarea capitalului social i s-a adus la cunoştinţă acest aspect.

Precizează reclamanta faptul că art.143 alin.2 din HG 107/2002 prevede că valoarea terenurilor se stabileşte de evaluatori autorizaţi, prin raport de evaluare. Raportul de evaluare urmează a fi obţinut prin grija societăţii beneficiare, în măsura în care conducerea societăţii refuză întocmirea acestui raport, raportul va fi întocmit de instituţia publică implicată în privatizare. Nu a refuzat plata vreunei raport întrucât nici nu a ştiut că se efectuează un astfel de raport de evaluare. Arată că până în prezent a avut o colaborare foarte bună cu reprezentanţii ADS şi, întotdeauna, societatea a achitat rapoartele de evaluare comandate de către ADS.

A susţinut reclamanta că nu s-a respectat legislaţia în vigoare - art. 142 din HG nr.577/2002 şi prevederile Legii nr. 137/2002, modificată şi completată.

Mai arată că toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, trebuie să procedeze după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate la aprobarea în adunarea generală a acţionarilor a majorării capitalului social cu valoarea terenului, numărul de acţiuni emise suplimentar, modificarea actului de înfiinţare, deci, doar în urma unei hotărâri a AGEA, pârâta ADS avea posibilitatea legală de a solicita majorarea capitalului social. Nu se putea stabili unilateral valoarea majorării de capital social, numărul de acţiuni suplimentare care practic modifica unilateral actul de înfiinţare în lipsa unei hotărâri AGEA. Consideră reclamanta că au fost nesocotite prevederile art.142 din HG nr.577/2002, cât şi prevederile rezoluţiei atacate, precum şi prevederile imperative ale Legii nr.31/1990, drept pentru care, se impune anularea.

Menţionează că nu s-a comunicat majorarea capitalului social la Registrul .... şi nu s-a publicat în Monitorul Oficial pentru a-i fi opozabilă.

Consideră reclamanta că a promovat în termenul legal de 15 zile plângerea împotriva Rezoluţiei întrucât ei nu i-a fost comunicată decât în data de ZZ.LL.2018 de către ADS (a depus dovada (plicul) în acest sens).

În speţa de faţă, reclamanta arată că trebuie urmărită aparenta dreptului, dovedirea urgenţei măsurii care se solicită a fi luată de către instanţă cu caracter provizoriu.

Astfel, caracterul provizoriu l-a dovedit în sensul că orice măsură de suspendare dispusă în prezentul dosar va avea caracter provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarului nr..../.../2018 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, având ca obiect anularea Rezoluţiei nr.1/ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar nr.2/ZZ.LL.2017 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei rezoluţii.

În privinţa condiţiei ca instanţa să stabilească aparenta dreptului în favoarea reclamantei, consideră că există numeroase argumente, iar argumentele de ordin legal se suprapun cu toate acele argumente pe care le-a invocat pentru dovedirea caracterului nelegal al Rezoluţiei şi care sunt analizate pe larg în dosarul de fond şi pe larg reluate în cererea de ordonanţa preşedinţială.

Atâta timp cât există atâtea motive de nelegalitate a Rezoluţiei, reclamanta arată că toate aceste motive creează o aparenta de drept în favoarea societăţii, în sensul că, Rezoluţia atacată este nelegală şi din acest punct de vedere suspendarea efectelor executorii este obligatorie pentru a împiedica, ca efectele executorii să se producă.

Învederează reclamanta faptul că s-a solicitat, prin adresa ADS nr.8/ZZ.LL.2018, repartizare profit obţinut la ZZ.LL.2017 şi solicitare cumpărare pachet de acţiuni deţinut de ADS, ca în regim de urgenţă, să vireze pârâtei ADS dividendele corespunzătoare cu procentul deţinut de X% din capitalul social al societăţii, faţă de procentul de Y % care era anterior majorării capitalului social.

Totodată, arată că i s-a comunicat faptul că nu se mai vinde pachetul de N acţiuni deţinut de către pârâta ADS, ci pachetul de M acţiuni deţinut de ADS urmare a majorării capitalului social.

În concluzie, reclamanta arată că până ce se vor lămuri toate aceste conflicte, consideră că se impune suspendarea aplicării Rezoluţiei nr.1/2017 a O.R.C.

Astfel, arată că şi urgenta a dovedit-o şi, consideră că se impune a fi admisă cererea de ordonanţa preşedinţială până ce se soluţionează definitiv dosarul pe fondul cauzei.

Condiţiile de admisibilitate sunt îndeplinite atât urgenţa, cât şi caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Faţă de cele expuse, reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile specifice admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale şi, în consecinţă, solicită admiterea cererii sale şi să se dispună suspendarea efectelor Rezoluţiei prin care s-a dispus majorarea capitalului social până la soluţionarea litigiului existent pe rolul Tribunalului Satu Mare.

În drept, invocă disp.art.133 din Legea nr.31/1991 şi art.997 NCPC.

Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului reţine în fapt următoarele:

Instanţa apreciază că cererea de ordonanţă preşedinţială nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi admisibilă,astfel cum sunt reglementate de disp. art. 997 C.pr.civ.

„Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”

Astfel, atât din textul legal amintit, cât şi din jurisprudenţa, ordonanţa preşedinţială nu va fi admisă decât dacă îndeplineşte anumite condiţii speciale:

a) Urgenta: condiţie care justifica utilizarea procedurii în chestiune, caracterizată printr-o procedură de judecată mai sumară. În reglementarea art. 997 alin. (1) CPC s-a reţinut că există îndeplinită această condiţie când măsura provizorie este necesară “pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara … ori… pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Lipsa caracterului de urgenta conduce la soluţionarea oricărui aspect pe calea procedurii comune.

 b) Măsura dispusă să aibă caracter provizoriu (vremelnic): măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului.

c) Condiţia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementata în CPC (art. 996 alin. 5 NCPC). Chiar daca aceasta condiţie nu era expres reglementata, ea exista şi în reglementarea CPC 1865, necesitatea acesteia fiind consacrata în doctrină şi dedusă din cea de-a doua condiţie (caracterul provizoriu). S-a reţinut că, datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţa şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru că totuşi soluţia să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să pipăie fondul.[6]

d) Existenţa unei “aparente de drept” în favoarea reclamantului, condiţie nouă, legiferata la art. 996 alin. (1) NCPC. S-a reţinut că această condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urma fiind ţinută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu îşi creează convingerea că în favoarea reclamantului există “aparenta de drept”. Limitele cercetării privind aparenta dreptului sunt chiar limitele indicate şi în vechea reglementare, în doctrină şi jurisprudenţă, referitoare la “pipăirea fondului”.[7]

Raportând dispoziţiile legale, respectiv condiţiile prevăzute de textul legal la starea de fapt, instanţa apreciază că în cauză reclamanta nu a făcut dovada urgenţei şi a unei pagube iminente, simpla invocare a caracterului nelegal al rezoluţiei ce face obiectul dosarului nr. dosar nr..../.../2018 al Tribunalului Satu Mare nefiind de natură a susţine a face dovada urgenţei şi pagubei iminente.

Dealtminteri în susţinerea cererii nici nu se invocă, şi nu se arată care ar fi paguba iminentă şi care nu s-ar putea repara.

Referitor la aparenţa de drept, în speţă instanţa reţine că problema nelegalităţii Rezoluţiei nr. 1/ZZ.LL.2017 nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri speciale, urgente a ordonanţei preşedinţiale, fiind aspecte ce implică administrarea unui probatoriu ce nu este compatibil cu această procedură, astfel că nu poate fi analizată aparenţa dreptului fără a constata nelegalitatea rezoluţiei atacate în dosar nr. .../..../2018 al Tribunalului Satu Mare.

Acest aspect este menţionat de însăşi petenta în cuprinsul ordonanţei, arătând în acest sens că, atât timp cât există motive de nelegalitate a Rezoluţiei, aceste motive creează o aparenţă de drept în favoarea reclamantei, dar aceste motive de nelegalitate nu pot fi analizate pe calea ordonanţei preşedinţiale, ci doar în cadrul plângerii împotriva Rezoluţiei nr. 1/2017 (dosar nr..../.../2018).

Art. 997 alin. 5) C.pr.civ., interzice în mod expres rezolvarea litigiului de fond, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Astfel, textul amintit prevede: „Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt” .

Dar, chiar şi admiţând existenţa unei aparenţe de drept, instanţa apreciază că, în prezenta speţă, singura condiţie îndeplinită este cea a caracterului provizoriu (până la soluţionarea dosarului nr. .../.../2018), dar nu sunt îndeplinite celelalte condiţiile cerute de textul de lege (art. 997 alin.1 Codul de procedură civilă) în ceea ce priveşte urgenţa şi păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, respectiv o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara.

 Simpla formulare a unei plângeri împotriva rezoluţiei directorului ORC nu determină ope legis suspendarea efectelor rezoluţiei atacate.

Pentru cele ce preced, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, instanţa va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta privind suspendarea a efectelor rezoluţiei nr. 1/ZZ.LL.2017.

Fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare